Connect with us

Afaceri

“Nici nu vreau să mă gândesc” – Capital |

Publicat

pe

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a fost invitatul lui Silviu Mănăstire în emisiunea “Dosar de politician”.

“Asistăm la cea mai dramatică, accelerată și brutală transformare”

Mircea Geoană a confirmat că, odată cu venirea lui Joe Biden la Casa Albă, lucrurile au revenit pe un făgaş normal în interiorul NATO, pe care o numeşte “cea mai de succes alianță din istoria umanității”. În plus, este nevoie de NATO în zilele noastre mai mult decât oricând, a mai precizat acesta.

“Suntem mai mult decât pe un făgaș normal, suntem pe un făgaș foarte pozitiv. Şi NATO nu a fost în pericol în sens propriu niciodată de la înființarea sa, pentru că asta este de fapt ceea ce face ca NATO să fie relevant și să fie considerat cea mai de succes alianță din istoria umanității, pentru că a putut întotdeauna să se adapteze unui mediu de securitate care evoluează, care se schimbă.

Iar acum asistăm la cea mai dramatică, accelerată și brutală transformare de mediu de securitate și de ordine globală pe care am avut-o probabil în decenii, dacă nu în secole. Deci, nevoia de NATO este azi mai mare decât oricând. Nevoia Statelor Unite de a-şi mobiliza toți aliații săi este mai mare decât oricând. Dorința și intenția noastră de a păstra NATO relevant, puternic, vigilent și credibil este mai mare decât oricând. Acest summit va avea consecințe pe termen lung”, a declarat Mircea Geoană, potrivit Rador.

Ce se întâmpla cu România dacă nu ar fi existat extinderea NATO?

Mircea Geoană a atras atenţia asupra implicaţiilor care le-ar fi putut avea o lipsă a extinderii NATO pentru ţările din regiunea noastră, în contextul ameninţării pe care o reprezintă Rusia în zona Europei de Est şi a Mării Negre: “Nici nu vreau să mă gândesc ce ar fi fost cu ţări din regiunea noastră”.

“A fost un summit extraordinar de pozitiv, și nu spun asta pentru că trebuie să fac reclamă organizației pentru care lucrez. A fost un summit constructiv, pozitiv, ambițios, dinamic și care ne dă foarte multe speranțe că vom continua pentru următoarele decenii să reprezentăm această alianță de mare succes de care trebuie să vă spun și ceva ca român.

Nici nu vreau să mă gândesc ce ar fi fost cu ţări din regiunea noastră, dacă NATO nu s-ar fi extins, dacă după ce NATO s-a extins nu venea și Uniunea Europeană. Multă lume, acum își pune și întrebări cu privire la aceste organizații, sunt și frământări şi multe întrebări sunt poate legitime, dar vreau să vă spun că diferența între a fi parte a unei alianțe care îți asigură pace şi securitate și îți garantează predictibilitate ție ca țară este un lucru bun, să profităm de acest lucru, este o perioadă în care problemele noastre istorice de teamă permanentă cu privire la jocul marilor puteri peste și deasupra capătului nostru nu mai au actualitate.

E o perioadă foarte bună, trebuie să profităm de ea cât de mult putem, evident, și în plan economic și în plan social, și în plan tehnologic și în multe alte zone”, a mai declarat, luni, Mircea Geoană.

Sursa foto: Dreamstime

Afaceri

De ce tot mai mulți producători de mobilier aleg mașini de aplicat cant cu sisteme de adezivare EVA și PUR

Publicat

pe

De

Industria mobilei s-a schimbat semnificativ în ultimii ani. Dacă în trecut accentul era pus în principal pe productivitate și costuri reduse, astăzi clienții acordă o atenție din ce în ce mai mare calității finisajelor. Muchiile mobilierului sunt analizate atent, rosturile trebuie să fie uniforme, iar rezistența în timp a îmbinărilor a devenit un criteriu important atât pentru mobilierul rezidențial, cât și pentru proiectele comerciale.

În acest context, alegerea unei mașini automate de aplicat cant nu mai înseamnă doar alegerea unui utilaj capabil să lipească un cant pe marginea unui panou. În realitate, producătorii investesc într-un echipament care influențează aspectul produsului final, eficiența producției, consumul de materiale și chiar numărul reclamațiilor primite după livrare.

