Uncategorized
HONOR lansează la MWC 2024 o nouă strategie All-scenario, bazată pe AI
HONOR anunță lansarea la nivel global a smartphone-ului HONOR Magic6 Pro, demonstrând angajamentul în stimularea inovației în era AI
26 februarie 2024, București – Brandul global de tehnologie HONOR a dezvăluit noua sa strategie all-scenario în cadrul evenimentului ce a avut loc duminică, 25 februarie, la Barcelona, prin introducerea experiențelor cross OS susținute de AI și o interfață de utilizator intuitivă bazată pe intenție, precum și o gamă de dispozitive inteligente dezvoltate în colaborare cu parteneri globali. În cadrul prezentării, HONOR a anunțat lansarea globală a smartphone-ului HONOR Magic 6 Pro, care dispune de AI integrată la nivel de platformă, dezvoltată de HONOR, pentru a oferi utilizatorilor experiențe personalizate și intuitive.
“Pe măsură ce înaintăm în era AI, HONOR s-a angajat să ofere inovații centrate pe nevoile utilizatorilor care creează experiențe deschise și fluide pentru a răspunde dorințelor și provocărilor clienților noștri”, a spus George Zhao, CEO al HONOR Device Co, Ltd. “Suntem încântați să anunțăm lansarea globală a noilor smartphone-uri HONOR, ce revoluționează cu adevărat experiența utilizatorului prin funcții AI de top, depășind în același timp limitele interacțiunii utilizator-dispozitiv”, a continuat acesta.
Descoperă Magia AI cu HONOR Magic6 Pro
Cea mai recentă adiție a gamei emblematice de flagship-uri HONOR Magic Series, HONOR Magic6 Pro se mândrește cu progrese în ceea ce privește fotografia, ecranul, performanța și experiențele de utilizare bazate pe AI. Dedicat angajamentului față de inovația centrată pe utilizator, HONOR a dezvăluit MagicOS 8.0, cea mai recentă versiune a sistemului său de operare bazat pe Android. Această versiune introduce inteligența artificială integrată la nivel de platformă HONOR și prima interfață de utilizator din industrie bazată pe intenție. Cu aceasta, HONOR transformă experiența utilizatorului, introducând modalități multimodale complet noi prin care se poate interacționa cu dispozitivul inteligent.
Funcțiile Magic Capsule și Magic Portal
Îmbunătățit de Magic Capsule și Magic Portal, HONOR Magic6 Pro oferă utilizatorilor o experiență personalizată și mai intuitivă. Cu o simplă atingere a bannerului de notificări din partea de sus a ecranului, Magic Capsule se extinde pentru a furniza informații suplimentare și opțiuni conexe, oferind utilizatorilor acces facil la resurse esențiale și eliminând nevoia de a naviga prin mai multe aplicații, maximizând astfel productivitatea și eficiența. Magic Portal valorifică puterea AI pentru a înțelege mesajele și comportamentul utilizatorilor, transformând sarcini complexe într-un proces simplu. De exemplu, inteligența artificială a Magic Portal recunoaște rapid adresele dintr-un mesaj text și direcționează utilizatorii către Google Maps, facilitând navigarea fără efort. De asemenea, pentru rețelele sociale precum TikTok și Facebook simplifică accesul și distribuirea informațiilor, permițând utilizatorilor să transmită detaliile rezervării sau rezultatele căutărilor online printr-o simplă glisare. Mai mult, Magic Portal facilitează experiențele de cumpărături bazate pe imagini, ghidând fără probleme utilizatorii către platformele unde pot găsi și achiziționa articolele dorite.
Prin colaborarea cu parteneri și dezvoltatori de aplicații, Magic Portal integrează cu succes 100 de aplicații utilizate cel mai frecvent la nivel global. Astfel, utilizatorilor li se oferă o experiență fluidă pe diferite platforme, garantându-le în același timp că pot exploata pe deplin întregul potențial al Magic Portal pe aplicațiile lor preferate.
