Eveniment
Samsung SmartThings dezvăluie o nouă interfață gândită pentru a oferi o experiență conectată mai dinamică la domiciliu
Noua actualizare le oferă utilizatorilor experiențe mai simple și mai puternice pentru a-și controla locuințele conectate
București, România – 10 iunie 2021 – Samsung Electronics a anunțat lansarea următoarei generații SmartThings, tehnologia de vârf care permite viața conectată și conduce viitorul IoT. Aplicațiile pentru mobil și desktop de Windows includ acum actualizări îmbunătățite. Ca parte a angajamentului continuu al SmartThings de a simplifica experiența conectată la domiciliu, noua interfață îi oferă utilizatorului o călătorie mai ușoară, mai puternică și timpi de încărcare mai rapizi.
„Ne face plăcere să vă prezentăm noua experiență SmartThings. Ne-am ascultat utilizatorii și am investit în tehnologia noastră pentru a le îmbunătăți experiența și simplifica. Pe măsură ce locuințele inteligente continuă să crească în popularitate, SmartThings este platforma ideală care le permite tuturor să se bucure de o viață mai inteligentă cu dispozitive conectate”, a spus Jaeyeon Jung, Corporate Vice President la Samsung Electronics.
Noua interfață SmartThings facilitează descoperirea experiențelor conectate la domiciliu, asigurând, în același timp, o tranziție perfectă de la versiunea anterioară a SmartThings. Designul îmbunătățit al SmartThings împarte aplicația în cinci secțiuni diferite – Favorites, Devices, Life, Automations și Menu.
- Favorites reprezintă noul ecran de pornire din SmartThings și adună dispozitivele, scenele și serviciile utilizate cel mai mult pentru un acces mai rapid.
- Secțiunea Devices le permite utilizatorilor să vizualizeze și să controleze toate dispozitivele, conectând televizoare, becuri, electrocasnice și multe altele.
- Lifeeste un spațiu virtual destinat explorării lumii în continuă creștere a vieții conectate, unde utilizatorii pot descoperi noi servicii SmartThings care transformă produsele fizice în adevărate experiențe la domiciliu. Utilizatorii pot afla mai multe despre funcțiile îmbunătățite, care le pot completa și consolida experiența generală de viață, precum SmartThings Cooking, un magazin unic, bucătărie și experiențe de pregătire a meselor.
- Automations conectează dispozitivele și le permite să lucreze împreună și să răspundă la anumite comenzi specifice din casă, precum deschiderea ușii și aprinderea luminii.
- Meniulva găzdui caracteristici SmartThings suplimentare, precum laboratoare SmartThings, notificări, istoric și setări.
Noua interfață este disponibilă pentru dispozitivele Android începând de astăzi, iar în curând, și pe cele cu iOS. Această actualizare vine în urma anunțului recent al SmartThings cu privire la aplicația Windows, care oferă o experiență similară chiar de pe Galaxy Book și orice alt computer Windows.
SmartThings continuă să-și dubleze forțele tehnologiei sale. Recent, SmartThings a anunțat integrarea protocolului Matter în ecosistemul său, deținând locul de lider ca platformă cu cele mai flexibile moduri de conectare a dispozitivelor, precum Wi-Fi, Z-Wave, Zigbee și acum Matter. Platforma deschisă SmartThings reunește dispozitive, dezvoltatori și servicii pentru a oferi unul dintre cele mai mari ecosisteme integrate. Cu sute de mărci certificate și milioane de utilizatori activi pe platformă, SmartThings facilitează inovațiile în viața conectată într-o serie variată de situații de utilizare.
Pentru mai multe informații despre SmartThings, vă rugăm să vizitați: www.samsung.com/smartthings.
Despre Samsung Electronics Co., Ltd.
Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .
Eveniment
Asociația Antreprenoare.ro, la București: vizibilitate, comunitate și povești reale despre ce înseamnă să conduci o afacere în 2026
„O femeie cu o voce este o femeie puternică.” Carmen Mihalca, fondatoare Asociația Antreprenoare.ro
Carmen Mihalca nu a spus-o doar ca pe un principiu. A construit în jurul ei un ecosistem întreg: Asociația Antreprenoare.ro este, în esență, contextul și mediul în care femeile antreprenor din România găsesc spațiul să își folosească vocea.
