Connect with us

Capitala 24

Proffessore Nicu Marcu. Ce au în comun starul porno Ron Jeremy, Nicu Marcu de la ASF, Borat, Goofy și Plăcinta Americană? Nimic. Doar că apar în aceeași revistă ,,ciumă științifică” folosită de Nicu Marcu pentru a lua titlul de profesor universitar. La o ,,universitate” JUNK. – Ziarul Incisiv de Prahova

Exclusiv

Proffessore Nicu Marcu. Ce au în comun starul porno Ron Jeremy, Nicu Marcu de la ASF, Borat, Goofy și Plăcinta Americană? Nimic. Doar că apar în aceeași revistă ,,ciumă științifică” folosită de Nicu Marcu pentru a lua titlul de profesor universitar. La o ,,universitate” JUNK. – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

acum 5 ani

pe

aprilie 5, 2021

De

Capitala24

Chiar așa. Ce au în comun un star din filme pentru adulți, Nicu Marcu de la ASF, Borat sau Stifler din Plăcintă Americană? Găsiti raspunsul in al cincilea episod al investigatiei pe care tocmai l-am publicat. Iar dacă după o investigație reală, Ministerul Educației ajunge la concluzia că titlul de profesor universitar obținut de Nicu Marcu la ,,universitatea” JUNK Financiar Bancară, prin articole publicate la revista JUNK Metalurgia, nu reprezintă suficiente motive pentru a face o evaluarea reală dacă Nicu Marcu a respectat în mod real criteriile pentru a deveni profesor universitar, dezvaluie analistul economic Radu Teodor Soviani.

În toată lumea civilizată, cariera academică este despre reputație ireproșabilă, despre cât de mult publici (în reviste științifice relevante și nu în escrocherii) și despre cât de mult contribui în mod real la cercetarea științifică. Judecând după acest criteriu și după cariera academică a lui Nicu Marcu, rezultă că în România nu este așa. Cazurile Nicu Și Tanța.

Ei sunt produsele didactice care și-au obținut în 2011 titlurile de profesor universitari de la o pseudo-universitate, JUNK, intitulată pompos ,,Universitatea Financiar-Bancară”. Nicu a obținut titlul și în baza a 11 articole publicate într-un singur an într-o revistă JUNK, iar Tanța pe baza a nici nu mai contează a ce din moment ce este deja condamnată în primă instanță la 2 ani și 5 luni de închisoare (cu suspendare) și 120 de zile de muncă neremunerată al Administrația Domeniului Public sector 2, pentru fraude în legătură cu universitatea JUNK unde a fost și rector.

Dacă despre Nicu Marcu se conturează deja (din primele 4 episoade ale investigației mele și din ceea ce urmează) că este un fel de Midas al fraudei (Midas tot ceea ce atingea se transforma în aur), la Tanța vorbim deja despre infracțiuni sancționate în primă instanță.

În fapt, șefa lui Nicu Marcu de la universitatea JUNK, rectorul Tanța Dorina Poantă a fost condamnată în primă instanță în urmă cu o lună (februarie 2021) fix pentru infracțiuni de corupție: participație improprie în forma complicității la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultate obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei. Tanța a devenit profesor universitar în aceeași zi și prin același ordin de ministru ca Nicu Marcu, acum Președinte ASF cu 70.000 de lei pe lună.

Universitatea Financiar-Bancară unde a fost uns Nicu a murit demult. A funcționat cu acreditare mai puțin de 3 ani și a fost închisă chiar după prima evaluare, imediat după ce Marcu își obținuse titlul.

Universitatea a avut o singură ,,Facultate” – Facultatea de Management Financiar. În 2011 (la 2 ani de la înființare), când Nicu Marcu obținea titlul de ,,profesor universitar” aici, a fost publicată și prima ierarhizare a programelor de studii organizate de Universități și ,,Universități”. Marcu de la Universitatea Financiar Bancară avea motive de tristețe. Facultatea unde el era la ,,catedra” de Management financiar era cotată la categoria ,,E”. Unde ,,A” (ASE) era cel mai bun, iar ,,E” cel mai slab.

Era deja un dublu motiv de tristețe al lui Marcu. La aceeași primă clasificare, Marcu, conferențiar universitar și la Universitatea din Craiova din 2008 (titlu obținut și prin invocarea unui articol furat), înregistra același scor E. JUNK.

La foarte puțin timp după ce Nicu Marcu obține titlul de ,,profesor” la ,,universitatea” cu vârsta de 2 ani, în noiembrie 2011 ,,universitatea”, este nevoită să ceară de la ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior) evaluarea periodică a programului unde își obținuse Marcu titlul de profesor.

Rezultatul facultății lui Marcu? Jalnic. Neîncredere și retragerea acreditării, după 2 ani de funcționare. Facultatea ,,profesorului” Marcu devenise oficial un paravan de tocat bani de la studenți (și fonduri europene cum urma să vedem ulterior), pentru că ARACIS a dispus în 31 mai 2012 neacreditarea programului de studii universitare de licență Finanțe și Bănci din cadrul Facultății de Management Financiar.

Afacerea ,,universitatea” la care își obținuseră titlul în 2011 Nicu și Tanța face contestație. Au la început și un dram de ,,noroc”. ARACIS numește o comisie pentru soluționarea contestației, de doi oameni : Prof. univ. Alexandru Popovici si pe Conf. Univ. Dr. Drăcea Raluca Mihaela, de la Craiova.

Raluca Drăcea scrisese deja 3 articole avându-l drept co-autor pe Nicu Marcu, foarte probabil doar semnate de Marcu (cel care nu știa limba engleză) și nu găsește motive de recuzare de la evaluarea contestației universității unde colegul ei de la Craiova, Nicu, tocmai primise titlul la care tânjea.

În ciuda favorizării de către Mihaela Drăcea (care propune înlocuirea deciziei de neacreditare și calificativ neîncredere cu acreditare și încredere limtată), ARACIS constată că raportul lui Drăcea, colega de la Universitatea Craiova, co-autoarea și prietena lui Marcu nu își bazează propunerea de acceptare a contestației pe ceva credibil, și menține decizia: neacreditare și neîncredere.

Țineți cont că raportul comisiei de soluționare a contestației este făcut de persoane care scriu articole științifice și care întotdeauna trebuie să se bazeze pe argumente solide, bine motivate, și nu pe ficțiune sau pe prietenii.

Ulterior, Universitatea Financiar Bancară este desființată și moare, iar Tanța Dorina Poantă, rectorul făcut profesor universitar simultan cu Marcu în afacerea ,,Universității” cu o singură facultate, este condamnată pentru fraudă cu fonduri europene derulate prin afacere.

Dacă universitatea care l-a făcut ,,profesor” pe Marcu și facultatea de management nu au satisfăcut cerințele normative obligatorii, standardele și indicatorii de performanță și standardele specifice și a fost o ,,universitate JUNK”, se naște o întrebare:

A respectat Nicu Marcu standardele pentru a deveni profesor universitar la Universitatea fantomă? Și dacă da, cu ce operă ,,științifică” și le-a dovedit?

Răspunsul detaliat îl voi oferi imediat ce Ministerul Educației îmi va transmite datele pe care le-am solictat, privind evaluarea lui Nicu Marcu pentru obținerea titlului de profesor universitar la Universitatea Financiar Bancară, punctajul, dovada verificării realității celor invocate de Nicu Marcu.

Până atunci, prezint însă niște indicii.

Am arătat în episodul III cum singurul articol ,,științific” semnat de Marcu ca unic autor este un plagiat ordinar. Am arătat cum articolul II clamat nu există și am indicat în episodul IV că alte trei pretinse articole științifice semnate de Marcu în calitate de co-autor reperzintă indiciile trecerii de la frauda academică spre parfum de frauda financiară (cei 92.000 de lei obținuți de Nicu Marcu, ca bursă, de la Academia Română). Din bani europeni, bani care, în opinia mea după declanșarea și finalizarea investigației de către Academia Română ar trebui returnați.

Acum scriu despre alte 12 articole în limba engleză semnate de Marcu, niciunul în calitate de unic autor.

11 dintre acestea au fost folosite ,,ca articole ISI” pentru pentru a argumenta îndeplinerea criteriilor pentru obținerea de titlului de ,,profesor universitar”. 11 articole scrise într-un singur an.

Revista românească ,,Metalurgia Internațional”. O escrocherie și o fraudă, dar în care în care Nicu Marcu ajungea să facă parte din ,,Advisory Board” după ce într-un singur an, 2009, a publicat 11 (unsprezece) articole ,,științifice”.

11 articole au fost publicate de Nicu Marcu doar în anul 2009 pe care le-a invocat pentru a deveni profesor în anul 2011.

În anul 2009 pe Marcu în care îl cuprinsese o febra științifică incredibilă, surprinzătoare având în vedere că umbla teleleu la 4 locuri de muncă și nu își găsea locul. La ANAF – unde a fost până în aprilie 2009 secretar general, inspector guvernamental la SGG cu atribuții în sfera ministerului Agriculturii (până în ianuarie 2010 când a plecat ca secretar general adjunct la Ministerul Mediului și Pădurilor), Consiliul Național de Integritate (pe tot parcursul anului), Universitatea din Craiova – conferențiar (pe tot parcursul anului), unde făcea naveta.

În timpul ăsta mai facea și un an la ,,Institutul Național de Diplomație” și evalua criteriile de calitate ale revistei Metalurgia , ca membru începând cu 2009 în Board-ul unei ,,reviste indexată ISI Thompson” (cea mai importantă recunoaștere pentru o revistă), așa cum arată extrasul din CV-ul lui Marcu.

