Connect with us

Afaceri

EXCLUSIV! Gafa monumentală a Ecaterinei Andronescu! Replica șocantă cu care a uluit 600 de oameni | Capitala24

Publicat

pe

Revenită la cârma Educaţiei, aceasta a reuşit să şocheze audienţa cu un discurs halucinant despre românii care au părăsit ţara. Prezent şi el în sală, Cornel Amariei, unul dintre tinerii de geniu ai României, a crezut că nu aude bine când Ecaterina Andronescu a început să vorbească despre cei care au ales să-şi trăiască viaţa în alte destinaţii.

„Dezamăgit de un ministru, dar mândru de români! În cadrul unui eveniment de excepţie, am avut ocazia să ascult un discurs al doamnei Ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Am fost stupefiat când dansa a spus cât este de bucuroasă deoarece “România este cea mai bine integrată ţară din UE” DATORITĂ “celor aproape 5 milioane de români ce au plecat”, pentru a ne face cunoscuţi şi mândri. Eu sunt mândru de un singur lucru! Sunt mândru că peste 10 minute s-a aflat pe scenă domnul Florin Jianu, care fără nici o reţinere i-a dat replică: “Dna. Ministru, faptul că au plecat 5 milioane de români, este O TRAGEDIE, nu o bucurie!” Și cel mai mândru sunt că după aceste cuvinte, 600 de români am aplaudat frenetic!”, a scris tănărul pe facebook.

Cine este Cornel Amariei

La 3 ani învăţa să citească, iar la 14 primea deja medalii internaţionale pentru inovaţii tehnice. Iar în anul 2018, la 25, tânărul a reuşit să scrie istorie pentru România. Pentru prima dată în istoria topului Outstanding Young Persons of the World, un român a câştigat acest titlu. În forma lui precedentă, a fost obtinut de oameni precum John F Kennedy şi Elvis Presley.

„Este o mare onoare să fii unul dintre cei 10 cei mai “outstanding” oameni sub 40 ani. Pentru mine şi pentru echipele din jurul meu, înseamna o provocare. O provocare să continuăm munca, pentru că este necesara. Ne aminteştem că ceea ce facem, zi şi noapte, contează. Le mulţumesc celor de la JCI – Junior Chambers International pentru nominalizare şi pentru miile de membrii ce m-au luat în considerare”, a declarat Cornel Amariei pentru Capital.

Facebook Comments

Afaceri

Cosmetice bio – avantaje și beneficii

Publicat

pe

Cosmetice bio – avantaje și beneficii

Grija față de sănătatea noastră implică tot ceea consumăm și tot ceea ce folosim pentru îngrijirea și igiena noastră. Astfel se justifică faptul că, din ce în ce mai multe persoane aleg nu numai alimente bio, ci și cosmetice bio și detergenți ecologici.

Avantajele și beneficiile aduse de aceste produse sunt importante atât pentru starea noastră, cât și pentru cea a mediului înconjurător. Alegând să cumpărăm și să consumăm astfel de produse, alegem să protejăm natura și întregul ecosistem.

Care sunt principalele avantaje și beneficii aduse de produsele bio?

  • Sunt mult mai benefice pentru sănătatea noastră.

  • Ingredientele aflate în compoziție sunt obținute folosind tehnicii cât mai puțin nocive pentru mediul înconjurător.

  • Sunt hipoalergenice.

  • Pentru producerea lor nu se folosesc parabeni, produse petrochimice sau ftalați

  • Nu au efecte negative secundare, pot fi folosite frecvent și îndelungat fără a fi daunătoare pielii sau organismului.

  • Se găsesc într-o gamă deosebit de variată pentru a acoperi toate nevoile de îngrijire și probleme specifice.

De unde puteți cumpăra cosmetice organice diversificate și de cea mai bună calitate?

În magazinul online Rfresh.ro găsiți toate tipurile de produse de care aveți nevoie pentru o îngrijire completă. Se găsesc în diferite variante: produse bio pentru îngrijirea feței, a corpului, a părului, produse pentru mame și copii, produse bio destinate bărbaților. Tot de aici pot fi cumpărate și produse de make-up bio, uleiuri pentru masaj și unturi speciale. Pentru a fi completă, oferta include și produse pentru îngrijirea dinților, parfumuri, accesorii și chiar detergenți bio.

Astfel, orice client, care dorește să achiziționeze de aici tot ceea ceea ce are nevoie pentru a asigura sănătatea sa și a familiei sale, are la dispoziție numeroase alternative. Calitatea este garantată, toate produsele fiind certificate și respectând cele mai înalte standarde.

