Connect with us

Afaceri

România, campioană în UE. Țara noastră revine la normalitate cel mai repede – Capital |

Publicat

pe

O analiză publicată de o echipă de şase cercetători ai Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca o situează pe România fruntașă în topul țărilor care își revin la normalitate din punct de vedere social și economic.

UBB informează că cele mai recente date publicate arată că România a atins, în luna iulie, la 500 de zile de la apariţia primului caz de COVID-19 în ţară, un nivel de 81,17% al indicelui de normalitate, valoare cu care se situează pe primul loc printre ţările UE participante la acest studiu şi pe locul 8 la nivel mondial, se arată într-un comunicat.

Totodată, sursa citată mai precizează că au fost analizate datele aferente indicelui de normalitate dezvoltat de specialiştii de la revista britanică „The Economist”, care măsoară gradul în care viaţa socio-economică reuşeşte să revină la nivelul de dinaintea pandemiei.

Astfel, cei opt indicatori pe baza cărora se calculează indicele de normalitate sunt gradul de utilizare a transportului public în oraşele mari, traficul general în aceste oraşe, numărul zborurilor domestice şi internaţionale, timpul petrecut în afara locuinţei, veniturile realizate de cinematografe, participarea publicului la evenimente sportive, vizitele în magazine şi rata de ocupare a spaţiilor de birouri.

Românii petrec mai mult timp afară decât în casă

Analiza a mai demonstrat că românii petrec chiar mai mult timp în afara locuinţei şi la cinematografe decât înainte de pandemia de coronavirus.

„Proiectul UBB monitorizează în timp real evoluţia pandemiei, respectiv starea economică a ţării, oferind în acelaşi timp previziuni pe termen scurt şi mediu privind pandemia şi performanţa economică a României. În privinţa componentelor indicelui, analizele din cadrul acestui proiect arată că, în comparaţie cu celelalte ţări, România stă cel mai bine în privinţa categoriei timpului petrecut în afara locuinţei (104,6%, locul 2 la nivel global), respectiv în categoria cinema (101,0%, locul 2 la nivel global), categorii în care activitatea populaţiei nu numai că a revenit la normal, dar a şi depăşit nivelul pre-pandemie”, se menţionează în comunicatul de presă.

Rectorul UBB, Daniel David,  a oferit o serie de declarații în acest context. Potrivit acestuia, este nevoie ca datele publicate de echipa de cercetători să fie urmate de o analiză care să ţină cont de ameninţarea unui nou val pandemic, pe fondul ratei scăzute de vaccinare.

„Trei idei sunt fundamentale aici. Prima, că această analiză arată ceea ce înseamnă o universitate (şi facultate) de talie mondială (world-class), capabilă să integreze în relaţii bidirecţionale cazuri naţionale în analize internaţionale, cu un potenţial impact ştiinţific şi pragmatic major. A doua, că mediul socio-economic românesc este printre performerii internaţionali privind reîntoarcerea (şi chiar depăşirea) la nivelul pre-pandemie.

În fine, a treia idee se referă la faptul că această descriere riguroasă trebuie urmată acum de analize explicative, predictive şi evaluative, mai ales în contextul ameninţării unui nou val pandemic, pe fondul unei rate scăzute a vaccinării”, a afirmat Daniel David, citat în comunicatul de presă.

Un sprijin pentru autorități

Pe de altă parte, decanul FSEGA, Răzvan V. Mustaţă, a precizat că acest proiect de cercetare doreşte să vină în sprijinul autorităţilor, oferind o sursă credibilă de informaţii privind evoluţia comportamentului populaţiei.

El a subliniat totodată faptul că rezultatele actuale trebuie privite cu rezervă, iar măsurile de relaxare trebuie luate gradual şi cu precauţie. În ceea ce privește revenirea economiei din țară, rezultatele arată pozitiv.

„Rezultatele actuale pentru România aferente indicelui de normalitate ne arată o stare de fapt pe care trebuie să o privim cu rezervă. Dacă am fi avut un nivel ridicat de vaccinare, la acest moment am fi putut discuta despre o realitate foarte bună. În condiţiile actuale, considerăm că este extrem de importantă asigurarea stabilităţii, respectiv limitarea fluctuaţiilor privind măsurile de relaxare.

Pe de altă parte, revenirea dinamică a activităţilor socio-economice din România la nivelul pre-pandemie reprezintă un semn pozitiv pentru performanţa economică a ţării, dar, luând în considerare şi perspectiva epidemiologică, se impune o relaxare mai graduală şi precaută pentru a putea ţine sub control un nou val posibil al pandemiei”, consideră Răzvan V. Mustaţă.

