Connect with us

Exclusiv

Procurorii respectivi trebuiau cercetați pentru infracțiuni contra umanității în cazul cărora nu operează prescripția răspunderii penale, motiv pentru care nu există în cauză posibilitatea clasării acestei cauze pe motivul prescripției

Publicat

pe

În lunile mai- iunie 1990, pe raza Municipiului București , în Piața Universității, a avut loc cea mai mare și cea mai lungă demonstrație pașnică anticomunistă din epoca contemporană a României.

Această manifestație a fost brutal întreruptă în dimineața de 13 iunie 1990 de forțele de ordine ale statului neocomunist român, care, în încercarea de a alunga protestatarii din piață, au înconjurat zona centrală a orașului agresând și reținând nelegal sute de cetățeni nevinovați, care erau simpli trecători prin zona respectivă.

Aceste victime inocente au fost transportate ”în arest” la sediul U.M.0505 Măgurele, de unde, la presiunea opiniei publice au fost eliberate în după amiaza aceleași zile.

Este de notorietate că tot atunci conducerea statului român, prin persoana președintelui proaspăt ales Ion Iliescu, a chemat masele de mineri și muncitori din diferite zone industriale ale țării pentru a ” apăra” statul care era chipurile victima unei lovituri de stat” de natură legionară”.

În realitate, prin chemarea minerilor și muncitorilor, s-a urmărit exercitarea unei represiuni brutale îndreptată împotriva tuturor celor ce contestau legitimitatea noului regim neocomunist proaspăt instalat la conducerea țării.

Urmările acestei chemări sunt la fel de notorii, respectiv șase persoane ucise, peste 1200 de persoane retinute nelegal si alte aproape 2000 agresate și vătămate.

Tot atunci au fost devastate de mineri ,și nu numai, 63 de sedii ale partidelor de opoziție, ale unor instituții de învățământ superior sau ale unor asociații nonguvernamentale.

La fel de notoriu este faptul că cele 1200 de persoane reținute nelegal au fost „cazate” la sediile actualei Academii de Politie” A.I.CUZA” și la cel al U.M. 0505 Măgurele, niciuna dintre aceste persoane nu avea întocmită vreo formă legală de reținere, cei în cauză fiind practic luați” cu japca” de pe stradă de mineri, agresați, tâlhăriți și apoi transportați la cele două unități militare.

Din dimineața de 15.06,1990 la sediile celor două unități s-au prezentat două echipe de procurori de la Procuratura Municipiului București care, în loc să ia măsuri pentru eliberarea imediată a celor 1200 de persoane și intrarea în legalitate, au dispus ca acestea să fie reținute în continuare în mod nelegal, pentru ca, abia dupa cîteva zile de tortură fizică și psihică, o parte din aceste persoane să fie eliberate iar cca. 200 dintre acestea să fie arestate preventiv pentru căteva luni, fără ca procurorii să aibă probe că aceste persoane ar fi încălcat legile statului român.

Datorită lipsei probelor majoritatea celor arestați au primit soluții de netrimitere în judecată iar cei 60 trimiși în instanță au fost achitați pentru inexistența faptelor.

La scurt timp, procurorii inspectori din cadru aceleași unități de parchet s-au sesizat din oficiu cu privire la abuzurile și ilegalitățile săvârșite de colegii lor, concluzia materialului de control fiind aceea că cele mai multe persoane fuseseră reținute de procurori fără niciun temei legal și fără nicio probă care să ateste că acele persoane ar fi săvârșit vreo faptă penală, motiv pentru care au sesizat conducerea Procuraturii Generale a României să-i cerceteze penal pe procurorii abuzivi, fapt care nu s-a petrecut.

La mult timp după aceasta, procurorii militari care au efectuat cercetări în dos.pen. nr.47/P/2014( în prezent trimis la Î.C.C.J.) au observat că o participație la săvârșirea crimelor împotriva umanității săvârșite în iunie 1990, o pot avea și procurorii ce au arestat oameni nevinovați, și cum „corb la corb nu-și scoate ochii” au disjuns din dosarul mare numai partea cu procurorii pe care au declinat-o la procurorii civili din P.Î.C.C.J., aceștia dispunînd ulterior clasare pe temeiul că ar fi intervenit prescrierea faptelor, clasarea fiind dispusă în dos.pen.nr. 514/p/2015.

Atâta timp cât obiectul dosarului 47/P/2014 instrumentat de procurorii militari au avut drept obiect infracțiuni contra umanității săvârșite în iunie 1990, aceste fapte fiind imprescriptibile, la săvârșirea acestora participând și procurorii cercetați, este clar că pentru aceștia din urmă nu se poate dispune clasarea cauzei pe temeiul prescripției răspunderii penale care nu poate opera în acest caz.

Cel mai puternic argument pe care noi îl invocăm în sprijinul susținerilor de mai sus este chiar conținutul textului de lege care incriminează infracțiunea contra umanității, mai precis art. 439 C.p., din analiza acestui text putându-se constata că acestă infracțiune poate fi săvârșită în mai multe variante normative, inclusiv cea a întemnițării nelegale sau a lipsirii de libertate cu încălcarea principiilor generale ale dreptului internațional, cu condiția ca, acestea să fie săvârșite în cadrul unui atac generalizat și sistematic executat împotriva unor sau unei categorii  de persoane civile inocente.

Astfel, dacă vom studia atât Codul penal din 1968, cât și Codul penal din 2014, vom constata că ambele definesc, în partea generală, “ infracțiunea complexă” ca fiind acea infracțiune care are în conținutul său, ca element constitutiv sau ca element circumstanțial agravant, o acțiune sau inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală.

Analizand în continuare modalitățile normative de săvârșire a faptei prevăzute în art. 439 din Noul Cod penal, care incriminează “ infracțiuni contra umanității”, vom constata că această infracțiune este una complexă ce poate fi săvârșită într-o multitudine de forme, respectiv : uciderea unor persoane, sclavia, traficul de ființe umane, deportarea sau transferarea forțată a unor persoane, torturarea unor persoane, violul, agresiunea sexuală, vătămarea fizică sau psihică, persecutarea unui grup prin primarea de drepturi ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi pe motive de ordin politic, rasial, naționa, întemnițării nelegale sau a lipsirii de libertate cu încălcarea principiilor generale ale dreptului internațional ….(ș.a.).

Condiția de baza continuta de textul de lege pentru ca una din faptele penale mai sus descrise să poată fi considerată ca variantă normativă de săvârșire a infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 439 Noul Cod penal, este aceea ca faptele respective să fie săvârșite “ în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populații civile…”.

In raport cu cele mai sus expuse se pune mai întîi problema dacă faptele penale săvârșite în perioada evenimentelor din 13-15.06.1990 vor fi încadrate distinct, ca infracțiuni de drept comun (omor, tentativă de omor, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămare corporală, distrugere, ș.a.), sau aceste fapte vor fi considerate absorbite, ca elemente constitutive, de infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 439 Noul Cod penal (infracțiunea contra umanității).

Dacă aceste fapte vor fi considerate ca fiind simple elemente constitutive ale infracțiunii prevăzuta și pedepsita de art. 439 Noul Cod penal, ele își vor “ pierde existența proprie” ca infracțiuni și vor fi absorbite de infracțiunea complexă invocată puțin mai sus, situație în care vor căpăta caracter imprescriptibil.

