Anunțul privind plîngerea penală depusă de Ludovic Orban în calitate de cetățean și nu de lider de partid (vi-l mai amintiți pe Nicolae Ceaușescu la Tîrgoviște spunînd Completului din Cazarmă vă răspund, dar în calitate de cetățean?) a stîrnit între politicieni și jurnaliști hohote de rîs.

Cum acuzația e de Înaltă Trădare, o premieră în Istoria României de la fanarioți încoace (nu știu ca vreun lider al Opoziției să denunțe la Procuratură pe premier pentru Înaltă Trădare), dar și în lumea civilizată, Trădarea, fie ea scundă sau Înaltă, ținînd de Coreea de Nord) pare de domeniul halucinațiilor produse de etnobotanice, comentarea inițiativei s-a redus la explicarea psihologică și politică a ceea ce s-a considerat o aberație. S-a spus că e un gest electoral disperat. S-a invocat natura știurlubatică a lui Ludovic Orban, un umplător de pahare la chefuri politice. S-a invocat chiar oportunismul acestui politician dispus în postdecembrism la tot felul de ticăloșii numai să-i fie lui bine. Într-un cuvînt, denunțul n-a fost luat în serios.

M-am numărat printre puținii cetățeni care au luat în serios gestul aparent absurd al lui Ludovic Orban. Principalul temei pentru care l-am luat în serios ține de natura mea de ziarist și scriitor care călătoresc prin trecut pentru a mă putea uimi de cîte poate născoci Istoria. Istoria posdecembristă, istoria României și chiar Istoria lumii în general, au fost magiștrii mei de scepticism. Firea omenească e astfel alcătuită încît să secreteze iluzii. Și una dintre iluzii e rezumată de strigătul Așa ceva nu se poate întîmpla! Publicistul Arghezi mă amuză de fiecare dată cînd îl citesc pentru refuzul său de a crede, în anii dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, că ar fi posibil, după primul Mare Măcel, un al Doilea.

Ei uite c-a fost posibil!

Postdecembrismul mi-a dovedit din plin că în Istoria lumii, dar mai ales în Istoria României, totul e posibil. Răsturnarea premierului de către președinte, cu ajutorul minerilor părea în 1990 o absurditate. A venit septembrie 1991 și absurditatea a devenit realitate.

În ultimii ani postdecembriști Binomul SRI-DNA a făcut tot ce i-a trecut prin hormoni să facă în țara asta. Părea o imposibilitate în România membră a UE și membră NATO.

Ei uite c-a fost posibil!

Părea imposibilă tentativa președintelui de a-l schimba pe premier după ce Constituția revizuită din 2003 interzisese asta expres printr-un articol.

A venit 5 iunie 2015 și imposibilitatea a devenit realitate.

În 10 mai 2018 Victor Ponta, anchetat de DNA la ordinul lui Klaus Iohannis, care voia să-și pună Guvernul Meu, a fost achitat în primă instanță. Au urmat zile în șir de dezbateri ale cazului pe televiziuni și în ziare, toate scoțînd în evidență tentativa de lovitură de stat din iunie 2015 ticluită de Președinte.

Părea de neimaginat ca după ce-a fost prins cu pantalonii în vine prin achitarea lui Victor Ponta, Klaus Iohannis să mai încerce, fie și în visurile sale din weekendul perpetuu care e președinția, să debarce premierul PSD apelînd la șmecheria cu dosarul penal. A venit plîngerea penală a animatorului de petreceri Ludovic Orban, fratele consilierului de la Cotroceni, și ceea ce părea o imposibilitate a devenit realitate. Părea o imposibilitate ca după dezvăluirile privind ipostaza SRI de Poliție politică, vreun Serviciu să se implice într-o tentativă de lovitură de stat prin intermediul liderului Opoziției.

Ei uite că s-a implicat! Tratarea denunțului făcut de Ludovic Orban în stilul românesc al luatului în glumă a avut drept temei credința că așa-zisul denunț e un text fără cap și coadă în genul Notelor informative trimise președinților de SIE, renumit Serviciu secret de copy paste din Europa, deoarece e greu de crezut că Ludovic Orban avea competența și răbdarea de a redacta 21 de pagini, cît are turnătoria. Eu însă, așa cum am mai arătat, am fost convins că denunțul va cuprinde și acuzații servite lui Ludovic Orban de SIE, serviciul secret care, în disprețul Constituției, e păstrat de Klaus Iohannis, fără director civil, pentru că are în generalul matusalemic Silviu Predoiu pe Pristanda din Pădure.

Ludovic Orban a refuzat să prezinte presei textul Delațiunii.

Plecînd de aici s-a avansat ipoteza unui strict gest de imagine. Documentul ar fi conținut raționamente tipice unui cetățean care stă pe facebook ca pe WC și, la o adică, infirmat de Parchet, Ludovic Orban ar fi invocat dreptul oricărui cetățean de a emite raționamente, așa cum orice capră are dreptul să emită căcăreze.

Duminică seara, Mihai Gâdea a prezentat la Sinteza zilei textul denunțului. În apa de ploaie care e textul, în mare pare un strașnic pupat în fund al lui Klaus Iohannis, unde se vede de departe cine e Stăpînul Operațiunii, există însă un moment care face din acest denunț aparent lovitură politică o chestiune care ține de siguranța națională. E vorba de acuzația că cei trei consilieri israelieni ai PSD sînt agenți ai Mossad.