Întrebarea legitimă este: cum poate o persoană care se perindează la cel puțin 4 locuri de muncă la stat într-un singur an (2009), să devină co-autor la 11 articole științifice publicate în ,,revista indexată ISI Thompson”.

E greu de contrazis o unanimitate a comunității științifice internaționale că 11 articole ISI Thompson în doar câteva luni este IMPOSIBIL și pentru un o persoană care este DOAR profesor, și în mod evident, imposibil pentru cineva cu mai mult de 4 locuri de muncă în această perioadă.

Prin urmare susțin că doar prin fraudă academică este posbil să publici 11 articole ISI Thompson într-un singur an. O formă de hoție este recunoscută chiar de ministerul educației ca fiind aceea prin care ,,se falsifică factorii de impact a unei reviste prin diverse mijloace de fraudă ce au ca efect creșterea nenaturală a factorilor de impact. De exemplu, cerința de a cita lucrări din aceeași revistă ca o condiție a acceptării lucrărilor trimise la publicare sau constituirea de grupuri de cercetători care se citează reciproc, în bloc, la lucrări care nu au o legătură directă cu lucrarea publicată. Unele dintre aceste reviste au fost scoase din listele ISI Thompson în urma acestor fraude științitifice”. Una dintre revistele scoase din ISI Thompson este Metalurgia, care îl avea în Board pe Nicu Marcu.

Și totuși, faptul că Nicu Marcu publicase în același volum din 2009 al Metalurgiei (vol XIV) 11 articole științifice nu îi face pe cei care îi acordă titlul de ,,profesor universitar” să chestioneze realitatea îndeplinirii standardelor de către Nicu Marcu, la universitatea JUNK.

Însă, 2 profesori sârbi (detalii imediat) au putut vedea clar indiciile de fraudă științifică la Metalurgia International (deși nu era treaba lor dar pur și simplu au fost deranjați de impostura academică). Era însă treaba ministerului educației să verifice articolele clamate de Marcu (și falsificarea factorilor de impact). Profesorii sârbi țintesc Metalurgia și devoalează frauda însă Nicu Marcu, co-autor, mai apucă să publice și să revendice un articol (al 12-lea) ,,ISI-Thompson” în ultimul număr dinainte de excluderea revistei escroace din publicațiile academice. ,,Challanges” Nicule? Sau ,,challenges”.

A fost chiar ultimul articol înainte ca revista să dispară pe motiv de fraudă

Și totuși, cum au fost posibil și care a fost ,,grupul de cercetători” care l-a ajutat pe Nicu Marcu, necunoscutor al limbii engleze (vă aduceți aminte articolele cu Leetonia, Oland, ,,trimester” sau ,,Central European Bank” care l-au propulsat pe Marcu, prin 11 articole publicate 2009, să devină profesor? Să vedem, cu precizarea că revista fiind desființată și site-ul închis, nu am avut plăcerea să lecturez și calitatea științifică a articolelor – plăcere rezervată doar celor care i-au dat titlul științific de ,,profesor universitar” în baza celor 11 articole ,,ISI” scrise în 2009. Iată partenerii:

Marian Siminică, profesor la Craiova, recompensat de Nicu Marcu după ce a devenit în 2020 Președinte la ASF (cu venituri de 70.000 de lei pe lună), cu poziția foarte bine plătită de Director în cadrul Institutului de Studii Financiare al ASF. Siminică apare co-autor în 5 articole, toate publicate în 2009 în Metalurgia, cu Marcu, iar numărul mare de articole semnate și de el în Metalrugia ridică suspiciuni și în privința lui Siminică.
Cătălina Sitnikov, profesor la Craiova, cu 3 apariții alături de NIcu Marcu în revista panaramă Metalurgia International;
Claudiu Bocean, profesor la Craiova, cu 2 apariții. La fel ca și Oana Gherghinescu, lector la Craiova, cu 2 apariții. La fel și Daniela Giurescu, lector la Craiova.
Cu câte o apariție alături de Nicu Marcu apar: Costel Ionașcu (conferențiar la Craiova), Dorel Berceanu (conferențiar la Craiova), Anca Bandoi (conferențiar la Craiova) și Daniel Cîrciumaru (conferențiar la Craiova)

Niciun articol de unic autor al lui Nicu Marcu. Era anul 2009, perioadă în care, la ANAF, fiind secretar general adjunct, Marcu întreba în stânga și în dreapta dacă are cineva un articol de publicat, că se semnează și el, că are unde să îl publice. Avea dreptate. În Metalurgia International (și în altele). Iată opera lui Nicu Marcu consemnată în Metalurgia, toată în același volum XIV, din 2009.

Observați că toate articolele au fost publicate într-o singură ediție a revistei Metalurgia, din 2009 – volumul IV, care, din cauza cererii mari de viitor profesori universitari de la Craiova care scriau articole la comun (niciunul de unic autor) ca să fie punctați și să își ia gradele, a fost nevoită să facă 3 ediții speciale, iar autorii de la Craiova și-au pus în CV, articole ISI Thompson obligatorii pentru obținerea titlului de profesor universitar. Le-a verificat în mod real cineva, în afară de ,,board-ul” editorial al Metalurgia?

În mod normal, într-o revistă reală, un cercetător/profesor adevărat are nevoie de până la 2 ani să publice un articol într-o revistă ISI Thompson: (scrierea unui articol adevărat, original, necopiat, studierea pentru acest articol, cunoașterea temeinică a domeniului – de multe ori un singur domeniu, transmiterea articolului, evaluarea independentă de către alți profesori, transmiterea articolului pentru corectarea observațiilor de către autor, re-evaluarea, punerea pe lista de așteptare și în cele din urmă publicarea),

Nu și la Metalurgia. Cu bani, se rezolva de pe o zi pe alta și orice tâmpenie putea fi publicată. Folosind acest mecanism, Marcu bifează 11 articole ISI Thompson în doar câteva luni, Siminică 5, etc.

Escrocheria revistei Metalurgia International unde Nicu Marcu semnase 11 articole în doar câteva luni, ca să obțină titlul de profesor universitar, a fost devoalată de 3 profesori sârbi.

Inspirați de alde Nicu Marcu (11 articole publicate fără să cunoască limba engleză, membru al Advisory Board asumat din 2009 – vedeți mai sus captura din propriul CV, deci nu era vorba de un nume pus de Metalurgia fără știrea lui Marcu) și de faptul că mai mulți ,,cercetători” sârbi publicau acolo, cei 3 au reușit să demonstrze că orice mizerie poate fi publicată în ,,revista cotată ISI”.

Cei 3 sunt Dragan Duiric și Boris Delilbasic (de la Universitatea din Belgrad) și Stevica Radisic.

Într-o engleză perfectă și re-iterând o devoalare a unei fraude academice din 1996 (pe care au și anunțat-o în articol) ei au trimis spre publicare la Metalurgia un articol fără absolut niciun sens (de la titlu, descriere, conținut, bibliografie). Au oferit de la bun început Metalurgiei toate indiciile că li se face o farsă. Spre exemplu, și-au trimis poze spre publicare astfel: unul dintre autori și-a desenat pe calculator o mustață falsă, iar un altul și-a pus o perucă de petrecere:

Într-un articol din Der Spiegel, Duric spune că a pornit demersul cu articolul farsă pentru că auzise de la colegi despre ,,oportunități nemaiîntâlnite” pentru cercetători științifici, legate de o revistă care ar accepta chiar orice articol trimis de autori.

Duric amintește în interviu și despre ,,modelul de business” ale escrocheriei Metalurgia International: ,,Modelul de business este bazat pe un tarif de publicare. Autorul principal achită 140 de Euro, iar fiecare co-autor plătește alți 75 de Euro. La schimb, textul este publicat foarte rapid”.

,,După ce ai făcut plata, poți obține o chitanță ce poate fi folosită de autori pentru decontarea de către universitate a sumelor plătite”. ,,Nici măcar nu trebuie să scrii despre domeniul revistei, metalurgie, pentru a pune eseuri în revistă”

Astfel, autorii ,,sar” peste ceea ce înseamnă în mod real o cercetare științifică originală și își obțin prin frauda științifică și academică, titluri și bani.

Dragan Duric i-a găsit imediat pe Nicu Marcu ai lor (pe care i-a și pus în bibliografie în articol).

A văzut că în anul 2011 în Metalurgia International au fost publicate 9 texte provenite de la (mai mulți) colegi din Serbia. Duric, scrie Der Spiegel, deja avea indiciile că Metalurgia International este ,,o ciumă folosită din ce în ce mai mult despre colegii săi mai slabi”.

Și a decis să lupte împotriva ,,ciumei”, devoalând-o, printr-un articol GENIAL scris dar fără niciun sens, pe care dacă adevărații profesori îl citesc se tăvălesc pe podea râzând.

Cu o bere în față, relatează Der Spiegel, Dragan Duric s-a apucat să scrie primul rând și a terminat în două zile: ,,Înțelegerea îmbunătățită și aplicarea corectă a modelelor de simulare pentru multiple domenii, de la e-government la e-learning este o ghicitoare potrivită.”

Articolul prezintă indicii stridente încă de la început că reprezintă o farsă, vorbind despre practica larg răspândită în cercuri academice de a produce ,,articole de cercetare fără semnificație dar de mare importanță pentru pseudo-știința”. Exact ce făcea Metalurgia.