Această aparentă dilemă nu mai există în realitate la acest moment, deoarece ea a fost de mult clarificată, fără nici un dubiu, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din 17.09.2014, pronunțată de C.E.D.O. – Marea Cameră în Cauza  “Mocanu și alții împotriva României”, cauză care se referă tocmai la evenimentele din 13-15 iunie 1990 din România, curtea a condamnat statul român, în hotărârea dată reținându-se, în esență, următoarele :

  • „ toate faptele penale săvârșite în cadrul evenimentelor din 13-15.06.1990 se înscriu în cadrul represiunii organizate de stat și săvârșite de echipe mixte de civili și militari…” (pct. 63-65 din hotărâre);

brutalitatea represiunii a fost subliniată de numeroase hotărâri interne dar și de către Curte ( pct. 37, 39, 50, 75 și 81 din hotărâre);

  • această politică represivă a fost desfășurată cu participarea poliției, armatei și a unor civili mobilizați, folosindu-se tancuri și muniții grele, deși manifestanții aveau obiective politice non-violente. Mobilizarea, transportarea și cazarea în București a peste 5.000 de mineri și alți muncitori înarmați cu topoare, lanțuri și cabluri metalice era partea principală a acestui plan;
  • în Opinia Concordantă la hotărârea Marii Camere a Curții, hotărârea pronunțată la data de 17.09.2014 în cauza “Mocanu și alții împotriva României”, opinie exprimată de judecătorul Pinta de Albuquerque, la care a aderat Nebojsa Vuenique, se analizeaza și expliciteaza considerentele din hotărârea Marii Camere, în sensul că autoritățile judiciare românești, timp de 26 de ani, ar fi procedat în mod “incoerent”, prin încadrarea faptelor penale săvârșite în cadrul evenimentelor din 13-15.06.1990 ca infracțiuni distincte, de “drept comun”, care sunt supuse prescriptibilității, în condițiile în care faptele respective reprezintă elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 439 Noul Cod penal, mai precis “infracțiuni contra umanității” ;
  • în acest sens redăm textual următoarele din punctul nr. 14 al Opiniei Concordante : independent de încadrarea lor juridică în dreptul intern la momentul faptelor, evenimentele menționate anterior reprezintă încălcări în masă ale dreptului la viață, dreptului la integritate fizică și sexuală, dreptul la proprietate și ale altor drepturi fundamentale ale cetățenilor și persoanelor juridice române, victime ale represiunii politice a statului, îndreptată împotriva opozanților Guvernului de la acea vreme. În terminologia juridică nu există decât o singură încadrare aplicabilă faptelor în cauză: evenimentele din iunie 1990 constituie o crimă împotriva umanității săvârșită în cadrul unui atac generalizat și sistematic, lansat împotriva unei populații civile.”
  • din punctul 17 al opiniei Concordante redăm următoarele: “Acum este necesară încadrarea corectă a faptelor din speță, ceea ce nu au făcut cele mai înalte autorități judiciare și de urmărire penală interne.

Manipularea încadrării juridice a evenimentelor în litigiu, astfel încât acestea să facă obiectul unor termene de prescripție, care nu ar fi fost aplicabile dacă aceste evenimente ar fi fost încadrate corect, contravine însuși obiectului și scopului articolelor 2 și 3 din Convenție și art. 1 din ”Convenția privind imprescriptibilitatea împotriva umanității.”

– pentru a elimina orice dubiu cu privire la sensul concluziilor celor doi magistrați europeni, redăm textual din pct. 18 al concluziei : ”Trecerea timpului nu scutește statul român de respectarea obligațiilor sale internaționale și nici autorii încălcărilor de răspunderea penală individuală a acestora. Obligațiile procedurale care decurg din art. 2 și 3  din Convenție impun desfășurarea unui proces echitabil pentru a judeca responsabilii pentru crimele împotriva umanității săvârșite împotriva unor civili români…!”

Chestiunea este mult mai vastă : este vorba despre a le face dreptate tuturor cetățenilor români care, pentru instaurarea unui regim politic pe deplin democratic, au fost nevoiți să îndure, din partea statului, o represiune organizată și inumană ”.

Aceste considerente din hotărârea CEDO  au fost preluate în mod evident și de Ordonanța Procurorului General nr.3/C3/2015 din 05.02.2015 prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale în prezenta cauză, în sensul că violențele exercitate de grupurile de mineri asupra populației civile trebuie considerate de fapt, modalități normative de savarsire ale infracțiunii contra umanității, având astfel un caracter imprescriptibil.

Pentru edificare redăm textual susținerile Procurorului General care se regăsesc la pagina 36 din Ordonanța  :” “…Pe de altă parte, însă, chiar în condițiile în care pentru unele dintre aceste infracțiuni a intervenit prescripția răspunderii penale, faptele respective vor fi avute în vedere în cursul urmăririi penale ca modalități normative alternative de săvârșite a infracțiunilor contra păcii și omenirii din Codul penal din 1968 și, respectiv, a infracțiunilor de genocid și contra umanității din actualul Cod Penal. ”

În alta ordine de idei, dacă studiem probele cauzei, vom mai vedea că, de fapt, aproape întreaga responsabilitate a continuării reținerii celor 1200 de persoane din dimineața de 15.06.1990 revine unei echipe de procurori și ofițeri de cercetare penală, procurorii fiind din cadrul foste Procuraturi a Municipiului București, deoarece in dimineața zilei de 15.06.1990 aceștia s-au deplasat în incinta celor două unități militare pentru a-i selecta pe cei reținuți acolo, împarțindu-i în două categorii : ”vinovați” și ”nevinovați”, în conditiile in care această anchetă s-a desfășurat timp de mai multe zile cu persoanele cercetate în stare faptică de reținere supuse unui regim demn de lagărele sovietice și chiar naziste (bătăi, violuri, lipsă hrană, alimentație si medicamentație, supunerea la intoxicare cu gaz de eșapament,  amenințări cu moartea  etc.)

Este evident că orice procuror prezent în astfel de loc, ar fi avut în realitate o singură obligație, adică să dispună de îndată punerea în libertate a tuturor persoanelor reținute ilegal.

Echipa de procurori și-a încalcat această obligație, de restaurare a legalității, dispunând pentru câteva zile menținerea stării în care se aflau cele 1200 de persoane reținute, având ordin de la superiorii lor să caute vinovați acolo unde de fapt ei nu erau, sa-i aresteze preventiv, în scopul trimiterii în judecată.

În acest context, echipa de procurori a dispus arestarea preventivă a circa 200 de persoane, fără să dețină în realitate probe că persoanele arestate ar fi săvârșit vreo faptă penală, aceste arestări fiind vădit nelegale și dispuse ca masuri procesual penale doar de natura sa duca la întemnitarea pe nedrept a pretinșilor opozanți politici ai regimului Iliescu.

Celelalte persoane care nu au fost arestate preventiv au fost eliberate începând cu data de 19.06.1990.

Imediat după ce au fost arestate cele 200 de persoane, deoarece aceste măsuri erau profund nelegale, în cadrul unității respective de procuratură s-a creat un alt curent de opinie, conform căruia măsurile de arestare preventivă  erau total nelegale si profund abuzive. Pe acest fond, conducerea unității de procuratură, cu aprobarea conducerii Procuraturii Generale a României, a dispus efectuatea unor verificări ce urmau a fi făcute de către procurorii inspectori, abilitați de lege să desfășoare astfel de activități.

