Exclusiv
Votează Bogdan Toader- Președintele Consiliului Județean Prahova! Poziția 4 pe buletinul de vot!Votează Alianța pentru Prahova!
Cu toate ca”Regina” PNL Prahova „plange” si asta o face de obicei atunci cand eclozeaza mai multe si apare lupta pentru supravietuire (poate e chiar un „cantec de lupta”?) si si-a iesit din „matca” de nervi ca am inceput acest serial al dezvaluirilor privind modelul de administratie liberala din Prahova, ziarul Incisiv de Prahova isi continua dezvaluirile – chiar daca „Regina” PNL Prahova se lauda cu „combinatii” asupra noastra cu organele statului, adica amenintari lansate in „targ”.
Dupa ARICESTII RAHTIVANI, azi, ne vom opri atentia asupra „modelului” de administratie liberala intr-o comuna tot din Colegiul de care se ocupa „Regina” PNL Prahova, respectiv Filipestii de Padure.
Sa reamintim cate ceva despre modelul de adminsitratie liberala din presa locala sa nu ne citam pe noi:
„Primarul comunei Filipestii de Pădure (Colegiul 3), Morarescu Costel, urmează sa fie suspendat din funcție.
Conform unei sesizari primite de Institutia Prefectului Judetul Prahova reiese ca primarul comunei Filipestii de Padure este presedintele Adunarii Generale a Asociatilor din SC Servicii Apa, Canal, Salubritate Filipestii de Padure, iar viceprimarul/consilier local este vicepresedintele AGA din aceeasi societate de interes local infiintata prin Hotararea Consiliului Local nr. 20/09.03.2011, ambii cu incalcarea prevederii art. 87-(1) lit. e din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, cu toate modificarile si completarile ulterioare.
De asemenea, cei doi au si calitatea de membri in Consiliile de Administratie la institutiile publice – unitati de invatamant din unitatea administrativ-teritoriala, cu incalcarea prevederilor art. 87-(1) lit. d din acelasi act normativ”.
„Procurorii DNA Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a primarului comunei prahovene Filipeştii de Pădure, Costel Morărescu, şi a viceprimarului Vasile-Georgel Surugiu, în legătură cu acordarea nelegală de finanţări nerambursabile de peste două milioane de lei unui club privat de fotbal.
Morărescu, care este preşedinte onorific al Asociaţiei „Fotbal Club Filipeştii de Pădure”, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, iar Surugiu, preşedinte al asociaţiei, pentru complicitate la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni, în formă continuată.
Potrivit unei sinteze a DNA privind dosarele soluţionate în decembrie 2017, în perioada 25 ianuarie 2006 – 30 martie 2012, Costel Morărescu, în calitate de primar al comunei Filipeştii de Pădure şi de ordonator principal de credite, a dispus acordarea nelegală de finanţări nerambursabile de la bugetul local, în valoare de 2.204.986 lei, Asociaţiei „Fotbal Club Filipeştii de Pădure” – structură sportivă de drept privat, prin semnarea a 56 de ordine de plată, fără existenţa unui angajament legal.
În activitatea infracţională, Morărescu a fost sprijinit de viceprimarul Surugiu, care este şi consilier local al comunei Filipeştii de Pădure, care şi-a încălcat atribuţiile de ales local şi, cu intenţie, a iniţiat şi a votat 14 hotărâri de consiliu local în baza cărora au fost stabilite sumele de bani virate asociaţiei, fără încheierea unor contracte de finanţare nerambursabilă, cu încălcarea unor dispoziţii din Legea 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului şi Legea 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non-profit de interes general din bugetul public”.
„Prefectura Prahova a emis ordinul de încetare, înainte de termen, a mandatului primarului comunei Filipeștii de Pădure, după ce edilul a pierdut, la începutul lunii iulie, procesul cu Agenția Națională de Integritate.
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, la începutul lunii iulie, recursul formulat de primarul comunei Filipeștii de Pădure, Costel Morărescu, în procesul cu Agenția Națională de Integritate.