Modul în care a fost inventată bibliografia de către autori, în scopul devoalării escrocheriei Metalurgia, este de-a dreptul GENIAL, cu enorm de mult umor. Doar niște pseudo-profesori, de la o pseudo-revistă nu puteau observa asta:

În bibliografie apar:

starul porno (foto dreapta), Ron Jeremy, poreclit în industrie – ,,Ariciul”;
Steve Stifler din ,,Plăcintă Americană” cu porecla lui din film ,,Stiffmeister’‘ – ,,Maestrul Stiff”;
Borat Sagdiyev, personajul principal din filmul Borat.;
alt autor inventat: ,,A. S. Hole” (gaura fundului). Alături de Borat cei doi sunt citați cu lucrarea ,,epistemologia zarului, considerații practice”;
Slobodan Milosevici. fostul președinte iugoslav judecat pentru crime de război, cu lucrarea: ,,Despre teoria grupurilor constructive”;
Silja – denumirea în limba sârbă a personajului din desenele animate Walt Disney – Goofy.;
Michel Jackson;
Dedekind (matematicianul german decedat în 1916) și Laplace (matematicianul francez decedat în 1827) cu ,,lucrarea din 2013 publicată în cadrul Conferinței somaleze comune despre teoria potențială și practica pragmatică”;
Max Weber, decedat în 1920 cu lucrarea publicată în 2003 ,,Un ghid către practica în management”;
Și chiar Alan Sokal, profesorul de fizică de la la New York University, cunoscut ca autorul ,,farsei Sokal’‘ atunci când a demonstrat în 1996 că în reviste ,,științifice” pot să apară trăznăi, publicând un articol farsă ,,Transgressing the Boundaries: Towards the Transformative Hermeneutics of Qunatum Gravity” în revista ,,Social Text”.

Prin urmare, articolul este savuros din toate punctele de vedere și demonstrează că în revista Metalurgia unde Marcu și-a scris opera pentru a deveni profesor universitar, poate apărea orice tâmpenie. Mostre de conținut:

,,Cea mai importantă contribuție a lucrării noastre este că un proces aleator poate atrage un risc ușor de a nu fi suficient de relevant”
,,Munca noastră s-a inspirat și s-a bazat direct pe cercetările epocale ale unor giganți intelectuali”
,,Metoda convențională folosită întâmplător în laboratoare și în industrie este de a da cu zarul”;
,,Există și metode mai complexe, cum ar fi generarea de date pseudo-aleatoare”
,,Am făcut eforturi suplimentare pentru a ne asigura că folosim formatul de date care ne convine”;
,,După ce am parcurs literatura de specialitate, suntem în măsura să propunem o teorie nouă, posibil mai bună decât toate”;
,,Dăm un exemplu evident. De ce Hannukah se scrie în atât de multe moduri? Probabil pentru că nu se pronunță într-un singur fel. De aceea cercetarea noastră poate face diferența”;
,,Un cititor atent și pregătit ar putea observa că a da cu zarul (pentru a obține date) în loc să le emulăm conduce la rezultate mai puțin grăitoare. Defecțiunile din sistemul nostru au condus la lipsă de stablitate pe tot parcursul experimentului;
,,O astfel de ipoteză pare de neașteptat. Însă noi ne așteptam la ea.”
,,Este posibil să argumentăm că nu am acordat atenție la experiment? Da, dar doar în teorie”

Despre Metalurgia a scris pe larg presa străină și lumea științiifică: Der Spiegel, Retraction Watch, dar și presa din România, respectiv aici. Întreg articolul profesorilor sârbi publicat în Metalurgica îl găsiți aici. S-au făcut chiar și filme:

În interviul pentru Der Spiegel, cei doi profesori sârbi, excepționali, afirmau că articolul lor scris în două după-amiezi și pornit de la o bere, în dorința de a devoala rapid frauda, după ce a fost trimis pe email a primit chiar a doua zi dimineață răpsunsul de acceptare fără nicio modificare din partea editorului:

,,Textul îndeplinește criteriile de calitate ale revistei și va fi publicat imediat ce se va transfera suma de 290 de Euro’‘. Demersul lor pornise după ce în 2011 au constatat că 9 colegi sârbi de slabă calitate publică în Metalurgia, în 2012 erau 168 de texte iar în 2013 deja fusese depășit pragul de 300 de articole publicatede colegi de slabă calitate. Însă niciun autor sârb nu reușișe performanța să publice sub semnătura sa 11 articole, într-un singur an, așa cum făcut Marcu împreună cu prietenii săi de la Craiova.

Și nici multe alte performanțe ale lui Nicu Marcu, precum:

să nu aibă niciun loc de muncă până la 28 de ani, după o primă exmatriculare din facultate și fără studii superioare finalizate până la acea vârstă, așa cum am arătat în episodul II al investigației.
la 40 de ani, să devină conferențiar universitar (în 2008) la Craiova, pe baza unor articole copiate și/sau mizerabile din punct de vedere științific, așa cum am arătat în episodul III al investigației
la 42 de ani să devină bursier post-doctoral (20.000 de Euro) al Academiei Române, oferind la schimb articole furate și neîndeplinind condițiile de ne-exmatriculare (nepublicând în cadrul bursei niciun articol ISI, nici măcar în Metalurgia, iar celelalte 3 clamate să fie mizerabile/copiate), așa cum am detaliat în episodul IV al investigației.
la 43 de ani, în 2011, să devină profesor universitar la o ,,universitate” JUNK, așa cum am arătat în acest episod, invocând 11 articole publicate în revista JUNK Metalurgia, niciunul ca unic autor, și toate în co-autorat cu niște tovarăși de la Craiova.

Mai mult, Nicu Marcu devine în 2012 (la 44 de ani) membru în Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare – instituția care ar fi trebuit să îi devoaleze pe alde Marcu și titlurile lor științifice de la universități JUNK pe baza unor articole din reviste JUNK. Poziția o păstrează până în 2016.

tot în 2012, Marcu devine prorector la Craiova, iar în 2014, la 46 de ani și la mai puțin de 4 ani după ce fura primul articol în 2008, devine și conducător științific de doctorat. În 2016, la 8 ani de la primul articol furat devine chiar Directorul Școlii Doctorale Economie II de la ASE București, poziție care putea fi anticipată de un singur lucru: faptul că între 2009 și 2013 fusese în board-ul Metalurgia International.

Adunând cele 12 articole din Metalurgia, Nicu Marcu clama (și folosea) în anii 2013-2014, când a fost abilitat în domeniul ,,economie” la ASE – Institutul de Studii Doctorale – CSUD, 17 articole publicate în ,,reviste ISI Thompson”, deși recomandarea după scandalul Metalurgia din 2013 a fost ca articolele publicate în Metalurgia, să nu mai conteze la avansarea în ierarhia unveristară.

Acum, Nicu Marcu este plătit cu 70.000 de lei pe lună ca Președinte ASF. În această calitate el încearcă să scumpească polițele RCA, cu până la 20% și să ia astfel până la un miliard de lei pe an de la populație și companii, în plină criză, prin scumpirea asigurării obligatorii, în loc să supravegheze și să sancționeze în mod real și eficient societățile de asigurare rău-platnice, așa cum ați putut citi în primul episod al investigației.

Am convingerea că într-o Românie Normală, Academia Română ar trebui deja să investigheze modul în care Nicu Marcu a primit cei 92.000 de lei bursă, fără să livreze tot ceea ce era obligat prin contractul de bursier post-doctoral. Și să îi recuperezem, fiind vorba de bani europeni.

Am convingerea că într-o Românie normală, chiar și în 2021, Ministerul Educației și Cercetării ar investiga deja modul în care Nicu Marcu și-a luat și titlul de conferențiar universitar și pe cel de profesor universitar, respectiv dacă a respectat în mod real criteriile minimale pentru a deveni profesor Universitar și dacă se confirmă indiciile de fraudă academică, respectiv dacă lucrările în co-autorat ale lui Nicu Marcu reprezintă în fapt constituirea de grupuri de ,,cercetători” care se citează reciproc, în bloc, la lucrări care nu au o legătură directă cu lucrarea publicată, pentru a crește artificial impactul realizărilor lor. Cu atât mai mult cu cât chiar Ministerul Educației a ajuns la această concluzie:

Ministerul Educației poate să observe și articolul academicianului Emilian Dobrescu (pe care l-am învederat anterior) și în care îl citează la mișto pe Nicu Marcu, cu un articol ,,științific” copiat de Nicu Marcu. Sau cum se citau/autocitau Nicu Marcu, Megheșan, Cristea, Siminică și alții de la Universitatea din Craiova, ca să le crească scorurile, în articole fără legătură cu pretinsele citări.

Iar dacă după o investigație reală, Ministerul Educației ajunge la concluzia că titlul de profesor universitar obținut de Nicu Marcu la ,,universitatea JUNK Financiar Bancară, prin articole publicate la revista JUNK Metalurgica, nu reprezintă suficiente motive pentru a face o evaluarea reală dacă Nicu Marcu a respectat în mod real criteriile pentru a deveni profesor universitar, în episodul următor, pe care îl voi publica peste câteva zie, mai ofer eu unul. Episodul se va numi, Nicu Marcu – Dottore.

Și încă ceva: Nicu Marcu a ajuns Președinte al ASF motivând, în locul experienței obligatorii prin lege de minimum 8 ani în domeniul financiar, al instituțiilor de credite și pieței de capital așa:

,,Din punct de vedere academic am predat și predau analiză economico-financiară în calitate de cadru didactic universitar, iar în ceea ce privește calificarea practică am fost contabil șef, director economic, secretar general al ANAF, acum fiind și vicepreședinte al Curții de Conturi”. (Cristina T.).

