Social
Sanatatea postpartum si stilul de viata al proaspetei mame
Perioada de lehuzie, cunoscuta si sub numele de perioada postpartum sau puerperala, este o etapa esentiala in viata oricarei mame. Aceasta perioada se refera la intervalul de timp care urmeaza nasterii, de obicei extinzandu-se pe parcursul a aproximativ 6 saptamani sau pana cand organismul mamei revine la starea sa anterioara sarcinii. Sanatatea lehuzei se evalueaza de catre medic si nu rareri acesta recomanda o serie de analize medicale pentru a putea stabili starea de sanatate generala a mamei si programul de recuperarea corecta din aceasta perioada, pentru ca exista aspecte extrem de importante atat pentru bunastarea mamei, cat si a copilului ei nou-nascut.
Analizele medicale si depistarea bolilor asociate perioadei de lehuzie
In timpul perioadei postpartum, exista anumite analize si evaluari medicale care pot ajuta la depistarea precoce a unor boli sau complicatii care pot aparea dupa nastere. Este important ca femeile sa se consulte cu medicul obstetrician-ginecolog pentru a stabili un plan personalizat, in functie de nevoile si de starea de sanatatea lor individuala. Cateva dintre analizelele care se recomanda femeilor lehuze si cateva aspecte cheie includ:
- Examinarea fizica: Medicul va efectua o examinare fizica pentru a verifica recuperarea uterului si a organelor pelvine. Acest lucru ajuta la depistarea eventualelor probleme, cum ar fi aparitia unor infectii sau a leziunilor.
- Analize de sange: Se recomanda efectuarea de analize de sange pentru a evalua nivelul de hemoglobina si de fier in sange, mai ales in cazul femeilor care au avut pierderi mari de sange in timpul nasterii.
- Teste pentru infectii: Analizele de urina si culturile vaginale pot ajuta la depistarea infectiilor urinare sau a infectiilor tractului genital.
- Screening pentru depresie postpartum: Evaluarile pentru sanatatea mintala, inclusiv screeningul pentru depresie postpartum, sunt esentiale deoarece sanatatea emotionala este la fel de importanta ca si cea fizica.
- Evaluarea productiei de lapte matern: In cazul femeilor care alapteaza, medicul poate evalua productia si calitatea de lapte matern cu care este hranit bebelusul si poate oferi sfaturi pentru optimizarea acesteia.
Stilul de viata si ingrijirea personala a lehuzei
- Odihna adecvata: Dupa nastere, odihna este esentiala pentru recuperarea femeii care tocmai a dau viata unui copil. Mama ar trebui sa incerce sa doarma atunci cand copilul doarme si sa nu ezite sa ceara ajutor din partea partenerului sau a altor membri ai familiei in mod frecvent, pentru a nu se extenua.
- Alimentatie sanatoasa: O dieta echilibrata si nutritiva sta la baza procesului de sustinere a sanatatii in timpul perioadei postpartum. Femeile lehuze ar trebui sa consume alimente bogate in proteine, fibre, vitamine si minerale, care sunt obligatorii pentru recuperarea fizica a mamei si pentru productia de lapte matern.
- Hidratare: Consumul adecvat de apa este un fapt care trebuie supravegheat, pentru a se mentine nivelul optim de hidratare, in special in cazul femeilor care alapteaza.
- Exercitiile fizice postpartum: Exercitiile fizice usoare ajuta in recuperare si ele pot ajuta la intarirea muschilor slabiti in timpul perioadei de gravidie, dar si la imbunatatirea starii de sanatate generala. Cu toate acestea, este important ca intotdeauna sa se consulte medicul inainte de a incepe orice program de exercitii fizice.
- Igiena personala: Mentinerea unei igiene personale exemplare ajuta la prevenirea infectiilor. In acest scop, se recomanda utilizarea unor produse de igiena adecvate si schimbarea regulata a absorbantelor sau tampoanelor.
