Afaceri
Ţara europeană care va intra în faliment. Nu are cum să plătească datoria de 274 de miliarde de euro | Capitala24

În data de 20 august Grecia va ieşi de sub efectul convenţiei de credit şi va ajunge din nou pe pieţele externe. Creditorii – numiţi şi troika – Banca Centrală Europeană (BCE), Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au livrat în total 274 de miliarde de euro pentru Grecia în cadrul a trei contracte de creditare. În acest mod Atena va putea să acceadă la pieţele financiare internaţionale, însă – cel puţin în acest moment – nu putem vorbi despre succesul programului de salvare a Greciei, decis în iunie 2011 de către şefii de stat şi de guverne ai Uniunii Europene. Drama greacă cea modernă şi nu cea antică, se va termina – dacă se respectă programul prevăzut – abia în anul 2060, atunci când Grecia va putea să-şi achite toate datoriile.
Problema finanţatorilor internaţionali şi politicienilor eleni este că atunci când s-a stabilit nivelul ratelor şi al dobânzilor pe care statul grec trebuie să le plătească anual, au pornit de la datele demografice valabile la acea dată. Însă, în urma izbucnirii crizei, mai mult de jumătate de milion de oameni au părăsit ţara. În anul 2011 Grecia avea o populaţie de 11,1 milioane de locuitori, iar în prezent există mai puţin de 10,7 milioane de cetăţeni care mai trăiesc în patria lor. Desigur, exodul nu este specific doar Greciei, dar dinamica fenomenului de acolo este mai mare decât în celelalte ţări ale uniunii. După unele analize, în anul 2050 în Grecia vor mai trăi doar 8,5-10 milioane de oameni. În plus, 21% din populaţie este de peste 65 de ani, iar până în anul 2050 procentul vârstnicilor poate să ajungă la 30%. Consecinţa scăderii şi îmbătrânirii populaţiei este că nivelul datoriei Greciei, raportat pe cap de locuitori, creşte. Soluţia ar fi – ca de altfel şi în România – ca fenomenul exodului să fie oprit, eventual cei care au părăsit ţara să se întoarcă. Guvernul grec însă deocamdată nu poate să le ofere tinerilor o perspectivă atractivă în ţara lor. La fel de îngrijorătoare este o altă dată statistică: numărul naşterilor vii raportat la o femeie este de 1,4 ceea ce este aproape cel mai scăzut nivel din Uniunea Europeană. Dacă aceste tendinţe nu se vor schimba şi fără o dezvoltare economică puternică, nu se întrevăd şanse pentru creşterea nivelului de trai. Pentru ca ţara să poate să se redreseze, ar fi nevoie de o creşterea anuală a producţiei interne brute de 4-5 procente. În anul 2017 însă, economia greacă a crescut cu doar 1,4%, iar pentru anul în curs se estimează o creştere de 2%. Tendinţele arătate sunt periculoase pentru că – aşa cum a arătat publicaţia germană Der Spiegel – în perioada anilor 2008-2018 Grecia şi-a pierdut un sfert din produsul intern brut şi a trăit cea mai mare criză a ultimilor decenii. În timp ce celelalte ţări ajunse în criză în anul 2008, cum ar fi ţările baltice, Portugalia sau Islanda au reuşit să depălească cele mai mari dificultăţi, în Grecia încă nu se vede luminiţa de la capătul tunelului.
Ţara a fost cotropită
Afaceri
De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?
Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc ceva diferit de parfumurile clasice. Spre deosebire de produsele mainstream, acestea sunt create cu accent pe originalitate, ingrediente de calitate și combinații neașteptate, oferind o experiență olfactivă mai personală.

