Connect with us

Exclusiv

Prefectul Capitalei incalca legea nr.55/2020, in principal art.13, lit.a, prin impunerea obligativitatii purtarii mastii de protectie sanitara in spatii publice deschise din proxitatea scolilor!

Publicat

pe

A fost unul dintre pionierii judoului ploiestean, activitatea sa fiind cunoscuta incepand cu anul 1969, cand a facut parte din lotul echipei Flacara Ploiesti. Ca sportiv a reusit sa cucereasca numeroase medalii la concursurile nationale, ca mai apoi sa intre in corpul arbitrilor, unde a avut categoria nationala. Prin mainile acestuia, ca antrenor al clubului Petrolistul Boldesti, s-au desavarsit ca sportivi, numerosi fosti medaliati si componenenti ai loturilor nationale, printre care ii amintim pe Adrian Petre, Florin Danes, Onofrei Razvan, Horia Pana, Popescu Florin, Adina Dumitrescu dar si multi alti judoka.

Federatia Romana de Judo transmite familiei sincere condoleante. Dumnezeu sa il ierte si odihneasca in pace!

Din lotul de judo al clubului Petrolul, antrenat de    C-tin Savu, Gh Savu si Nicolae Tolbasu, au facut parte, printre altii, Ion Barbu, Marius Picioreanu, Petre Bordei, Gabriel Costea, Sorin Marcu, Adrian Radu (actualul director general al ziarului Incisiv de Prahova), Cerasel Riciu si Sorin Dobircianu, sportivi de inalta tinuta si performanta.

Din partea lotului de judo, fostii sportivi si campioni Ion Barbu, Constantin Negulescu, Marius Picioreanu, Petre Bordei, Dan Bordei, Cristian Radulescu, Ovidiu Radulescu, Serban Mihai, Gabriel Costea, Sorin Marcu, Adrian Radu (directorul general al ziarului Incisiv de Prahova), Cerasel Riciu, Doru Munteanu, Petre Doru, Tiberiu Ene, Sorin Dobircianu se transmite familiei domnului Tolbasu Nicolae urmatoarele:

„Am aflat cu tristete fara margini de pierderea fiintei dragi. De azi inainte nu-l vom mai cauta la telefon sau acasa. De azi inainte il vom cauta doar in inimile noastre, singurul loc de unde nu va mai pleca niciodata. Odihneasca-se in pace!” (Redactia Incisiv de Prahova).

Lotul de JUDO PETROLUL 1983-1986 FELICITA echipa de medici Dr. Dan Ioan Mihalache si Dr. Doru Stoian, din cadrul SPITALULUI JUDETEAN DE URGENTA PLOIESTI PRAHOVA

Incisiv de Prahova face un Apel Umanitar: e nevoie de sânge pentru un fost antrenor de judo al clubului Petrolul!

 

Poze de colectie/Echipa de aur de la clubul “Petrolul” Ploiesti, sectia Judo, din care facea parte si directorul ziarului Incisiv de Prahova

 

 

Facebook Comments

Exclusiv

Unul dintre Ionești va avea, probabil, norocul să fie iarăși în Parlament căci e perioada liberalismului ăla normal, educat și meritocratic (I)

Publicat

pe

,,Trebuie să evităm știri panicarde și descrierea unor situații extreme, care, sigur, teoretic, sunt posibile. Eu cred că autoritățile trebuie să mențină școala în funcțiune atât de mult cât se poate” (Klaus Iohannis, conferință de presă 13 octombrie 2020”. Urmarea? ,,Strategicii”, la instigarea strategicului cel mare, au continuat să ascundă dimensiunea reală a pandemiei, dar mai mult, să dea dovada de inacțiuni, cu efecte criminale la adresa societății (supra-aglomerarea spitalelor din București”. Au mușamalizat, iar de astăzi, continuă să împrăștie teama, așa cum am detaliat aici:

Am sărit ca ars astăzi, când, la interval de câteva minute, am primit două SMS-uri prin RO-Alert. Și încă unul, ceva mai încolo. Și încă unul, acum, la 14.21. Citindu-le jurnalistic, mi-am dat seama că ele sunt scrise de analfabeți (funcționali) și adresate în primul rând și cu precădere analfabeților, în dispreț față de lege și în esență pentru a înspăimânta suplimentar populația.

