Connect with us

Exclusiv

EXPLOZIV/Aurel I.Rogojan: Opoziția FBI-zării Serviciului Român de Informații a fost încătușată, cu preaviz telefonic în miez de noapte: „Am să pun să fii arestat!“.

Publicat

pe

Dintotdeauna și peste tot în lume, documentele clasificate ori activități ale serviciilor secrete, odată ce au fost deconspirate în spațiul comunicării publice, au generat, fără excepții, scandaluri de presă, anchete parlamentare, acuzații grave și, pentru satisfacția opiniei publice și stingerea spiritelor politice încinse, se încheiau cu responsabilizarea „acarului Păun“, precizeaza General de brigadă (r) Aurel I. Rogojan colegilor de la Cotidianul.

De altfel, este nimerit a preciza că instituirea primului și, cel puțin aparent, a unui eficient sistem de supraveghere parlamentară și control asupra activității serviciilor secrete, cel din Statele Unite ale Americii, își are sorgintea în „grandioasele“ scandaluri internaționale iscate de nu mai puțin celebra Agenție Centrală de Informații.

Indiscutabil, un mare rău s-a produs. Ne referim la instrumentalizarea politică a anchetei penale și a cercetării judecătorești în anumite procese aflate pe rolul unor instanțe, cu nota de deosebită gravitate pentru cele două complete, deja de notorietate, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dar acest rău a fost posibil, în primă și ultimă instanță, nu din cauza „umbrelor“ SRI, ci pentru că anumiți procurori și judecători s-au pretat la roluri de actorași de operetă, interpreți ai ariei imposturii în magistratură. Recurgem la acest eufemism pentru că nu găsim cuvintele potrivite pentru a exprima crima săvârșită de ei împotriva Constituției României.

Ingerințele inimaginabile în justiție au fost posibile ca urmare a gravelor vulnerabilități ale zeiței „Anticorupția“ la tentațiile ori amenințările zeului „Putere“. Or, tocmai Florian Coldea ne-a învederat, de la microfoanele „comisiei noastre“ (n.n. – Comisia parlamentară de control al SRI!) că vulnerabilitatea are calitatea de a fi exploatabilă! Perioada reconstituirii drepturilor de proprietate și a retrocedărilor pe cale judecătorească a dus pe magistralele corupției pe nu puțini slujbași ai trinității Adevărului, Dreptății și Justiției, din rândul cărora Puterea i-a impus pe așa-zișii reformatori ai justiției, inclusiv pe unii dintre înalții magistrați ai republicii.

Afacerea drepturilor litigioase

Să observăm doar ceea ce nu are cum fi ascuns, rețeaua de înaltă criminalitate politică organizată generată de „industria drepturilor litigioase“. În cifre absolute, după statistici ale Direcției Naționale Anticorupție din anii 2005-2015, cea mai înaltă rată a corupției pare a se fi înregistrat în magistratură, fiind devoalate și tarifele practicate de rețelele de influență: „neînceperea urmăririi penale – 4.000 euro; eliberarea condiționată – de la câteva mii până la 150.000 euro; o decizie favorabilă într-un dosar civil cu miză economică – până la 200.000 euro“. Într-o primă fază, rețelele de influență au negociat cu abilitate tipic avocățească posturi-cheie din justiție. Așadar, să nu ne facem că nu înțelegem cum a fost posibilă racolarea pentru colaborarea infracțională, uneori mediată și de ambasade străine, pe mâna „serviciilor noastre“ elogiate de „parteneri strategici“, pentru merite niciodată clar specificate. Am uitat oare de „frăția“ consilierului secretarului general al NATO, lordul Roberston, locotenent-colonelul Willem Matser, cu Ovidiu Tender, tocmai cel din povestea Alinei Bica despre sesiunile de briefing ținute de Florian Coldea? Willem Matser a declarat, la vremea respectivă, că omul de afaceri roman Ovidiu Tender era la curent cu o bună parte din activitățile pentru care el a fost judecat (spălare de bani, conspirație). În pofida celor susținute de Tender, Matser a declarat instanței că Tender știa că cele 200 milioane dolari ce urmau să fie investite în România proveneau de la cartelul drogurilor din Columbia și că o serie de documente urmau să fie falsificate pentru a se intra mai repede în posesia banilor. Nedumerire ne-a generat, la acel moment, rolul avut de Matser, cu sponsorizarea lui Tender și prietenia asumată a consilierului prezidențial Ioan Talpeș, în summiturile serviciilor secrete de la Sinaia și Predeal, din agenda acțiunilor de preaderare a României la NATO.

