Connect with us

Sport

Lucian Popa, Ironman-ul din Craiova, cucerește Veneția: „A fost o cursă epuizantă, dar sunt mândru că am terminat”

Publicat

pe

Lucian Popa, supranumit „Ironman-ul Craiovei”, a reușit din nou să ducă la bun sfârșit o competiție de anduranță care i-a testat limitele fizice și psihice. De această dată, sportivul craiovean a participat la IRONMAN 70.3 Venice-Jesolo, una dintre cele mai apreciate competiții din circuitul internațional, desfășurată pe coasta Adriaticii, în Italia. A finalizat cursa în 5 ore și 28 de minute, o performanță remarcabilă având în vedere dificultățile întâmpinate pe parcurs.

Pentru Lucian, participarea la astfel de competiții nu este o noutate. Anul trecut, în luna septembrie, el a bifat cu succes IRONMAN Emilia-Romagna, una dintre cele mai dure probe de anduranță din Europa. Însă, deși are deja experiență în acest tip de concursuri extreme, fiecare cursă vine cu provocări unice.

Au fost peste 2.200 de participanți la start, iar proba de înot a fost una dintre cele mai dificile pe care le-am întâlnit până acum. Marea era agitată, erau curenți puternici și mi-am consumat aproape toată energia încă de la început. Când am ieșit din apă, aveam senzația că mi-am pierdut complet puterile,” a povestit Lucian.

Competiția IRONMAN 70.3 presupune parcurgerea a 1.9 kilometri de înot, urmată de 90 de kilometri de ciclism, iar în final 21 de kilometri de alergare, adică un semimaraton. În total, sportivii trebuie să parcurgă o distanță de 113 kilometri, solicitându-și corpul și mintea la maximum.

Lucian recunoaște că începutul cursei a fost unul dificil. Din cauza condițiilor meteorologice și a agitației apei, înotul s-a transformat într-o adevărată luptă cu natura. Energia consumată în această etapă a avut repercusiuni și asupra celorlalte probe. „Pe bicicletă, la început, îmi tremurau brațele și nu puteam să-mi controlez direcția. După vreo 40 de kilometri am început să-mi revin, mi-am regăsit ritmul și corpul a început să se reîncălzească,” povestește el.

În ciuda efortului deja consumat, Lucian a reușit să alerge cei 21 de kilometri rămași într-un timp pe care îl consideră onorabil. „Simțeam că peste 80% din energie fusese deja consumată, dar am tras de mine. Mă bucur că am terminat cursa fără accidentări și fără dureri. Asta este cel mai important.”

Un drum anevoios, dar cu rezultate notabile

Performanța de la Veneția nu este noroc sau un rezultat întâmplător. În spatele acestor reușite stau luni întregi de antrenamente istovitoare, disciplină, sacrificii personale și costuri deloc neglijabile. Lucian își desfășoară pregătirea în paralel cu activitatea sa profesională, iar susținerea financiară vine în mare parte din propriile resurse.

Este un sport care cere enorm, atât din punct de vedere fizic cât și financiar. Costurile pentru deplasări, echipament și taxele de participare sunt mari. Sper ca, pe viitor, să pot atrage sponsori și colaboratori care să mă ajute să continui acest drum. Sunt deschis la parteneriate, mai ales pentru promovarea mișcării și a unui stil de viață sănătos. Mișcarea înseamnă sănătate, iar sportul te învață să nu renunți, indiferent cât de greu îți este,” a mai declarat sportivul.

Planuri mari pentru 2025: Oradea, Transfăgărășan și… Barcelona

Lucian nu are de gând să încetinească ritmul. Luna viitoare, el va participa la cursa X-Man România de la Oradea, un eveniment care presupune o distanță similară cu cea parcursă la Veneția. În luna septembrie urmează o altă provocare montană – Transfier, concurs desfășurat pe spectaculosul traseu al Transfăgărășanului, unde condițiile climatice și diferențele de nivel fac competiția cu atât mai dificilă.

