Social
Dezbatere organizata de Scoala Postliceala Sanitara ”Carol Davila”: Sanatatea in tranzitie – 2019 versus 2021

Scoala Postliceala Sanitara „Carol Davila” organizeaza joi, 1 aprilie 2021, evenimentul „Sanatatea in tranzitie – 2019 versus 2021”, cu ocazia Zilei Mondiale a Sanatatii. Intalnirea se va desfasura online, pe platforma Zoom, intre orele 13.00 – 15.00. Tema centrala va fi „Sanatatea – o prioritate nationala in contextul pandemiei COVID-19”.
Printre subiectele abordate se numara: Rolul asistentilor medicali in timpul pandemiei de COVID-19, Diabetul zaharat in pandemie, Problemele varstnicilor in timpul pandemiei de COVID-19, Coronavirusul – intre realitate si mass-media.
La activitate vor participa invitati din domeniul medical, medici, asistenti medicali, cadre didactice si elevi ai Scolii Postliceale Sanitare „Carol Davila”.
„Nu putem trece peste aceasta zi emblematica pentru misiunea scolii noastre, cu atat mai mult in contextul actual. Ne reinventam permanent si, chiar daca nu putem desfasura activitati asa cum obisnuiam in anii precedenti, nu ramanem indiferenti si marcam Ziua Mondiala a Sanatatii prin acest eveniment online. Ramanem impreuna! Formam Educatori pentru sanatate! Luptam pentru sanatate!”, afirma prof. Sorina Negrei, coordonator al evenimentului.
In fiecare an, in data de 7 aprilie, este sarbatorita Ziua Mondiala a Sanatatii, in urma unei decizii luate in anul 1948, in cadrul primei Adunari Mondiale a Sanataţii, desfaşurate la Geneva (Elveţia), de catre Organizaţia Mondiala a Sanataţii – OMS (World Health Organization).
Aceasta zi reprezinta pentru intreaga lume oportunitatea de a se concentra asupra unei probleme de sanatate publica, prioritara la nivel global, in viziunea Organizatiei Mondiale a Sanatatii. De asemenea, este o buna ocazie pentru profesionistii din orice comunitate de a se implica in activitaţi care pot duce la o stare de sanatate mai buna.
In 2020, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a decis sa evidentieze rolul important al asistenţilor medicali si al moaşelor in asigurarea sanatatii populatiei lumii. De asemenea, a fost remarcata implicarea acestora in prima linie a sistemelor de sanatate si in confruntarea cu provocarile aduse de COVID – 19.
Anul acesta, tema propusa de OMS este: „Building a fairer, healthier world”. Prin alegerea acestei teme, OMS ne indeamna pe fiecare sa ne alaturam campanei de construire a unei lumi mai echitabile si mai sanatoase. Pandemia COVID-19 a lovit toate tarile, dar impactul a fost mai dur asupra acelor comunitati care erau deja vulnerabile, care sunt mai expuse la boala, care au acces limitat la servicii de calitate pentru ingrijirea sanatatii. Indiferent de statutul economic sau social, intreaga populatie trebuie sa aiba asigurat accesul la servicii de sanatate calificate.
Scoala Postliceala Sanitara „Carol Davila” din Bucuresti este cea mai mare institutie de invatamant preuniversitar sanitar particular din Romania, infiintata in anul 1990, de dr. Mioara Mincu, personalitate marcanta a lumii medicale.
Cu o experienţa de peste 30 de ani in domeniul Educaţiei pentru Sanatate, Şcoala Postliceala Sanitara „Carol Davila” pregateşte asistenţi medicali pentru 3 calificari: Asistent Medical Generalist, Asistent Medical de Farmacie şi Asistent Medical de Balneofiziokinetoterapie şi Recuperare – o profesie mereu actuala şi care ofera posibilitaţi de angajare atat in ţara, cat şi in strainatate. Certificatul de absolvire este eligibil international.