Unul dintre cele mai importante elemente ale acestui proces este tehnologia de adezivare. Tot mai multe fabrici aleg astăzi mașini capabile să utilizeze atât adeziv EVA, cât și PUR, deoarece flexibilitatea oferită de cele două sisteme permite adaptarea producției la cerințele fiecărui proiect.


Aplicarea cantului înseamnă mai mult decât lipirea unei benzi

Privită din exterior, operația de aplicare a cantului pare simplă. În realitate, este unul dintre cele mai complexe procese din producția mobilierului.

Calitatea rezultatului final depinde de întregul flux tehnologic:

  • pregătirea muchiei panoului;
  • aplicarea uniformă a adezivului;
  • poziționarea cantului;
  • presarea acestuia;
  • frezarea surplusului;
  • finisarea colțurilor;
  • îndepărtarea excesului de adeziv;
  • lustruirea muchiei.

Dacă una dintre aceste etape nu este executată corect, rezultatul final poate fi compromis, chiar dacă panoul și cantul sunt de foarte bună calitate.


De ce contează atât de mult adezivul?

Mulți producători aleg utilajele comparând viteza de avans sau numărul agregatelor. Aceste criterii sunt importante, însă sistemul de adezivare influențează direct rezistența muchiei în timp.

O lipire neuniformă poate favoriza apariția infiltrațiilor, desprinderea cantului sau deteriorarea muchiilor în zonele expuse la umiditate și solicitări mecanice.

De aceea, alegerea tehnologiei de adezivare trebuie făcută în funcție de aplicațiile reale ale atelierului și de tipurile de mobilier produse.


Adezivul EVA – soluția consacrată pentru producția de serie

EVA este utilizat de zeci de ani în industria mobilei și rămâne alegerea predominantă în multe fabrici datorită echilibrului dintre cost și performanță.

Printre avantajele sale se numără:

  • cost redus al consumabilelor;
  • încălzire rapidă;
  • schimbarea facilă a culorii adezivului;
  • întreținere simplă;
  • productivitate ridicată.

Pentru mobilier rezidențial, mobilier de birou și numeroase aplicații standard, EVA oferă rezultate foarte bune atunci când procesul este corect controlat.


PUR – răspunsul la cerințele mobilierului premium

În ultimii ani, adezivii PUR au devenit din ce în ce mai utilizați în fabricile care produc mobilier destinat bucătăriilor, băilor, spațiilor comerciale sau proiectelor HoReCa.

După aplicare, PUR reacționează cu umiditatea din aer și formează o legătură chimică stabilă între cant și panou. Acest proces oferă o rezistență superioară la umiditate și temperatură comparativ cu soluțiile convenționale.

Pentru mobilierul expus zilnic la abur, apă sau variații de temperatură, această caracteristică poate contribui la creșterea durabilității produsului finit.


De ce aleg fabricile sisteme combinate EVA și PUR?

În urmă cu câțiva ani, multe companii își configurau producția în jurul unui singur tip de adeziv. Astăzi, portofoliile sunt mult mai variate.

Aceeași fabrică poate produce într-o săptămână mobilier pentru locuințe, mobilier comercial și amenajări pentru hoteluri sau restaurante.

În aceste condiții, flexibilitatea devine un avantaj competitiv.

O mașină de aplicat cant care permite utilizarea ambelor tehnologii reduce limitările de producție și oferă posibilitatea adaptării rapide la cerințele fiecărui client.


Nu doar adezivul face diferența

Calitatea muchiei este influențată și de modul în care este pregătit panoul.

De aceea, mașinile moderne integrează agregate precum:

  • prefrezare;
  • presare cu role;
  • frezare superioară și inferioară;
  • rotunjirea colțurilor;
  • țicling de rază;
  • țicling de cant;
  • lustruire.

Aceste operații contribuie împreună la obținerea unei muchii curate și uniforme.


Cum alegi o mașină de aplicat cant?

Înainte de achiziție este recomandat să răspundeți la câteva întrebări esențiale:

  • Ce tip de mobilier produceți?
  • Care este volumul zilnic de lucru?
  • Utilizați PAL melaminat, MDF, HPL sau alte materiale speciale?
  • Aveți nevoie de adeziv PUR?
  • Doriți posibilitatea de extindere a producției în viitor?
  • Cât de importantă este disponibilitatea service-ului și a pieselor de schimb?