Articole pe aceiasi tema:prima

Întâi au stabilit cine ia concursul și după aceea au făcut concursul/Camus spunea bine că prostia are talentul de a fi insistentă – Ziarul Incisiv de Prahova

Nu îmi place să mă pronunț pe dosare ”bubuite” la ceas de noapte, dar dosarul ăsta nu este instrumentat de DNA (deci are șanse mari de a fi real) și inculpatul a și recunoscut faptele – Ziarul Incisiv de Prahova

Citeste in continuare

Comenteaza si tu

Afaceri

Cum se construiește o comunitate în care calitatea contează mai mult decât numărul?

Publicat

acum o săptămână

pe

august 19, 2026

De

Ruxandra Dragota

Cum se construiește o comunitate în care calitatea contează mai mult decât numărul?

La o masă cu zece oameni se poate întâmpla mai mult decât într-o sală cu trei sute. Am văzut întâlniri mari din care participanții plecau cu buzunarele pline de cărți de vizită și cu foarte puțini oameni pe care i-ar fi sunat, cu adevărat, a doua zi. Și am văzut mese mici unde conversația începea prudent, aproape protocolar, iar două ore mai târziu nimeni nu se mai uita la ceas.

Diferența nu stă în decor și nici în valoarea meniului. Stă în felul în care sunt aleși oamenii și în ceea ce se întâmplă între ei după ce se așază la aceeași masă.

Numărul se vede imediat. Calitatea se descoperă mai încet.

Probabil tocmai de aceea este atât de ușor să confundăm o audiență cu o comunitate. O mie de membri sună impresionant, iar zece mii sună și mai bine. Numai că, dacă membrii aceia nu se cunosc, nu au încredere unii în ceilalți și nu simt nicio responsabilitate față de grup, avem mai curând o bază de date bine hrănită decât o comunitate.

O comunitate serioasă se construiește altfel. Selectează, observă, protejează și, uneori, refuză.

Gentlemen’s Club GTM este relevant tocmai prin această logică. Clubul își asumă o poziționare exclusivistă, în care apartenența nu se obține prin simpla plată a unei taxe, iar accesul este legat de recomandările membrilor actuali, de invitație și de un proces de selecție.

Accesul se poate face pe baza recomandărilor membrilor actuali și a invitațiilor, dar există și posibilitatea aplicării pe site, urmată de un interviu și de o evaluare. Aplicarea nu înseamnă admitere automată. E o diferență importantă și, cred eu, una dintre condițiile fără de care un club privat riscă să devină doar un abonament cu un logo frumos.

O comunitate bună începe cu o ușă care nu se deschide automat

Ne-am obișnuit cu accesul instantaneu. Apeși un buton, completezi un formular, plătești și primești parola.

Pentru un serviciu digital, mecanismul este firesc. Pentru o comunitate construită pe încredere, lucrurile se complică.

Dacă oricine poate intra fără ca nimeni să știe cine este, ce caută și cum se raportează la ceilalți, comunitatea începe să piardă tocmai lucrul care o făcea valoroasă. Nu brusc, ci încet. Într-o seară apare omul care transformă fiecare conversație într-o prezentare de vânzări, apoi cel care vorbește mai mult decât ascultă, apoi cineva care privește membrii grupului exclusiv ca pe niște contacte utile.

La început, asemenea comportamente par suportabile. După o vreme, oamenii buni încep să vină mai rar.

Selecția nu trebuie confundată cu snobismul. Un proces serios de admitere nu ar trebui să caute omul cu cea mai scumpă mașină din parcare, ci persoana care se potrivește culturii comunității.

Asta presupune caracter, discreție, experiență, curiozitate și disponibilitatea de a contribui. Mai presupune ceva foarte simplu, dar surprinzător de rar: capacitatea de a sta într-o încăpere fără nevoia de a fi permanent cea mai importantă persoană din ea.

Un club exclusivist devine interesant abia când exclusivitatea lui protejează ceva real. Dacă nu protejează calitatea conversației, timpul membrilor, reputația grupului și încrederea dintre oameni, exclusivitatea rămâne decor.

Recomandarea schimbă natura accesului

Recomandarea are o greutate specială într-o comunitate privată fiindcă îl implică și pe cel care recomandă. Când aduci un om într-un cerc în care ești deja membru, pui puțin din reputația ta lângă numele lui.

Nu este o garanție absolută. Oamenii pot surprinde, în bine sau în rău.

Totuși, mecanismul schimbă întrebarea. În loc să te gândești dacă persoana respectivă ar vrea să intre, începi să te întrebi dacă ea ar aduce ceva bun grupului.

Aici se vede diferența dintre recrutare și selecție.

Recrutarea urmărește să aducă mai mulți oameni. Selecția urmărește să aducă oamenii potriviți.

În cazul Gentlemen’s Club GTM, această distincție este esențială. Clubul pune accent pe recomandarea venită din partea membrilor actuali, pe invitație și pe evaluarea celor care aplică, ceea ce transmite un mesaj destul de limpede: accesul trebuie câștigat prin potrivire, nu cumpărat prin simpla disponibilitate financiară.

Cine analizează structura clubului poate consulta nivelurile de membership din Gentlemen’s Club GTM, dar nivelul ales nu înlocuiește ideea de selecție. Un membership are sens abia după ce omul potrivit a trecut de ușă.

De ce ne impresionează atât de mult cifrele

Numărul este seducător pentru că nu cere explicații.

Dacă spui că o comunitate are zece mii de membri, aproape oricine înțelege imediat mesajul. Pare mare, deci pare importantă.

În schimb, dacă spui că o comunitate are trei sute de membri dintre care o bună parte se cunosc, fac afaceri împreună, se recomandă și își răspund la telefon, povestea trebuie explicată. Nu încape într-o cifră.

Aici apare una dintre capcanele frecvente ale comunităților care cresc. Fondatorii încep prin a vorbi despre oameni, iar după un timp ajung să vorbească aproape exclusiv despre înscrieri, audiență și ritm de creștere.

Nu e nimic rău în măsurători. Ar fi absurd să conduci orice organizație fără să te uiți la cifre.

Problema apare când cifra devine scopul.

O comunitate cu cinci sute de membri activi poate fi mai puternică decât una cu cincizeci de mii de nume într-o bază de date. Prima are relații. A doua are volum.

În multe domenii, volumul produce valoare. În comunități private, volumul necontrolat poate produce exact opusul.

Calitatea membrilor nu înseamnă perfecțiune

Când vorbim despre un club selectiv, apare repede imaginea unui portar imaginar care verifică funcția, costumul și contul bancar. E o caricatură comodă și, sincer, destul de plictisitoare.

Calitatea unui membru se vede mai ales în comportamentele mici.

Ascultă când altcineva vorbește sau își pregătește următoarea intervenție? Își ține promisiunile? Face o introducere între doi oameni când vede că aceștia s-ar putea ajuta?

Poate să spună nu știu fără să se simtă amenințat? Poate să fie curios față de un om care are o afacere mai mică decât a lui?

Astea sunt lucruri greu de prins într-un formular.

Un om poate avea un succes profesional impecabil și să fie nepotrivit pentru o anumită comunitate. Altul poate avea o companie mai puțin spectaculoasă, dar să aducă experiență, echilibru și relații construite în douăzeci de ani.

Dacă un club selectează exclusiv pe criteriul statutului, va strânge titluri. Dacă selectează și după caracter, poate construi încredere.

Iar încrederea valorează mai mult decât o sală plină de funcții impresionante.

Un club privat nu ar trebui să devină un târg permanent

Antreprenorii fac afaceri. Investitorii caută oportunități. Profesioniștii vând servicii.

Ar fi ridicol să pretindem că, într-o comunitate de business, partea comercială dispare la intrare.

Problema apare când orice conversație ajunge să fie privită ca o posibilă vânzare.

Am întâlnit, probabil ca mulți alții, oameni care după cinci minute de conversație te trec mental din categoria persoană în categoria prospect. De acolo încolo discuția are o ușoară rigiditate. Îți dai seama că întrebările nu sunt puse din curiozitate, ci din calificare comercială.

Într-o comunitate mică, comportamentul acesta se simte imediat.

Dacă este tolerat, începe să schimbe atmosfera. Membrii devin mai atenți la ceea ce spun și mai suspicioși față de intențiile celorlalți.

După o vreme, dispar tocmai discuțiile care fac un club valoros.

O comunitate bună lasă loc afacerilor, dar nu transformă fiecare masă într-o licitație.

Încrederea este infrastructura pe care nu o fotografiază nimeni

Să ne imaginăm o cină la care un antreprenor spune că firma lui trece printr-o perioadă dificilă. Nu ține un discurs public și nici nu caută expunere. Vrea pur și simplu o opinie.

Într-un grup matur, conversația rămâne acolo.

Într-un grup slab, informația ajunge a doua zi în alte telefoane și, de acolo, cine știe unde.

Diferența pare mică până când ești omul despre care se vorbește.

Încrederea este infrastructura nevăzută a oricărui club privat. Nu apare în fotografiile de la evenimente, dar decide cât de sincere pot deveni discuțiile dintre membri.

O comunitate în care oamenii trebuie să calculeze permanent ce poate ieși din cameră nu mai este un spațiu de încredere. Este doar un eveniment cu acces restricționat.

Din acest motiv, discreția trebuie să fie o regulă trăită, nu doar o formulare frumoasă.

Interviul află ce formularul nu poate vedea

Formularele sunt ordonate. Oamenii, mai puțin.

Într-un formular poți vedea profesia, compania și experiența. Într-un interviu vezi motivația.