Ceea ce suspectez de ceva timp, încă de când ministrul ,,educației” – Pecsiglas Anisie a dat propria dovadă a anlfabetismului funcțional (am detaliat pe larg aici), având în vedere declarația din decembrie 2019 care a fost indicatorul de avertizare timpurie în privința anfalabetismului funcțional manifestat de  ,,profesoara de română de la Vianu”, Anisie (Ca absolvent, cu diploma de bac, al acestui liceu, îmi este mie rușine de rușinea ei, ca om care am fost permanent mândru pentru că am absolvit acest liceu, mândru de cei care au absolvit acest liceu și mândru de profesorii mei, încercând să arăt tuturor performanțele –  spre exemplu aici:

,,Nu trebuie să ne îngrijorăm neapărat de această evaluare a testelor PISA … Accentul la aceste evaluări nu cade neapărat pe ceea ce știu elevii ci pe aplicarea cunoștințelor în situații concrete de viață”’ (M. Anisie, decembrie 2019).

În lumina acestui indicator de avertizare timpurie trebuie privită și blândețea maternă față de ratatul absolvent (nefiind licențiat) al școlii care te lansează în viață fără meserie – mă refer la Andi Manciu și la SNSPA, cel care, timp de 12 ani de la presupusa absolvire a facultății, nu a reușit să își ia licența. Nu este încă suficient de clar dacă a încercat să își ia licența de 4 ori, de 12 ori, sau dacă pur și simplu a fost exmatriculat. Ca să citez din sfertodoctul Anisie: ,,accentul la aceste evaluări nu cade neapărat pe ceea ce știu elevii ci pe aplicarea cunoștințelor în situații concrete de viață”.

Ce face Grupul de Comunicare Strategică în afară de faptul că ne trimite spam-uri prin care împrăștie frica? Ne-a arătat ieri șeful nelicențiat al comunicării, care fugea de presă. O fi și fuga o formă de comunicare strategică? Da, dar doar dacă se încearcă mușamalizarea propriilor inacțiuni a celor care gestionează criza.

O sumă de exemple de inacțiuni și de acțiuni defective de inteligență au arătat ieri cam toți cei implicați în căderea Bucureștiului în fața COVID, ceea ce a antrenat și nemulțumirea șefului cel mare al strategicilor – Klaus Iohannis, care s-a declara nemulțumit de atitudinea prefectului.

Șiți, atitudinea aia din situația de criză generată de căderea Bucureștiului în fața SarsCov2: în care au uitat să treacă în on-line clasele 0-4 și grădinițele (detalii aici), ulterior dând o hotărâre de rectificare.

Nimic nu era neanticipabil în căderea Bucureștiului și închiderea școlilor. Am arătat asta prin indicatori de avertizare timpurie în 28 septembrie (aici), în 2 octombrie (aici) și în 5 octombrie (aici). Mai mult, în 7 octombrie 2020 am elaborat pe larg, aici:

De ce nu spune Ministrul Sănătății adevărul și se ascunde sub fustele Grupului de Comunicare Strategică, ascunzând dimensiunea reală a pandemiei? Documente.

În ciuda acestor indicatori de avertizare timpurie despre care Grupul, Guvernul și Klaus Iohannis nu aveau cum să nu îi cunoască, măcar pentru simplul fapt că eu am arătat permanent între 28 septembrie și 7 octombrie spre ce ne îndreptăm, cu siguranță (și anume căderea Bucureștiului și a mai multor orașe din țară în fața SarsCov2), în 13 octombrie 2020, în conferință de presă, Klaus Iohannis, spunea:

,,Trebuie să evităm știri panicarde și descrierea unor situații extreme, care, sigur, teoretic, sunt posibile. Eu cred că autoritățile trebuie să mențină școala în funcțiune atât de mult cât se poate” (Klaus Iohannis, conferință de presă 13 octombrie 2020”.

Urmarea? ,,Strategicii”, la instigarea strategicului cel mare, au continuat să ascundă dimensiunea reală a pandemiei, dar mai mult, să dea dovada de inacțiuni, cu efecte criminale la adresa societății (supra-aglomerarea spitalelor din București”. Au mușamalizat, iar de astăzi, continuă să împrăștie teama.

