Connect with us

Uncategorized

Comisia Europeană premiază Social Innovation Solutions pentru promovarea spiritului antreprenorial

Publicat

pe

Social Innovation Solutions, organizație activă în sustenabilitate și educație antreprenorială, a câștigat marele premiu pentru promovarea spiritului antreprenorial din partea Comisiei Europene în cadrul evenimentului „Premiile pentru Promovarea Întreprinderilor Europene” desfășurat cu ocazia săptămânii europene dedicată întreprinderilor mici și mijlocii, ce a avut loc la Bilbao, Spania.

Future Makers, program educațional și de incubare antreprenorială dezvoltat de Social Innovation Solutions, care sprijină anual peste 50 de start-up-uri inițiate de tineri antreprenori din șase țări din Europa Centrală și de Est, a fost desemnat cel mai bun proiect european de promovare a spiritului antreprenorial în cadrul competiției Comisiei Europene „Premiile pentru Promovarea Întreprinderilor Europene” (EEPA), ediția 2023. Future Makers a primit această recunoaștere în cadrul concursului „Premiile pentru Promovarea Întreprinderilor Europene” (EEPA), organizat de Comisia Europeană, ediția 2023.

Prin această iniţiativă, Comisia Europeană, prin DG Piață Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri, doreşte să recunoască iniţiativele care facilitează mediul de business, în special prin recunoaşterea importanţei antreprenoriatului. Competiția identifică şi recunoaște cei mai de succes promotori ai antreprenoriatului în Europa, cele mai bune politici şi practici antreprenoriale, sporesc conştientizarea valorii adăugate de antreprenoriat, încurajează şi inspiră potenţialii antreprenori.

România primește pentru prima dată premiu în decursul celor 12 ani de competiție la nivel european. Juriul care a luat decizia de a premia anul acesta programul Future Makers din România a fost format din Thomas Wobben, Director, Committee of the Regions; Giovanna Gregori, Director, European Family Businesses; Elisabeth Backteman, SME Envoy, Suedia; Yolanda Alcalá García, SME Envoy, Spania; Gilles Vandorpe, COO, Unizo și Thomas Cooney, profesor de antreprenoriat la Technological University Dublin.

În ultimii ani, Social Innovation Solutions (SIS) a dezvoltat programe de educație antreprenorială și de sustenabilitate în mai multe țări din Europa Centrală și de Est, susținând cu know-how și finanțare peste 150 de start-ups din regiune. Pentru a dezvolta un mediu de business și civic sustenabil în România și regiune, începând cu 2024, SIS crește impactul programelor de educație de sustenabilitate pentru IMM-uri și ONG-uri cu programe dedicate în țări ca Bulgaria, Serbia sau Croația, printre care Academia de Sustenabilitate și Transformator.

Premiul primit în cadrul European Enterprise Promotion Awards din partea Comisiei Europene este o recunoaștere a relevanței programelor SIS de educație în sustenabilite și antreprenoriat dezvoltate în țară și în Europa Centrală și de Est. Reușim astfel, alături de partenerii noștri, să punem România pe harta europeană a inițiativelor care susțin soluții pentru o Europă sustenabilă, inovativă și competitivă.” Ciprian Stănescu, Președinte al Social Innovation Solutions.

Social Innovation Solutions (SIS) este o organizație ce are ca misiune să susțină indivizi și organizații să înțeleagă transformările viitorului și să dezvolte soluții sustenabile de tehnologie, politici publice și antreprenoriale. SIS organizează mai multe incubatoare și programe de educație antreprenorială în România și Europa Centrală și de Est, ca Future Makers, Transformator și Academia de Sustenabilitate. De asemenea, SIS dezvoltă mai multe platforme de conversații despre sustenabilitate, trenduri de viitor și economie circulară, ca Future Summit, Sustainable Futures sau Climate Change Summit și oferă consultanță și programe de executive education în foresight, inovație și sustenabilitate.

