Exclusiv
OMERTA privind afacerea Bechtel in Romania/Scheletii din dulapurile institutiilor abilitate ale statului si ale premierului desemnat Ludovic Orban
(Preluare FLUX 24):
Liderul PNL Orban şi-a prezentat lista de miniştri. Alături de ”tehnolicianul” Bogdan Aurescu figurează inşi destoinici. Între cei vrednici se află, cert, Raluca Turcan. Dar frizează nesimţirea propunerea de la externe, se spune într-un comentariu Deutsche Welle după propunerile de miniștri în cabinetul Orban.

COMENTARIUL DEUTSCHE WELLE SEMNAT DE PETRE IANCU:
Există tehnocraţi şi tehnocraţi. Cei mai interesanţi, între ei, îmi par ”tehnolicienii”. Pe jumătate politicieni, pe jumătate tehnocraţi, aceşti indivizi n-au mai puţină politică în sânge, decât le curg ritmurile de Dixieland în vene trompetiştilor de jazz din New Orleans. Tehnolicienii manifestă abilităţi de miniştri literalmente sub orice regim. Inclusiv în cele eminamente nedemocratice.
Sau antidemocratice. Astfel de inşi n-au probleme să sară dintr-o tabără în alta, oricât de greţoasă, cu nonşalanţa văduvei vesele la înmormântarea consorţilor ei, aducând servicii politice majore, deşi reuşesc, totodată, miraculos, să-şi păstreze renumele de ”tehnocraţi”.

Un asemenea prestidigitator de excepţie e Bogdan Aurescu. De oriunde îl arunci, el cade în picioare. Mai nou s-a văzut propus ministru de externe în monocolorul guvern penelist propus de Ludovic Orban. dar cine e, de fapt, Aurescu? Mult elogiat, la începutul anilor 2000, pentru o intervenţie de bun simţ la Haga, unde s-au derulat audierile din procesul câştigat contra Ucrainei pentru jurisdicţia asupra Insulei Şerpilor, Aurescu a făcut o figură pasabilă ca diplomat, fiind promovat asiduu de PSD.
Fost PCR. Şi nu tocmai întâmplător. Căci nicio ciumă roşie care se respectă nu poate ocoli greutatea de a identifica oameni cât de cât alfabetizaţi, care să execute sarcinile obligatorii în orice stat, chiar şi în statul paralel. Sunt treburi, pe care dregătorii pesedişti n-au timpul şi calificarea să le ducă la bun sfârşit, întrucât, după o bună tradiţie peceristă, sunt mult prea ocupaţi să devalizeze ţara.
Aşa s-a întâmplat minunea ca, de la Ion Iliescu încoace, guvernele postcomuniste să practice, pe lângă antimeritocraţia cotidiană, şi sporadice manevre de creare de posturi rentabile pentru experţi. Dar nu pentru orice fel de experţi. Ci doar pentru cei, vai, mulţi, dispuşi să-şi lase conştiinţa la garderobă, când sunt invitaţi să joace partituri în spectacolele unor compromisuri pe cât de mănoase pe atât de imunde, regizate de regimul politrucilor. Care i-au răsplătit de altfel cu niscai ciosvârte grase.
La rândul lor, tehnolicienii pun osul la propăşirea malodorantelor regimuri care-i promovează. Au ei probleme pentru că aceste regimuri violează cu insolenţă maximă dreptul la vot al cetăţenilor? Pare că nu. Tehnolicianul Aurescu le sare în ajutor. Aşa de pildă, la alegerile prezidenţiale din 2014, Aurescu se repezea cu mult elan să-l proptească pe candidatul Ponta şi regimul său USL-ist, care făcuse totul spre a sabota dreptul la vot al românilor de dincolo de hotarele oficiale ale ţării.
La 16 noiembrie 2014, Aurescu elogia procesul de votare la al doilea tur al prezindeţialelor româneşti. El afirma că ar fi putut “constata în mod nemijlocit că procesul de votare se desfăşoară normal, fără incidente…” Aurescu supralicita chiar, fără vreo jenă perceptibilă, susţinând că a discutat “şi cu cetăţenii ieşiţi de la urne şi aceştia erau mulţumiţi…”Realitatea basarabeană era la antipod.
”Alegeri prezidenţiale în România: Cozi interminabile la secţiile de votare din RM”, titra Jurnal.md, reliefând că în acea zi de graţie de 16 noiembrie, “românii din Republica Moldova (formaseră) cozi fără capăt la secţiile de votare deschise pentru alegerile prezidenţiale din România. Şi asta în pofida faptului că participanţii la scrutin au venit în faţa secţiilor cu noaptea-n cap…În primul tur al alegerilor prezidenţiale, mai mulţi cetăţeni nu au reuşit să-şi depună votul până la închiderea secţiilor”.