Deja azi, 20 octombrie 2020, am primit al treilea mesaj de la Ro-Alert (și al patrulea), scris de analfabeți, pentru analfabeți. Evident, cu scopul împrăștierii fricii și ascunderii faptului că degradarea accelerată a situației din București este rodul inacțiunii autorităților.

De ce spun că mesajul de împrăștiere a fricii este scris de analfabeți, pentru analfabeți, și în dispreț față de lege?

  1. La 8 luni de când România s-a făcut că mimează preocuparea pentru criza de sănătate publică, ,,strategicii” nu știu încă diferența între virus și boala. Noul coronavirus nu este COVID-19 (asa e boala), ci SARS Cov2;
  2. În cele 2 luni în care m-am mutat în Grecia, orice restricție era adusă la cunoștința populației (inclusiv prin mesaje tip Ro-Alert) prin indicarea și a bazei legale pentru restricțiile nominalizate. Ceea ce nu se întâmplă aici. Care este baza legală pentru restricțiile menționate în mesaj (și despre care am convingerea că nu sunt în nicio lege). Spre exemplu:
  3. ,,Masca este obligatorie în spațile închise și în cele deschise”. Conform cărei legi? Masca este obligatorie în spațiile închise? Zău? La mine în casă, spațiu închis, este obligatoriu să port mască? Sau era corect spațiu public închis?
  4. Principalul lucru care nu se regăsește în vreo lege indicată este legat de: pe stradă, dacă sunt singur pe stradă sau la distanța considerabilă de alte persoane, trebuie să port mască? Și dacă eu trebuie să port mască pe stradă, cum se completează acest lucru cu clienții restaurantelor și barurilor care stau la terase și mănâncă, evident, fără mască, fiind mai expuși decât o persoană care evită transportul în comun și aglomerația, și care merge, la distanță, pe stradă?De ce nu spune clar vreun comunicat sau vreo lege dacă este obligatoriu să port mască pe stradă în București, respectiv să clarfice în ce condiții? Eu spun, simplu, ca persoană care poartă mască oriunde este aglomerat: pentru că au o problemă de legalitate – interzicerea mersului pe stradă fără mască?
  5. De ce nu apare în mesajul Ro-Alert sintagma de ,,spațiu public” (închis/deschis). Pentru că au o problemă de legalitate?
  6. ,,Respectați măsurile sanitare pentru a nu pune în pericol viața ”dvs.” sau a celor din jur”. E corect așa doamna Anisie, profesoară de română? Sau era corect ,,pentru a nu pune în pericol viețile dumneavoastră și ale celor din jur”? P.S. Securelul de la Gerota știți, a fost achitat.
  7. De ce nu indică baza legală, înlocuind-o în mod ticălos cu ,,aceste decizii” Le m(de unde rezultă că populația ar trebui să se supună unor decizii ale unora, și nu legii?
  8. De ce apar semne de exclamare în loc de trimiteri la legi?

Eu am singur răspuns: după ce au speculat economic pandemia (cumpărați măști la preț de speculă), ei realizează eșecul în gestionarea crizei de sănătate publică și îl realizează și alții pentru a mușamaliza, recurg la înspăimântarea populației, mai mult decât este cazul.

Gestionarea crizei economice, a eșuat. Gestionarea pandemiei în România, a eșuat. Iar acum, recurg la orice penru a își mușamaliza acțiunile și inacțiunile.

De ce? Printre altele, pentru că România nu e nici măcar, Franța, așa cum am arătat, dezvaluie analistul economic Radu Teodor Soviani. (Paul D.).

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

Guvernul PNL = Guvern CRIMINAL

Publicat

pe

Pentru vremelnicii care conduc astăzi Romania, luați o foaie de hârtie și notați.

Cea mai mare CRIMĂ pe care o comiteți zi de zi este să nu TESTATI populația! Să vă bateți joc de români, mințindu-i și ascunzându-le adevărul! Da, voi sunteți CRIMINALI! Și, da, veți plăti pentru toate acestea, o promitem noi, cei de la Incisiv de Prahova! Cine ne cunoaste va realiza ca vom merge pana la final, inclusiv cu plangeri penale, bazate pe probe solide.