Facebook Comments
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Hello Group lansează FINEWISE, nucleu de expertiză în comunicarea din food & beverages, ospitalitate, sănătate și stare de bine

Publicat

pe

De

  • Finewise este o divizie noua de comunicare cu focus pefine & good living marketing, în sprijinul brandurilor care ajută la o viață mai bună, frumoasă și lungă pentru clienți
  • Finewise este noua identitate care aduce în fiecare proiect echipe specializate pe industrii, dintr-un grup de specialiști cu experiență demonstrată în peste 1.000 de campanii derulate pentru peste 50 de clienți
  • Finewise este un produs Hello Group, servicii de comunicare full-service, fondat în 2010 

București, 7 decembrie 2023 – Hello Group lansează Finewise, nucleu de expertiză în comunicarea din domeniile food & beverages, ospitalitate, sănătate și stare de bine, prin intermediul căruia echipe specializate pe industrii furnizează servicii de strategie și creație, integrare multi-channel – ATL, Digital, PR, BTL, trade marketing, business trading și parteneriate menite să crească reputația brandurilor.

„Trecem la nivelul următor, iar noua noastră poziționare depășește zonele de ospitalitate și food&beverages, în care am activat cu rezultate notabile, și ne duce în zona de fine living. Credem că o viață bună este rezultatul unei vieți conștiente, bogate și sănătoase, care începe cu explorarea sinelui autentic și continuă cu cultivarea gusturilor și experiențelor. Și de aceea viziunea noastră este să construim o lume în care oamenii trăiesc o viață mai bună, împreună. Suntem aici pentru a construi branduri care să le inspire oamenilor o viață, un scop și o bucurie cu mai mare însemnătate. De la alimente și băuturi la ospitalitate și petrecere a timpului liber, de la sanatate, frumusete si wellbeing la prestigiu. Propunerea de valoare a noului brand este că Finewise livrează mai mult decât experiențe – se concentrează pe construirea unor reputații ce durează”, declară Marilena Istrătescu, Fondator Hello Group.

Construcția noului brand a avut la baza un proces de audit și strategie realizate în parteneriat cu Paul Kasprovschi, Brand Strategist.

Finewise vizeaza trei arii principale:

  • Creativitate strategică
  • Abordare integrată multichannel, ce înglobează experiențe ATL, PR și digital, experience si trade marketing
  • Business trading și parteneriate

Recent, Hello Group a lansat și Heyo Club, platforma de engagement si influence marketing, produs ce are la bază expertiza extinsă de creator de experiențe a agenției, cu o componentă puternică de trade marketing, și capitalizează pe achiziția de know-how digital și influencer marketing. Rezultatul este o platformă completă, utilă pentru orice afacere din România, de la corporații până la afaceri locale și antreprenoriat.

Grupul Hello are capital 100% românesc și cuprinde companiile Hello Communication și Hello Consumer Interaction – cu specializări complementare, care furnizează soluții de strategie, branding, comunicare integrată, PR și comunicare digitală, on și off trade marketing, precum și HoReCa & retail design.

Pe parcursul ultimilor ani, Grupul Hello a semnat si a derulat proiecte consistente in piata de food & beverages: Ursus Breweries, PPD Romania, Alexandrion Group Romania, Macromex, Mogyi Romania, Interbrands Orbico, Caroli Foods, FrieslandCampina, Pepsico; in ospitalitate: Matca Transylvanian Sanctuary, Radisson Blu Aurum Brasov, Courtyard by Marriott Floreasca, Hilton Airport, JW Marriott Bucharest, Trickshot Group, City Grill Group, Donerboom; sau in piata de sanatate si wellbeing – pentru Farmaciile Dona, Pfizer Romania sau Secom.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Uncategorized

