Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, referitor la o decizie privind numirile de la ministerele Dezvoltării şi Transporturilor, că analiza este încă în lucru, dar remanierile...
Fostul premier Adrian Năstase, preşedintele Fundaţiei Europene Titulescu, a declarat miercuri că Partidul Social Democrat ar trebui să propună amnistie şi graţiere mai întâi în interiorul...
Parlamentul European şi statele membre ale blocului comunitar au ajuns la un acord privind bugetul Uniunii Europene pe 2019, au anunţat miercuri negociatorii, după luni de...
Printre acestea se numără şi coproducţii în care vor juca actori celebri de la Hollywood precum Gerard Butler, Steven Seagal şi Nicolas Cage, potrivit unui comunicat al...
Deputatul PSD, Andreea Cosma, a fost condamnată de judecătorii ICCJ la 4 ani de închisoare cu executare, decizie care nu este definitivă. Andreea Cosma susține dezvaluirile...
„Nici salariile, nici pensiile nu vor avea de suferit. Există cuprinse în proiectul de buget creşterea salariilor şi a pensiilor, cum s-a promis. Este un act...
„Compania nu poate comenta cu privire la fundamentul amenzii aplicate până la primirea motivării autorităţii, însă oricum ne rezervăm dreptul de a formula acţiuni legale. Trebuie...
Dacă ești în căutarea unui monitor LED de calitate, mai jos găsești o serie de recomandări din care să te inspiri, ca să îți ușurezi procesul...
„Ca urmare a declaraţiilor făcute de domnul director general Viorel Alicuş în cadrul lucrărilor Comisiei pentru Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor, facem următoarele precizări: În...
Premierul României, Viorica Dăncilă, nu se uită la bani când vine vorba de confortul personal. Acest lucru nu ar fi nicio problemă, dacă achiziția care îi...