Iată ce reprezintă o crimă asupra poporului român, in pandemie:

Ca doriti sa luati puterea totala in ROMANIA  – ne lasa rece ca formatori de „opinie”. Vorba unui prieten din M.A.I,, sa ia tot ce pot, nu se poate iesi cu pusca in mana ca la revolutie?

Asa este, sincer!

Luati domnilor tot – dar, nu va mai bateti joc de sanatatea romanilor si nu mai „jonglati” cu cifrele Covid – 19 si cu moartea lor…moartea romanilor!

Caz CONCRET:

Incisiv de Prahova si toate ziarele sub „marca” Incisiv – nationale si/sau regionale, precum si cele 83 de ziare ce fac parte din Grupul nostru MEDIA au avut interzis sa publice articole care relatau focarele de infectie Covid – 19, preluari de la institutiile Guvernului si/sau sa publice simple „comunicate” ale M.A.I privind diverse fapte penale divesrse, deoarce noi ne respectam marca sub care functionam si nu putem sa „umplem”ziarele cu articole de duzina asa cum fac anumite site-uri care doar asa si-au castigat „existenta”, dupa comunicatele M.A.I si ale D.N.A.-ului, mai ales ale unor procurori de „casa”.

Noi suntem ziare de investigatii si dezvaluiri, nu simple „trompete” ale celor care incalca statul de drept.

Paranteza fiind expusa, sa trecem la problematica grava si la minciunile Guvernului Orban, un GUVERN de CRIMINALI, la impotenta voita a institutiilor:

In data de 12.10.2020, o prietena a noastra, de profesie politista din Bucuresti ne informeaza ca se simte foarte rau si s-a deplasat la un operator privat pentru a isi realiza testul Covid – 19.

Pe data de 13.10.2020, politista noastra primeste rezultatul la test – pozitiv!

Politista noastra, conform prevederilor legale anunta DSP Bucuresti si solicita la 112 sprijin ca se simtea foarte rau;

 

 

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

Obligativitatea purtarii mastii de protectie in spatii publice deschise nu exista in Legea nr 55/2020/Se instituie un abuz in serviciu al autoritatii fata de cetateni prin HG, norma secundara, infralegala in aplicarea legii

Publicat

pe

Prin HG nr.856/2020 se instituie in anexa 2 la art.3 si 4 masura purtarii mastii de protectie in spatii publice deschise, dar in conditiile aplicarii art.5 alin.(2) lit.d) din Legea nr.55/2020.

Dar citind art.5 din legea precitata constatam ca nu se precizeaza ceva concret ci doar la modul general, echivoc!

“d) măsuri de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu;”

Totusi citind Decizia CCR nr.152/2020 veti constata la paragraful 127 ceva interesant cu privire la contraventii si sanctiuni! Legea ar trebui sa stabileasca in mod clar, precis etc., obiectul material al contraventiei sens in care si masura impusa trebuie clar descrisa prin lege… iar obligativitatea purtarii mastii de protectie in spatii publice deschise nu exista in Legea nr 55/2020! Deci se instituie un abuz in serviciu al autoritatii fata de cetateni prin HG, norma secundara, infralegala in aplicarea legii, dezvaluie expertul SRI, col (R) Ion Dedu! (Cristina T.).

 

Articolul Obligativitatea purtarii mastii de protectie in spatii publice deschise nu exista in Legea nr 55/2020/Se instituie un abuz in serviciu al autoritatii fata de cetateni prin HG, norma secundara, infralegala in aplicarea legii apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Social7 ore inainte

Fostul primar al comunei argeşene Corbi, Virgil Baciu, candidează ca independent la Camera Deputaţilor

După două mandate extrem de reușite ca primar al comunei Corbi, nonconformistul Virgil Baciu vrea să candideze, independent, pentru un...

Exclusiv14 ore inainte

Unul dintre Ionești va avea, probabil, norocul să fie iarăși în Parlament căci e perioada liberalismului ăla normal, educat și meritocratic (I)

,,Trebuie să evităm știri panicarde și descrierea unor situații extreme, care, sigur, teoretic, sunt posibile. Eu cred că autoritățile trebuie...

Exclusiv2 zile inainte

Guvernul PNL = Guvern CRIMINAL

Pentru vremelnicii care conduc astăzi Romania, luați o foaie de hârtie și notați. Cea mai mare CRIMĂ pe care o...

