Exclusiv
EXPLOZIV/”Tehnici de interogare” care nu i-ar fi trecut prin cap nici macar celebrului ”Mircea ”Portocala” Negulescu/ Voodoo la DNA!
De parca nu ar fi fost de ajuns bulibaseala cvasigeneralizata in care se zbate Justitia din Romania de prea multa vreme, iata ca pragul coborarii in ”mocirla umana” va fi dus si mai jos, printr-un nou scandal de-a dreptul halucinant, care tocmai ce este pe cale sa explodeze. Pentru ca deja sunt stranse declaratii pentru a fi detonate atat la Inspectia Judiciara din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, dar si in instanta, atunci cand la un viitor termen se va cere anularea marturiilor luate unor inculpati cu nume prin metode considerate de catre aparatorii acestora drept ”tortura psihica”. Iar cum este vorba despre un dosar cu ramificatii complexe si personaje care oricum au asigurat tam-tam-ul mediatic necesar la momentul potrivit pentru ”strangerea surubului” si inculparea ”tintelor in miscare”, nu ramane de anticipat decat ca va iesi un ”circ” mai mare decat oricand.
Pentru ca, pur si simplu, dupa cum reiese din informatiile de ultima ora intrate in posesia noastra, o ditamai procuroarea din cadrul structurii centrale a Directiei Nationale Anticoruptie urmeaza sa fie acuzata nici mai mult nici mai putin decat ca ajunsese sa apeleze la ritualuri voodoo in timpul audierilor din biroul sau. Unde, sub privirile stupefiate pana si ale ofiterilor de politie judiciara si-ar fi terorizat suspectii infigand ace in fotografiile in care se regaseau rude, persoane apropiate sau legaturi de afaceri, insinuand astfel ca le poate face rau si aresta si pe toate acestea! Bineinteles, asta doar daca suspectul nu ar accepta sa faca denunturile cerute! Iar pentru ca povestea sa fie si mai halucinanta, in cadrul anumitor audieri s-ar fi facut trimitere si la colaborarea organelor de ancheta penala cu anumite vrajitoare! Si iata cum, dupa ce au facut unul dintre primele- dar si ultimele- dosare beton in cazul judecatoarelor de la Tribunalul Bucuresti, Antonela Costache si Viorica Dinu, intre timp condamnate definitiv dupa ce ar fi devenit dependente de serviciile unor ghicitoare, unii dintre procurorii anticoruptie par a fi cazut la randul lor in pacatul magiei negre…
Condamnari pe zatul de cafea!
A trecut ceva vreme de cand un scandal monstru zguduia Justitia din Romania, convingandu-i pe multi ca Directia Nationala Anticoruptie ramane ”ultima solutie” pentru curatirea acestei ”cloace” din magistratura. Culmea este insa ca, iata, dupa atata timp, lucrurile au luat-o rau de tot pe aratura si, la randul lor, tocmai procurorii DNA au ajuns la randul lor sa fie acuzati de aceleasi fapte ca si judecatoarele pe care le arestau intr-un spectaculos caz de luare de mita. Este vorba despre rechizitoriul in care mai multe judecatoare de la Tribunalul Bucuresti au fost identificate ca apeland la serviciile unor vrajitoare, detalii despre aceste cazuri aparand inclusiv in declaratiile unor martori sau chiar in interceptarile realizate de DNA cu sprijinul SRI si prezentate in instanta. Iar un astfel de caz este cel al judecatoarelor Antonela Costache si Viorica Dinu, care au fost condamnate definitiv la inchisoare la 7 si 6 ani de inchisoare. Dincolo insa de luarea propriu-zisa de mita de care au fost acuzate cele doua judecatoare, ramane de remarcat ca in cadrul procesului un martor a declarat ca le-a cunoscut pe Costache si pe Dinu ”pe fondul interesului acestora de a li se ghici in carti”. Apoi, in cazul recent al unei alte judecatoare, chiar apararea din instanta a subliniat ca ”exista martori care captau atentia si prietenia unor magistrati, cu motivarea ghicitului in carti, in zatul de cafea, care aflau detalii din viata personala a acestora, aveau acces in birourile judecatorilor si asistau la discutii purtate intre magistrati”. Mai mult decat atat, s-a justificat aceasta practica prin faptul ca judecatoarea ”a avut o problema emotionala, ajungand sa se duca la ghicitoare”. Iar dependenta altor judecatoare de ghicit era atat de accentuata incat credulitatea a mers pana acolo incat judecatoarea Antonela Costache ar fi sunat-o pe vrajitoarea la care apela frecvent, chiar in ziua in care mascatii si procurorii DNA descinsesera la domiciliul sau, mirandu-se cum de nu i-a iesit in zatul de cafea ”ca or sa vina astia peste mine”? Iar astfel de judecatori imparteau dreptatea si tineau in propriile maini destinele atator oameni, incat multi romani au rasuflat usurati la pronuntarea sentintelor definitive. Fara sa stie insa ca, nu peste multa vreme se va ajunge la situatia de a sari din lac in put!