„În momentul de față eu am un alt proces cu ANI la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la prescrierea faptei. Totul a plecat de la faptul că, în 2011, am fost numit în Consiliul de Administrație la o școală, ca de altfel toți primarii din Prahova de la acea dată. Era vorba de o funcție neremunerată. În plus, eu nu am participat la nicio ședință a CA-ului. Ghinionul meu a fost că eu am avut „prieteni” care m-au reclamat de ceva ce nu am făcut. În continuare eu mă judec cu ANI, la Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la prescripția faptei, având în vedere că aceasta are efect în interiorul mandatului”, a explicat Costel Morărescu, primarul comunei Filipeștii de Pădure, care susține că decizia de emitere a ordinului de încetare a mandatului său va avea efecte asupra localității având în vedere că, la ora actuală, comuna nu are nici viceprimar..
„În acest moment, comuna nu are nici viceprimar și, prin urmare, nu există nicio persoană care să preia atribuțiile de primar, în cazul în care va înceta mandatul meu”, a precizat primarul comunei Filipeștii de Pădure, care susține că va candida la un nou mandat de primar la alegerile din 2020.
Ordinul de încetare a mandatului primarului din Filipeștii de Pădure poate fi contestat”.
Zis si facut, Primaria Filipestii de Padure a fost condusa prin intermediari tot de candidatul model al PNL-ului, Costel Morărescu.
Singura diferenta fata de cele declarate in data de 05.12.2019 celor de la Observatorul Prahovean este ca el nu mai candideaza la Primarie ci fiul acestuia – Ciprian Morarescu.
Hilar, Ciprian Morarescu isi propune ca in mandatul sau sa schimbe modul de administrare de pana in prezent, adica de cel cu care locuieste in casa.
Astia de la PNL chiar ne iua de prosti?
Iata ce declara Daniel Grădinaru pe pagina de socializare in Informatia de Filipestii de Padure:
„A mai rămas, totuşi, de recuperat prejudiciul produs comunei noastre prin finanţarea ilegală a Asociaţiei Fotbal Club Filipeştii de Pădure, pentru care cei doi „inculpaţi” au fost trimişi în judecată de DNA, în sumă de peste 22.000.000.000 (22 miliarde) lei vechi. (https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=8616) Iar cȃnd e limpede pentru oricine că ăştia doi (ajutaţi şi de cȃţiva complici) au deturnat o astfel de sumă – bani publici, altfel n-ar fi inculpaţi, pȃnă şi „deşteptul” ar trebui să se simtă frustrat.
Cred că oricine îşi dă seama că moş’ Morărescu vrea să scape cu toţi banii, chiar dacă va face şi ceva puşcărie. (http://portal.just.ro/105/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=10500000000144843&id_inst=105)
Pentru asta are nevoie de o marionetă de primar, cu semnătura căruia să angajeze un avocat al Consiliului local pentru procesul privind recuperarea prejudiciului, care să „ţină cu ursu’ „. De asta l-a împins pe fiu-său să candideze şi de asta face tot ce poate ca să-l vadă ales primar, chiar dacă este evident că bietul băiat nu e capabil să conducă o comună.
Am înţeles, din clipurile lui de prezentare, că Ciprinel ar avea două facultăţi, a doua fiind cea „de inginerie”, dar n-am înţeles ce fel de inginerie. Dacă este vorba de „inginerii financiare” atunci mă mir că-l vrea taică-său primar. Se spune că a încercat o astfel de „inginerie” şi la MARISAN, de unde a fost concediat. Iar dacă este adevărat că are şi aici de plătit o mare datorie, atunci sunt şi mai clare lucrurile: n-a învăţat nimic la facultatea aia.
Ȋn clipuri, nou apăruta „persoană publică” nu ne spune nici de ce a fost concediat de prin mai toate locurile în care a lucrat, nici de ce nu mai are familie, dar ne povesteşte „pe repede înainte” că a jucat fotbal (de asta crede el că se auto-cunoaşte), că s-a „dezvoltat ca om” la Bucureşti, iar acum s-a întors la Filipeştii de Pădure să fericească norodul, să facă „minuni” în administraţia locală, el avȃnd toate soluţiile pentru multele şi gravele probleme lăsate de tat-su (care, susţine el, este mentorul său).
— De ce ai ţinut secrete soluţiile astea atȃta vreme şi nu i le-ai spus şi lui Costel? Ne laşi, mă…?
