Connect with us

Exclusiv

Siria-război-Severin-SUA-chioșc – Comisarul de Prahova

Publicat

pe

Sunt câteva posibile cuvinte cheie pentru o întâmplare pe cât de uluitoare, pe atât de reală. Și pentru care voi prezenta în cele ce urmează dovezile necesare. În 2013, Adrian Severin a găsit și a promovat soluția crizei din Siria, generată și atunci, ca și acum, de utilizarea armelor chimice împotriva unor civili. Paternitatea soluției i-a fost recunoscută. Soluția Severin este valabilă și acum.

Totul a început într-o dimineață și într-un chioșc amplasat în grădina mea, în prezența unui cunoscut om de afaceri și a avocatului Dan Chitic. Cu oarecare întârziere, a sosit și Adrian Severin, care este personajul cheie al acestei istorii. Și-a motivat întârzierea relatându-ne că tocmai a redactat o scrisoare către doamna Catherine Ashton, responsabil cu politica Externă UE, vicepreședinte al organizației. Era „soluția Severin” la criza declanșată de primele atacuri cu arme chimice din Siria, cărora le căzuseră victime un mare număr de civili. Propunerea sa a ajuns și la secretarul de stat John Kerry, la Departamentul de Stat, precum și la cancelarul german Angela Merkel. Câteva zile mai târziu, soluția Severin a fost adoptată. Anterior, pe CorectNews, europarlamentarul, devenit un „penal” de mai mult timp, în accepțiunea Monicăi Macovei și, mai nou, a lui Klaus Iohannis, a publicat un editorial pe această temă. Uluiți de cele aflate în chioșcul de la Snagov și, câteva zile mai târziu, în lumea întreagă, omul de afaceri și avocatul Dan Chitic au dezvăluit pe pagina lor de Facebook ceea ce ne relatase Severin în cursul întâlnirii și cum, în câteva zile, un simplu proiect a devenit o realitate la nivel mondial.

Citesc astăzi stupefiat editorialul de atunci, din 2013, semnat de Adrian Severin. Situația în care ne află este asemănătoare. Regimul Bashar al Assad a trecut din nou înspre linia roșie. Aliații au reacționat. Și probabil nici de această dată războiul nu va fi escaladat. După atâția ani, soluția Severin rămâne în picioare . Între timp, omul politic a făcut și închisoare, la capătul unei anchete și a unui proces eminamente politice.

La Organizația Națiunilor Unite, Titus Corlățean, pe atunci ministru român de Externe, a aflat în mod oficial că Siria nu a devenit pentru președintele Obama ceea ce devenise Irakul pentru George Bush datorită planului conceput de Adrian Severin. Câteva zile mai târziu, la Londra, secretarul de stat american John Kerry a anunțat oficial că un război generalizat în Siria, purtat printr-o intervenție masivă NATO, a putut fi evitat adoptându-se „soluția Severin”.

Această soluție este încă și azi valabilă. Ea prevede predarea către un alt stat în depozit a tuturor instalațiilor care servesc sau ar putea servi la fabricarea armelor chimice și distrugerea de către regimul Assad, sub supraveghere internațională, a instalațiilor care nu pot fi demontate.

Un român, care la acea dată era un simplu europarlamentar, iar în țară era fugărit de DNA, a dat această soluție valabilă și azi și, drept mulțumire, a fost pedepsist de ai lui și aruncat după gratii. Așa că ar mai exista câteva cuvinte cheie.

Sorin Rosca Stanescu

Postez în cele ce urmează cele două materiale semnate de Adrian Severin la care am făcut referire:

Scrisoarea lui Adrian Severin către Catherine Ashton

In atentia Dnei Catherine Ashton

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate / Vice-Presedintele Comisiei Europene

Bruxelles

2 septembrie 2013

Subiect: Situatia din Siria

Stimata Doamna Înalt Reprezentant / Vicepreședinte

Nu există nici o îndoială că în războiul civil în curs de desfășurare din Siria, s-au folosit arme chimice. Cum au fost utilizate acestea sau de către cine, nu mai contează. Folosirea lor însăși este motiv suficient pentru ca o reacție adecvată a comunității internaționale să fie legitimă. Natura, mijloacele și magnitudinea acestei reacții este ceea ce contează acum cu adevărat.

Fără a mai lua în calcul investigațiile și probele viitoare, ceea ce se cunoaște deja și este demonstrat constituie o reală problemă de securitate și ca problemă de securitate trebuie tratată. Nu există nici un motiv și, pentru moment, nici o nevoie de a lega această problemă cu o alta care să implice discuții asupra vinovăției, responsabilității, represiunii sau pedepsei.

Pe de altă parte, deja există semne cum că, în căutarea unui răspuns la această provocare, atât UE cât și NATO sunt divizate. Trebuie de asemenea observate și controversele interne din cadrul statelor membre. Or, adâncirea acestor controverse trebuie evitată cu orice preț. Aflându-ne în mijlocul unei crize globale, când solidaritatea și unitatea noastră sunt mai necesare ca niciodată, dezbinarea nu face decât să slăbească Uniunea și alianța noastră transatlantică. Mai mult decât atât, această ruptură diminuează capacitatea noastră de a negocia cu partenerii noștri strategici ruși și chinezi o abordare comună, realistă și eficientă față de Siria.