Credem că tardiva spovedanie a Alinei Bica (actualmente trezorier al „ASP Centroamerica Sociedad Anonima“ din San Jose – Costa Rica) ar trebui interpretată în adevărata ei cheie, aceea a „Imperiului Tender“ din India, Orientul Mijlociu, Africa și America de Sud. Se va muta și DNA pe unde s-au refugiat, după pierderea înaltei protecții, peștii cei mari, „victime“ ale războiului împotriva corupției? Cel puțin din analiza precedentelor cunoscute din istoria CIA, KGB, SDECE, MI-6, Mossad, ca să numim doar campionii, asemenea mișcări transcontinentale ale rețelelor înaltei criminalități politice nu au fost posibile în afara controlului foarte strâns al serviciilor secrete și mai seamă în afara confruntărilor dintre acestea.

În nenumărate rânduri, în paginile ziarelor care au avut verticalitate s-au dezvăluit atât cazuri irepresibile de tentații la abuzuri, dar și abuzuri, atât din partea serviciilor secrete, cât și dinspre puterea judecătorească. Nimic din încinsa dezbatere de azi nu aduce vreo noutate. Presa din categoria amintită a dezvăluit cum, în anul 2009, George-Cristian Maior, Florian Coldea și Cezar Preda militau pentru învestirea, prin lege, a SRI cu atribuții de cercetare penală, după cum a publicat și declarații politice de opoziție fermă la astfel de tentative. Nimeni nu a dorit să audă, să ia în seamă și, cu atât mai puțin, să pună barieră abuzului de putere și violării Legii fundamentale. Mai mult, opoziția FBI-zării Serviciului Român de Informații a fost încătușată, cu preaviz telefonic în miez de noapte: „Am să pun să fii arestat!“.

După nouă ani de fărădelegi, ne este cât se poate de evident cum artizanii protocolului și-au dat seama, din capul locului, de faptul că ar trebui totuși să fie acoperiți de o lege. Chiar și de o lege strâmbă, dar să fie. Ca alte legi strâmbe pe care au reușit să le impună cu servi precum Zgonea la președinția Camerei Deputaților și comisii parlamentare de control sută la sută acoperite, total controlate și, bineînțeles, pe măsură răsplătite.

Geambașii de informații

Din experiența personală în materie, de aproape patru decenii, pot afirma în deplină cunoștință de cauză că, mai înainte vreme, în nicio împrejurare, nu s-a putut nici măcar gândi formalizarea vreunei proiecții de activitate în disprețul legii, cu violarea principiilor ori normelor Constituției. Asta, în teorie, iar dincolo de doctrină, numai deținătorii unui foarte înalt grad de idioțenie profesională își permiteau să comită fatidica eroare practică. Cu referire la perioada copilăriei SRI, am publicat o povestioară cu titlul retoric „Directori ai serviciilor naționale sau geambași de informații?“ (în volumul „Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale“, Editura Compania, 2011, pp. 49-51), care este confirmată independent de editorialul „Blocajul protocoalelor“ (Cornel Nistorescu, Cotidianul, joi, 12 aprilie 2018). De ce am făcut această paranteză? Fiindcă nu-mi dă pace intuiția a ceva foarte rău și urât, ideea chinuitoare a unui posibil parteneriat mafiot în numele unor respectabile autorități publice care trebuiau lovite de inamicul invizibil, pentru a-și netezi calea spre totala anulare a atributelor constituționale ale securității României – independența, suveranitatea națională și integritatea teritorială –, a căror infrastructură este forța economică.

În perioada anilor 2002-2006, prin prerogativele „fișei postului“, am avut dispute profesionale cu o categorie de pragmatici ai sistemului, cu cei care țineau cu tot dinadinsul să obțină reglementări laxe, confuze și aproximative noțional, pentru ca prin manipulare și eroare conceptuală să-și poată justifica ori acoperi erorile practice. De fiecare dată, repetam: „Domnilor, securitatea unei națiuni și libertățile fundamentale sunt inseparabile, iar domeniul nostru de activitate nu este un laborator în care să fie posibilă repetarea experiențelor. În materie de securitate, o decizie greșită ne lipsește tocmai de securitate, putem înceta a mai exista“. Privind acum în urmă, parcă încep a înțelege de ce, la trecerea noastră în rezervă, cineva a simțit nevoia precizării în decretul prezidențial a funcției deținute, aceea de „șef al Direcției de Planificare Integrată a Resurselor Informaționale, Reglementare, Coordonare și Cooperare“. Nu eram persoană publică. Eram o persoană ce nimerise unde, în opinia cuiva, nu-i era locul.

