Connect with us

Eveniment

House of VLAdiLA și The Climate Change Company, marii câștigători ai competiției Startarium „Românii sunt antreprenori”

Publicat

pe

Competiția Startarium „Românii sunt antreprenori”, inițiată de Impact Hub și ING Bank, cu sprijinul Pluxee, și-a desemnat câștigătorii pe 29 noiembrie, în cadrul unui eveniment organizat la Hotel Radisson din București. În marea finală au intrat 14 antreprenori, câte 7 pentru fiecare categorie a concursului de pitch-uri, Startup și Running Ops. Aceștia au avut ocazia să își prezinte afacerile la scenă deschisă, în fața a 600 de participanți și a juriului format din mentori și reprezentanți ai mediului de business. În urma jurizării, au fost alese câte 2 companii câștigătoare pentru fiecare categorie, care au fost premiate cu un total de 90.000 de euro, nerambursabili. Câștigătorii marilor premii sunt The Climate Change Company (Startup) și House of VLAdiLA (Running Ops).

Podiumul pentru fiecare categorie a arătat astfel:

Startup:

Premiul I: The Climate Change Company (20.000 de euro, nerambursabili)

Premiul II: PiciordePlay (10.000 de euro, nerambursabili)

Running Ops:

Premiul I: House of VLAdiLA (40.000 de euro, nerambursabili)

Premiul II: BRIO (20.000 de euro, nerambursabili)

În plus, în cadrul competiției Startarium „Românii sunt antreprenori” s-au mai acordat 10 premii suplimentare, în valoare de 1.000 euro fiecare, pentru 10 cele mai votate idei de afaceri  înscrise în secțiunea Ideea ta. Voturile au fost deschise pentru public până la data de 1 decembrie, iar câștigătorii secțiunii au fost anunțați public pe startarium.ro.

„<Românii sunt antreprenori> a revenit cu aceeași forță și energie în 2023 ca și în edițiile precedente ale competiției. Ediția din 2023 a marcat și o serie de noutăți importante: alăturarea Pluxee ca partener al evenimentului și platformei Startarium.ro, alături de ING Bank, extinderea competiției cu două noi categorii, dedicate atât antreprenorilor aspiranți, cât și companiilor care au depășit stadiul de startup și, nu în ultimul rând, evoluția <Românii sunt antreprenori> într-un adevărat festival de antreprenoriat, oferind participanților nu doar o platformă de competiție, ci și un mediu propice pentru a experimenta apartenența la o comunitate puternică, dinamică, la educație și inspirație.

Faptul că avem 4 câștigători care au soluții reale și fezabile ca model de afacere la probleme care țin de agenda economică și socială a României – educația, accesul la cultură, industriile creative, infrastructură și mediu demonstrează încă odată că antreprenoriatul este unul din pilonii de creștere pentru noi toți.”, a declarat Vlad Craioveanu, CEO și cofondator Impact Hub Bucharest.

Anul acesta, evenimentul iconic Startarium Pitch Day s-a desfășurat sub o nouă identitate – Românii sunt antreprenori, menită să celebreze spiritul antreprenorial național, să aducă  competiția mai aproape de publicul larg și să încurajeze mai mulți antreprenori și viitori antreprenori să își urmeze pasiunea profesională.

„În ING, susținem creșterea startup-urilor și a micilor companii, așadar ne-am bucurat să reluăm una dintre cele mai importante competiții pentru antreprenorii din România. Suntem încântați să descoperim afaceri noi, cultivate cu pasiune, dar și să vedem evoluția celor pe care le cunoșteam deja. Scena <Românii sunt antreprenori> a fost încărcată de emoții, entuziasm și efervescență. A fost o experiență incredibilă pentru toți cei care au participat deoarece au exersat cum să construiască și să susțină un pitch, cum să convingă un juriu, format din mentori și reprezentanți cu experiență din mediul de business, că afacerea lor merită să fie câștigătoare.