Pornind de la această tendință, Oriflame lansează Top Scents, prima sa colecție inspirată din parfumeria de nișă, realizată în colaborare cu Givaudan Paris – unul dintre liderii globali în parfumerie.
Un element diferențiator important al acestei colecții este chiar modul în care a fost creată. Parfumurile sunt rezultatul unei competiții între parfumieri din noua generație Givaudan, care au avut libertate creativă totală pentru a dezvolta concepte olfactive originale. Acest proces aduce un plus de autenticitate și creativitate fiecărui parfum din colecție.
Pentru cei interesați de culisele acestui proces, Oriflame a lansat și o serie de episoade disponibile pe YouTube, unde poate fi urmărit parcursul de la idee la produs final. Primul episod, dedicat parfumului Rose Mode, este deja disponibil.

Ce diferențiază colecția Top Scents
Top Scents aduce în prim-plan câteva dintre elementele definitorii ale parfumeriei de nișă:
ingrediente atent alese, construcții olfactive moderne și o abordare creativă diferită de cea clasică.
Colaborarea cu Givaudan și implicarea noii generații de parfumieri se reflectă în compozițiile parfumurilor, care pun accent pe contrast, textură și expresivitate. Rezultatul este o colecție care oferă o alternativă accesibilă la parfumurile de nișă tradiționale, fără a pierde din caracterul distinctiv.

De ce să alegi parfumul de nișă Top Scents Rose Mode
Rose Mode este alegerea potrivită pentru cei care apreciază parfumurile florale, dar își doresc o interpretare modernă a acestora.
Trandafirul este reinterpretat într-o manieră actuală, completată de accente catifelate și ușor fructate, care îi oferă profunzime și eleganță. Este un parfum echilibrat, feminin, dar suficient de diferit încât să iasă din tiparele clasice.

De ce să alegi parfumul de nișă Top Scents Neon Oud
Neon Oud se adresează celor care preferă parfumurile intense și contrastante.
Compoziția îmbină note fructate și luminoase cu accente lemnoase și afumate de oud, rezultând un parfum cu personalitate puternică. Este o alegere potrivită pentru cei care caută un parfum memorabil și diferit de variantele obișnuite.

Parfumuri de nișă, mai accesibile
Unul dintre cele mai mari avantaje ale colecției Top Scents este accesibilitatea.
Deși inspirate din parfumeria de nișă și realizate cu ingrediente de calitate, parfumurile pot fi achiziționate la un preț competitiv, direct de pe site-ul Oriflame.
În plus, la prima comandă, poți beneficia de o reducere suplimentară de -15%, ceea ce face experiența și mai accesibilă pentru cei care vor să descopere acest univers.
Unde poți descoperi colecția
Alegerea unui parfum de nișă înseamnă, în primul rând, alegerea unei experiențe diferite. Cu Top Scents, Oriflame aduce acest concept mai aproape de publicul larg, oferind parfumuri moderne, create cu grijă pentru detalii și adaptate stilului de viață actual.
Descoperă colecția Top Scents pe 👉 www.oriflame.ro
Afaceri
Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție, relaxare și depășire a limitelor la Divertiland Water Park. Urmând a se desfășura pe 18 aprilie, primul eveniment programat pentru anul acesta este o competiție sportivă de tip duatlon (alergare-ciclism-alergare), organizată în parteneriat cu Federația Română de Triatlon și Seven Sport Club.
„Am început 2026 cu o viziune îndrăzneață pentru Venus Social Concept și ne bucurăm de parteneriatele încheiate pentru organizarea unor noi evenimente sportive la Divertiland Water Park. Avem planificate trei competiții de tip duatlon pe parcursul acestui an, dedicate atât adulților, cât și copiilor. Suntem încrezători în succesul acestora și ne bazăm pe cei peste zece ani de experiență pe care echipa noastră i-a acumulat în organizarea de festivaluri și competiții sportive.”
Nadia Eperjessy, Head of Events & Strategic Partnerships, Venus Social Concept
Adresat adulților, Campionatul Național Duatlon Tehnic va consta în alergarea pe teren plat (asfalt) și ciclism de șosea pe teren plat, însă cu segmente tehnice. Distanțele de parcurs vor fi variabile, de la 1,5 la 5 km pentru porțiunile de alergare, respectiv de la 9 la 20 km pentru cele de ciclism.
Adresate copiilor, cursele TRIKids vor fi compuse tot din (câte trei) segmente alternative de alergare și ciclism. Distanțele vor fi, de asemenea, variabile (în funcție de vârstă): de la 200 la 1.700 m pentru alergare, respectiv de la 2 la 7 km pentru porțiunile de ciclism.

