Connect with us

Eveniment

Petal Search sărbătorește primul an de la lansare

Publicat

pe

La prima aniversare, motorul de căutare Huawei se bucură de rezultate impresionante

 

București, 8 iunie 2021 – Huawei Consumer BG sărbătorește prima aniversare a motorului de căutare Petal Search. Lansat în contextul unui an provocator la nivel global, Petal Search este un motor de căutare optimizat pentru smartphone-uri. Acesta oferă acces la știri, ajută la găsirea unor locații de interes aflate în apropierea utilizatorului, la îmbunătățirea experienței de shopping online și la găsirea celor mai bune oferte de călătorie, cu ajutorul funcțiilor sale avansate de căutare care au la bază inteligența artificială (AI).

Cu ocazia acestei aniversări, utilizatorii care accesează Petal Search până pe 25 iunie 2021, vor avea la dispoziție o serie de surpize, printre care puncte de reducere Huawei sau vouchere pentru aplicații precum Bolt, Tradeinn, Zaful, Udemy, sau Hawkers. Utilizatorii trebuie să acceseze iconița aniversară Petal B-day, de sub bara de căutare din cadrul Petal Search,  să deblocheze acțiunile zilnice și să urmeze instrucțiunile de acolo pentru a obține voucherele disponibile.

Cele mai importante evenimente care au avut loc în primul an de evoluție al motorului de căutare Petal Search sunt:

  • 28 mai 2020: Petal Search este publicat în AppGallery, în peste 170 de țări și regiuni, cu tab-uri pentru web, aplicații, știri, videoclipuri și imagini.
  • iunie 2020: Petal Search este preîncărcat și actualizat pe seria HUAWEI P40 și pe toate smartphone-urile HMS.
  • iulie 2020: Petal Search integrează căutarea vocală și vizuală, și tab-uri de căutare pentru shopping, clasamente sportive live, hoteluri și zboruri.
  • septembrie 2020: Sunt adăugate categoriile de muzică, cărți, personalizarea newsfeed-ului și notificări de tip push.
  • octombrie 2020: Sunt incluse căutarea avansată de știri, indexarea in-app, anunțurile, rezultatele de căutare prin geo-localizare și multe altele.
  • noiembrie 2020: Apare categoria de subiecte populare, colecții, Search Kit pentru dezvoltatori.
  • decembrie 2020: Se lansează petalsearch.com.
  • ianuarie 2021: Sunt adăugate Centrul de confidențialitate și instrumentul openweb pentru webmasteri.
  • februarie 2021: Sunt lansate canalele Nearby pentru oferte locale și Petal Merchant Center pentru retaileri.
  • martie 2021: Sunt adăugate Petal Go (asistentul tău), traducerea automată în căutarea vizuală, selecții personale de newsfeed și Local Business Center pentru IMM-uri.
  • mai 2021: Urmează să fie adăugate Informații privind restricțiile Covid, imobiliare, liga eSports și informații despre cutremure, printre alte noi funcții.

Serviciul de căutare Petal Search a lucrat îndeaproape cu parteneri din întreaga Europă pentru a veni în ajutorul consumatorilor care au o viață activă și iau masa în oraș, participă la evenimente și activități culturale.

Petal Search (2) (1)

Deși numeroase restaurante au avut de suferit din cauza contextului dificil la nivel global, Petal Search a colaborat cu parteneri de top, pentru a permite utilizatorilor să găsească cu ușurință restaurante într-o selecție de peste 4 milioane de restaurante din 170 de țări. Au fost generate mai multe campanii care au ajuns la peste 2 milioane de utilizatori din mai multe țări europene, pentru a-i ajuta pe oameni să-și găsească restaurantele preferate și să-și planifice cu ușurință prânzul, oferindu-le șansa de a verifica disponibilitatea în timp real și de a rezerva o masă cu doar câteva clicuri.

În mod similar, în cazul atracțiilor, activităților culturale și evenimentelor, Petal Search și-a unit forțele cu furnizorul de bilete Tiqets, oferind timp de două luni reduceri speciale pentru 3,5 milioane de utilizatori din țările europene de top.

Jaime Gonzalo, vicepreședinte Huawei Mobile Services, a declarat: „La Huawei, suntem dedicați inovației pentru a face viața consumatorilor mai ușoară și suntem încântați că am realizat atât de multe cu Petal Search, în doar un singur an. Pe lângă faptul că am reușit să adăugăm în aplicație diverse funcții în timp record, Petal Search a colaborat și cu parteneri cheie pentru a aduce beneficii utilizatorilor din întreaga Europă.”

