Afaceri
“Ce e mai rău urmează să vină, cu implicaţii asupra vieţii copiilor şi nepoţilor noştri” – Capital |
Raport dezastruos pentru viitorul omenirii! Șpecialiştii de la GIEC au redactat un raport de evaluare mult mai alarmist decât precedentul din 2014, cu privire la efectele schimbărilor cilmatice.
Umanitatea nu este în acest stadiu înarmată pentru a face faţă deteriorării sigure a situaţiei, precizează documentul.
Raport dezastruos pentru viitorul omenirii! Impact devastator al încălzirii climatice
Penurie de apă, exod, malnutriţie, dispariţia speciilor … Viaţa pe Terra, aşa cum o ştim noi, va fi inevitabil transformată de schimbările climatice atunci când copiii născuţi în 2021 vor împlini 30 de ani sau chiar mai devreme, avertizează un proiect de raport al specialiştilor de la GIEC (Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei, organism al ONU), relatează miercuri AFP.
Oricare ar fi ritmul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, impactul devastator al încălzirii climatice asupra naturii şi umanităţii care depinde de aceasta se va accelera, se arată în raportul GIEC, şi va deveni dureros de palpabil înainte de 2050.
“Viaţa pe Pământ se poate reface după schimbări climatice majore, evoluând spre noi specii şi creând noi ecosisteme”, notează rezumatul tehnic de 137 de pagini. “Omenirea nu poate”, avertizează experţii GIEC.
Proiectul de raport, redactat de sute de oameni de ştiinţă ai Grupului interguvernamental de experţi în evoluţia climei, oscilează între un ton apocaliptic şi speranţa oferită oamenilor de a-şi schimba destinul prin luarea de măsuri imediate şi drastice.
Raportul de evaluare de 4.000 de pagini, mult mai alarmist decât precedentul din 2014, are drept scop să influenţeze deciziile politice.
Deşi principalele sale concluzii nu se vor schimba, raportul nu va fi publicat oficial decât în februarie 2022, după aprobarea sa prin consens de către cele 195 de state membre.
Prea târziu, cu toate acestea, pentru reuniunile internaţionale cruciale despre climă şi biodiversitate programate pentru sfârşitul anului 2021, observă unii oameni de ştiinţă.
”Consecinţe grave, timp de secole, uneori ireversibile”
Printre cele mai importante concluzii ale sale se numără o reducere a pragului peste care încălzirea globală poate fi considerată acceptabilă.
Prin semnarea Acordului de la Paris în 2015, comunitatea internaţională s-a angajat să limiteze încălzirea globală la 2 grade Celsius – ideal 1,5 grade Celsius – în comparaţie cu era preindustrială.
GIEC estimează că, de acum înainte, depăşirea cu 1,5 grade Celsius ar putea antrena “treptat, consecinţe grave, timp de secole, uneori ireversibile”.
Potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale, probabilitatea ca acest prag de 1,5 grade Celsius pe parcusul unui an să fie depăşit până în 2025 este de 40%.
“Ce e mai rău urmează să vină, cu implicaţii asupra vieţii copiilor şi nepoţilor noştri, mult mai mari decât asupra noastră”, scrie GIEC.
Clima s-a schimbat deja. În timp ce creşterea temperaturilor medii de la mijlocul secolului al XIX-lea a atins 1,1 grade Celsius, efectele sunt deja grave şi vor fi din ce în ce mai violente, chiar dacă emisiile de CO2 sunt reduse.
Iar fiinţele vii – umane sau nu – cel mai puţin vinovate pentru aceste emisii sunt, în mod ironic, cele care vor suferi cel mai mult.
”Pentru unele animale şi soiuri de plante poate fi prea târziu”
Pentru unele animale şi soiuri de plante, poate fi chiar prea târziu: “Chiar şi la + 1,5 grade Celsius, condiţiile de viaţă se vor schimba dincolo de capacitatea anumitor organisme de a se adapta”, subliniază raportul, menţionând recifele de corali de care depinde jumătate de miliard de persoane.
Printre speciile în pericol se numără animalele din Arctica, un teritoriu care se încălzeşte de trei ori mai rapid decât media. Aici, pot dispărea şi moduri de viaţă ancestrale ale oamenilor care trăiesc în strânsă legătură cu gheaţa.
