Exclusiv
EXCLUSIV/IPJ ILFOV CONFIRMA DEZVALUIRILE NOASTRE/NU IL MAI POATE SANCTIONA PE SUBORDONATUL SAU CU COMPORTAMENT DEVIANT DEOARECE S-A PENSIONAT “BRUSC”
Reamintim cititorilor ca, de cca 3 ani de zile, Incisiv de Prahova a dezvaluit derapajele de la lege ale procurorului Negulescu Mircea, zis Portocală, derapaje de la lege si “obtinerea” de “probe” administrate in cauze penale ale sale si/sau ale colegilor de la unitatea de elita a DNA ST Ploiesti prin acţiuni ce contravin flagrant prevederilor legale si in cazul “Cosma”.
În anul 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus rejudecare dosarului familiei Cosma, motivând că o parte dintre martorii audiaţi au dat declaraţii contradictorii în instanţă şi ar exista suspiciuni legate de modul în care procurorii de la DNA Ploieşti au administrat probele. Instanța supremă a dat publicităţii, astăzi, motivele pentru care un complet de cinci judecători a decis, pe 26 martie 2018, trimiterea spre rejudecare a dosarului în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a fost condamnat în primă instanţă la opt ani de închisoare, iar fiul acestuia, fostul deputat Vlad Cosma, a primit cinci ani închisoare.
Completul de judecată, format din magistraţii Iulian Dragomir (preşedinte), Ştefan Pistol, Ioana Bogdan, Leontina Şerban şi Geanina Arghir, a avut nevoie de un an ca să redacteze motivarea în acest dosar.
„Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că, în speţă, o parte din martorii şi inculpaţii audiaţi în faţa instanţei de control judiciar, pe ale căror depoziţii instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia de condamnare, au oferit informaţii contradictorii prin raportare la cele declarate în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească în fond, de natură să pună sub semnul întrebării legalitatea şi loialitatea administrării probatoriului în faza de urmărire penală, cu posibile consecinţe asupra reţinerii existenţei faptelor şi a săvârşirii lor de către inculpaţi”, se arată în motivare.
O martoră a afirmat, în instanţa de apel, că nu îşi mai menţine declaraţia dată în anul 2014, la DNA Ploieşti, în care recunoştea că procurorii i-au arătat nişte documente găsite pe un stick ridicat de la domiciliul ei în urma unei percheziţii. Martora susţineă că a fost constrânsă şi ameninţată de procurorii de la DNA Ploieşti să dea declaraţii împotriva familiei Cosma.
„Am fost constrânsă pentru acest stick şi datele de pe el. S-a vehiculat că eu aş fi avut un stick, s-au găsit la mine acasă trei stick-uri, toate acestea cu muzică, filme şi poze. Am fost constrânsă de procuror mai înainte de a admite eu acele înscrisuri ce mi s-au arătat şi cu referire la care eu am admis că au fost găsite pe stick-urile mele. Ştiam că trebuie să merg la DNA să dau declaraţii. Mi s-au expus anumite fapte de către domnul procuror N. (Mircea Negulescu – n.r.). În luna ianuarie a anului 2014, am mai dat o declaraţie tot cu referire la faptele imputate în acest dosar, de asemenea, la DNA Ploieşti, în faţa aceluiaşi procuror. Mai arăt că, fiind cercetată într-un dosar de evaziune aflat la Parchetul CA Ploieşti, în care eram arestată, cu ocazia în care eram scoasă din arest împreună cu A., de multe ori fiind şi P. şi E., dar nu în scopul de a fi ascultaţi în cauza în care eram cercetaţi pentru evaziune, ci pentru motivul să ne fie prezentate într-un anume fel situaţiile cercetate şi, respectiv, pentru a fi ameninţaţi să acceptăm să facem declaraţii într-un anume mod în dosarul care privea familia Cosma şi, concomitent, să accept să declar că am fost prezentă la derularea unei situaţii de fapt (deşi nu era real), sens în care am dat declaraţii în calitate de martor cu identitate protejată. Mai arăt că, pentru a întări ameninţările exercitate faţă de mine, pe culoare au fost invitaţi de fiecare dată când am fost eu dusă la sediul PCA Ploieşti (4 – 5 dăţi) şi soţul şi fiica mea.”, a declarat martora S.
