Connect with us

Exclusiv

EXPLOZIV/Gușă, ,,bidonul” lui Vântu – Comisarul de Prahova

Publicat

pe

Realitatea Tv a devenit, în ultimii ani, un soi de ,,oficios” al președintelui Klaus Iohannis precum și al ,,Binomului SRI-DNA”. Dar, până să ajungă aici, respectiva televiziune a fost și o afacere, care a trecut, din mână în mână, pe la diverși patroni. Patroni care s-au străduit să obțină de pe urma ei maximum de profit, dar și o cât mai mare  influență asupra vieții noastre politice. Un drum labirintic pe care îl vom prezenta, pe larg, în zilele următoare.

Cosmin Gușă joacă, de câțiva ani buni, rolul înțeleptului „din gura peșterii“ care apare periodic, la Realitatea Tv,  unde își dă cu părerea despre absolut orice: de la politică la economie, de la sport la știință și Dumnezeu mai știe despre ce altceva. Dar, de un timp încoace, el și-a schimbat mesajul: a început să se vaiete, afirmând că totă lumea este împotriva lui și că este foarte posibil ca televiziunea lui, aflată de multă vreme în insolvență (dar și datornică la bugetul de stat cu vreo câteva zeci de milioane de euro) să fie închisă.

O evoluție complicată

La începuturile sale, afacerea „Realitatea Tv“ a fost strâns legată de Sorin Ovidiu Vântu și de Elan Shvartzemberg. Acum, primul dintre aceștia se află, de câțiva ani buni, în pușcărie, unde execută o pedeaspă grea. În schimb, cel de al doilea a fugit din țară, exact pentru a scapa, și el, de detenție. De-a lungul ultimilor câțiva ani, justiția a deschis o mulțime de anchete și doasare penale, dintre care nici unul nu a fost dus pînă la capăt. Dar, „viața merge înainte“: în urma unui lung lanț de evenimente, afacerea RealitateaTv a ajuns pe mâinile lui Cozmin Gușă. Asta în condițiile în care, de-a lungul timpului unii dintre colaboratorii lui apropiați au fost anchetați într-o serie de dosare deosebit  de grele și complexe. Dar în ciuda acestui fapt, Cozmin Gușă nu a fost deranjat absolut deloc de justiție. De ce oare? O posibilă explicație a acestei situații ar putea consta în faptul că, prin politica sa editorială, respectivul post de televiziune se comportă ca un veritabil „oficios“ al președintelui Iohannis precum și al  „Binomului SRI-DNA“.

Două „bidoane“

 Aflat în detenție, unde execută pedeapsa la care a fost condamnat într-un alt dosar, Sorin Ovidiu Vântu a declarat, într-un interviu care i-a fost luat anul acesta, pe 9 martie:  „Tot timpul eu am fost proprietarul acestei companii, contractul de trust-see este doar de fațadă. Fiica mea a semnat un contract de trust-see în Cipru cu domnul Gușă, care nu mai recunoaște acum. (…) Eu am depus o plângere la DNA acum vreo 5 ani, procurorul de caz a stabilit cu claritate că domnii Gușă, Păcurariu, Elan Schwartzenberg sunt escroci, au dovezi clare. Au probe, numai că țin dosarul la sertar pentru că Realitatea este încă utilă domnilor cutare și cutare – Iohannis, SRI, DNA. E suportul lor principal. Se așteaptă probabil să se facă termenul de prescripție pentru Gușă și Păcurariu și în același timp să dea posibilitatea acestor escroci să treacă contractele de echipamente, de cabluri, banii intrând aici, iar toate datoriile acumulându-se în trustul meu de presă. Nici domnul Elan, nici domnul Gușă nu au fost proprietarii acestui trust, au fost niște <<bidoane>> folosite de mine ca să protejez trustul de atacul furibund al securității române.“ Spusele lui Vântu par să fie confirmate de faptul că, DNA are în lucru, un dosar privitor la situația juridică a unora dintre personajele care au putere de decizie în ,,staff“- ul acestui post Tv. Este vorba espre Dosarul nr. 97/P/2018. În cadrul acestuia există „Ordonanța“ din 21.03.2018 în cuprinsul căreia procurorul Carmen Damian descrie un veritabil păienjeniș de firme și tranzacții care s-au efectuat, de-a lungul ultimilor câțiva ani, în jurul firmei „Realitatea Media“ SA.