Normal că oamenii erau “mulţumiţi”. Parveniseră să-l ştampileze pe Iohannis, după ce se sculaseră în puterea nopţii ca să nu-l lase pe V.V.Ponta să devină preşedintele României. Şi după ce se călcaseră în picioare la cozi interminabile. Atâta doar că, spre a sluji regimul pesedist, Aurescu zugrăvise o falsă ”realitate”, minţind sfruntat, ca şi cum în cauză n-ar fi fost încălcatul drept de vot al românilor. Ceea ce nu l-a împiedicat pe preşedintele Iohannis, ale cărui interese le săpase diplomatul ”tehnolician”, să-l facă timp de trei ani pe Aurescu, ministrul de externe în guvernul PSD, consilierul său prezidenţial.
Halal dreptate. Halal preşedinte. Halal consilier, al cărui mentor fusese marele corupt şi infractor condamnat Adrian Năstase, un ex-premier pe care Aurescu l-a invitat, după ieşirea acestuia din închisoare, aşa cum notează Sabina Fati la RFE, să-i lanseze cartea publicată în engleză. Mai aflăm că acelaşi Aurescu îl invita, în 2015, pe coordonatorul lui de doctorat, delincventul ex-nomenclaturist comunist Adrian Năstase, “să participe la Consiliul Consultativ al ministerului”, deşi, conform condamnării sale, pupila lui Ion Iliescu nu poate fi aleasă în funcţii publice. Deci aşa vrea prospectivul executiv monocolor al PNL să guverneze şi să reformeze România?
S-a căutat mult şi chiar nu s-a putut găsi un om politic mai puţin traseist? Să-l fi refuzat pe Ludovic Orban un Teodor Baconschi? Să nu-i fi stat la dispoziţie Mihai Răzvan Ungureanu? Sau poate Cristi Diaconescu? Nu merita mai mult şefia diplomaţiei române? De unde atâta cinism şi ipocrizie?
Ce ne pasă că poporul a demonstrat în masă, ani la rând, în contra ciumei roşii şi împotriva demontării statului de drept? Ce ne pasă că românii vor o ţară fără corupţi şi fără penali în funcţii publice, precum şi un stat de drept în care alegătorilor să nu li se mai fure dreptul la vot? După ce a fost ministru de externe PSD, îl facem şi ministru de externe PNL. Bravos naţiune. Scandalos? Ei, aş! “În România merge”, îşi vor fi zis cei ce l-au propus pe tehnolician în funcţia de şef al diplomaţiei române.
Exclusiv
Pompe de caldura pentru piscina – Solutia eficienta pentru confort pe tot sezonul
Utilizarea unei pompe de caldura pentru piscina reprezinta una dintre cele mai eficiente metode de incalzire a apei. Acest echipament modern permite mentinerea unei temperaturi confortabile pe o perioada extinsa, oferind utilizatorilor posibilitatea de a se bucura de piscina chiar si atunci cand temperaturile exterioare nu sunt foarte ridicate.
Utilizarea unei pompe de caldura pentru piscina reprezinta una dintre cele mai eficiente metode de incalzire a apei. Acest echipament modern permite mentinerea unei temperaturi confortabile pe o perioada extinsa, oferind utilizatorilor posibilitatea de a se bucura de piscina chiar si atunci cand temperaturile exterioare nu sunt foarte ridicate.
Principiul de functionare al unei pompe de caldura este simplu si eficient. Echipamentul extrage energia termica din aerul exterior si o transfera catre apa din piscina. Comparativ cu alte sisteme de incalzire, consumul de energie este mult mai redus, ceea ce transforma pompele de caldura intr-o investitie rentabila pe termen lung.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale unei pompe de caldura pentru piscina este eficienta energetica ridicata. In functie de model si de conditiile de utilizare, echipamentul poate genera de cateva ori mai multa energie termica decat energia electrica consumata. Acest lucru contribuie semnificativ la reducerea costurilor de exploatare.
Atunci cand alegi o pompa de caldura, trebuie sa iei in considerare volumul piscinei, temperatura dorita a apei si conditiile climatice din zona. Un model dimensionat corect va asigura performante optime si un consum redus de energie. De asemenea, este recomandata utilizarea unei acoperiri pentru piscina, deoarece aceasta reduce pierderile de caldura si creste eficienta sistemului.
Pompele de caldura moderne sunt echipate cu functii inteligente care permit controlul temperaturii, programarea functionarii si monitorizarea parametrilor de lucru. Unele modele pot fi gestionate inclusiv prin aplicatii mobile, oferind un nivel ridicat de confort si flexibilitate.
