Eveniment
RETRĂIRI ISTORICE ÎN VEACUL XXI, Ediția a XV –a Prof. Claudia Bota
RETRĂIRI ISTORICE ÎN VEACUL XXI, Ediția a XV –a
Prof. Claudia Bota
Sesiunea Internațională de Comunicări Științifice – RETRĂIRI ISTORICE ÎN VEACUL XXI, Ediția a XV -a, a avut loc: vineri, 6 septembrie și sâmbătă, 7 septembrie 2019, începând cu ora 10.oo, în comuna Maia Catargi – Ialomița.
TEMATICA SESIUNII: I. 1859 – 2019 – 160 de ani de la Unirea Principatelor Române prin dubla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza; II. Barbu Catargiu (Maia) primul prim ministru al României.
Manifestarea a fost organizată de SOCIETATEA CULTURALĂ APOLLON împreună cu FILIALA MAIA a ASOCIAȚIEI NAȚIONALE A CAVALERILOR DE CLIO cu sprijinul financiar al CONSILIULUI JUDEȚEAN IALOMIȚA sub înaltul patronaj al ACADEMIEI OAMENILOR DE ȘTIINȚĂ DIN ROMÂNIA.
Tot la acest eveniment artistul plastic artistul PAUL MECET,a expus seria de lucrări plastice MARI DUHOVNICI AI ROMÂNIEI, în Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și an comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Justin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română.
Vreme de 15 ani , s-a organizat și promovat în comuna Maia Catargi din județul Ialomița , activitățile acestui proiect , care este inegalabil în întreaga Românie- RETRĂIRI ISTORICE ÎN VEACUL XXI.
Acest proiect care s-a fondat in 2004 de către istoricul cercetător domnul Comandor(r) Prof. Univ. Jipa Rotaru , ajutat fiind de Prof. Vlad Constantin, directorul Bibliotecii Comunale Maia. și se axează pe educație și cercetare .
Obiectivele și rezultatele acestui proiect au contribuit la realizarea acestui eveniment prin participarea a mai multor istorici și cercetători din țară și străinătate, a doctoranzilor, profesorilor, studenților și elevilor care prin contribuțiile științifice ale acestora, au impact valoros în sistemul de învățământ românesc și în cadrul societății românești pentru a nu se așterne uitarea.
După Tedeumul, oficiat în Biserica localităţii, dl prof. univ. dr. Jipa Rotaru, membru al AOŞR, preşedintele Filialei Maia Catargi a Asociaţiei Naţionale a Cavalerilor de Clio a deschis lucrările Sesiunii.
Sesiunea a debutat cu lansarea şi prezentarea cărţilor, publicate recent. Prof. univ. dr. Jipa Rotaru a vorbit despre nou-apărutul volum „Retrăiri istorice în veacul XXI”, volumele XII și XIII.
Participanţii la Sesiune au vizitat Aşezământul de artă şi cultură religioasă Maia Catargi, Biserica din preajmă, inclusiv cavoul cu rămăşiţele pământeşti ale lui Barbu Catargi (pe placă e scris Katargiu) – prim ministru român în perioada 22 ianuarie – 20 iunie 1862, ziua când fusese asasinat.
În rândul istoricilor la nivel internațional s-a ajuns să se vorbească de ” fenomenul Maia ”, datorită partenerilor din cadrul proiectului: Academia Oamenilor de Știință din România, Asociația Națională a Cavalerilor de CLIO , Consiliului Județean Ialomița, Societatea Culturală Appolon –Urziceni, Muzeul Județean Ialomița, Colegiul Național de Apărare Carol I, Centrul de Studii Sud-Est Europene Filiala Iași a Academiei Române, Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța, Muzeul Militar Național, Muzeul Marinei Române Constanța , Centrul Sud –Est Europene al Universității București, Univesitatea Hyperion București, Academia de Științe Istorice Chișinău –Republica Moldova, Societatea Istoricilor din Republica Moldova , Primăria Comunei Maia, Biblioteca Comunală Maia , Consiliului județean Vâlcea, Cercuri de istorie ale elevilor de gimnaziu și liceu din Slobozia , Urziceni , Fierbinți, Maia , Adâncata, Dridu , Rădulești, Coșereni, profesori universitari , istorici militari , cercetători, studenți, elevi, membri ai comunității locale Maia, diferite entități ai societății civile din județul Ialomița.