Ceea ce diferenţiaza Scoala Postliceala Sanitara „Carol Davila” de celelalte şcoli de profil este preocuparea de a le oferi elevilor o pregatire la nivel european, prin programe educaţionale complexe şi prin crearea numeroaselor parteneriate de practica, atat in cele mai bune spitale bucureştene, cat şi din alte ţari ale Uniunii Europene. In cei peste 30 de ani de activitate au trecut pragul scolii zeci de mii de absolventi, care au beneficiat atat de o calitate deosebita a studiilor teoretice oferite de cadrele didactice de nivel inalt, cat si de pregatirea practica derulata in cele mai variate unitati medicale.
Din anul 1999, Şcoala Postliceala Sanitara „Carol Davila” este membra a Modulului European de Nursing (ENM), alaturi de şcoli şi universitaţi de nursing din majoritatea ţarilor europene.
O preocupare importanta a Scolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” o constituie şi orientarea profesionala şi creşterea angajabilitaţii absolvenţilor. In acest sens, şcoala are parteneriate incheiate cu un numar important de spitale de stat şi particulare din Bucureşti, lanţuri de farmacii şi centre balneo, care participa la pregatirea practica a elevilor, dar sunt si viitori angajatori.
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati site-ul scolii: www.scoalacdavila.ro si pagina de Facebook.
Despre Scoala Postliceala Sanitara ‘Carol Davila’
De 30 de ani Scoala Postliceala Sanitara ‘Carol Davila’, cea mai mare institutie de invatamant preuniversitar sanitar particular din Romania, pregateste asistenti medicali. Scoala ofera trei calificari: Asistent Medical Generalist, Asistent Medical de Farmacie si Asistent Medical de Balneofiziokineto- terapie si Recuperare. Certificatul de absolvire oferit este eligibil international, putand beneficia astfel de recunoastere internationala, cu posibilitatea participarii in proiecte europene pe toata durata studiilor, precum si multe alte beneficii asociate calitatii educatiei in domeniul sanitar. Pentru mai multe detalii detalii va invitam sa vizitati pagina scolii la: https://www.scoalacdavila.ro/ si sa va abonati la pagina de Facebook a scolii.
Social
Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux
Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se poziționează drept „de lux”, majoritatea mizând pe localizare, finisaje sau suprafețe generoase. Cu toate acestea, foarte puține reușesc să depășească logica strict imobiliară și să propună un model de locuire comparabil cu cele întâlnite în marile capitale europene. Stejarii Collection face parte din această categorie rară, iar diferența nu este una de discurs, ci de structură, scară și standarde asumate încă din faza de concept.
Un prim indicator clar este amplasarea. Proiectul este dezvoltat în interiorul unei păduri protejate de aproximativ 250 de hectare, un context natural care, în marile orașe europene, este rezervat exclusiv proiectelor rezidențiale de top. În același timp, Stejarii Collection se află la doar câteva minute de principalele axe de mobilitate din nordul Capitalei, de aeroporturi și de zona comercială Băneasa. Accesul rapid la infrastructură urbană și izolare reală față de aglomerație sunt cu siguranță specifice proiectelor premium internaționale, nu ansamblurilor rezidențiale locale.
Cum arată locuirea de lux atunci când nu este gândită pentru piața locală
Un alt element care mută comparația din București în afara granițelor este modul în care sunt gândite spațiile și, mai ales, destinația lor exclusiv rezidențială pentru închiriere, o alegere rară pe piața locală, dar frecvent întâlnită în proiectele premium internaționale. Apartamentele Stejarii Collection beneficiază de suprafețe vitrate ample, cu deschideri panoramice de minimum 270 de grade către pădure, un detaliu care nu funcționează ca element de spectacol, ci ca parte integrantă a experienței zilnice de locuire. În marile capitale europene, acest tip de orientare este o cerință de bază pentru confort, lumină naturală și calitatea vieții, nu un beneficiu opțional.