Răspunsurile la aceste întrebări sunt adesea mai importante decât diferențele de preț dintre două utilaje similare.


Un exemplu de echipament flexibil

Pe piață există deja echipamente care integrează ambele sisteme de adezivare într-o singură configurație.

Un exemplu este DANIBRUM HD511JY, o mașină automată de aplicat cant proiectată pentru producători care doresc flexibilitate în utilizarea adezivilor EVA și PUR, fără a compromite productivitatea. În funcție de configurația aleasă, astfel de utilaje pot integra și agregate pentru prefrezare, frezare, țicling și polișare, contribuind la obținerea unor muchii uniforme și a unui finisaj de calitate.

Mai important decât modelul în sine este însă principiul pe care îl ilustrează: investiția într-un echipament adaptabil poate oferi producătorului libertatea de a răspunde unor cerințe diverse ale pieței, fără schimbări majore în fluxul tehnologic.


Concluzie

Investiția într-o mașină de aplicat cant nu ar trebui evaluată exclusiv prin prisma vitezei de avans sau a prețului de achiziție. Calitatea sistemului de adezivare, configurația agregatelor, posibilitatea utilizării diferitelor tipuri de adeziv și suportul tehnic disponibil după instalare pot influența performanța echipamentului pe termen lung.

Pe măsură ce cerințele privind calitatea mobilierului cresc, producătorii caută soluții care să combine flexibilitatea, productivitatea și fiabilitatea. Alegerea unei mașini capabile să utilizeze atât tehnologia EVA, cât și PUR reprezintă, pentru multe companii, o modalitate de a răspunde acestor cerințe și de a-și adapta producția la proiecte din ce în ce mai diverse.

Citeste in continuare

Afaceri

Cum arată o verificare auto în București făcută de specialiști independenți?

Publicat

pe

Cum arată o verificare auto în București făcută de specialiști independenți

Piața mașinilor second hand din București e una dintre cele mai active din România. Zeci de mii de tranzacții pe an, oferte pe toate segmentele de preț, vânzători de toate tipurile, de la persoane fizice la dealeri și importatori. Și, în mijlocul tuturor acestor tranzacții, aceeași problemă veche: cumpărătorul nu știe niciodată cu certitudine ce cumpără.

Răspunsul la această problemă există și în București funcționează deja.

Primul centru independent de expertiză auto din România

Pilot Garage este primul centru independent de expertiză auto din România. Oferă verificare mașină second-hand înainte de cumpărare sau vânzare, realizată de 4 specialiști în 648 de zone ale mașinii, cu raport imparțial în 45 de minute.

Independența e elementul definitoriu. Pilot Garage nu vinde mașini, nu face reparații și nu are niciun interes în rezultatul verificării. Evaluarea e obiectivă prin construcție, scopul unic e să ofere o imagine corectă a stării reale a vehiculului.

Cum arată procesul pas cu pas

Totul începe cu o programare, online pe pilotgarage.ro sau telefonic. La sosire, mașina e preluată și procesul e explicat înainte de începerea inspecției.

Cei 4 specialiști lucrează simultan: unul pe mecanică și motor, cu teste pe banc de frânare, stand dinamic pentru suspensii și tester DYNO, unul pe caroserie și vopsea, cu aparatură de măsurare a grosimii stratului pe fiecare panou, unul pe electronică, scanare OBD completă a tuturor modulelor, inclusiv istoricul erorilor, unul pe interior și dotări. Testul rutier completează inspecția.

În 45 de minute primești un raport detaliat, tipărit și pe email, cu fotografii din timpul verificării, clasificarea problemelor pe nivel de gravitate și o recomandare finală clară.

Ce faci cu raportul

Dacă sunt identificate probleme, raportul îți oferă argumente concrete pentru negocierea prețului sau pentru renunțarea la achiziție. Dacă raportul e curat, cumperi cu certitudine documentată.

Raportul e securizat cu cod QR unic și verificabil online, util atât pentru cumpărător, cât și pentru vânzătorul care vrea să demonstreze starea reală a mașinii.

Pentru oricine caută o verificare auto in Bucuresti realizată de specialiști independenți, cu echipamente profesionale și raport documentat, Pilot Garage e opțiunea concretă disponibilă acum.