Afaceri

S-a deschis băcănia „Mai Mult Decât Tradiție” în Pantelimon – produse autentice, aproape de tine

Publicat

pe

De

La începutul lunii aprilie, în București, a avut loc deschiderea unei noi locații dedicate gustului autentic românesc: băcănia „Mai Mult Decât Tradiție”, situată pe Șoseaua Pantelimon nr. 243.

Această deschidere marchează un nou pas firesc în dezvoltarea brandului „Mai Mult Decât…”, cunoscut deja pentru produsele sale de cofetărie și pentru atenția acordată calității și experienței clientului.

O băcănie cu gust de acasă

Conceptul „Mai Mult Decât Tradiție” nu este doar despre produse, ci despre reîntoarcerea la gusturile autentice, la rețete simple și curate, fără compromisuri.

Noua băcănie din Pantelimon aduce mai aproape de clienți o selecție atent aleasă de produse tradiționale:

  • preparate din carne după rețete românești
  • produse afumate natural
  • specialități locale
  • ingrediente curate, fără adaosuri inutile

Deschiderea a fost anunțată chiar de brand, care a invitat clienții să descopere noua locație și produsele disponibile încă din primele zile de funcționare .

De ce „Mai Mult Decât Tradiție”?

Într-o piață aglomerată, unde „tradițional” este un cuvânt folosit des, dar nu întotdeauna justificat, această băcănie vine cu o promisiune clară:
calitate reală, gust autentic și produse în care ai încredere.

Diferența nu stă doar în ingrediente, ci și în:

  • selecția furnizorilor
  • modul de preparare
  • respectul pentru client
  • experiența din magazin

Este genul de loc în care nu vii doar să cumperi, ci să redescoperi gusturi pe care poate le-ai uitat.

O locație accesibilă, în Pantelimon

Poziționată pe Șoseaua Pantelimon nr. 243, băcănia este ușor accesibilă atât pentru locuitorii din zonă, cât și pentru cei care caută produse tradiționale de calitate în București.

Zona Pantelimon devine astfel un nou punct de interes pentru cei care apreciază:

  • produsele românești autentice
  • băcăniile moderne cu suflet tradițional
  • alternativele la produsele din supermarket

Parte dintr-un brand în creștere

Deschiderea băcăniei vine în contextul extinderii brandului „Mai Mult Decât…”, care continuă să crească și să aducă mai aproape de clienți produse de calitate.

Noua locație din Pantelimon nu este doar un magazin, ci parte dintr-un concept mai amplu, care pune accent pe:

  • experiență
  • comunitate
  • produse curate
  • emoție

Așa cum chiar brandul transmite, fiecare locație nouă este un pas înainte în construirea unei relații autentice cu clienții .

Ce găsești la „Mai Mult Decât Tradiție”

Dacă ajungi în băcănie, te poți aștepta la:

  • produse proaspete, atent selecționate
  • gusturi autentice românești
  • o atmosferă caldă, prietenoasă
  • recomandări personalizate

Este locul ideal pentru:

  • cumpărături zilnice de calitate
  • pregătirea mesei de familie
  • produse pentru sărbători sau ocazii speciale

O invitație la gust autentic

Deschiderea băcăniei „Mai Mult Decât Tradiție” nu este doar o lansare de business, ci o invitație:
să alegem mai conștient, mai simplu și mai aproape de tradiție.

Dacă ești în căutarea unor produse care chiar au gust, merită să treci pragul noii locații din Pantelimon.

Adresă: Șoseaua Pantelimon nr. 243, București
Website: https://maimultdecattraditie.ro

Citeste in continuare

Afaceri

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Publicat

pe

De

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc ceva diferit de parfumurile clasice. Spre deosebire de produsele mainstream, acestea sunt create cu accent pe originalitate, ingrediente de calitate și combinații neașteptate, oferind o experiență olfactivă mai personală.

Pornind de la această tendință, Oriflame lansează Top Scents, prima sa colecție inspirată din parfumeria de nișă, realizată în colaborare cu Givaudan Paris – unul dintre liderii globali în parfumerie.

Un element diferențiator important al acestei colecții este chiar modul în care a fost creată. Parfumurile sunt rezultatul unei competiții între parfumieri din noua generație Givaudan, care au avut libertate creativă totală pentru a dezvolta concepte olfactive originale. Acest proces aduce un plus de autenticitate și creativitate fiecărui parfum din colecție.