Un alt martor, trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru evaziune fiscală, a spus în sala de judecată că procurorul Mircea Negulescu i-a sugerat de câteva ori că poate face oricând un denunţ cu referire la un membru al familiei Cosma. Acest martor a precizat că, în urma refuzului său de a face un denunţ, a stat arestat preventiv circa şase luni.
De asemenea, un alt martor, cercetat tot pentru evaziune fiscală, a relatat că procurorul Negulescu i-a cerut să îi spună „ceva efervescent despre Cosma”, pentru că îl va lăsa în pace, iar el a depus un denunţ cu date care i-au fost indicate de către procuror.
Completul de cinci judecători arată că inculpatul Răzvan Alexe şi-a exprimat, în timpul judecării procesului la instanţa de fond, voinţa de a fi judecat prin procedura simplificată, recunoscând-şi vinovăţia, însă la judecarea apelului a revenit şi a spus că a optat pentru varianta simplificată la îndemnul apărătorilor săi.
„Fără a stabili că declaraţiile date atât de martorii sus-menţionaţi, cât şi de inculpatul A., în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească, au constituit probe în acuzare decisive, instanţa de control judiciar reţine, totuşi, că acestea au avut o importanţă însemnată în stabilirea vinovăţiei inculpaţilor, dovadă motivarea realizată de instanţa de fond. Astfel, se constată, contrar celor susţinute anterior în faţa organului de urmărire penală, respectiv în faţa primei instanţe de fond, că martorii menţionaţi, audiaţi fiind în apel, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, au creat indiciile administrării neloiale a probatoriului prin eventuala implicare directă a procurorului N. într-o cauză penală ce nu era în instrumentarea sa, implicare care, potrivit acestora, a avut ca unic scop determinarea şi controlarea administrării unui probatoriu care să conducă la incriminarea familiei Cosma. Martorii au învederat maniera de obţinere şi administrare a probatoriului, fiind posibilă denaturarea adevărului, concomitent cu realizarea unor presupuse presiuni asupra martorilor, presiuni menite a-i determina pe aceştia să dea declaraţii nereale care să susţină acuzaţiile”, precizează Instanţa supremă.
Judecătorii apreciază că, în mod obişnuit, existenţa unor contradicţii între probe şi mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal sunt inevitabile, cauzele fiind diverse, şi nu obligatoriu izvorâte din comportamentul răuvoitor sau neconform legii al persoanelor ascultate ori al celor care au strâns şi administrat probele.
În opinia judecătorilor, din declaraţiile martorilor rezultă posibilitatea ca formularea acuzaţiilor să se fi realizat ca urmare a presiunilor exercitate de procurori, iar o parte a probelor au fost administrate prin acţiuni ce contravin flagrant prevederilor legale.
„Unele se referă la împrejurări neesenţiale, nerelevante pentru aflarea adevărului şi corecta stabilire a situaţiei de fapt, dar altele pot afecta judicioasa desluşire a stării de fapt şi, în mod obligatoriu, trebuie înlăturate de organele judiciare prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă. În contextul cauzei, instanţa de control judiciar constată că precizările făcute în faţa instanţei de control judiciar, cu privire la condiţiile în care au fost făcute denunţurile privind faptele reţinute în sarcina inculpaţilor, nu pot fi privite ca fiind simple afirmaţii făcute pro cauza, având ca unic scop disculparea martorilor de consecinţele penale ale faptelor lor, revenirea în instanţă a martorilor denunţători asupra celor declarate iniţial evidenţiind posibilitatea ca formularea acuzaţiilor să se fi realizat ca urmare a presiunilor exercitate de organul de cercetare penală. Astfel, în cauză s-a conturat suspiciunea că o parte a probatoriului în cursul urmăririi penale a fost obţinut printr-o serie de acţiuni ce contravin flagrant prevederilor legale în activitatea de administrare a probatoriilor în cursul unui proces penal. Totodată, se constată că aspectele învederate nu au fost supuse cenzurii instanţei de fond care, dispunând condamnarea inculpaţilor, nu a putut examina depoziţiile martorilor sus-menţionaţi prin raportare la ansamblul materialului probator administrat în cauză şi prin prisma celor aduse la cunoştinţa instanţei”, se mai arată în motivare.
Completul de 5 judecători afirmă că martora S. a făcut unele afirmaţii în legătură cu existenţa şi conţinutul memory-stik-ului ridicat în urma percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa sa, susţineri care, de asemenea, nu au fost cunoscute de către instanţa de fond atunci când a evaluat materialul probator. În plus, nu au fost respectate prevederile legale la efectuarea percheziţiei la locuinţa martorei.