Ace in poze!
Si iata ca recentele declaratii ale unor inculpati arata ca practicile magiei negre nu doar ca nu au disparut din magistratura, dar, dupa judecatoare, ele ar fi fost preluate si de catre unii procurori. Iar cel mai stupefiant caz este cel al acuzelor aduse unei procuroare DNA despre care incep sa se stranga informatii ca ar fi fortat mana suspectilor sa recunoasca faptele de care erau acuzati sau sa depuna denunturi impotriva unor apropiati prin desfasurarea unui ritual morbid. Astfel ca, dupa cum sustin sursele noastre, respectiva procuroare ar fi folosit fotografii inclusiv obtinute in urma unor operatiuni de filaj care ramane de vazut daca au fost efectuate pe protocoale, pe mandat sau ”la liber” pentru a le intinde pe masa, sub ochii celui inculpat. Dupa care ace erau infipte in diverse parti ale corpurilor persoanelor vizate, operatiune insotita de comentarii sarcastice si amenintatoare gen ”ia sa vezi acum cum isi ia mandat” sau” daca o intep mai sus poate mai iese peste cativa ani”! Iar pentru ca scandalul sa nu fie ingropat inca din fasa, victimele imitarii practicilor voodoo spera sa convinga instantele de judecata sa permita audierea altor persoane care au asistat la asemenea ”tehnici de interogare” care nu i-ar fi trecut prin cap nici macar celebrului ”Mircea ”Portocala” Negulescu de la Ploiesti, indiferent de calitatea oficiala actuala a acestora. (Catalin Tache).
Exclusiv
Cum să furi ploaia cu binecuvântarea Guvernului – Ediția fermierii detectivi! – Ziarul Incisiv de Prahova
Un memoriu exploziv dezvăluie jaful antigrindină și incompetența crasă a autorităților. Guvernul Boc, direct la Bălăcăneanca?
HG 256/2010: De la „scut” antigrindină la bilet all-inclusive în Maldive
Hotărârea Guvernului nr. 256 din 2010, menită să protejeze culturile agricole de furia grindinii, s-a transformat într-o orgie de sifonare a banilor publici. Sub masca unui „sistem național antigrindină”, o rețea mafiotă a prosperat, în timp ce fermierii se luptă cu seceta și disperarea.
Promisiuni deșarte, studii fantomă și omologări pe șpagă: Rețeta unui jaf perfect
În Anexa 1 a HG 256/2010, ni s-a promis un sistem antigrindină ultramodern, cu studii științifice, tehnologii inovatoare și colaborări internaționale. În realitate, am primit o avalanșă de studii inutile, omologări fictive și programe experimentale care au eșuat lamentabil. Banii s-au evaporat, iar fermierii au rămas cu ochii în soare, implorând o ploaie care nu mai vine.
Conform unui memoriu recent, trimis de fermieri către autorități, situația este dezastruoasă. Realitatea din 2024 arată că o bună parte din activitățile planificate inițial nu au fost realizate. De pildă, deși încă din 2015 autoritățile estimau că până în 2024 circa 2 milioane de hectare vor fi protejate de grindină și secetă, realitatea este că proiectul nu este finalizat, fiind necesară o extindere temporală substanțială pentru realizarea țintelor propuse inițial. Mai mult, autoritățile au fost nevoite să suspende utilizarea sistemului din cauză că niciunul dintre punctele de lansare nu avea omologarea finalizată conform cerințelor legale.
După cum am documentat până la saturație (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) e (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , etc. și în tot internetul care mai are curajul să spună adevărul), sistemul antigrindină a fost o mafie transpartinică, protejată de politicieni corupți și de foști securiști cu pensii nesimțite.