Faptul că aceste apartamente sunt concepute pentru închiriere pe termen mediu și lung influențează direct felul în care sunt proiectate interioarele. Accentul cade pe materiale naturale, proporții echilibrate și o paletă cromatică neutră, gândită pentru utilizare îndelungată, nu pentru un impact vizual imediat. Este aceeași abordare întâlnită în proiecte premium din Londra sau Paris, unde locuințele destinate închirierii sunt proiectate să reziste în timp, atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional.
Management property cu servicii de concierge hotelier
Diferențierea Stejarii Collection nu se oprește la arhitectură sau design. Un criteriu esențial, adesea ignorat în proiectele locale, este managementul rezidențial. La nivel internațional, property management-ul este considerat un pilon central al valorii unui proiect. La Stejarii Collection, acest principiu este aplicat consecvent.
Comunitatea este administrată printr-un sistem integrat care include securitate 24/7, servicii concierge dedicate și acces la facilități de sport, wellness și ospitalitate, toate coordonate unitar. Tipul acesta de organizare este specific proiectelor rezidențiale operate după modele de ospitalitate, nu dezvoltărilor imobiliare clasice, unde responsabilitatea se fragmentează rapid după livrare.
Palmares de premii care confirmă poziția proiectului imobiliar în segmentul rezidențial de lux
Un alt indicator obiectiv al poziționării internaționale este palmaresul de premii acumulat de Stejarii Collection. Între 2022 și 2025, proiectul a fost recompensat constant de jurii formate din experți independenți, atât la nivel național, cât și internațional. Doar în ultimii trei ani, Stejarii Collection a obținut titluri precum “Proiectul Rezidențial al Anului” (SEE Property Forum), “Cel mai bun Proiect Rezidențial Premium al Anului” (CIJ Awards), “Cel mai bun proiect rezidențial de lux” (Forbes și Ziarul Financiar) și “Cel mai Bun dintre Cele mai Bune Proiecte Rezidențiale” la Europe SSE (International HOF Awards).
În 2025, cele trei distincții obținute la Romanian Property Awards au consolidat acest parcurs, proiectul fiind recunoscut pentru design interior de cinci stele, excelență în amenajarea rezidențială și standarde ridicate de management. Așadar, validările externe mută automat comparația într-un context mai larg, în care Stejarii Collection este evaluat după aceleași criterii ca proiectele premium europene.
Un proiect românesc, marca Țiriac Imobiliare, gândit pentru o scenă globală
Stejarii Collection demonstrează că locuirea premium din România poate depăși granițele comparațiilor locale și poate intra, legitim, într-un dialog cu proiecte internaționale de referință. Nu prin replicare, ci printr-o interpretare autentică a luxului contemporan, adaptată contextului local, dar aliniată standardelor globale.
Stejarii Collection se poziționează natural în categoria proiectelor care răspund celor mai exigente criterii și cele mai rafinate așteptări. Mai mult decât un simplu complex rezidențial, este un reper al rezidențialelor de lux, cu un standard recunoscut pe plan internațional.
Social
Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României
Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată pe termen lung. Stejarii Collection aparține, fără echivoc, celei de-a doua categorii. Departe de a fi o apariție conjuncturală, Stejarii Collection este rezultatul unui parcurs solid, confirmat constant de unele dintre cele mai importante jurii din domeniul imobiliar, arhitectural și al designului rezidențial, atât la nivel național, cât și internațional.
Încă din 2022, proiectul a fost desemnat “Proiectul Rezidențial al Anului” în cadrul SEE Property Forum, marcând începutul unei serii de recunoașteri care aveau să consolideze poziția Stejarii Collection ca reper al segmentului premium. În 2023, proiectul a fost recompensat cu titlul de “Cel mai bun Proiect Rezidențial Premium al anului” la CIJ Awards România, a primit “Premiul special al Asociației Societăților de Arhitectură din România” în cadrul Anualei de Arhitectură și a fost desemnat “Cel mai rafinat proiect rezidențial” la Business Review Readers’ Choice Awards. Tot în 2023, Stejarii Collection a fost apreciat pentru design și arhitectură în cadrul evenimentului După Afaceri Premium, confirmând relevanța sa atât în zona de specialitate, cât și în mediul de business.