„S-a mai învederat că percheziţia sistemului informatic sau a suportului de stocare a datelor informatice se efectuează în prezenţa suspectului ori a inculpatului, căruia i se permite să fie asistat ori reprezentat de o persoană de încredere, conform art. 168 alin. 11, coroborat cu art. 159 alin. 10 Cod procedură penală. În situaţia în care suspectul sau inculpatul este reţinut ori arestat, trebuie adus la percheziţie, iar dacă nu poate fi adus percheziţia în sistem informatic sau a suportului de stocare a datelor informatice se efectuează în prezenţa unui reprezentant ori martor asistent. (…) Situaţia inedită relevată în faţa instanţei de apel pare a fi susţinută de mijloacele de probă ale dosarului de urmărire penală care atestă ridicarea unui memory-stick marca Kingston, model DT101-G2, capacitate 4GB conform procesului verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare din data de 17 octombrie 2013 în dosarul penal nr…/P/2013 instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice asupra mediului de stocare ce nu se regăseşte la dosar”, arată judecătorii.
Judecătorii din completul de cinci au dispus rejudecarea dosarului, motivând că instanţa de fond nu a analizat motivele de nelegalitate invocate de avocaţii inculpaţilor.
„Faţă de considerentele anterior expuse, din perspectiva conformităţii probatoriului cu principiul loialităţii administrării probelor, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă de fond nu a avut posibilitatea să analizeze şi să se pronunţe asupra aspectelor de nelegalitate şi neloialitate a mijloacelor de probă invocate pretins a fi obţinute în urma unei constrângeri exercitate de agenţii statului, întrucât acest fapt a fost susţinut doar în faţa instanţei de control judiciar. Sub acest aspect, se reţine că legalitatea administrării probelor este strâns şi exclusiv legată de asigurarea caracterului echitabil al procesului penal. În cauză, faţă de cele reţinute, instanţa de apel constată că soluţia pronunţată s-a fundamentat pe un raţionament juridic care nu a avut în vedere elementele factuale prezentate cu titlu de noutate în faza judecării apelului, fapt ce poate conduce la o concluzie eronată, în neconcordanţă cu realitatea şi care nu poate echivala cu soluţionarea efectivă a cauzei”, spun judecătorii.
Pe 26 martie 2018, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a decis rejudecarea dosarului în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a fost condamnat în primă instanţă la opt ani de închisoare, iar fiul acestuia, fostul deputat Vlad Cosma, a primit cinci ani de închisoare. În acelaşi dosar, omul de afaceri Răzvan Alexe primise, în primă instanţă, doi ani şi şase luni de închisoare cu executare, iar fostul director al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, şase ani de închisoare.
În data de 11 aprilie 2014, procurorii DNA i-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Vlad Cosma, acuzat de trafic de influenţă, şi pe Mircea Cosma, pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Răzvan Alexe a fost acuzat de trafic de influenţă şi dare de mită, iar Daniel Alixandrescu de luare de mită şi abuz în serviciu.(Irinel I.).
Exclusiv
Pornirea greoaie a masinii: ce merita verificat inainte sa schimbi electromotorul
O masina care porneste greu nu indica automat o problema costisitoare la motor. Uneori, cauza poate fi bateria descarcata, o conexiune electrica slaba sau chiar electromotorul, componenta care pune motorul termic in miscare in primele momente dupa rotirea cheii sau apasarea butonului de pornire. Identificarea corecta a defectului poate preveni cheltuieli inutile si inlocuirea unor piese care functioneaza normal.
Primele semne ale unui electromotor cu probleme sunt relativ usor de observat. Motorul poate invarti lent, se poate auzi doar un clic atunci cand este actionata pornirea sau pot aparea zgomote neobisnuite in zona mecanismului de angrenare. Totusi, simptome asemanatoare pot fi provocate si de baterie, cabluri, borne oxidate sau alte componente ale sistemului electric. Din acest motiv, o verificare intr-un service este recomandata inainte de cumpararea unei alte piese.
Compatibilitatea trebuie verificata inainte de comanda
Daca diagnosticul indica inlocuirea componentei, una dintre optiuni este un electromotor din dezmembrari. Alegerea nu ar trebui facuta doar dupa marca si modelul masinii. Acelasi automobil poate avea mai multe variante de electromotor, in functie de motorizare, generatie, anul de productie sau tipul transmisiei.