O privire de ansamblu spre o colaborare AI care inspiră
Cu o abordare deschisă și colaborativă în era inteligenței artificiale, HONOR lucrează activ cu partenerii din industrie pentru a face mai accesibile utilizatorilor tehnologiile de ultimă generație. Oferind o privire asupra posibilităților viitoare, HONOR integrează AI cu open-source LlaMA 2 în HONOR Magic6 Pro. Acesta este capabil să îndeplinească funcții precum Q&A, generarea de text și înțelegerea lecturii într-un cadru offline. Astfel de eforturi de colaborare în cadrul industriei deschid calea către un viitor inovator pentru utilizatori.
HONOR a prezentat o demonstrație uimitoare a potențialului pe care funcția de eye-tracking o poate avea în viitor. Astfel, HONOR a dezvăluit cum este posibil să controlezi o mașină hands-free prin sistemul de urmărire a ochilor bazat pe AI al HONOR Magic6 Pro. Conceptul experimental prezintă modul în care interacțiunea dintre smartphone-urile cu AI și vehicule poate depăși comenzile ecranului sau ale vocii, deschizând o sferă de interacțiuni utilizator-dispozitiv care deține posibilități imense.
Experimentează Sportografia la nivel profesional cu sistemul de camere Falcom bazat pe AI
Pe măsură ce înaintăm într-un an plin de evenimente sportive, HONOR își propune să ofere fotografii sportive demne de o medalie de aur, cu viteze de captură îmbunătățite și instantanee mai clare. Cu sistemul îmbunătățit de cameră HONOR Falcon, alimentat de un model AI antrenat cu o bază de date de 28 de ori mai mare față de generația anterioară, HONOR Magic6 Pro include HONOR AI Motion Sensing Capture un algoritm avansat de captare AI care prezice și surprinde fără efort momente decisive în definiție ultra-înaltă. Funcția de detectare inteligentă a mișcării a HONOR Magic6 Pro depășește generația anterioară, acoperind o gamă mai largă de sporturi și activități, precum sărituri, dansuri și arte marțiale, fiind perfectă pentru a surprinde momente intense din cadrul evenimentelor sportive și competițiilor.
În plus, cel mai recent sistem de camere HONOR introduce un remarcabil teleobiectiv de 180MP (f / 2.6, OIS) cu zoom optic de 2.5x și zoom digital de până la 100x. HONOR Magic6 Pro dispune, de asemenea, de o cameră Ultra Wide de 50MP (f.2.0, EIS) și o cameră principală puternică de 50MP cu diafragmă variabilă (f/1.4 și f/2.0, OIS), pentru a surprinde momente rapide cu o claritate excepțională, fără a pierde din detalii.
Ecran de neegalat cu HONOR NanoCrystal Shield
Beneficiind de cea mai robustă sticlă de ecran disponibilă în industrie până în acest moment, HONOR Magic6 Pro oferă îmbunătățiri ale rezistenței displayului la căzături. Certificat de SGS cu Five Star Overall Glass Drop Resistance în scenarii multiple, ecranul folosește materiale de ultimă generație, cu o creștere de 50% a densității cristalului, îmbunătățind semnificativ capacitățile de absorbție a șocurilor de până la 10 ori în comparație cu sticla obișnuită.
Pe lângă durabilitate, HONOR Magic6 Pro dispune de un ecran de top All-range Low-power LTPO Eye Comfort Display de 6,8 inci, lider în industrie, care oferă o experiență vizuală excepțională, prioritizând în același timp confortul utilizatorilor printr-o serie de inovații centrate pe nevoile acestora. Printre acestea se numără tehnologia PWM dimming de 4320Hz, reglaj dinamic al luminozității, display personalizabil cu ciclu circadian și funcția Nature Tone, care ajustează temperatura culorii ecranului pentru a se potrivi luminii naturale.