 

„Bluelink“- acționarul majoritar

 

Încă de la începutul acestui document, procurorul Carmen Damian pune în evidență faptul că acționarul majoritar al RealitateaTv a fost „Bluelink Comucazione (Cyprus) Limited“, firmă al cărei beneficiar real a fost Sorin Ovidiu Vântu. O firmă care deținea pachetul majoritar de 86 la sută dintre acțiunile emise de Realitatea Media SA, sociatate a cărei principală avere era postul de televiziune Realitatea. Datorită structurii acționariatului societății Realitatea media SA, cel care controla acționarul majoritar putea să controleze și postul de televiziune. Dar, în perioada 21 mai 2011-20 mai 2012, S.O Vântu a oferit administrarea „Bluelink Comunicazione“ lui Emilian Schwartzemberg, mult mai bine cunoscut sub numele de Elan Schwartzemberg.

 

„Istoria“ pe scurt

Documentul întocmit de procurorul Carmen Damian descrie, pe scurt, cronologia acestor afaceri deosebit de încâlcite.

-29.04.2011: Emilian Schwartzemberg dobândeșta calitatea de acționar nominal la Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited.

-21.05. 2011: Schwartzemberg dobândește calitatea de director al societății Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited.

-07.09 2011: Tribunalul București dispune deschiderea procedurii de insolvență a debitoarei Realitatea Media SA în dosarul nr. 5893/3/2011.

-20.10.2011: Schwartzemberg, ca director al  Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited, cedează către E-Boutique Kft creanța de 23.596.467 euro, pe care această societate o avea față de Realitatea Media S.A.

-20.04.2012: revocarea lui Schwartzemberg din funcția de director al Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited, moment în care Realitatea Tv s-a întors la familia Vântu. .

-14.08.2012: Hotărârea nr.4 a Adunării Generale Extraordinare a acționarilor SC Realitatea SA, adoptată cu votul acționarului majoritar  Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited, reprezentat de Ioana Vântu prin care s-a dispus revocarea mandatului administratorului special Bercea Florin.

Documentul întocmit de procurorul Carmen Damian afirmă că, pe 29.04.2011, Schwartzemberg a dobândit doar calitatea de „persoană interpusă“ pentru S.O.Vântu în cadrul Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited. Conform înțelegerii dintre cei doi, Schwartzemberg urma să se comporte ca și cum ar fi fost beneficiarul real al societății, pentru ca legătura dintre adevăratul proprietar (S.O.Vântu) cu televiziunea Realitatea Tv să fie ascunsă publicului. O decizie care, mai târziu, avea să-l coste foarte mult pe Vântu. Ulterior, în timp, Schwartzemberg a încercat să preia postul de televiziune prin preluarea bunurilor necesare pentru o televiziune: mărcile înregistrate, resursele umane și resursele materiale. Dar înstrăinarea unor marci înregistrate, făcută deprin contractele încheiate pe 18.04 2012, l-au făcut pe Vântu să-i retragă aceluia calitatea de acționar nominal și de director al Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited. Dar, în ciuda faptului că această acțiune avusese loc pe 20.04.2012, informația nu a fost făcută publică nici de el și nici de către membrii familiei sale. Pe 21.06.2012, hotărârea de condamnare a lui Sorin Ovidiu Vântu a rămas definitivă și el a început executarea pedeosei. Un an mai târziu, pe 20 iulie 2012, și Elan Schwartzemberg a fugit într-o țară cu care România nu are tratat de extrădare, astfel că el nu mai poate fi readus ca să răspundă pentru faptele sale. Dar în ciuda acestor fapte, „epopeea“ Realitatea Tv a continuat, la fel de complicată.

 

Hop și Cozmin Gușă!

 

Ulterior, Schwartzemberg a început să negocieze cu Cozmin Gușă în vederea vânzării postului de televiziune Realitatea Tv. „Ordonanța“ din 21.03.2018,  întocmită de procurorul Carmen Damian menționează că, la data de 16.04.2012, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare a unui număr de 62.1814.619 de acțiuni emise de către Realitatea Media SA între Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited, reprezentată de către Emilian Schwartzemberg prin avocatul Baciu Gabriel, în calitate de cedent, către cesionarul Strategies Research-Investiments SRL, reprezentată de către administratorul Cozmin Gușă, prin avocatul Marius Manolache, la prețul de 10.000 de euro. Un exemplar al acestui contract a a fost ridicat de către organele de anchetă la o percheziție efectuată, pe 16.04.2012, la Bercea Florin, administratorul special al Realitatea Media SA.