Eu, un simplu alegător din Filipeştii de Pădure, doresc un primar care să „scoată” de la Morărescu Costel şi de la complicii lui tot ce spune justiţia că trebuie recuperat, acesta fiind principalul motiv pentru care nu-l votez pe Morărescu Ciprian pe 27 septembrie 2020”.
Dupa ce am prezentat un pic profilul candidatului PNL si „modelul” de administratie liberala propus de PNL Prahova, Incisiv de Prahova incepe un serial de dezvaluiri, cu documente privin faptele penale ale fostului Primar PNL, tatal candidatulu, urmand ca la finalul serialului sa acordam doua articole despre actualul candidat PNL la Primaria Filipestii de Padure, unde o sa aflam de delap[idarile efectuate de aceste la MARISAN, despre „pasiunea” acestuia pentru jocurile de noroc, despre datoriile si/sau despre „prietenia” lui Ciprian Morarescu cu CLANUL SPORTIVILOR.
Serialul nostru cu dezvaluiri incepe din anul 2013, cu toate faptele savarsite de fostul primar PNL- pana in prezent.
Astfel, in anul 2013, Costel Morarescu impreuna cu viceprimarul si juristul Primariei Filipestii de Padure se hotarasc sa mearga pe banii publici, un pic la mare, la hotel de 4 stele.
Ca sa isi acopere „urmele” trec in actele oficiale ca alte 3 persoane (un fin si doi apropiati) au fost la un curs de perfectionare.
Surpriza, Curtea de Conturi a constatat ca cele 3 persoane trecute in actele oficiale ca au fost la „Cursurile de Perfectionare” nu aveau dreptul legal.
„Coruptia ucide – Prostia ucide”.
In stilul sau caracteristic a contestat pana in panzele albe actul Curtii de Conturi pentru a trage de timp, asa cum a procedat cu absolut toate procesele sale, inclusiv cu Ordinul de încetare a mandatului primarului din Filipeștii de Pădure emis de Prefectura Prahova, ordin emis dupa multe ezitari.
In nHotararea Civila nr 397/2018 din data de 31 ianuarie 2018, Curtea de Apel Ploiesti a mentinut hotararea Tribunalului Prahova si a respins recursul efectuat de Morarescu Costel. Vom reveni. (Cristina T.).
Studiati mai jos arhiva ziarului Incisiv de Prahova cu privire la „modelul de administratie liberala”, model propus de PNL Prahova:
Exclusiv
Ce înseamnă un sejur confortabil într-o cameră de hotel bine amenajată
Pentru majoritatea oaspeților, camera de hotel este spațiul în care se formează cea mai mare parte a amintirilor legate de un sejur. Aici se odihnesc, se pregătesc pentru ziua următoare și, de multe ori, decid dacă vor reveni la aceeași unitate sau vor căuta alta la următoarea călătorie. Decizia se formează adesea din motive greu de pus în cuvinte de către oaspete, dar care se leagă direct de felul în care a fost gândit spațiul, de la temperatura percepută sub picioare până la liniștea din timpul nopții.
Atmosfera unei camere se construiește din detalii tactile
Contactul direct cu pardoseala este una dintre primele senzații fizice pe care le are un oaspete atunci când intră desculț în cameră, fie dimineața, fie la revenirea de pe drum, seara târziu. Textura și moliciunea potrivite, oferite de mocheta hotel, pot schimba radical felul în care este percepută o cameră, chiar dacă restul mobilierului rămâne identic de la o unitate la alta din același lanț hotelier internațional.
Dincolo de senzația tactilă, pardoseala influențează și percepția termică a spațiului. O cameră cu suprafețe reci sub picioare pare, subiectiv, mai puțin îngrijită, indiferent de calitatea reală a finisajelor din jur. Această diferență de percepție este adesea subestimată de administratorii de hoteluri, care investesc mult în mobilier și decor, dar tratează pardoseala ca pe un detaliu secundar, rezolvat abia la finalul bugetului de amenajare, atunci când resursele rămase sunt deja limitate.
Zgomotul, vecinul invizibil al oricărui sejur
Camerele de hotel sunt, prin natura lor, spații apropiate unele de altele, separate de pereți care nu pot fi făcuți infinit de groși din motive practice și economice. Zgomotul pașilor din camera de sus sau din coridorul adiacent rămâne una dintre cele mai frecvente nemulțumiri semnalate de oaspeți în recenziile online, chiar și la unități altfel apreciate pentru servicii și locație. De multe ori, oaspeții nu identifică pardoseala drept sursa reală a problemei, ci descriu simplu senzația de spațiu zgomotos sau agitat.