În urma acestor verificări s-a confirmat pe deplin, atat nelegalitatea, cât si lipsa de netemeinicie a măsurilor preventive dispuse, stabilindu-se că într-un număr de 72 dosare penale, 72 de persoane au fost arestate fără sa existe nici o probă în acuzarea lor. Pentru aceste motive, și în scopul reinstaurării legalității, cele 72 de dosare penale au fost preluate de procurorii inspectori de la vechea echipă de procurori și, în toate aceste cauze, s-au dispus măsuri de punere deîndată în libertate a inculpaților și la final aceste dosare au fost închise prin  soluții de netrimitere în judecată.

Această stare tensionată din cadrul Parchetului a durat circa doi ani, la finalul căreia procurorii inspectori din cadrul Procuraturii Municipiului București a întocmit raportul S55/I/3/1992 (18 iunie 1992).

Raportul în cauză, este conceput ca o analiză succintă a fiecăruia din cele 72 de dosare penale și, însăși din preambulul său, este menționată textual și concluzia raportului, care este următoarea : ”……constatând că in 59 de cazuri măsura arestării preventive, a fost total nelegală și profund netemeinică, imputabilă procurorilor”.

Cu privire la concluziile si masurile propuse și dipuse prin acest raport, se menționează următoarele :

– cele 1200 de persoane au fost reținute nelegal, într-un interval cuprins intre 1 si 8 zile în două unități militare, motiv pentru care va fi sesizată Direcția Procuraturilor Militare pentru tragerea la răspundere penală a cadrelor militare, dar și a civililor vinovați .

-înaintarea materialului de control la Procuratura Generală a României (Direcția I), singura competentă la vremea respectivă să efectueze cercetări cu caracter penal asupra procurorilor implicați și a : ” cauzelor care au determinat această eroare judiciară colectivă ”.

Pentru exemplificare redăm din materialul respectiv, situația următoarelor dosare penale :

  1. A. Dosar nr 1309/P/1991 privind pe NĂSTASE OVIDIU (procuror ȚUCULEANU ALEXANDRU), persoana în cauză a fost arestata preventiv la data de 21 iunie 1990, măsura ce a fost prelungită ulterior cu 30 de zile după care la data de 23 iunie 1990 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

Fapta penală pentru care s-a emis mandatul de arestare a fost infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea linistii publice, reținându-se în fapt, că cel în cauză ar fi participat in data de 14 iunie la manifestații și că ar fi aruncat cu pietre în organele de poliție.

La momentul arestării la dosar nu se afla nici o probă în afară de declarația inculpatului care a negat faptele ce erau reținute în sarcina sa, propunând și 5 martori prin care urma să demonstreze că in ziua și în noaptea de 13 iunie 1990 acesta s-ar fi aflat în alt loc decât în Piața Universității impreună cu cei cinci martori.

Inculpatul a fost arestat preventiv, la dosar aflându-se la acel moment numai declarația sa, în care nu recunoscuse faptele.

Cei cinci martori au fost audiați abia pe datele de 17-18 august 1990, martorii confirmând că, inculpatul a fost cu ei in ziua și în noaptea de 13 iunie la o întrunire de familie, neavând cum să participe la evenimentele din piață.

Din dosar mai reiese că, inculpatul a fost reținut in dimineata zilei de 14 iunie 1990 de un grup de mineri, in timp ce se deplasa la dominciliul mamei sale și că minerii l-au predat poliției pe motivul că ar fi vinovat de ce se intâmplase cu o zi inainte in capitală.

Concluzie ce se poate trage, este faptul că, NĂSTASE OVIDIU a fost victima unui grav abuz inițiat de un grup neidentificat de mineri și continuat in mod evident de procurorul anchetator.

  1. Dosar nr. 1426/P/1991 privind pe VELEA LILIANA (procuror DINU EMIL DUMITRU), care a fost reținută și arestată in data de 16 iunie 1990, măsură care a fost prelungită de acelasi procuror de două ori cate 30 de zile (arestarea preventivă durând in total 90 de zile).

Din studierea dosarului rezultă că, la momentul arestării la dosarul cauzei, în afară de declarația inculpatei nu mai exista altă probă. Din cuprinsul declarației rezultă că VELEA LILIANA era vânzător autorizat de ziare pe care le-a vândut din aprilie până in iunie in Piața Universitătii.

Ca și in cazul anterior se constată că, in dimineața zilei de 14 iunie un grup de mineri care devastau sediul central al PNȚ – CD din București  după ce au agresat-o pe VELEA LILIANA  au predat-o organelor de poliție fără ca aceasta să fi săvârșit vreo faptă penală.

  1. Dosar nr. 1536/P/1991 privind pe BOGDAN VASILE (procuror BUNECI PETRE), la data de 19 iunie 1990 s-a dispus arestarea preventivă a lui BOGDAN VASILE pe timp de 30 de zile, masură prelungită de două ori (în total 90 de zile).

La momentul arestării și nici ulterior, nu a existat nici o probă că cel in cauză, ar fi săvârșit vreo faptă penală existând dovezi că in dimineata zilei de 14 iunie 1990, BOGDAN VASILE a fost reținut pe stradă de un grup de mineri, agresat și dus la secția 14 poliție, reținut în mod nelegal pana pe 19.06.1990 când a și fost arestat preventiv.

D . Dosar nr. 1293/P/1990 privind pe OLARIU NICOLETA (procuror DINU EMILIAN DUMITRU). La data de 19 iunie 1990, inculpata a fost arestată preventiv, măsura ce a fost prelungită pâna la data de 19 august 1990. Ulterior la data de 20 septembrie 1991 s-a dispus scoaterea acesteia de sub urmărire penală.

La momentul arestării preventive la dosarul cauzei nu exista decât declaratia lui OLARIU NICOLETA,  din care rezultă că in dimineața de 14 iunie in jurul orelor 04 se afla ca trecător in zona centrală a capitalei cand a fost reținută de poliție si ulterior dusă la unitatea militara de la Măgurele in stare de reținere.

  1. E. Dosar nr. 1429/P/1991 privind pe GHIC DUMITRU (procuror ȚUCULEANU ALEXANDRU). La data de 21 iunie 1990, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, măsură ce a fost prelungită de două ori câte 30 de zile (in total 90 de zile). Prin ordonanta din 28 iulie 1991 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

În mandatul de arestare preventivă, se menționează pe scurt și fapta pentru care s-a dispus arestarea, mai precis :” Că in perioada mai-iunie 1990 a aderat la grupul de manifestanți din Piața Universității, împiedicând buna circulație rutieră din zonă”         Din dosar rezultă, că la momentul arestării, în afară de declarația inculpatului nu existau alte probe. Din cuprinsul declarației sale rezultă că in perioada manifestației din Piața Universitătii acesta a vândut ziare pentru a-și câstiga mijloacele de trai. Retinerea acestui s-a facut in dimineta zilei de 14 iunie 1900 de ” o echipă ” formată din mineri si polițisti, motivul reținerii si conducerii la secția de politie fiind acela că nu avea asupra sa actul de identitate.