Un contract fals

 Organele de anchetă au stabilit că acel contract, datat 16 aprilie 2012 era, de fapt, un fals. Iar asta pentru că el nu a fost încheiat la această dată, ci mai târziu, cînd Schvartzemberg nu mai era directorul firmei cedente, așadar al Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited. Anchetatorii au mai afirmat că acest înscris sub semnătură privată a fost confecționat în întregime doar pentru a justifica pretențiile Strategies Research-Investiments SRL asupra acțiunilor emise de Realitatea Media S.A. Iar argumentul este unul de-a dreptul neașteptat, care nu a fost luat în seamă de către cei care au executat „plastrografia“: 16.04.2012 a fost a doua zi de Paști pentru creștinii ortodocși. De fapt, audiat ulterior, Marius Manolache a și recunoscut că nu a semnat contractul a doua zi de Paște, ci ulterior. Dar, și mai interesant este faptul că acel contract a fost prezentat doar în anul 2013.

Elbahold  Limited

 În această ecuație, deja foarte complicată a intervenit și firma Elbahold Limited, o companie cipriotă, acționar majoritar al cocietății PSV Company SA, al cărei beneficiar real a fost Sorin Ovidiu Vântu. Și în cazul acestei firme s-au pus în mișcare alte acte falsificate. Este vorba despre falsificarea unei înregistrări conform căreia se menționa că, la data de 01.02.2012,  Elbahold Limited a cedat un număr de  1.620.372 acțiuni firmei Strategies Research-Investments SRL. Dar, anterior, pe 07.11.2011, se încheiase contractul 101/07.11.2011, prin care SOVântu, în calitatea sa de acționar nominal  la Berhil Limited, a cedat acțiunile emise de către Elbalhold Limited către Strategies Research Investiments, reprezentat de către Maricel Păcuraru, prienen și partener de afaceri al lui Cozmin Gușă. Conform acelui contract, prețul cesiunii a fost de 40.000.000 dolari din care 500.000 la încheierea contractului, 10.000.000 până la sfârșitul lunii martie 2012 iar restul de 29.500.000 dolari până la sfârșitul lunii decembrie 2013. Dumnezeu știe de unde o fi avut Păcuraru atâta bănet. Dar este clar că, oricât de mulți, ,,banii nu i-au adus fericirea”: pe 3 noiembrie 2014, el a fost condamnat definitiv, alături de fostul director al Poștei Române, la patru ani de pușcărie, într-un alt dosar penal în care a fost acuzat de producerea unui prejudiciu de peste patru milioane de euro.

 

Amariței intră în „joc“

 

În cadrul „Ordonanței“ din 21.03.2018, procurorul Carmen Damian menționează și faptul că, în calitate de reprezentanți ai companiei Strategies Research Investments SRL, Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru au decis numirea lui Amariței Mirel Mircea în funcția de director al Elbahold Limited și a lui Baciu Gabriel în calitate de secretar al aceleiași societăți. Modificarea corespunzătoare a acționarilor nominali ai societății a fost agreată de către părțile contractante din contractul nr. 101/07. 11. 2011 și au fost înregistrate la Registrul Companiilor din Cipru. Din actele întocmite în Cipru, rezultă că, pe 07.11.2011, în timp ce Maricel Păcuraru s-a aflat în România, pentru a semna contractul nr. 101/07.11.2011, Cozmin Gușă s-a aflat în Cipru, unde a semnat documentele prin care a primit calitatea de acționar nominal la Strategies-Research-Investments SRL. Așadar, Sorin Ovidiu Vântu, beneficiarul real al Elbahold Limited Ulterior, a semnat în România contractul  nr. 101/07.11.2011și cele două anexe ale acestuia. Concret, Maricel Păcuraru a semnat alături de Vântu cele trei documente deja menționate, precum și documentul sub semnătură privată în care recunoștea că nu a plătit 39.500.000 dolari în timp ce Amariței Mirel Mircea și Baciu Gabriel au făcut demersurile pentru publicitatea operațiunii în cadrul societății Elbahold Limited. Aceasta a fost doar o manevră de fațadă, pusă în evidență de procurorul Carmen Damian: Așa cum rezultă din circumstanțele încheierii acestui contract, părțile nu au avut de gând să vândă și să cumpere acțiunile ci doar să creeze aparența unui transfer al proprietății asupra acțiunilor emise de către PSV Company SA. Motivul l-a reprezentat dorința lui SOVântu de a nu mai fi asociat cu PSV Company SA întrucât în dosarul nr. 916/P/2011 al Parchetului General se efectuau cercetări inclusiv cu privire la beneficiarul real al societății Elbahold Limited. Chiar în ziua de 07.11.2011, dată la care a fost semnat contractul nr.101, SOVântu a fost reținut în dosarul 916/P/2011, iar pe 08.11.2011, și apoi a și fost arestat preventiv în același dosar.( Vasile Surcel – Cotidianul).