În calitate de europeni avem interesul vital de a nu lăsa SUA singure și izolate în executarea unei acțiuni militare în Siria, precum și de a evita alimentarea unei noi dispute între așa numitele „Europă veche” și „Europă nouă”. Trebuie de asemenea să ne preocupe și insecuritatea crescândă a Israelului, aflat în mijlocul „coșmarului arab” izvorât din „visul primăverii arabe”.

Așadar, sunt convins că, și vă cer și dumneavoastră, Doamnă Înalt Reprezentant, să acceptați punctul de vedere conform căruia o reacție internațională față de problema siriană trebuie să își aibă temelia exclusiv pe terenul securității (siriene, regionale și globale) și trebuie să fie independentă de orice conotații ideologice. Doar o astfel de bază obiectivă, care exclude acuzații unilaterale și care are ca scop asigurarea securității tuturor, ne poate ajuta să construim un consens general pentru o soluție pragmatică și pașnică; o soluție care poate fi și trebuie să fie atât justă, cât și fezabilă și durabilă.

Menționând acestea, sugerez ca Dumneavoastră să luați inițiativa de a propune ONU, o Rezoluție privind problema siriană care să fie adoptată de Consiliul de Securitate, preferabil sub patronajul comun al tuturor membrilor permanenți, după cum urmează.

Pornind de la incapacitatea deja demonstrată a guvernului sirian de a garanta controlul asupra activelor militare ale țării, Rezoluția trebuie să ceară Siriei să își transfere atât armele de distrugere în masă cât și utilajele esențiale pentru producerea lor, într-un depozit sigur, în unul sau mai multe state terțe, sub supravegherea ONU. Armele care nu pot fi transferate vor fi distruse pe loc de către autoritățile siriene sub supravegherea și cu susținerea ONU.

Armele și utilajele depozitate în state terțe vor fi restituite, tot sub supravegherea ONU, către autoritățile siriene legitime, odată ce o soluție politică a crizei actuale este găsită și acceptată de către toate părțile interesate.

O coaliție ad-hoc a țărilor dispuse să se implice, va primi un mandat ONU de folosire a mijloacelor militare pentru a proteja implementarea acestei Rezoluții oriunde și oricând, împotriva tuturor celor care vor încerca să îi submineze aplicarea. (Rezoluția poate menționa faptul că o astfel de intervenție militară va fi operată din aer, fără intervenții la sol). Acest mandat va fi acordat în momentul în care guvernul sirian se va angaja să respecte decizia ONU. Aceasta va fi o ultimă șansă pentru actualii lideri sirieni de dovedi o minimă responsabilitate față de comunitatea internațională și securitatea sa.

Când cineva deține bunuri periculoase și este incapabil să le păzească, punând astfel în pericol siguranța vecinilor, este de datoria sa să mute bunurile respective într-un alt loc, unde cineva le va putea depozita în siguranță. Dacă proprietarul nu o face, toate părțile terțe afectate au legitimitatea de a interveni în scopul apărării securității colective. Nu este vorba de acuzații, condamnări, sancțiuni, confiscări, interferențe în afacerile interne ale altora sau de impunerea extrateritorialitații deciziilor externe. Este vorba despre protejarea securității locale, regionale și globale spre beneficiul tuturor.

În mod normal, membrii Consiliului de Securitate, precum și autoritățile oficiale siriene, cât și toți cei care li se opun cu bună credință dintr-o perspectivă democratică, ar trebui să accepte o astfel de Rezoluție și să lucreze împreună pentru a o implementa. În consecință, sunt încrezător că prin lansarea unei astfel de inițiative și prin promovarea ei pe calea negocierilor adecvate cu aliații și partenerii săi externi, UE va aduce o contribuție semnificativă la neutralizarea pericolului legat de armele siriene de distrugere în masă, evitând implicarea în aventuri militare inutile, care pe lângă pierderile umane și materiale pe care le vor provoca, vor înstrăina, frustra și dezbina atât lumea arabă, cât și alianțele europene și euro-atlantice.

Al Dvs,

Dr. Adrian Severin (MPE)

Editorialul lui Adrian Severin scris în 2013 pe acestă temă:

Siria va fi Irakul președintelui Obama?

Problema nu este ce ne vor spune că au văzut experții trimiși în Siria spre a inspecta situația armelor chimice deținute de această țară, ci dacă li se va permite să spună ce au văzut, precum și dacă decidenții politici vor ține cont de ceea ce li se va spune. Perspectiva nu este prea veselă dacă avem în minte acea lecție a istoriei care ne învață că politicienii nu învață lecțiile istoriei.