Pentru mai multe detalii și pentru a consulta oferta nu ezitați să vizitați acest magazin special!

Facebook Comments
Citeste in continuare

Afaceri

Mobila sufragerie – stilul potrivit la locul potrivit

Publicat

pe

Mobila sufragerie – stilul potrivit la locul potrivit

Sufrageria este încăperea în care ne petrecem frecvent puținul timp liber care ne-a mai rămas după o zi de muncă și spațiul în care socializăm adesea cu cei veniți în vizită. De felul în care arată aceasta va ține buna apreciere pe care o vom primi din partea celor dragi și a tuturor celor care ne vor trece pragul. Dacă alegem mobila sufragerie de la Mobila Acaju cu certitudine opțiunea noastă va primi cele mai multe evaluări pozitive.

Încăperea cea mai des folosită va avea nevoie întotdeauna de o amenajare cu stil, în armonie cu mobilierul ales în restul casei. Fiecare piesă de mobilier, fiecare element de decor și fiecare detaliu trebuie să fie perfecte și să-și găsească locul. Eleganța și rafinamentul țin în bună masură de felul în care știm să alegem și să combinăm toată mobila de care avem nevoie.

Mobila sufragerie – stilul potrivit la locul potrivit

Care este cel mai potrivit stil pentru sufrageria ta?

În materie de amenajări interioare cel mai potrivit stil este cel care vă place vouă, care se potrivește și care corespunde modului vostru de viață. Nicio recomandare nu poate trece de aceste aspecte. Stilul se poate doar educa, ducând la combinări și alegeri din ce în ce mai rafinate.

Pentru a vă ajuta în deciziile voastre, iată câteva sfaturi după care să vă ghidați în a opta pentru mobilierul potrivit și a da stil sufrageriei voastre.

  • Alegeți obiecte de mobilier simple și elegante, rezistente în timp și de calitate.

  • Nu cumpărați o mobilă doar pentru că ea este la modă, decideți întotdeauna în conformitate cu gusturile personale și cu funcționalitatea pe care o doriți de la acest mobilier.

  • Alegeți piese de mobilier care să se armonizeze ca stil între ele și care să se potrivească și cu restul amenjării casei.

  • Nu optați pentru un mobilier prea pompos sau masiv pentru o cameră de dimensiuni mici.

Mobila sufragerie – stilul potrivit la locul potrivit

  • Aveți grijă ca piesele de mobilier și elementele de decor să se armonizeze cromatic.

  • Pentru un plus de personalitate folosiți mici artificii de culoare și optați pentru elemente care să creeze un pic de contrast sau care să iasă în evidență, fară a fi stridente.

  • Fiecare piesă de mobilier trebuie să fie aleasă cu grijă și amplasată în cel mai potrivit loc. Masuța de cafea, scaunele, fotoliile, canapeaua, etajera sau biblioteca, dulapul, aplicele, șemineul și orice alt element de decor trebuie poziționate în așa fel încât să dea bine și să creeaze senzația unui tot unitar.

  • Dacă sunteți o persoană mai îndrăzneață nu ezitați să recurgeți la combinări mai extravagante și la îmbinări de stiluri. Rezultatul poate fi unul spectaculos și de mare efect.

Mobila sufragerie – stilul potrivit la locul potrivit

Acestea sunt doar câteva sfaturi generale după care să vă orientați atunci când doriți să amenajați o încăpere cu stil. Posibilitățile sunt infinite. Având în vedere oferta actuală, cu puțină imaginație puteți obține o sufragere deosbită, cu clasă.

Pentru a achiziționa mobilă cu stil și a beneficia de recomandările unor specialiști în domeniu accesați magazinul online Acaju.ro!

Facebook Comments
Citeste in continuare

Afaceri

De ce  este importantă izolarea unei fundații?

Publicat

pe

De

Poți avea cea mai frumoasă casă dacă fundația nu este bine realizată.

Se știe deja că baza unei construcții este fundația, așadar pentru a nu întâmpina probleme mai târziu, recomandat ar fi să începi cu izolarea fundației. (mai mult…)

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Exclusiv22 de ore inainte

Gabriel Oprea intervine dur si profesional/Incisiv de Prahova a dezvaluit inca din 23 mai 2019 cazul din Mehedinti

„Cazul fetiței de la Baia de Aramă relevă un adevăr trist: că unii dintre noi au uitat să fie oameni....

Exclusiv2 zile inainte

Consilierul mason al premierului Viorica Dăncilă

(Preluare National – Catalin Tache): Dupa cum dezvaluiam cu ceva vreme in urma, Victor Ponta viseaza cu ochii deschisi cum...