56 de afaceri au fost selectate pentru semifinala ‘Romanii sunt antreprenori’, iar 14 au ajuns în finală. Îi felicităm pe marii câștigători, dar și pe toți antreprenorii curajoși care au intrat în competiție. Vom urmări îndeaproape progresele lor!”, a declarat Luana Sorescu, Head of Clients, divizia Business Banking, ING Bank România.

Cine sunt marii câștigători?

Startups:

Locul 1: The Climate Change Company

The Climate Change Company dezvoltă soluții la cheie, inovatoare și cu impact înalt, menite să contribuie la îmbunătățirea ecosistemului în care trăim și, implicit, la mai binele planetei.

Prin proiectul Littar, the Climate Change Company transformă deșeurile de plastic și sticlă în asfalt de ultimă generație, punându-și, astfel, amprenta pe viitorul infrastructurii durabile și a economiei circulare.

Această distincție nu reprezintă doar o victorie pentru noi, ci și pentru toți cei care cred într-un viitor mai ecologic. Ne amintește că atunci când ne unim, motivați de pasiune și scop, putem aborda cu succes problemele complexe cu care ne confruntăm ca planetă și societate. Este un imbold pentru noi să continuăm să dezvoltăm soluții sustenabile și să îi inspirăm și pe alții să se alăture efortului nostru de a crea un mediu mai curat și mai sănătos pentru generațiile viitoare. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în această călătorie a schimbării pozitive„, a declarat Sebastian Tudose, cofondator The Climate Change Company.

Locul 2: PiciordePlay

PiciordePlay este platforma românească de streaming care și-a început activitatea în pandemie, în vara anului 2021. Proiectul își propune să aducă teatrul mai aproape de românii de pretutindeni, oferindu-le acestora oportunitatea de a viziona online piesele lor preferate.

Până în prezent, PiciordePlay a transmis peste 30 de spectacole live, 10 înregistrări și a atras pe platformă mai mult de 10.000 de utilizatori. Platforma are parteneriate cu unele dintre cele mai apreciate instituții culturale românești, precum Teatrul Național București, Teatrul Bulandra, Teatrul Nottara sau Teatrul de Comedie.

Suntem onorați și mândri să fim recunoscuți de o competiție atât de importantă, precum Startarium «Românii sunt Antreprenori». Acest premiu este nu doar o realizare personală pentru echipa PiciordePlay, ci și o validare a faptului că există un interes puternic în zona de cultură și artă. Ne-am asumat misiunea de a crea o punte între cultura, arta și consumatorul modern, oriunde s-ar afla el, iar acest premiu confirmă faptul că suntem pe drumul cel bun. Fondurile câșigate vor fi un sprijin esențial în continuarea acestei călătorii”, a declarat Alexandru Aramă, cofondator PiciordePlay.

Celelalte 5 startupuri care au intrat în finala Startarium „Românii sunt antreprenori” sunt: Mașini la cheieMommyHAIOffbeatSmilemobilul și Voidship.

Running Ops:

Premiul I: House of VLAdiLA

House of VLAdiLA este un brand fondat de Oana și Dragoș Vlădilă care combină arta și designul de interior în dezvoltarea de produse precum tapet personalizat, catifea și mobilier de designer. Oana, arhitectă, și Dragoș, cu expertiză în antreprenoriat, își propun să inoveze domeniul amenajărilor interioare. Tehnologia modernă de printare se îmbină cu desenul manual, asigurând calitate de top. Totul se produce in-house, respectând standardele de sustenabilitate: materiale naturale, ecologice și biodegradabile, fără substanțe toxice.

Suntem mândri că House of VLAdiLA este marele câștigător al competiției «Românii sunt antreprenori» și le mulțumim organizatorilor și juraților pentru încrederea arătată! Vedem această victorie ca pe o recunoaștere a muncii și pasiunii noastre, dar și ca pe o responsabilitate foarte mare. Ne propunem să punem România pe harta designului internațional și să devenim un brand de referință”, a declarat Dragoș Vlădilă, cofondator House of VLAdiLA.