TikTok celebrează comunitatea globală prin raportul Anul văzut pe TikTok: 2023

Publicat

pe

De

Raportul celebrează cele mai populare trenduri, creatorii care s-au remarcat și momentele frumoase din acest an, inspirate de comunitatea globală TikTok. București, 6 decembrie 2023 – Astăzi, TikTok dezvăluie Anul văzut pe TikTok: 2023, raportul anual care celebrează comunitatea globală, dar și trendurile, creatorii și momentele memorabile. 2023 a fost anul în care comunitatea TikTok a învățat life hack-uri, dar mai ales s-a distrat pe cinste – iar aici se evidențiază trendul legat de Imperiul Roman. De-a lungul acestui an, comunitatea TikTok formată din peste un miliard de utilizatori a continuat să crească și să conecteze oameni din toată lumea, ceea ce a generat un impact pozitiv asupra culturii și a vieții în general. De la rețete simple până la sketch-uri amuzante, melodii consacrate și mici afaceri care au înflorit, comunitatea TikTok a continuat să creeze, să se conecteze și să sărbătorească autenticitatea pe TikTok pe tot parcursul anului 2023. „Pentru noi, raportul Anul văzut pe TikTok: 2023 este o modalitate de a onora unele dintre momentele remarcabile care s-au petrecut pe TikTok de-a lungul anului. Este o fereastră către povești care au inspirat, distrat și educat peste 1 miliard de oameni din întreaga lume. Vă mulțumim pentru încă un an în care ați adus bucurie comunității noastre și ați împărtășit creativitatea cu noi”, a declarat Adam Presser, Head of Operations, TikTok. Iată care sunt trendurile, creatorii și momentele care au adus împreună comunitatea TikTok din toate colțurile lumii în 2023, un an în care platforma a susținut utilizatorii să învețe, să râdă, să găsească inspirație și să inspire la rândul lor, să se distreze, să își imagineze și să exploreze. Anul văzut pe TikTok: 2023 Preferate Pentru Tine: Clipurile video populare din 2023 În România

  1. @izofoamsuceava: Un expert oferă un ghid pas cu pas pentru procesul de izolare eficientă a mansardei. El folosește spumă spray și face o casă mai eficientă din punct de vedere energetic.
  2. @ayan.boy16: Un video care răsfață privitorul cu un bebeluș simpatic în timp ce i se scoate șoseta și iese la iveală cel mai adorabil picioruș pe care utilizatorii l-au văzut.
  3. @redbullro: Pagina oficială Red Bull oferă adrenalină și umor într-o compilație de accidente epice alături de glumițe despre ideile îndrăznețe care uneori nu se întâmplă.
  4. @nadina_ioana: O creatoare din nișa din lifestyle și beauty se distrează în timp ce testează un demachiant roz sub formă de spumă, care promite sunete demne de asmr.
  5. @romania: Urmăritorii sunt martori la felul în care viitorul se împletește cu prezentul într-un video în care o femeie în vârstă taie iarba cu ajutorul unui aparat de ultimă generație.

În jurul lumii

  1. @seanthesheepman: #Farmtok se remarcă odată cu ciobanul Sean și câinii săi, Kate, Echo și Mony, a căror inteligență este pusă în evidență.
  2. @kirbyquimado: Un mod ușor și creativ de a face o super gustare care are la bază pâinea.
  3. @jazephua: Ritmuri catchy ale piesei virale Capybara din 2023.
  4. @unknowndazza: Aici este povestea lui Frodrick Broscoiul și a casei sale 3D.
  5. @gabryellurlan: O nouă zi alături de câteva păsări care se ceartă la ora 6 dimineața.