Au susținut comunicări, reputați profesori și cercetători din țară precum: comandor (r.), prof. univ. dr. Jipa Rotaru, prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Alexandru Moraru (Chişinău), Prof. Gheorghe Șerbănescu, Prof.Dr.Gheorghe Constantin Nistoroiu, Dr.Luminița Giurgiu , Dr. Teodora Giurgiu, Gl.(ret)prof.univ.dr. Stan Petrescu, Col(r)dr. Mircea Fechete, Pro. Univ.dr.col(rtr)Octavian Burcin, Prof.dr. Constantin Corneanu , Prof.Ion Măldărescu, dr. Alin Spânu, col.(r)dr.Mircea Tănase, Cornel Georgian Mototolea, Prof Dr. Horia Dumitrescu, Prof. Claudia Bota, Cdor(r) conf. Univ.dr. habil Olimpiu Manuel Glodarenco -Expert patrimoniu cultural, Drd.Cristian Moșneanu, Lect. Univ. Dr. Daniel Ene , G-ral (r) Prof. univ. Dr. Vlad Barbu, drd .slt. Pozdercă Bogdănel, Alin Spânu , Col.r. dr. Constantin Moșincat, Col . dr Petru Pah , C-dor(r) lect. Univ.dr. Jănel Tănase-Academia Forțelor Aeriene ”Heri Coandă ” Brașov, C-dor(r) dr Ioan Damaschin , vicepreședinte al Filialei Constanța a Ligii Navale Române, Prof. Dr. Horia Dumitrescu , Director Muzeul Vrancei, Focșani, Pr. Dr. Mircea Cristian Pricop , Pr. Drd. Adrian Lucian Scărlătescu, Catedrala Ortodoxă Sf. Împărați Constantin și Elena –Urziceni , Col. (r) dr. Mircea Socolov, Lect. Univ. Dr. Traian Brăteanu-Universitatea ”Andrei Șaguna”Constanța , Comandor aviator Cristian Manolache șef serviciu –Resurse umane –Statul Major al Forțelor Aeriene, Col. Dr. Petru Pah, Prof. univ. Dr. Hab. Anatol Petrencu (Chișinău), Valeriu Nicolescu –Dr. Marius –Adrian Nicoară, conf.univ.dr.ing. Anatol Munteanu, ambasador Dumitru Preda, drd. Cristian Cealera , Radu Petrescu-Muscel, Liliana Condraticova(Chișinău), Col.dr. Petrișor Florea –(Comandantul Depozitului central de arhivă –Pitești), dr. George Ungureanu (expert III-Depozitul central de arhivă )-Pitești , Col(r)Alexandru Ganenco (Chișinău),col(r) Remus Macovei , Prof.univ.dr. Corneliu Mihai Lungu(A.O.Ș.R), Prof. univ. Dr. Ion Solcau (A.O.Ș.R),pro.univ. dr. Leonida Moise , lect. Univ. Dr. Florian Bichir , Col(r)dr. Dan Prisăcaru , col.dr. Cosmin Teișanu , dr. Lavinia Dumitrașcu, Prof Vlad Constantin , prof. Maria Petrescu , Nicoleta Nistoroiu .
Pentru ediţia din acest an susţinerea financiară a fost asigurată de Consiliul Judeţean Ialomiţa, iar asigurarea logisticii şi a calităţii desfăşurării manifestării s-a făcut de Societatea Culturală „Apolon” prin preşedintele acesteia domnul scriitor,diplomat George Călin și ambasador cultural Convenția ONU, Geneva şi neobositului prof. Constantin Vlad de la Biblioteca „Maia Catargi.
Eveniment
Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței
Conferință experiențială & lansare de carte cu Carmen Prejmerean | 22 martie 2026, București.
Există momente în viață în care nu mai cauți explicații logice.
Nu mai vrei teorii, metode sau soluții rapide.
Ci simți, pur și simplu, că ceva din tine cere adevăr.
Pe 22 martie 2026, la QFeel, are loc evenimentul „Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței”, o conferință experiențială care marchează lansarea cărții cu același nume, semnată de Carmen Prejmerean – autor, medium și terapeut energetic.
Nu este o conferință clasică.
Este un spațiu viu de reflecție, vindecare și reconectare, creat pentru cei care simt că se află într-o etapă de tranziție profundă.
Ce este „Evoluția Sufletului Întrupat”?
Conceptul pornește de la o întrebare esențială:
Ce se întâmplă cu sufletul atunci când se întrupează într-o viață?
„Evoluția Sufletului Întrupat” nu vorbește despre perfecțiune sau iluminare instantă, ci despre proces. Despre alegeri, tipare, răni, lecții și sens. Despre felul în care sufletul își construiește experiența umană pentru a evolua.
Cartea și conferința propun o înțelegere profundă a existenței prin prisma celor 4 piloni fundamentali, care susțin parcursul fiecărui om.
Care sunt cei 4 piloni ai existenței?