Premiul II: BRIO

Fondată în 2014, BRIO este platforma de soluții fundamentate științific, pentru îmbunătățirea performanței școlare, destinată elevilor, părinților, educatorilor, școlilor și altor instituții implicate în actul educațional din România. Prin intermediul testelor BRIO, proiectul își propune să pună la dispoziția utilizatorilor teste digitalizate standardizate, prin care elevii români din clasele I-XII să își poată evalua obiectiv cunoștințele la principalele materii școlare și să își poată îmbunătăți performanța la examene.

Acest premiu ne demonstrează că educația rămâne o prioritate în România și ne inspiră să mergem mai departe și să lucrăm din ce în ce mai intens pentru a oferi oportunități de învățare și îmbunătățire a performanței școlare în întreaga țară. Suntem hotărâți să contribuim la creșterea nivelului de educație în România și să oferim elevilor instrumentele de care au nevoie pentru un viitor mai strălucit”, a declarat Gabi Bartic, cofondator BRIO.

Pe lângă cei 2 câștigători, în finala categoriei Running Ops au intrat și BeesersBright Spacescautcurier.roHelperz.ro și Spark Online School.

‘’M-am bucurat să văd că pe scena evenimentului <Românii sunt antreprenori> au urcat români pasionați de ceea ce fac, care devin o sursă de inspirație pentru alții prin faptul că sunt capabili să aibă o viziune mai largă, pentru care binele oamenilor și impactul pozitiv în comunitatea locală sunt prioritare.

Pluxee s-a alăturat proiectului Startarium anul acesta, din convingerea că educarea și susținerea antreprenorilor români au un potențial semnificativ de a genera un impact economic pe termen lung. Vom continua strategia noastră de susținere a comunității antreprenoriale din România fiind alături de antreprenorii cu idei excelente aflați la început de drum, dar și de afacerile care continuă să crească și au nevoie de resurse și finanțare pentru o dezvoltare durabilă”, a spus Manuel Fernandez Amezaga, CEO Pluxee România și Bulgaria.

2

600 de persoane au luat parte la marea finală Startarium „Românii sunt antreprenori”

Aproximativ 600 de persoane au luat parte, în sală, la prezentările și discuțiile propuse de către organizatorii competiției.

Printre cei care au urcat pe scenă în deschiderea evenimentului s-au numărat Vlad Craioveanu – CEO & cofondator Impact Hub Bucharest, Dan Ștefan – Managing Partner Autonom Group, Delia Olteanu – Manager Strategie Clienți IMM al ING Bank, și Manuel Fernandez Amezaga – CEO Pluxee România și Bulgaria.

Ulterior, în cadrul panelului „Viitorul businessului în România: antreprenori în ascensiune”, organizat cu sprijinul Romanian Business Leaders, o serie de lideri de business și-au împărtășit experiențele și perspectivele despre inovație și succes în antreprenoriatul românesc. Aceștia au fost: Iulian Nedea – CEO și cofondator Simtel, Cristian Logofătu – Financier, Entrepreneur, board member Bittnet, Andreea Pipernea – Managing Partner Exit by Choice și Delia Dragomir – CEO și cofondator Eucom Business Language.

Lansări prezentate pe scena principală

Scena principală a fost și gazda lansării unui nou modul în cadrul platformei Startarium: Startarium eXP(erience) oferă antreprenorilor experiențe interactive de învățare, depășind cursurile online tradiționale. Cu durată de o lună, fiecare curs include 4 module, quiz-uri, o sesiune de Q&A și un proiect final cu feedback, iar cei care finalizează un curs pot beneficia de 3 sesiuni gratuite de mentorat. Înscrierile pentru primele două cursuri, Management financiar pentru mici afaceri și Web Analytics, încep pe data de 8 decembrie, pe Startarium.