Prevenirea complicatiilor care pot aparea in lehuzie
Unele complicatii care pot aparea in perioada postpartum si cum pot fi prevenite includ:
- Infectii: Mentinerea igienei personale adecvate si monitorizarea semnelor de infectii, cum ar fi febra, secretiile anormale sau disconfortul pelvin, ajuta intodeauna la prevenirea aparitiei infectiilor.
- Depresia postpartum: Stabilirea unui sistem de suport social puternic, comunicarea deschisa cu partenerul si cu medicul, dar si luarea in considerare a consilierii sau terapiei pot contribui semnificativ la prevenirea si gestionarea depresiei postpartum.
- Complicatii legate de alaptare: Consultarea cu un specialist in alaptare sau cu medicul poate ajuta in prevenirea si gestionarea problemelor legate de alaptare, cum ar fi mastita sau intarirea mameloanelor.
- Complicatii legate de cicatrizarea episiotomiei sau a rupturilor perineale: Respectarea instructiunilor medicale pentru ingrijirea zonei perineale, evitarea efortului excesiv si utilizarea tehnicilor de relaxare pot contribui la prevenirea complicatiilor in aceasta zona.
- Tromboze venoase profunda: Daca femeile prezinta un risc crescut de tromboze (cum ar fi cazul femeilor cu istoric familial de tromboze), medicul poate recomanda masuri de prevenire, cum ar fi exercitiile fizice usoare si utilizarea de ciorapi de compresie.
Social
Scrisoarea Repatriot către românii din afara granițelor
E TIMPUL SĂ VORBIM CU OCCIDENTUL: ROMÂNIA – STAT UE ȘI NATO – A FOST ATACATĂ DE O DRONĂ RUSEASCĂ
Dragi români de pretutindeni,
Vă mulțumim pentru mesajele voastre de solidaritate și vă trimitem chemarea noastră de a acționa neîntârziat oriunde ați fi în lume.
Vineri, 29 mai, noaptea în jur de ora 2.00 AM o dronă rusească Geran-2 (Shahed) a lovit acoperișul unui bloc cu 10 etaje de pe strada Brăilei din Galați.
Impactul a provocat o explozie puternică și un incendiu. O mamă și copilul ei de 14 ani au fost răniți. Zeci de familii au fost evacuate în miezul nopții. Panica s-a instalat în tot orașul.
Cu o deviație de câțiva metri a traiectoriei, drona ar fi intrat direct într-unul dintre apartamente.
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat ferm:
„Întreaga responsabilitate pentru acest incident îi aparține Federației Ruse.”
Pentru prima dată de la începutul războiului, Rusia a provocat victime omenești pe teritoriul unui stat NATO și UE. Nu a fost un accident. Drona a zburat o distanță semnificativă pe teritoriul României înainte de a lovi un bloc de locuințe civile.
Noi, românii, am deschis larg porțile și inimile pentru milioane de refugiați ucraineni. Sute de mii de Ucraineni au găsit protecție și siguranță în țara noastră. I-am primit, i-am ajutat, i-am sprijinit cu resursele unei țări care nu este bogată, dar care știe ce înseamnă demnitate și solidaritate.
Acum a venit rândul nostru să cerem solidaritate.
Rusia a trecut o linie roșie extrem de gravă. A testat reacția Alianței pe teritoriul unui stat membru UE și NATO, și a produs victime. Dacă nu răspundem ferm și unitar acum, mâine același lucru se poate întâmpla la Varșovia, la Riga, la Vilnius, la Helsinki, la Berlin, la Paris sau la Londra.
Pericolul nu mai este teoretic, el este real și a ajuns în casele românilor.
RePatriot lansează un CALL TO ACTION urgent către întreaga diasporă română:
Deveniți chiar astăzi vocea României în țările în care trăiți. Vorbiți cu vecinii, colegii, prietenii și, mai ales, cu autoritățile și aleșii locali.