The Playlist: Melodii populare care s-au auzit în 2023 De la melodii pop care au captat atenția ascultătorilor încă de la prima audiție și până la cântecele care au făcut senzație în trecut, artiștii TikTok au fost alături de noi în 2023. Anul acesta, cea mai populară melodie a fost „Cupid – Twin Ver – Sped Up Version” de FIFTY FIFTY. Comunitatea TikTok are o afinitate pentru melodiile speed-up, astfel că această versiune a piesei „Cupid” a făcut senzație și a adus cu sine o mulțime de trenduri, de la rețete și outfit-uri, la meme-uri făcute în CapCut, care au fost populare anul acesta. Trendurile au avut milioane de distribuiri și le-au adus pe vedetele K-pop în Billboard Hot 100. Mae Stephens, al cărei hit „If We Ever Broke Up” se situează pe locul 2 anul acesta în clasamentul TikTok, a reușit să renunțe la jobul ei din supermarket și să devină o artistă full-time. „Îi mulțumesc platformei TikTok pentru că mi-a oferit șansa să-mi împlinesc visul din copilărie! Platforma este un mijloc incredibil de popularizare – te ajută să crești rapid de la câțiva urmăritori la o expunere uriașă – eu am reușit să ajung de la un job într-un supermarket la a-mi trăi visul! Continuați să munciți pentru ceea ce vă doriți – toată lumea poate avea succes pe TikTok”, spune ea. În România

  1. „Totul meu” – ADI & Holy Molly: Cu peste 150 de mii de videoclipuri create cu ajutorul acestei melodii, ea spune o poveste de iubire profundă și exprimă recunoștință și devotament în cuplu.
  2. „Copacabana” – Fly Project: O melodie care surprinde energia și spiritul brazilian din Copacabana, un refren nelipsit al petrecerilor.
  3. „N-am Sa Te Las” – MIRA: Piesa vorbește despre nostalgie, iar Mira nu numai că a încântat toate radiourile de la noi cu aceasta, ci a și inspirat mii de utilizatori pe TikTok.
  4. „La tine și la bani” – rares & Bogdan DLP: Parte din coloana sonoră oficială a filmului „Romina VTM”, melodia s-a popularizat rapid după lansare și a adunat peste 100 de mii de videoclipuri pe TikTok.
  5. „Prietena ta” – Satra B.E.N.Z. & Alduts Sherdley: O melodie perfectă pentru club care vorbește despre fericire și libertate.

În jurul lumii

  1. „Cupid – Twin Ver – Sped Up Version” – FIFTY FIFTY
  2. ”If We Ever Broke Up” – Mae Stephens
  3. „Collide (more sped up)” – Justine Skye
  4. „What It Is – Solo Version” – Doechii
  5. มองนานๆ” – FLI:P

Noile Staruri: creatorii, celebritățile și artiștii care au revoluționat anul 2023 În fiecare zi, o stea se naște pe TikTok. Anul acesta, comunitatea a fost inspirată și distrată de nenumărate minți creative care au dat glas platformei. În România

  1. @claudia28xo: La doar 20 de ani, machiajul Claudiei Preduca le-a atras atenția celor de la Oprah Mag și i-a propulsat imaginea direct în paginile revistei iconice a lui Oprah. Acest lucru se datorează tehnicii sale impecabile și prezintă un mix de precizie, creativitate și finețe în munca ei.
  2. @anisoreac: Antrenor personal, Ivan Anisoreac a integrat într-un video un test de cunoștințe sportive sub forma unei explorări captivante și informative, conceput pentru a provoca urmăritorii în timp ce îi distrează cu fapte fascinante.
  3. @serbanlorena: Lorena este o creatoare de conținut plină de viziune, care își împărtășește în mod autentic pasiunile și experiențele personale cu sute de mii de urmăritori.
  4. @the.news.man: Radu Andrei Tudor a adus știrile în fața a mii de ochi dornici de informații, acumulând vizualizări impresionante pentru conținutul său.
  5. @catadinaa_: În vârstă de 29 de ani, Catadinaa este o fostă jurnalistă de justiție care a pornit într-o călătorie de auto-descoperire și a făcut ca noua ei pasiune pentru jocuri să devină și profesie.