Performanță de top grație inovației multidisciplinare
HONOR Magic6 Pro este echipat cu Snapdragon® 8 Gen3 , oferind o creștere cu 30% a performanței CPU și cu 25% a performanței GPU pentru noile dispozitive. Datorită Qualcomm® AI Engine, funcțiile AI ale HONOR Magic6 Pro sunt susținute de o fluiditate și o stabilitate excepționale, cu o îmbunătățire remarcabilă de 98% în comparație cu modelele anterioare. În plus, platforma mobilă Snapdragon® 8 Gen 3 oferă experiențe de gaming extraordinare cu o eficiență remarcabilă a bateriei, prezentând progrese ce redefinesc capacitățile de înaltă performanță.
Identificând nevoia tot mai mare a utilizatorilor pentru autonomie sporită, HONOR devine primul brand care aplică inovațiile emergente ale bateriilor din alte sectoare pe smartphone-uri. Inspirat de tehnologia dinamică a vehiculelor electrice (EV), HONOR integrează în Magic6 Pro noua Baterie Second-generation Silicon-carbon HONOR cu cipsetul de management al bateriei HONOR E1 pentru îmbunătățirea eficienței energetice. Noua baterie de 5600mAh oferă performanțe excepționale la temperaturi scăzute, permițând vizionarea a 81 de minute de YouTube chiar și la -20°C cu doar 10% baterie rămasă. În plus, cu tehnologiile de încărcare HONOR Wired SuperCharge de 80W și HONOR Wireless SuperCharge de 66W, utilizatorii pot încărca HONOR Magic6 Pro la 100% în doar 40 de minute, permițându-le chiar și celor mai ocupați să își reîncarce rapid dispozitivele.
Demonstrând superioritatea tehnologiei de ultimă generație a bateriei HONOR Magic6 Pro, dispozitivul a obținut prima poziție în clasamentul global DXOMARK cu un scor impresionant de 157. Mai mult, cu cinci certificări DXOMARK obținute, HONOR Magic6 Pro se situează în vârful industriei în ceea ce privește performanța camerei foto, calitatea audio, afișajul, durata de viață a bateriei și capacitățile selfie.
HONOR dezvăluie teaser-ul pentru PORSCHE DESIGN HONOR Magic6 RSR
La MWC 2024, HONOR nu numai că a lansat oficial pe plan global smartphone-ul pliabil PORSCHE DESIGN HONOR Magic V2 RSR, dar a și dezvăluit un teaser pentru Porsche Design HONOR Magic6 RSR, un smartphone care, de asemenea, întruchipează ADN-ul Porsche Design. În ceea ce privește detaliile produsului și disponibilitatea pe piață, HONOR va furniza informații suplimentare în scurt timp.
Culoare și prețuri
Conceput pentru utilizatorii care preferă un stil elegant, modern, dar și un aspect atemporal, HONOR Magic6 Pro este disponibil în culorile Black și Epi Green, începând de la 5999 de lei. Iar ca un omagiu pentru emblematicele mașini Porsche, modelul Porsche Design HONOR Magic V2 RSR este disponibil în culoarea Agate Grey și are un preț începând de la 2699 de euro.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați magazinul online HONOR la adresa https://www.hihonor.com/ro/.
Despre HONOR
HONOR este un furnizor global de dispozitive inteligente. Este dedicat să devină un brand tehnologic iconic la nivel global și să creeze o nouă lume inteligentă prin intermediul produselor și serviciilor sale puternice. Cu o expertiză în domeniul cercetării și dezvoltării, se angajează să dezvolte tehnologii care să permită oamenilor din întreaga lume să meargă mai departe, oferindu-le libertatea de a realiza și de a face mai mult. Oferind o gamă de smartphone-uri, tablete, laptopuri și dispozitive portabile de înaltă calitate, potrivite pentru fiecare buget, portofoliul de produse inovatoare, premium și fiabile HONOR le permite oamenilor să devină o versiune mai bună a lor.