Derapaj provocat la SRI

Spre finalul primului mandat al lui Traian Băsescu în calitate de președinte al României, a fost provocat, deliberat ori inconștient (?!), un derapaj al Serviciului Român de Informații către zona activităților de poliție judiciară de drept comun. Să ne reamintim de numeroasele și ridicolele comunicate de presă privind suportul de neprețuit al SRI în depistarea „copiuțelor“ la tezele din licee, de plicurile discret strecurate în buzunarele halatelor medicilor (asistentelor), de ridicarea elevilor cu autocarele pentru audieri la parchete și multe altele asemenea. La adăpostul acestei perdele de fum, mafia transpartinică decarta săptămânal milioanele fără număr prin cabinetele discrete ale puterii. Acesta a fost doar începutul, încălzirea pentru ceea ce a urmat, implicarea în instrumentalizarea politică a cauzelor penale de drept comun, săvârșite ori, pur și simplu, înscenate adversarilor politici sau unor oameni de afaceri incomozi anumitor interese, cel mai adesea din exterior. Căci despre asta este vorba, nu despre altceva.

Ambasadorilor le este interzisă implicarea în activități oneroase pe teritoriile statelor de reședință, cu excepția contractelor civile, încheiate ca subiecți de drept privat. Realitățile românești însă bat Convenția de la Viena asupra relațiilor diplomatice. Un ambasador a devenit mai cunoscut prin ordonarea de arestări decât prin promovarea relațiilor bilaterale americano-române, iar după încheierea misiunii s-a dat priponit, chiar așa, pur și simplu, din întâmplare, la Fondul Proprietatea și la Societatea de Asigurări „Astra“?

Dar directivele operative secrete de susținere a investitorilor străini în dauna celor români în ce infracțiune de trădare ar putea fi încadrate?

Secretele murdare, dacă există, cu siguranță sunt în afara protocoalelor.

Va veni și momentul adevărului, cel al judecăților lucide, la rece, ceasul bilanțului statistic sec, cu realități implacabile.

  • Cât ne-a costat propaganda luptei împotriva corupției?
  • Care sunt, concret, nu declarativ, marile tandemuri „corupător – corupt“?
  • Care este raportul „prejudiciu – recuperare“ din suma totală a valorilor înscrise în capetele de acuzare?
  • Cât la sută din recuperări reprezintă cheltuielile de personal și funcționare a sistemului de luptă împotriva corupției?
  • Cine sunt marii perdanți, dar și marii îmbogățiți, de pe urma simulării luptei împotriva corupției?

Iuda și trădările

Am fost martorii aluziei „de Joia Mare“ a lui Florian Coldea, cea referitoare la Iuda, la trădare și trădători. Până la împlinirea destinelor tragice ale numeroșilor Iuda care au trădat și continuă să trădeze România, vizionăm tragicomicul situației în care a ajuns SRI, aflat o vreme la mâna unor impostori, doctori „magna cum laude“ în sfertodocție și recordmeni în antologia incompetenței. Altfel, de unde dorința irepresibilă a lui Gabriel Oprea de a ajunge directorul Serviciului? A scos doctori mai docți decât el?!

Serviciul Român de Informații, așa cum legea prevede, în îndeplinirea atribuțiilor sale, trebuie să colaboreze cu celelalte autorități publice. Autoritățile publice de neocolit în cooperare sunt expres, dar nu limitativ, stipulate de Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații:

„Art. 14 – În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Serviciul Român de Informaţii colaborează cu Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Direcţia Generală a Vămilor, precum şi cu celelalte organe ale administraţiei publice.

Organele prevăzute la alin. (1) au obligaţia să-și acorde reciproc sprijinul necesar în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege“.

Protocolul de cooperare dintre Serviciul Român de Informații și Ministerul Public – Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (în realitate, pactul Maior – Kovesi) nr. 003064 din 24.02.2009, desecretizat sub nr. 7505 din 29.03.2018, invocă în preambul nu mai puțin de 26 de „temeiuri de drept“ generic enumerate, fără trimitere concretă la vreun articol, paragraf sau alineat care să se refere la vreo atribuție legală a SRI. Excepție fac Hotărârea CSAT nr. 00234/2004 privind cooperarea între Serviciul Român de Informații și Ministerul Public pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul siguranței naționale, precum și alte șase hotărâri ale CSAT, al căror conținut este menținut secret, deci trebuie creditate de naivii contribuabili în numele înaltelor rațiuni ale guvernării prin secrete. Așadar, a existat și un protocol între SRI și Ministerul Public, aprobat de CSAT în anul 2004, protocol intervenit după ce Rodica Stănoiu a impus abrogarea prevederilor Legii siguranței naționale referitoare la interceptări, deoarece contraveneau Convenției Europene a Drepturilor Omului. Din anul 1991 până în anul 2004, interceptările s-au efectuat potrivit unor dispoziții legale strâmbe.

Nămolul pactului Maior – Kovesi

Manipularea conceptuală a fost ridicată de serviciile secrete, sub guvernările fără legitimitate morală, peste tot în lume, la rang de artă. Nu este și cazul României, cu o populație sensibilă la tot ce percepe ca estetic. Poporul român, în suprema-i bunătate, i-a suportat, ba chiar venerat, pe cei care l-au guvernat mințindu-l frumos. Nu este valabil și în cazul pactului Maior – Kovesi.