În jurul lumii

  1. @sabrinabahsoon
  2. @chefmaxmariola
  3. @Iimeeto
  4. @mygoldenpartner
  5. @boakeadamsson

Hitmakers: Cei mai populari artiști pe TikTok în 2023 TikTok este un loc de joacă muzical în care artiștii și compozitorii se reunesc pentru a propulsa piese și tendințe la viteza culturii. În Romania

  1. Bibi (@bibi.official)
  2. Mira (@mira)
  3. Inna (@inna)
  4. Andreea Balan (@andreeabalan)
  5. Delia (@delia)

În jurul lumii

  1. Kim Loaiza (@kimberly.loaiza)
  2. Selena Gomez (@selenagomez)
  3. BLACKPINK (bp_tiktok)
  4. BTS (bts_official_bighit)
  5. Feid (ferxxo444)

Iubite de comunitatea locală: Afacerile mici care ne-au inspirat în 2023 TikTok este un loc în care utilizatorii pot începe cu pași mici, dar să gândească – și să atingă – lucruri mărețe. Nimeni nu știe acest lucru mai bine decât proprietarii de afaceri mici care au simțit cu adevărat impactul pozitiv al comunității în 2023. Datorită hashtag-urilor populare precum #SMB, #SmallBusiness și #TikTokShop, creatorii români au continuat să distreze și să se conecteze cu comunitățile în timp ce vorbeau despre pasiunea care a devenit profesia lor. În România

  1. @qwertykey.ro: Qwertykey.ro este primul magazin din România dedicat tastaturilor mecanice.
  2. @printoteca: Platformă inovatoare populară care revoluționează modul în care accesăm și folosim materialele tipărite.
  3. @elianmita: Unul dintre cei mai îndrăgiți patiseri de pe internet, din România.
  4. @nectarjuicebarromania: Nectar Juicebar este un bar cu smoothie-uri proaspete, adus la viață de două prietene.
  5. @meloni.care: Meloni oferă accesorii unice de îngrijire personală care aduc mai aproape atmosfera de acasă.

În jurul lumii

  1. @pluck_and_plant
  2. @lazy_butt_club
  3. @newmartina
  4. @timthelawnmowerman
  5. @isma_rugs

Învață pe TikTok: Lecții și trucuri susținute de TikTok Cu atât de mult conținut educațional, utilizatorii învață în timp ce derulează clipurile lor preferate pe TikTok! În 2023, #BookTok a adus oamenii mai aproape de citit, în timp ce #CleanTok a adus comunitatea în contact cu cele mai utile trucuri care țin de treburile casnice. În România

  1. @mate.matica: Profesoară de matematică care explică utilizatorilor sumele.
  2. @alinawonnerth: Profesoară de limba franceză specializată în instruirea adulților.
  3. @eblogauto: Pasionat de mașini care explică urmăritorilor cum s-a schimbat legea și face sensurile giratorii mai clare pentru șoferi.
  4. @dr.gianina.farcas: O doctoriță explică ce se întâmplă în corpul femeilor în timpul ciclului menstrual.
  5. @4fara15: Studentă la literatură, Ruxandra vorbește despre cărțile care au făcut-o să se îndrăgostească din nou de lectură.

În jurul lumii

  1. @mrbeandamatematica
  2. @james.bok
  3. @rijksmuseum
  4. @patriciafedz
  5. @jack.designs

Doar pe TikTok: Trenduri susținute de efecte creative, sunete și alte funcții TikTok Anul acesta, comunitatea TikTok a continuat să dea viață creativității și să depășească limitele exprimării printr-o gamă variată de efecte, sunete, filtre și multe altele, cu peste 25 de miliarde de videoclipuri create folosind efectele comunității până în prezent. În România

  1. @adriivonbb
  2. @graure
  3. @ovidiumuresanu
  4. @lorevsn
  5. @__y.o.y.o__

În jurul lumii

  1. Red, green and beige flags(8.5B views)
  2. #WesAnderson(2.7B views)
  3. Aged filter(800M views)
  4. AI Style(615M views)
  5. The Sim Simma Challenge(25M views)

Vocile Schimbării: Cei care au folosit TikTok pentru a schimba lucrurile în bine În 2023, creatorii au continuat să depășească limitele. I-au inspirat pe cei din propriile comunități să învețe ceva nou și să susțină cauze de care le pasă, ceea ce a făcut o diferență uriașă în întreaga lume.