Articolul 2: Când banii publici devin „bani de buzunar” pentru mafia antigrindină
Articolul 2 din HG 256/2010 a alocat fonduri considerabile pentru centre zonale și puncte de lansare. Dar cine a verificat cum au fost cheltuiți acești bani? Cine a monitorizat eficiența investițiilor? Nimeni! Banii au fost lăsați la discreția mafiei antigrindină, care i-a folosit pentru a-și umple conturile și a-și consolida pozițiile de putere.
Guvernul Boc: Complice sau doar naiv? O anchetă se impune!
Prin adoptarea HG 256/2010, Guvernul Boc a deschis Cutia Pandorei pentru jaful antigrindină. Incompetență crasă sau reavoință? Oricare ar fi motivul, Guvernul Boc trebuie să răspundă pentru complicitatea la devalizarea bugetului de stat și ignorarea avertismentelor privind corupția din sistem.
După cum am documentat până la saturație (și cum o știe toată lumea care nu e plătită să tacă), sistemul antigrindină a fost o afacere transpartinică, protejată de politicieni corupți și de foști securiști cu pensii nesimțite. Acum, fermierii – mai buni decât James Bond – au scos la iveală noi dovezi ale acestui jaf colosal.
Fermierii, detectivi mai buni ca 007: Memoriul-Bombă care scutură Sistemul
Un memoriu exploziv, redactat de fermieri și trimis către toate instituțiile statului, dezvăluie stadiul dezastruos al implementării sistemului antigrindină. Conform acestui memoriu, multe dintre obiectivele inițiale nu au fost realizate, iar tehnologiile folosite sunt controversate și nu beneficiază de un consens științific clar.
Mai mult, fermierii acuză că lansarea rachetelor antigrindină alungă norii de ploaie, contribuind la instalarea secetei. În 2023, Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR) a cerut public suspendarea sistemului antigrindină, până la efectuarea unui studiu de impact transparent.
Ministerul Agriculturii
Ministerul Agriculturii a admis că lipsesc date științifice solide privind impactul sistemului. Abia în 2024 autoritățile au prevăzut demararea unui studiu de impact climatologic și ecologic. Adică, după aproape două decenii de operațiuni antigrindină, abia acum ne dăm seama că nu știm dacă facem mai mult bine sau mai mult rău? Halucinant!
DNA, trezește-te! Bălăcăneanca așteaptă cu nerăbdare!
Acum, e timpul ca DNA să se autosesizeze și să investigheze modul în care a fost implementată HG 256/2010. Au fost respectate procedurile legale? Au fost efectuate studii de impact reale? Au fost monitorizate cheltuielile? Au existat conflicte de interese? Toate aceste întrebări trebuie să primească răspunsuri clare și transparente.
Ministrul Agriculturii, ai o datorie morală și legală: Trimite hoții la Bălăcăneanca!
Ministrul Agriculturii are datoria morală și legală de a demasca toți vinovații și de a recupera prejudiciul adus statului român. Nu e suficient să oprești sistemul antigrindină! Trebuie să-i trimiți pe hoți la Bălăcăneanca și să te asiguri că nu vor mai avea ocazia să fure niciodată ploaia și viitorul României!
Vom reveni, până când toți vinovații vor plăti! (Cristina T.).
Exclusiv
Top 10 echipamente esențiale pentru o bucătărie de restaurant și un fast food eficient
Dacă te gândești să îți deschizi un restaurant sau un fast food, alegerea echipamentelor potrivite este crucială pentru succesul afacerii tale. Atât în bucătăriile de restaurant, cât și în cele de servire rapidă, echipamentele eficiente nu doar că îți vor facilita activitatea zilnică, dar vor influența direct calitatea mâncării și satisfacția clienților. Citește în continuare despre 10 echipamente esențiale care sunt comune în ambele locații și află de ce fiecare dintre ele este necesar.
- Friteuză industrială
Friteuza este unul dintre acele echipamente bucătărie esențiale atât în bucătăriile de restaurant, cât și în cele cu servire rapidă. Friteuzele industriale sunt proiectate pentru a găti cantități mari de alimente într-un timp scurt, ceea ce le face indispensabile în locațiile cu trafic intens.
Fie că prepari cartofi prăjiți, pui sau produse din pește, o friteuză performantă te ajută să economisești timp și să menții standardele de calitate. În plus, tehnologia de recuperare a uleiului și sistemele de filtrare disponibile în modelele de top contribuie la reducerea risipei și la îmbunătățirea gustului preparatelor.