Administrație locală2 zile inainte

Pop Engineering – un jucator de top pe piata de instalatii electrice industriale

In vremurile dificile pe care le parcurgem, putini sunt antreprenorii romani care fac tot posibilul din imposibil, cu succes, pentru...

Administrație locală3 zile inainte

Carmen Târnoveanu dăruiește publicului momente inedite la TVR International

Cea de-a treia ediție din sezonul 5 al emisiunii ”Dăruiește Românie!”, difuzată de TVR Internațional, aduce în casele telespectatorilor o...

Administrație locală3 zile inainte

Federația Română de Psihoterapie ia măsuri pentru îmbunătățirea sănătății mintale a romanilor

Din ce în ce mai mult în ultimii ani, sănătatea mintală a omenirii este din ce în ce mai afectată...

Exclusiv3 zile inainte

Obligativitatea purtarii mastii de protectie in spatii publice deschise nu exista in Legea nr 55/2020/Se instituie un abuz in serviciu al autoritatii fata de cetateni prin HG, norma secundara, infralegala in aplicarea legii

Prin HG nr.856/2020 se instituie in anexa 2 la art.3 si 4 masura purtarii mastii de protectie in spatii publice...

Exclusiv4 zile inainte

Se instituie un abuz in serviciu al autoritatii fata de cetateni prin HG, norma secundara, infralegala in aplicarea legii!

Prin HG nr.856/2020 se instituie in anexa 2 la art.3 si 4 masura purtarii mastii de protectie in spatii publice...

Social5 zile inainte

MEDIMFARM S.A. Ploiesti anunta lansarea pe piata romaneasca a testelor “Standard Q Covid 19-Ag”

MEDIMFARM S.A. Ploiesti, companie cu experiență de peste 30 de ani în domeniul farmaceutic, anunță lansarea pe piața autohtonă, in...

Exclusiv5 zile inainte

Incisiv de Prahova lanseaza, in curand, o platforma in care toti jurnalistii locali si/sau din presa centrala, toti „formatorii de opinie” si/sau toti detinatorii de site-uri sa isi dovedeasca „capacitatea” de formatori de opinie si sa prezinte diplomele reale obtinute care ii recomanda

Fiecare om e un „critic”. Viata e plina de „complimente surprinzatoare”, remarci dure, momente de „constienta de sine si de...

Uncategorized6 zile inainte

Carmen Târnoveanu dăruiește publicului momente inedite la TVR International

Cea de-a treia ediție din sezonul 5 al emisiunii ”Dăruiește Românie!”, difuzată de TVR Internațional, aduce în casele telespectatorilor o...

Exclusiv6 zile inainte

Asemanarile dintre Gheorghe Ciuhandu, Constantin Boşcodeală, Gheorghe Anghel si Andrei Volosevici/Fapte penale identice dar solutie a instantei diferita doar in cazul primarului PNL reales – Andrei Volosevici?

Proiectele de modificare a Legii privind organizarea judiciară şi a Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii conţin propuneri ce constituie...

ExclusivO săptămână inainte

Chiar nimeni nu ii spune ca aceasta hotarare intra sub incidenta penala a abuzului in serviciu intrucat nu este prevazuta aceasta masura de sanatate publica/individuala nu este prevazuta de lege, astfel cum prevede Constitutia Romaniei!

Ciucă îi face din nou pe plac lui Iohannis Pentru că, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate...

ExclusivO săptămână inainte

Citu care a girat numirea lui Baranga in functia de presedinte al ONPCSB ar trebui anchetat penal pentru semnare unui act oficial in acest sens!

Cineva „sa studieze” diploma de bacalaureat a „domnului” Mihai Viorel, zis „domnul nimeni”, sotul candidatei PNL la Aricestii Rahtivani la...

AfaceriO săptămână inainte

Colectare deseuri reciclabile HoReCa – cum poti sprijini si tu aceasta initiativa

Domeniul HoReCa are un regim aparte atunci cand vine vorba de colectarea deseurilor. Astfel, in acest material vorbim despre acest...

Administrație localăO săptămână inainte

#KERT castiga din nou!

Prima masina electrica de curse din Romania, pilotata de Sorin Ghisoi, pleaca acasa cu inca un trofeu. Echipa Kaufland e-Rally...

Știrea Zilei