Despre Asociația Antreprenoare.ro
Fondată în 2019, Asociația Antreprenoare.ro a pornit dintr-o întrebare sinceră: de ce femeile cu afaceri solide lipsesc atât de des din conversațiile publice relevante pentru domeniul lor?
Astăzi, comunitatea reunește peste 16.000 de femei antreprenor din România și funcționează ca un spațiu de resurse, conexiuni și vizibilitate reală. Nu o platformă de inspirație, ci un mediu în care femeile care conduc afaceri găsesc oameni cu care să lucreze, să colaboreze și să crească.
Asociația operează la nivel național și este prezentă activ în Cluj-Napoca, Timișoara și București.
Ce s-a întâmplat la București în martie 2026
În luna martie, Asociația Antreprenoare.ro a organizat la București o întâlnire de networking în cadrul campaniei naționale „Aleg să fiu vizibilă” , o inițiativă construită în jurul unui element simplu și concret: fotografii de brand personal, combinate cu micro-interviuri despre ce înseamnă să fii antreprenoare azi.
Evenimentul a inclus sesiuni foto susținute de Raluca Ioana Chipriade, fotograf cu 14 ani de experiență în modă, portret și produs, absolventă UNArte secția Foto-Video, și de Anca Rancea (ancarancea.ro), fotograf de brand personal și stilist vestimentar specializat în identitate vizuală autentică pentru antreprenoare.
Femeile prezente activează în domenii complet diferite. Ceea ce le-a adus în același loc este alegerea de a fi văzute, cu numele lor, cu afacerea lor, cu expertiza lor reală.
Antreprenoarele din București care au ales să fie vizibile
Corina Ștefan lucrează în content SEO, GEO, advertoriale și training de marketing și storytelling. „Nu știam cum să vorbesc despre mine fără să vorbesc doar despre clienți”, spune ea. A ales să schimbe asta.
Lucia Ardelean este arhitect de interior și designer grafic, cu un parcurs care îmbină estetica și funcționalul. Crede că vizibilitatea nu este opțională pentru un profesionist care vrea să fie ales pentru ce știe, nu doar pentru ce arată în portofoliu.
Patricia Constandache activează în vânzări și relații cu clienții. A pornit de la convingerea că oamenii cumpără de la oameni, nu de la branduri, iar asta înseamnă că prezența personală contează la fel de mult ca produsul.
Iuliana Gabriela Enescu este specialist în fotografie si videografie cu dronă. Știe că domeniul ei este dominat de bărbați și că vizibilitatea ei ca profesionistă este, în sine, un argument.
Isabela Alexandru oferă servicii de consiliere de cuplu și psihoterapie. Lucrează zilnic cu oameni care încearcă să se înțeleagă mai bine și crede că autenticitatea trebuie să înceapă de la ea.
Oana Teslaru este consultant financiar și expert în investiții imobiliare. A ales să fie prezentă cu vocea ei într-un domeniu în care credibilitatea se construiește greu și se pierde repede.
Mirela Iacob vinde cosmetice naturale și lucrează cu femei care vor produse în care au încredere. Prezența ei publică este, pentru clientele ei, primul semn că brandul ei e real.
Ștefania Filip este numerolog și lucrează cu antreprenori care vor să ia decizii mai aliniate cu ce sunt ei cu adevărat. Alege să fie vizibilă pentru că domeniul ei câștigă credibilitate prin oameni, nu prin concepte.
Mihaela Antoche activează în nutriție și sănătate. Crede că informația corectă ajunge la oamenii potriviți doar atunci când vine de la o sursă cu chip și nume.
De ce contează vizibilitatea, nu doar activitatea
Campania „Aleg să fiu vizibilă” ( #AlegSaFiuVizibila) nu este doar despre fotografie. Este despre o decizie pe care fiecare dintre aceste femei a luat-o conștient: să nu mai lase calitatea muncii lor să rămână un secret bine păzit.
România are sute de mii de femei antreprenor. Mulți dintre cei care ar beneficia de serviciile lor nu le cunosc, nu pentru că nu le caută, ci pentru că nu le găsesc. Vizibilitatea profesională nu este vanitate. Este o parte din afacere.