Înscenările judiciare staliniste sunt, pro forma, capodopere juridice. Cine studiază azi dosarele marilor procese politice din secolul terorii ideologice, fără a fi trăit în epocă, fără a avea cunoștințe solide asupra contextului istoric, nu le va găsi cusur. Dimpotrivă, va crede în adevărul lor și le va admira acuratețea juridică. Nu este și cazul dosarelor năclăite în nămolul pactului Maior – Kovesi.

Paradoxul situației: din nămolul pactului Maior – Kovesi adevărul va ieși curat, alb, precum cânepa topită în nămolul gropilor din vaduri, peste care trece apa cristalină venită din adâncuri. Până la fir, cânepa trece testul meliței, al torsului, iar firul până la pânzele albe trece prin război. Ordinea naturală a lucrurilor, ancestralitatea și arhetipul bunului-simț nu pot fi răsturnate de logica agramaților cu doctorate plagiate.

Protocolul declasificat este calificat ca fiind un dictat al forței asupra dreptului.

Chiar așa stând lucrurile, trebuie să fim convinși că interacționarea serviciilor de informații cu autoritățile publice nu poate avea loc în afara instrumentelor de normare a cooperării, colaborării și conlucrării. Juridic și tehnico-metodologic, cele trei noțiuni, chiar dacă semantic nu le sunt evidențiate deosebirile, pot exprima nivele, scopuri și obiective distincte ale interacțiunii autorităților publice, părțile cooperante urmând a defini termenii utilizați în accepția de comun acord stabilită. Numai că acest exercițiu obligatoriu nu a fost nici el făcut.

Protocolul este o mostră de incompetență, superficialitate și criză deontologică a ambelor părți semnatare. Poate că acestea sunt și motivele reale ale secretizării. Ascunderea prostiei. Numai că legea interzice clasificarea dovezilor de greșită administrare a legii și greșită exercitare a funcției publice. Conținutul protocolului desecretizat nu se încadrează criteriilor legale de clasificare ca secret de stat, prevăzute de Legea nr. 182/2002.

Dacă protocolul nu viza acoperirea unor rele practici, adică nu ar fi generat abuzuri și ilegalități, rămânea bine-mersi „la secret“, căci cine simțea nevoia să fie avertizor public („Iuda“ deocamdată anonim?) pentru a atrage atenția asupra unei nelegitimități inexistente a actului? Cine a provocat „sifonarea“ secretului existenței protocolului cunoștea intim consecințele aplicării acestuia și a dorit să-și elibereze conștiința.

Avertizorii publici angajați în comentarii, cei aflați în conflicte de interese cu părțile protocolului, ar trebui să aibă decența abținerii. Spunem asta fiindcă este inadmisibil să promovezi confuzia între colaborarea secretă, ca opțiune personală, și colaborarea oficială instituțională cu serviciile de informații pentru securitate națională, aceasta din urmă fiind o obligație legală stipulată de un întreg capitol al Legii securității naționale.

Este impardonabil din partea unui ofițer superior în rezervă (SRI) să inducă premeditat sinonimia dintre Strategia Națională de Securitate Cibernetică și Legea nr. 82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice, declarată neconstituțională, nu pe fond, ci în privința mijloacelor de implementare.

Nu sunt singurele extreme, căci cei mai mulți comentatori furați de val nu au sesizat cât de fragilă este granița dintre informare și dezinformare.

Dezinformarea și agresarea informațională mizează pe atitudinea sinucigașă a celor care tac când trebuie să vorbească, după ce mai înainte vreme au vorbit când trebuia să tacă. Acum, în împrejurările create, tăcerea SRI amplifică zvonistica demolatoare, deci nu este o tăcere din înțelepciune, ci o expresie a lipsei soluțiilor de gestionare a crizei. Serviciul pierde niște procente ale unei relative cote de încredere, dar României îi este periclitată nu doar credibilitatea, ci şi securitatea.

General de brigadă (r) Aurel I. Rogojan

 

 

Exclusiv

MAI, VAI ȘI AMAR! Poliția, intre muncă de erou și salar de bufon: Circul absurdității birocratice continuă!

Publicat

pe

Dezvăluiri incendiare aruncă în aer aparențele de normalitate dintr-un sistem deja șubred: cel al forțelor de ordine. Conform unui comunicat halucinant emis de Sindicatul Democratic al Polițiștilor SIDEPOL, anul 2025 a intrat în istorie nu prin vreo reformă salutara, ci ca anul rușinii instituționale, când promovările polițiștilor pe funcții au fost pur și simplu… anulate! O veritabilă comedie neagră pe spatele unor oameni care își riscă zilnic viața, orchestrată cu măiestrie de la vârful Ministerului Afacerilor Interne.