Agricultura, creşterea animalelor, pescuitul, acvacultura … “În toate sistemele de producţie a alimentelor, pierderile bruşte se intensifică”, observă, de asemenea, proiectul de raport, indicând pericolele climatice drept “principalul factor determinant”.
”Sute de milioane de persoane, amenințate de inundații”
Or, umanitatea nu este în acest stadiu înarmată pentru a face faţă deteriorării sigure a situaţiei. “Nivelurile actuale de adaptare vor fi insuficiente pentru a răspunde riscurilor climatice viitoare”, avertizează GIEC.
Chiar şi limitând creşterea la 2 grade Celsius, alte până la 80 de milioane de persoane vor suferi de foamete până în 2050 şi 130 de milioane ar putea ajunge la sărăcie extremă în decurs de zece ani.
În 2050, sute de milioane de persoane care trăiesc în oraşe de coastă vor fi ameninţate de inundaţii mai frecvente, cauzate de creşterea nivelului mării, care la rândul său va duce la migraţii semnificative.
În oraşe, la o creştere a temperaturilor cu 1,5 grade Celsius, alte 350 de milioane de persoane vor fi expuşi penuriei de apă, în timp ce la o creştere cu 2 grade Celsius vor fi afectate alte 400 de milioane de persoane. Chiar şi la o creştere cu 0,5 grade Celsius, alte 420 de milioane de persoane vor fi expuse riscurilor din cauza valurilor de căldură extreme.
“Costurile de adaptare pentru Africa ar urma să crească cu zeci de miliarde de dolari anual la o creştere peste 2 grade Celsius”, potrivit documentului.
Pericolul efectelor în cascadă
Experţii subliniază, de asemenea, pericolul efectelor în cascadă. Unele regiuni (estul Braziliei, Asia de Sud-Est, China centrală) şi aproape toate zonele de coastă ar putea fi afectate de trei sau patru catastrofe meteo simultane, sau mai multe: caniculă, secetă, ciclon, incendii, inundaţii, boli transmise de ţânţari…
Trebuie de asemenea luate în considerare şi efectele amplificatoare ale altor activităţi umane dăunătoare planetei, notează raportul: distrugerea habitatelor, supra-exploatarea resurselor, poluarea, răspândirea bolilor…
“Lumea se confruntă cu provocări complexe”, comentează Nicholas Stern, specialist în costurile economice ale schimbărilor climatice, care nu a contribuit la redactarea textului.
De asemenea, nu trebuie uitate incertitudinile din jurul “punctelor de vârf”, elemente cheie a căror modificare substanţială ar putea conduce sistemul climatic către o schimbare violentă şi iremediabilă.
Topirea calotelor glaciare din Groenlanda şi vestul Antarcticii
Peste 2 grade Celsius, topirea calotelor glaciare din Groenlanda şi vestul Antarcticii (care conţin suficientă apă pentru a determina o creştere a nivelului mării cu 13 metri) ar putea provoca, de exemplu, o situaţie iremediabilă, conform cercetărilor recente.
Acesta este motivul pentru care “fiecare fracţiune de grad contează”, insistă GIEC, în condiţiile în care, la un alt punct de ruptură, bazinul Amazonului – unul dintre plămânii planetei – s-ar putea transforma într-o savană.
În faţa acestor probleme sistemice, nu există un remediu miraculos unic. În schimb, o singură acţiune poate avea efecte pozitive în cascadă.
De exemplu, conservarea şi restaurarea pădurilor de mangrove şi a pădurilor subacvatice de kelp măresc stocarea carbonului, însă protejează şi de inundaţii, oferind în acelaşi timp habitat pentru multe specii şi hrană pentru populaţiile de coastă.
În pofida concluziilor alarmante, raportul GIEC oferă de asemenea o notă de speranţă. Omenirea îşi poate încă orienta destinul către un viitor mai bun, luând măsuri ferme în prezent pentru a încetini schimbările galopante din a doua jumătate a secolului.
“Avem nevoie de o transformare radicală a proceselor şi a comportamentelor la toate nivelurile: indivizi, comunităţi, companii, instituţii şi guvern”. “Trebuie să ne redefinim modul de viaţă şi consumul”, concluzionează experţii GIEC.