  1. Dosar nr. 814/P/1991 privind pe APOSTOL ANDREI (procuror ȚUCULEANU ALEXANDRU). La data de 16 iunie 1990 s – a dispus arestarea preventivă a lui APOSTOL ANDREI, măsură ce a fost prelungita pana la data de 13 septembrie 1990. În cuprinsul mandatului de arestare preventivă, se mentionează pe scurt ” fapta săvârșită” , respectiv aceea că : ”În perioada mai-iunie 1990 a participat la manifestația neautorizată din Piata Universității București”.

La momentul arestării preventive, la dosarul cauzei, se aflau două declarații ale lui Apostol ANDREI în care acesta recunostea că a participat pașnic la manifestații motivând ca are convingeri politice anticomuniste, fiind si membru al ”Grupului pentru Dialog Social”. La dosarul cauzei se mai aflau declarațiile a doi colegi de serviciu (pe nume GHEORGHE SOMAN DECEBAL și CRISTEA MIREA) care declarau despre APOSTOL ANDREI că ar fi participat la manifestația din Piata Universității unde ar fi strigat lozinci contra regimului ILIESCU, fapte pe care cei doi martori muncitori la fosta interprindere 23 August (si probabil adepți ai sloganului ” noi muncim , nu gândim”), le considerau grave, fiind chiar indignați de crezul politic ai cologului lor, exprimându-si hotărârea să nu il mai primească la serviciu deoarece toti ceilalți colegi sunt de partea regimului ILIESCU.

Rezultă totuși din declarațiilor celor doi martori ca l-au văzut la manifestații pe APOSTOL ANDREI când manifesta pașnic și striga lozinci contra regimului proaspăt instalat.

Este evident că, APOSTOL ANDREI a fost arestat de procurori pentru simpla participare pașnică la o manifestație publică și pentru ca avea alte convingeri politice de alta natura decat a regimului aflat la putere.

  1. Dosar nr. 2050/P/1991 privind pe PAVEL TEODOR (procuror DINU EMIL DUMITRU). La data de 21.06.1990 s-a dispus arestarea preventivă, măsura ce a fost prelungită pâna la data de 21 august 1990, iar la data de 20.09.1991 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia .

În cuprinsul  mandatului de arestare preventivă, procurorul a menționat pe scurt fapta pentru care dispune arestarea, mai precis:”În ziua de 13 iunie 1990, împreună cu alți cetăteni, a avut manifestări grave care au adus atingere linistii si ordinii publice”, fără a se preciza în concret în ce au constat acele manifestări.

La data luarii măsurii arestării la dosar, se aflau numai două declarații ale lui PAVEL TEODOR în care acesta nu recunoaște acuzatiile ce i-au fost aduse, menționând ca in ziua si seara de 13 iunie s-a aflat in alt loc decât Piața Universitătii indicând martori care au fost cu el in această perioadă.

Din declarațiile lui Pavel Teodor rezulta ca in dimineata zilei de 14 iunie 1990 se afla pe strada LIPSCANI din BUCURESTI, impreună cu doi prieteni când a fost oprit de mineri și pentru motivul că nu avea la el actul de identitate, a fost agresat, reținut si dus la Politia Capitalei și apoi la unitatea militară de la Măgurele unde a fost reținut până la data arestării preventive.

  1. Dosar nr. 2158/P/1991 privind pe BRĂILEANU VASILE (procuror DINU EMIL DUMITRU). La data de 18 iunie 1990 s – dispus arestarea preventivă a lui BRAILEANU VASILE reținându-se în mandatul de arestare că, ”în perioada mai- iunie 1990 a avut manifestări care au tulburat grav linistea publică”,

Măsura arestării preventive a fost prelungită până la data de 16 august 1990, iar prin ordonanta din 31 iulie 1991 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

Din dosarul cauzei, rezultă că la data arestării existau 3 declarații ale lui BRĂILEANU VASILE in care acesta nu recunoste faptele  reținute în sarcina sa, fără ca la dosar sa mai existe alte probe.

  1. Dosar nr. 1941/P/1991 privind pe CORNESCU DUMITRU (procuror DINU EMIL DUMITRU). La data de 21 iunie 1990, s-a dispus arestarea preventiva a lui CORNESCU DUMITRU, masura ce a fost prelungită pâna la data de 19.09.1990, iar prin ordonanta din 29 august 1991 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

Măsura arestării a fost dispusă pentru săvârsirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea linistii publice.

În afară de o singură declarație dată de CORNESCU DUMITRU în care acesta a precizat că nu a participat la evenimentele din 13 iunie 1990 indicând si probe in sensul susținerii sale, la dosarul cauzei nu s-a mai aflat nici o altă probă.

De remarcat este faptul că desi CORNESCU DUMITRU  a indicat o serie de martori in sustinerea afirmațiilor sale, acestia nu au fost audiați niciodată.

  1. Dosar nr. 2186/P/1991 privind pe minorul COSTACHE GHEORGHE (procuror POPESCU CORNEL) la data de 21 iunie 1990 s-a dispus arestarea preventivă a lui COSTACHE GHEORGHE, măsură ce a fost prelungită pâna la data de 19 septembrie 1990, ulterior prin odonanta 2186/p/1991 dispunandu-se scoaterea de sub urmărire penală.

Din dosarul cauzei rezultă că la momentul arestării nu exista nici o probă, existând numai declarația inculpatului care nu a recunoscut săvârsirea vreunei fapte penale. De remarcat ca nici ulterior nu s-au mai administrat alte probe în cauză.

  1. Dosar nr. 1184/P/1991 privind pe NECULA ELANA (procuror BUNECI PETRE). La data de 19 iunie 1990 s – a dispus arestarea preventivă a lui NECULA ELENA, măsură ce a fost prelungită până la data de 19 august 1990, iar prin ordonanța din 21 iunie 1991 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

Infracțiunea pentru care NECULA ELENA a fost arestată preventiv, este acea de  ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.

Din dosarul cauzei rezultă ca la momentul arestării păreventive, nu existau decît 3 declarații ale inculpatei NECULA ELENA, în care aceasta relata in amănunt cum si-a petrecut ziua și noaptea de 13.06.1990, menționând că nu a avut nici o legatura cu evenimentele din centrul capitalei din 13 iunie.

Analizând cele 3 declarații rezultă ca, aceasta locuieste la circa 500 m de Piața Universității și ca, in dimineata de 13 iunie se afla pe stradă in jurul locuinței, a văzut cum o persoană era înconjurată și agresată grav de mai mulți polițisti si jandarmi ; MAI REZULTĂ ca monemtul in care politistii au inceput sa il tragă de par pe cel agresat NECULA ELENA ca simplu trecător, le-a reproșat polițistilor agresiunea exercitată asupra persoanei respective care avea un comportament non-violent. Din probe rezultă ca nu a jignit si nu a injuriat in nici un fel pe lucrătorii de poliție. Cu toate acestea unul dintre ei care părea a fi șef, i-a instigat pe ceilalți să o rețină pe NECULA ELENA reținere ce a fost exercitată prin violență, si, fără motiv sau explicații aceasta a fost transportată la unitatea militară de la Măgurele în stare de reținere.