 

 

Exclusiv

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

Publicat

pe

De

În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.

Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.

Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.

Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.

„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.

Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.

Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.

Despre Klass Coating System

Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.

Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.

Citeste in continuare

Exclusiv

Mozaic Piscina: Transforma-ti Bazinul intr-o Opera de Arta Acvatica

Publicat

pe

De


Aspectul vizual al piscinei tale este la fel de important ca functionalitatea sa. Mozaicul piscina este una dintre cele mai elegante si durabile optiuni de finisaj, transformand un simplu bazin intr-un element architectural spectaculos. Fie ca preferi culori clasice sau modele contemporane, mozaicul ofera posibilitati nelimitate de personalizare.

Aspectul vizual al piscinei tale este la fel de important ca functionalitatea sa. Mozaicul piscina este una dintre cele mai elegante si durabile optiuni de finisaj, transformand un simplu bazin intr-un element architectural spectaculos. Fie ca preferi culori clasice sau modele contemporane, mozaicul ofera posibilitati nelimitate de personalizare.

De ce sa alegi mozaic pentru piscina ta?

Mozaicul de piscina nu este doar o alegere estetica, ci si una practica. Suprafata sa neteda rezista la alge, este usor de curatat si nu se decoloreaza in contact prelungit cu clorul sau cu razele UV. Un finisaj de calitate cu mozaic poate dura 20-30 de ani fara probleme majore, facand aceasta investitie extrem de rentabila pe termen lung.

Tipuri de mozaic pentru piscina

Mozaicul din sticla este cel mai popular pe piata actuala. Reflexia luminii in fatetele sticlei creeaza un efect spectaculos al apei, asemanator cu piscinele din resort-urile de lux. Culorile sunt vibrante, nu se estompeaza in timp si ofera o luminozitate aparte intregii piscine.

Mozaicul ceramic este o alternativa mai accesibila ca pret, cu o rezistenta excelenta la umezeala si la variatiile de temperatura. Exista intr-o gama larga de culori si texturi, putand imita aspectul pietrei naturale sau al materialelor moderne.

Mozaicul din piatra naturala (marmura, travertin, bazalt) aduce un aspect premium si un caracter unic fiecarei piscine. Fiecare placheta este unica, ceea ce face ca nicio piscina acoperita cu mozaic natural sa nu semene cu alta.

Sfat TotalPool: Pentru efectul cel mai spectaculos, combina mozaic albastru-turcoaz pe fundul si peretii piscinei cu o banda decorativa in culori contrastante la linia apei. Rezultatul este demn de o villa de lux.

Cum se monteaza mozaicul de piscina?

Montajul mozaicului piscina necesita profesionalism si materiale speciale. Se utilizeaza adezivi rezistenti la apa si rosturi flexibile care permit dilatarea si contractarea suprafetei fara crapaturi. Este esential ca suprafata de baza sa fie perfect plana si curata inainte de aplicare. Un montaj corect garanteaza durabilitatea pe termen lung.

Culorile de mozaic si efectul lor asupra apei

Culoarea mozaicului influenteaza direct perceptia culorii apei. Nuantele de albastru si turcoaz creeaza o apa de un albastru vibrant, tipic piscinelor din Mediterana. Mozaicul alb sau crem ofera un efect de apa de un verde-albastru discret si elegant. Nuantele inchise, de antracit sau negru, ofera un aspect ultra-modern si o apa cu reflexii dramatice.