Un reper important este codul OEM inscriptionat pe piesa veche. Acesta poate fi comparat cu informatiile componentei disponibile la vanzare. De asemenea, sunt utile codul motorului si seria de sasiu, mai ales pentru modelele care au trecut prin modificari tehnice sau facelift-uri de-a lungul aceleiasi generatii.
Verificarea acestor detalii este mai importanta decat simpla asemanare vizuala. Doua electromotoare pot avea carcase apropiate ca forma, dar diferentele de prindere, conectori, putere sau mecanism de angrenare le pot face incompatibile.
Cand piesele din dezmembrari pot fi o alternativa practica
Pentru masinile mai vechi sau pentru modelele la care o piesa noua originala presupune un cost ridicat, componentele recuperate din dezmembrari pot reprezenta o solutie de luat in calcul. Avantajul este posibilitatea gasirii unei piese originale concepute pentru o anumita configuratie a masinii, fara a fi necesara achizitia unei componente noi.
Inainte de alegerea unor electromotoare second hand, merita verificata provenienta piesei, compatibilitatea si conditiile oferite de vanzator. Un catalog organizat dupa marca, model, motorizare si cod OEM simplifica procesul si reduce riscul unei comenzi gresite.
Montajul este, la randul lui, important. Daca problema initiala a fost provocata de cabluri deteriorate, contacte electrice slabe sau o baterie aflata la finalul duratei de viata, simpla inlocuire a electromotorului poate sa nu rezolve complet dificultatea la pornire.
O reparatie bine facuta incepe asadar cu diagnosticul, continua cu identificarea exacta a piesei si se termina cu verificarea intregului sistem de pornire. Cateva informatii tehnice corecte pot face diferenta intre o interventie eficienta si o serie de cheltuieli facute prin incercari succesive.
Exclusiv
De ce contează calitatea distribuitorului într-un sistem de basculare?
Ridicarea și coborârea benei depind de modul în care uleiul este dirijat între pompă, cilindru și rezervor. Distribuitorul coordonează acest traseu, iar construcția sa influențează viteza de lucru, controlul mișcării și protecția instalației. Vezi mai departe ce diferențe contează și ce trebuie să verifici înainte de achiziție.
Calitatea se vede în modul de funcționare
Prelucrarea corpului, precizia sertarului și rezistența etanșărilor influențează circulația uleiului prin distribuitor. Atunci când piesele interioare lucrează corect, debitul ajunge constant la cilindru, iar bena răspunde previzibil la comenzile de ridicare și coborâre.
În plus, materialele potrivite suportă presiunea și temperaturile întâlnite în timpul curselor repetate. Dacă vrei să vezi componente fabricate de un producător cunoscut în domeniu, intra aici.
Distribuitorul controlează traseul uleiului
La acționarea comenzii, sertarul interior deschide legătura dintre pompă și cilindru, iar uleiul împinge pistonul pentru ridicarea benei. Când se schimbă sensul, distribuitorul dirijează fluidul spre rezervor și permite cilindrului să coboare în condiții controlate. Prin urmare, orice abatere a sertarului influențează mișcarea întregului ansamblu. Canalele deschise parțial limitează debitul, iar jocurile interioare permit uleiului să treacă între circuite, ceea ce poate duce la reacții lente sau la oprirea cursei sub sarcină.
Debitul influențează viteza de basculare
Capacitatea distribuitorului trebuie corelată cu debitul pompei, deoarece prin canalele sale trece întreaga cantitate de ulei trimisă către cilindru. Dacă secțiunile interioare sunt prea mici, fluidul întâmpină rezistență, crește temperatura, iar ridicarea benei durează mai mult.
În același timp, presiunea maximă admisă trebuie să acopere cerințele instalației. Un camion care lucrează la 180 sau 220 bar are nevoie de distribuitor dimensionat pentru valoarea respectivă, împreună cu o marjă stabilită de producător.
Comanda pneumatică simplifică acționarea din cabină
La distribuitoarele acționate pneumatic, aerul comprimat deplasează mecanismul de comandă, iar sertarul schimbă traseul uleiului. Șoferul poate controla bascularea din cabină, fără cabluri mecanice lungi, cu condiția ca presiunea aerului și conexiunile pneumatice să respecte cerințele piesei. Pentru asemenea instalații, distribuitorul de basculare pneumatic IPH Hydrocar poate fi luat în calcul după verificarea compatibilității.