În după amiaza acelei zile lui NECULA ELENA i s-a permis să părasească unitatea militară, permisiune ce i-a fost acordată si celorlalte 250 de persoane reținute in aceeași maniera abuzivă de fortele de ordine.

La plecarea din această unitate, NECULA ELENA  a fost asteptată si preluată de familie, rămânând acasă in seara si noaptea respectivă împreună cu ceilalți membri de familie.

A doua zi, mai precis pe data de 14.06.1990 in jurul orelor 12 la domiciliul lui NECULA ELENA s-a prezentat un grup de mineri, care au pătruns cu forța in locuința acesteia, cei in cauză motivând ca au informații că in pivnita locuinței ar sta ascunși opt manifestanți din piață. NECULA ELENA le-a spus că nu este adevărat, precizand că locuința ei nu are pivniță. În ciuda acestui fapt minerii au inceput sa scotocească in locuință, prilej cu care, au găsit pe un carton inscripti ”GOLANCĂ ” (apelativul folosit de manifestanții din Piata Universității) si au mai găsit o hartie pe care era xero – copiat ” Imnul golanilor” cel care se incheia cu versurile …” MAI BINE MORT DECÂT COMUNIST”, cu precizarea că acest imn atribuia un caracter politic manifestării din piață.

În locuința lui NECULA ELENA minerii, au mai găsit o fotografie a lui ALEXANDRU PALEOLOGU, pe care scria cuvântul golan, cel in cauză fiind o personalitate a culturii românesti si lider al manifestațiilor politice din piata Universității, manifestație care a durat 52 de zile. În ACEL  moment minerii au ridicat-o pe NICULA ELENA din locuință si au transportat-o la sediul poliției unde au predat-o pe baza de proces-verbal poliției în care s-a menționat in fals ca aceasta ar fi fost ridicată din Piața Universității de mineri.

In declarațiile date, NECULA ELENA a recunoscut ca a participat pasnic la manifestația din piată, deoarece si ea are convingeri împotriva comunismului si împotriva regimului ILIESCU.

Întrebarea ce derivă firesc în urma intocmirii unui astfel de material oficial ar fi, ce au făcut Direcția Procuraturilor Militare și Directia I din cadrul Procuraturii Generale a României, ca urmare a sesizării cu acest material ?

Răspunsul este : NIMIC.

Nu trebuie să fie surprinzătoare o astfel de atitudine deoarece autorii arestărilor nelegale primiseră între timp sinecuri  de la puterea politică de partea careia se aflau, astfel că, procurorul ȚUCULEANU ALEXANDRU care a emis nu mai putin de 29 de mandate de arestare preventivă, toate nelegale, a ajuns Procuror General Adjunct al României.

Actuala echipă de procurori militari,” a uitat complet ”de situația de fapt expusă mai sus, procedându-se pe furiș si in mod nelegal, la dijungerea cauzei cu privire la procurorii respectivi si la clasarea acesteia, pe motiv de prescripție a faptelor, în condițiile in care, ei au fost cercetați pentru infracțiune de drept comun, mai precis aceea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. si ped. art. 189  din Vechiul Cod Penal si arestare nelegala si cercetare abuziva prev. si ped. de art. 266 din acelasi act normativ.

Această soluție, a fost dată in condițiile in care DUMITRESCU EMIL, zis ”CICO”, ca sef al unei direcții din cadrul MAI, se află pus sub inculpare pentru crime impotriva umanității, pentrul faptul că in ziua de 14 iunie, ar fi coordonat de facto, pentru citeva ore, activitatea de primire in curtea ministerului a unor persoane reținute de mineri, persoane ce au fost îmbarcate in camioane și transportate la cele două unități militare.

A nu se întelege că noi susținem că DUMITRESCU EMIL ar fi nevinovat, însă întelegem să susținem ca din probele cauzei  rezultă că o implicare  chiar mai mare în savârșirea infractiunii contra umanității au avut-o procurorii care au coordonat din 15.06.1990 reținerea nelegală a celor 1200 de persoane, arestând nelegal circa 200 dintre acestea.

In raport cu decizia CEDO se constată că procurorii au făcut parte din aparatul de represiune al statului, aparat ce a exercitat atacul generalizat si sistematic asupra populației civile si inocente, cu precizarea că una din manifestările cele mai crude ale atacului respectiv a fost afectarea dreptului fundamental la libertate al cetăteanului prin reținerea ilegală a celor 1200 de persoane și prin măsurile nelegale și netemeinice de arestare preventivă a unui număr de 200 dintre acestea.

         De altfel, art. 439 alin.1 lit. i C.pen. incrimineaza ca varianta normativa de savirsire a infractiunii contra umanitatii tocmai întemnițarea sau alta forma de privare grava de libertate, cu incalcarea regulilor generale de drept international, adica exact ce au facut procurorii anchetatorii în iunie 1990.

         Este o banala poveste sustinerea facută în rechizitoriul din dos.pen.nr.47/P/2014 al S.P.M., unde la pag.11, se susține falsa ipoteză conform careia în cauza privind arestarile nelegale din iunie 1990 nu se mai pot face cercetari deoarece s-ar fi dispus anterior clasarea in cadrul dos. pen. 514/p/2015 si solutia ar fi fost mentinuta de ICCJ, si aceasta deoarece in acel dosar s-a dispus clasarea fata de procurorii implicati pe motivul ca ar fi intervenit prescriptia raspunderii penale, ori s-a argumentat mai sus de ce o astfel de solutie nu este legala si trebuia infirmata conform procedurii, urmind ca dupa redeschiderea urmaririi penale cauza sa fie reunita/conexata la dos.pen.nr.47/P/2014, dupa care s-ar fi impus ca procurorii militari sa schimbe încadrarea juridica în infractiuni contra umanitatii și să dea o soluție pe fondul cauzei fata de procurorii implicati. Neprocedind asa, procurorii militari au ajuns ei insisi sa favorizeze faptuitorii respectivi, riscand astfel sa se situeze in zona ilicitului penal.

Conform prevederilor art. 335 C.p.p. alin.1, teza I-a, care reglementează reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale“ Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanța și dispunere redeschiderea urmăririi penale.”

Față de cele expuse, având în vedere și practica C.E.D.O. invocată, se poate ușor constata că procurorii respectivi trebuiau cercetați pentru infracțiuni contra umanității în cazul cărora nu operează prescripția răspunderii penale, motiv pentru care nu există în cauză posibilitatea clasării acestei cauze pe motivul prescripției. (Ec Adrian Radu).

 

 

 

 

 

 

 

Exclusiv

Scari pentru piscina – cum alegi modelul potrivit pentru siguranta si confort

Publicat

pe

De

Accesul in piscina trebuie sa fie confortabil, sigur si adaptat tuturor utilizatorilor. Indiferent daca este vorba despre o piscina privata, una destinata unui hotel sau unui centru SPA, alegerea unor scari pentru piscina de calitate reprezinta un detaliu esential care influenteaza atat functionalitatea, cat si aspectul intregii amenajari. Desi sunt adesea considerate un simplu accesoriu, scarile au un rol important in utilizarea zilnica a piscinei. Acestea faciliteaza intrarea si iesirea din apa, reduc riscul accidentelor si completeaza designul bazinului.