Reprezentanții administrației americane au declarat că logica indică Guvernul sirian ca fiind utilizatorul armelor chimice împotriva civilior. Ceea ce ar pune în mișcare executarea obligației de intervenție umanitară a comunității internaționale în scopul protejării populației inocente și vulnerabile.

În plină confuzie siriană, singurul lucru care apare tot mai limpede este că se intenționează ca și de astă dată lipsa „armei fumegânde” (a probei directe) să fie suplinită prin „argumente logico-politice”. (Ne explicăm mai ușor astfel simpatia democrațiilor euro-atlantice pentru justiția românească bazată exclusiv pe „argumente logico-juridice”.)

Trecând peste faptul că logica a încetat de mult să mai caracterizeze acțiunile omenirii, să admitem prin ipoteză raționamentul potrivit căruia armele chimice pot fi utilizate doar de cel care le-a creat, le posedă și le are sub control. În condițiile războiului civil care a devastat și continuă să devasteze Siria, mai poate sta, însă, în picioare prezumtia că Guvernul oficial controlează utilizarea întregului arsenal militar al statului? Răspunsul, pe care tot logica îl dă acestei întrebări, este negativ. Nesupunerea civilă, intrinsecă logicii războiului civil, arată că autoritatea formală a pierdut capacitatea de a controla statul. Cum se poate atunci să ții responsabil pe unul care este incapabil să facă tocmai ceea ce i se reproșează că ar fi făcut? Mai degrabă i s-ar putea imputa neîndeplinirea obligației de a interzice accesul terților la armamentul formal aflat în administrarea sa. Acuzație de care autoritățile siriene ar putea scăpa invocând forța majoră și logica exonerării de răspundere consecutivă ei. O forță majoră a cărei insurmontabilitate a fost întărită chiar de acuzatorii occidentali prin sprijinul dat rebelilor, indiferent de motivele lui.

Există, însă, și o altă linie logică posibil de urmat. Este vorba despre cea care pornește de la întrebarea „qui prodest?”. Odată admis că în haosul războiului civil oricine avea acces la armamentul chimic sirian – guvernul, rebelii, organizațiile teroriste străine pescuitoare în ape tulburi, susținători fanatizați și disperați ai regimului pe care acesta nu-i mai poate ține în frâu etc. – devine natural să te întrebi cui a servit utilizarea armelor chimice? Răspunsul logic este simplu: celor interesați de internaționalizarea conflictului sirian.

Guvernul sirian știa prea bine că utilizarea armelor chimice înseamnă trecerea unei linii roșii care va atrage intervenția externă, punându-i chiar pe aliații săi în imposibilitatea de a-l mai susține. În plus, în momentul în care s-a recurs la arma chimică, Damascul începuse să încline balanța de putere în favoarea sa, în timp ce contestatarii săi, fără sprijin militar extern, se apropiau de capătul puterilor. Deci Guvernul oficial nu avea nici un interes să recurgă la un tip de armament interzis. Este logic! Nu-i așa?

Dincolo de logica siriană există, însă, și o logică occidentală. Ea explică ambarasarea actuală a Occidentului. Și avem în vedere în special SUA, fără de care o intervenție militară eficientă este aproape imposibilă.

Să începem cu raționamentele de tip neo-conservator. Potrivit acestora, comportamentul extern al unui stat ține de natura ordinii sale interne. Cum aceasta nu se poate schimba prin „inginerie socio-politică” iar organizațiile internaționale nu îi pot controla eficient opțiunile, democrațiile care au capacitatea de a interveni spre a impune corecțiile necesare, au și legitimitatea de a o face. Astfel ar fi salvgardate stabilitatea și securitatea la nivel global. Cum SUA au puterea necesară punerii în practică a unor asemenea concepții, ele au făcut din neo-conservatorism ideologia călăuzitoare a „intervențiilor lor umanitare” și expresia strategică a mesianimului lor. Republicanii și democrații diferă între ei numai la nivelul nuanțelor. Principiile neo-conservatoare sunt înscrise în gena culturală americană și circumscrise de istoria formării națiunii americane.

De aici apar câteva consecințe esențiale. În primul rând, repulsia societății americane față de orice regim dictatorial, precum regimul actualului Președinte sirian Assad. O atare repulsie este atât de mare încât s-a ajuns a se crede că oricine se opune unui dictator este neaparat democrat și că orice democrat este automat prieten al Americii. În al doilea rând, în calitatea lor de „Nou Ierusalim cu dinți”, SUA sunt convinse nu numai de misiunea lor civilizatoare la nivel global, ci și de faptul că orice slăbiciune arătată în îndeplinirea acestei misiuni nu face decât să îi încurajeze pe cei care îi contestă valorile, reducând astfel șansele victoriei americane ori făcându-o mai costisitoare.