„În conceperea curselor, foarte importantă pentru noi a fost adaptarea la vârstă, dar și la gradul de pregătire fizică a participanților. Aici am contat, bineînțeles, pe experiența partenerilor noștri specialiști în competiții de tip triatlon, având ca obiectiv îmbunătățirea performanțelor în alergare, ciclism și înot atât pentru grupuri, cât și pentru indivizi. Prin evenimentele sportive organizate de Venus Social Concept la Divertiland dorim să oferim tuturor participanților șansa de a-și testa și îmbunătăți abilitățile fizice și psihice, mai mult decât a obține un loc într-un clasament.”
Nadia Eperjessy, Head of Events & Strategic Partnerships, Venus Social Concept
Amplasat în vestul Capitalei și funcțional de mai bine de un deceniu, Divertiland Water Park este deja una dintre destinațiile de relaxare favorite ale bucureștenilor (și nu numai), pe timp de vară. În ceea ce privește organizarea de evenimente, acesta se impune prin atuuri precum suprafața extinsă, de zece hectare, infrastructura completă (scenă, zonă de food, acces la piscine și numeroase atracții acvatice etc.), localizarea accesibilă (A1, km 13, cu acces facil din București), dar și facilitățile prevăzute pentru autoturisme (peste 1.000 de locuri de parcare, alături de stații de încărcare pentru mașini electrice).

Despre VENUS GROUP
VENUS GROUP este un grup de companii cu activitate în domeniul investițiilor și dezvoltărilor imobiliare (prin diviziile Venus Capital Investment și Venus Build), dar și în cel al marketingului și organizării de evenimente (prin Venus Social Concept). Proiectele și evenimentele asumate de fiecare divizie sunt susținute de o minuțioasă cercetare de piață, având permanent în vedere adaptarea la cererea reală existentă în piață.
Afaceri
IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului
IubimTM.ro este o platformă online independentă dedicată județului Timiș.
Direcția proiectului este simplă: promovăm Timișul.
Platforma aduce în atenția publicului oamenii, afacerile, locurile și evenimentele din județ, într-un mod clar și direct.
În zona de business, IubimTM.ro oferă vizibilitate firmelor locale, într-un context relevant pentru publicul din Timiș. Prezența online este necesară pentru orice afacere, iar platforma completează printr-un tip de expunere orientat către comunitate.
IubimTM.ro promovează oamenii care contribuie la dezvoltarea Timișului.
Locurile din județ și evenimentele organizate în Timiș sunt promovate constant, pentru a fi mai ușor de descoperit.
Platforma este activă și în social media, prin Facebook, Instagram și TikTok, unde conținutul este distribuit constant.
IubimTM.ro este o platformă de promovare.
Despre Timiș.
Pentru colaborări:
E-mail: info@iubimtm.ro
Facebook: https://www.facebook.com/iubimtm.ro/
Instagram: https://www.instagram.com/iubimtm.ro
TikTok: https://www.tiktok.com/@iubimtm.ro
Sursa articol: https://iubimtm.ro/platforma-online-independenta-care-promoveaza-timisul/
-
Afaceriacum o săptămânăNBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium
-
Uncategorizedacum o săptămânăDe Paște, amintirile ajung instant la cei dragi!
-
Afaceriacum o săptămânăMunții Kaçkar din Turcia, în prim-planul scenei internaționale prin evenimente de anvergură
-
Uncategorizedacum o săptămânăDe Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău
-
Afaceriacum o săptămânăIubimTimisoara.ro – platformă online independentă ce promovează Timișoara, oamenii și afacerile
-
Afaceriacum 4 zileCe rezultate poți obține din advertoriale publicate strategic
-
Afaceriacum 4 zile
IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului
-
Afaceriacum 3 zileVenus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026