Anul 2024 a reprezentat o etapă de consolidare la cel mai înalt nivel. Stejarii Collection a fost desemnat “Cel mai bun proiect rezidențial de lux” atât la Gala Forbes Residential Buildings, cât și la Gala Ziarul Financiar, iar la nivel internațional a obținut distincția “Cel mai Bun dintre Cele mai Bune Proiecte Rezidențiale (Europe SSE)” în cadrul International HOF Awards. Validările succesive au conturat clar statutul proiectului: un standard de referință pentru locuirea premium în România și Europa de Sud-Est.
Anul 2025 a venit ca o confirmare a acestei traiectorii, aducând noi recunoașteri relevante pentru componenta de comunitate și stil de viață: premiul Community & Lifestyle Excellence acordat de După Afaceri Premium, precum și distincția Wellness and Community Excellence în cadrul Galei Mari Sportivi ProSport.
În acest context, cele trei distincții obținute în 2025 la Gala Romanian Property Awards reprezintă continuarea firească a unui parcurs construit cu rigoare și viziune.
Trei distincții, o singură viziune validată internațional
Romanian Property Awards este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate sectorului imobiliar din România, reunind anual proiecte evaluate de un juriu internațional format din arhitecți, designeri, dezvoltatori și specialiști în property management. Criteriile de jurizare vizează inovația, calitatea designului, funcționalitatea, sustenabilitatea și impactul asupra comunității, ceea ce conferă premiilor o greutate reală în industrie.
În cadrul ediției din 2025, Stejarii Collection a fost distins în trei categorii majore, confirmând caracterul integrat al proiectului și capacitatea acestuia de a livra excelență pe mai multe paliere simultan: design interior, experiență rezidențială și management al comunității.
Interioare rezidențiale de cinci stele și calificarea pe scena internațională
Una dintre cele mai importante recunoașteri primite de Stejarii Collection este titlul “5 Stars Residential Interior Apartment”, o distincție care califică proiectul în competiția internațională International Property Awards. Acest premiu poziționează Stejarii Collection dincolo de granițele pieței locale și confirmă relevanța sa într-un context competitiv internațional.
Interioarele apartamentelor au fost apreciate pentru armonia dintre estetică și funcționalitate, utilizarea materialelor naturale de cea mai înaltă calitate, compoziția spațială atent echilibrată și modul în care lumina naturală este valorificată pentru a crea un sentiment autentic de confort și rafinament. Conceptul interior reflectă o viziune contemporană asupra luxului, una care privilegiază echilibrul, liniștea și coerența, în detrimentul opulenței ostentative.
Design interior ca extensie a naturii
A doua distincție obținută, “Interior Design: Residential Interior Apartment”, subliniază rolul central pe care designul îl joacă în filosofia Stejarii Collection. Încă din faza de concept, amenajarea interioarelor a fost gândită ca parte integrantă a experienței rezidențiale, nu ca un element decorativ secundar.
Apartamentele se remarcă prin spații generoase, linii curate și suprafețe vitrate ample, care oferă panorame către pădurea de stejari ce înconjoară complexul. Această deschidere vizuală creează o continuitate naturală între interior și exterior, transformând peisajul într-o prezență constantă în viața de zi cu zi a rezidenților. Juriul a apreciat atât designul inovator, cât și respectul pentru mediul înconjurător și integrarea arhitecturii în contextul natural.