Pardoseala joacă un rol important în absorbția acestor sunete, mai ales în zonele de trecere frecventă dintre cameră și baie sau dintre pat și fereastră. Un material cu proprietăți fonoabsorbante bune reduce transmiterea zgomotului către camerele vecine și către etajele inferioare, un aspect esențial mai ales în clădirile mai vechi, cu structuri care nu au fost proiectate inițial pentru izolare fonică performantă.
Rotația rapidă a oaspeților cere materiale rezistente
Spre diferență de o locuință obișnuită, o cameră de hotel trece printr-un ciclu de utilizare intensă: oaspeți diferiți, bagaje trase pe roți, curățenie zilnică, uneori mai multe rezervări consecutive în aceeași săptămână. Această frecvență ridicată de utilizare pune presiune reală pe orice suprafață, iar pardoseala este printre primele elemente afectate vizibil, mai ales în zona din jurul patului și a ușii de acces.
În etapa de renovare sau construcție, administratorii care iau în calcul mocheta trafic intens pentru zonele cu rotație mare reduc riscul de uzură prematură și de decolorare vizibilă în punctele de trecere frecventă. Este o decizie care ține mai puțin de stil și mai mult de longevitatea reală a investiției în amenajare, vizibilă abia după primele sezoane de utilizare intensă.
Un sejur care rămâne în amintire pentru motivele potrivite
O cameră confortabilă nu se remarcă prin elemente spectaculoase, ci prin absența problemelor: fără zgomot deranjant, fără senzație de rece sub picioare, fără uzură vizibilă în zonele circulate. Aceste detalii, adunate, formează impresia generală pe care un oaspete o duce cu el după plecare și pe care o transmite, adesea fără să conștientizeze, în recomandările făcute prietenilor sau colegilor și în deciziile viitoare de rezervare.
Colaborarea cu un designer de interior sau cu o echipă specializată în amenajări hoteliere ajută la alinierea acestor decizii tehnice cu identitatea vizuală a unității, astfel încât confortul și estetica să funcționeze împreună, nu în tensiune una cu cealaltă, pe toată durata de viață a amenajării, indiferent de câte sezoane trec de la deschiderea propriu-zisă a hotelului.
Exclusiv
Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și companiile sunt expuse, prin conturile angajaților
Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte, potrivit unei analize realizate de FortiGuard Labs. Aceeași cercetare a identificat peste 1.700 de conturi și canale care imitau FIFA pe rețelele sociale și platformele de mesagerie, precum și peste 270.000 de date de autentificare ale unor utilizatori și fani, descoperite în baze de date asociate programelor malware. Separat, compania de securitate Hoxhunt a raportat o creștere de aproape 500% a atacurilor de phishing cu temă FIFA între aprilie și iunie 2026. Cu trei zile înaintea finalei din 19 iulie, specialiștii cyber_Folks România avertizează că aceste atacuri nu îi vizează doar pe fanii care caută bilete sau transmisiuni online, ci și pe companii, prin conturile, dispozitivele și infrastructura digitală utilizate de angajați.
„Fiecare eveniment global generează o economie paralelă a fraudei, dar dimensiunea din acest an este fără precedent. Greșeala pe care o fac multe firme românești este să creadă că subiectul nu le privește, pentru că nu vând bilete la fotbal. În realitate, angajații lor deschid aceste e-mailuri de pe laptopurile de serviciu, iar un cont Microsoft compromis al unui angajat poate deveni o poartă de acces către întreaga companie”, declară Ionuț Ariton, co-CEO cyber_Folks.
O analiză realizată de cyber_Folks pe aproape 500.000 de domenii arată că 61,6% dintre domeniile companiilor românești nu au protecția DMARC configurată. În lipsa acestei setări, atacatorii pot falsifica mai ușor adresa expeditorului și pot trimite mesaje în numele companiei, ceea ce crește riscul de email spoofing, phishing și fraude care exploatează încrederea în brand.