Cireașa de pe tort o va reprezenta IRONMAN Barcelona, programat pentru luna octombrie. Va fi pentru prima dată când Lucian Popa va participa la această competiție internațională de top, o adevărată provocare pentru orice atlet de anduranță. „Va fi cea mai mare provocare a mea din acest an. Este o competiție de calibru internațional și abia aștept să mă aliniez la start alături de unii dintre cei mai buni sportivi ai lumii,” spune Lucian cu entuziasm.

Un exemplu de perseverență și determinare

Lucian Popa este un model de motivație pentru tineri și pentru toți cei care caută inspirație în sport. Deși nu beneficiază încă de sprijinul financiar pe care l-ar merita, continuă să își urmeze visul cu tenacitate și optimism.

Cred că orice om care își propune să se autodepășească poate reuși. Sportul m-a învățat că nu există limite atunci când ai determinare și voință. Mă antrenez în continuare, îmi îmbunătățesc performanțele de la un concurs la altul și, cel mai important, rămân sănătos și activ.”

Pentru comunitatea din Craiova, Lucian Popa este deja o figură emblematică în sportul de anduranță. Cu fiecare cursă pe care o încheie, el demonstrează că perseverența, voința și pasiunea pot învinge orice obstacol.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Afaceri

Padbol România ajunge în Valea Jiului. Petrila devine centru oficial!

Publicat

pe

De

Un nou început pentru sportul din Valea Jiului

Valea Jiului a trăit un moment special pentru sportul local: inaugurarea primelor două terenuri oficiale de Padbol din zonă, la Petrila. Nu a fost doar tăierea unei panglici, ci începutul unei direcții noi pentru o comunitate cu tradiție și orgoliu sportiv, marcând totodată includerea Petrilei pe harta centrelor oficiale Padbol din România și integrarea sa în circuitul național al competițiilor.

Campionii mondiali, față în față cu publicul

Lansare Padbol Petrila

La deschidere au fost prezenți campionii mondiali Olivian Surugiu și Victoraș Popescu, alături de colegii lor din lotul național al României. Au oferit un meci demonstrativ spectaculos, dar au și rămas pentru un stagiu de pregătire, însoțiți de antrenorul federal. Pentru mulți dintre cei prezenți, a fost prima dată când au văzut de aproape nivelul real al performanței în Padbol.

O comunitate care a spus „prezent”

Printre invitați s-au aflat primarul orașului Petrila, sportivi din mai multe discipline, membri ai echipei Minerul Lupeni, antrenori, jucători, jucătoare, și numeroși iubitori de sport din comunitate. Prezența lor a arătat că proiectul nu aparține unei singure persoane, ci întregii zone. Atmosfera a fost directă, autentică, cu mult interes din partea tinerilor.
Evenimentul a inclus și o mini-competiție de inițiere, la care au participat 10 echipe locale. Pentru mulți a fost primul contact cu regulile și ritmul jocului. Nu a fost o competiție formală, ci un prim test, un exercițiu de curaj și curiozitate. Premiile au fost oferite de Clubul Padbol Petrila, ca semn de susținere pentru cei care aleg să continue.

Investiție pe termen lung

Inițiatorul și investitorul proiectului, Adrian Oprițescu, a explicat clar ce înseamnă această etapă:

„De ani de zile mi-am dorit să aducem aici această infrastructură modernă, care să pună sportul în vitrină și să ofere tinerilor o alternativă reală. Valea Jiului are talent și are energie.

Aceste două terenuri sunt primul pas dintr-un proiect mai amplu pe care mi-l doresc pentru întreaga zonă. Valea Jiului are tradiție sportivă și are copii talentați. Dacă le oferim infrastructură și competiție constantă, rezultatele vor apărea. Îmi doresc să continui extinderea în Valea Jiului și să construim aici un pol regional puternic de Padbol.”