  1. @madalina.vin: Mădălina este o personalitate online complexă care vorbește despre bârfe, machiaj, modă, în timp ce pledează pentru probleme sociale și își folosește platforma pentru a distra, educa și discuta provocările actuale ale vieții de zi cu zi.
  2. @deni.elenaa: Deni este o creatoare autentică, iar în clipurile sale subliniază importanța susținerii propriei opinii într-un mod respectuos și promovează un spațiu în care părerile diferite coexistă armonios.

Metodologie Raportul Anul văzut pe TikTok: 2023 se bazează pe cercetarea și analiza internă a trendurilor în perioada Ianuarie – Octombrie 2023. Despre TikTok TikTok este destinația principală pentru conținut video scurt pentru mobil. Misiunea noastră este de a inspira creativitate și de a aduce bucurie. TikTok are sediile globale în Los Angeles Singapore și are birouri în New York, Londra, Paris, Berlin, Dubai, Jakarta, Seul și Tokyo. https://www.tiktok.com/ro/ Pentru mai multe informații: Piotr Żaczko Communication Manager TikTok Poland & CE markets piotr.zaczko@bytedance.com  Sabrina Canea MSL The Practice TikTok Press Office in Romania sabrina.canea@thepractice.ro tel. +40 752 751 270

Facebook Comments
Citeste in continuare

Uncategorized

PENNY România deschide magazinul cu numărul 360

Publicat

pe

De

PENNY România continuă în ritm alert planul de expansiune și deschide magazinul cu numărul 360 în  Segarcea, județul Dolj. Începând cu 6 decembrie, clienții din zonă sunt așteptați să experimenteze ambientul modern, prietenos și accesibil, reprezentând evoluția strategică a brandului în România. 

Designul magazinelor PENNY oferă o experiență plăcută clienților, evidențiind, totodată, angajamentul companiei în extinderea portofoliului de produse 3RO – produse cu ingredientul principal provenit din România, procesate și ambalate în țară. Experiența la cumpărături este îmbunătățită datorită unei zone extinse dedicate produselor proaspete sau mărcilor proprii realizate conform preferințelor clienților români, spațiul oferind totodată o semnalizare mai vizibilă a promoțiilor și categoriilor principale de alimente.

2

Noul magazin PENNY își întâmpină clienții cu soluții practice, adaptate stilului de viață agitat, inclusiv produse gata de consum, semipreparate, precum și opțiuni refrigerate sau congelate.

1

Situat pe strada Unirii nr. 19-21, în orașul Segarcea din județul Doljmagazinul va funcționa de luni până sâmbătă în intervalul 7:30 – 21:00, iar duminica între 8:00 – 19:00. Oferă 85 de locuri de parcare, din care 3 pentru persoane cu dizabilități, iar suprafața interioară de vânzare este de 858.35 mp.

PENNY Punct reprezintă evoluția strategică a Penny Market în România și este structurată în șapte piloni de dezvoltare: experiență îmbunătățită în magazineexpansiuneproduse româneștioamenidigitalizaresustenabilitate și comunicare integrată.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Administrație locală6 ore inainte

Școala lui Codruț: Drumul câinilor abandonați spre o nouă viață

Luna aceasta, Asociația Clubul Câinilor Utilitari finalizează proiectul Școala lui Codruț – dresaj pentru câini adoptați, realizat cu sprijin de la bugetul local al...

Eveniment8 ore inainte

realme GT5 Pro a fost lansat oficial în China

Bucureși, România, 7 decembrie 2023 – realme a lansat oficial modelul GT5 Pro. Fiind cel mai puternic dispozitiv GT din toate...