Accesul in piscina trebuie sa fie confortabil, sigur si adaptat tuturor utilizatorilor. Indiferent daca este vorba despre o piscina privata, una destinata unui hotel sau unui centru SPA, alegerea unor scari pentru piscina de calitate reprezinta un detaliu esential care influenteaza atat functionalitatea, cat si aspectul intregii amenajari.

Desi sunt adesea considerate un simplu accesoriu, scarile au un rol important in utilizarea zilnica a piscinei. Acestea faciliteaza intrarea si iesirea din apa, reduc riscul accidentelor si completeaza designul bazinului.

De ce sunt importante scarile pentru piscina?

O piscina bine proiectata trebuie sa fie usor accesibila pentru toate categoriile de utilizatori.

Scarile ofera numeroase avantaje:

  • acces rapid si confortabil;
  • siguranta sporita la intrarea si iesirea din apa;
  • stabilitate pe suprafete umede;
  • utilizare usoara pentru copii si persoane in varsta;
  • integrare armonioasa in designul piscinei.

Alegerea unor scari pentru piscina potrivite contribuie la cresterea nivelului de confort si reduce riscul alunecarilor.

Ce tipuri de scari exista?

In functie de tipul piscinei si modul de montaj, exista mai multe variante disponibile.

Scari pentru piscine ingropate

Aceste modele sunt fabricate, de regula, din inox si se fixeaza permanent pe marginea piscinei.

Avantajele lor sunt:

  • rezistenta foarte mare;
  • aspect elegant;
  • stabilitate excelenta;
  • durata lunga de utilizare.

Sunt cele mai utilizate in piscinele rezidentiale si comerciale.

Scari pentru piscine supraterane

Piscinele supraterane necesita modele speciale, prevazute cu trepte pe ambele parti.

Acestea permit accesul usor peste marginea bazinului si pot fi demontate atunci cand piscina nu este utilizata.

Scari cu platforma

Aceste modele sunt recomandate pentru piscine mai inalte sau pentru utilizatori care doresc un plus de confort.

Platforma superioara ofera stabilitate suplimentara in timpul accesului.

Materialele din care sunt fabricate scarile

Calitatea materialului influenteaza direct rezistenta si durata de viata.

Inox

Cele mai apreciate scari pentru piscina sunt realizate din inox AISI 304 sau AISI 316.

Aceste materiale ofera:

  • rezistenta la coroziune;
  • aspect modern;
  • intretinere usoara;
  • rezistenta la substantele utilizate pentru tratarea apei.

Pentru piscinele tratate cu apa sarata este recomandat inoxul AISI 316, care rezista mai bine la mediile corozive.

Trepte antiderapante

Majoritatea scarilor moderne sunt prevazute cu trepte antiderapante din plastic sau materiale compozite.

Acestea reduc semnificativ riscul alunecarii chiar si atunci cand sunt complet ude.

Cum alegi scarile potrivite?

Exista cateva criterii importante de care este bine sa tii cont.

Adancimea piscinei

Numarul treptelor trebuie ales in functie de adancimea bazinului.

O piscina mai adanca necesita scari cu mai multe trepte pentru un acces confortabil.

Tipul piscinei

Scarile trebuie sa fie compatibile cu:

  • piscine ingropate;
  • piscine supraterane;
  • piscine cu pereti din beton;
  • piscine cu structura metalica.

Capacitatea de sustinere

Este recomandat sa alegi modele fabricate din materiale rezistente, capabile sa suporte utilizarea intensa fara deformari.

Designul

Pe langa functionalitate, scarile trebuie sa completeze aspectul general al piscinei.

Modelele din inox lucios sunt preferate datorita aspectului elegant si compatibilitatii cu majoritatea stilurilor de amenajare.

Montajul scarilor pentru piscina

Instalarea corecta este la fel de importanta precum alegerea produsului.

Montajul presupune:

  • fixarea suportilor;
  • ancorarea in marginea piscinei;
  • verificarea stabilitatii;
  • reglarea pozitiei fata de peretele bazinului.

Pentru piscinele noi este recomandata instalarea scarilor in timpul lucrarilor de amenajare, insa acestea pot fi montate si ulterior.

Cum intretii scarile din inox?

Intretinerea este simpla, dar trebuie efectuata periodic.

Se recomanda:

  • clatirea cu apa curata dupa utilizare intensa;
  • stergerea depunerilor de calcar;
  • verificarea suruburilor de fixare;
  • evitarea produselor abrazive;
  • inspectarea periodica a treptelor antiderapante.

Prin aceste operatiuni, scari pentru piscina isi vor pastra aspectul si rezistenta pentru foarte multi ani.

Siguranta este prioritatea principala

Pe langa confort, scarile contribuie semnificativ la prevenirea accidentelor.

Acestea sunt deosebit de importante pentru:

  • copii;
  • persoane varstnice;
  • persoane cu mobilitate redusa;
  • utilizatorii care intra sau ies frecvent din piscina.

Un model bine ales reduce efortul necesar accesului si ofera stabilitate chiar si atunci cand suprafetele sunt umede.

Cum completeaza scarile aspectul piscinei?

Piscinele moderne sunt proiectate pana la cele mai mici detalii, iar accesoriile joaca un rol important in designul final.

Scarile din inox, cu linii elegante si finisaje premium, se integreaza perfect alaturi de placarile cu mozaic, iluminatul subacvatic si celelalte echipamente ale piscinei.

Astfel, ele nu sunt doar un element functional, ci si unul estetic.

Alege scari pentru piscina rezistente si durabile

Investitia in scari pentru piscina de calitate aduce beneficii pe termen lung. Materialele rezistente la coroziune, treptele antiderapante si sistemele solide de fixare asigura confort si siguranta la fiecare utilizare.

Indiferent daca amenajezi o piscina noua sau doresti sa modernizezi una existenta, alegerea unor scari adaptate tipului de bazin reprezinta o decizie importanta. Un model bine construit va rezista ani la rand, va necesita putina intretinere si va contribui la o experienta mai placuta pentru toti cei care se bucura de piscina.

Citeste in continuare

Exclusiv

Haine Originale în București: De Ce Contează Autenticul Atunci Când Îți Construiești Stilul

Publicat

pe

Haine Originale în București

Imaginează-ți că intri la o întâlnire importantă. Rochia ta din catifeaua moale alunecă perfect pe siluetă, cusăturile sunt impecabile, iar textura țesăturii vorbește de la sine despre calitate. Oamenii din jur nu știu exact ce poartă, dar simt — și tu simți. Aceasta este puterea hainelor originale. Nu e vorba de snobism. E vorba de respect față de tine însuți.

Într-o lume saturată de fast fashion și replici la preț de nimic, alegerea autenticului a devenit un act conștient — o declarație de valori, nu doar de gust. Dacă ești în căutarea hainelor originale în București, a brandurilor premium care să reziste testului timpului și al tendințelor, atunci acest articol este pentru tine. Îți vom arăta cum să navighezi lumea modei de lux în România, ce să cauți, ce să eviți și, mai ales, de unde să cumperi cu încredere.

De Ce Să Alegi Haine Originale în loc de Replici?

Înainte de a vorbi despre branduri și magazine, să răspundem la întrebarea pe care mulți o ocolesc: merită să investești în haine originale? Scurt răspuns: da, și iată de ce.