- Grătar profesional
Un grătar profesional este un alt echipament esențial care se regăsește în ambele tipuri de locații. Grătarele sunt ideale pentru prepararea cărnii, a legumelor sau a peștelui la temperaturi înalte, păstrându-le gustul autentic și suculența. Într-o bucătărie de restaurant, un grătar de calitate poate ajuta la prepararea unui meniu variat, inclusiv burgeri, fripturi sau preparate din carne de pui.
În fast food, grătarul devine și mai important, având în vedere că viteza și consistența sunt esențiale în prepararea rapidă a produselor. Un grătar industrial cu suprafețe mari poate găti simultan multiple porții, economisind astfel timp.
- Cuptor electric sau pe gaz
Indiferent de tipul bucătăriei, cuptoarele sunt indispensabile. Într-un restaurant, un cuptor electric sau pe gaz poate fi folosit pentru coacerea pâinii, prăjirea preparatelor și prepararea pizzei.
Într-o locație cu minuturi, cuptoarele de mare capacitate sunt necesare pentru gătirea rapidă a alimentelor, de la pizza la produse de patiserie sau chiar cartofi prăjiți într-un cuptor cu convecție.
Alegerea unui cuptor eficient este esențială, deoarece va influența timpul de preparare și va contribui la crearea unui mediu de lucru mai rapid și mai eficient.
- Mixer industrial
Un mixer industrial este un echipament esențial în orice bucătărie comercială, având aplicații diverse, de la frământarea aluatului pentru pizza sau pâine, până la amestecarea ingredientelor pentru prăjituri sau sosuri.
Într-o bucătărie din cadrul unui restaurant, mixerele de mari dimensiuni sunt folosite frecvent pentru a prepara cantități mari de aluat sau alte amestecuri. În restaurantul cu servire rapidă, mixerele sunt folosite în principal pentru prepararea rapidă a unor produse precum burgeri, sandvișuri sau diverse produse din carne, economisind timp și mărind eficiența.
- Mașină de spălat vase
O mașină de spălat vase eficientă este esențială într-o bucătărie de restaurant, dar și într-una unde se pregătesc minuturi, pentru a păstra un flux de lucru rapid și fără întreruperi. Într-o locație unde se servesc sute de mese pe zi, igiena este crucială.
O mașină pentru spălat vasele rapidă va asigura curățarea rapidă și eficientă a veselei, tacâmurilor și ustensilelor, fără a întrerupe activitatea bucătarilor. În plus, aceasta va economisi mult timp, care altfel ar fi fost investit în spălarea manuală a acestora.
- Frigider comercial
Frigiderele comerciale sunt esențiale pentru păstrarea ingredientelor perisabile, cum ar fi carnea, legumele sau lactatele. În bucătăriile restaurantelor, aceste echipamente sunt folosite pentru depozitarea alimentelor la temperaturi optime, menținându-le proaspete și sigure pentru consum.
În restaurantele bazate pe servire rapidă, unde volumul de ingrediente este adesea mult mai mare, frigiderele comerciale sunt esențiale pentru a asigura stocarea eficientă a produselor, fără a ocupa mult spațiu.
- Plită electrică sau pe gaz
O plită profesională este esențială în orice bucătărie pentru restaurant și în cele cu minuturi, deoarece permite gătirea rapidă a diverselor preparate, cum ar fi supe, sosuri sau mâncăruri prăjite.
În unitatea de servire rapidă, unde timpii de gătire sunt critici, plitele electrice sau pe gaz sunt folosite pentru a păstra un flux constant de preparare a alimentelor. De asemenea, varietatea de dimensiuni și tipuri de plite permite integrarea acestora într-un spațiu de lucru compact și eficient.
- Mașină de gătit sub presiune
Un alt echipament esențial pentru fast food și retaurant este mașina de gătit sub presiune. Aceasta este folosită pentru pregătirea rapidă a unor preparate care necesită o gătire îndelungată, cum ar fi carne de vită sau legume.
Utilizată în mod eficient, o astfel de mașină poate reduce semnificativ timpul de gătire și poate economisi energie.
- Robot de bucătărie
Robotul de bucătărie este un echipament multifuncțional folosit în bucătăriile de restaurante și cele cu servire rapidă pentru tăierea, mărunțirea, amestecarea și tocarea alimentelor. Un robot de bucătărie de calitate poate înlocui mai multe instrumente, economisind spațiu și timp.