Iată de ce Președintele Obama are dificultăți în a le spune americanilor că mulți dintre cei care luptă pentru dărâmarea odiosului regim dictatorial din Siria sunt niște dictatori poate mai răi și totodată inamicii jurați ai Americii, ai valorilor ei și ai modelului de viață american. În același timp, Washingtonul se teme că lipsa de reacție față de utilizarea armelor chimice ar fi un semnal în atenția tuturor adversarilor săi din lume, sugerând că puterea SUA este în declin și încurajând la manifestări antiamericane. De aici următoarea dilemă: dacă se acționează în forță împotriva elementelor fundamentaliste din rândul rebelilor (admițând că o asemenea intervenție chirurgicală poate fi realizată cu succes în condițiile haosului sirian) societatea americană nu ar mai înțelege nimic și nu ar susține acțiunea întrucât nu i-ar mai vedea baza morală; dacă se acționează împotriva Guvernului Assad se face exact ceea ce s-a vrut a se evita până acum, respectiv se internaționalizează conflictul armat spre profitul forțelor fundamentaliste, în aceeași măsură anti-regim și anti-democrate, dar și anti-americane și anti-occidentale. Nu este nici o îndoială că aceste forțe, odată învingătoare, nu vor ezita să folosească arma chimică și împotriva democațiilor euro-atlantice pe care acum le cheamă în ajutor.

În plus, a-l ataca pe Assad înseamnă a intra în conflict cu Rusia (cel mai angajat susținător al actualului regim sirian, din motive geo-politice, militare, economice și de orgoliu post-imperial); dar a-i ataca pe insurgenți echivalează cu a face jocul Rusiei și a da avans exigențelor ei într-o regiune de importanță strategică pentru SUA. Aceasta într-un moment în care granița spațiului euro-atlantic cu cel euro-asiatic rămâne fluidă și vulnerabilă (situația Ucrainei, ca și cea a Balcanilor de Vest sunt emblematice), aliații europeni ai Washingtonului (probabil cu excepția Marii Britanii) sunt tot mai nesiguri (de loc surprinzător, Germania s-a aliniat cu Rusia în cazul sirian, în timp ce Turcia vede în el ocazia reafirmării ambițiilor neo-otomane) iar principalul aliat din Orientul Apropiat, Israelul, se simte tot mai amenințat în mijlocul uraganului născut din iluzia „primăverii arabe”.

Dacă ne gândim și la incapacitatea dovedită a SUA de a câștiga păcile consecutive războaielor câștigate, înțelegem de ce un război în Siria este o aventură potențial catastrofală pentru americani, aventură față de care eșecul irakian pălește. Istoria este plină, însă, de războaie sinucigașe în care și-au dus națiunile tocmai liderii cei mai puțin doritori de război, atunci când aceștia, lipsiți de tăria interioară necesară spre a merge împotriva curentului, s-au lăsat dominați de un context nefericit și de prejudecățile aferente lui. Ar fi culmea ca laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Barak Obama, să fie acela care aruncă America într-un alt război devastator, pornind de la acuzații nedovedite sau de la probe neconcludente și fără acordul ONU (căci Rusia și China vor bloca un asemenea acord). Un lucru cu atât mai rău cu cât, de astă dată, intervenția ar avea loc direct în sprijinul fundamentaliștilor islamici anti-americani (sic!).

O ieșire din impas sau un compromis fericit ar viza, așadar, nu o intervenție împotriva sau în favoarea unuia dintre beligeranți ci împotriva depozitelor de arme de distrugere în masă. Întrucât Guvernul Assad nu le mai controlează, ele ar trebui distruse prin intervenție externă, eventual solicitată sau acceptată măcar de autoritățile de la Damasc și preferabil aprobată de Consiliul de Securitate ONU. Cum se poate aplica tehnic această soluție? Greu de spus. Va exista în marile capitale înțelepciunea necesară acceptării unei asemenea remize care nu va rezolva șarada siriană dar va spori securitatea regională și globală? Vom vedea.

Până atunci să consemnăm consternați poziția României, care își face un merit din proclamarea lipsei de poziție. Guvernul și Președintele, confundând, nu neaparat inocent, loialitatea cu servilismul, sunt, iată, pentru o dată de acord (o singură dată nu este o cutumă) că România va adopta poziția aliaților, oricare va fi aceasta. În competiția pentru captarea bunăvoinței Occidentului, Palatul Victoria și Palatul Cotroceni uită că buna credință implică nu numai loialitatea ci și sinceritatea. După expresia lui Nicolae Iorga, „prieten adevărat este cel care îți spune adevărul iar nu cel care îți încurajează nebuniile.” Or, o alianță care nu se bazează și pe sinceritate, pe avertismentele prietenilor, pe aportul de inteligență al aliaților, deci din care lipsește buna-credință, este condamnată eșecului, transformându-se în vasalitate. Poate – cine știe – ne salvează Parlamentul! Deși mă îndoiesc foarte.