Un alt moment important a fost reprezentat de pre-lansarea mapării „Green Startups Ecosystem Overview Report 2023”. Aflat la a treia ediție, raportul prezintă o analiză a startupurilor verzi din România, organizațiile de sprijin și inițiativele care promovează o tranziție către o societate neutră din punct de vedere climatic. Lansarea oficială a Green Startups Ecosystem Overview Report 2023 va avea loc pe data de 7 decembrie, în cadrul evenimentului online Romania ClimAccelerator Demo Day.

Punctele culminante ale competiției Startarium „Românii sunt antreprenori” au fost, bineînțeles, cele două finale de pitch-uri, în cadrul cărora concurenții au beneficiat de sprijinul și încurajările prietenilor, partenerilor și celor pasionați de business și de antreprenoriat.

Scenele adiacente au găzduit 6 pastile de învățare pentru participanți

În paralel cu finalele de pitching, pe scenele secundare, participanții au putut lua parte la 6 sesiuni de învățare, prezentate sub formă de masterclassuri: „Principii STELL*R pentru înalta performanță”, susținut de Adrian Florea, fondator Trend Consult, „Bani și libertate – Despre echipă, viziune și autonomie în afaceri”, susținut de Ovidiu ToaderBusiness Coach, dar și la sesiuni dedicate siguranței cibernetice – susținută de Bogdan Botezatu, director Threat Research and Reporting Bitdefender, sustenabilității – susținută de Magdalena Caramilea, Director de sustenabilitate Autonom, comunicării și branding-ului, alături de Andrei Lasc și Mihaela Joița, cofondatori Poarta 9, și echipelor performante, sesiune susținută de Cosmin Alexandru, cofondator Teamology Institute.

Sectorul agrifood a avut o scenă dedicată la Românii sunt antreprenori

Ediția de anul acesta a Agrifood Innovation Summit, organizată de EIT Food și Impact Hub Bucharest, a avut loc în cadrul evenimentului „Românii sunt antreprenori”, pe o scenă dedicată. Sub numele de Agrifood Innovation Stage, scena s-a concentrat pe subiectul inovațiilor în agricultură și industria alimentară, abordând subiecte precum siguranța alimentară, agricultura digitală și sustenabilitatea.

Evenimentul a inclus lansarea raportului „Romanian Agrifood Startups Overview Report 2023″, care analizează tendințele și provocările din sectorul agroalimentar românesc și european. Romanian Agrifood Startups Overview Report, aflat la cea de-a treia ediție în 2023, este un raport complex care include maparea startupurilor românești din industria agroalimentară implicate în inovația industriei. Raportul poate fi descărcat gratuit aici.

Rezultatele „Românii sunt antreprenori”

Competiția „Românii sunt antreprenori”, noua identitate a evenimentului emblematic Startarium Pitch Day, a primit peste 220 de înscrieri la ediția din 2023. Înscrierile au fost deschise în perioada 12.10 – 12.11.2023, pentru următoarele categorii: Ideea ta, Startup și Running Ops. Valoarea cumulată a premiilor oferite este de 100.000 de euro, nerambursabili.

Peste 1100 de persoane s-au înscris pentru a participa la marea finală din 29 noiembrie, de la Radisson Blu din București. 600 au fost prezente în locație și au avut la dispoziție 4 scene diferite și oportunități valoroase de învățare, inspirație și conectare, alături de speakeri de renume din ecosistem. Marea finală a adus pe scena principală 14 echipe finaliste care și-au susținut pitch-urile live, în fața juriului, investitorilor, presei și publicului prezent.

În cadrul celor 4 ediții anterioare ale Startarium Pitch Day, organizate între 2016 și 2019, au concurat peste 580 de antreprenori, au fost sprijinite 155 de afaceri, iar 35 dintre acestea au beneficiat de premii în valoare totală de 450.000 euro.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Peste 550 de lideri ai mediului de afaceri, diplomației și societății civile au celebrat la Grădina Snagov 250 de ani de Independență a Statelor Unite

Publicat

pe

De

Evenimentul a transmis un puternic mesaj de încredere  afirmând forța parteneriatului strategic România – SUA

Peste 550 de invitați au participat de 4 Iulie la Grădina Snagov la evenimentul dedicat Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii și aniversării a 250 de ani de la adoptarea Declarației de Independență. Într-o atmosferă elegantă și plină de căldură, evenimentul a reafirmat profunzimea relației dintre România și Statele Unite și forța valorilor care unesc cele două democrații.