Uncategorized
Logitech lansează Rally AI – un nou standard în videoconferințe bazate pe inteligență artificială

Inteligență de top, design discret: soluții video avansate, integrate subtil în spații de mari dimensiuni
- Camerele video Rally AIaduc automatizare și inteligență avansată în spații mari și complexe
- Vizualizarea multi-camerăsurprinde fiecare perspectivă — acum disponibilă pentru săli de boardroom, săli de conferință și spații de tip town hall
- Opțiunea de montare în perete de la Logitechoferă o estetică discretă, integrându-se subtil în designul încăperii*
- Soluția inteligentă de colaborare Logitechcombină acoperirea pentru spații mari cu un cost accesibil, sub 3.000 euro
Logitech anunță lansarea Rally AI Camera și Rally AI Camera Pro, soluții de videoconferință care integrează inteligență artificială avansată într-un design aproape invizibil, optimizat pentru spații de mari dimensiuni. Rally AI Camera Pro este cea mai avansată cameră de videoconferință Logitech, în timp ce Rally AI Camera se integrează elegant în designul încăperii.
Camerele Rally AI oferă un nou nivel de inteligență și automatizare pentru spații mari. Logitech păstrează calitatea superioară a modelului Rally, adăugând inteligență video avansată într-un format compact, ușor de integrat în săli de boardroom, conferințe și town hall.

Soluția Logitech permite o integrare aproape invizibilă, care se potrivește perfect în designul spațiului. Camerele de videoconferință pot fi montate pe tavan, pe televizor, pe perete sau chiar în interiorul peretelui, pentru o prezență discretă, asigurând în același timp intimitatea printr-un obturator automat care indică clar când camera este oprită.
“Camerele de videoconferință Rally AI sunt concepute pentru companiile orientate către munca hibridă, unde tehnologia se integrează discret, lăsând lumea digitală și cea fizică să se îmbine armonios”, a declarat Henry Levak, VP of Product, Logitech for Business. “De la săli mici la săli de conferințe mari, ele oferă o experiență cinematografică participanților, rezolvând în același timp problemele cu care se confruntă zilnic managerii IT, echipele de administrare și profesioniștii responsabili de experiența la locul de muncă.”
Camerele de videoconferință Rally AI sunt echipate cu RightSight 2, un sistem de încadrare video adaptiv, alimentat de AI și cu optică de înaltă performanță, conceput pentru a elimina experiențele dezechilibrate în mediul hibrid. Inspirate de tehnici cinematografice care alternează perspectiva, aceste echipamente se adaptează în timp real, încadrează automat grupul, vorbitorul individual sau aranjează participanții în stil grilă.
Vederi multi-cameră care surprind fiecare unghi – potrivite pentru săli de conferință și spații mari de colaborare
Mai multe soluții video pot fi sincronizate pentru funcții precum Zoom Intelligent Director sau vizualizarea multiplă în Microsoft Teams, transformând întâlnirile obișnuite în experiențe fluide și captivante.
Ambele echipamente dispun de un obiectiv personalizat, senzor de imagine de 1 inch și un câmp vizual de 115°, capturând detalii fine chiar și în lumină redusă. Rally AI Pro adaugă o cameră optică cu zoom hibrid 15x pentru prim-planuri precise ale vorbitorilor, transformând sălile mari în experiențe mai naturale.
Rally AI rezolvă provocările profesioniștilor responsabili de configurarea și gestionarea IT-ului, precum și de planificarea spațiilor de lucru, fără a compromite valoarea oferită, transformându-le într-o investiție inteligentă pentru companii.

Datele permit economii și gestionarea inteligentă a spațiilor
Costurile asociate utilizării sălilor de conferință reprezintă o provocare pentru managerii de business. Echipamentele Rally AI urmăresc când, cât de des și în ce săli se desfășoară întâlnirile, iar datele sunt integrate în Logitech Sync, oferind managerilor o vedere de ansamblu esențială pentru planificarea eficientă a birourilor. Aceeași tehnologie elimină problemele legate de programarea sălilor, rezervând și eliberând automat încăperile pe baza prezenței reale a oamenilor – fără săli goale și fără spațiu irosit.
Sarcinile echipei IT sunt mai ușor de gestionat
Configurarea este rapidă și simplă, prin USB sau un singur cablu de rețea, folosind kitul opțional de extensie pentru Rally AI Camera. Soluția se integrează cu sistemele audio de conferință preferate și permite managementul de la distanță prin Logitech Sync — implementare, actualizări și mentenanță cu un singur clic.