Anul Domnului 2025: Anul fără promoții, anul fără Bbni, anul fără rușine!

În mod tradițional, lunile noiembrie și decembrie erau dedicate, anual, unei proceduri absolut banale, dar vitale: promovarea polițiștilor pe funcțiile pe care le ocupă, de fapt, de multă vreme. Un soi de recunoaștere a realității, chiar dacă tardivă. Ei bine, în 2025, MAI a decis că „tradiția e praf de pușcă” și a anulat spectacolul! Ceea ce înseamnă că mii de polițiști, fie mutați pe funcții cu coeficienți salariali superiori, fie proaspăt absolvenți ai școlilor de poliție și deja aruncați în focul acțiunii pe funcții superioare, sunt, ca de obicei, plătiți tot la nivelul inferior. O mostră clasică de „muncă de supererou, plată de începător”, sub semnătura inconfundabilă a birocrației românești.

„Disciplină fiscală” sau cum să furi legal din salariul polițistului?

SIDEPOL trage un semnal de alarmă asurzitor, atrăgând atenția „factorilor decizionali” – un eufemism elegant pentru Guvern și MAI – că este absolut imperativ să se deblocheze această farsă penibilă. Căci, zic ei, acest proces vital a fost „blocat prin măsuri administrative și bugetare nejustificate din punct de vedere profesional și instituțional”. Adică, pe românește, cineva s-a gândit că e mai simplu să taie de la polițiști decât să își bată capul cu o gestiune coerentă.

În timp ce „geniile” financiare de la Guvern invocă cu patos „disciplina fiscală” și „măsuri de responsabilitate” (probabil singurele măsuri pe care le pot scrie pe o coală de hârtie fără să le pună în practică), polițiștii, pe teren, preiau atribuții superioare, coordonează activități complexe, răspund penal și disciplinar pentru tot ce mișcă, dar fără recunoaștere funcțională și, mai ales, fără drepturile salariale cuvenite. Este, practic, o formă modernă de sclavie, unde statul a transformat deficitul de personal, efortul suplimentar și responsabilitatea profesională în… motive de economisire. Pe spatele cui? Al celor care, culmea, îi protejează!

MAI: Recunoaștere zero, cerințe maximale. Rețeta perfectă pentru dezastru!

În încercarea de a salva aparențele, SIDEPOL a formulat și transmis o solicitare scrisă către Ministerul Afacerilor Interne pentru demararea procedurilor de promovare. Răspunsul? O capodoperă a ipocriziei birocratice! MAI a invocat, bineînțeles, „constrângeri bugetare și limite impuse de ordonanțe guvernamentale” (sursa: răspuns MAI către SIDEPOL, disponibil la adresa 532294), justificând astfel menținerea blocajului. Însă, culmea ironiei, munca suplimentară, responsabilitatea și riscurile profesionale au continuat să crească exponențial, generând frustrări atât de evidente încât până și un orb le-ar sesiza. Ce poate fi mai motivant decât să știi că ești indispensabil, dar neplătit pe măsura muncii tale?

Discriminare la firul ierbii: Munca de erou, plata de amator!

Promovarea pe funcții nu este un moft, ci o necesitate strigătoare la cer!

Ar acoperi realitatea activității prestate, nu doar o fantomă pe hârtie.

Ar elimina inechitățile dintre polițiștii care muncesc la același nivel, dar sunt plătiți ca și cum ar fi pe planete diferite.

Ar susține performanța și motivația, concepte SF pentru actuala conducere.

Ar reduce riscul plecărilor în masă din sistem, transformând deficitul de personal într-o gaură neagră.

Un stat care cere performanță și responsabilitate trebuie, logic, să le recunoască și să le plătească. Dar logica, se pare, este o materie opțională la MAI. Faptul că polițiștii sunt plătiți pe funcții inferioare, deși ocupă efectiv funcții superioare, nu este doar o eroare, ci o formă crasă de discriminare profesională, contrară oricăror principii de bun simț: „muncă egală – salarizare egală”, predictibilitate profesională și echitate funcțională.

Blocajul „intelighent” al MAI: Cum distrugem motivația cu un singur pix!

Consecințele acestui blocaj sistematic sunt dezastruoase și, cu siguranță, intenționate:

Moralul personalului este la pământ, frecând praful.

Încrederea în instituție, deja fragilă, se spulberă ca un castel de cărți.

Atractivitatea profesiei este inexistentă; cine ar vrea să fie erou pe gratis?  Stabilitatea resursei umane, un mit demult uitat.

SIDEPOL suna alarma: Când răbdarea se transformă în acțiune sindicală (și nu prea!)