Direcția națională și obiectivul performanței

Prezentă la eveniment, Elisabeta Gherghișan, președinte al Federației Române de Padbol, a pus accent pe direcția națională:

„Padbolul nu se dezvoltă prin declarații, ci prin terenuri construite și competiții organizate. Ce se întâmplă astăzi la Petrila este un exemplu concret. Ne dorim ca din astfel de comunități să apară următorii jucători selecționați în lotul național. Performanța începe local, dar poate ajunge internațional.

Dacă există pasiune și organizare, rezultatele apar. Îi invit pe toți cei care descoperă Padbolul aici, la Petrila, să intre în competițiile naționale și să creadă în șansa lor. România are nevoie permanent de jucători noi, curajoși, pregătiți să facă pasul spre marea performanță.”

Un început care poate schimba o regiune

Padbolul combină tehnica fotbalului cu dinamica unui teren închis cu pereți de sticlă, unde mingea rămâne permanent în joc și fiecare execuție este din voleu. Este un sport intens, spectaculos, care pune accent pe control, reacție rapidă și sincronizare perfectă între coechipieri.

Padbolul a crescut constant în România în ultimii ani. Extinderea în Valea Jiului confirmă o strategie clară: dezvoltare prin infrastructură, competiții locale și integrare în circuitul național.

Pentru Petrila, cele două terenuri oficiale de padbol nu înseamnă un eveniment singular. Înseamnă începutul unei etape. Dacă energia din ziua inaugurării se transformă în antrenamente constante, competiții locale și selecție pentru loturile naționale, Valea Jiului poate deveni un nou pol de performanță în Padbolul românesc.

Padbol Petrila
Citeste in continuare

Sport

Proiectul F.E.I.B. demarează: Uniunea Europeană sprijină incluziunea socială prin scrimă

Publicat

pe

COMUNICAT DE PRESĂ

Proiectul F.E.I.B. a demarat oficial: începe o provocare interesantă pentru cele cinci asociații care au dat viață acestei inițiative ambițioase. F.E.I.B. (Scrimă: Echitate, Incluziune și Apartenență) este un proiect inovator conceput pentru a promova incluziunea socială a persoanelor marginalizate prin sportul scrimei și este unul dintre cele 100 de proiecte selectate de Uniunea Europeană ca fiind deosebit de semnificative și cu impact în domeniul sportului și incluziunii sociale, dintr-un total de 824 de propuneri depuse. Acest proiect de parteneriat de cooperare vizează crearea de căi accesibile către scrimă pentru persoanele cu dizabilități, oferind oportunități atât la nivel instituțional, cât și non-formal.

Activitatea fizică are o valoare imensă în promovarea integrării sociale, iar scrima, în special, oferă oportunități unice atunci când este adaptată pentru persoanele cu dizabilități”, a declarat Lorenzo Radice, coordonatorul proiectului de la Accademia Scherma Milano. „Datorită sprijinului Uniunii Europene, putem să ne extindem dincolo de granițele Italiei, împărtășind experiența și rezultatele noastre în întreaga Europă, în căutarea unei lumi mai incluzive.”

F.E.I.B. reunește cinci organizații specializate din întreaga Europă, fiecare contribuind cu expertiza sa unică în programarea sporturilor incluzive:

– Accademia Scherma Milano (Italia): conducând proiectul, această academie de scrimă este afiliată Federației Italiene de Scrimă, Comitetului Olimpic Național Italian, Comitetului Paralimpic Italian și Federației Italiene de Sporturi Paralimpice. Oferă scrimă paralimpică în scaun cu rotile, programe pentru persoane cu deficiențe de vedere și inițiative pentru persoane cu dizabilități intelectuale, inclusiv colaborarea cu Academia Bebe Vio.

– Association Sportive Bouillargues Escrime (Franța): recunoscută de Federația Franceză de Handisport, această organizație s-a specializat în evenimente pentru persoane cu deficiențe de vedere și persoane cu dizabilități motorii din 2016. Oferă instruire pentru maeștrii de scrimă și personalul tehnic și colaborează cu ARAMAV și UREOS pentru a sprijini persoanele cu deficiențe de vedere și victimele accidentelor rutiere.