Adrian Severin

 

Articolul Siria-război-Severin-SUA-chioșc apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Exclusiv

Cum să prinzi cele mai ok oferte la cărți

Publicat

pe

De

Cărțile sunt un tip de cumpărătură pe care mulți dintre noi le tot amânăm, motivul fiind simplu: prețul se adună rapid dacă vrei mai multe titluri deodată. Vestea bună este că librăriile online au campanii dese, iar cu puțină atenție poți plăti mult mai puțin decât prețul de raf

De ce merită să aștepți momentul potrivit

Mulți cumpărători de cărți fac aceeași greșeală: comandă imediat ce văd un titlu care le place, fără să verifice dacă există o reducere activă chiar în acel moment. În realitate, librăriile online au frecvent campanii tematice — weekenduri de reduceri, târguri de vară, promoții pentru abonații la newsletter — care pot scădea prețul cu 20-50%, uneori chiar mai mult la anumite selecții.

De aceea, dacă nu ai nevoie de o carte chiar în ziua respectivă, are sens să aștepți câteva zile și să verifici prețul din nou, mai ales înainte de o comandă mai mare cu mai multe titluri.

Cum funcționează, practic, reducerile la cărți

De regulă, o reducere la cărți poate veni în trei forme: procent aplicat direct pe site, o sumă fixă scăzută din total la comenzi peste un anumit prag, sau transport gratuit peste o valoare minimă a coșului. Combinația dintre aceste tipuri de reduceri este cea care aduce economia reală, mai ales atunci când cumperi mai multe cărți deodată.

Un exemplu concret: multe librării oferă transport gratuit peste o sumă de 50-200 lei, în funcție de politica magazinului, ceea ce înseamnă că merită să grupezi mai multe titluri într-o singură comandă, în loc să faci comenzi separate și să plătești transport de fiecare dată.

Cum să economisești la cărți în limba română

Dacă cumperi frecvent cărți în limba română, merită să te abonezi la newsletter-ul librăriei preferate, pentru că majoritatea oferă un mic discount, de obicei 10%, aplicat la prima comandă sau la următoarea achiziție. De asemenea, poți verifica din timp dacă există un cod reducere Libris, mai ales înainte de comenzi mai mari, pentru că astfel de coduri apar constant, fie procentual, fie ca sumă fixă la comenzi peste 300-500 lei.

Aceste coduri se aplică direct în coșul de cumpărături, într-un câmp special dedicat, iar diferența de preț se vede imediat, înainte de a finaliza comanda. E un pas simplu, de câteva secunde, dar care poate reduce vizibil costul unei comenzi cu mai multe titluri.

Cum să prinzi reduceri la cărțile pentru copii sau colecții speciale

Cărțile pentru copii, colecțiile ilustrate sau seturile tematice au, de regulă, prețuri mai mari, motiv pentru care merită și mai mult să verifici o reducere înainte de a cumpăra. Un voucher Bookzone poate fi util aici, mai ales la campanii dedicate cititorilor sau la reduceri procentuale aplicate unor titluri sau colecții selectate.

De multe ori, aceste campanii sunt limitate în timp, iar prețul revine la normal după câteva zile, așa că merită să urmărești periodic site-ul dacă ai deja o listă de cărți pe care vrei să le cumperi, mai ales dacă vorbim despre cadouri pentru copii sau completarea unei colecții.

Cum să economisești la comenzi mai mari sau titluri variate

Dacă vrei să cumperi mai multe cărți deodată, din categorii diferite beletristică, non-fiction, cărți pentru copii, merită să verifici și un cod discount Cartepedia, pentru că astfel de reduceri se aplică de regulă la nivelul întregului coș, nu doar la un titlu specific. Asta înseamnă că poți combina mai multe cărți într-o singură comandă și poți beneficia de discount pe toată valoarea coșului, nu doar pe o parte din el.

Acest tip de reducere e util în special atunci când faci o comandă „de sezon” — de exemplu, înainte de vacanță, de școală sau de sărbători — și vrei să acoperi mai multe nevoi deodată, nu doar o singură carte.

O listă utilă pentru cumpărături inteligente la cărți

Ca să nu pierzi din vedere nimic, iată câteva idei simple de urmat înainte de a comanda cărți online:

  • Abonează-te la newsletter-ul librăriei preferate pentru un discount la prima comandă.
  • Verifică dacă există transport gratuit peste o anumită valoare a coșului, înainte de a face comenzi separate.
  • Grupează mai multe titluri într-o singură comandă, ca să beneficiezi de reduceri procentuale mai mari.
  • Urmărește campaniile tematice (weekenduri de reduceri, târguri de vară, sezon școlar).
  • Verifică un cod înainte de checkout, indiferent de librăria aleasă — Libris, Bookzone sau Cartepedia au frecvent oferte active.

Concluzie

Cărțile pot fi cumpărate mult mai avantajos decât prețul afișat inițial, dacă știi când și cum să cauți reducerile potrivite. Un cod reducere Libris, un voucher Bookzone sau un cod discount Cartepedia sunt exemple simple de verificări rapide care pot face diferența, mai ales la comenzi cu mai multe titluri.