Asociația Antreprenoare.ro a construit, prin această campanie, o arhivă de povești reale. Toate participantele din prima rundă vor apărea pe prima pagină a antreprenoare.ro timp de un an.
Campania #AlegSaFiuVizibila continuă
„Aleg să fiu vizibilă” se extinde în noi orașe. Sesiunile de fotografie de brand personal și micro-interviurile cu antreprenoare din toată România vor continua să fie publicate pe antreprenoare.ro.
Dacă ești femeie antreprenor și vrei să fii parte din comunitate sau din etapele viitoare ale campaniei, mai multe informații pe antreprenoare.ro sau la contact@antreprenoare.ro.
Asociația Antreprenoare.ro a fost fondată în 2019 și reunește peste 16.000 de femei antreprenor din România.
Sursa foto:antreprenoare.ro
Eveniment
The Biggest Meeting Invasion 2: Pasiunea pentru motorsport rescrie regulile în Râmnicu Vâlcea
Sâmbătă, 25 aprilie, Râmnicu Vâlcea încetează să mai fie doar un punct pe hartă și devine epicentrul culturii auto din România. The Biggest Meeting Invasion 2 este mai mult decât un eveniment, este un manifest al comunității pasionate de fenomenul custom, un spațiu unde ingineria întâlnește arta și performanța se măsoară în bătăile inimii.
Mai mult decât un Show: Un stil de viață
Shopping City Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască o invazie spectaculoasă de mașini modificate, proiecte deosebite și peste 2000 de entuziaști care transformă metalul în emoție. Fiecare vehicul prezent este rezultatul a sute de ore de muncă, sacrificii personale și o atenție obsesivă la detalii.
La această ediție, nu vorbim doar despre cai putere, ci despre povestea din spatele a peste 250 de maşini de lux și despre dorința de a ieși din anonimat.
Program și Activități: Adrenalină până după miezul nopții
Începând cu ora 17:00, atmosfera va fi definită de vibrația motoarelor și strălucirea proiectoarelor. Participanții și vizitatorii se vor bucura de un program intens, conceput pentru a celebra cultura auto în toate formele sale.
• Competiții și probe tehnice: Provocări care vor testa limitele mașinilor și vor separa estetica de performanța pură.
• Showcase de mașini modificate: O expoziție a celor mai spectaculoase proiecte din regiune și nu numai.
• Interacțiune și comunitate: Un prilej de a lega prietenii noi și de a face schimb de experiențe cu oameni care împărtășesc aceleași valori.
• Show-uri dinamice: Momente menite să ridice publicul în picioare și să creeze amintiri memorabile.
Detalii Eveniment




The Biggest Meeting Invasion 2 este locul unde respectul între participanți primează, iar adrenalina se îmbină armonios cu distracția. Nu este zgomot; este simfonia unei comunități unite.
• Dată: 25 Aprilie
• Interval orar: 17:00 – 01:00
• Locație: Shopping City Râmnicu Vâlcea
Rămâi Conectat

Dacă simți că o mașină este mai mult decât un simplu mijloc de transport și dacă rezonezi cu sunetul unui motor bine reglat, locul tău este alături de noi.
Urmărește-ne pentru noutăți și înscrieri:
Instagram: @FamousRally | @Cars_international5
The Biggest Meeting Invasion 2 – Nu lăsa pe alții să-ți povestească. Vino să-l trăiești!
Eveniment
Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței
Conferință experiențială & lansare de carte cu Carmen Prejmerean | 22 martie 2026, București.
Există momente în viață în care nu mai cauți explicații logice.
Nu mai vrei teorii, metode sau soluții rapide.
Ci simți, pur și simplu, că ceva din tine cere adevăr.
Pe 22 martie 2026, la QFeel, are loc evenimentul „Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței”, o conferință experiențială care marchează lansarea cărții cu același nume, semnată de Carmen Prejmerean – autor, medium și terapeut energetic.
Nu este o conferință clasică.
Este un spațiu viu de reflecție, vindecare și reconectare, creat pentru cei care simt că se află într-o etapă de tranziție profundă.
Ce este „Evoluția Sufletului Întrupat”?
Conceptul pornește de la o întrebare esențială:
Ce se întâmplă cu sufletul atunci când se întrupează într-o viață?