Acesta este folosit în special pentru prepararea rapidă a salatelor, garniturilor sau pentru tocarea cărnii.
- Sistem de ventilație comercială
Un sistem performant de ventilație este esențial în orice bucătărie profesională, pentru a menține aerul curat și a preveni acumularea de mirosuri neplăcute. Printre ustensilele din restaurant și diferite echipamente fast food, unde pregătirea alimentelor poate crea aburi și fum, acest sistem ajută la menținerea unui mediu de lucru curat și confortabil.
Ventilația adecvată asigură, de asemenea, o siguranță sporită în utilizarea echipamentelor care produc căldură.
Alege echipamentele potrivite pentru bucătăria restaurantului tău
Fie că îți deschizi un restaurant sau un fast food, echipamentele potrivite sunt fundamentale pentru succesul afacerii tale. Aceste echipamente sunt necesare nu doar pentru a asigura un flux de lucru eficient și rapid, dar și pentru a menține standardele de calitate și igienă.
Investește într-o bucătărie de restaurant bine echipată și vei observa cum îți îmbunătățește performanțele și satisfacția clienților.
Exclusiv
Forari-Puturi.eu foloseste hărți detaliate ale pânzei freatice pentru toate județele României și servicii complete de foraje profesionale
Compania Forari-Puturi.eu, lider național în domeniul forajelor pentru apă, anunță lansarea unei serii extinse de hărți actualizate ale pânzei freatice pentru toate județele României. Aceste hărți oferă informații esențiale despre adâncimea și structura stratului acvifer, ajutând atât populația, cât și specialiștii să identifice rapid cele mai bune zone pentru foraje de fântâni sigure, durabile și eficiente.
Compania Forari-Puturi.eu, lider național în domeniul forajelor pentru apă, anunță lansarea unei serii extinse de hărți actualizate ale pânzei freatice pentru toate județele României. Aceste hărți oferă informații esențiale despre adâncimea și structura stratului acvifer, ajutând atât populația, cât și specialiștii să identifice rapid cele mai bune zone pentru foraje de fântâni sigure, durabile și eficiente.
Hărți ale pânzei freatice – un instrument esențial pentru gospodării și investiții
Noua colecție de hărți ale pânzei freatice realizată de Forari-Puturi.eu acoperă toate regiunile țării:
harta panza freatica Bucuresti
harta panza freatica Alba Iulia
harta panza freatica Arad
harta panza freatica Arges
harta panza freatica Bacau
harta panza freatica Oradea
harta panza freatica Bistrita Nasaud
harta panza freatica Botosani
harta panza freatica Braila
harta panza freatica Brasov
harta panza freatica Buzau
harta panza freatica Calarasi
harta panza freatica Caras Severin
harta panza freatica Cluj Napoca
harta panza freatica Constanta
harta panza freatica Covasna
harta panza freatica Dambovita
harta panza freatica Craiova
harta panza freatica Galati
harta panza freatica Giurgiu
harta panza freatica Targu Jiu
harta panza freatica Harghita
harta panza freatica Hunedoara
harta panza freatica Ialomita
harta panza freatica Iasi
harta panza freatica Maramures
harta panza freatica Mehedinti
harta panza freatica Mures
harta panza freatica Piatra Neamt
harta panza freatica Slatina
harta panza freatica Prahova
harta panza freatica Salaj
harta panza freatica Satu Mare
harta panza freatica Sibiu
harta panza freatica Suceava
harta panza freatica Teleorman
harta panza freatica Timisoara
harta panza freatica Tulcea
harta panza freatica Valcea
harta panza freatica Vaslui
harta panza freatica Vrancea
Fiecare hartă a fost realizată pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Hidrologie și Geologie, completate cu informații din studiile proprii ale companiei. Scopul acestor hărți este de a oferi o imagine clară asupra adâncimii pânzei freatice, a presiunii apei subterane și a calității probabile a acesteia, în funcție de compoziția solului și de stratificarea geologică locală.
Importanța cunoașterii adâncimii pânzei freatice
Într-o perioadă în care clima devine tot mai imprevizibilă, iar resursele de apă dulce sunt din ce în ce mai prețioase, cunoașterea exactă a nivelului pânzei freatice este esențială. O fântână forată fără informații precise poate fi ineficientă sau chiar inutilizabilă, dacă stratul acvifer nu este atins corect sau dacă apa este de calitate necorespunzătoare.