Citeste in continuare

Exclusiv

Primele semne că afacerea ta este vulnerabilă la efracții

Publicat

pe

De

Indiferent de domeniul în care activează, orice companie poate deveni ținta unei tentative de efracție. De cele mai multe ori, astfel de incidente nu sunt întâmplătoare. Persoanele rău intenționate identifică din timp punctele vulnerabile ale unei clădiri și profită de lipsa unor măsuri eficiente de securitate. Vestea bună este că aceste vulnerabilități pot fi descoperite și remediate înainte ca un incident să aibă loc. Totul începe cu identificarea primelor semne care arată că afacerea ta are nevoie de măsuri suplimentare de protecție.

Activitatea se încheie, dar clădirea rămâne complet nesupravegheată

Multe incidente au loc în afara programului de lucru, atunci când spațiile sunt goale și timpul de reacție este mai mare.

Dacă după închiderea programului nu există sisteme care să poată detecta rapid o tentativă de pătrundere prin efracție, riscul ca un incident să producă pagube importante crește considerabil.

Protecția unei clădiri nu ar trebui să se oprească odată cu plecarea ultimului angajat.

Există mai multe puncte de acces, dar nu toate sunt protejate

Intrarea principală este, de regulă, bine securizată. În schimb, ușile secundare, intrările de serviciu, ferestrele de la parter, spațiile tehnice sau rampele de încărcare sunt uneori tratate cu mai puțină atenție.

În practică, aceste zone reprezintă adesea punctele prin care se încearcă pătrunderea într-o clădire.

O analiză completă a tuturor căilor de acces este esențială pentru reducerea vulnerabilităților.

Nu poți răspunde cu exactitate la întrebarea „Cine a fost ultimul în clădire?”

În multe companii, accesul în anumite spații este dificil de urmărit.

Atunci când nu există o evidență clară a persoanelor care intră și ies din clădire, identificarea rapidă a unor situații neobișnuite devine mult mai dificilă.

Gestionarea eficientă a accesului și monitorizarea zonelor sensibile contribuie atât la securitate, cât și la organizarea activității.

Sistemele existente nu au mai fost verificate de mult timp

Faptul că un sistem de securitate este instalat nu înseamnă automat că acesta funcționează la parametri optimi.

Senzorii, sursele de alimentare, bateriile de rezervă sau conexiunile pot necesita verificări periodice. Lipsa mentenanței poate face ca un sistem să nu reacționeze corespunzător exact în momentul în care apare o tentativă de efracție.

Verificările preventive sunt la fel de importante ca instalarea inițială a sistemului.

Clădirea s-a dezvoltat, dar securitatea a rămas aceeași

Multe afaceri cresc în timp. Apar noi birouri, depozite, spații tehnice sau puncte de acces.

Totuși, sistemul de securitate rămâne configurat pentru structura inițială a clădirii.

Acest lucru poate crea zone neacoperite și vulnerabilități care nu existau în momentul instalării sistemului.

Orice modificare importantă a spațiului ar trebui să fie însoțită de o reevaluare a soluțiilor de securitate existente.

Te bazezi exclusiv pe camerele video

Camerele de supraveghere sunt extrem de utile, însă rolul lor principal este de a înregistra evenimentele.

Pentru detectarea rapidă a unei tentative de pătrundere este nevoie și de sisteme dedicate de detecție efracție, capabile să transmită imediat o alertă și să permită intervenția într-un timp cât mai scurt.

Cele mai eficiente soluții sunt cele în care supravegherea video și detecția efracție funcționează împreună.

Nu există o strategie de prevenție

Una dintre cele mai mari vulnerabilități este lipsa unei abordări preventive.

Multe companii investesc în securitate doar după producerea unui incident. În acel moment, pagubele materiale, timpul pierdut și impactul asupra activității nu mai pot fi recuperate complet.

Evaluarea periodică a riscurilor și actualizarea sistemelor reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a incidentelor.

Cum îți poți proteja mai bine afacerea?

Primul pas este identificarea punctelor vulnerabile și analizarea modului în care acestea pot fi reduse.

Un sistem modern de detecție efracție poate identifica rapid tentativele de pătrundere și poate transmite alerte în timp util, iar integrarea acestuia cu supravegherea video și alte soluții de securitate oferă un nivel superior de protecție.

Prin serviciile sale de proiectare, instalare și mentenanță pentru sisteme de detecție efracție și supraveghere video, Nibaco dezvoltă soluții adaptate fiecărui tip de clădire și fiecărei activități, contribuind la crearea unor spații mai sigure și mai bine protejate.

Efracțiile nu apar întotdeauna din întâmplare. De cele mai multe ori, ele exploatează vulnerabilități care puteau fi identificate și remediate din timp.

Dacă afacerea ta prezintă unul sau mai multe dintre semnele prezentate în acest articol, este momentul potrivit pentru o evaluare a nivelului de securitate. Prevenția rămâne întotdeauna mai eficientă și mai puțin costisitoare decât gestionarea consecințelor unui incident.