Acolo se poate observa dacă cineva vorbește numai despre beneficiile pe care speră să le obțină sau este curios și despre oamenii pe care îi va întâlni. Se vede dacă privește clubul ca pe un produs ori ca pe o comunitate.

De aceea procesul de acces în Gentlemen’s Club GTM are sens atunci când include interviul și evaluarea. Persoanele care nu vin prin recomandare sau invitație pot aplica pe site, dar drumul nu se termină la formular.

Urmează discuția.

Interviul nu trebuie să fie un examen teatral și nici o încercare de a-l face pe candidat să se simtă privilegiat pentru că a fost primit într-un hol elegant. Rolul lui este mult mai practic.

Trebuie să reducă riscul unei nepotriviri.

Uneori un candidat poate fi remarcabil și totuși nepotrivit pentru cultura unui anumit grup. Nu e o tragedie și nici un verdict asupra valorii personale.

Înseamnă doar că o comunitate care încearcă să aibă identitate trebuie să poată spune uneori nu.

Cultura se vede în lucrurile aparent mărunte

Cultura unui club nu se formează în documentul de prezentare. Se formează la masă, în hol, în mesaje și în felul în care oamenii se poartă atunci când nimeni nu îi evaluează.

Cine salută membrul nou? Cine își amintește o promisiune făcută în urmă cu două săptămâni?

Cine vorbește frumos cu oamenii care servesc masa? Cine întrerupe constant?

Sunt detalii mici. Repetate suficient de des, devin cultura reală.

Membrii noi nu învață regulile numai citindu-le. Se uită la cei vechi.

Dacă oamenii respectați din comunitate ascultă, sunt discreți și îi includ în conversație pe cei mai retrași, comportamentul se transmite. Dacă aceiași oameni domină mesele și își folosesc statutul pentru a ocoli regulile, și asta se transmite.

Un singur membru influent căruia i se permite orice poate strica mai mult decât repară zece pagini de regulament.

Exclusivitatea are sens doar dacă protejează ceva

Termenul exclusivist a fost folosit atât de des în publicitate încât aproape și-a pierdut greutatea. Avem oferte exclusiviste trimise simultan la mii de adrese și produse exclusive care stau în raft lângă alte câteva sute.

În cazul unui club privat, cuvântul ar trebui tratat mai serios.

Exclusivitatea nu este valoroasă pentru că îi lasă pe unii afară. Este valoroasă dacă protejează ceea ce se află înăuntru.

Poate proteja timpul membrilor, calitatea relațiilor, discreția și sentimentul că oamenii din cameră au trecut printr-un filtru asemănător.

Poate proteja și un anumit ritm. Când comunitatea nu este foarte mare, oamenii ajung să se revadă.

A doua întâlnire este deja diferită de prima. La a treia, conversațiile nu mai pornesc de la funcția de pe cartea de vizită.

De acolo începe să apară memoria comună.

Fără aceste lucruri, exclusivitatea rămâne un cuvânt scump.

O carte de vizită nu este o relație

Într-un sertar vechi se strâng uneori zeci de cărți de vizită. Unele au hârtie groasă, litere în relief și acel aer foarte serios pe care îl aveau obiectele profesionale înainte ca LinkedIn să mute aproape totul în telefon.

După câțiva ani, te uiți la unele nume și nu mai știi exact cine erau oamenii.

Asta spune destul de multe despre networkingul făcut mecanic.

Poți întâlni două sute de persoane într-o seară fără să construiești o singură relație. Poți întâlni trei și să rămâi cu una importantă.

O comunitate de calitate creează contexte în care oamenii au timp să treacă de prezentările standard. Conversația începe cu ce faci și, dacă locul funcționează bine, ajunge la ce construiești, ce te preocupă sau unde ai nevoie de ajutor.

Nu poți fabrica apropierea. Poți însă crea condițiile în care ea apare.

Aici grupurile atent selectate au un avantaj.

Când oamenii știu că participanții au fost recomandați, invitați sau evaluați înainte de admitere, primul strat de încredere există deja.

Membrii trebuie să poată oferi ceva și când nu vând nimic

Unul dintre cele mai bune semne ale unei comunități sănătoase apare atunci când oamenii se ajută fără să transforme fiecare gest într-o tranzacție.

Cineva cunoaște un avocat potrivit și face introducerea. Altcineva știe un medic bun și dă un număr de telefon.

Un antreprenor povestește cum a trecut printr-o negociere dificilă și spune inclusiv unde a greșit. Altul face legătura dintre doi membri care au motive reale să se cunoască.

Nimic spectaculos.

Totuși, asemenea gesturi se adună.

După câțiva ani, ele formează capitalul real al comunității.

Asta nu înseamnă că membrii trebuie să lucreze gratuit unii pentru ceilalți. Ar fi o așteptare nesănătoasă.

Înseamnă doar că relația nu poate fi redusă la un calcul permanent al favorurilor.

În grupurile bune, oamenii înțeleg când este firesc să ajute și când începe munca profesională care trebuie plătită.

Uneori trebuie să refuzi un om foarte bun

Aici selecția devine incomodă.

Un candidat poate avea o reputație excelentă, o companie puternică și conexiuni impresionante. Totuși, poate să nu se potrivească într-o comunitate.

Fondatorului îi vine greu să refuze un asemenea om. E de înțeles.

Fiecare membru nou aduce venit, vizibilitate și alte relații.

Numai că un da spus persoanei nepotrivite poate costa mai mult decât taxa de membru încasată.

Un singur participant excesiv de agresiv comercial poate schimba dinamica unei mese. Membrii încep să vorbească mai puțin, apoi să evite anumite subiecte.

După aceea vin mai rar.

Așa se pierde calitatea de cele mai multe ori. Nu cu scandal.

Oamenii pur și simplu nu mai apar.

Selecția nu se termină în ziua admiterii

Un proces bun de admitere reduce riscul, dar nu îl elimină.

Oamenii se schimbă. Uneori interviul nu surprinde tot.

De aceea o comunitate matură trebuie să poată corecta comportamentele care încalcă regulile. Dacă problema continuă, trebuie să existe și posibilitatea încetării apartenenței.

Pare sever până când te gândești la ceilalți membri.

Dacă douăzeci de oameni respectă confidențialitatea, iar unul transmite mai departe conversațiile private, cine ar trebui protejat?

Cel care încalcă regula sau ceilalți douăzeci?

Toleranța fără limite nu ajută o comunitate. Uneori o slăbește.

Calitatea trebuie apărată și după ce ușa s-a închis în urma noului membru.

Evenimentele mici au un avantaj pe care cifrele nu îl văd

La o masă cu doisprezece oameni observi repede dacă cineva nu a vorbit aproape deloc. La un eveniment cu cinci sute poate pleca fără să fi purtat o conversație adevărată și nimeni să nu remarce.

Asta nu înseamnă că evenimentele mari sunt inutile.

Au energie. Creează întâlniri improbabile și pot aduce oameni foarte diferiți în același loc.

Dar o comunitate are nevoie și de contexte mici.

Cina restrânsă, o întâlnire tematică sau o experiență comună permit alt tip de conversație.

După câteva întâlniri, oamenii nu mai repetă prezentarea standard. Știu cine lucrează la un proiect nou, cine tocmai a vândut o companie, cine trece printr-o perioadă grea și cine poate ajuta.

Funcțiile se estompează puțin. Oamenii rămân.

Acolo începe comunitatea.

Statutul atrage atenția, caracterul ține oamenii împreună

Un club destinat antreprenorilor, investitorilor și profesioniștilor are nevoie de un anumit teren comun. Altfel, conversațiile riscă să rămână fără centru.

Dar asemănarea profesională este doar începutul.

Un antreprenor cu o companie foarte mare poate fi un partener de conversație extraordinar. Poate fi și insuportabil.

Un fondator aflat într-o etapă mai mică poate avea exact experiența care îi lipsește altui membru.

De aceea diferențele de statut nu ar trebui să dicteze valoarea socială în interiorul clubului.

O comunitate serioasă îi tratează pe oameni după felul în care contribuie, nu după dimensiunea companiei pe care o conduc.

În situații reale, lucrul acesta se vede repede.

Când ai o problemă, nu suni neapărat numele cel mai cunoscut din telefon. Îl suni pe omul despre care știi că răspunde.

Comunitatea are nevoie de memorie

O serie de evenimente nu devine automat comunitate.

Poți organiza o cină în fiecare lună și, dacă oamenii se întâlnesc de fiecare dată aproape ca niște străini, ai construit un calendar, nu o rețea de încredere.

Comunitatea apare când relațiile acumulează istorie.

Cineva își amintește că ai căutat un specialist acum șase luni. Altul te întreabă ce s-a întâmplat cu proiectul despre care ați vorbit ultima dată.

O introducere făcută într-o seară duce la o colaborare, iar câteva luni mai târziu povestea revine la aceeași masă.

Continuitatea schimbă natura grupului.

Oamenii nu mai participă doar la evenimente. Revin într-un loc în care există deja amintiri comune.

Tehnologia poate ajuta. O platformă sau un canal privat pot menține contactul între întâlniri.

Totuși, nicio aplicație nu creează singură apropiere. Și într-un bloc locuiesc zeci de oameni conectați la același interfon.

Membrii trebuie să simtă că locul le aparține puțin

Dacă un club este condus numai de sus în jos, după un timp membrii ajung să se comporte ca niște clienți.

Plătesc. Participă. Consumă.

Relația rămâne comercială.

Într-o comunitate adevărată, membrii influențează și ei spațiul.

Recomandă oameni potriviți. Fac introduceri. Propun idei și semnalează situațiile care nu funcționează.

Aici recomandarea capătă încă un sens.

