Connect with us

Exclusiv

Increngătura politică ascunsa a gunoaielor(XI)/Deparazitarea institutiilor publice: A.P.M. Prahova si Garda de Mediu Prahova

Publicat

pe

Prahova nu a dus niciodată lipsă de scandaluri cu miză financiară enormă. Pentru că întotdeauna din Prahova au fost oameni puternici implicați în deciziile luate de vârf și este aproape inutil să-i mai amintim pe cei care au fost la vedere.

Există actori care învârt banii cu lopata, care și-au subordonat o latură a activității economice, din județ și nu numai, care au știut să ungă toate rotițele ca nimeni să nu-i deranjeze. Evident, nu pot face asta fără acceptul șefilor politici, aflați într-o frăție directă sau bine unsă prin interpuși. Când vremurile o cer, interesele se pot întâlni sau pot fi bine sincronizate la un corn sau un pahar cu lapte.
Un asemenea domeniu îl reprezintă tot ce înseamnă colectarea, transportul, depozitarea/valorificarea gunoaielor în județ dar si eliminarea deşeurilor de foraj.
Infractiunile savarsite de directorul Diaconu Florin si structura clandestin-subterana, coordonata de acesta si de catre dispozitvele sale operational-relationale extinse, din mediile socio-politice interne judetene si national-regionale, cu extinse implicatii si efecte internationale, in planurile politicilor economice nationale, in relatiile internationale si in formulele aferente relatiilor bilaterale ale Romaniei, conditionand, influentand si implicand, prin presiuni asa-zise de aliniere la normele de legalitate, actiuni savarsite in actul de inspectie specializat, pe linie de control a sistemelor de protectie a sistemelor de mediu inconjurator.
Actiunile directorului Diaconu Florin au, la baza, in principal, scenarii de constrangere si santaj, prin impunerea adoptarii unor masuri si solutii, de catre agentii economici care fac obiectul actelor de control al inspectorilor APM Prahova si Garda de Mediu Prahova, fapte care exced nivelelor de acte penale, fiind savarsite prin incalcarea legislatiei penale in sectorul economic, dar si acte si fapte prev de disp Legii 51/1991 si ale caror efecte imediate, au fost resimtite la avansate dimensiuni diplomatice si care au avut si au, in continuare, consecinte deosebit de grave, in planurile reprezentate de promovarea intereselor nationale, in cadrul formulelor transantionale ale sistemelor de aliante multinationale, ale programelor UE si cele ale strategiilor si actiunilor mutale si comunitar-europene si transatlantice, pe linie de protectie a mediului.
Cazuistica institutiilor abilitate, cu competenta extinsa pe linia documentarii aspectelor de incalcare a legii, confirma si extinde numeroase spete & cazuri si dosare, prin care intreaga sa activitate profesionala, calitatea si competenta extinsa a echipei infractionale DIACONU este aservita, integral si intrutotul, unor interese diferite de cele aferente strategiilor, normelor, procedurilor si strategiilor agentiei, ale ministerului de resort, ale compartimentelor ministeriale de dezvoltare, economie, finante etc, afectand grav, din pozitia detinuta, relatiile la vaf, ale reprezentatilor Romaniei cu firmele, companiile si entitatile guvernamentale din Federatia Rusa, Austria, Kazakhstan, Germania, Franta, Italia etc.
Din aceasta perspectiva, DIACONU FLORIN este aservit si pus in dependenata total, de grupurile in cauza.
Totodata, cazuistica existenta releva, in sistem continuu, diversitatea mijloacelor, metodelor si procedeelor operate de grupul DIACONU, liderul acestei structuri clandestine fiind pus, ireversivbl, in dependenta, de capii lumii interlope prahovene si central-bucurestene, implicatiile actiunilor savarsite de Diaconu Florin, incluzand si spectrul politic, la varf, prin cooptarea ministrilor, secretarilor de stat si directorilor din Ministerul Mediului, A.N.P.M., Garda de Mediu, partide politice, firme, companii si formatiuni politice.
Florin Diaconu a procedat similar, in coautorat, cu fosta sa colega de la APM Prahova, Gabriela Munteanu, in prezent comisar-sef al Garzii de Mediu Prahova, protejand, in mod sistematic grupurile mafiote din acest domeniu.
In urma dezvaluirilor noastre, Diaconu Florin a fost retrogradat si sanctionat, fiind doar un simplu sef de birou in acest moment si asteapta semnarea delegarii catre Dambovita si/sau Buzau. Dar si acesata delegare este cu „cantec” deoarece nu este primit si dorit in cele doua institutii.
Cu toate ca era retrogradat, luni (24.02.2020), Diaconu Florin a mai ascultat un ultim ordin (al fostei ministerese din domeniu) si a mai suspendat activitatea unui operator, in mod inmutil pentru a servi intereselor mafiei.
Spunem inutil deoarece acesti indivizi certati cu legea si morala nu au realizat ca toate suspendarile si avizele de functionare din mandatul lui Diaconu Florin sunt luate la puricat de catre Centrala si alte institutii ale statului cu competenta in domeniu. Cert este ca toate dezvaluirile noastre au fost confirmate si au inceput sa fie luate masuri rapide pe diferite paliere.
Reamintim ca, in pofida solutiilor asumate de Guvern pentru inchiderea procedurilor de infringement declanşate de Comisia Europeană impotriva României in domeniul tăierilor ilegale de lemn şi pentru nefinalizarea Programului national de control al poluarii, au fost analizate recent, la Bruxelles, de catre ministrul Mediului, Costel Alexe, si comisarul european pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevičius, catastrofele de mediu in Judetul Prahova au continuat, sub ochii si cu acordul si sprijinul celor doi directori Florin Diaconu si Gabriela Munteanu.
Comisia Europeana i-a reprosat Romaniei nerespectarea obligaliilor nationale, asumate prin directiva privind evaluarea strategică de mediu:
„ In cazul Romaniei, autoritatile nationale nu au fost în masură sa verifice efectiv operatorii si sa aplice sanctiuni corespunzatoare. Inconsecventele din legislatia natională nu permit interventia ferma a autoritatilor romane.”
Prin urmare, Comisia a decis sa trimita Romaniei o scrisoare de punere în intarziere, acordandu-i un termen de o luna, pentru a lua masurile necesare în vederea remedierii deficientelor identificate de Comisie. In caz contrar, Comisia poate decide sa trimita autoritatilor romane un aviz motivat.
Comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevičius, a subliniat ca apreciaza deschiderea pe care actuala conducere a Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor o manifesta catre societatea civila şi ca isi doreste sa viziteze cat mai curand România. Astfel, masurile nu au intarziat sa apara!
Incepand de marti, 25.02.2020, interimatul la APM Prahova va fi asigurat de Luminita Breazu – SEF SERVICIU MONITORIZARE SI LABORATOARE – un om echilibrat ce nu a putut fi atras in jocurile si mascariile mafiei gunoaielor.
In acest interimat se va incerca revenirea la normalitate si legalitate pana cei de la Centru vor nominaliza un director, prin detasare de la Centrala.
Am specificat acest lucru ca deja „falii” din mafia gunoaielor incearca sa isi impuna protejatii, adica pe „Fane Oase” (securistul, fost sef al institutiei – in prezent simplu inspector) si/sau pe Gabriela Munteanu, in prezent comisar-sef al Garzii de Mediu Prahova. Exclus, nu ramaneti cu iluzii spunea un om bine informat.
Pe de alta parte, in sedinta de fond din 19 februarie 2020 Tribunalul Prahova a admis cererea societatii KLT&CO Industries SRL cu privire la comunicarea raportului de control al Directiei Corp de Control, Integritate si si Antifrauda din Ministerul Mediului…


Raportul a fost efectuat la inceputul anului 2019 la APM Prahova condusa de Florin Diaconu ca urmare a sesizarilor societatii.
Inainte de actiunea in instanta societatea a solicitat Ministerului Mediului acest raport dar a fost refuzata .
„Aveti de ce va teme domnule Florin Diaconu?” este intrebarea reprezentantului acestei societati…
Deparazitarea APM Prahova o masura necesara
Am adus in dezvaluiri acest aspect nu pentru a reaminti ca dezvaluirile noastre au inceput acum un an de zile de la prigonirea acestei societati ci pentru ca ne-am adus aminte ca anumite institutii ale statului cu competente in domeniu sunt brusc interesate de cheltuirea banului public in mod fraudulos de catre Diaconu pe „servicii” de consultanta juridica (vezi fostii consilieri juridici) si pe cabinetele de avocatura (vezi parintii acestor consilieri juridici)…
Totodata, tot aceste institutii sunt brusc interesate de o anumita doamna din APM Prahova care isi inregistreaza ilegal colegii cu telefonul, doamna numita fara studii de specialitate de catre Diaconu tocmai la autorizari unde isi facea el jocurile cu Notificarile, Avizele, etc.
Nu credem ca actiunile lui Diaconu de a isi vinde proprietatile si bunurile din Constanta si din tara il mai poate salva de raspunderea penala care il incumba, este o actiune tardiva si „monitorizata”. Dar, fiecare cu consilierii sai…
In alta ordine de idei se zvoneste ca la ultimele evaluari efectuate in APM PRAHOVA unii sefi de departamente cum ar fi Calitatea Factorilor de Mediu, sefi cu vechime in functie, au calificativul insuficient .
In “ lumina “ acestu zvon ne intrebam ce s-a schimbat de la un an la altul astfel incat un sef de department cu vechime de peste cinci ani in functie sa ajunga la “ insuficient “? Toate au un pret in viata, inclusiv huzurul din S.U.A. Vom reveni. (Cristina T.).

Exclusiv

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

Publicat

pe

De

În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.

Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.

Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.

Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.

„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.

Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.

Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.

Despre Klass Coating System

Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.

Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.

Citeste in continuare

Exclusiv

Mozaic Piscina: Transforma-ti Bazinul intr-o Opera de Arta Acvatica

Publicat

pe

De


Aspectul vizual al piscinei tale este la fel de important ca functionalitatea sa. Mozaicul piscina este una dintre cele mai elegante si durabile optiuni de finisaj, transformand un simplu bazin intr-un element architectural spectaculos. Fie ca preferi culori clasice sau modele contemporane, mozaicul ofera posibilitati nelimitate de personalizare.

Aspectul vizual al piscinei tale este la fel de important ca functionalitatea sa. Mozaicul piscina este una dintre cele mai elegante si durabile optiuni de finisaj, transformand un simplu bazin intr-un element architectural spectaculos. Fie ca preferi culori clasice sau modele contemporane, mozaicul ofera posibilitati nelimitate de personalizare.

De ce sa alegi mozaic pentru piscina ta?

Mozaicul de piscina nu este doar o alegere estetica, ci si una practica. Suprafata sa neteda rezista la alge, este usor de curatat si nu se decoloreaza in contact prelungit cu clorul sau cu razele UV. Un finisaj de calitate cu mozaic poate dura 20-30 de ani fara probleme majore, facand aceasta investitie extrem de rentabila pe termen lung.

Tipuri de mozaic pentru piscina

Mozaicul din sticla este cel mai popular pe piata actuala. Reflexia luminii in fatetele sticlei creeaza un efect spectaculos al apei, asemanator cu piscinele din resort-urile de lux. Culorile sunt vibrante, nu se estompeaza in timp si ofera o luminozitate aparte intregii piscine.

Mozaicul ceramic este o alternativa mai accesibila ca pret, cu o rezistenta excelenta la umezeala si la variatiile de temperatura. Exista intr-o gama larga de culori si texturi, putand imita aspectul pietrei naturale sau al materialelor moderne.

Mozaicul din piatra naturala (marmura, travertin, bazalt) aduce un aspect premium si un caracter unic fiecarei piscine. Fiecare placheta este unica, ceea ce face ca nicio piscina acoperita cu mozaic natural sa nu semene cu alta.

Sfat TotalPool: Pentru efectul cel mai spectaculos, combina mozaic albastru-turcoaz pe fundul si peretii piscinei cu o banda decorativa in culori contrastante la linia apei. Rezultatul este demn de o villa de lux.

Cum se monteaza mozaicul de piscina?

Montajul mozaicului piscina necesita profesionalism si materiale speciale. Se utilizeaza adezivi rezistenti la apa si rosturi flexibile care permit dilatarea si contractarea suprafetei fara crapaturi. Este esential ca suprafata de baza sa fie perfect plana si curata inainte de aplicare. Un montaj corect garanteaza durabilitatea pe termen lung.

Culorile de mozaic si efectul lor asupra apei

Culoarea mozaicului influenteaza direct perceptia culorii apei. Nuantele de albastru si turcoaz creeaza o apa de un albastru vibrant, tipic piscinelor din Mediterana. Mozaicul alb sau crem ofera un efect de apa de un verde-albastru discret si elegant. Nuantele inchise, de antracit sau negru, ofera un aspect ultra-modern si o apa cu reflexii dramatice.

Unde gasesti mozaic de calitate pentru piscina?

Pe totalpool.ro gasesti o gama variata de mozaic piscina, de la plachete simple monocrome pana la colectii premium de sticla cu efecte tridimensionale. Toate produsele sunt certificate pentru utilizare in mediu acvatic si beneficiaza de garantie extinsa.

Citeste in continuare

Exclusiv

Cursul de contabil poate fi șansa spre independența financiară mult dorită!

Publicat

pe

De

Există unele domenii unde este nevoie mereu de oameni bine pregătiți, care să facă față situațiilor stresante și… să nu se plictisească niciodată de ceea ce fac. Unul dintre ele este cel financiar, un domeniu care pare mult prea rigid pentru mulți dintre noi. De fapt, lucrurile nu stau chiar așa, sau cel puțin așa ne dau asigurări cei care lucrează în branșă. Poate că și tu ești pasionat de așa ceva, și ți-ai dori să ai o carieră frumoasă, și de aceea ești în căutarea unei șanse de a-ți schimba viața. Să urmezi o facultate de specialitate nu intră acum pe lista ta de priorități, dar asta nu este o cerință obligatorie. Dimpotrivă, poți urma un curs de contabil și, la final, vei putea să te angajezi imediat și să începi să lucrezi în acest domeniu unic.

Există unele domenii unde este nevoie mereu de oameni bine pregătiți, care să facă față situațiilor stresante și… să nu se plictisească niciodată de ceea ce fac. Unul dintre ele este cel financiar, un domeniu care pare mult prea rigid pentru mulți dintre noi. De fapt, lucrurile nu stau chiar așa, sau cel puțin așa ne dau asigurări cei care lucrează în branșă. Poate că și tu ești pasionat de așa ceva, și ți-ai dori să ai o carieră frumoasă, și de aceea ești în căutarea unei șanse de a-ți schimba viața. Să urmezi o facultate de specialitate nu intră acum pe lista ta de priorități, dar asta nu este o cerință obligatorie. Dimpotrivă, poți urma un curs de contabil și, la final, vei putea să te angajezi imediat și să începi să lucrezi în acest domeniu unic.

Un curs de contabil scurt, dar intens

Dacă te-ai gândit să faci o schimbare de carieră sau să-ți îmbunătățești abilitățile într-un domeniu unde este nevoie mereu de buni profesioniști, cursul de contabil urmat la Centrul de Calificare și Pregătire Profesională este cea mai bună alegere. Vestea bună este că avem de a face cu un program scurt, dar foarte intens și bine structurat, care durează doar 10 săptămâni. După ce vei încheia cursul și vei primi diploma de absolvire, vei avea toate cunoștințele necesare pentru ca să te poți angajaza ca să profesezi în domeniul financiar. Pentru că da, unul dintre marile avantaje de care ai parte atunci când urmezi orice curs la Centrul de Calificare și Pregătire Profesională se referă la faptul că poți începe să lucrezi imediat după absolvire. Aici se pune mare acceent pe partea practică a cursului, care se desfășoară în condiții reale de muncă, iar asta înseamnă că vei avea experiența necesară pentru a putea face față cerințelor angajatorilor încă din primele zile la job.

Cât costă cursul și cum poți plăti?

Prețul cursului este unul destul de accesibil, de doar 900 de lei, la care se adaugă o taxă de examinare de 100 de lei. De asemenea, ți se pun la dispoziție opțiuni flexibile de plată, în rate și sunt acceptate toate metodele de plată, începând de la numerar și card până la transfer bancar.

Diplomă recunoscută în țară și peste hotare

Diploma pe care o vei primi la finalul cursului de contabil urmat în cadrul Centrului este una recunoscută atât în România, cât și peste hotare. Programele lor sunt acreditate de Ministerul Muncii și Ministerul Educației, în conformitate cu standardele ANC. Dacă mai ai nevoie de alte argumente, îți spunem că vorbim despre mai bine de 2000 de absolvenți anual și peste 30.000 de persoane deja formate în cadrul Centrului.

Cursuri disponibile în mai multe orașe din țară

Cursurile de contabil organizate în cadrul Centrului pot fi urmate în mai multe orașe din țară, cum ar fi Deva, Buzău, Târgu Jiu, Alba Iulia, București și Constanța. Cei care îți vor ghida pașii pe acest drum au o mare experiență în domeniu, și de la care vei putea învăța multe informații utile și tot ce mai trebuie să știi ca să poți începe să lucrezi cât mai repede.

Fă acum schimbarea de care este nevoie!

Chiar dacă nu ai reușit încă să obții diploma de Bacalaureat, tot nu este o problemă dacă vrei să urmezi cursul! Contează doar să fi finalizat învățământul liceal și să atașezi la dosarul de înscriere o adeverință medicală care atestă că ești apt/ă din punct de vedere medical.

Nu mai aștepta prea mult, pentru că locurile se ocupă rapid, de alți doritori, care au înțeles că această decizie este una care le poate schimba viața. Vorbim despre un domeniu unde, dacă ai o diplomă recunoscută, ai șanse reale de angajare și astfel ești mai aproape de stabilitatea financiară dorită. Toate firmele și companiile au nevoie continuu de specialiști în domeniul contabilității. Prin urmare, nu mai aștepta prea mult și fă acum demersurile necesare pentru înscrierea la cursul de contabil organizat de Centru! Sună acum la numărul de telefn 0374/49.39.29 pentru a afla mai multe detalii sau vino direct într-unul dintre centrele din orașele despre care ți-am amintit. Locurile sunt limitate, dar oportunitatea este una pe care nu vrei să o ratezi!

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Uncategorizedo zi inainte

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Uncategorizedo zi inainte

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi!

HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile...

Afaceri3 zile inainte

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

Afaceri3 zile inainte

Munții Kaçkar din Turcia, în prim-planul scenei internaționale prin evenimente de anvergură

Ridicându-se impunător în regiunea turcească a Mării Negre de Nord, în provinciile Rize și Artvin, Munții Kaçkar reprezintă una dintre...

Afaceri3 zile inainte

IubimTimisoara.ro – platformă online independentă ce promovează Timișoara, oamenii și afacerile

Platforma online IubimTimisoara.ro a fost lansată oficial pe data de 1 aprilie, cu scopul de a promova Timișoara, oamenii și...

Afaceri4 zile inainte

Cartonul rezultat din activități comerciale: de la problemă de spațiu la resursă gestionată corect

În multe afaceri, mai ales în retail și logistică, cartonul apare zilnic în cantități greu de ignorat. Cutii desfăcute, ambalaje...

Afaceri4 zile inainte

De ce containerele pentru deșeuri au devenit indispensabile în lucrările urbane

În orice proiect de renovare sau construcție, apare inevitabil aceeași problemă: unde sunt depozitate resturile rezultate din lucrări. De la...

Afaceri4 zile inainte

Debarasarea molozului nu mai este o etapă secundară, ci o necesitate operațională

În realitatea șantierelor urbane actuale, una dintre cele mai subestimate probleme rămâne gestionarea resturilor rezultate din lucrări. Fie că vorbim...

Afaceri4 zile inainte

Lion Rent și rolul unei firme de închirieri auto în dinamica mobilității urbane

Într-un oraș precum Bucureștiul, unde mobilitatea este esențială pentru desfășurarea activităților zilnice, accesul la un autoturism devine o necesitate pentru...

Uncategorized4 zile inainte

Samsung își păstrează poziția de lider pe piața mondială a monitoarelor pentru jocuri pentru al șaptelea an consecutiv

Viziunea inovatoare se bazează pe parteneriate cu personalități din industrie, precum Faker de la T1 București – 6 aprilie – Samsung...

Afaceri4 zile inainte

Studiu Agricola: Peste 84% dintre români cred că mesele împreună contribuie la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase

În apropierea Paștelui, una dintre perioadele din an în care masa în familie capătă o semnificație aparte, Agricola Internațional lansează...

Social5 zile inainte

Redefinirea luxului în Transilvania: CAPOD’OPERA deschide magazin în Cluj-Napoca

Până de curând, universul modei de lux din România părea gravitațional legat de coordonatele capitalei. Însă, într-un moment de maturitate...

6 zile inainte

Lansare oficială la București: Albumul „Pe Argeș în sus” promovează patrimoniul cultural și identitatea națională

Marți, 31 martie 2026,  Casa de Cultură a Studenților București a găzduit Gala de Prezentare a celui de al XVIII-lea...

Uncategorized7 zile inainte

Glafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari

Ferestrele mici sunt adesea o provocare în designul interior. Ele pot face o cameră să pară mai întunecoasă și mai...

Afacerio săptămână inainte

The List Estates anunță lansarea proiectului rezidențial Șerban Vodă 90, dezvoltat de Memaar Capital, în zona centrală a Bucureștiului

The List Estates anunță lansarea proiectului rezidențial Șerban Vodă 90, dezvoltat de Memaar Capital, în zona centrală a Capitalei, în...

Rent a Car București Rent a Car București
Socialo săptămână inainte

Elei Rent a Car București – alegerea premium pentru experiențe de lux, validată de Rick Ross

Într-o piață tot mai competitivă a serviciilor de închirieri auto, Elei Rent a Car București se remarcă prin eleganță, profesionalism și o...

Știrea Zilei