Uncategorized9 ore inainte

Hello Group lansează FINEWISE, nucleu de expertiză în comunicarea din food & beverages, ospitalitate, sănătate și stare de bine

Finewise este o divizie noua de comunicare cu focus pefine & good living marketing, în sprijinul brandurilor care ajută la o...

Eveniment10 ore inainte

House of VLAdiLA și The Climate Change Company, marii câștigători ai competiției Startarium „Românii sunt antreprenori”

Competiția Startarium „Românii sunt antreprenori”, inițiată de Impact Hub și ING Bank, cu sprijinul Pluxee, și-a desemnat câștigătorii pe 29...

UncategorizedO zi inainte

TikTok celebrează comunitatea globală prin raportul Anul văzut pe TikTok: 2023

Raportul celebrează cele mai populare trenduri, creatorii care s-au remarcat și momentele frumoase din acest an, inspirate de comunitatea globală...

UncategorizedO zi inainte

PENNY România deschide magazinul cu numărul 360

PENNY România continuă în ritm alert planul de expansiune și deschide magazinul cu numărul 360 în  Segarcea, județul Dolj. Începând...

UncategorizedO zi inainte

Nokian Tyres introduce noi versiuni ale selecției sale de anvelope de vară

Nokian Tyres își actualizează gama de anvelope de vară pentru Europa Centrală pentru autoturisme, vehiculele utilitare sport și vehicule crossroad....

UncategorizedO zi inainte

Chaka Sobhani se alătură DDB WW în calitate de Președinte, CCO International

Un lider creativ premiat părăsește Leo Burnett WW pentru a se alătura rețelei DDB București, 6 decembrie 2023 – DDB Worldwide anunță că...

UncategorizedO zi inainte

25 de proiecte inovatoare merg mai departe în etapa a II-a a competiției Solve for Tomorrow organizată de Samsung România

313 idei au fost înscrise în cea de-a treia ediție a competiției Solve for Tomorrow. Ediția din acest an este...

Uncategorized2 zile inainte

TikTok stabilește noi standarde de securitate și sustenabilitate prin Proiectul Clover în valoare de 12 miliarde de Euro

București, 5 decembrie 2023 –  Peste 150 de milioane de oameni din Europa vin în fiecare lună pe TikTok ca să...

Eveniment2 zile inainte

AGON by AOC lansează monitoarele ultrawide CU34G2XE/BK și CU34G2XP/BK dedicate pasionaților de gaming

București, 5 decembrie 2023 – AGON by AOC, unul dintre cele mai importante branduri de monitoare pentru gaming și accesorii IT din...

Eveniment2 zile inainte

PC Garage lansează campaniile speciale de sărbători

Promoții și oferte până la Crăciun Începe campania “Te echipăm gratuit: cadou carcasă sau sursă la alegere” Încep cele mai tari...

Uncategorized2 zile inainte

Kärcher lansează RCF 3 – mopul robotizat, de ultimă generație, care asigură o curățare autonomă

RCF 3 oferă o curățare complet autonomă, similară cu cea folosită de mopurile electrice Kärcher; Tehnologia cu sistem de curățare...

Uncategorized2 zile inainte

Studiu Aqurate: Sărbătorile de iarnă aduc vânzări cu 28% mai mari decât media lunară anuală, în rândul magazinelor online monitorizate

Cele mai mari creșteri apar în categoriile Mobilier, Echipamente și Accesorii și produse pentru Copii și bebeluși Studiul a fost...

Social3 zile inainte

Descoperiți cum funcționează un bonus de cazino

Dacă sunteți nou în lumea jocurilor de noroc online, este posibil să fi întâlnit termenul „bonus de cazino” și să...

Uncategorized3 zile inainte

Samsung Galaxy Tab A9 și Galaxy Tab A9+ acum disponibile și în România: Divertisment și Productivitate, accesibile tuturor românilor

Descoperă o lume nouă și captivantă a vizionării imersive, multitasking-ului simplu și conectivității fără întreruperi în ecosistemul Galaxy București, România –...

Știrea Zilei