Ce puteți face concret, chiar acum:
- Sensibilizați opinia publică locală
Postați pe rețelele sociale (Tiktok, Facebook, X, Instagram, LinkedIn) în limba țării în care locuiți: „O dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din Galați, România – stat NATO și UE. O mamă și un copil de 14 ani au fost răniți. Războiul lui Putin nu mai este doar despre Ucraina. El a ajuns deja pe teritoriul UE și NATO. Dacă nu oprim Rusia acum, următorul oraș ar putea fi al vostru.”
- Contactați direct autoritățile
Trimiteți un email sau un mesaj parlamentarului, senatorului, europarlamentarului, consilierului local sau primarului din zona voastră de exemplu:
„Ca român rezident în [orașul/țara], vă solicit sprijin public pentru România după atacul rusesc asupra civililor din Galați. O dronă rusească a provocat victime pe teritoriul unei țări UE și NATO. Vă rog să susțineți întărirea apărării Flancului Estic și sancțiuni mai dure împotriva Rusiei.”
- Distribuiți masiv mesajul:
„Lideri ai Occidentului: Rusia a atacat teritoriul NATO la Galați – acționați acum!
Dorim ca apărarea aeriană a NATO să intercepteze amenințările mai devreme, cât încă sunt pe teritoriul Ucrainei, nu doar după ce intră în spațiul NATO, tocmai pentru a evita escaladarea și pentru a demonstra forță. O zonă tampon este necesară pentru apărare eficientă”
- Acțiuni suplimentare cu impact
– Faceți un video scurt pe TikTok/Instagram/Reels explicând situația celor din țara în care locuiți.
– Organizați o scrisoare deschisă semnată de comunitatea românească din orașul vostru.
– Vorbiți și spuneți la cât mai multă lume că Europa și NATO trebuie să aibă o voce comună împotriva atacurilor pe teritoriile sale.
Românii au contribuit mult la dezvoltarea țărilor unde trăiesc, crează și muncesc. Acum avem nevoie ca aceste țări să stea alături de România, înainte ca Rusia să aducă războiul și în casele lor.
Noi, cei din țară, ne pregătim și acționăm după cum cer vremurile, întărind România acolo unde este cea mai expusă.
Împreună suntem mai puternici decât cred ei. Vocea noastră unită contează și poate face diferența.
Distribuiți acest mesaj în toate grupurile de români, paginile comunitare și chat-urile de diaspora. Cu cât acționăm mai rapid și mai unit, cu atât mesajul nostru va avea mai multă forță. O reacție largă va ajuta România și o va face mai sigură.
RePatriot – Conectăm românii de pretutindeni pentru un Acasă mai sigur.
Echipa RePatriot este acum în Madrid și pregătește ultimele detalii pentru conferința de azi, la care se așteaptă participarea a peste 90 de antreprenori, investitori, profesioniști și lideri români din România, Spania, Franța, Anglia și Germania. Oameni care construiesc, conectează comunități și caută oportunități de colaborare dincolo de granițe. Mai multe aici.
Despre Repatriot
Repatriot este o comunitate globală de antreprenori români care promovează reconectarea diasporei cu România prin inițiative de business, educație și leadership civic. Misiunea Repatriot, proiect RBL, este de a întări încrederea între români, oriunde s-ar afla, și de a susține dezvoltarea unei Românii moderne, prospere și libere. Mai multe pe www.repatriot.ro.
Social
Românii de la DDS Diagnostic, singurul IMM din Europa de Est selectat în proiectul european de cercetare biomedicală UNLOOC
Încă o dată, excelența românească își confirmă poziția la cel mai înalt nivel internațional. Compania românească DDS Diagnostic, recunoscută pentru activitatea sa intensă în domeniul cercetării și dezvoltării de soluții de diagnostic in vitro, a reprezentat cu succes România la întâlnirea față în față M24 a consorțiului european UNLOOC Chips JU Project, desfășurată recent în Portugalia, la Lisabona.