Pe langa avantajele economice, aceste sisteme contribuie si la protectia mediului. Folosind energia disponibila in aer, pompele de caldura reduc consumul de combustibili conventionali si emisiile asociate acestora. Din acest motiv, sunt considerate o solutie sustenabila pentru incalzirea piscinelor rezidentiale si comerciale.
Instalarea unei pompe de caldura este relativ simpla si poate fi integrata cu usurinta in sistemul existent de filtrare si circulatie a apei. Pentru rezultate optime, montajul trebuie realizat conform recomandarilor producatorului si dimensionat in functie de specificul bazinului.
Un alt beneficiu important este prelungirea sezonului de utilizare a piscinei. Daca in mod normal piscina poate fi folosita doar cateva luni pe an, cu ajutorul unei pompe de caldura perioada poate fi extinsa semnificativ. Astfel, investitia in constructia piscinei este valorificata la maximum.
Tehnologia inverter, disponibila pe multe modele moderne, permite ajustarea automata a puterii in functie de necesarul real de incalzire. Acest lucru reduce consumul de energie, minimizeaza uzura componentelor si asigura o temperatura constanta a apei.
Alegerea unei pompe de caldura pentru piscina reprezinta o solutie inteligenta pentru orice proprietar care isi doreste confort, eficienta si costuri reduse de exploatare. Cu o dimensionare corecta si o utilizare adecvata, acest sistem poate transforma complet experienta de utilizare a piscinei, oferind apa calda si placuta pe intreaga durata a sezonului.
Exclusiv
Externalizare IT și Mentenanță IT pentru companii – soluția eficientă pentru dezvoltarea afacerii
Într-un mediu de afaceri tot mai digitalizat, infrastructura IT a devenit unul dintre cei mai importanți piloni ai succesului unei companii. Indiferent de domeniul de activitate, funcționarea continuă a calculatoarelor, serverelor, aplicațiilor și rețelelor este esențială pentru productivitate și pentru relația cu clienții. Din acest motiv, tot mai multe firme aleg servicii profesionale de Mentenanță IT și externalizare IT pentru a-și optimiza costurile și pentru a beneficia de suport tehnic specializat.
Ce înseamnă externalizarea IT?
Externalizarea IT reprezintă procesul prin care o companie transferă responsabilitățile privind administrarea, monitorizarea și întreținerea infrastructurii IT către un furnizor specializat. În loc să angajeze și să gestioneze un departament IT intern, firmele pot beneficia de expertiza unei echipe complete de specialiști care se ocupă de toate aspectele tehnice.
Acest model de colaborare a devenit extrem de popular în rândul companiilor mici și mijlocii, dar și în cazul organizațiilor mari care doresc să reducă costurile operaționale și să își concentreze resursele asupra activităților de bază.
Prin externalizarea serviciilor IT, companiile au acces la specialiști cu experiență în administrarea serverelor, securitate cibernetică, rețelistică, backup și recuperare de date, fără costurile asociate recrutării și instruirii unui personal intern.
De ce este importantă mentenanța IT?
Mentenanta IT presupune verificarea periodică, monitorizarea și întreținerea echipamentelor și sistemelor informatice pentru prevenirea problemelor tehnice și pentru menținerea unui nivel ridicat de performanță.
Multe companii reacționează doar atunci când apare o problemă majoră: serverul nu mai funcționează, conexiunea la internet este întreruptă sau date importante au fost pierdute. În realitate, o abordare preventivă este mult mai eficientă și mai puțin costisitoare.
Prin servicii profesionale de mentenanță IT, pot fi identificate și rezolvate din timp probleme care, în lipsa unei monitorizări corespunzătoare, ar putea genera întreruperi costisitoare ale activității.
Principalele beneficii ale mentenanței IT includ:
- Reducerea timpilor de nefuncționare a sistemelor;
- Creșterea securității datelor;
- Actualizarea constantă a software-ului și sistemelor de operare;
- Monitorizarea permanentă a infrastructurii IT;
- Identificarea rapidă a vulnerabilităților;
- Prevenirea pierderii datelor prin backup-uri regulate;
- Creșterea productivității angajaților.
Avantajele externalizării IT pentru companii
Reducerea costurilor
Unul dintre cele mai importante avantaje ale externalizării IT este reducerea costurilor. Menținerea unui departament IT intern presupune salarii, training-uri, licențe software și investiții constante în echipamente. Prin externalizare, compania plătește doar serviciile de care are nevoie, beneficiind în același timp de expertiza unei echipe complete.