„Evoluția Sufletului Întrupat” nu vorbește despre perfecțiune sau iluminare instantă, ci despre proces. Despre alegeri, tipare, răni, lecții și sens. Despre felul în care sufletul își construiește experiența umană pentru a evolua.
Cartea și conferința propun o înțelegere profundă a existenței prin prisma celor 4 piloni fundamentali, care susțin parcursul fiecărui om.
Care sunt cei 4 piloni ai existenței?
În cadrul conferinței, Carmen Prejmerean detaliază cei patru piloni care structurează experiența sufletului întrupat:
1. Alegerea sufletului
Nimic nu este întâmplător. Sufletul alege familia, contextul, provocările și lecțiile necesare evoluției sale. Înțelegerea acestei alegeri aduce claritate și acceptare.
2. Tiparele emoționale și transgeneraționale
Multe dintre blocajele noastre nu ne aparțin exclusiv. Ele sunt moșteniri emoționale, loialități inconștiente sau traume transmise din generație în generație.
3. Criza ca poartă de trezire
Momentele de ruptură – pierderi, boală, eșec, gol interior – nu sunt pedepse, ci porți de transformare. Criza devine un limbaj prin care sufletul cere să fie ascultat.
4. Integrarea și renașterea conștientă
Adevărata vindecare apare atunci când experiențele sunt integrate, nu negate. Când durerea este transformată în sens, iar viața este trăită cu prezență și responsabilitate.
O conferință experiențială, nu doar informațională
„Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței” este gândită ca o întâlnire de la suflet la suflet, nu ca o simplă prezentare teoretică.
Structura evenimentului:
- Partea I – Cei 4 piloni ai existenței
- Pauză de conectare (15 minute)
- Partea a II-a – Studiu de caz real, alături de familia Brîndău
- Sesiune Q&A – întrebări din inimă, răspunsuri autentice
Participanții sunt invitați să observe, să simtă și să reflecteze, într-un spațiu sigur, fără judecată și fără presiune.
Cui se adresează acest eveniment?
Conferința este pentru cei care:
- simt că „ceva nu mai funcționează” în viața lor
- repetă tipare emoționale sau relaționale
- se află într-o etapă de tranziție sau redefinire
- caută sens dincolo de aparențe
- sunt deschiși către introspecție și adevăr interior
Nu este nevoie de experiență anterioară sau de convingeri spirituale clare. Doar de disponibilitatea de a te întâlni cu tine.
Informații practice
📍 Locație: QFeel – Str. George Enescu nr. 25, București
🗓 Data: 22 martie 2026
⏰ Interval: 10:30 – 15:30
🎟 Bilete (locuri limitate):
- Standard – 149 lei: acces conferință + 1 carte cadou
- VIP – 199 lei: acces conferință + 2 cărți cadou + curs bonus „Înțelepciunea Legilor Universale”
📞 Contact: +49 176 32223152 / 0757 266 827
📩 Email: contact@evolutia-sufletului.com
🌐 Înscrieri: evolutia-sufletului.com
Un pas spre adevărul tău
„Nu ești pierdut. Ești în drum spre adevărul tău.”
Aceasta nu este o promisiune de schimbare rapidă, ci o invitație la conștientizare.
Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței este pentru cei care simt chemarea.
Pentru că unele întâlniri nu vin să te învețe ceva nou, ci să-ți amintească cine ești.
-
Știri din județacum o săptămânăGEO vs SEO: cum îți adaptezi conținutul pentru motoarele generative
-
Uncategorizedacum o săptămânăSmartphone-urile din seria HONOR 600 redefinesc conceptul de flagship accesibil în 2026
-
Uncategorizedacum o săptămânăXiaomi prezintă cele mai bine vândute produse de Paște și Xiaomi Fan Festival: POCO domină smartphone-urile, iar românii au investit în produse de îngrijire și wearables
-
Afaceriacum o săptămânăDiagnosticarea auto computerizată: de ce este primul pas în orice reparație serioasă
-
Afaceriacum o săptămânăCum îți influențează spațiul de birouri profitabilitatea companiei
-
Afaceriacum 5 zilePloaia revine în ecuația economiei agricole
-
Uncategorizedacum o săptămânăSTUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii
-
Socialacum o săptămânăAlergie vs. intoleranță alimentară: cum le deosebești corect