– Club Escola Hungaresa De Esgrima Pontevedra (Spania): de la introducerea scrimei pentru nevăzători în Spania în 2012, această organizație galiciană lucrează pentru a extinde accesul la scrimă pentru persoanele cu deficiențe de vedere din toată Spania. În 2021, a organizat prima întâlnire internațională de scrimă pentru nevăzători din Spania.

– Asociația Clubul Sportiv Forza Junior Costuleni (România): cu o experiență de 14 ani în serviciul copiilor vulnerabili, această organizație s-a extins pentru a include programe sportive adaptate. Din 2021, ea gestionează un departament pentru sporturi pentru persoane cu dizabilități, axat pe activități pentru persoanele cu deficiențe de vedere.

– Phoenix Social Youth Group (Ucraina): cu sediul în Cherkasy, această organizație de dezvoltare a tinerilor contribuie la dezvoltarea socială și personală a tinerilor prin educație non-formală și activități sportive, cu un accent special pe persoanele cu oportunități reduse.

Pentru a-și susține misiunea, F.E.I.B. a lansat un nou site web la adresa www.feib-erasmus.eu Această platformă servește ca un centru central în care părțile interesate pot:

– Accesa informații complete despre obiectivele și metodologia proiectului

– Afla mai multe despre partenerii internaționali și expertiza acestora

– Fi la curent cu evenimentele viitoare și oportunitățile de formare

– Urmări progresul proiectului prin știri și documentație

Lansarea site-ului web urmează reuniunii de lansare a proiectului, care a avut loc în perioada 23-24 ianuarie 2025, unde reprezentanții tuturor organizațiilor partenere s-au întâlnit pentru a stabili cadrul acestei inițiative europene de colaborare.

Lansarea platformei noastre digitale reprezintă un pas important în eforturile noastre de a crea o rețea de schimb de cunoștințe în întreaga Europă”, a declarat Lorenzo Radice. „Invităm mass-media, organizațiile sportive, susținătorii persoanelor cu dizabilități și părțile interesate să exploreze site-ul nostru web și să ni se alăture în promovarea acestei misiuni.”

Echipa F.E.I.B. va continua să actualizeze site-ul web cu resurse, informații despre evenimente și evoluții ale proiectului. Părțile interesate pot urmări proiectul pe rețelele de socializare (@feibfencing pe Instagram și Facebook) și se pot abona la newsletter prin intermediul site-ului web.

Pentru mai multe informații sau întrebări din partea mass-media, vă rugăm să contactați echipa

Informații de contact:

Echipa de comunicare a proiectului F.E.I.B.

Site web: https://www.feib-erasmus.eu

Rețele de socializare: @feibfencing (Instagram, Facebook)

Coordonator de proiect:

Lorenzo Radice

Accademia Scherma Milano SSD a RL

Via Filippo Sassetti, 15 – 20124 Milano, Italia

Telefon: +39 02 36560692

E-mail: info@accademiaschermamilano.it

Citeste in continuare

Sport

La Kinetotrimotivation, recuperare, kinetoterapie și masaj terapeutic de top în Focșan

Publicat

pe

De

La Kinetotrimotivation (cunoscut anterior drept Kineto Tri Motivation SRL), ne dedicăm cu pasiune și profesionalism sănătății pacienților din Focșani, prin servicii de kinetoterapie, fizioterapie și masaj terapeutic de top. Situat pe Strada Dorinel Ghinea 9, cabinetul nostru se remarcă prin echipamente moderne, abordare personalizată și rezultate rapide, vizibile încă din primele ședințe.