Citeste in continuare

Exclusiv

Scari pentru piscina – cum alegi modelul potrivit pentru siguranta si confort

Publicat

pe

De

Accesul in piscina trebuie sa fie confortabil, sigur si adaptat tuturor utilizatorilor. Indiferent daca este vorba despre o piscina privata, una destinata unui hotel sau unui centru SPA, alegerea unor scari pentru piscina de calitate reprezinta un detaliu esential care influenteaza atat functionalitatea, cat si aspectul intregii amenajari. Desi sunt adesea considerate un simplu accesoriu, scarile au un rol important in utilizarea zilnica a piscinei. Acestea faciliteaza intrarea si iesirea din apa, reduc riscul accidentelor si completeaza designul bazinului.

Accesul in piscina trebuie sa fie confortabil, sigur si adaptat tuturor utilizatorilor. Indiferent daca este vorba despre o piscina privata, una destinata unui hotel sau unui centru SPA, alegerea unor scari pentru piscina de calitate reprezinta un detaliu esential care influenteaza atat functionalitatea, cat si aspectul intregii amenajari.

Desi sunt adesea considerate un simplu accesoriu, scarile au un rol important in utilizarea zilnica a piscinei. Acestea faciliteaza intrarea si iesirea din apa, reduc riscul accidentelor si completeaza designul bazinului.

De ce sunt importante scarile pentru piscina?

O piscina bine proiectata trebuie sa fie usor accesibila pentru toate categoriile de utilizatori.

Scarile ofera numeroase avantaje:

  • acces rapid si confortabil;
  • siguranta sporita la intrarea si iesirea din apa;
  • stabilitate pe suprafete umede;
  • utilizare usoara pentru copii si persoane in varsta;
  • integrare armonioasa in designul piscinei.

Alegerea unor scari pentru piscina potrivite contribuie la cresterea nivelului de confort si reduce riscul alunecarilor.

Ce tipuri de scari exista?

In functie de tipul piscinei si modul de montaj, exista mai multe variante disponibile.

Scari pentru piscine ingropate

Aceste modele sunt fabricate, de regula, din inox si se fixeaza permanent pe marginea piscinei.

Avantajele lor sunt:

  • rezistenta foarte mare;
  • aspect elegant;
  • stabilitate excelenta;
  • durata lunga de utilizare.

Sunt cele mai utilizate in piscinele rezidentiale si comerciale.

Scari pentru piscine supraterane

Piscinele supraterane necesita modele speciale, prevazute cu trepte pe ambele parti.

Acestea permit accesul usor peste marginea bazinului si pot fi demontate atunci cand piscina nu este utilizata.

Scari cu platforma

Aceste modele sunt recomandate pentru piscine mai inalte sau pentru utilizatori care doresc un plus de confort.

Platforma superioara ofera stabilitate suplimentara in timpul accesului.

Materialele din care sunt fabricate scarile

Calitatea materialului influenteaza direct rezistenta si durata de viata.

Inox

Cele mai apreciate scari pentru piscina sunt realizate din inox AISI 304 sau AISI 316.

Aceste materiale ofera:

  • rezistenta la coroziune;
  • aspect modern;
  • intretinere usoara;
  • rezistenta la substantele utilizate pentru tratarea apei.

Pentru piscinele tratate cu apa sarata este recomandat inoxul AISI 316, care rezista mai bine la mediile corozive.

Trepte antiderapante

Majoritatea scarilor moderne sunt prevazute cu trepte antiderapante din plastic sau materiale compozite.

Acestea reduc semnificativ riscul alunecarii chiar si atunci cand sunt complet ude.

Cum alegi scarile potrivite?

Exista cateva criterii importante de care este bine sa tii cont.

Adancimea piscinei

Numarul treptelor trebuie ales in functie de adancimea bazinului.

O piscina mai adanca necesita scari cu mai multe trepte pentru un acces confortabil.

Tipul piscinei

Scarile trebuie sa fie compatibile cu:

  • piscine ingropate;
  • piscine supraterane;
  • piscine cu pereti din beton;
  • piscine cu structura metalica.

Capacitatea de sustinere

Este recomandat sa alegi modele fabricate din materiale rezistente, capabile sa suporte utilizarea intensa fara deformari.

Designul

Pe langa functionalitate, scarile trebuie sa completeze aspectul general al piscinei.

Modelele din inox lucios sunt preferate datorita aspectului elegant si compatibilitatii cu majoritatea stilurilor de amenajare.

Montajul scarilor pentru piscina

Instalarea corecta este la fel de importanta precum alegerea produsului.

Montajul presupune:

  • fixarea suportilor;
  • ancorarea in marginea piscinei;
  • verificarea stabilitatii;
  • reglarea pozitiei fata de peretele bazinului.

Pentru piscinele noi este recomandata instalarea scarilor in timpul lucrarilor de amenajare, insa acestea pot fi montate si ulterior.

Cum intretii scarile din inox?

Intretinerea este simpla, dar trebuie efectuata periodic.

Se recomanda:

  • clatirea cu apa curata dupa utilizare intensa;
  • stergerea depunerilor de calcar;
  • verificarea suruburilor de fixare;
  • evitarea produselor abrazive;
  • inspectarea periodica a treptelor antiderapante.

Prin aceste operatiuni, scari pentru piscina isi vor pastra aspectul si rezistenta pentru foarte multi ani.