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a avertizat, la rândul său, asupra amenințărilor asociate Cupei Mondiale FIFA 2026, de la site-uri și concursuri false până la tentative de furt al datelor personale și financiare. Instituția recomandă verificarea atentă a sursei mesajelor și raportarea incidentelor la numărul unic 1911.
Campaniile identificate în ultimele săptămâni folosesc site-uri care imită platformele oficiale FIFA, aplicații false de streaming, coduri QR malițioase și mesaje care promit bilete, rambursări, premii sau acces gratuit la meciuri. FBI a emis în luna mai un avertisment privind site-urile care clonează platforma oficială prin modificări minore ale denumirii domeniului, precum introducerea sau schimbarea unei singure litere, pentru a colecta date personale și bancare.
Un singur grup de atacatori, denumit „Ghost Stadium” de cercetătorii în securitate, ar opera peste 300 de pagini de phishing care reproduc ecranul de autentificare FIFA. Odată introduse pe aceste pagini, datele de acces pot fi folosite și pentru compromiterea altor conturi, mai ales în situațiile în care utilizatorii folosesc aceeași parolă pentru serviciile personale și cele profesionale.
Firmele, ținta mai puțin vizibilă a fraudelor tematice
Una dintre campaniile identificate în jurul turneului imită anunțuri de recrutare FIFA și îi vizează în special pe profesioniștii din marketing. Victimele sunt direcționate către pagini false de autentificare Google sau Microsoft, care colectează datele conturilor utilizate inclusiv pentru e-mailul, documentele și aplicațiile interne ale companiilor.
În astfel de situații, compromiterea unui singur cont poate permite atacatorilor să acceseze conversații, fișiere și liste de contacte sau să trimită mesaje frauduloase în numele angajatului. Atacatorii pot folosi apoi credibilitatea contului compromis pentru a solicita plăți, pentru a modifica datele bancare din facturi sau pentru a distribui alte linkuri malițioase către colegi și parteneri.
Metodele s-au diversificat și dincolo de e-mailul clasic. Frauda prin coduri QR, cunoscută sub denumirea de „quishing”, exploatează sistemul digital de bilete al turneului. Utilizatorul scanează ceea ce pare a fi un bilet, un formular de check-in sau un link pentru rambursare, iar codul deschide o pagină falsă care solicită date de autentificare sau de plată.
În paralel, unele aplicații pirat care promit acces gratuit la transmisiunile meciurilor ascund programe malițioase pentru dispozitive Android. Acestea pot copia interfața aplicațiilor bancare legitime și pot intercepta parole, coduri de autentificare sau alte informații financiare. Potrivit unei cercetări citate de compania de securitate Flare, aproximativ 40% dintre utilizatorii platformelor ilegale de streaming sportiv ajung să piardă bani sau să își compromită datele bancare.
Inteligența artificială face fraudele mai rapide și mai convingătoare
Inteligența artificială le permite atacatorilor să creeze, în doar câteva minute, pagini false, mesaje, confirmări de plată și materiale vizuale care imită comunicarea unor organizații cunoscute. Textele sunt corecte gramatical, pot fi adaptate în limba română și pot include informații publice despre victimă sau compania în care aceasta lucrează.
Tehnologiile deepfake sunt folosite și pentru clipuri în care jucători sau prezentatori cunoscuți par să promoveze tombole, platforme de pariuri sau câștiguri garantate, distribuite apoi prin reclame pe rețelele sociale.
Aceste instrumente reduc semnificativ timpul și nivelul de pregătire tehnică necesare pentru lansarea unei campanii de fraudă. În locul mesajelor generale și ușor de recunoscut, atacatorii pot genera rapid comunicări personalizate pentru anumite industrii, departamente sau categorii profesionale.
„Echipa noastră de cybersecurity monitorizează activ vulnerabilitățile și intervine proactiv la nivelul infrastructurii, de la filtrarea traficului malițios până la izolarea site-urilor compromise. Dar phishingul nu exploatează doar serverele, ci mai ales oamenii. Niciun furnizor de hosting nu poate opri un utilizator să își introducă parola pe o pagină clonată. În acel moment, vigilența utilizatorului rămâne prima linie de apărare”, explică Horațiu Șimon, Chief Technology Officer cyber_Folks România.