În doar 12 luni, transformarea digitală s-a răspândit în numeroase sectoare, iar Petal Search a fost selectat de peste 200 de parteneri din întreaga Europă în acest prim an, printre aceștia se numără Groupon, El Corte Inglés, Kelkoo, Squid și Trivago.

În continuare, noi parteneri urmează să se alăture, iar în următoarele săptămâni, Huawei va anunța colaborări cu parteneri europeni cheie, pentru sporirea vizibilității și a traficului.

Petal Search (3)

Despre Petal Search

Petal Search este oferit în UE de Aspiegel SE, o companie înființată în Irlanda, care acționează pe baza legislației UE, inclusiv în domeniul protecției datelor și protecției consumatorului.

Pentru mai multe informații despre Petal Search, vizitați site-ul web la adresa: https://consumer.huawei.com/en/mobileservices/search/

 

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com/ro

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței

Publicat

pe

De

Conferință experiențială & lansare de carte cu Carmen Prejmerean | 22 martie 2026, București.

Există momente în viață în care nu mai cauți explicații logice.
Nu mai vrei teorii, metode sau soluții rapide.
Ci simți, pur și simplu, că ceva din tine cere adevăr.

Pe 22 martie 2026, la QFeel, are loc evenimentul „Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței”, o conferință experiențială care marchează lansarea cărții cu același nume, semnată de Carmen Prejmerean – autor, medium și terapeut energetic.

Nu este o conferință clasică.
Este un spațiu viu de reflecție, vindecare și reconectare, creat pentru cei care simt că se află într-o etapă de tranziție profundă.

Ce este „Evoluția Sufletului Întrupat”?

Conceptul pornește de la o întrebare esențială:
Ce se întâmplă cu sufletul atunci când se întrupează într-o viață?

„Evoluția Sufletului Întrupat” nu vorbește despre perfecțiune sau iluminare instantă, ci despre proces. Despre alegeri, tipare, răni, lecții și sens. Despre felul în care sufletul își construiește experiența umană pentru a evolua.

Cartea și conferința propun o înțelegere profundă a existenței prin prisma celor 4 piloni fundamentali, care susțin parcursul fiecărui om.

Care sunt cei 4 piloni ai existenței?

În cadrul conferinței, Carmen Prejmerean detaliază cei patru piloni care structurează experiența sufletului întrupat:

1. Alegerea sufletului
Nimic nu este întâmplător. Sufletul alege familia, contextul, provocările și lecțiile necesare evoluției sale. Înțelegerea acestei alegeri aduce claritate și acceptare.

2. Tiparele emoționale și transgeneraționale
Multe dintre blocajele noastre nu ne aparțin exclusiv. Ele sunt moșteniri emoționale, loialități inconștiente sau traume transmise din generație în generație.

3. Criza ca poartă de trezire
Momentele de ruptură – pierderi, boală, eșec, gol interior – nu sunt pedepse, ci porți de transformare. Criza devine un limbaj prin care sufletul cere să fie ascultat.

4. Integrarea și renașterea conștientă
Adevărata vindecare apare atunci când experiențele sunt integrate, nu negate. Când durerea este transformată în sens, iar viața este trăită cu prezență și responsabilitate.

O conferință experiențială, nu doar informațională

„Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței” este gândită ca o întâlnire de la suflet la suflet, nu ca o simplă prezentare teoretică.

Structura evenimentului:

  • Partea I – Cei 4 piloni ai existenței
  • Pauză de conectare (15 minute)
  • Partea a II-a – Studiu de caz real, alături de familia Brîndău
  • Sesiune Q&A – întrebări din inimă, răspunsuri autentice

Participanții sunt invitați să observe, să simtă și să reflecteze, într-un spațiu sigur, fără judecată și fără presiune.

Cui se adresează acest eveniment?

Conferința este pentru cei care:

  • simt că „ceva nu mai funcționează” în viața lor
  • repetă tipare emoționale sau relaționale
  • se află într-o etapă de tranziție sau redefinire
  • caută sens dincolo de aparențe
  • sunt deschiși către introspecție și adevăr interior

Nu este nevoie de experiență anterioară sau de convingeri spirituale clare. Doar de disponibilitatea de a te întâlni cu tine.

Informații practice

📍 Locație: QFeel – Str. George Enescu nr. 25, București
🗓 Data: 22 martie 2026
Interval: 10:30 – 15:30

🎟 Bilete (locuri limitate):

  • Standard – 149 lei: acces conferință + 1 carte cadou
  • VIP – 199 lei: acces conferință + 2 cărți cadou + curs bonus „Înțelepciunea Legilor Universale”

📞 Contact: +49 176 32223152 / 0757 266 827
📩 Email: contact@evolutia-sufletului.com
🌐 Înscrieri: evolutia-sufletului.com

Un pas spre adevărul tău

„Nu ești pierdut. Ești în drum spre adevărul tău.”
Aceasta nu este o promisiune de schimbare rapidă, ci o invitație la conștientizare.

Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței este pentru cei care simt chemarea.
Pentru că unele întâlniri nu vin să te învețe ceva nou, ci să-ți amintească cine ești.

Citeste in continuare

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

pe

De

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanțade la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de FacebookInstagramTikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principalVIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri mediaCineFanNews.roZile și NopțiCinemapRevista FILMPlaytechHapp.roCinefiliaDaily MagazineFilme-cartiMovieNewsThe MovienatorMunteanu.

Citeste in continuare

Eveniment

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Publicat

pe

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii și expedițiilor de mărfuri: Congresul European SEEFF & FIATA REU Field Meeting 2026, organizat de Uniunea Societăților de Expediții din România (USER), în colaborare cu SEEFF și FIATA.

Mai mult decât o conferință, Congresul South Eastern Freight Forwarders Association (SEEFF) se unește cu FIATA Regional Field Meeting (REU), dând naștere unui eveniment – fanion al industriei. 

Acesta creează un cadru unic, în care vocile liderilor regionali din domeniul expedițiilor de mărfuri se întâlnesc cu perspectiva globală a FIATA, asigurând că interesele freight forwarderilor din Europa de Sud – Est sunt nu doar auzite, ci și promovate activ la nivel internațional.

Participanții sunt invitați la trei zile dedicate networkingului de calitate, întâlnirilor B2B și schimbului de cunoștințe, menite să consolideze și să dezvolte comunitatea de expediții și logistică din Europa de Sud – Est.

Evenimentul va avea loc la JW Marriott Bucharest Grand Hotel și marchează un moment de referință pentru industrie, fiind prima organizare comună SEEFF – FIATA în România, după mai bine de două decenii de la ultima ediție SEEFF desfășurată la București.

Repere care transformă ediția 2026 într-un moment istoric pentru industrie

  • 30 de ani de istorie SEEFF

Congresul European SEEFF & FIATA REU 2026 marchează 30 de ani de la primul Congres SEEFF (fost Congres Balcanic), organizat în 1996, eveniment care a pus bazele cooperării regionale între asociațiile de freight forwarding din Europa de Sud – Est.

  • 25 de ani de la ultima ediție găzduită de România

România a fost gazda Congresului SEEFF în anul 2001, iar revenirea evenimentului la București subliniază consolidarea rolului țării noastre ca actor relevant în logistica europeană.

Fondată la Viena în 1926, FIATA marchează în 2026 un secol de existență, aniversare care conferă ediției de la București o puternică valoare simbolică și strategică, conectând tradiția industriei cu transformările viitorului.

România, la intersecția marilor fluxuri logistice europene

Congresul își propune să poziționeze România și regiunea Europei de Sud – Est drept noduri strategice în lanțurile logistice europene și globale, într-un context marcat de volatilitate geopolitică, presiuni asupra lanțurilor de aprovizionare și accelerarea proceselor de digitalizare.

Pe parcursul primelor două zile, participanții vor lua parte la:

  • conferințe și paneluri de nivel înalt;
  • dezbateri aplicate pe teme de actualitate;
  • sesiuni de networking dedicate profesioniștilor din industrie.

Printre temele – cheie abordate se numără:

  • securitatea și reziliența lanțurilor de aprovizionare;
  • combaterea fraudei în transportul rutier în România și la nivel european;
  • digitalizarea documentelor de transport (e-CMR, e-FBL, e-AWB, e-CIM);
  • dezvoltarea transportului intermodal și a coridoarelor logistice;
  • adaptarea industriei la noile reglementări europene.

Publicul – țintă include reprezentanți ai asociațiilor naționale și internaționale de freight forwarding, companii de transport și logistică (rutier, feroviar, aerian, maritim și fluvial), importatori și exportatori, autorități publice, furnizori de tehnologie, mediul academic și experți recunoscuți la nivel european.

Mai mult decât o conferință: dialog, conexiuni și experiență culturală

A treia zi a congresului va fi dedicată programelor sociale și culturale, oferind participanților ocazia de a descoperi Bucureștiul și patrimoniul său, prin vizite organizate la obiective emblematice precum Palatul Parlamentului și Catedrala Mântuirii Neamului.

Excursiile și vizitele organizate vor crea cadrul ideal pentru networking relaxat și dialog autentic, iar invitații internaționali vor avea ocazia să exploreze unele dintre cele mai impresionante repere ale Bucureștiului. 