  • Calitatea materialelor este incomparabilă. Un blazer Prada sau o rochie Valentino sunt concepute din materiale selecționate, cu tehnici de croitorie transmise generații. Diferența față de o copie se simte la prima atingere.
  • Durabilitate reală. O piesă de calitate purtată inteligent durează ani — uneori decade. Costul per purtare devine astfel mai mic decât al unei piese ieftine înlocuite sezonier.
  • Etica și sustenabilitatea. Producătorii de lux investesc în lanțuri de producție transparente, meșteșugari plătiți corect și materiale responsabile.
  • Valoare de revânzare. Branduri ca Chanel, Louis Vuitton, Prada sau Balenciaga îți păstrează valoarea în timp — unele piese se apreciază ca o investiție.

Acum, o întrebare pentru tine: câte piese ai în dulap pe care nu le mai porți după un sezon? Cât ai cheltuit pe ele cumulat? Poate că e momentul să reconsideri strategia de cumpărare.

Branduri de Lux pe Care le Găsești Acum în România

Piața românească de modă premium a evoluat considerabil în ultimii ani. Dacă acum un deceniu aveai nevoie să mergi la Milano sau Paris pentru un Dsquared2 sau un Moncler autentic, astăzi le găsești în inima Bucureștiului. Iată câteva branduri de referință disponibile acum în România:

Versace — Puterea și Senzualitatea Italiană

Fondat de Gianni Versace în 1978, brandul reprezintă îndrăzneala în stare pură. De la rochiile iconice cu imprimeu Medusa la sacouri cu tăietură perfectă, Versace în București este o experiență în sine. Dacă ai ocazii speciale sau pur și simplu vrei să ieși în evidență, o piesă Versace originală este investiția perfectă.

Dolce & Gabbana — Feminitate și Tradiție Mediteraneană

Dolce & Gabbana a reușit performanța rară de a îmbina tradiția sudului Italiei cu efervescența modei contemporane. Rochiile din dantelă Dolce sunt printre cele mai căutate ținute pentru ocazii speciale — de la nunți la gale. Și dacă ești în căutarea rochii de seară online România, o rochie D&G originală disponibilă în magazine autorizate din București este răspunsul premium la această căutare.

Moncler — Luxul Care Sfidează Anotimpurile

Brandul francez a redefinit conceptul de outerwear premium. O geacă Moncler nu este doar o haină de iarnă — este o piesă de colecție. Dacă îți cauți outfit femei toamnă iarnă care să combine eleganța cu funcționalitatea, colecțiile Moncler disponibile la GenteRicca sunt punctul de start perfect.

Balenciaga, Givenchy, Valentino, Balmain — Avangarda Luxului Contemporan

Sneakers Balenciaga Triple S sau Speed au redefinit ce înseamnă încălțămintea de lux. Givenchy aduce sobrietatea pariziană, Valentino — romantismul rococo reinterpretat, iar Balmain — structura militară transformată în cuture. Toate aceste branduri sunt accesibile acum la București Unirii, în magazine premium cu garanție de autenticitate.

Cum Să Îți Construiești un Stil Personal în 2025

Tendințele modei femei 2025 aduc o schimbare de paradigmă: nu mai câștigă cine are cele mai multe haine, ci cine are piesele potrivite. Conceptul de capsule wardrobe femei — un dulap esențial cu 20-30 de piese care se combină perfect — a transformat complet modul în care femeile moderne fac shopping.

Iată câteva principii pentru a construi un stil personal autentic și durabil:

  • Investește în piese de bază de calitate: un blazer bine croit, o pereche de pantaloni drepți, o rochie neagră versatilă. Acestea sunt scheletul oricărui look elegant.
  • Adaugă accente de personalitate prin piese statement — un tricou cu print grafic de la un brand premium, o geacă colorată sau o pereche de sneakers care atrage toate privirile.
  • Gândește în ținute complete, nu în piese separate. Înainte să cumperi ceva, vizualizează cu ce se combină în dulapul tău actual.
  • Nu ignora încălțămintea. O pereche de Golden Goose sau New Balance de calitate transformă complet un outfit simplu.

Ținutele elegante casual femei 2025 amestecă precis luxul cu relaxarea: un tricou premium sub un sacou Balmain, blugi drepți cu o bluză din mătase, sneakers Balenciaga cu o rochie midi. Regulile s-au schimbat — acum contează coerența, nu rigiditatea.

Ce Să Porți la o Nuntă sau o Ocazie Specială?

Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primim este: ce să port la o nuntă invitat? Sau cum să aleg o rochie pentru majorat care să fie memorabilă?

Răspunsul nostru este simplu: alege calitatea, nu tendința de moment. O rochie din catifea elegantă sau o rochie din dantelă de calitate dintr-un brand recunoscut va arăta bine în fotografii și în amintiri peste zece ani. Tendința trece, eleganța rămâne.

Dacă ești în căutare de rochii de seară online România sau tinute de ocazie femei, GenteRicca oferă o selecție curată de piese din branduri internaționale autentice — de la rochii Valentino la ținute Givenchy, toate disponibile în magazinul din centrul Bucureștiului.

GenteRicca — Magazinul de Haine Originale din Inima Bucureștiului

Dacă ești în căutarea unui magazin haine originale București sau a celui mai bun magazin luxury București, GenteRicca este destinația care redefinește experiența de shopping premium în România.

Situat în zona Unirii, GenteRicca aduce sub același acoperiș colecții autentice din cele mai râvnite branduri internaționale: Prada, Versace, Dolce & Gabbana, Moncler, Dsquared2, Givenchy, Balmain, Saint Laurent, Moschino, Balenciaga, Valentino, Off-White și Hogan. Fiecare piesă vine cu garanție de autenticitate — pentru că hainele lux originale nu pot fi lăsate la voia întâmplării.

Ceea ce diferențiază GenteRicca nu este doar produsul — ci experiența. Consultanții specializați te ajută să găsești piesele potrivite pentru stilul, ocazia și bugetul tău. Nu vindem haine. Construim garderobe.

Vrei să știi cu adevărat cât de diferit este să intri într-un magazin premium București față de a comanda online ceva fără certitudinea autenticității? Vizitează-ne și decide singur.

Cum Te Îmbraci Elegant la Birou fără Să Pari Rigid?

Dacă ești la stiluri vestimentare femei 30 ani sau cauți inspirație pentru cum să te îmbraci elegant la birou, răspunsul stă în echilibru. Eleganța la locul de muncă în 2025 înseamnă autoritate fără rigiditate.

Câteva combinații care funcționează mereu:

  • Pantaloni cropped cu bluze dama de calitate din mătase sau satin — sofisticați, confortabili, versatili.
  • Rochii midi drepte, monocrome, dintr-un brand recunoscut — spun totul fără să strige.
  • Sacou supradimensionat (oversize) Dsquared2 sau Saint Laurent peste o cămașă simplă și pantaloni eleganți — putere și lejeritate în același timp.

Concluzie: Stilul Autentic Începe cu Alegeri Autentice

Moda este un limbaj. Hainele pe care le porți spun ceva despre cine ești, cum te respecți și cum îi respecți pe ceilalți. În contextul în care piața este inundată de imitații și compromisuri de calitate, alegerea hainelor originale devine mai mult decât o preferință estetică — devine o filozofie de viață.