Evenimentul organizat de Alianța (The Alliance for Strengthening the U.S.- Romania Relationship), sub conducerea fostului ambasador al Statelor Unite în România, Adrian Zuckerman, s-a impus în ultimii ani ca unul dintre cele mai importante momente anuale dedicate consolidării relației româno-americane. Evenimentul a reunit oameni de afaceri, diplomați, reprezentanți ai societății civile, oameni de cultură, profesioniști din numeroase domenii și reprezentanți ai comunității româno-americane.

Evenimentul s-a bucurat de prezența extraordinară a Președintelui României, Nicușor Dan, care a marcat acest moment cu adevărat istoric și transmis un mesaj de încredere în viitorul Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite și în oportunitățile pe care acesta le deschide pentru securitate, dezvoltare economică, investiții, inovare și cooperare între cele două țări. Prezența șefului statului a conferit evenimentului o semnificație aparte și a fost exprimată aprecierea pentru inițiativele care contribuie la consolidarea relației româno-americane.

În discursul său, ES Adrian Zuckerman a evidențiat valorile comune care stau la baza prieteniei dintre cele două națiuni și a subliniat că România și Statele Unite rămân unite în apărarea libertății, democrației și statului de drept. Evocând spiritul Declarației de Independență din 1776, acesta a amintit că libertatea nu este niciodată garantată definitiv, ci trebuie apărată și întărită de fiecare generație.

Ambasadorul Zuckerman a mulțumit pentru sprijinul constant membrilor din Advisory Board al Alianței: Marius Bostan, liderul RePatriot, generalul (r) Cătălin Mihalache și senatorul Claudiu Catană, evidențiind rolul lor în construirea și consolidarea punții româno-americane.

Momentele artistice, interpretarea imnurilor naționale de către copii și dialogul deschis între participanți au conferit evenimentului o dimensiune aparte. Dincolo de caracterul festiv, recepția a oferit cadrul unor întâlniri și conversații care vor genera noi proiecte, investiții, colaborări și inițiative comune în beneficiul ambelor țări.

Un moment emoționant al serii a fost dedicat comunității românești din Statele Unite de peste un milion de români care reprezintă una dintre cele mai puternice punți umane dintre cele două țări și care contribuie, prin activitatea lor, la dezvoltarea relației economice, academice, culturale și tehnologice dintre România și America.

La 250 de ani de la nașterea Statelor Unite, mesajul transmis de la Grădina Snagov a fost unul al încrederii în viitor. Relația româno-americană reprezintă una dintre marile povești de succes ale României democratice, construită nu doar prin cooperarea dintre instituțiile statului și prin Parteneriatul Strategic, ci și prin contribuția constantă a antreprenorilor, a mediului academic, a societății civile și a comunității românești din Statele Unite. Tocmai această îmbinare dintre diplomație, inițiativă privată și legături umane autentice conferă relației dintre cele două națiuni o forță și o durabilitate aparte.

Într-o perioadă marcată de provocări geopolitice fără precedent și transformări accelerate, prietenia dintre România și Statele Unite rămâne un reper de stabilitate și încredere. Evenimentul de la Grădina Snagov a demonstrat încă o dată că această relație continuă să se dezvolte prin oameni, prin valori comune și prin proiecte care privesc cu optimism spre viitor.