Cine suntem și ce înseamnă pentru tine

Fiziokinetoterapeut principal Ionuț Țandără conduce echipa noastră dedicată, cu o vastă experiență în recuperare medicală, terapie manuală și masaje terapeutice. În fiecare caz, abordarea noastră începe cu evaluarea inițială, în care discutăm istoricul medical, efectuam teste funcționale și identificăm nevoile reale. De aici construim un plan de tratament personalizat, adaptat la vârstă, stilul tău de viață și severitatea afecțiunii. Procesul include monitorizare constantă, ajustări și exerciții pentru acasă pentru a obtine rezultate durabile.

Ce servicii oferim

  • Kinetoterapie generală – pentru ameliorarea durerilor de spate (lombalgii, cervicalgii), articulații rigide, mobilitate redusă, disfuncții posturale. Exercițiile pasivo-active, izometrice, stretching devin pilonii în refacerea mobilității și a tonusului muscular.
  • Recuperare post-traumatică și post-operatorie – fracturi, entorse, hernii de disc, intervenții ortopedice – toată gama intervențiilor necesare pentru reabilitarea funcțională optimă.
  • Masaj terapeutic și terapie manuală – pentru relaxare, reducerea tensiunilor musculare, tratamente miofasciale, trigger points, manipulări specifice; util atât în durere acută cât și pentru reabilitare.
  • Fizioterapie cu echipamente moderne – electrostimulare, ultrasunete, laser terapeutic, drenaj limfatic, benzi kinesiologice, parafină etc., pentru susținerea procesului de refacere și ameliorare a durerii.
  • Reeducare posturală – pentru copii și adulți cu scolioză, cifoză, lordoză, probleme de statică vertebrală; pentru cei care petrec mult timp la birou, pentru cei sedentar sau sportivi care doresc aliniere corectă și prevenire a recidivelor.

De ce să ne alegi pe noi

  1. Rezultate rapide și vizibile – mulți pacienți ne spun că diferențele apar încă de la primele ședințe, atât în reducerea durerii cât și în creșterea mobilității.
  2. Abordare empatică și personalizată – pentru noi, fiecare pacient este unic; îl ascultăm, îl înțelegem și stabilim obiective clare împreună. Empatia și profesionalismul sunt deja remarcuri frecvente în recenzii.
  3. Echipamente și tehnologii moderne – folosim aparatură performantă, combinată cu tehnici manuale, pentru terapia completă, eficientă și confortabilă.
  4. Relație bazată pe încredere și transparență – explicăm ce proceduri vom aplica, cât va dura fiecare etapă, ce exerciții faci acasă; te implicăm activ în procesul tău de recuperare.
  5. Evaluare și monitorizare continuă – nu ne oprim după primele sesiuni: reevaluările ne permit să adaptăm planul de tratament, pentru progres real și evitarea recurenței problemelor.

Probleme tratate frecvent

Noi la Kinetotrimotivation tratăm cu succes o gamă largă de afecțiuni, printre care:

  • Dureri cronice de spate și gât – hernii de disc, spondiloză, sciatică
  • Afecțiuni articulare – artroză, periartrită, mobilitate redusă la genunchi, șold, umăr
  • Recuperare post-operatorie ortopedică – proteze, operații de ligament, intervenții traumatice
  • Traumatisme – entorse, fracturi, luxații
  • Probleme de statică și postură – scolioză, cifoză, lordoză, postura la birou, copii cu tulburări de dezvoltare motorie
  • Tulburări musculare și tensiuni – contracturi, dureri musculare, suprasolicitare sportivă

Cum lucrăm: pas cu pas

  1. Consult inițial & evaluare detaliată – anamneză, investigații existente, teste funcționale.
  2. Stabilirea planului de tratament – obiective clare, etape, combinarea de exerciții, fizioterapie, masaj terapeutic.
  3. Ședințe în cabinet cu echipamente moderne și terapie manuală – personalizat, supravegheat.
  4. Exerciții acasă – ghidate, adaptate, pentru susținere și menținerea progresului.
  5. Revizuire și ajustare – monitorizare periodică, adaptare la evoluția stării tale de sănătate.