Afaceri
Petreceri pentru copii în Timișoara, la Energy Kids Family Center din Shopping City
Organizarea unei petreceri pentru copii a devenit, în ultimii ani, mai mult decât un simplu eveniment de familie. Părinții caută tot mai des locuri special amenajate, unde cei mici să se poată bucura de joacă, mișcare și activități interactive, într-un cadru sigur și bine organizat. În Timișoara, una dintre opțiunile care s-a impus prin concept și locație este Energy Kids Family Center din Shopping City Timișoara, un spațiu dedicat petrecerilor pentru copii și evenimentelor aniversare.

Un centru de joacă modern oferă avantaje clare față de organizarea unei petreceri acasă: spațiu suficient, activități gândite pentru copii, mai puțin stres pentru părinți și o experiență mult mai dinamică pentru invitați. Copiii au libertatea să se miște, să se joace și să interacționeze, iar evenimentul capătă un ritm natural, fără momente moarte sau improvizații.
Energy Kids este gândit exact pentru acest tip de evenimente. Amplasarea în Shopping City Timișoara îl face ușor de găsit pentru invitați și comod pentru părinți, iar spațiul este adaptat atât pentru joacă, cât și pentru momentele festive ale unei aniversări. Conceptul este unul simplu și eficient: distracție pentru copii, organizare clară și un cadru sigur.
Unul dintre marile avantaje ale unei petreceri organizate într-un astfel de spațiu este faptul că părinții nu mai trebuie să se ocupe de fiecare detaliu. Activitățile, dinamica evenimentului și folosirea spațiului sunt deja gândite pentru copii, ceea ce transformă aniversarea într-o experiență relaxată pentru toată lumea.
Pentru cei care vor să afle mai multe despre această opțiune și despre cum pot fi organizate petreceri pentru copii la Energy Kids Center Timisoara https://stirilebanatului.ro/petreceri-copii-timisoara/, există informații detaliate despre concept, spațiu și tipul de evenimente care pot fi organizate în această locație din Shopping City.
Indiferent de vârsta copilului, alegerea unui spațiu dedicat pentru petrecere face diferența dintre o întâlnire obișnuită și un eveniment cu adevărat reușit. Un loc bine gândit, cu activități potrivite și suficient spațiu pentru joacă, înseamnă mai multă distracție pentru copii și mai puține griji pentru părinți.

Pentru rezervări și informații suplimentare despre organizarea unei petreceri la Energy Kids din Shopping City Timișoara, cei interesați pot contacta direct locația la telefon 0724.490.861.
Afaceri
El Studio lansează Fix Your Skin: –20% la 3 tratamente HydraFacial pentru un ten fără filtre
Noua campanie aduce un protocol profesional personalizat, cu tratamente HydraFacial adaptate nevoilor fiecărui tip de ten și rezultate vizibile încă de la prima ședință.
Într-un context în care piața frumuseții abundă în promisiuni și soluții rapide, El Studio lansează o campanie care schimbă perspectiva: tenul nu are nevoie de iluzii, ci de tehnologie și rezultate reale.
Prin campania Fix Your Skin, El Studio propune un ritual profesional de îngrijire bazat pe tehnologia HydraFacial, recunoscută la nivel internațional pentru capacitatea sa de a curăța, hidrata și revitaliza pielea într-un mod non-invaziv, confortabil și eficient.
Campania aduce un beneficiu concret pentru clienți:
20% reducere la pachetul de 3 tratamente HydraFacial, la alegere dintre variantele Lifting, Antiacneic și Anti Age-RF, în funcție de nevoile tenului, pentru rezultate progresive și vizibile, nu doar pentru un efect temporar.
Mai mult decât un tratament, un reset pentru piele
Tenul este expus zilnic poluării, stresului, dezechilibrelor hormonale și unei rutine de îngrijire adesea insuficiente. În acest context, un simplu tratament cosmetic nu mai este suficient.
În cadrul campaniei Fix Your Skin, fiecare client beneficiază de o evaluare profesională, iar tratamentul HydraFacial este ales în funcție de necesitățile pielii: lifting și revitalizare, tratarea tenului acneic sau efect anti-age și fermitate prin radiofrecvență.