Proiectul UNLOOC, finanțat prin prestigiosul program cadru pentru cercetare și inovare al Uniunii Europene, HORIZON Europe, reunește un consorțiu de elită format din 50 de parteneri globali (universități de renume, institute de cercetare de top și lideri industriali). În acest peisaj tehnologic ultra-competitiv, DDS Diagnostic marchează o performanță unică, fiind singurul IMM din Europa de Est selectat să facă parte din consorțiu și unul dintre singurii trei parteneri din întreaga regiune est-europeană.
Ce este tehnologia „Organ-on-Chips” (OoC) și cum contribuie DDS Diagnostic?
Tehnologia Organ-on-Chips reprezintă o revoluție absolută în biomedicină și bioinginerie. Aceasta presupune crearea unor microcipuri biomimetice care reproduc structura, microambientul și funcțiile mecanice și biochimice ale organelor umane la scară microscopică.
De ce este vitală această tehnologie? Cipurile OoC permit testarea medicamentelor, observarea evoluției bolilor și analizarea reacțiilor celulare într-un mediu controlat, extrem de precis, eliminând treptat necesitatea testării pe animale și reducând considerabil costurile și timpul necesar aducerii unui tratament salvator pe piață.
Prin expertiza sa recunoscută în dezvoltarea de kituri de diagnostic și biotehnologii, echipa de cercetare a DDS Diagnostic aduce o contribuție esențială în validarea și aplicabilitatea clinică a acestor sisteme microfluidice, demonstrând că logistica și viziunea științifică de la București se aliniază perfect cerințelor impuse de standardele occidentale.
O recunoaștere de excepție pentru cercetarea din România
În acest ecosistem de elită, prezența DDS Diagnostic reprezintă o performanță unică: este singurul IMM din întreaga Europă de Est selectat în consorțiu și unul dintre singurii trei parteneri din această regiune geografică.
La reuniunea de la Lisabona, găzduită de INESC MN în cadrul campusului Instituto Superior Técnico, delegații DDS Diagnostic, dr. Sorin Mocanu și drd. Mădălina Axinie, au participat la sesiuni de lucru strategice și vizite în laboratoare de tehnologie avansată, unde s-au pus în comun progresele remarcabile din ultimele luni.
„Pentru DDS Diagnostic, participarea în proiectul UNLOOC este o validare de cel mai înalt nivel a capacității noastre de inovare. Faptul că stăm la aceeași masă cu cele mai mari nume din bioingineria europeană demonstrează că cercetarea românească este pe deplin competitivă la nivel internațional și poate contribui direct la medicina viitorului”, au transmis reprezentanții companiei.
O prelungire strategică a proiectului
Datorită succesului răsunător și a complexității rezultatelor obținute până în prezent, consorțiul UNLOOC a luat decizia strategică de a prelungi proiectul cu încă 6 luni. Această extensie va permite echipelor de cercetare să își rafineze modelele experimentale și să maximizeze impactul inovațiilor dezvoltate în comun.
Pentru DDS Diagnostic, participarea în proiectul UNLOOC reprezintă o validare instituțională extraordinară, care crește semnificativ cota de credibilitate a inovării românești pe piața globală. Într-un domeniu dominat istoric de mari concerne din Europa de Vest, prezența unui IMM românesc la aceeași masă cu giganții din industrie dovedește că flexibilitatea, creativitatea și rigoarea științifică autohtonă pot genera valoare adăugată la nivel global.
Despre DDS Diagnostic
Fondată în 2002 de Dr. Chim. Dana Stan (CEO și Responsabil Departament de Cercetare), DDS Diagnostic este prima companie 100% românească dedicată inovării în diagnosticul in vitro. Compania dezvoltă, fabrică și comercializează soluții performante de diagnosticare și testare rapidă, utilizate zilnic în peste 300 de spitale și laboratoare din țară. Implicarea activă în proiecte din programul HORIZON Europe plasează definitiv DDS Diagnostic pe harta globală a companiilor de tehnologie medicală avansată cu impact direct în medicina viitorului.