Ce spun pacienții noștri

„Totul la superlativ: cabinet foarte bine dotat! … domnul Ionuț Țăndăra! … profesionalism desăvârșit, empatic …”

„Personal medical profesionist, plan de recuperare individualizat … ședinţe de recuperare cu o dotare deosebită și într-o ambianță relaxantă.”

Ratingul nostru de 4,9/5 pe Cylex reflectă satisfacția pacienților și dedicarea noastră în fiecare caz în parte.


Locație și contact

Ne găsești la Strada Dorinel Ghinea nr. 9, Focșani (cod poștal 620090). Pentru programări sau informații: +40 721 230 363
Program: Luni-vineri: 9:00 – 19:00; Sâmbătă: 9:00 – 17:00. (Verifică & confirmă telefonic pentru programări)

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Social9 ore inainte

De ce tot mai mulți proprietari aleg să își genereze singuri electricitatea

Dacă acum câțiva ani ideea de a produce propria energie părea rezervată doar pasionaților de tehnologie sau celor foarte preocupați...

Afaceri24 de ore inainte

El Studio lansează aplicația mobilă care transformă experiența programărilor în salon: primele 500 de persoane primesc 100 de puncte cadou

După mai bine de două decenii în care a construit una dintre cele mai puternice rețele de saloane de înfrumusețare...

Uncategorizedo zi inainte

Sondaj Provident: 36% dintre români spun că au purtat mult timp o etichetă impusă de ceilalți. 4 din 10 își formează o părere despre cineva după prima conversație

București, 11 iunie 2026 –  Românii recunosc că își formează rapid impresii despre cei din jur, dar și că aceste judecăți...

Apartamente de lux Apartamente de lux
Social4 zile inainte

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Social4 zile inainte

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Social5 zile inainte

RePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național

În urmă cu 10 ani, comunitatea RePatriot lansa o idee simplă, dar cu impact profund: ca perioada din jurul zilei...

Uncategorized5 zile inainte

CSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR

11 iunie, București. Comunicatul recent al Consiliului Concurenței, referitor la amendarea unui număr de 10 bănci care participă la stabilirea...

Uncategorized6 zile inainte

HONOR Magic V6 primește premii internaționale înainte de lansarea în România

Designul și inovațiile tehnologice sunt deja apreciate la nivel global București, 10 iunie 2026 – Înainte de lansarea în România, HONOR Magic...

Haine Originale în București Haine Originale în București
Exclusiv6 zile inainte

Haine Originale în București: De Ce Contează Autenticul Atunci Când Îți Construiești Stilul

Imaginează-ți că intri la o întâlnire importantă. Rochia ta din catifeaua moale alunecă perfect pe siluetă, cusăturile sunt impecabile, iar...

o săptămână inainte

Studiu Up România: trei sferturi dintre angajatori plătesc diferit oameni pe posturi similare și doar 27% dintre angajați au încredere în echitatea sistemului salarial

Up România, unul dintre jucătorii importanți de pe piața beneficiilor extrasalariale, publică rezultatele unui studiu național realizat împreună cu Reveal...

Afacerio săptămână inainte

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme...

Uncategorizedo săptămână inainte

Copiii de astăzi, adulții de mâine: noul studiu LEGO® „Play Well” 2026 arată că joaca modelează generația viitoare

București, 9 iunie 2026: Într-o lume tot mai imprevizibilă, părinții nu se mai gândesc doar la performanța academică a copiilor...

Socialo săptămână inainte

Divort amiabil in 2026 – Pas cu pas, fara conflicte

Divortul amiabil reprezinta cea mai simpla si rapida modalitate de a incheia o casatorie, atunci cand ambii soti sunt de...

Culturăo săptămână inainte

Tu stii cum să alegi facultatea potrivită după BAC?

Alegerea facultății este una dintre cele mai importante decizii pe care le vei lua vreodată, iar dacă ești în clasa a...

Socialo săptămână inainte

Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3

Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust...

Uncategorizedo săptămână inainte

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample...

Știrea Zilei