Pentru cei interesați de culisele acestui proces, Oriflame a lansat și o serie de episoade disponibile pe YouTube, unde poate fi urmărit parcursul de la idee la produs final. Primul episod, dedicat parfumului Rose Mode, este deja disponibil.



Ce diferențiază colecția Top Scents

Top Scents aduce în prim-plan câteva dintre elementele definitorii ale parfumeriei de nișă:
ingrediente atent alese, construcții olfactive moderne și o abordare creativă diferită de cea clasică.

Colaborarea cu Givaudan și implicarea noii generații de parfumieri se reflectă în compozițiile parfumurilor, care pun accent pe contrast, textură și expresivitate. Rezultatul este o colecție care oferă o alternativă accesibilă la parfumurile de nișă tradiționale, fără a pierde din caracterul distinctiv.

De ce să alegi parfumul de nișă Top Scents Rose Mode

Rose Mode este alegerea potrivită pentru cei care apreciază parfumurile florale, dar își doresc o interpretare modernă a acestora.

Trandafirul este reinterpretat într-o manieră actuală, completată de accente catifelate și ușor fructate, care îi oferă profunzime și eleganță. Este un parfum echilibrat, feminin, dar suficient de diferit încât să iasă din tiparele clasice.

De ce să alegi parfumul de nișă Top Scents Neon Oud

Neon Oud se adresează celor care preferă parfumurile intense și contrastante.

Compoziția îmbină note fructate și luminoase cu accente lemnoase și afumate de oud, rezultând un parfum cu personalitate puternică. Este o alegere potrivită pentru cei care caută un parfum memorabil și diferit de variantele obișnuite.


Parfumuri de nișă, mai accesibile

Unul dintre cele mai mari avantaje ale colecției Top Scents este accesibilitatea.

Deși inspirate din parfumeria de nișă și realizate cu ingrediente de calitate, parfumurile pot fi achiziționate la un preț competitiv, direct de pe site-ul Oriflame.

În plus, la prima comandă, poți beneficia de o reducere suplimentară de -15%, ceea ce face experiența și mai accesibilă pentru cei care vor să descopere acest univers.

Unde poți descoperi colecția

Alegerea unui parfum de nișă înseamnă, în primul rând, alegerea unei experiențe diferite. Cu Top Scents, Oriflame aduce acest concept mai aproape de publicul larg, oferind parfumuri moderne, create cu grijă pentru detalii și adaptate stilului de viață actual.

Descoperă colecția Top Scents pe 👉 www.oriflame.ro

Citeste in continuare

Afaceri

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Publicat

pe

De

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție, relaxare și depășire a limitelor la Divertiland Water Park. Urmând a se desfășura pe 18 aprilie, primul eveniment programat pentru anul acesta este o competiție sportivă de tip duatlon (alergare-ciclism-alergare), organizată în parteneriat cu Federația Română de Triatlon și Seven Sport Club.

„Am început 2026 cu o viziune îndrăzneață pentru Venus Social Concept și ne bucurăm de parteneriatele încheiate pentru organizarea unor noi evenimente sportive la Divertiland Water Park. Avem planificate trei competiții de tip duatlon pe parcursul acestui an, dedicate atât adulților, cât și copiilor. Suntem încrezători în succesul acestora și ne bazăm pe cei peste zece ani de experiență pe care echipa noastră i-a acumulat în organizarea de festivaluri și competiții sportive.”
Nadia Eperjessy, Head of Events & Strategic Partnerships, Venus Social Concept

Adresat adulților, Campionatul Național Duatlon Tehnic va consta în alergarea pe teren plat (asfalt) și ciclism de șosea pe teren plat, însă cu segmente tehnice. Distanțele de parcurs vor fi variabile, de la 1,5 la 5 km pentru porțiunile de alergare, respectiv de la 9 la 20 km pentru cele de ciclism.
Adresate copiilor, cursele TRIKids vor fi compuse tot din (câte trei) segmente alternative de alergare și ciclism. Distanțele vor fi, de asemenea, variabile (în funcție de vârstă): de la 200 la 1.700 m pentru alergare, respectiv de la 2 la 7 km pentru porțiunile de ciclism.