Protocolul oferit în saloanele El Studio include:
• curățarea profundă a porilor
• exfoliere delicată și controlată
• extracție fără agresiune pentru piele
• hidratare intensă cu seruri active
• efect vizibil de luminozitate și fermitate
• îmbunătățirea texturii pielii și revitalizarea aspectului general
Rezultatul? O piele mai curată, mai netedă și vizibil revitalizată chiar după prima ședință, efectele consolidându-se în urma unui protocol complet adaptat fiecărei persoane.
O invitație la experiență, nu doar la tratament
Fix Your Skin nu este doar o promoție, ci o invitație pentru clienți să redescopere ce înseamnă îngrijirea profesională realizată într-un mediu sigur, cu specialiști instruiți și aparatură performantă.
Mesajul campaniei este simplu:
Tenul nu are nevoie de promisiuni. Are nevoie de tehnologie și de mâinile potrivite.
Campania este disponibilă în saloanele El Studio pentru o perioadă limitată, iar programările pot fi realizate direct în locații sau online.
Fix Your Skin — doar la El Studio.
Standard în frumusețe.
Despre El Studio
El Studio este unul dintre cele mai cunoscute și respectate branduri de beauty din România, cu o experiență de peste 20 de ani în industria frumuseții și o rețea de 13 saloane în București. Brandul oferă servicii complete de înfrumusețare — coafură, colorare profesională, cosmetică facială și corporală, manichiură, pedichiură și terapii estetice avansate — și operează unul dintre cele mai performante magazine online de beauty din România, cu peste 2000 de produse profesionale de la branduri internaționale consacrate. El Studio este recunoscut pentru investiția constantă în educația echipelor și pentru standardele ridicate de calitate, devenind în timp un reper al serviciilor premium de înfrumusețare din România.
Afaceri
Cum să alegi ușa de garaj perfectă pentru casa ta
Alegerea unei uși de garaj nu este doar o decizie practică, ci și una care influențează siguranța, confortul și aspectul general al locuinței. O ușă de garaj bine aleasă protejează mașina, contribuie la izolarea termică și completează armonios arhitectura casei. La XPT DOORS, fiecare proiect este tratat personalizat, astfel încât soluția finală să răspundă perfect nevoilor tale.
Tipul de ușă – primul criteriu esențial
Printre cele mai căutate soluții se numără ușile de garaj secționale, apreciate pentru modul eficient de deschidere pe verticală și pentru economia de spațiu. Acestea sunt ideale atât pentru garajele individuale, cât și pentru cele integrate în structura casei.
Panourile izolate asigură un nivel ridicat de protecție termică, iar sistemele moderne de rulare garantează o funcționare silențioasă și sigură, chiar și în condiții de utilizare intensă.
Automatizarea – confort zilnic fără compromisuri
Tot mai mulți proprietari aleg automatizări pentru uși de garaj, care permit deschiderea rapidă prin telecomandă sau aplicații dedicate. Acest sistem elimină disconfortul cauzat de coborârea din mașină și sporește siguranța prin mecanisme de blocare inteligente.
Design și personalizare
Ușa de garaj poate deveni un element decorativ important. La XPT DOORS, poți opta pentru diverse texturi, culori, ferestre decorative sau uși pietonale integrate, astfel încât produsul final să se potrivească perfect stilului arhitectural al casei tale.
Cu peste două decenii de experiență în domeniul sistemelor de acces, XPT DOORS oferă servicii complete de consultanță, măsurători, transport, montaj profesionist și suport post-garanție.
Solicită o ofertă personalizată pentru ușa de garaj ideală direct pe www.xpt.ro și bucură-te de siguranță și confort pe termen lung.
-
Afaceriacum o săptămânăCum transformi un pavilion în zonă de dining în aer liber?
-
Socialacum o săptămânăGrupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața
-
Socialacum o săptămânăCe alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?
-
Socialacum o săptămânăÎnvață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România
-
Afaceriacum o săptămânăParadoxul 2026: anul în care banii ținuți cash pierd sigur, iar imobiliarele și refinanțarea devin decizii de protecție a capitalului
-
Socialacum o săptămânăFlora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele
-
Uncategorizedacum o săptămânăReabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
-
Uncategorizedacum o săptămânăImpactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