Etanșarea internă păstrează forța în circuit
În timpul ridicării, uleiul trebuie să ajungă la cilindru cu pierderi interne cât mai mici. Sertarul uzat sau toleranțele necorespunzătoare permit trecerea fluidului către retur, iar pompa lucrează mai mult pentru a susține aceeași sarcină.
Efectul se observă prin ridicare lentă, încălzirea uleiului și imposibilitatea benei de a continua cursa atunci când încărcătura este mare. Pe lângă distribuitor, verifică presiunea pompei și etanșarea cilindrului, deoarece simptomele pot avea mai multe surse în același circuit.
Supapa de siguranță protejează componentele
Multe distribuitoare pentru basculare includ o supapă care limitează presiunea atunci când cilindrul ajunge la capătul cursei sau sarcina depășește capacitatea sistemului. În acel moment, uleiul este descărcat către rezervor, iar componentele rămân în intervalul pentru care au fost proiectate.
Reglajul supapei trebuie raportat la pompă, cilindru, furtunuri și masa ridicată. O valoare prea joasă reduce forța disponibilă, pe când setarea peste limita instalației solicită etanșările și poate provoca pierderi de ulei.
Fii atent la simptome ca să știi unde să începi verificarea
Mișcarea sacadată, comenzile întârziate și zgomotul accentuat în timpul basculării pot indica blocarea sertarului sau circulația insuficientă a uleiului. Dacă bena coboară fără comandă, verificarea trebuie să includă pierderile interne din distribuitor și etanșarea cilindrului.
Înainte să demontezi piesa, controlează nivelul uleiului, filtrul, furtunurile și presiunea de alimentare. Aceste verificări te ajută să separi defectul distribuitorului de o problemă aflată în altă zonă a instalației și reduc riscul unei înlocuiri greșite.
Distribuitorul potrivit susține mișcarea controlată a benei și protejează circuitul în timpul lucrului. Verifică debitul, presiunea, comanda și racordurile înainte de achiziție, apoi alege piesa după configurația instalației, nu doar după aspectul exterior.
Exclusiv
Capsule cafea: Cum să alegi alegi sortimentul care să îți facă zilele mai frumoase?
Să îți începi ziua cu o cană de cafea face parte de ceva vreme din rutina ta zilnică. Diminețile sunt parcă mai bune atunci când le însoțește o ceașcă din cafeaua preferată, pauza de la birou devine mai lungă cu un espresso aromat, iar o cafea servită după masă nu face decât să încheie perfect ziua. Să te bucuri mereu de cafeaua preferată, mereu cu aceeași doză de cofeină, aromă și intensitate este mult mai simplu acum, grație acelor mici capsule de cafea. Cam toată lumea le preferă deoarece sunt foarte practice, iar dacă știi la ce furnizor să apelezi ca să le cumperi, disponibile într-o varietate foarte mare de sortimente.
Să îți începi ziua cu o cană de cafea face parte de ceva vreme din rutina ta zilnică. Diminețile sunt parcă mai bune atunci când le însoțește o ceașcă din cafeaua preferată, pauza de la birou devine mai lungă cu un espresso aromat, iar o cafea servită după masă nu face decât să încheie perfect ziua. Să te bucuri mereu de cafeaua preferată, mereu cu aceeași doză de cofeină, aromă și intensitate este mult mai simplu acum, grație acelor mici capsule de cafea. Cam toată lumea le preferă deoarece sunt foarte practice, iar dacă știi la ce furnizor să apelezi ca să le cumperi, disponibile într-o varietate foarte mare de sortimente. Dacă vrei și tu să descoperi cât mai multe opțiuni și delicii aromate, Kafferoma este numele pe care trebuie să îl reții. Catalogul lor cuprinde mai bine de 1.500 de tipuri de capsule de cafea, la care se mai adaugă cafea boabe, cafea măcinată și paduri ESE 44 și Senseo și nu numai.
Capsule cafea: cum se poate să fie atât de populare?
Să răspunzi la această întrebare nu este deloc dificil, mai ales dacă ești un iubitor de cafea. Primul avantaj se referă la ușurința în folosirea lor. Nu mai trebuie să măsori cafeaua, să macini boabe sau să cureți filtrul după fiecare preparare. Este nevoie doar să introduci capsula compatibilă în aparat, să pornești prepararea și câteva minute mai târziu poți să te bucuri de cafeaua dorită.