Subiectul a fost semnalat și de FBI, care a inclus în informările din ultima lună amenințările asociate turneului, de la fraude online și furtul datelor până la operațiuni de dezinformare.
Avertismentele publice s-au concentrat în principal asupra fanilor și infrastructurii orașelor gazdă, însă specialiștii atrag atenția că firmele pot fi afectate inclusiv atunci când nu au nicio legătură directă cu industria sportului, turismului sau vânzarea de bilete.
Atacurile sunt mai eficiente în contextul evenimentelor globale
Campaniile de phishing asociate evenimentelor importante profită de interesul public ridicat, de presiunea timpului și de teama utilizatorilor că ar putea pierde o ofertă sau o oportunitate. Mesajele care anunță ultimele bilete disponibile, acces limitat la o transmisie sau câștigarea unui premiu pot determina utilizatorii să reacționeze înainte de a verifica sursa.
Turneul se încheie pe 19 iulie, iar specialiștii anticipează o intensificare a activității frauduloase în perioada finalei. Printre cele mai utilizate pretexte se numără transmisiunile pirat, biletele revândute, pariurile, tombolele, concursurile și falsele oferte de călătorie.
Pentru a răspunde riscurilor tot mai complexe, cyber_Folks a lansat la finalul lunii iunie robo_Folks, primul asistent AI integrat într-un panou de hosting din România. Acesta poate efectua, la cererea utilizatorului, un audit al securității site-ului, care include verificarea certificatelor SSL, a configurărilor DNS și a sistemelor SPF, DKIM și DMARC utilizate pentru protecția e-mailului împotriva uzurpării identității.
Ce pot face companiile în această perioadă
Potrivit specialiștilor cyber_Folks, companiile ar trebui să ȋși instruiască echipele să:
- Verifice domeniul literă cu literă înaintea oricărei plăți sau autentificări. Diferența dintre site-ul real și o clonă poate fi un singur caracter sau o extensie neobișnuită.
- Nu scaneze coduri QR primite prin e-mail, chat sau din surse neverificate. Verifică adresa afișată de telefon înainte de a introduce date personale, parole sau informații de plată.
- Folosesească numai aplicațiile și platformele oficiale pentru bilete și transmisiuni. Biletele FIFA legitime sunt disponibile în aplicația oficială, sub forma unui cod QR dinamic.
- Afle despre principalele tipuri de mesaje frauduloase. Un avertisment intern transmis la timp poate preveni accesarea unor linkuri malițioase de pe dispozitivele companiei.
- Evită aplicațiile și site-urile de streaming pirat, mai ales pe dispozitivele conectate la conturile, rețelele sau aplicațiile firmei.
- Activeze autentificarea în doi pași pentru conturile Google, Microsoft, e-mail, hosting și pentru toate aplicațiile care permit accesul la datele companiei.
- Configureze SPF, DKIM și DMARC pentru domeniul companiei, astfel încât atacatorii să nu poată trimite cu ușurință mesaje frauduloase în numele brandului.
- Folosească parole diferite pentru conturile personale și profesionale și schimbă imediat datele de acces dacă acestea au fost introduse pe un site suspect.
Ce faci dacă ai introdus deja datele
- Schimbă imediat parola contului afectat și a tuturor conturilor pentru care ai folosit aceeași parolă, începând cu adresa de e-mail.
- Sună banca și solicită blocarea cardului dacă ai introdus date de plată.
- Anunță departamentul IT pentru verificarea activității și izolarea contului sau a dispozitivului afectat.
- Raportează incidentul către DNSC, la numărul unic 1911.
Despre cyber_Folks
Cyber_Folks este un brand internațional specializat în servicii de găzduire web, disaster recovery, infrastructură digitală și soluții cloud scalabile, listat la Bursa de la Varșovia. Grupul deservește o gamă variată de clienți – de la antreprenori mici și medii, creatori digitali, până la companii mari din domenii precum ecommerce, banking sau plăți online, în peste 100 de țări. În România, cyber_Folks este cel mai mare furnizor de astfel de servicii, după cifra de afaceri din 2025 (35 mil lei). Firma operează din birourile din Cluj-Napoca, București și Bistrița, cu două centre de date performante, dotate cu soluții de securitate avansate. Mai multe informații sunt disponibile pe www.cyberfolks.ro.