În cadrul conferinței, Carmen Prejmerean detaliază cei patru piloni care structurează experiența sufletului întrupat:
1. Alegerea sufletului
Nimic nu este întâmplător. Sufletul alege familia, contextul, provocările și lecțiile necesare evoluției sale. Înțelegerea acestei alegeri aduce claritate și acceptare.
2. Tiparele emoționale și transgeneraționale
Multe dintre blocajele noastre nu ne aparțin exclusiv. Ele sunt moșteniri emoționale, loialități inconștiente sau traume transmise din generație în generație.
3. Criza ca poartă de trezire
Momentele de ruptură – pierderi, boală, eșec, gol interior – nu sunt pedepse, ci porți de transformare. Criza devine un limbaj prin care sufletul cere să fie ascultat.
4. Integrarea și renașterea conștientă
Adevărata vindecare apare atunci când experiențele sunt integrate, nu negate. Când durerea este transformată în sens, iar viața este trăită cu prezență și responsabilitate.
O conferință experiențială, nu doar informațională
„Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței” este gândită ca o întâlnire de la suflet la suflet, nu ca o simplă prezentare teoretică.
Structura evenimentului:
- Partea I – Cei 4 piloni ai existenței
- Pauză de conectare (15 minute)
- Partea a II-a – Studiu de caz real, alături de familia Brîndău
- Sesiune Q&A – întrebări din inimă, răspunsuri autentice
Participanții sunt invitați să observe, să simtă și să reflecteze, într-un spațiu sigur, fără judecată și fără presiune.
Cui se adresează acest eveniment?
Conferința este pentru cei care:
- simt că „ceva nu mai funcționează” în viața lor
- repetă tipare emoționale sau relaționale
- se află într-o etapă de tranziție sau redefinire
- caută sens dincolo de aparențe
- sunt deschiși către introspecție și adevăr interior
Nu este nevoie de experiență anterioară sau de convingeri spirituale clare. Doar de disponibilitatea de a te întâlni cu tine.
Informații practice
📍 Locație: QFeel – Str. George Enescu nr. 25, București
🗓 Data: 22 martie 2026
⏰ Interval: 10:30 – 15:30
🎟 Bilete (locuri limitate):
- Standard – 149 lei: acces conferință + 1 carte cadou
- VIP – 199 lei: acces conferință + 2 cărți cadou + curs bonus „Înțelepciunea Legilor Universale”
📞 Contact: +49 176 32223152 / 0757 266 827
📩 Email: contact@evolutia-sufletului.com
🌐 Înscrieri: evolutia-sufletului.com
Un pas spre adevărul tău
„Nu ești pierdut. Ești în drum spre adevărul tău.”
Aceasta nu este o promisiune de schimbare rapidă, ci o invitație la conștientizare.
Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței este pentru cei care simt chemarea.
Pentru că unele întâlniri nu vin să te învețe ceva nou, ci să-ți amintească cine ești.
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Eveniment
De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii și expedițiilor de mărfuri: Congresul European SEEFF & FIATA REU Field Meeting 2026, organizat de Uniunea Societăților de Expediții din România (USER), în colaborare cu SEEFF și FIATA.
Mai mult decât o conferință, Congresul South Eastern Freight Forwarders Association (SEEFF) se unește cu FIATA Regional Field Meeting (REU), dând naștere unui eveniment – fanion al industriei.
Acesta creează un cadru unic, în care vocile liderilor regionali din domeniul expedițiilor de mărfuri se întâlnesc cu perspectiva globală a FIATA, asigurând că interesele freight forwarderilor din Europa de Sud – Est sunt nu doar auzite, ci și promovate activ la nivel internațional.
Participanții sunt invitați la trei zile dedicate networkingului de calitate, întâlnirilor B2B și schimbului de cunoștințe, menite să consolideze și să dezvolte comunitatea de expediții și logistică din Europa de Sud – Est.
Evenimentul va avea loc la JW Marriott Bucharest Grand Hotel și marchează un moment de referință pentru industrie, fiind prima organizare comună SEEFF – FIATA în România, după mai bine de două decenii de la ultima ediție SEEFF desfășurată la București.
Repere care transformă ediția 2026 într-un moment istoric pentru industrie
- 30 de ani de istorie SEEFF
Congresul European SEEFF & FIATA REU 2026 marchează 30 de ani de la primul Congres SEEFF (fost Congres Balcanic), organizat în 1996, eveniment care a pus bazele cooperării regionale între asociațiile de freight forwarding din Europa de Sud – Est.
- 25 de ani de la ultima ediție găzduită de România
România a fost gazda Congresului SEEFF în anul 2001, iar revenirea evenimentului la București subliniază consolidarea rolului țării noastre ca actor relevant în logistica europeană.