Despre Alianța

Alianța este o organizație dedicată consolidării parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite prin inițiative diplomatice, economice, culturale și de securitate. Pentru mai multe informații despre activitatea Alianței, vizitați www.alianta.org

Relații suplimentare:

Florina Lepădatu, Program Manager

E-mail: florina@alianta.org 

Citeste in continuare

Eveniment

Asociația Antreprenoare.ro, la București: vizibilitate, comunitate și povești reale despre ce înseamnă să conduci o afacere în 2026

Publicat

pe

De

„O femeie cu o voce este o femeie puternică.” Carmen Mihalca, fondatoare Asociația Antreprenoare.ro

Carmen Mihalca nu a spus-o doar ca pe un principiu. A construit în jurul ei un ecosistem întreg: Asociația Antreprenoare.ro este, în esență, contextul și mediul în care femeile antreprenor din România găsesc spațiul să își folosească vocea.

Despre Asociația Antreprenoare.ro

Fondată în 2019, Asociația Antreprenoare.ro a pornit dintr-o întrebare sinceră: de ce femeile cu afaceri solide lipsesc atât de des din conversațiile publice relevante pentru domeniul lor?

Astăzi, comunitatea reunește peste 16.000 de femei antreprenor din România și funcționează ca un spațiu de resurse, conexiuni și vizibilitate reală. Nu o platformă de inspirație, ci un mediu în care femeile care conduc afaceri găsesc oameni cu care să lucreze, să colaboreze și să crească.

Asociația operează la nivel național și este prezentă activ în Cluj-Napoca, Timișoara și București.

Ce s-a întâmplat la București în martie 2026

În luna martie, Asociația Antreprenoare.ro a organizat la București o întâlnire de networking în cadrul campaniei naționale „Aleg să fiu vizibilă” ,  o inițiativă construită în jurul unui element simplu și concret: fotografii de brand personal, combinate cu micro-interviuri despre ce înseamnă să fii antreprenoare azi.

Evenimentul a inclus sesiuni foto susținute de Raluca Ioana Chipriade, fotograf cu 14 ani de experiență în modă, portret și produs, absolventă UNArte secția Foto-Video, și de Anca Rancea (ancarancea.ro), fotograf de brand personal și stilist vestimentar specializat în identitate vizuală autentică pentru antreprenoare.

Femeile prezente activează în domenii complet diferite. Ceea ce le-a adus în același loc este alegerea de a fi văzute, cu numele lor, cu afacerea lor, cu expertiza lor reală.

Antreprenoarele din București care au ales să fie vizibile

Corina Ștefan lucrează în content SEO, GEO, advertoriale și training de marketing și storytelling. „Nu știam cum să vorbesc despre mine fără să vorbesc doar despre clienți”, spune ea. A ales să schimbe asta.

Lucia Ardelean este arhitect de interior și designer grafic, cu un parcurs care îmbină estetica și funcționalul. Crede că vizibilitatea nu este opțională pentru un profesionist care vrea să fie ales pentru ce știe, nu doar pentru ce arată în portofoliu.

Patricia Constandache activează în vânzări și relații cu clienții. A pornit de la convingerea că oamenii cumpără de la oameni, nu de la branduri, iar asta înseamnă că prezența personală contează la fel de mult ca produsul.

Iuliana Gabriela Enescu este specialist în fotografie si videografie cu dronă. Știe că domeniul ei este dominat de bărbați și că vizibilitatea ei ca profesionistă este, în sine, un argument.

Isabela Alexandru oferă servicii de consiliere de cuplu și psihoterapie. Lucrează zilnic cu oameni care încearcă să se înțeleagă mai bine și crede că autenticitatea trebuie să înceapă de la ea.

Oana Teslaru este consultant financiar și expert în investiții imobiliare. A ales să fie prezentă cu vocea ei într-un domeniu în care credibilitatea se construiește greu și se pierde repede.

Mirela Iacob vinde cosmetice naturale și lucrează cu femei care vor produse în care au încredere. Prezența ei publică este, pentru clientele ei, primul semn că brandul ei e real.

Ștefania Filip este numerolog și lucrează cu antreprenori care vor să ia decizii mai aliniate cu ce sunt ei cu adevărat. Alege să fie vizibilă pentru că domeniul ei câștigă credibilitate prin oameni, nu prin concepte.