Hărțile publicate de Forari-Puturi.eu reduc considerabil aceste riscuri. Ele indică zonele cu potențial ridicat pentru apă curată, dar și zonele în care pânza freatică este foarte adâncă sau instabilă. Această precizie este vitală pentru gospodăriile din mediul rural, pentru fermele agricole, dar și pentru investitorii imobiliari sau pentru autoritățile locale care planifică rețele de alimentare cu apă.
Servicii profesionale de foraje fântâni, la standarde europene
Pe lângă realizarea acestor hărți informative, Forari-Puturi.eu oferă servicii complete de foraje fântâni și puțuri pentru apă potabilă, irigații, sisteme industriale și gospodării individuale. Compania utilizează echipamente moderne de foraj hidraulic și rotativ, capabile să pătrundă la adâncimi de peste 150 de metri, asigurând astfel captarea stratului acvifer stabil și curat.
Serviciile includ:
- Studiu hidrogeologic preliminar pentru stabilirea adâncimii optime;
- Foraje cu utilaje profesionale, adaptate tipului de sol;
- Montaj complet de tubulatură și filtre de calitate superioară;
- Test de debit și presiune a apei;
- Consultanță tehnică și mentenanță post-foraj.
Compania oferă garanție pentru lucrări și utilizează doar materiale certificate, respectând toate normele tehnice și de mediu în vigoare.
Expertiză locală pentru fiecare județ
Forari-Puturi.eu are echipe specializate disponibile în toate regiunile țării, fiecare familiarizată cu specificul local al solului și al formațiunilor acvifere.
Astfel, pentru zonele de câmpie, cum sunt Călărași, Teleorman, Ialomița sau Giurgiu, specialiștii recomandă foraje cu diametre mai mari, pentru a asigura un debit constant. În schimb, în județe montane sau deluroase, precum Brașov, Harghita, Maramureș sau Hunedoara, se aplică tehnici speciale de foraj pentru a depăși straturile dure de rocă și pentru a evita pierderile de presiune.
Această adaptare locală garantează eficiență maximă și o durată de viață extinsă a puțurilor forate.
Un pas înainte pentru transparență și sustenabilitate
Forari-Puturi.eu se angajează să promoveze utilizarea responsabilă a resurselor subterane și să contribuie la o mai bună informare a publicului privind apa freatică din România. Prin digitalizarea datelor geologice și publicarea acestor hărți, compania își propune să sprijine comunitățile locale și autoritățile în gestionarea eficientă a apei.
„Apa subterană este o resursă strategică, iar accesul la informații exacte despre pânza freatică este un drept al fiecărui cetățean. Prin hărțile și serviciile noastre, aducem știința mai aproape de oameni și transformăm forajul într-o investiție sigură și transparentă”, a declarat un reprezentant al companiei Forari-Puturi.eu.
Despre Forari-Puturi.eu
Cu o experiență de peste 15 ani în domeniul forajelor și al serviciilor hidrogeologice, Forari-Puturi.eu este una dintre cele mai respectate companii din România specializate în captarea apei subterane. Firma oferă servicii rapide, sigure și certificate, pentru clienți din toate județele țării.
Pentru hărți detaliate ale pânzei freatice, estimări de cost și oferte personalizate, vizitați:
www.forari-puturi.eu
contact@forari-puturi.eu
+40 7XX XXX XXX
-
Afaceriacum 4 zileCe este scontarea și cum poate salva lichiditatea unei firme?
-
Exclusivacum o săptămânăCum să furi ploaia cu binecuvântarea Guvernului – Ediția fermierii detectivi! – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Uncategorizedacum o săptămânăOptimizarea spațiilor profesionale și comerciale prin cablurile HDMI Active Optical (AOC) de la ATEN
-
Evenimentacum o săptămânăRomânia are Nevoie de Oameni care Muncesc. Alfea Asian Work aduce Soluția
-
Uncategorizedacum o săptămânăGrupul SGS își extinde portofoliul global prin noi achiziții strategice
-
Uncategorizedacum o săptămânăAxis Communications și partenerii săi de tehnologie prezintă soluții inovatoare la Smart City Expo World Congress 2025 din Barcelona
-
Uncategorizedacum 7 zilePrevenirea gripei rămâne esențială: Viatris își continuă campania educațională #PregătițiPentruGripă în sezonul 2025-2026
-
Uncategorizedacum 7 zilePhilips Evnia aduce două monitoare de top în oferta de Black Friday