Fondată la Viena în 1926, FIATA marchează în 2026 un secol de existență, aniversare care conferă ediției de la București o puternică valoare simbolică și strategică, conectând tradiția industriei cu transformările viitorului.
România, la intersecția marilor fluxuri logistice europene
Congresul își propune să poziționeze România și regiunea Europei de Sud – Est drept noduri strategice în lanțurile logistice europene și globale, într-un context marcat de volatilitate geopolitică, presiuni asupra lanțurilor de aprovizionare și accelerarea proceselor de digitalizare.
Pe parcursul primelor două zile, participanții vor lua parte la:
- conferințe și paneluri de nivel înalt;
- dezbateri aplicate pe teme de actualitate;
- sesiuni de networking dedicate profesioniștilor din industrie.
Printre temele – cheie abordate se numără:
- securitatea și reziliența lanțurilor de aprovizionare;
- combaterea fraudei în transportul rutier în România și la nivel european;
- digitalizarea documentelor de transport (e-CMR, e-FBL, e-AWB, e-CIM);
- dezvoltarea transportului intermodal și a coridoarelor logistice;
- adaptarea industriei la noile reglementări europene.
Publicul – țintă include reprezentanți ai asociațiilor naționale și internaționale de freight forwarding, companii de transport și logistică (rutier, feroviar, aerian, maritim și fluvial), importatori și exportatori, autorități publice, furnizori de tehnologie, mediul academic și experți recunoscuți la nivel european.
Mai mult decât o conferință: dialog, conexiuni și experiență culturală
A treia zi a congresului va fi dedicată programelor sociale și culturale, oferind participanților ocazia de a descoperi Bucureștiul și patrimoniul său, prin vizite organizate la obiective emblematice precum Palatul Parlamentului și Catedrala Mântuirii Neamului.
Excursiile și vizitele organizate vor crea cadrul ideal pentru networking relaxat și dialog autentic, iar invitații internaționali vor avea ocazia să exploreze unele dintre cele mai impresionante repere ale Bucureștiului.
Programul include vizitarea Palatul Parlamentului, cea mai mare clădire administrativă din lume, precum și a Catedrala Mântuirii Neamului, cea mai mare catedrală ortodoxă din lume.
Prin acest demers, organizatorii își propun să pună România pe harta marilor evenimente europene, promovând-o ca destinație atractivă pentru afaceri, investiții și turism, unde istoria, cultura și ambiția contemporană se îmbină armonios.
O platformă europeană de referință pentru industrie
Congresul European SEEFF & FIATA REU 2026 nu este doar un eveniment de industrie, ci o declarație de poziționare.
Prin aducerea la București a liderilor regionali și globali ai freight forwardingului, România își afirmă rolul strategic în arhitectura logistică europeană și devine o platformă reală de dialog, decizie și colaborare.
Într-un moment în care lanțurile de aprovizionare se redesenează, iar cooperarea devine esențială, acest congres confirmă faptul că Europa de Sud – Est are o voce puternică, iar Bucureștiul este locul în care aceasta se face auzită.
Înregistrare
Înregistrările pentru Congresul European SEEFF & FIATA REU 2026 sunt deja deschise, iar participanții pot beneficia de tarife „early bird”, disponibile pentru o perioadă limitată, până pe 17 martie 2026.
Locurile sunt limitate! Înscrieți-vă acum și asigurați-vă locul la Congresul European SEEFF & FIATA REU 2026 – punctul de întâlnire al liderilor europeni din transporturi, logistică și expediții de mărfuri.
Mai multe informații despre eveniment, oportunitățile de participare și sponsorizare sunt disponibile pe site-ul oficial:
-
Uncategorizedacum o săptămânăVestiare metalice pentru piscine și centre SPA – Soluția ideală pentru medii umede
-
Afaceriacum 7 zileRomanian Real Estate Forum 2026 confirmă maturizarea pieței și forța investițiilor cross-border
-
Afaceriacum 5 zileSolutii Sustenabile in Retail: Trecerea la Ambalaje Eco in Supermarketuri si Magazine de Cartier
-
Afaceriacum 6 zilePadbol România ajunge în Valea Jiului. Petrila devine centru oficial!
-
Uncategorizedacum o săptămânăRecondiționarea ferestrelor vechi – Când apelăm la revitalizare şi când la înlocuire?
-
Uncategorizedacum o săptămânăSGS isi consolideaza pozitia de lider in domeniul Digital Trust si Conectivitate prin achizitionarea Granite River Labs Services
-
Afaceriacum 6 zileCiocolata Valrhona – Partener Oficial al Festivalului Chocolate Sage 13-15 martie 2026
-
Uncategorizedacum 5 zileSoluții moderne de contabilitate și management financiar oferite de REALCONT