Programul include vizitarea Palatul Parlamentului, cea mai mare clădire administrativă din lume, precum și a Catedrala Mântuirii Neamului, cea mai mare catedrală ortodoxă din lume. 

Prin acest demers, organizatorii își propun să pună România pe harta marilor evenimente europene, promovând-o ca destinație atractivă pentru afaceri, investiții și turism, unde istoria, cultura și ambiția contemporană se îmbină armonios.

O platformă europeană de referință pentru industrie

Congresul European SEEFF & FIATA REU 2026 nu este doar un eveniment de industrie, ci o declarație de poziționare. 

Prin aducerea la București a liderilor regionali și globali ai freight forwardingului, România își afirmă rolul strategic în arhitectura logistică europeană și devine o platformă reală de dialog, decizie și colaborare. 

Într-un moment în care lanțurile de aprovizionare se redesenează, iar cooperarea devine esențială, acest congres confirmă faptul că Europa de Sud – Est are o voce puternică, iar Bucureștiul este locul în care aceasta se face auzită. 

Înregistrare

Înregistrările pentru Congresul European SEEFF & FIATA REU 2026 sunt deja deschise, iar participanții pot beneficia de tarife „early bird”, disponibile pentru o perioadă limitată, până pe 17 martie 2026.

Locurile sunt limitate! Înscrieți-vă acum și asigurați-vă locul la Congresul European SEEFF & FIATA REU 2026 – punctul de întâlnire al liderilor europeni din transporturi, logistică și expediții de mărfuri. 

Mai multe informații despre eveniment, oportunitățile de participare și sponsorizare sunt disponibile pe site-ul oficial:

www.seeff-fiata2026.ro

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

10 ore inainte

iubimtm.ro: Trupa B.U.G. Mafia vine la Zilele Studenților Timișoara 2026, pe Stadionul Știința

Trupa B.U.G. Mafia va fi cap de afiș al ediției 2026 a Zilelor Studenților Timișoarei, eveniment care se va desfășura...

Afaceri2 zile inainte

S-a deschis băcănia „Mai Mult Decât Tradiție” în Pantelimon – produse autentice, aproape de tine

La începutul lunii aprilie, în București, a avut loc deschiderea unei noi locații dedicate gustului autentic românesc: băcănia „Mai Mult Decât...

2 zile inainte

Banatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat într-o postare pe Facebook că juriul care deliberează acordarea titlului de Regiune...

Afaceri4 zile inainte

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized4 zile inainte

Amway raportează o creștere sustenabilă în 2025 în regiunea ESAN:Europa, Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă înregistrează o creștere de 3,5% a vânzărilor, ajungând la 439 de milioane de dolari, în timp ce veniturile globale ating 7,3 miliarde de dolari

9 aprilie 2026 – Amway, cea mai mare companie de vânzări directe din lume, a publicat rezultatele financiare pentru 2025 și a...

Uncategorized4 zile inainte

Icoana — Cadoul Perfect pentru Orice Ocazie Importantă din Viața unui Creștin

Există momente în viața fiecăruia care cer un dar cu sens. Nu neapărat scump, nu neapărat impresionant ca dimensiune, ci...

Uncategorized4 zile inainte

 De Ce Afacerea Ta Are Nevoie de un Specialist SEO în 2026

Într-o lume digitală tot mai competitivă, prezența în topul rezultatelor Google nu mai este un lux — este o necesitate....

Uncategorized4 zile inainte

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

Afaceri5 zile inainte

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Afaceri6 zile inainte

IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului

IubimTM.ro este o platformă online independentă dedicată județului Timiș. Direcția proiectului este simplă: promovăm Timișul. Platforma aduce în atenția publicului...

Afaceri6 zile inainte

Ce rezultate poți obține din advertoriale publicate strategic

În mediul online, publicarea unui advertorial nu ar trebui privită ca o simplă bifă într-un plan de promovare. Atunci când...

Uncategorizedo săptămână inainte

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Uncategorizedo săptămână inainte

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi!

HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile...

Afaceri2 săptămâni inainte

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

Afaceri2 săptămâni inainte

Munții Kaçkar din Turcia, în prim-planul scenei internaționale prin evenimente de anvergură

Ridicându-se impunător în regiunea turcească a Mării Negre de Nord, în provinciile Rize și Artvin, Munții Kaçkar reprezintă una dintre...

Afaceri2 săptămâni inainte

IubimTimisoara.ro – platformă online independentă ce promovează Timișoara, oamenii și afacerile

Platforma online IubimTimisoara.ro a fost lansată oficial pe data de 1 aprilie, cu scopul de a promova Timișoara, oamenii și...

Știrea Zilei