Mihaela Antoche activează în nutriție și sănătate. Crede că informația corectă ajunge la oamenii potriviți doar atunci când vine de la o sursă cu chip și nume.

De ce contează vizibilitatea, nu doar activitatea

Campania „Aleg să fiu vizibilă”  (  #AlegSaFiuVizibila) nu este doar despre fotografie. Este despre o decizie pe care fiecare dintre aceste femei a luat-o conștient: să nu mai lase calitatea muncii lor să rămână un secret bine păzit.

România are sute de mii de femei antreprenor. Mulți dintre cei care ar beneficia de serviciile lor nu le cunosc, nu pentru că nu le caută, ci pentru că nu le găsesc. Vizibilitatea profesională nu este vanitate. Este o parte din afacere.

Asociația Antreprenoare.ro a construit, prin această campanie, o arhivă de povești reale. Toate participantele din prima rundă vor apărea pe prima pagină a antreprenoare.ro timp de un an.

Campania  #AlegSaFiuVizibila continuă

„Aleg să fiu vizibilă” se extinde în noi orașe. Sesiunile de fotografie de brand personal și micro-interviurile cu antreprenoare din toată România vor continua să fie publicate pe antreprenoare.ro.

Dacă ești femeie antreprenor și vrei să fii parte din comunitate sau din etapele viitoare ale campaniei, mai multe informații pe antreprenoare.ro sau la contact@antreprenoare.ro.

Asociația Antreprenoare.ro a fost fondată în 2019 și reunește peste 16.000 de femei antreprenor din România. 

Sursa foto:antreprenoare.ro

Citeste in continuare

Eveniment

The Biggest Meeting Invasion 2: Pasiunea pentru motorsport rescrie regulile în Râmnicu Vâlcea

Publicat

pe

De

Sâmbătă, 25 aprilie, Râmnicu Vâlcea încetează să mai fie doar un punct pe hartă și devine epicentrul culturii auto din România. The Biggest Meeting Invasion 2 este mai mult decât un eveniment, este un manifest al comunității pasionate de fenomenul custom, un spațiu unde ingineria întâlnește arta și performanța se măsoară în bătăile inimii.

Mai mult decât un Show: Un stil de viață

Shopping City Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască o invazie spectaculoasă de mașini modificate, proiecte deosebite și peste 2000 de entuziaști care transformă metalul în emoție. Fiecare vehicul prezent este rezultatul a sute de ore de muncă, sacrificii personale și o atenție obsesivă la detalii.

La această ediție, nu vorbim doar despre cai putere, ci despre povestea din spatele a peste 250 de maşini de lux și despre dorința de a ieși din anonimat.

Program și Activități: Adrenalină până după miezul nopții

Începând cu ora 17:00, atmosfera va fi definită de vibrația motoarelor și strălucirea proiectoarelor. Participanții și vizitatorii se vor bucura de un program intens, conceput pentru a celebra cultura auto în toate formele sale.

Competiții și probe tehnice: Provocări care vor testa limitele mașinilor și vor separa estetica de performanța pură.
Showcase de mașini modificate: O expoziție a celor mai spectaculoase proiecte din regiune și nu numai.
Interacțiune și comunitate: Un prilej de a lega prietenii noi și de a face schimb de experiențe cu oameni care împărtășesc aceleași valori.
Show-uri dinamice: Momente menite să ridice publicul în picioare și să creeze amintiri memorabile.

Detalii Eveniment

The Biggest Meeting Invasion 2 este locul unde respectul între participanți primează, iar adrenalina se îmbină armonios cu distracția. Nu este zgomot; este simfonia unei comunități unite.

Dată: 25 Aprilie
Interval orar: 17:00 – 01:00
Locație: Shopping City Râmnicu Vâlcea

Rămâi Conectat

Dacă simți că o mașină este mai mult decât un simplu mijloc de transport și dacă rezonezi cu sunetul unui motor bine reglat, locul tău este alături de noi.

Urmărește-ne pentru noutăți și înscrieri:
Instagram
: @FamousRally | @Cars_international5

The Biggest Meeting Invasion 2 – Nu lăsa pe alții să-ți povestească. Vino să-l trăiești!