Sindicatul cere, nu roagă, Ministerului Afacerilor Interne și Guvernului României:

  • Deblocarea de urgență a procedurilor de promovare, cu includerea sumelor necesare în bugetul aprobat pe anul 2026 – o cerere atât de revoluționară!
  • Eliminarea interpretărilor administrative abuzive ale legii care afectează promovarea – pentru că legea este pentru unii mumă, pentru alții ciumă.
  • Recunoașterea muncii efective și a atribuțiilor suplimentare asumate de polițiști – un vis frumos, nu?

Și, cireașa de pe tortul birocratic: pentru ca polițiștii să poată fi promovați, șefii nemijlociți trebuie să întocmească o „notă de fundamentare” care să fie avizată de șeful ierarhic și, ulterior, aprobată de ordonatorul de credite! Un traseu demn de labirintul lui Minos, doar pentru a recunoaște o realitate pe care o vede orice cetățean.

SIDEPOL nu se lasă intimidat și va continua demersurile, probabil până la epuizare, pentru ca polițiștii să beneficieze de recunoașterea profesională pe care o merită. Avertismentul final? În lipsa unor soluții concrete, „nu excludem acțiuni sindicale suplimentare”. Adică, probabil, încă un memoriu, încă o adresă… sau poate chiar o grevă a râsului, căci altfel, situația e de plâns! Rămâne de văzut dacă Ministerul va prefera să joace în continuare rolul de clovn tragicomic sau va alege, în sfârșit, să respecte forțele de ordine. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Ce pastă polish să alegi dacă ești începător

Publicat

pe

De


Dacă te-ai hotărât să îți polishezi singur mașina acasă, cel mai probabil ai pornit de la un motiv simplu: vrei să rezolvi niște probleme vizibile ale vopselei fără să mai plătești un atelier. Poate ai observat zgârieturi fine, urme de la spălări repetate sau vopseaua nu mai are deloc luciul de altădată. Intri să cauți paste de polish și, foarte repede, apare confuzia: sunt prea multe variante și nu știi ce să alegi.

Adevărul este că, dacă ești începător, nu ai nevoie de produse complicate. Contează să alegi pasta polish potrivită în funcție de problema pe care o vezi pe mașină, nu în funcție de denumiri sau promisiuni exagerate.

Ce probleme are, de obicei, vopseaua unei mașini folosite zilnic

În cele mai multe cazuri, o mașină care circulă normal nu are defecte grave. Cele mai frecvente probleme sunt micro-zgârieturile fine, urmele circulare lăsate de perii sau bureți, aspectul tern și lipsa de luciu. Acestea apar din spălări greșite, praf, nisip, sare sau pur și simplu din trecerea timpului.

Pentru astfel de situații, nu ai nevoie de o pastă agresivă. Din contră, o pastă prea dură poate crea mai multe probleme decât rezolvă, mai ales dacă nu ai experiență.

Pasta de polish cu tăiere ușoară – alegerea sigură pentru început

Dacă ești la prima experiență de polish auto, cea mai bună alegere este o pastă cu tăiere ușoară sau medie. Acest tip de pastă este gândit exact pentru corectarea zgârieturilor fine și pentru împrospătarea vopselei.

O astfel de pastă lucrează controlat, nu mănâncă excesiv din lac și îți oferă timp să înveți mișcările corecte. Chiar dacă insiști puțin mai mult într-o zonă, riscurile sunt mici. Pentru uz casnic, este varianta cea mai echilibrată.

Când are sens o pastă de polish mai abrazivă

Pastele cu tăiere mare sunt destinate zgârieturilor adânci, urmelor serioase sau vopselelor foarte degradate. Problema este că aceste paste cer experiență, presiune controlată și, de multe ori, o mașină de polish rotativă.

Dacă ești începător, nu este recomandat să începi cu o astfel de pastă. Poți crea holograme, urme vizibile sau poți subția prea mult stratul de lac. Pentru primele lucrări, este mai sigur să eviți aceste produse.

Pasta de finisare – când vrei doar luciu

Există și paste de finisare, cu abrazivitate foarte mică sau aproape inexistentă. Acestea nu corectează defecte, dar ajută la uniformizarea suprafeței și la obținerea unui luciu plăcut.

Dacă mașina ta nu are zgârieturi vizibile și vrei doar să îi împrospătezi aspectul, o astfel de pastă poate fi suficientă. Este ușor de folosit și foarte iertătoare pentru cineva aflat la început.

Contează culoarea mașinii când alegi pasta?

În general, nu. Majoritatea pastelor de polish sunt universale și pot fi folosite pe orice culoare. Ceea ce contează este starea vopselei, nu culoarea ei. Diferențele apar mai degrabă la modul în care se văd zgârieturile după polish, nu la alegerea pastei în sine.