De asemenea, fiecare capsulă conține o cantitate pregătită pentru o singură utilizare, ceea ce din nou vine în ajutorul tău.
Ce tipuri de capsule de cafea poți să găsești la Kafferoma?
Dacă știi deja că îți place să folosești capsule magice de cafea, acum vrei să afli ce se regăsește în portofoliul echipei de la Kafferoma. Diversitate, aromă și gust inconfundabil. Cam așa poate fi descrisă oferta lor, una care conține espresso-uri intense până la variante cremoase, decofeinizate sau băuturi precum cappuccino, latte macchiato și cafea cu lapte. Poți să cumperi de aici capsule Lavazza compatibile Nespresso, capsule Nescafe Dolce Gusto și sortimente pentru sisteme precum Cremesso, A Modo Mio sau alte aparate compatibile. Kafferoma comercializează, de asemenea, capsule Aroma Vero în variante precum Caffe Robusto, Caffe Classico, Caffe Intenso, Caffe Cremoso și Caffe Decaffeinato. De faptul, spațiul este pur și simplu insuficient să le enumerăm pe toate, așa că mai bine găsește timp să intri pe site și să vezi care sunt cele pe placul tău. Și, să nu uităm că la Kafferoma există opțiuni decofeinizate, inclusiv capsule Aroma Vero Caffe Decaffeinato și sortimente compatibile cu anumite sisteme de aparate.
Ambalarea protejează gustul și aroma cafelei
Să apelezi la capsule de cafea pentru momentul tău zilnic de răsfăț nu înseamnă să renunți la gust și aromă. Dimpotrivă, ambalarea individuală are avantajul că fiecare ceașcă de cafea pe care o bei are aceeași savoare care este pe placul tău.
În plus, nu spune nimeni că trebuie să te limitezi mereu la aceleași capsule de cafea. Diminețile poți să le începi cu unele cu gust intens, pentru pauza de la birou poți să optezi pentru cele mai echilibrate, iar seara să încerci unele decofeinizate, ca să poți să dormi. Sunt doar câteva sugestii, tu știi însă cel mai bine care îți sunt preferințele și ce ți se potrivește cu stilul de viață. Cert este că dacă apelezi la Kafferoma, nu poți să te saturi niciodată de gustul unor cafele cu adevărat bune.
De ce să alegi un magazin specializat în capsule de cafea?
Un simplu magazin fizic, chiar și foarte bine aprovizionat, nu va ajunge niciodată la nivelul unuia online, organizat în mod profesionist. Așa este și cazul Kafferoma, unde se comercializează capsule de la mai multe branduri și pentru mai multe sisteme. Lavazza, Nescafe Dolce Gusto, Aroma Vero, Lollo Caffe și produse compatibile cu sisteme precum Cremesso sunt printre cele mai căutate.
Intră chiar acum pe site să vezi care este oferta și care dintre produsele lor răspund cel mai bine cerințelor tale. Pentru informații suplimentare despre produse și comenzi, echipa de la Kafferoma poate să fie contactată la 0376 448 608, în intervalul 08:00–12:00 și 12:30–16:00, sau la 0755 456 013, sau poate la e-mail info@kafferoma.ro.
Cafeaua zilnică nu a fost niciodată mai bună
Să colaborezi cu un furnizor de cafea profesionist înseamnă să te bucuri zilnic de gustul și aroma care îți fac ziua mai bună. Pentru că, până la urmă, o cafea bună nu trebuie să fie complicat de preparat sau cumpărat. Uneori, tot ce trebuie pentru ca ziua să fie mai bună înseamnă doar să folosești capsula potrivită, aparatul să fie pregătit și să dispui de câteva minute în care să te bucuri de aroma din ceașcă.
-
Culturăacum o săptămânăȘcoala Zorilă: cum a ajuns folclorul românesc într-o sală de curs din București și Cluj-Napoca
-
Uncategorizedacum o săptămânăZyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula
-
Sportacum o săptămânăPadbol România, pe primul loc la Stockholm: două echipe pe podium și 13 victorii în 14 meciuri
-
Uncategorizedacum o săptămânăWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Afaceriacum 6 zile
Motivele pentru care trebuie sa colaborezi cu o firma de contabilitate
-
Uncategorizedacum o săptămânăHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Afaceriacum o săptămânăHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
acum 7 zileParfumuri premium pentru toamnă și iarnă: ce alegi când vrei o impresie de durată