Social
Cele 3 întrebări critice într-un test poligraf de fidelitate – Cum le formulăm corect?
Într-o relație, încrederea este unul dintre cele mai importante lucruri. Atunci când apar suspiciuni de infidelitate, lipsa comunicării și nesiguranța pot afecta profund relația dintre doi parteneri. Uneori, discuțiile repetate nu mai reușesc să aducă liniște sau claritate, iar unul dintre parteneri simte nevoia unei confirmări obiective. În astfel de situații, testul poligraf de fidelitate poate deveni o soluție serioasă și discretă pentru clarificarea adevărului.
Tot mai multe persoane aleg această variantă nu pentru scandal sau presiune, ci pentru a elimina îndoielile și pentru a putea merge mai departe, indiferent de rezultat. Totuși, un aspect foarte important într-un astfel de test este formularea întrebărilor. De fapt, succesul și relevanța testului depind foarte mult de modul în care sunt construite întrebările adresate persoanei testate.
Într-un test poligraf nu contează doar răspunsul „da” sau „nu”, ci și claritatea întrebării. Dacă întrebările sunt prea generale, ambigue sau formulate emoțional, rezultatele pot deveni neclare. Tocmai de aceea, specialiștii în domeniu acordă o atenție foarte mare acestei etape.
De ce întrebările trebuie să fie clare și foarte precise
Una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac oamenii atunci când se gândesc la un test poligraf de fidelitate este formularea unor întrebări prea vagi. De exemplu, întrebări precum „M-ai înșelat vreodată?” pot părea directe, dar în realitate sunt mult prea generale pentru un test profesionist.
Un specialist în poligraf va încerca întotdeauna să transforme întrebarea într-una clară, exactă și legată de un anumit context sau perioadă de timp. Spre exemplu, formularea poate deveni: „Ai avut contact intim cu altă persoană în timpul relației actuale?” sau „Ai ascuns în mod intenționat o relație romantică față de partenerul tău în ultimele 12 luni?”
Acest tip de formulare elimină interpretările și îi oferă persoanei testate posibilitatea de a răspunde foarte clar. În plus, întrebările precise reduc riscul unor reacții emoționale cauzate de confuzie sau stres inutil.
Este important de înțeles că testul poligraf nu funcționează ca în filme, unde apar întrebări dramatice și presiune exagerată. În realitate, procedura profesionistă presupune calm, claritate și o discuție detaliată înainte de testare. Persoana testată știe exact ce întrebări vor fi adresate și are posibilitatea să le înțeleagă complet înainte de începerea testului.
În cazul testelor de fidelitate, întrebările trebuie formulate astfel încât să urmărească fapte concrete, nu presupuneri sau interpretări personale. Acesta este unul dintre motivele pentru care experiența examinatorului contează foarte mult.
Cele 3 întrebări considerate esențiale într-un test de fidelitate
Deși fiecare caz este diferit și întrebările sunt adaptate în funcție de situație, există câteva direcții considerate esențiale într-un test poligraf de fidelitate. Aceste întrebări sunt construite pentru a clarifica exact ceea ce dorește să afle persoana care solicită testul.
1. A existat o relație ascunsă?
Aceasta este una dintre cele mai importante întrebări într-un astfel de test. Formularea trebuie să fie clară și să evite exprimările interpretabile. De exemplu:
„Ai avut o relație romantică sau intimă ascunsă față de partenerul tău în timpul relației actuale?”
Această întrebare urmărește existența unei relații ascunse și stabilește foarte clar contextul. Nu lasă loc pentru interpretări legate de prietenii, conversații banale sau simple interacțiuni sociale.
2. Au existat contacte intime cu altă persoană?
Aceasta este probabil întrebarea centrală în majoritatea testelor de fidelitate. Și aici este important ca termenii să fie clar definiți înainte de testare.