De ce este bine să începi simplu

Mulți începători greșesc pentru că vor rezultate rapide și aleg produse prea agresive. În realitate, un polish corect făcut înseamnă pași simpli, repetați corect. O pastă potrivită, un burete adecvat și răbdare sunt suficiente pentru rezultate vizibile.

Poți face mai multe treceri cu o pastă ușoară și vei avea un rezultat mai bun decât cu o singură trecere agresivă.

Dacă ești începător și vrei să îți polishezi mașina acasă, alege o pastă de polish cu tăiere ușoară sau medie. Este cea mai sigură variantă pentru a rezolva zgârieturile fine, urmele de spălare și lipsa de luciu, fără riscuri inutile. Pe măsură ce capeți experiență, poți testa și alte tipuri de paste, în funcție de nevoi.

Pentru paste de polish potrivite uzului de acasă, dar și pentru mașini de polish, bureți, lavete din microfibră și alte produse necesare, găsești o gamă variată pe kraftprofesional.ro, unde poți alege exact ce se potrivește nivelului tău de experiență și stării vopselei mașinii tale.

Citeste in continuare

Exclusiv

Tendințe de machiaj și coafură pentru miresele din ianuarie 2026

Publicat

pe

De


O nuntă în luna ianuarie are un farmec aparte. Aerul rece, lumina albă a iernii, atmosfera intimă și elegantă creează un decor special, diferit de cel al nunților de vară. Tocmai de aceea, frumusețea miresei într-un context de iarnă merită o atenție specială.

Machiajul și coafura trebuie să reziste temperaturilor scăzute, dar și să completeze stilul unei rochii de mireasă și al întregului eveniment.

Dacă îți pregătești nunta în plină iarnă, iată care sunt tendințele de beauty pentru miresele din ianuarie și câteva recomandări utile care te vor ajuta să arăți și să te simți impecabil în ziua cea mare.

Machiaj inspirat de magia iernii

În sezonul rece, accentul cade pe un ten luminos, sănătos și bine îngrijit. Pielea poate deveni mai uscată iarna, așa că machiajul trebuie gândit cu atenție, pornind de la o bază corect pregătită.

Un look fresh, cu efect de „glow”, este extrem de apreciat în această perioadă. Fondurile de ten cu finish luminos, combinate cu un iluminator aplicat discret, oferă pielii acel aspect curat și radiant, perfect pentru lumina rece a iernii. Rezultatul trebuie să fie natural, nu strălucitor în exces.

Buzele pot deveni un punct de atracție în machiajul de iarnă. Nuanțele intense, precum roșu profund, vișiniu, burgundy sau tonuri de fructe de pădure, se potrivesc excelent cu sezonul și adaugă eleganță întregului look. Este important ca rujul ales să fie rezistent și confortabil, pentru a face față orelor lungi de emoții, fotografii și zâmbete.

Ochii capătă profunzime prin reinterpretarea clasicului smokey eyes. În locul tonurilor calde, iarna aduce în prim-plan nuanțe reci: griuri, argintiu, albastru închis sau accente metalice. Fardurile cu particule fine reflectă frumos lumina și arată spectaculos în fotografii, mai ales într-un decor de iarnă.

Genele bine definite completează machiajul ochilor. Fie că alegi gene individuale pentru un efect natural, fie gene mai bogate pentru un look glam, acestea ajută privirea să fie expresivă și bine conturată.

Coafuri elegante, potrivite sezonului rece

Iarna, coafura trebuie să fie nu doar frumoasă, ci și practică. Temperaturile scăzute, umiditatea sau vântul pot influența rezistența unei coafuri, așa că simplitatea bine gândită este cheia.

Cocul jos, ușor răsucit, este una dintre cele mai populare alegeri pentru miresele de iarnă. Elegant, rafinat și stabil, acest tip de coafură se potrivește foarte bine cu rochii sofisticate și permite purtarea voalului sau a accesoriilor fără dificultăți.

Împletiturile rămân o opțiune extrem de versatilă. Fie că sunt lejere, cu aer boem, fie mai bine structurate, ele adaugă un plus de romantism și se potrivesc perfect cu atmosfera calmă a iernii. Accesoriile discrete, precum acele cu perle sau flori delicate, completează frumos acest tip de coafură.

Pentru miresele care iubesc eleganța clasică, buclele largi, inspirate din stilul old Hollywood, sunt o alegere sigură. Ondulațiile moi oferă un aer sofisticat și se potrivesc atât cu rochii simple, cât și cu modele spectaculoase.

Recomandări utile pentru miresele de ianuarie

Hidratarea este esențială. Începe rutina de îngrijire cu câteva săptămâni înainte de nuntă și alege produse intens hidratante, atât pentru ten, cât și pentru buze. Un spray hidratant poate fi extrem de util pe parcursul zilei.