Acuzația de Înaltă Trădare adusă Vioricăi Dăncilă are drept argument demascarea celor trei drept agenți ai unui Serviciu secret aparținînd unei puteri străine. Chestia cu agenții Mossad a stîrnit un uriaș amuzament printre oamenii normali din țara asta. Eu însă care am văzut de a lungul postdecembrismului multe momente în care ceea ce părea o glumă bună s-a dovedit, prin evoluția evenimentelor o realitate sinistră, nu m-am amuzat deloc. Printre altele, temeiul poziției mele a constat și în reamintirea cazului Sevil Shhaideh. În decembrie 2016, propunerea de premier pentru Sevil Shhaideh a fost respinsă de Klaus Iohannis în urma unei Note trimise de SRI despre legăturile canditatei prin soț cu terorismul islamic. Ulterior, Sevil Shhaideh a putut fi primvicepremier fără nici o problemă, în viziunea lui Klaus Iohannis, un terorist islamic fiind periculos doar ca premier. Știe cineva ce conținea Nota trimisă de SRI? Știe cineva dacă Nota nu era întocmită după stilul Caracudi din Cișmigiu? Firește că nimeni nu știe. Pe de o parte pentru că invocîndu-se în chip securistic secretul de stat, Nota respectivă nu va fi dată publicității niciodată, pe de alta, pentru că, și dacă ar fi dată publicității, cine poate verifica aserțiunile conținute în document? Acuzația adusă de Ludovic Orban nu e de ici de colea. Un membru al CSAT e acuzat de Înaltă Trădare pe motiv c-a intrat în contact și a dat curs manipulării din partea a trei agenți ai unei puteri străine, în speță, Israelul.

Această acuzație nu e conținută într-un text de pe facebook, n-a fost rostită – cum fac mulți politicieni – pe posturile tv, cu prudență, n-a fost zisă la un chef între două zdrăngănituri la mandolină, de Ludovic Orban, ci într-un document de gravitatea unei plîngeri penale. Această acuzație n-a fost adusă de un site de wc public, unul dintre acele site-uri înființate și finanțate de moletierele cu creier din Servicii pentru a-și rezolva interesele securistice. Această acuzație a fost lansată de liderul PNL, liderul Opoziției, Ludovic Orban. Dacă PNL ajunge la Putere, Ludovic Orban va fi premier. Iată o acuzație lansată de viitorul premier al României.

Mai putem noi trata plîngerea penală într-o cheie comică?

Firește că nu.

Acuzația de Înaltă Trădare prin intrarea în contact cu o agenție de spionaj străină e de o gravitate ieșită din comun și prin implicațiile sale colaterale. Dacă o luăm în serios, implicațiile depășesc folosirea procuraturii de către un lider al Opoziției în bătălia politică:

1. România e membră NATO. În cadrul NATO, premierul unei țări, membru CSAT, a trădat în favoarea unei țări care nu e membră NATO. Viorica Dăncilă, potrivit plîngerii, a trădat nu numai România, ci și NATO.
2. Viorica Dăncilă e membru CSAT. Ea a participat la ședințele CSAT din ultimul timp. Cum adică, la ședințele forului suprem de apărare a țării a participat un trădător?
3. Principala misiune a SRI e cea de apărare a Constituției. Potrivit plîngerii depuse de Ludovic Orban, în România a avut loc un caz de Înaltă Trădare. A avut loc asta sub privirile SRI, care n-a întreprins nimic. Păi dacă e așa, SRI ar trebui să se autodesființeze. Cu Eduard Hellvigcu tot.

Inițiativa lui Ludovic Orban nu se poate încheia decît în două feluri:

1. Parchetul respinge denunțul ca lipsit de temeinicie. În aceste condiții, Ludovic Orban trebuie să plătească. Nu numai politic, prin plecarea din fruntea PNL, dar și penal, prin atentat la siguranța națională. Efectele gestului său tembel – dacă se dovedește c-a fost tembel- sînt incalculabile pentru imaginea României de furnizor de securitate în NATO.
2. Parchetul începe urmărirea penală fie și in rem. Asta înseamnă că denunțul conține, în materie de informații, indicii că a avut loc un act de Înaltă Trădare. În aceste condiții, firește că Viorica Dăncilă trebuie să demisioneze. Da, dar trebuie să demisioneze și directorul SRI.

Există și punctul de vedere potrivit căreia întreaga afacere se va încheia în stil românesc. Nici una dintre părți nu va pierde, ajungîndu-se la o înăbușire a Scandalului, fie și prin ținerea dosarului pe veci la DIICOT. Nu exclud o asemenea posibilitate. Dintre toate posibilele urmări, aceasta mi se pare însă cea mai nenorocită. Dacă în România nu se va întîmpla nimic după ce premierul a fost acuzat într-un denunț penal de Înaltă Trădare, de către Liderul Opoziției, după ce Klaus Iohannis a tă- cut complice, după ce Divizia Presă a sprijinit acuzația, după ce SRI, atît de vorbăreț cînd e vorba de căderea frunzelor și zborul graurilor, n-a reacționat nici măcar printr-un SMS trimis presei, înseamnă că în România totul e posibil: Inclusiv de a trata cu lejeritate, ca și cum ar fi un sughiț, cea mai gravă acuzație din Istoria Lumii: Înalta Trădare! (Ion Cristoiu).