Când unui membru i se cere opinia despre cine ar trebui să intre, i se transmite că el nu este doar beneficiar. Este și custode al comunității.

Sigur, vine și responsabilitatea.

Nu recomanzi pe cineva doar pentru că îl cunoști sau pentru că ți-a cerut o favoare. Îl recomanzi fiindcă ai motive să crezi că va respecta locul în care îl introduci.

Reputația clubului se construiește din asemenea decizii mici.

Creșterea prea rapidă poate strica exact lucrul pe care îl vinzi

Orice comunitate reușită ajunge la un moment dat într-o situație plăcută și periculoasă. Tot mai mulți oameni vor să intre.

Instinctul spune să deschizi porțile.

Cererea confirmă că ai construit ceva valoros.

Numai că ritmul contează.

Dacă într-o comunitate de o sută de persoane intră cinci membri noi, cei vechi au șansa să îi cunoască. Dacă intră cincizeci într-un timp foarte scurt, dinamica se schimbă.

Oamenii încep din nou să se prezinte la fiecare întâlnire. Apar cercuri separate.

Membrii vechi încep să spună că nu mai este ca înainte.

Expresia pare sentimentală, dar ascunde de obicei un fenomen concret. Rețeaua de încredere a crescut mai repede decât putea fi absorbită.

Un club care pune calitatea înaintea numărului trebuie să accepte și perioade de creștere lentă.

Uneori să nu crești spectaculos este chiar o formă de protecție.

Un brand de club privat se definește și prin ceea ce refuză

Brandurile obișnuite vor să fie cumpărate de cât mai mulți oameni. Cluburile private funcționează după altă logică.

Trebuie să poată spune nu.

Nu comportamentelor agresive. Nu lipsei de discreție.

Nu ideii că un membru cunoscut sau foarte bogat poate avea reguli diferite.

Dacă standardele se aplică doar celor fără influență, ele nu mai sunt standarde.

Din acest punct de vedere, Gentlemen’s Club GTM își poate consolida caracterul exclusivist tocmai păstrând filtrul de acces real. Recomandarea membrilor actuali, invitația, aplicarea urmată de interviu și evaluarea trebuie să rămână instrumente de selecție, nu simple formalități.

Testul unui club privat nu este cât de elegant vorbește despre exclusivitate.

Testul este cât de dispus este să protejeze comunitatea atunci când ar fi mai profitabil, pe termen scurt, să nu o facă.

Beneficiile sunt importante, dar relațiile sunt cele care rămân

Orice membership trebuie să ofere utilitate concretă.

Oamenii vor evenimente bune, acces, experiențe și contexte în care timpul petrecut în comunitate să aibă sens.

Totuși, aproape toate aceste beneficii pot fi copiate.

Un alt club poate organiza o cină asemănătoare. Un alt organizator poate aduce un invitat interesant.

O altă comunitate poate negocia avantaje comerciale.

Mai greu de copiat sunt relațiile.

Dacă valoarea principală a clubului este un discount, membrul poate pleca atunci când găsește unul mai bun. Dacă valoarea este faptul că într-o seară poate sta la masă cu oameni în care are încredere, comparația devine mult mai grea.

Relația produce retenție într-un mod în care promoția nu poate.

De aceea beneficiile ar trebui să sprijine comunitatea. Nu să încerce să o înlocuiască.

Cum îți dai seama că o comunitate este sănătoasă

La finalul unui eveniment este foarte ușor să numeri scaunele ocupate.

Mai greu este să vezi ce se întâmplă a doua zi.

Acolo aș căuta eu răspunsul.

Își scriu oamenii între ei? Apar introduceri făcute fără intervenția organizatorului?

Cineva care a cerut ajutor primește un răspuns? Membrii revin la următoarea întâlnire fiindcă vor, nu doar fiindcă au plătit un abonament?

Mai există un semn pe care nu l-aș ignora.

În comunitățile fragile, oamenii povestesc aproape numai succese.

Toate afacerile merg bine. Toate investițiile au fost inspirate.

Nimeni nu greșește.

În comunitățile mature apare, la un moment dat, propoziția am greșit.

Când un antreprenor poate spune asta fără teama că informația va fi folosită împotriva lui, grupul a trecut de la networking la încredere.

Nu e un indicator pe care îl pui ușor într-un dashboard.

Poate tocmai de aceea contează.

O comunitate bună trebuie să rămână relevantă și peste zece ani

O petrecere bună poate atrage oameni.

O comunitate trebuie să îi țină aproape ani întregi.

Pentru asta, trebuie să evolueze odată cu ei.

Antreprenorul care la treizeci și cinci de ani caută parteneri poate ajunge, peste zece ani, mai interesat de investiții, educația copiilor, sănătate sau proiecte cu miză socială.

Dacă grupul îl tratează permanent ca pe funcția scrisă pe cartea de vizită, relația îmbătrânește prost.

Cluburile mature înțeleg că membrii lor trec prin etape.

Afacerile se vând. Funcțiile se schimbă.

Oamenii rămân.

Tocmai aici comunitățile construite exclusiv în jurul tranzacțiilor tind să slăbească.

Gentlemen’s Club GTM și raritatea socială

Un loc poate fi rar pentru că are puține scaune. E cea mai simplă formă de exclusivitate.

Mult mai interesantă este raritatea socială.

Ea apare atunci când într-o singură comunitate ajung oameni care altfel s-ar întâlni greu, dar au suficiente puncte comune pentru ca întâlnirea să producă ceva.

Un antreprenor poate sta lângă un investitor. Un profesionist cu douăzeci de ani de experiență poate discuta cu un fondator aflat la începutul unei etape noi.

Un om poate descoperi o perspectivă pe care cercul lui obișnuit nu i-ar fi oferit-o.

Valoarea nu vine din faptul că toți seamănă.

Ar fi teribil de plictisitor.

Vine din faptul că sunt suficient de diferiți încât să aibă ce învăța unii de la alții și suficient de compatibili încât să poată construi încredere.

Asta se obține greu la scară foarte mare.

Și poate că nici nu trebuie.

Cea mai bună comunitate nu este cea cu fotografia cea mai aglomerată

Mă întorc la masa mică de la început.

Paharele rămăseseră pe jumătate pline și câțiva oameni mai stăteau în picioare, deși seara se terminase. Nimeni nu făcuse un anunț spectaculos.

Unul aflase cum să evite o greșeală costisitoare. Doi descoperiseră că aveau interese profesionale care se potriveau.

Altcineva nu obținuse nimic măsurabil în seara aceea, dar întâlnise un om pe care avea să îl sune peste câteva luni.

Asta mi se pare o comunitate bună.

Nu una în care fiecare întâlnire trebuie justificată prin rezultate imediate. Nici una care își măsoară valoarea după câte persoane încap într-o fotografie.

Gentlemen’s Club GTM își poate păstra identitatea tocmai prin caracterul selectiv al accesului și prin refuzul ideii că mai mult înseamnă automat mai bine. Recomandarea membrilor actuali, invitația și procesul de aplicare cu interviu și evaluare pun un filtru acolo unde multe comunități preferă să pună doar un formular de plată.

Pentru un club exclusivist, întrebarea importantă nu este câți oameni mai pot intra anul acesta.

Întrebarea este câți oameni potriviți pot intra fără ca oamenii care sunt deja acolo să simtă că locul s-a golit de sens.

Uneori răspunsul va fi zece. Alteori cincizeci.

Și poate, într-o anumită perioadă, niciunul.

Comunitatea începe să aibă valoare exact în clipa în care ușa nu mai este doar un punct de acces, ci o responsabilitate.

Întrebări frecvente

Ce înseamnă o comunitate în care calitatea contează mai mult decât numărul?

Înseamnă o comunitate care urmărește relevanța, compatibilitatea și implicarea membrilor, nu simpla creștere a bazei de utilizatori. Valoarea ei vine din relațiile formate, din încrederea dintre oameni și din capacitatea membrilor de a se ajuta, de a colabora și de a reveni în comunitate pe termen lung.

O astfel de comunitate poate fi mai mică numeric și, totuși, mult mai valoroasă pentru membrii săi.

Cum se face accesul în Gentlemen’s Club GTM?

Accesul este selectiv și nu se obține automat prin simpla achitare a unei taxe. Intrarea poate avea loc prin invitație sau pe baza recomandărilor venite din partea membrilor actuali.

Cei interesați pot și aplica pe site, însă aplicația este urmată de un interviu și de un proces de evaluare. Trimiterea unei aplicații nu garantează admiterea.

De ce este importantă recomandarea unui membru actual?

Recomandarea aduce un strat suplimentar de încredere și responsabilitate. Membrul care recomandă o persoană spune, implicit, că aceasta este compatibilă cu valorile și cu stilul comunității.

Într-un club privat, mecanismul reduce riscul ca admiterea să devină pur comercială și îi implică pe membrii existenți în protejarea culturii grupului.

De ce este necesar un interviu înainte de admitere?

Un formular poate oferi informații despre profesie și experiență, dar spune puține despre motivația și comportamentul unei persoane. Interviul ajută la înțelegerea motivelor pentru care candidatul dorește să intre și a modului în care acesta se raportează la ideea de comunitate.

Scopul nu este crearea artificială a unui aer de inaccesibilitate, ci reducerea riscului unei nepotriviri între candidat și cultura clubului.

Un club exclusivist înseamnă automat un club bazat pe statut financiar?

Nu. Exclusivitatea poate fi construită în jurul selecției, al comportamentului, al discreției și al compatibilității dintre membri.