Acces la specialiști cu experiență
Tehnologia evoluează rapid, iar gestionarea eficientă a infrastructurii IT necesită cunoștințe actualizate permanent. O companie specializată în servicii IT dispune de experți în diverse domenii, de la administrarea serverelor și securitate informatică până la cloud computing și virtualizare.
Intervenții rapide
În cazul unei probleme tehnice, timpul de reacție este esențial. Serviciile profesionale de externalizare IT oferă suport remote și intervenții onsite rapide, reducând impactul incidentelor asupra activității companiei.
Securitate cibernetică îmbunătățită
Atacurile informatice sunt tot mai frecvente și mai sofisticate. O companie care beneficiază de servicii de mentenanță IT și monitorizare permanentă are șanse mult mai mari să prevină incidentele de securitate și să protejeze informațiile sensibile.
Mentenanța serverelor – element esențial pentru continuitatea afacerii
Serverele reprezintă centrul infrastructurii IT a oricărei companii moderne. Acestea găzduiesc aplicații, baze de date, fișiere și servicii critice pentru desfășurarea activității.
Fără o administrare și monitorizare corespunzătoare, riscul apariției problemelor tehnice crește semnificativ. De aceea, mentenanța serverelor trebuie să facă parte din orice strategie IT eficientă.
Printre activitățile importante incluse în administrarea serverelor se numără:
- Configurarea serverelor Windows și Linux;
- Instalarea actualizărilor de securitate;
- Verificarea logurilor și identificarea erorilor;
- Monitorizarea serviciilor critice;
- Gestionarea drepturilor de acces;
- Verificarea backup-urilor;
- Monitorizarea conexiunii la internet și a performanței sistemului;
- Configurarea serviciilor DNS, DHCP, Active Directory și File Server.
Configurarea și administrarea serverelor Windows
Windows Server este una dintre cele mai utilizate platforme în mediul de business datorită interfeței intuitive și compatibilității excelente cu aplicațiile utilizate în companii.
O configurare corectă presupune instalarea sistemului de operare, configurarea rețelei, implementarea politicilor de securitate și activarea serviciilor esențiale precum Active Directory, DNS, DHCP sau IIS.
Administrarea periodică asigură funcționarea optimă a infrastructurii și reduce riscul apariției problemelor de securitate.
Configurarea și administrarea serverelor Linux
Pentru companiile care pun accent pe flexibilitate, stabilitate și securitate, Linux reprezintă o alegere excelentă. Distribuții precum Ubuntu Server, Debian sau CentOS sunt utilizate pe scară largă pentru aplicații web, baze de date și servicii de infrastructură.
Un server Linux configurat și monitorizat corespunzător oferă performanțe ridicate și un nivel excelent de securitate, fiind preferat în numeroase proiecte critice pentru business.
Cum alegi un furnizor de servicii IT?
Atunci când alegi o companie de externalizare IT, este important să analizezi câteva aspecte esențiale:
- Experiența pe piață;
- Portofoliul de clienți;
- Timpul de răspuns la incidente;
- Serviciile incluse în abonament;
- Capacitatea de a oferi suport remote și onsite;
- Experiența în administrarea serverelor și a infrastructurilor complexe;
- Soluțiile de securitate implementate.
Un partener IT de încredere trebuie să devină o extensie a companiei tale și să contribuie activ la dezvoltarea și protejarea infrastructurii tehnologice.
În contextul actual, în care tehnologia susține aproape fiecare proces de business, externalizarea IT și mentenanța IT nu mai reprezintă un lux, ci o necesitate. Companiile care investesc în servicii IT profesionale beneficiază de stabilitate, securitate, productivitate și costuri predictibile.
Prin monitorizare proactivă, intervenții rapide și administrare profesionistă a infrastructurii, riscurile asociate întreruperilor și incidentelor de securitate sunt reduse semnificativ, iar afacerea poate funcționa fără întreruperi.
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
-
Uncategorizedacum o săptămânăCreată pentru ritmul alert al vieții de student
-
Socialacum 7 zileScrisoarea Repatriot către românii din afara granițelor
-
Afaceriacum o săptămânăDe ce companiile își relochează birourile în București și cum aleg spațiul potrivit
-
Socialacum o săptămânăElisabetta Franchi deschide cel de-al treilea magazin din București, în Promenada Shopping Center
-
Socialacum o săptămânăCele 3 întrebări critice într-un test poligraf de fidelitate – Cum le formulăm corect?
-
Uncategorizedacum o săptămânăConferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026
-
Socialacum o săptămânăRomânii de la DDS Diagnostic, singurul IMM din Europa de Est selectat în proiectul european de cercetare biomedicală UNLOOC
-
Exclusivacum 3 zileExternalizare IT și Mentenanță IT pentru companii – soluția eficientă pentru dezvoltarea afacerii