Citeste in continuare

Afaceri

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Publicat

pe

De

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare de informații, selecția și claritatea devin esențiale.

În fiecare zi suntem înconjurați de prea multă informație. Nu totul este relevant sau util.

Selectat.ro selectează informațiile importante, le verifică și le prezintă clar, pentru ca cititorii să poată identifica mai ușor ceea ce merită să știe.

Noua platformă își propune să pună accent pe informația relevantă și pe o prezentare clară și accesibilă, oferind cititorilor o selecție atentă a subiectelor de interes.

Conceptul care stă la baza proiectului este exprimat chiar prin mesajul său: „Selectăm ce merită să știi.”

Selectat.ro
Ce merită să știi.

Contact: contact@selectat.ro

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Uncategorized16 ore inainte

Dotail, businessul online dezvoltat de Dobai Cristian, mizează pe stocuri limitate și o creștere estimată de 500% în acest an

Comerțul online a devenit una dintre cele mai accesibile, dar și competitive direcții de antreprenoriat din România. Într-o piață în...

Exclusiv18 ore inainte

Cum să prinzi cele mai ok oferte la cărți

Cărțile sunt un tip de cumpărătură pe care mulți dintre noi le tot amânăm, motivul fiind simplu: prețul se adună...

23 de ore inainte

StiriClujNapoca.ro – sursa ta de știri locale și informații relevante din Cluj

StiriClujNapoca.ro este o platformă media online independentă dedicată municipiului Cluj-Napoca și comunităților din județul Cluj. Publicația urmărește actualitatea locală, evenimentele...

TEDx românesc TEDx românesc
Social2 zile inainte

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Afaceri2 zile inainte

De ce tot mai mulți producători de mobilier aleg mașini de aplicat cant cu sisteme de adezivare EVA și PUR

Industria mobilei s-a schimbat semnificativ în ultimii ani. Dacă în trecut accentul era pus în principal pe productivitate și costuri...

Exclusiv2 zile inainte

Primele semne că afacerea ta este vulnerabilă la efracții

Indiferent de domeniul în care activează, orice companie poate deveni ținta unei tentative de efracție. De cele mai multe ori,...

Cum arată o verificare auto în București făcută de specialiști independenți Cum arată o verificare auto în București făcută de specialiști independenți
Afaceri2 zile inainte

Cum arată o verificare auto în București făcută de specialiști independenți?

Piața mașinilor second hand din București e una dintre cele mai active din România. Zeci de mii de tranzacții pe...

Uncategorized2 zile inainte

Cosmetice coreene – secretul unei ingrijiri moderne si eficiente

Cosmetice coreene sunt tot mai populare datorita formulelor inovatoare, ingredientelor atent selectionate si varietatii mari de produse pentru ingrijirea tenului. De...

Social2 zile inainte

Cum gasesti un service de reparatii electronice de incredere in Cluj

Electronicele sunt prezente in orice locuinta moderna: televizor, laptop, calculator, telefon, imprimanta, consola, router. Cand se defecteaza, gasirea unui service...

Viața în București2 zile inainte

ADIRU solicită prelungirea termenului pentru aplicarea TVA-ului redus de 9%: Blocajul sistemelor ANCPI pune în pericol zeci de mii de tranzacții imobiliare și mii de familii din România

Asociația Dezvoltatorilor Imobiliari din România – URBANIS (ADIRU) solicită Parlamentului României, Ministerului Finanțelor și Agenției Naționale de Administrare Fiscală adoptarea...

Afaceri3 zile inainte

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

Uncategorized5 zile inainte

Humana People to People România deschide un nou magazin, în Arad

Arad, 17.07.2026 Humana People to People România își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare...

Uncategorized5 zile inainte

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

Social5 zile inainte

Reparații de acoperișuri în București. Ce verificări sunt recomandate înainte de sezonul rece

Acoperișul protejează întreaga locuință de ploaie, vânt, zăpadă și variațiile mari de temperatură. Tocmai de aceea merită verificat înainte de...

Social5 zile inainte

Cum te ajută un marketplace să testezi o idee de afacere înainte să investești într-un magazin online

Ai o idee de afacere, dar nu știi dacă va avea succes? Mulți antreprenori se confruntă cu aceeași dilemă: merită...

Uncategorized6 zile inainte

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice...

Știrea Zilei