Viața în București3 zile inainte

Trucuri de organizare a alimentelor în lăzi frigorifice

Organizarea alimentelor nu este treabă ușoară într-o ladă frigorifică. Dar cel mai simplu să faci asta este cu ajutorul caserolelor...

Exclusiv3 zile inainte

Editorial/Reformarea SRI a continuat şovăitor şi fals

În calitate de membru CSM a semnat, alături de Alina Ghica, celebrul protocol SRI-CSM, prin care punea la picioarele SRI-ului...

Sport4 zile inainte

Cupa Ciresar la Tenis de Masa a persoanelor cu dizabilitati si-a desemnat castigatorii

Comunicat de presa Asociatia Judeteana Constanta a Sportului pentru Persoanele cu Handicap Asociatia Judeteana Constanta a Sportului pentru Persoanele cu...

Exclusiv4 zile inainte

Editorial/Aperi siguranţa naţională când eşti cinstit cu cei care îţi plătesc solda!

Serviciile secrete româneşti nu s-au rupt decât prea puţin de practicile Securităţii. Numeric, ele sunt astăzi mult peste aparatul fostei...

Exclusiv6 zile inainte

Editorial/„Să înceapă osteneala aceasta, după atâta véci de la discălecatul ţărâlor cel dintăi de Traian împăratul Râmului, cu câteva sute de ani peste mie trecute, să sparie gândul”

Fostul parlamentar Gelu Vişan, fost lider PMP şi apropiat al Elenei Udrea, lansează acuzaţii incendiare cu privire la alegerile europarlamentare,...

Exclusiv7 zile inainte

“Ceea ce în urmă cum 10 zile părea un vis imposibil astăzi a devenit realitate”

(Preluare Mediasud.ro): Timp de 8 ani, un proces demarat în urma unui dosar cu cântec pe baza achizițiilor publice efectuate...

ExclusivO săptămână inainte

Dosarul TETRA, inventat de fostul procuror „Portocală” la Poliția Locală, scoate la iveală denunțurile obținute sub presiune și martori mincinoși

(Preluare Mediasud.ro): Timp de 8 ani, un proces demarat în urma unui dosar cu cântec pe baza achizițiilor publice efectuate...

ExclusivO săptămână inainte

Vicepresedinte PNL Diaspora: Republica Moldova pe care a furat-o Plahotniuc si ai lui a fost eliberata

Doar trei zile din istorie, 13, 14 și 15 iunie, au întors România înapoi cu decenii. Nu au fost mulți...

ExclusivO săptămână inainte

Sabin Orcan: Oligarhul Plahotniuc este agent al Serviciului de Informații Externe

România va prelua preşedinţia Conferinţei Mondiale a Ritului Scoţian prin Suveranul Mare Comandor Stelian Nistor, 33°, care va fi pentru...

Eveniment2 săptămâni inainte

Locaţii evenimente

Deşi e abia început de lună, marile restaurante au deja săli „sold out” pentru noaptea dintre ani. Preţurile medii pornesc...

Cosmetice bio – avantaje și beneficii Cosmetice bio – avantaje și beneficii
Afaceri2 săptămâni inainte

Cosmetice bio – avantaje și beneficii

Grija față de sănătatea noastră implică tot ceea consumăm și tot ceea ce folosim pentru îngrijirea și igiena noastră. Astfel...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Nașul lui Zgonea (cel cu serviciul in suflet) care are afaceri cu un fost agent GRU va conduce Masoneria Lumii

România va prelua preşedinţia Conferinţei Mondiale a Ritului Scoţian prin Suveranul Mare Comandor Stelian Nistor, 33°, care va fi pentru...

Exclusiv2 săptămâni inainte

PROMO/MASCATI SI MASONII TEPARI DIN PRAHOVA/”VENERABILUL” MASON GRAD 33, Liviu Bigan si MASONUL “MASCAT – MACHO” DE LA POLITIA LOCALA PLOIESTI, PETRESCU BOGDAN (III)

https://www.incisivdeprahova.ro/2019/06/06/mascati-si-masonii-tepari-din-prahovavenerabilul-mason-grad-33-liviu-bigan-si-masonul-mascat-macho-de-la-politia-locala-ploiesti-petrescu-bogdan-ii/ La data de 06.06.2019, Incisiv de Prahova a publicat articolul ” MASCATI SI MASONII TEPARI DIN PRAHOVA/”VENERABILUL” MASON GRAD...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Editorial/Lipsa autorității statului român

Ne plîngem că Statul nu are autoritate. Din nefericire așa este. Avand experiență , mi-am permis să creionez cîteva motive care...

Știrea Zilei