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Uncategorized5 ore inainte

Cum alegi o clinică stomatologică în nordul Bucureștiului: criterii pentru pacienții din Pipera, Aviației și Băneasa

Nordul Bucureștiului este una dintre zonele cu cea mai dinamică dezvoltare din Capitală. Odată cu birourile, ansamblurile rezidențiale și școlile,...

Uncategorizedo zi inainte

Dotail, businessul online dezvoltat de Dobai Cristian, mizează pe stocuri limitate și o creștere estimată de 500% în acest an

Comerțul online a devenit una dintre cele mai accesibile, dar și competitive direcții de antreprenoriat din România. Într-o piață în...

Exclusivo zi inainte

Cum să prinzi cele mai ok oferte la cărți

Cărțile sunt un tip de cumpărătură pe care mulți dintre noi le tot amânăm, motivul fiind simplu: prețul se adună...

o zi inainte

StiriClujNapoca.ro – sursa ta de știri locale și informații relevante din Cluj

StiriClujNapoca.ro este o platformă media online independentă dedicată municipiului Cluj-Napoca și comunităților din județul Cluj. Publicația urmărește actualitatea locală, evenimentele...

TEDx românesc TEDx românesc
Social2 zile inainte

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Afaceri2 zile inainte

De ce tot mai mulți producători de mobilier aleg mașini de aplicat cant cu sisteme de adezivare EVA și PUR

Industria mobilei s-a schimbat semnificativ în ultimii ani. Dacă în trecut accentul era pus în principal pe productivitate și costuri...

Exclusiv2 zile inainte

Primele semne că afacerea ta este vulnerabilă la efracții

Indiferent de domeniul în care activează, orice companie poate deveni ținta unei tentative de efracție. De cele mai multe ori,...

Cum arată o verificare auto în București făcută de specialiști independenți Cum arată o verificare auto în București făcută de specialiști independenți
Afaceri2 zile inainte

Cum arată o verificare auto în București făcută de specialiști independenți?

Piața mașinilor second hand din București e una dintre cele mai active din România. Zeci de mii de tranzacții pe...

Uncategorized2 zile inainte

Cosmetice coreene – secretul unei ingrijiri moderne si eficiente

Cosmetice coreene sunt tot mai populare datorita formulelor inovatoare, ingredientelor atent selectionate si varietatii mari de produse pentru ingrijirea tenului. De...

Social2 zile inainte

Cum gasesti un service de reparatii electronice de incredere in Cluj

Electronicele sunt prezente in orice locuinta moderna: televizor, laptop, calculator, telefon, imprimanta, consola, router. Cand se defecteaza, gasirea unui service...

Viața în București2 zile inainte

ADIRU solicită prelungirea termenului pentru aplicarea TVA-ului redus de 9%: Blocajul sistemelor ANCPI pune în pericol zeci de mii de tranzacții imobiliare și mii de familii din România

Asociația Dezvoltatorilor Imobiliari din România – URBANIS (ADIRU) solicită Parlamentului României, Ministerului Finanțelor și Agenției Naționale de Administrare Fiscală adoptarea...

Afaceri3 zile inainte

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

Uncategorized5 zile inainte

Humana People to People România deschide un nou magazin, în Arad

Arad, 17.07.2026 Humana People to People România își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare...

Uncategorized5 zile inainte

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

Social5 zile inainte

Reparații de acoperișuri în București. Ce verificări sunt recomandate înainte de sezonul rece

Acoperișul protejează întreaga locuință de ploaie, vânt, zăpadă și variațiile mari de temperatură. Tocmai de aceea merită verificat înainte de...

Social5 zile inainte

Cum te ajută un marketplace să testezi o idee de afacere înainte să investești într-un magazin online

Ai o idee de afacere, dar nu știi dacă va avea succes? Mulți antreprenori se confruntă cu aceeași dilemă: merită...

Știrea Zilei