Exclusiv
6 Jocuri distractive perfecte pentru petreceri copii
Joaca trebuie să fie elementul principal al unei petreceri reușite pentru copii. Iar dacă ești în căutarea unor idei distractive, de a întreține atmosfera la petrecerile dedicate copiilor, descoperă mai jos 6 idei potrivite pentru a spori veselia.
Planifici o petrecere pentru copilul tău și ai găsit un loc de joacă perfect, tematica inspirată și meniul delicios, care să îi încânte pe micii invitați? Ei bine, acestea nu sunt singurele aspecte de care să ții cont, în crearea unui eveniment perfect.
Vânătoarea de comori
Vânătoarea de comori este irezistibilă la orice vârstă, iar pentru copii este una dintre cele mai distractive activități. Tot ce trebuie să faci este să ascunzi câteva obiecte sau recompense, pe care copiii trebuie să le găsească.
Oferă-le câteva indicii și distracția este garantată. Sigur își vor dori să repete experiența și vor fi nerăbdători să găsească comoara.
Statuile muzicale
La multe petreceri copii, statuile muzicale animă atmosfera. Trebuie doar să pornești muzica, iar copiii vor începe să danseze. Veselia sporește de fiecare dată când muzica se oprește, iar ei trebuie să rămână nemișcați, asemeni unor statui.
Poți adapta jocul cum dorești, iar copiii care se mișcă să fie eliminați sau pur și simplu să continue să danseze pe cântecele preferate.
Limbo
Tot pentru micii iubitori de dans, se poate juca Limbo. Ai nevoie de o sfoară, pe care să o întinzi. Copiii stau în șir indian și vor trece pe rând sub sfoară, lăsându-se cât mai jos pe spate.
Toate acestea, în timp ce dansează pe muzica preferată. Pentru ca jocul să fie tot mai greu, sfoara se lasă cât mai jos.
Scaune muzicale
Fiind o petrecere pentru copii, nu poți uita de jocul „scaunele muzicale”. Cei mici trebuie să danseze în jurul scaunelor, iar atunci când muzica se oprește, să ocupe un loc pe scaun.
Copiii care nu reușesc să ocupe un loc, sunt eliminați din joc. Dansul continuă până va rămâne un singur scaun. Acest joc distractiv învelește atmosfera la orice petrecere.
Cutia misterelor
Micii exploratori, care adoră misterele, se vor bucura de „cutia misterelor”. Acest joc presupune să ascunzi câteva obiecte, într-o cutie acoperită.
Copiii trebuie să identifice obiectele din cutie, fără să le vadă. Cei care reușesc să ghicească cât mai multe obiecte, câștigă jocul. Cu cât adaugi mai multe obiecte, cu atât jocul se prelungește, iar copiii se bucură de o activitate distractivă, ce le captează atenția.
Turnul din pahare
Un alt joc pe care îl poți încerca la petrecerea copilului tău, este construirea unui turn din pahare. Împarte copiii în două echipe, care vor primi câte 10 pahare. La bază se așază patru pahare, urmând apoi să se pună un rând de 3 pahare, respectiv 2 și 1 pahar. Câștigă echipa care construiește cel mai repede un turn stabil, fără să se dărâme.
Fiecare dintre aceste activități poate fi exact ingredientul surpriză al petrecerii pe care o organizezi pentru copilul tău. Invitații mici și mari se vor distra, bucurându-se de jocuri distractive și creând amintiri unice.
-
Afaceriacum o săptămânăMP Group, soluții pentru administrarea blocurilor din București și Ilfov
-
Uncategorizedacum o săptămânăUltimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6
-
Socialacum 5 zileGardul din aluminiu care îți oferă timp liber, nu obligații
-
Socialacum 5 zileCu aproape 60% din decesele din România cauzate de bolile cardiovasculare, rapiditatea diagnosticului în urgențe devine o prioritate națională
-
Afaceriacum o săptămânăDe ce apartamentele cu 3 camere au devenit alegerea preferată a familiilor tinere?
-
Uncategorizedacum 7 zilePe 11 și 12 septembrie, cartierul Floreasca devine un festival urban de muzică clasică în aer liber
-
Socialacum 6 zilePeste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară
-
Politică localăacum 3 zileCum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