Fixarea machiajului și a coafurii trebuie făcută cu produse rezistente, dar ușoare, care să nu încarce. Un machiaj bine fixat și o coafură adaptată condițiilor meteo îți vor oferi liniște și confort.

Paleta de culori trebuie să fie în armonie cu sezonul și cu rochia. Tonurile reci, accentele metalice și nuanțele profunde se potrivesc excelent cu nunțile de iarnă și completează elegant o rochie de mireasă atent aleasă.

Frumusețea începe cu rochia potrivită

Machiajul și coafura arată cel mai bine atunci când sunt alese în funcție de rochia de mireasă. Textura materialelor, linia rochiei și stilul general influențează direct look-ul final.

Dacă ești în căutarea rochiei de mireasă care să se potrivească perfect unei nunți de iarnă, aici, pe www.aryannakaren.ro, poți descoperi colecțiile Aryanna Karen. Vei găsi modele elegante, rafinate, potrivite atât pentru nunți de iarnă, cât și pentru orice stil de mireasă, iar rochia aleasă poate deveni punctul de plecare pentru întregul tău look bridal.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Eveniment1 minut inainte

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii...

Afaceri4 ore inainte

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Afaceri4 ore inainte

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,...

Social7 ore inainte

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Social23 de ore inainte

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Exclusivo zi inainte

MAI, VAI ȘI AMAR! Poliția, intre muncă de erou și salar de bufon: Circul absurdității birocratice continuă!

Dezvăluiri incendiare aruncă în aer aparențele de normalitate dintr-un sistem deja șubred: cel al forțelor de ordine. Conform unui comunicat...

Eveniment2 zile inainte

Cum recunoști o mașină rulată cu kilometri reali

Kilometrajul rămâne, în 2026, unul dintre cele mai sensibile și controversate subiecte din piața auto second-hand. Deși tehnologia a evoluat,...

Eveniment2 zile inainte

RateAuto.ro și standardizarea achiziției auto în rate: model operațional din ce în ce mai urmărit în piață

Comedia „În pielea mea” prezintă din 10 februarie în cinematografe patru cupluri amuzante și surprinzătoare: Oana Gherman și Sergiu Costache, Ioana State și...

Afaceri2 zile inainte

RateAuto.ro și standardizarea achiziției auto în rate: model operațional din ce în ce mai urmărit în piață

În România ultimilor ani, interesul pentru achiziția de autovehicule rulate a crescut, dar piața continuă să fie segmentată între parcuri auto cu...

Uncategorized3 zile inainte

Logitech lansează Rally AI – un nou standard în videoconferințe bazate pe inteligență artificială

Inteligență de top, design discret: soluții video avansate, integrate subtil în spații de mari dimensiuni Logitech anunță lansarea Rally AI...

Eveniment3 zile inainte

Bucureștiul devine hub european al transporturilor, logisticii și expedițiilor de mărfuri: Uniunea Societăților de Expediții din România organizează Congresul European SEEFF & FIATA REU Field Meeting, între 18 – 20 mai 2026

În ultimii ani, tot mai mulți oameni nu mai caută încă un job în sensul clasic (full time / part...

Afaceri3 zile inainte

Bucureștiul devine hub european al transporturilor, logisticii și expedițiilor de mărfuri: Uniunea Societăților de Expediții din România organizează Congresul European SEEFF & FIATA REU Field Meeting, între 18 – 20 mai 2026

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii...

Uncategorized3 zile inainte

QUEENS District, proiectul mixed-use al SPEEDWELL, a intrat în faza de dezvoltare, oferind oportunități premium de locuire și investiții în zona Aviației din București

Proiectul va livra 237 de apartamente premium și 22.500 mp de birouri moderne cu emisii zero de carbon București, 22...

Uncategorized3 zile inainte

Allview lansează gama WiPlay6301, primele Smart TV-uri din portofoliu cu webOS integrat

Brașov, 22.01.2026 – Visual Fan S.A., compania românească listată la Bursa de Valori București (simbol bursier: ALW), anunță diversificarea portofoliului de Smart...

Uncategorized3 zile inainte

Xiaomi lansează seria REDMI Note 15: Durabilitatea REDMI Titan întâlnește imaginile avansate

Xiaomi anunță lansarea seriei REDMI Note 15, care cuprinde cinci modele — REDMI Note 15 Pro+ 5G, REDMI Note 15...

Uncategorized3 zile inainte

Libertate prin tehnologie: Orange Romania și .lumen susțin independența persoanelor nevăzătoare

București, 22 ianuarie 2026 – Orange Romania și start-up-ul românesc .lumen aduc împreună tehnologia asistivă și conectivitatea într-un nou parteneriat strategic, menit...

Știrea Zilei