Excelență în management rezidențial
Cea de-a treia distincție, acordată în categoria Property Management, evidențiază una dintre cele mai puternice dimensiuni ale proiectului Stejarii Collection: modul în care este administrată și dezvoltată comunitatea rezidențială. Într-un segment în care managementul face diferența pe termen lung, Stejarii Collection a fost apreciat pentru standardele ridicate de organizare, siguranță și calitate a serviciilor.
Operațiunile proiectului sunt construite pe principii de ospitalitate premium, incluzând servicii concierge dedicate, securitate 24/7 și acces la o gamă integrată de facilități de sport, wellness și lifestyle. Juriul a remarcat capacitatea proiectului de a gestiona o comunitate internațională activă și coerentă, în care eficiența operațională se îmbină cu o atenție autentică pentru experiența rezidenților.
Un parcurs care confirmă un standard, nu un moment
Cele trei distincții obținute în cadrul Romanian Property Awards 2025 se adaugă unui palmares consistent și confirmă faptul că Stejarii Collection este reper care își menține standardele în timp. Designul interior, arhitectura, relația cu natura și managementul rezidențial funcționează aici ca părți ale unui întreg coerent, orientat către calitatea vieții și experiența reală a locuirii.
Prin recunoașterea națională și internațională acumulată de-a lungul anilor, Stejarii Collection consolidează poziția brandului Stejarii ca lider în segmentul rezidențial de lux și deschide perspective clare către scena competițiilor internaționale, unde proiectele sunt evaluate la cele mai exigente standarde.
Mai mult decât o succesiune de premii, parcursul proiectului imobiliar reflectă o viziune clară asupra viitorului locuirii premium, care mizează pe faptul că excelența nu trebuie declarată, ci demonstrată constant.
Social
Despre Anton (Tonino) Despre inima lui. Despre visuri la care nu renunță.
Anton (Tonino) s-a născut cu o boală rară de inimă numită Boala Ebstein. Este o malformație cardiacă gravă, care afectează funcționarea inimii și poate pune viața în pericol încă din copilărie. Această boală i-a pus multe piedici de-a lungul vieții. Tonino nu a putut face sport, nu a avut voie să depună efort, să alerge sau să obosească – lucruri firești pentru alți copii.
De multe ori, a trebuit să stea pe margine și să privească. Și totuși… Tonino iubește sportul. Este îndrăgostit de handbal și volei, urmărește meciuri, cunoaște regulile și visează. Visul lui este ca într-o zi să devină profesor de sport — să îi învețe pe alții să creadă în ei și să nu renunțe. Un copil cu o inimă fragilă, dar cu un vis puternic.
Acum, Tonino are nevoie de sprijinul nostru pentru a avea o șansă la o inimă mai puternică și la un viitor în care să poată respira mai ușor.
Fiecare donatie conteaza. Poti dona aici: https://magicamp.galantom.ro/p/AntonFabian
REVOLUT:
Pentru TONINO
Georgiana Merdariu
IBAN
RO78 REVO 0000 1137 0585 0315
Cod BIC/SWIFT
REVOROBB
-
Evenimentacum o săptămânăAdvertoriale: ce sunt, cum se scriu și unde se publică (ghid practic)
-
Afaceriacum o săptămânăDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus în București, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Afaceriacum o săptămânăRaport de Analiză Corporativă și Industrială: Ecosistemul UZINEX din Iași
-
Afaceriacum o săptămânăGhidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate
-
Evenimentacum o săptămânăÎncepând de Joi, România participă la Târgul Internațional de Turism de la Viena Ferien-Messe Wien
-
Socialacum o săptămânăAvocatul Gabriel Zbârcea: „Iubirea față de România nu este o ideologie”
-
Afaceriacum o săptămânăÎncepând de Joi, România participă la Târgul Internațional de Turism de la Viena Ferien-Messe Wien
-
Afaceriacum o săptămânăCel Mai Puternic Avantaj Competitiv pentru Dezvoltatorii Imobiliari din România