Unde gasesti mozaic de calitate pentru piscina?

Pe totalpool.ro gasesti o gama variata de mozaic piscina, de la plachete simple monocrome pana la colectii premium de sticla cu efecte tridimensionale. Toate produsele sunt certificate pentru utilizare in mediu acvatic si beneficiaza de garantie extinsa.

Citeste in continuare

Exclusiv

Cursul de contabil poate fi șansa spre independența financiară mult dorită!

Publicat

pe

De

Există unele domenii unde este nevoie mereu de oameni bine pregătiți, care să facă față situațiilor stresante și… să nu se plictisească niciodată de ceea ce fac. Unul dintre ele este cel financiar, un domeniu care pare mult prea rigid pentru mulți dintre noi. De fapt, lucrurile nu stau chiar așa, sau cel puțin așa ne dau asigurări cei care lucrează în branșă. Poate că și tu ești pasionat de așa ceva, și ți-ai dori să ai o carieră frumoasă, și de aceea ești în căutarea unei șanse de a-ți schimba viața. Să urmezi o facultate de specialitate nu intră acum pe lista ta de priorități, dar asta nu este o cerință obligatorie. Dimpotrivă, poți urma un curs de contabil și, la final, vei putea să te angajezi imediat și să începi să lucrezi în acest domeniu unic.

Există unele domenii unde este nevoie mereu de oameni bine pregătiți, care să facă față situațiilor stresante și… să nu se plictisească niciodată de ceea ce fac. Unul dintre ele este cel financiar, un domeniu care pare mult prea rigid pentru mulți dintre noi. De fapt, lucrurile nu stau chiar așa, sau cel puțin așa ne dau asigurări cei care lucrează în branșă. Poate că și tu ești pasionat de așa ceva, și ți-ai dori să ai o carieră frumoasă, și de aceea ești în căutarea unei șanse de a-ți schimba viața. Să urmezi o facultate de specialitate nu intră acum pe lista ta de priorități, dar asta nu este o cerință obligatorie. Dimpotrivă, poți urma un curs de contabil și, la final, vei putea să te angajezi imediat și să începi să lucrezi în acest domeniu unic.

Un curs de contabil scurt, dar intens

Dacă te-ai gândit să faci o schimbare de carieră sau să-ți îmbunătățești abilitățile într-un domeniu unde este nevoie mereu de buni profesioniști, cursul de contabil urmat la Centrul de Calificare și Pregătire Profesională este cea mai bună alegere. Vestea bună este că avem de a face cu un program scurt, dar foarte intens și bine structurat, care durează doar 10 săptămâni. După ce vei încheia cursul și vei primi diploma de absolvire, vei avea toate cunoștințele necesare pentru ca să te poți angajaza ca să profesezi în domeniul financiar. Pentru că da, unul dintre marile avantaje de care ai parte atunci când urmezi orice curs la Centrul de Calificare și Pregătire Profesională se referă la faptul că poți începe să lucrezi imediat după absolvire. Aici se pune mare acceent pe partea practică a cursului, care se desfășoară în condiții reale de muncă, iar asta înseamnă că vei avea experiența necesară pentru a putea face față cerințelor angajatorilor încă din primele zile la job.

Cât costă cursul și cum poți plăti?

Prețul cursului este unul destul de accesibil, de doar 900 de lei, la care se adaugă o taxă de examinare de 100 de lei. De asemenea, ți se pun la dispoziție opțiuni flexibile de plată, în rate și sunt acceptate toate metodele de plată, începând de la numerar și card până la transfer bancar.

Diplomă recunoscută în țară și peste hotare

Diploma pe care o vei primi la finalul cursului de contabil urmat în cadrul Centrului este una recunoscută atât în România, cât și peste hotare. Programele lor sunt acreditate de Ministerul Muncii și Ministerul Educației, în conformitate cu standardele ANC. Dacă mai ai nevoie de alte argumente, îți spunem că vorbim despre mai bine de 2000 de absolvenți anual și peste 30.000 de persoane deja formate în cadrul Centrului.

Cursuri disponibile în mai multe orașe din țară

Cursurile de contabil organizate în cadrul Centrului pot fi urmate în mai multe orașe din țară, cum ar fi Deva, Buzău, Târgu Jiu, Alba Iulia, București și Constanța. Cei care îți vor ghida pașii pe acest drum au o mare experiență în domeniu, și de la care vei putea învăța multe informații utile și tot ce mai trebuie să știi ca să poți începe să lucrezi cât mai repede.