Fie că ești în căutarea rochii elegante femei online, a unui brand de modă femei românesc de referință, a hainelor italiene femei online sau pur și simplu vrei cel mai bun magazin fashion premium online România — răspunsul se află la GenteRicca.

Nu mai căuta alternative Zara în România când poți accesa autenticul. Nu mai compromite calitatea când poți investi în piese care te reprezintă cu adevărat. Îmbracă-te cu intenție.

► Vizitează GenteRicca la Unirii, București sau explorează colecțiile pe gentericca.com — unde autenticul întâlnește stilul.

Citeste in continuare

Exclusiv

Pompe de caldura pentru piscina – Solutia eficienta pentru confort pe tot sezonul

Publicat

pe

De


Utilizarea unei pompe de caldura pentru piscina reprezinta una dintre cele mai eficiente metode de incalzire a apei. Acest echipament modern permite mentinerea unei temperaturi confortabile pe o perioada extinsa, oferind utilizatorilor posibilitatea de a se bucura de piscina chiar si atunci cand temperaturile exterioare nu sunt foarte ridicate.

Utilizarea unei pompe de caldura pentru piscina reprezinta una dintre cele mai eficiente metode de incalzire a apei. Acest echipament modern permite mentinerea unei temperaturi confortabile pe o perioada extinsa, oferind utilizatorilor posibilitatea de a se bucura de piscina chiar si atunci cand temperaturile exterioare nu sunt foarte ridicate.

Principiul de functionare al unei pompe de caldura este simplu si eficient. Echipamentul extrage energia termica din aerul exterior si o transfera catre apa din piscina. Comparativ cu alte sisteme de incalzire, consumul de energie este mult mai redus, ceea ce transforma pompele de caldura intr-o investitie rentabila pe termen lung.

Unul dintre cele mai importante avantaje ale unei pompe de caldura pentru piscina este eficienta energetica ridicata. In functie de model si de conditiile de utilizare, echipamentul poate genera de cateva ori mai multa energie termica decat energia electrica consumata. Acest lucru contribuie semnificativ la reducerea costurilor de exploatare.

Atunci cand alegi o pompa de caldura, trebuie sa iei in considerare volumul piscinei, temperatura dorita a apei si conditiile climatice din zona. Un model dimensionat corect va asigura performante optime si un consum redus de energie. De asemenea, este recomandata utilizarea unei acoperiri pentru piscina, deoarece aceasta reduce pierderile de caldura si creste eficienta sistemului.

Pompele de caldura moderne sunt echipate cu functii inteligente care permit controlul temperaturii, programarea functionarii si monitorizarea parametrilor de lucru. Unele modele pot fi gestionate inclusiv prin aplicatii mobile, oferind un nivel ridicat de confort si flexibilitate.

Pe langa avantajele economice, aceste sisteme contribuie si la protectia mediului. Folosind energia disponibila in aer, pompele de caldura reduc consumul de combustibili conventionali si emisiile asociate acestora. Din acest motiv, sunt considerate o solutie sustenabila pentru incalzirea piscinelor rezidentiale si comerciale.

Instalarea unei pompe de caldura este relativ simpla si poate fi integrata cu usurinta in sistemul existent de filtrare si circulatie a apei. Pentru rezultate optime, montajul trebuie realizat conform recomandarilor producatorului si dimensionat in functie de specificul bazinului.

Un alt beneficiu important este prelungirea sezonului de utilizare a piscinei. Daca in mod normal piscina poate fi folosita doar cateva luni pe an, cu ajutorul unei pompe de caldura perioada poate fi extinsa semnificativ. Astfel, investitia in constructia piscinei este valorificata la maximum.

Tehnologia inverter, disponibila pe multe modele moderne, permite ajustarea automata a puterii in functie de necesarul real de incalzire. Acest lucru reduce consumul de energie, minimizeaza uzura componentelor si asigura o temperatura constanta a apei.

Alegerea unei pompe de caldura pentru piscina reprezinta o solutie inteligenta pentru orice proprietar care isi doreste confort, eficienta si costuri reduse de exploatare. Cu o dimensionare corecta si o utilizare adecvata, acest sistem poate transforma complet experienta de utilizare a piscinei, oferind apa calda si placuta pe intreaga durata a sezonului.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Afaceri15 ore inainte

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

Uncategorized2 zile inainte

Humana People to People România deschide un nou magazin, în Arad

Arad, 17.07.2026 Humana People to People România își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare...

Uncategorized3 zile inainte

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

Social3 zile inainte

Reparații de acoperișuri în București. Ce verificări sunt recomandate înainte de sezonul rece

Acoperișul protejează întreaga locuință de ploaie, vânt, zăpadă și variațiile mari de temperatură. Tocmai de aceea merită verificat înainte de...

Social3 zile inainte

Cum te ajută un marketplace să testezi o idee de afacere înainte să investești într-un magazin online

Ai o idee de afacere, dar nu știi dacă va avea succes? Mulți antreprenori se confruntă cu aceeași dilemă: merită...

Uncategorized4 zile inainte

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice...

Sport4 zile inainte

România își reconfirmă statutul de lider al padbolului mondial: Campioni Internaționali, Vicecampioni Internaționali și MVP-ul turneului

După cele 4 zile de meciuri spectaculoase, adversari de top și emoții trăite la intensitate maximă, delegația României s-a întors...

Uncategorized4 zile inainte

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

TUYA Bucharest TUYA Bucharest
Social4 zile inainte

TUYA Bucharest aduce conceptul Home & Office Fine Dining pe piața din România

Serviciul, dedicat mediului corporate și clienților rezidențiali, va fi disponibil începând din august 2026 TUYA își extinde portofoliul de servicii...

De ce unele buchete de trandafiri de săpun miros "chimic" și cum eviți asta De ce unele buchete de trandafiri de săpun miros "chimic" și cum eviți asta
Afaceri4 zile inainte

De ce unele buchete de trandafiri de săpun miros „chimic” și cum eviți asta?

Prima dată când am ținut în mână un buchet de trandafiri de săpun l-am mirosit din reflex, așa cum faci...

Uncategorized5 zile inainte

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR București, 15...

Afaceri5 zile inainte

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

(Advertorial) Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments,...

Uncategorized6 zile inainte

Consumatorii au trimis cu 40% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile în cadrul CSALB. Ce au solicitat?

14 iulie, București. În prima jumătate a acestui an consumatorii au trimis un număr record de cereri de negociere cu...

Uncategorized6 zile inainte

100 de ani de Pilates, 100 de reformere – Body Tailors Pilates organizează tentativa oficială pentru titlul GUINNESS WORLD RECORDS™ „Largest reformer Pilates lesson”, la București

București, 14 iulie 2026: România poate ajunge pe harta internațională a comunității Pilates printr-o tentativă oficială pentru titlul GUINNESS WORLD...

Afaceri6 zile inainte

D’Olive a organizat un eveniment în Piața Unirii din Cluj-Napoca

Peste 1.000 de persoane au participat la un eveniment organizat de D’Olive în Piața Unirii din Cluj-Napoca, conform unui comunicat...

Tuca Zbarcea Tuca Zbarcea
Socialo săptămână inainte

Țuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top

Țuca Zbârcea & Asociații a fost desemnată „Firma de Avocatură a Anului 2025” în cadrul Galei Avocați de Top ediția 2026....

Știrea Zilei