„În conceperea curselor, foarte importantă pentru noi a fost adaptarea la vârstă, dar și la gradul de pregătire fizică a participanților. Aici am contat, bineînțeles, pe experiența partenerilor noștri specialiști în competiții de tip triatlon, având ca obiectiv îmbunătățirea performanțelor în alergare, ciclism și înot atât pentru grupuri, cât și pentru indivizi. Prin evenimentele sportive organizate de Venus Social Concept la Divertiland dorim să oferim tuturor participanților șansa de a-și testa și îmbunătăți abilitățile fizice și psihice, mai mult decât a obține un loc într-un clasament.”
Nadia Eperjessy, Head of Events & Strategic Partnerships, Venus Social Concept

Amplasat în vestul Capitalei și funcțional de mai bine de un deceniu, Divertiland Water Park este deja una dintre destinațiile de relaxare favorite ale bucureștenilor (și nu numai), pe timp de vară. În ceea ce privește organizarea de evenimente, acesta se impune prin atuuri precum suprafața extinsă, de zece hectare, infrastructura completă (scenă, zonă de food, acces la piscine și numeroase atracții acvatice etc.), localizarea accesibilă (A1, km 13, cu acces facil din București), dar și facilitățile prevăzute pentru autoturisme (peste 1.000 de locuri de parcare, alături de stații de încărcare pentru mașini electrice).

Despre VENUS GROUP
VENUS GROUP este un grup de companii cu activitate în domeniul investițiilor și dezvoltărilor imobiliare (prin diviziile Venus Capital Investment și Venus Build), dar și în cel al marketingului și organizării de evenimente (prin Venus Social Concept). Proiectele și evenimentele asumate de fiecare divizie sunt susținute de o minuțioasă cercetare de piață, având permanent în vedere adaptarea la cererea reală existentă în piață.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Afaceri2 zile inainte

S-a deschis băcănia „Mai Mult Decât Tradiție” în Pantelimon – produse autentice, aproape de tine

La începutul lunii aprilie, în București, a avut loc deschiderea unei noi locații dedicate gustului autentic românesc: băcănia „Mai Mult Decât...

2 zile inainte

Banatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat într-o postare pe Facebook că juriul care deliberează acordarea titlului de Regiune...

Afaceri3 zile inainte

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized3 zile inainte

Amway raportează o creștere sustenabilă în 2025 în regiunea ESAN:Europa, Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă înregistrează o creștere de 3,5% a vânzărilor, ajungând la 439 de milioane de dolari, în timp ce veniturile globale ating 7,3 miliarde de dolari

9 aprilie 2026 – Amway, cea mai mare companie de vânzări directe din lume, a publicat rezultatele financiare pentru 2025 și a...

Uncategorized4 zile inainte

Icoana — Cadoul Perfect pentru Orice Ocazie Importantă din Viața unui Creștin

Există momente în viața fiecăruia care cer un dar cu sens. Nu neapărat scump, nu neapărat impresionant ca dimensiune, ci...

Uncategorized4 zile inainte

 De Ce Afacerea Ta Are Nevoie de un Specialist SEO în 2026

Într-o lume digitală tot mai competitivă, prezența în topul rezultatelor Google nu mai este un lux — este o necesitate....

Uncategorized4 zile inainte

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

Afaceri5 zile inainte

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Afaceri6 zile inainte

IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului

IubimTM.ro este o platformă online independentă dedicată județului Timiș. Direcția proiectului este simplă: promovăm Timișul. Platforma aduce în atenția publicului...

Afaceri6 zile inainte

Ce rezultate poți obține din advertoriale publicate strategic

În mediul online, publicarea unui advertorial nu ar trebui privită ca o simplă bifă într-un plan de promovare. Atunci când...

Uncategorizedo săptămână inainte

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Uncategorizedo săptămână inainte

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi!

HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile...

Afaceri2 săptămâni inainte

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

Afaceri2 săptămâni inainte

Munții Kaçkar din Turcia, în prim-planul scenei internaționale prin evenimente de anvergură

Ridicându-se impunător în regiunea turcească a Mării Negre de Nord, în provinciile Rize și Artvin, Munții Kaçkar reprezintă una dintre...

Afaceri2 săptămâni inainte

IubimTimisoara.ro – platformă online independentă ce promovează Timișoara, oamenii și afacerile

Platforma online IubimTimisoara.ro a fost lansată oficial pe data de 1 aprilie, cu scopul de a promova Timișoara, oamenii și...

Afaceri2 săptămâni inainte

Cartonul rezultat din activități comerciale: de la problemă de spațiu la resursă gestionată corect

În multe afaceri, mai ales în retail și logistică, cartonul apare zilnic în cantități greu de ignorat. Cutii desfăcute, ambalaje...

Știrea Zilei