Siguranta este prioritatea principala

Pe langa confort, scarile contribuie semnificativ la prevenirea accidentelor.

Acestea sunt deosebit de importante pentru:

  • copii;
  • persoane varstnice;
  • persoane cu mobilitate redusa;
  • utilizatorii care intra sau ies frecvent din piscina.

Un model bine ales reduce efortul necesar accesului si ofera stabilitate chiar si atunci cand suprafetele sunt umede.

Cum completeaza scarile aspectul piscinei?

Piscinele moderne sunt proiectate pana la cele mai mici detalii, iar accesoriile joaca un rol important in designul final.

Scarile din inox, cu linii elegante si finisaje premium, se integreaza perfect alaturi de placarile cu mozaic, iluminatul subacvatic si celelalte echipamente ale piscinei.

Astfel, ele nu sunt doar un element functional, ci si unul estetic.

Alege scari pentru piscina rezistente si durabile

Investitia in scari pentru piscina de calitate aduce beneficii pe termen lung. Materialele rezistente la coroziune, treptele antiderapante si sistemele solide de fixare asigura confort si siguranta la fiecare utilizare.

Indiferent daca amenajezi o piscina noua sau doresti sa modernizezi una existenta, alegerea unor scari adaptate tipului de bazin reprezinta o decizie importanta. Un model bine construit va rezista ani la rand, va necesita putina intretinere si va contribui la o experienta mai placuta pentru toti cei care se bucura de piscina.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Uncategorized9 ore inainte

Dotail, businessul online dezvoltat de Dobai Cristian, mizează pe stocuri limitate și o creștere estimată de 500% în acest an

Comerțul online a devenit una dintre cele mai accesibile, dar și competitive direcții de antreprenoriat din România. Într-o piață în...

Exclusiv10 ore inainte

Cum să prinzi cele mai ok oferte la cărți

Cărțile sunt un tip de cumpărătură pe care mulți dintre noi le tot amânăm, motivul fiind simplu: prețul se adună...

15 ore inainte

StiriClujNapoca.ro – sursa ta de știri locale și informații relevante din Cluj

StiriClujNapoca.ro este o platformă media online independentă dedicată municipiului Cluj-Napoca și comunităților din județul Cluj. Publicația urmărește actualitatea locală, evenimentele...

TEDx românesc TEDx românesc
Socialo zi inainte

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Afacerio zi inainte

De ce tot mai mulți producători de mobilier aleg mașini de aplicat cant cu sisteme de adezivare EVA și PUR

Industria mobilei s-a schimbat semnificativ în ultimii ani. Dacă în trecut accentul era pus în principal pe productivitate și costuri...

Exclusivo zi inainte

Primele semne că afacerea ta este vulnerabilă la efracții

Indiferent de domeniul în care activează, orice companie poate deveni ținta unei tentative de efracție. De cele mai multe ori,...

Cum arată o verificare auto în București făcută de specialiști independenți Cum arată o verificare auto în București făcută de specialiști independenți
Afacerio zi inainte

Cum arată o verificare auto în București făcută de specialiști independenți?

Piața mașinilor second hand din București e una dintre cele mai active din România. Zeci de mii de tranzacții pe...

Uncategorizedo zi inainte

Cosmetice coreene – secretul unei ingrijiri moderne si eficiente

Cosmetice coreene sunt tot mai populare datorita formulelor inovatoare, ingredientelor atent selectionate si varietatii mari de produse pentru ingrijirea tenului. De...

Social2 zile inainte

Cum gasesti un service de reparatii electronice de incredere in Cluj

Electronicele sunt prezente in orice locuinta moderna: televizor, laptop, calculator, telefon, imprimanta, consola, router. Cand se defecteaza, gasirea unui service...

Viața în București2 zile inainte

ADIRU solicită prelungirea termenului pentru aplicarea TVA-ului redus de 9%: Blocajul sistemelor ANCPI pune în pericol zeci de mii de tranzacții imobiliare și mii de familii din România

Asociația Dezvoltatorilor Imobiliari din România – URBANIS (ADIRU) solicită Parlamentului României, Ministerului Finanțelor și Agenției Naționale de Administrare Fiscală adoptarea...

Afaceri2 zile inainte

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

Uncategorized4 zile inainte

Humana People to People România deschide un nou magazin, în Arad

Arad, 17.07.2026 Humana People to People România își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare...

Uncategorized4 zile inainte

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

Social4 zile inainte

Reparații de acoperișuri în București. Ce verificări sunt recomandate înainte de sezonul rece

Acoperișul protejează întreaga locuință de ploaie, vânt, zăpadă și variațiile mari de temperatură. Tocmai de aceea merită verificat înainte de...

Social5 zile inainte

Cum te ajută un marketplace să testezi o idee de afacere înainte să investești într-un magazin online

Ai o idee de afacere, dar nu știi dacă va avea succes? Mulți antreprenori se confruntă cu aceeași dilemă: merită...

Uncategorized5 zile inainte

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice...

Știrea Zilei