Un club care urmărește exclusiv averea sau notorietatea riscă să adune oameni importanți pe hârtie, dar fără relații autentice între ei. Valoarea apare atunci când statutul profesional este însoțit de caracter, contribuție și respect față de ceilalți membri.

De ce poate fi o comunitate mică mai valoroasă decât una foarte mare?

În comunitățile mai restrânse, oamenii au șanse mai mari să se revadă, să își amintească discuțiile și să construiască încredere în timp. Relațiile devin mai profunde, iar membrii nu rămân simple nume într-o listă.

O comunitate mare poate funcționa foarte bine, dar numai dacă ritmul de creștere nu depășește capacitatea oamenilor de a integra noii membri.

Cum poate fi măsurată calitatea unei comunități?

Numărul membrilor spune doar o parte din poveste. Mai relevante sunt frecvența cu care membrii revin, relațiile care continuă între evenimente, colaborările care apar și disponibilitatea oamenilor de a se ajuta.

Un semn important este și nivelul de încredere. Atunci când membrii pot vorbi deschis despre dificultăți, greșeli și decizii importante, comunitatea a trecut dincolo de networkingul superficial.

Ce poate distruge cel mai repede o comunitate exclusivistă?

Lipsa de consecvență în aplicarea regulilor este una dintre cele mai mari vulnerabilități. Dacă anumitor membri li se permite să ignore standardele pentru că sunt cunoscuți, bogați sau influenți, cultura grupului începe să se erodeze.

La fel de nocive sunt vânzarea agresivă, lipsa discreției și creșterea prea rapidă. Toate pot transforma încrederea într-o simplă promisiune de marketing.

De ce contează atât de mult calitatea conversațiilor într-un club privat?

Pentru că majoritatea beneficiilor materiale pot fi imitate. Evenimentele, reducerile și experiențele pot fi reproduse de alte organizații.

O conversație sinceră între oameni care au încredere unii în ceilalți este mult mai greu de copiat. Tocmai acest tip de relație poate transforma apartenența la un club într-o experiență cu valoare pe termen lung.

Cum poate un club să crească fără să își piardă identitatea?

Creșterea trebuie să fie mai lentă decât capacitatea comunității de a integra oamenii noi. Membrii existenți au nevoie de timp să îi cunoască pe cei care intră, iar noii membri au nevoie de contexte în care să înțeleagă regulile nescrise ale grupului.

Selecția atentă, recomandările, interviurile și păstrarea unor formate de întâlnire restrânse pot ajuta un club să crească fără să devină anonim.

Citeste in continuare

Exclusiv

Parodontoza în stadii avansate și laserul – ce funcționează cu adevărat și ce nu

Publicat

acum o săptămână

pe

august 18, 2026

De

Succes

Dinții se mișcă. Gingia s-a retras vizibil. Medicul a spus „grad 3″ sau „grad 4″ și ai ieșit din cabinet cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Poate ai citit despre tratamentul cu laser și te-ai întrebat dacă mai există o șansă reală sau dacă e prea târziu.

Problema cu majoritatea informațiilor disponibile online este că fie prezintă laserul ca pe o soluție miraculoasă, fie îl ignoră complet în favoarea chirurgiei clasice. Niciunul dintre extreme nu îți spune ce se întâmplă concret cu un dinte afectat sever, ce poate și ce nu poate face laserul în stadii avansate, și de ce „rezultate bune” nu înseamnă același lucru pentru toată lumea.

Dacă ai primit un diagnostic de parodontoză avansată și vrei să înțelegi ce înseamnă cu adevărat tratamentul laser pentru parodontoză în situația ta, citește mai departe.

Ce se întâmplă în parodontoza de grad 3 și 4

Parodontoza nu doare în stadiile timpurii. Asta e una dintre problemele ei principale. Până când simți că un dinte se mișcă sau că gingia s-a retras semnificativ, boala a lucrat deja ani de zile sub suprafață.

În stadiile 3 și 4, tabloul clinic este diferit față de ce se vede în ghidurile generale. Nu mai vorbim doar de inflamație gingivală sau pungi parodontale superficiale. Vorbim de:

Pierdere osoasă de peste 50% din înălțimea rădăcinii
Pungi parodontale adânci, de 6 mm sau mai mult
Mobilitate dentară vizibilă, uneori severă
Retracție gingivală avansată, cu rădăcini expuse
Risc real de pierdere a dinților în absența tratamentului

Medicii de la Life Dental Spa subliniază că boala parodontală este diagnosticată târziu în România, tocmai pentru că evoluează fără durere. Laserul ajută la repararea ligamentului parodontal și la reatașarea acestuia la os, dar nu crește os nou. Asta e o distincție pe care puțini o explică clar. (Life Dental Spa, YouTube, „Tratamentul parodontozei cu laserul”, 2024)

Stadiul 4 adaugă un element suplimentar: dinții pot fi deja compromiși funcțional, adică nu mai pot susține masticația normală. Tratamentul în acest punct nu mai urmărește recuperarea completă, ci stabilizarea și salvarea a ceea ce mai poate fi salvat.

Ce face laserul și unde se oprește

Laserul dentar acționează pe mai multe niveluri simultan, ceea ce îl face util în parodontoza avansată. Dar „util” nu înseamnă „suficient” în toate cazurile.

Concret, laserul:

Distruge bacteriile patogene din pungile parodontale, inclusiv cele care nu pot fi atinse prin detartraj clasic
Vaporizează țesuturile infectate de sub gingie, lăsând zona curată și capabilă să se vindece
Reduce inflamația din primele ședințe, ceea ce pacienții observă rapid
Stimulează biologic refacerea ligamentului parodontal
Reduce sângerarea și disconfortul față de metodele chirurgicale clasice

Laserul dentar poate avea un rol important în tratamentul parodontozei, însă eficiența sa depinde de stadiul bolii, de gradul pierderii osoase și de starea generală a țesuturilor parodontale. Pentru pacienții care vor să afle mai multe despre această abordare, poate fi util să consulte informații despre tratamentul parodontozei cu laser la clinica Deos Dental.

Unde se oprește? Laserul nu regenerează osul pierdut. Dacă pierderea osoasă este severă, laserul poate opri progresia și poate crea condiții mai bune pentru vindecare, dar nu poate reconstrui structura osoasă distrusă. Pentru asta există alte proceduri, cum ar fi grefele osoase sau membranele de regenerare, care se pot combina cu terapia laser.

Important: Dacă un dinte are mobilitate de gradul 3 (se mișcă în toate direcțiile) și pierdere osoasă circumferențială completă, laserul singur nu îl poate salva. Tratamentul laser este parte dintr-un protocol complex, nu o soluție independentă în cazurile severe.

Dr. Cristina Obreja explică în videoclipul său că, atunci când tratamentul este implementat într-un stadiu foarte avansat al bolii, rezultatele nu mai sunt aceleași ca în stadiile incipiente. Asta nu înseamnă că nu există rezultate, ci că așteptările trebuie calibrate corect. (Dr. Cristina Obreja, YouTube, „Cum se realizează tratamentul parodontozei cu laser?”, 2024)

Experiențe reale: ce spun pacienții cu parodontoză avansată

Comunitatea online de pe Reddit dedicată bolilor parodontale este una dintre puținele locuri unde pacienții vorbesc deschis despre ce s-a întâmplat cu adevărat, nu despre ce ar fi trebuit să se întâmple.

„Am avut o pungă de 7 mm care a ajuns la 3 mm după terapia laser. Dinții s-au stabilizat și nu mai am sângerare. Nu a fost o vindecare completă, dar a funcționat mai bine decât mă așteptam.” (u/throwaway_perio_help, r/PeriodontalDisease, 2025).

Experiența asta e mai comună decât pare. Reducerea pungilor parodontale de la valori severe la valori controlabile este un rezultat realist și valoros, chiar dacă nu înseamnă că boala a dispărut complet. Parodontoza rămâne o afecțiune cronică, iar tratamentul laser face parte dintr-un management pe termen lung, nu dintr-o rezolvare punctuală.

„Boala mea de stadiu 4 s-a stabilizat după tratamentul laser. Există mai puțin suport în spatele cercetărilor pentru unele tehnici, dar în cazul meu a funcționat. Dinții sunt acolo, nu i-am pierdut.” (u/gum_healed_2025, r/PeriodontalDisease, 2025).

Există și voci sceptice. Unii pacienți raportează că laserul a fost recomandat agresiv fără o evaluare clară a indicațiilor, sau că rezultatele au fost modeste față de costul tratamentului. Asta nu invalidează metoda, dar confirmă că indicația corectă contează enorm. Nu orice caz de parodontoză avansată răspunde la fel la laser.

Când laserul nu este suficient și ce urmează

Există situații clare în care laserul singur nu rezolvă problema. Nu e un eșec al metodei, ci o realitate clinică pe care e bine să o cunoști înainte de a începe tratamentul.

Pierdere osoasă orizontală extinsă, unde nu mai există suport suficient pentru dinte
Mobilitate dentară de gradul 3, cu dinte compromis funcțional
Infecții acute sau abcese parodontale care necesită drenaj chirurgical
Cazuri în care anatomia rădăcinii nu permite accesul instrumentelor laser în pungile profunde

În aceste situații, protocolul se extinde. Chirurgia parodontală clasică, grefele osoase sau extracția urmată de implant dentar devin opțiuni reale. Laserul poate fi folosit și în combinație cu chirurgia, pentru decontaminare și accelerarea vindecării post-operatorii.