Un exemplu corect formulat poate fi:
„Ai avut contact sexual cu altă persoană în perioada relației actuale?”
Specialistul va clarifica înainte ce înseamnă exact „contact sexual”, tocmai pentru a evita ambiguitățile. Acest lucru este extrem de important pentru acuratețea testului.
3. Au fost ascunse intenționat anumite conversații sau întâlniri?
Infidelitatea nu înseamnă întotdeauna doar contact fizic. În multe situații, suspiciunile apar din cauza unor conversații ascunse, întâlniri secrete sau relații emoționale.
O întrebare relevantă poate fi:
„Ai ascuns în mod intenționat întâlniri sau conversații cu o persoană de care erai atras(ă)?”
Această formulare urmărește comportamentul intenționat de ascundere și poate oferi clarificări importante în relație.
Toate aceste întrebări sunt adaptate în funcție de situația concretă și sunt discutate înainte de test împreună cu examinatorul. Un test profesionist nu înseamnă intimidare, ci o procedură controlată și bine structurată.
Rolul specialistului în obținerea unor rezultate relevante
Un aspect extrem de important într-un test poligraf este experiența specialistului care îl realizează. Chiar dacă multe persoane se concentrează doar pe aparat, în realitate examinatorul are un rol esențial în întregul proces.
Acesta stabilește formularea corectă a întrebărilor, explică procedura, observă reacțiile și se asigură că persoana testată înțelege perfect fiecare întrebare. Un profesionist cu experiență știe să creeze un mediu calm și echilibrat, fără presiune inutilă.
De asemenea, specialistul trebuie să evite întrebările capcană sau exprimările emoționale. Scopul testului nu este manipularea sau intimidarea, ci obținerea unor răspunsuri clare și relevante.
În multe cazuri, simpla clarificare oferită de test poate ajuta un cuplu să depășească o perioadă dificilă. Uneori rezultatul confirmă fidelitatea și elimină suspiciunile, iar alteori oferă adevărul necesar pentru luarea unor decizii importante.
Important este ca testul să fie făcut într-un cadru profesionist, confidențial și cu respect pentru toate persoanele implicate.
Concluzie
Testul poligraf de fidelitate este un instrument care poate aduce claritate într-o situație tensionată și plină de incertitudini. Însă eficiența lui depinde foarte mult de modul în care sunt formulate întrebările și de profesionalismul specialistului care realizează testarea.
Întrebările clare, precise și bine construite pot face diferența dintre un rezultat relevant și unul interpretabil. Tocmai de aceea, alegerea unei echipe specializate este extrem de importantă pentru ca procesul să fie corect, discret și profesionist.
Pentru persoanele care își doresc să apeleze la un astfel de serviciu, Best-Polygraph reprezintă o opțiune de încredere, fiind specializați în teste poligraf, inclusiv în testele de fidelitate și oferind discreție, seriozitate și o abordare profesionistă adaptată fiecărei situații în parte.
-
Socialacum o săptămânăScrisoarea Repatriot către românii din afara granițelor
-
Afaceriacum o săptămânăDe ce companiile își relochează birourile în București și cum aleg spațiul potrivit
-
Uncategorizedacum o săptămânăConferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026
-
Socialacum o săptămânăElisabetta Franchi deschide cel de-al treilea magazin din București, în Promenada Shopping Center
-
Socialacum o săptămânăCele 3 întrebări critice într-un test poligraf de fidelitate – Cum le formulăm corect?
-
Socialacum o săptămânăRomânii de la DDS Diagnostic, singurul IMM din Europa de Est selectat în proiectul european de cercetare biomedicală UNLOOC
-
Exclusivacum 3 zileExternalizare IT și Mentenanță IT pentru companii – soluția eficientă pentru dezvoltarea afacerii
-
Uncategorizedacum 5 zileSamsung lansează noua generație de monitoare de gaming Odyssey, inclusiv primul monitor de gaming 6K din industrie