Fă acum schimbarea de care este nevoie!

Chiar dacă nu ai reușit încă să obții diploma de Bacalaureat, tot nu este o problemă dacă vrei să urmezi cursul! Contează doar să fi finalizat învățământul liceal și să atașezi la dosarul de înscriere o adeverință medicală care atestă că ești apt/ă din punct de vedere medical.

Nu mai aștepta prea mult, pentru că locurile se ocupă rapid, de alți doritori, care au înțeles că această decizie este una care le poate schimba viața. Vorbim despre un domeniu unde, dacă ai o diplomă recunoscută, ai șanse reale de angajare și astfel ești mai aproape de stabilitatea financiară dorită. Toate firmele și companiile au nevoie continuu de specialiști în domeniul contabilității. Prin urmare, nu mai aștepta prea mult și fă acum demersurile necesare pentru înscrierea la cursul de contabil organizat de Centru! Sună acum la numărul de telefn 0374/49.39.29 pentru a afla mai multe detalii sau vino direct într-unul dintre centrele din orașele despre care ți-am amintit. Locurile sunt limitate, dar oportunitatea este una pe care nu vrei să o ratezi!

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Afaceri7 ore inainte

S-a deschis băcănia „Mai Mult Decât Tradiție” în Pantelimon – produse autentice, aproape de tine

La începutul lunii aprilie, în București, a avut loc deschiderea unei noi locații dedicate gustului autentic românesc: băcănia „Mai Mult Decât...

10 ore inainte

Banatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat într-o postare pe Facebook că juriul care deliberează acordarea titlului de Regiune...

Afaceri2 zile inainte

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized2 zile inainte

Amway raportează o creștere sustenabilă în 2025 în regiunea ESAN:Europa, Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă înregistrează o creștere de 3,5% a vânzărilor, ajungând la 439 de milioane de dolari, în timp ce veniturile globale ating 7,3 miliarde de dolari

9 aprilie 2026 – Amway, cea mai mare companie de vânzări directe din lume, a publicat rezultatele financiare pentru 2025 și a...

Uncategorized2 zile inainte

Icoana — Cadoul Perfect pentru Orice Ocazie Importantă din Viața unui Creștin

Există momente în viața fiecăruia care cer un dar cu sens. Nu neapărat scump, nu neapărat impresionant ca dimensiune, ci...

Uncategorized2 zile inainte

 De Ce Afacerea Ta Are Nevoie de un Specialist SEO în 2026

Într-o lume digitală tot mai competitivă, prezența în topul rezultatelor Google nu mai este un lux — este o necesitate....

Uncategorized2 zile inainte

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

Afaceri4 zile inainte

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Afaceri5 zile inainte

IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului

IubimTM.ro este o platformă online independentă dedicată județului Timiș. Direcția proiectului este simplă: promovăm Timișul. Platforma aduce în atenția publicului...

Afaceri5 zile inainte

Ce rezultate poți obține din advertoriale publicate strategic

În mediul online, publicarea unui advertorial nu ar trebui privită ca o simplă bifă într-un plan de promovare. Atunci când...

Uncategorizedo săptămână inainte

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Uncategorizedo săptămână inainte

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi!

HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile...

Afacerio săptămână inainte

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

Afacerio săptămână inainte

Munții Kaçkar din Turcia, în prim-planul scenei internaționale prin evenimente de anvergură

Ridicându-se impunător în regiunea turcească a Mării Negre de Nord, în provinciile Rize și Artvin, Munții Kaçkar reprezintă una dintre...

Afaceri2 săptămâni inainte

IubimTimisoara.ro – platformă online independentă ce promovează Timișoara, oamenii și afacerile

Platforma online IubimTimisoara.ro a fost lansată oficial pe data de 1 aprilie, cu scopul de a promova Timișoara, oamenii și...

Afaceri2 săptămâni inainte

Cartonul rezultat din activități comerciale: de la problemă de spațiu la resursă gestionată corect

În multe afaceri, mai ales în retail și logistică, cartonul apare zilnic în cantități greu de ignorat. Cutii desfăcute, ambalaje...

Știrea Zilei