De exemplu: Un pacient cu parodontoză de grad 3 la molarii inferiori, cu pungi de 7-8 mm și pierdere osoasă de 40-50%, poate beneficia de un protocol combinat: detartraj subgingival, tratament laser pe 4 ședințe la interval de 7-10 zile, urmat de reevaluare la 3 luni. Dacă pungile se reduc sub 4 mm și mobilitatea scade, dinții pot fi menținuți. Dacă nu, se discută chirurgia sau extracția selectivă. Costul unui astfel de protocol variază, în România, între 2.000 și 5.000 RON per arcadă, în funcție de complexitate.

Un aspect ignorat în aproape toate ghidurile: ce se întâmplă după tratament contează la fel de mult ca tratamentul în sine. Parodontoza are tendința de a recidiva dacă igiena orală nu este menținută riguros și dacă nu există controale periodice. Ozonoterapia de întreținere, periajul corect cu periuță interdentară și vizitele la 3-6 luni sunt parte din protocol, nu opționale.

Prevenirea pierderii dinților: ce mai poate fi făcut în stadii avansate

Întrebarea pe care o au cei mai mulți pacienți cu parodontoză de grad 3-4 nu este „cum funcționează laserul”, ci „mai pot fi salvați dinții mei”. Răspunsul depinde de câțiva factori pe care niciun articol nu îi poate evalua în locul unui medic, dar există câteva principii clare.

Dinții cu mobilitate redusă sau medie și cu pierdere osoasă parțială au șanse reale de a fi menținuți prin tratament activ. Dinții cu mobilitate severă și pierdere osoasă circumferențială completă sunt, în general, compromiși pe termen lung, indiferent de metoda de tratament.

Ce poți face concret:

Solicită o radiografie panoramică actualizată și o evaluare parodontală completă cu sondaj al pungilor
Cere medicului să îți explice care dinți sunt „mentenabili” și care sunt compromiși, cu criterii clare
Nu amâna tratamentul activ, chiar dacă nu doare. Pierderea osoasă continuă silențios
Renunță la fumat, dacă fumezi. Fumatul reduce semnificativ răspunsul la orice tratament parodontal, inclusiv laser
Controlează afecțiunile sistemice asociate, în special diabetul, care agravează evoluția parodontozei

Un comentariu dintr-un videoclip de pe YouTube surprinde bine dilema multor pacienți: „Eu am diabet și un dinte abia mai stă. Ce aș putea face?” (@iasminadiaconu5790, YouTube, „Se mai tratează parodontoza avansată sau e nevoie de implanturi?”, 2023). Răspunsul nu e simplu, dar există. Diabetul controlat nu exclude tratamentul parodontal, ci impune un protocol adaptat și o colaborare între medicul stomatolog și medicul diabetolog.

Pierderea unui dinte din cauza parodontozei nu este un eșec definitiv. Implantul dentar rămâne o opțiune viabilă, dar și implantul necesită un teren parodontal sănătos. Tratarea parodontozei înainte de implant nu este opțională, ci obligatorie.

Ceea ce nu apare în niciun ghid despre parodontoza avansată este că momentul în care decizi să tratezi contează mai mult decât metoda pe care o alegi. Laserul în stadiu 2 dă rezultate spectaculoase. Laserul în stadiu 4 dă rezultate reale, dar mai modeste. Diferența nu o face tehnologia, ci timpul pierdut înainte de a ajunge la cabinet.

Informațiile din acest articol au scop exclusiv informativ și educațional. Nu înlocuiesc consultul unui medic sau specialist. Consultați un profesionist înainte de a lua orice decizie legată de sănătatea dumneavoastră.

Surse și experiențe din comunitate

YouTube — Life Dental Spa — „Tratamentul parodontozei cu laserul” — youtube.com/watch?v=LNre9OYpTgc — 2024
YouTube — Dr. Cristina Obreja — „Cum se realizează tratamentul parodontozei cu laser?” — youtube.com/watch?v=BsH9jbmr9_E — 2024
YouTube — @iasminadiaconu5790 — „Se mai tratează parodontoza avansată sau e nevoie de implanturi?” — youtube.com/watch?v=oODLM2q2pzE — 2023
Reddit — u/throwaway_perio_help — r/PeriodontalDisease — reddit.com/r/PeriodontalDisease/comments/1dznfsl/ — 2025
Reddit — u/gum_healed_2025 — r/PeriodontalDisease — reddit.com/r/PeriodontalDisease/comments/1t81vnj/ — 2025

Citeste in continuare

Exclusiv

Ce înseamnă un sejur confortabil într-o cameră de hotel bine amenajată

Publicat

acum 3 săptămâni

pe

august 4, 2026

De

Succes

Pentru majoritatea oaspeților, camera de hotel este spațiul în care se formează cea mai mare parte a amintirilor legate de un sejur. Aici se odihnesc, se pregătesc pentru ziua următoare și, de multe ori, decid dacă vor reveni la aceeași unitate sau vor căuta alta la următoarea călătorie. Decizia se formează adesea din motive greu de pus în cuvinte de către oaspete, dar care se leagă direct de felul în care a fost gândit spațiul, de la temperatura percepută sub picioare până la liniștea din timpul nopții.

Atmosfera unei camere se construiește din detalii tactile

Contactul direct cu pardoseala este una dintre primele senzații fizice pe care le are un oaspete atunci când intră desculț în cameră, fie dimineața, fie la revenirea de pe drum, seara târziu. Textura și moliciunea potrivite, oferite de mocheta hotel, pot schimba radical felul în care este percepută o cameră, chiar dacă restul mobilierului rămâne identic de la o unitate la alta din același lanț hotelier internațional.

Dincolo de senzația tactilă, pardoseala influențează și percepția termică a spațiului. O cameră cu suprafețe reci sub picioare pare, subiectiv, mai puțin îngrijită, indiferent de calitatea reală a finisajelor din jur. Această diferență de percepție este adesea subestimată de administratorii de hoteluri, care investesc mult în mobilier și decor, dar tratează pardoseala ca pe un detaliu secundar, rezolvat abia la finalul bugetului de amenajare, atunci când resursele rămase sunt deja limitate.

Zgomotul, vecinul invizibil al oricărui sejur

Camerele de hotel sunt, prin natura lor, spații apropiate unele de altele, separate de pereți care nu pot fi făcuți infinit de groși din motive practice și economice. Zgomotul pașilor din camera de sus sau din coridorul adiacent rămâne una dintre cele mai frecvente nemulțumiri semnalate de oaspeți în recenziile online, chiar și la unități altfel apreciate pentru servicii și locație. De multe ori, oaspeții nu identifică pardoseala drept sursa reală a problemei, ci descriu simplu senzația de spațiu zgomotos sau agitat.

Pardoseala joacă un rol important în absorbția acestor sunete, mai ales în zonele de trecere frecventă dintre cameră și baie sau dintre pat și fereastră. Un material cu proprietăți fonoabsorbante bune reduce transmiterea zgomotului către camerele vecine și către etajele inferioare, un aspect esențial mai ales în clădirile mai vechi, cu structuri care nu au fost proiectate inițial pentru izolare fonică performantă.

Rotația rapidă a oaspeților cere materiale rezistente

Spre diferență de o locuință obișnuită, o cameră de hotel trece printr-un ciclu de utilizare intensă: oaspeți diferiți, bagaje trase pe roți, curățenie zilnică, uneori mai multe rezervări consecutive în aceeași săptămână. Această frecvență ridicată de utilizare pune presiune reală pe orice suprafață, iar pardoseala este printre primele elemente afectate vizibil, mai ales în zona din jurul patului și a ușii de acces.

În etapa de renovare sau construcție, administratorii care iau în calcul mocheta trafic intens pentru zonele cu rotație mare reduc riscul de uzură prematură și de decolorare vizibilă în punctele de trecere frecventă. Este o decizie care ține mai puțin de stil și mai mult de longevitatea reală a investiției în amenajare, vizibilă abia după primele sezoane de utilizare intensă.

Un sejur care rămâne în amintire pentru motivele potrivite

O cameră confortabilă nu se remarcă prin elemente spectaculoase, ci prin absența problemelor: fără zgomot deranjant, fără senzație de rece sub picioare, fără uzură vizibilă în zonele circulate. Aceste detalii, adunate, formează impresia generală pe care un oaspete o duce cu el după plecare și pe care o transmite, adesea fără să conștientizeze, în recomandările făcute prietenilor sau colegilor și în deciziile viitoare de rezervare.

Colaborarea cu un designer de interior sau cu o echipă specializată în amenajări hoteliere ajută la alinierea acestor decizii tehnice cu identitatea vizuală a unității, astfel încât confortul și estetica să funcționeze împreună, nu în tensiune una cu cealaltă, pe toată durata de viață a amenajării, indiferent de câte sezoane trec de la deschiderea propriu-zisă a hotelului.

Citeste in continuare

IT OUTSOURCING SERVICES SWITZERLAND

IT OUTSOURCING SERVICES SWITZERLAND

Afaceriacum 3 zile

IT Outsourcing Services in Switzerland Powered by Feel IT

Cum se construiește o comunitate în care calitatea contează mai mult decât numărul?

Cum se construiește o comunitate în care calitatea contează mai mult decât numărul?

Afaceriacum o săptămână

Cum se construiește o comunitate în care calitatea contează mai mult decât numărul?

Afaceriacum o săptămână

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

Exclusivacum o săptămână

Parodontoza în stadii avansate și laserul – ce funcționează cu adevărat și ce nu

Socialacum o săptămână

O româncă din Top 100 Români de Pretutindeni atrage 500.000 de lire sterline pentru startup-ul său din Marea Britanie

Uncategorizedacum o săptămână

Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică

Uncategorizedacum o săptămână

3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.

Uncategorizedacum o săptămână

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala