Exclusiv
EDITORIAL/Cei care au obiceiul lui Dragnea ar trebui sa își poarte de grija si sa nu sfârșească ca el
(Preluare National – Catalin Tache):
”Cîțu, interzis la BNR” titram pe 2 februarie, atunci când dezvăluiam că ministrul Finanțelor a trebuit ”să înghită” prea multe chiar și pentru un politician la vizita pe care a făcut-o la sediul Băncii Naționale alături de premierul Ludovic Orban. Iar pentru ca umilința să fie una deplină, Mugur Isărescu nici măcar nu s-a mai obosit apoi să îi mai trimită vreo invitație oficială la dialog ”hamsterului”, așa cum solicitase Cîțu, cel care a fost etichetat cu această poreclă de la chiar vârful BNR. Mai mult chiar, prin rezerviștii sistemului care ”mustesc” în jurul guvernatorului BNR, Isărescu i-ar fi dat pur și simplu interzis lui Cîțu inclusiv în orice ține de politica monetară, avertizându-l ca nu cumva să își bage nasul prea mult în finanțele țării. Cele care, totuși, să nu uităm că au fost oricum lăsate pe mâinile lui Isărescu de 30 de ani!
Iar la doar câteva zile după ”flituirea” lui Cîțu, același Mugur Isărescu înregistra un alt succes personal de amploare, odată cu ”împachetarea” principalului aliat al lui Cîțu, Lucian Isar. Cel care mai mult de nevoie decât de bună voie a acceptat în cele din urmă să preia postul de reprezentant al României la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Acum, desigur că funcția pare una ”fabuloasă” privită din afară, dar inițiații sistemului știu foarte bine că atât de orgoliosul soț al Alinei Gorghiu nu are cum să fie mulțumit cu un post care, totuși, în organigrama internă a BERD figurează doar ca un simplu ”alternate director”. Mai ales că nu a trecut totuși chiar atât de mult de când cuplul Gorghiu – Isar reușise să smulgă din gura președintelui promisiunea instalării celui din urmă chiar … guvernator al BNR! Ca să nu mai vorbim că, în ciuda salariului atractiv, ce-i drept, noua postură nu prea lasă loc de nicio altă ”învârteală” oficială. Iar cei 102.000 euro declarați ca fiind primiți cadou la botezul copilului Noah nu pot justifica la nesfârșit standardul de viață extrem de ridicat al celor doi. Oricum, după ce a rezistat cu brio noului ”puci” împotriva sa, Isărescu a contraatacat fulgerător. Astfel că Isar a și fost tras pe linie moartă, Alina Gorghiu deja este ”istorie” în PNL iar Cîțu a trăit umilința supremă de a fi obligat în ultima clipă să-și depună mandatul de premier desemnat.
Iar cum influența lui Isărescu atât la Palatul Victoria, dar mai ales la Palatul Cotroceni tot crește, guvernatorul BNR s-a înhămat la o nouă misiune anevoioasă, dar care îi vine ”mănușă”. Pentru că, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, Isărescu deja negociază intens lista noului ”guvernul meu”, cel care urmează să fie instalat la Palatul Victoria după trecerea pandemiei. Atunci când, pentru că Isărescu a demonstrat-o de nenumărate ori că nu uită și nu iartă, multe se vor mai sparge în capul lui Cîțu, ”hipsterul” care nici acum nu a priceput că ”șmecheria costă”, mai ales la un asemenea nivel…
Isar și Cîțu, atac raider la BNR!
”Rivalitatea istorică” dintre Mugur Isărescu și ”cuplul” Lucian Isar – Florin Cîțu durează din anul 2008, cel al teribilei crize financiare care a lovit din plin și România. Atunci când, după cum o recunoștea chiar și Lucian Isar, Mugur Isărescu le-ar fi promis și garantat deopotrivă influenților săi colaboratori din ”structura suprastatală” a sistemul financiar mondial un ”curs liniștit” în România. Numai că planurile guvernatorului ar fi fost dejucate de un grup de bancheri în frunte cu chiar Lucian Isar și Florin Cîțu, acuzați că s-ar fi aflat în spatele atacurilor speculative asupra leului ale Bancpost și ING Bank. Și cei care ar fi declanșat un adevărat ”atac raider” la adresa BNR și a cursului valutar, onorând astfel comenzile unor importanți clienți din umbră precum giganții bancari JP Morgan, Morgan Stanley și Barclays. Însă în cele din urmă Banca Națională a respins cu greu aceste atacuri, dar victime colaterale au fost tot clienții români, după creșterea imediată a dobânzilor la creditele în lei.
Mai mult decât atât, dușmănia lui Isărescu față de Isar pare să fi fost amplificată atât de nenumăratele atacuri personale ale acestuia la adresa sa, dar mai ales de informația ”scursă” din ”Dosarul Malaxa” și din care reiese că soțul Alinei Gorghiu ar fi avut ”plantat” un informator chiar ”în coasta” guvernatorului. Personajul vizat de acest ”joc dublu” fiind nimeni altul decât chiar consilierul lui Isărescu, fostul responsabil al Serviciului Român de Informații pe analiză financiar-bancară, Marius Mitruș.
Gorghiu, comenzi pe cont propriu pentru alegeri
De asemenea, după cum susțin sursele noastre, nici Alina Gorghiu nu a intrat ”în malaxor” doar pentru proiectul oricum controversat al ispășirii la domiciliu a condamnărilor de până la șapte ani de închisoare. Dar mai ales în urma informațiilor recent primite de premierul Ludovic Orban cu privire la ”comenzile” pe care aceasta le-ar lua ”pe persoană fizică” pentru promovarea pe locurile eligibile ale PNL-ului la viitoarele alegeri. Ceea ce l-ar fi scos deja din sărite pe premier, mai ales că acesta are o problemă tot mai greu de gestionat cu autoritatea în propriu-i partid. Iar astfel de ”combinații” fără girul conducerii liberale nu fac decât să submineze și mai mult autoritatea grupării Orban din PNL. Astfel că Isărescu o poate deja ”bifa” și pe Alina Gorghiu la capitolulul inamicilor eliminați…
Rezerva valutară, pusă la bătaie!
Iar Mugur Isărescu pare să fi câștigat încrederea președintelui Iohannis tot cu cea mai teribilă armă a sa dintotdeauna, rezerva valutară. Și asta în luna noiembrie a anului trecut, atunci când în plină campanie electorală ar fi promis că până la ”victoria finală” din ”finala prezidențială” va pune la bătaie oricâte sute de milioane de euro va fi nevoie din rezerva valutară pentru a ține cursul sub 4,8 lei pentru un euro.
Artificial sau nu, cert este doar că Isărescu s-a ținut de cuvânt și acum a plusat chiar cu un mega-proiect de relansare economică, la care ar lucra în aceste zile o veritabilă celulă de criză formată din cei mai buni specialiști ai BNR. Forma finală urmând a fi pusă la dispoziția exclusivă a președintelui, pentru ca Iohannis să nu-și mai bată capul și cu aceste nimicuri și, la momentul oportun să iasă direct în fața românilor cu salvatorul plan de relansare gata făcut! Și cu un asemenea ”tribut” pus pe tavă cum să nu-i ceară șeful statului sfatul guvernatorului BNR cu privire la componența viitorului guvern? Mai ales pe domeniile cheie în care miniștrii trebuie să conlucreze ”strâns” cu Isărescu pentru punerea în practică a noului ”proiect de țară”…?
Exclusiv
Pompe de caldura pentru piscina – Solutia eficienta pentru confort pe tot sezonul
Utilizarea unei pompe de caldura pentru piscina reprezinta una dintre cele mai eficiente metode de incalzire a apei. Acest echipament modern permite mentinerea unei temperaturi confortabile pe o perioada extinsa, oferind utilizatorilor posibilitatea de a se bucura de piscina chiar si atunci cand temperaturile exterioare nu sunt foarte ridicate.
Utilizarea unei pompe de caldura pentru piscina reprezinta una dintre cele mai eficiente metode de incalzire a apei. Acest echipament modern permite mentinerea unei temperaturi confortabile pe o perioada extinsa, oferind utilizatorilor posibilitatea de a se bucura de piscina chiar si atunci cand temperaturile exterioare nu sunt foarte ridicate.
Principiul de functionare al unei pompe de caldura este simplu si eficient. Echipamentul extrage energia termica din aerul exterior si o transfera catre apa din piscina. Comparativ cu alte sisteme de incalzire, consumul de energie este mult mai redus, ceea ce transforma pompele de caldura intr-o investitie rentabila pe termen lung.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale unei pompe de caldura pentru piscina este eficienta energetica ridicata. In functie de model si de conditiile de utilizare, echipamentul poate genera de cateva ori mai multa energie termica decat energia electrica consumata. Acest lucru contribuie semnificativ la reducerea costurilor de exploatare.
Atunci cand alegi o pompa de caldura, trebuie sa iei in considerare volumul piscinei, temperatura dorita a apei si conditiile climatice din zona. Un model dimensionat corect va asigura performante optime si un consum redus de energie. De asemenea, este recomandata utilizarea unei acoperiri pentru piscina, deoarece aceasta reduce pierderile de caldura si creste eficienta sistemului.
Pompele de caldura moderne sunt echipate cu functii inteligente care permit controlul temperaturii, programarea functionarii si monitorizarea parametrilor de lucru. Unele modele pot fi gestionate inclusiv prin aplicatii mobile, oferind un nivel ridicat de confort si flexibilitate.
Pe langa avantajele economice, aceste sisteme contribuie si la protectia mediului. Folosind energia disponibila in aer, pompele de caldura reduc consumul de combustibili conventionali si emisiile asociate acestora. Din acest motiv, sunt considerate o solutie sustenabila pentru incalzirea piscinelor rezidentiale si comerciale.
Instalarea unei pompe de caldura este relativ simpla si poate fi integrata cu usurinta in sistemul existent de filtrare si circulatie a apei. Pentru rezultate optime, montajul trebuie realizat conform recomandarilor producatorului si dimensionat in functie de specificul bazinului.
Un alt beneficiu important este prelungirea sezonului de utilizare a piscinei. Daca in mod normal piscina poate fi folosita doar cateva luni pe an, cu ajutorul unei pompe de caldura perioada poate fi extinsa semnificativ. Astfel, investitia in constructia piscinei este valorificata la maximum.
Tehnologia inverter, disponibila pe multe modele moderne, permite ajustarea automata a puterii in functie de necesarul real de incalzire. Acest lucru reduce consumul de energie, minimizeaza uzura componentelor si asigura o temperatura constanta a apei.
Alegerea unei pompe de caldura pentru piscina reprezinta o solutie inteligenta pentru orice proprietar care isi doreste confort, eficienta si costuri reduse de exploatare. Cu o dimensionare corecta si o utilizare adecvata, acest sistem poate transforma complet experienta de utilizare a piscinei, oferind apa calda si placuta pe intreaga durata a sezonului.
Exclusiv
Externalizare IT și Mentenanță IT pentru companii – soluția eficientă pentru dezvoltarea afacerii
Într-un mediu de afaceri tot mai digitalizat, infrastructura IT a devenit unul dintre cei mai importanți piloni ai succesului unei companii. Indiferent de domeniul de activitate, funcționarea continuă a calculatoarelor, serverelor, aplicațiilor și rețelelor este esențială pentru productivitate și pentru relația cu clienții. Din acest motiv, tot mai multe firme aleg servicii profesionale de Mentenanță IT și externalizare IT pentru a-și optimiza costurile și pentru a beneficia de suport tehnic specializat.
Ce înseamnă externalizarea IT?
Externalizarea IT reprezintă procesul prin care o companie transferă responsabilitățile privind administrarea, monitorizarea și întreținerea infrastructurii IT către un furnizor specializat. În loc să angajeze și să gestioneze un departament IT intern, firmele pot beneficia de expertiza unei echipe complete de specialiști care se ocupă de toate aspectele tehnice.
Acest model de colaborare a devenit extrem de popular în rândul companiilor mici și mijlocii, dar și în cazul organizațiilor mari care doresc să reducă costurile operaționale și să își concentreze resursele asupra activităților de bază.
Prin externalizarea serviciilor IT, companiile au acces la specialiști cu experiență în administrarea serverelor, securitate cibernetică, rețelistică, backup și recuperare de date, fără costurile asociate recrutării și instruirii unui personal intern.
De ce este importantă mentenanța IT?
Mentenanta IT presupune verificarea periodică, monitorizarea și întreținerea echipamentelor și sistemelor informatice pentru prevenirea problemelor tehnice și pentru menținerea unui nivel ridicat de performanță.
Multe companii reacționează doar atunci când apare o problemă majoră: serverul nu mai funcționează, conexiunea la internet este întreruptă sau date importante au fost pierdute. În realitate, o abordare preventivă este mult mai eficientă și mai puțin costisitoare.
Prin servicii profesionale de mentenanță IT, pot fi identificate și rezolvate din timp probleme care, în lipsa unei monitorizări corespunzătoare, ar putea genera întreruperi costisitoare ale activității.
Principalele beneficii ale mentenanței IT includ:
- Reducerea timpilor de nefuncționare a sistemelor;
- Creșterea securității datelor;
- Actualizarea constantă a software-ului și sistemelor de operare;
- Monitorizarea permanentă a infrastructurii IT;
- Identificarea rapidă a vulnerabilităților;
- Prevenirea pierderii datelor prin backup-uri regulate;
- Creșterea productivității angajaților.
Avantajele externalizării IT pentru companii
Reducerea costurilor
Unul dintre cele mai importante avantaje ale externalizării IT este reducerea costurilor. Menținerea unui departament IT intern presupune salarii, training-uri, licențe software și investiții constante în echipamente. Prin externalizare, compania plătește doar serviciile de care are nevoie, beneficiind în același timp de expertiza unei echipe complete.
Acces la specialiști cu experiență
Tehnologia evoluează rapid, iar gestionarea eficientă a infrastructurii IT necesită cunoștințe actualizate permanent. O companie specializată în servicii IT dispune de experți în diverse domenii, de la administrarea serverelor și securitate informatică până la cloud computing și virtualizare.
Intervenții rapide
În cazul unei probleme tehnice, timpul de reacție este esențial. Serviciile profesionale de externalizare IT oferă suport remote și intervenții onsite rapide, reducând impactul incidentelor asupra activității companiei.
Securitate cibernetică îmbunătățită
Atacurile informatice sunt tot mai frecvente și mai sofisticate. O companie care beneficiază de servicii de mentenanță IT și monitorizare permanentă are șanse mult mai mari să prevină incidentele de securitate și să protejeze informațiile sensibile.
Mentenanța serverelor – element esențial pentru continuitatea afacerii
Serverele reprezintă centrul infrastructurii IT a oricărei companii moderne. Acestea găzduiesc aplicații, baze de date, fișiere și servicii critice pentru desfășurarea activității.
Fără o administrare și monitorizare corespunzătoare, riscul apariției problemelor tehnice crește semnificativ. De aceea, mentenanța serverelor trebuie să facă parte din orice strategie IT eficientă.
Printre activitățile importante incluse în administrarea serverelor se numără:
- Configurarea serverelor Windows și Linux;
- Instalarea actualizărilor de securitate;
- Verificarea logurilor și identificarea erorilor;
- Monitorizarea serviciilor critice;
- Gestionarea drepturilor de acces;
- Verificarea backup-urilor;
- Monitorizarea conexiunii la internet și a performanței sistemului;
- Configurarea serviciilor DNS, DHCP, Active Directory și File Server.
Configurarea și administrarea serverelor Windows
Windows Server este una dintre cele mai utilizate platforme în mediul de business datorită interfeței intuitive și compatibilității excelente cu aplicațiile utilizate în companii.
O configurare corectă presupune instalarea sistemului de operare, configurarea rețelei, implementarea politicilor de securitate și activarea serviciilor esențiale precum Active Directory, DNS, DHCP sau IIS.
Administrarea periodică asigură funcționarea optimă a infrastructurii și reduce riscul apariției problemelor de securitate.
Configurarea și administrarea serverelor Linux
Pentru companiile care pun accent pe flexibilitate, stabilitate și securitate, Linux reprezintă o alegere excelentă. Distribuții precum Ubuntu Server, Debian sau CentOS sunt utilizate pe scară largă pentru aplicații web, baze de date și servicii de infrastructură.
Un server Linux configurat și monitorizat corespunzător oferă performanțe ridicate și un nivel excelent de securitate, fiind preferat în numeroase proiecte critice pentru business.
Cum alegi un furnizor de servicii IT?
Atunci când alegi o companie de externalizare IT, este important să analizezi câteva aspecte esențiale:
- Experiența pe piață;
- Portofoliul de clienți;
- Timpul de răspuns la incidente;
- Serviciile incluse în abonament;
- Capacitatea de a oferi suport remote și onsite;
- Experiența în administrarea serverelor și a infrastructurilor complexe;
- Soluțiile de securitate implementate.
Un partener IT de încredere trebuie să devină o extensie a companiei tale și să contribuie activ la dezvoltarea și protejarea infrastructurii tehnologice.
În contextul actual, în care tehnologia susține aproape fiecare proces de business, externalizarea IT și mentenanța IT nu mai reprezintă un lux, ci o necesitate. Companiile care investesc în servicii IT profesionale beneficiază de stabilitate, securitate, productivitate și costuri predictibile.
Prin monitorizare proactivă, intervenții rapide și administrare profesionistă a infrastructurii, riscurile asociate întreruperilor și incidentelor de securitate sunt reduse semnificativ, iar afacerea poate funcționa fără întreruperi.
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
-
Uncategorizedacum o săptămânăCreată pentru ritmul alert al vieții de student
-
Afaceriacum o săptămânăNoaptea El Studio revine: 19 ore de reduceri de până la 60% la produse profesionale de îngrijire
-
Afaceriacum o săptămânăDe ce companiile își relochează birourile în București și cum aleg spațiul potrivit
-
Socialacum 7 zileScrisoarea Repatriot către românii din afara granițelor
-
Uncategorizedacum o săptămânăConferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026
-
Socialacum o săptămânăElisabetta Franchi deschide cel de-al treilea magazin din București, în Promenada Shopping Center
-
Socialacum o săptămânăCele 3 întrebări critice într-un test poligraf de fidelitate – Cum le formulăm corect?
-
Socialacum o săptămânăRomânii de la DDS Diagnostic, singurul IMM din Europa de Est selectat în proiectul european de cercetare biomedicală UNLOOC