Concepute pentru sustenabilitate
Camerele de videoconferință Logitech Rally AI sunt proiectate pentru a reduce impactul asupra mediului, folosind aluminiu cu emisii reduse de carbon și ambalaje din hârtie provenite responsabil din păduri certificate FSC™ și alte surse controlate.
Cu funcționalități extinse pentru conferințe și un raport excelent calitate-preț, Logitech Rally AI Camera Pro oferă performanță de top la un preț de 2.999 euro, iar Rally AI Camera la 2.499 euro. Produsele vor fi disponibile în variantele graphite și off-white, începând cu primăvara și vara anului 2026, pe logitech.com și prin distribuitori autorizați.
Despre Logitech
Logitech dezvoltă soluții hardware cu suport software, care ajută companiile să prospere și conectează oamenii atunci când lucrează, creează sau se joacă. Fiind punctul de legătură între oameni și lumea digitală, misiunea noastră este să extindem potențialul uman în muncă și recreere, într-un mod benefic pentru oameni și pentru planetă.
Fondată în 1981, Logitech International este o companie publică elvețiană listată la Bursa Elvețiană SIX (LOGN) și pe Nasdaq Global Select Market (LOGI). Aflați mai multe despre Logitech și produsele sale pentru afaceri și soluțiile pentru companii pe www.logitech.com/business, pe blogul companiei, Logitech Business sau @LogitechBiz.
*doar pentru Rally AI Camera
Uncategorized
QUEENS District, proiectul mixed-use al SPEEDWELL, a intrat în faza de dezvoltare, oferind oportunități premium de locuire și investiții în zona Aviației din București
Proiectul va livra 237 de apartamente premium și 22.500 mp de birouri moderne cu emisii zero de carbon
București, 22 Ianuarie 2026 – Într-o perioadă în care prețurile medii ale locuințelor din București au crescut cu 34% în ultimii doi ani, iar oportunitățile solide de investiții au devenit tot mai rare, SPEEDWELL, unul dintre cei mai de încredere și activi dezvoltatori imobiliari din România, a lansat în luna octombrie 2025 QUEENS District, o dezvoltare emblematică, care a atras deja un interes puternic din partea cumpărătorilor. În prezent, 40% dintre unitățile disponibile în primele două clădiri rezidențiale au fost vândute sau rezervate, 70% dintre achiziții fiind realizate de investitorii atrași de potențialul semnificativ de apreciere și de randamentele competitive generate prin închiriere.
Amplasat în inima unuia dintre cele mai efervescente cartiere ale Bucureștiului, QUEENS District aduce împreună energia noului centru de afaceri al Capitalei și liniștea unei oaze verzi, oferind un stil de viață urban și o oportunitate atractivă de investiție. Gândit ca un proiect de referință în materie de sustenabilitate, confort și randament pe termen lung, QUEENS District propune un concept integrat, în care mixtul rezidențial, office și retail răspunde nevoilor celor care aleg să investească inteligent în viitor.Proiectul integrează, de asemenea, principiile TOD (Transit-Oriented Development), plasând accesibilitatea pietonală și conexiunile cu rețeaua de transport în comun în centrul conceptului de design.
Lucrările de construcție au început în decembrie 2025 la primele două clădiri rezidențiale, care vor cuprinde în total 147 de apartamente, precum și la clădirea de birouri clasa A, ultraeficientă din punct de vedere energetic, cu două corpuri și o suprafață de 22.500 mp.Acest moment important reprezintă un pas semnificativ în promovarea regenerării urbane a Bucureștiului, transformând o zonă centrală cheie într-un cartier modern și durabil.
Yannick Van de Parre, CEO SPEEDWELL, adaugă: „QUEENS District este conceput pentru investitorii care privesc dincolo de prezent și se remarcă drept una dintre cele mai sigure și profitabile investiții imobiliare ale momentului, fiind o dezvoltare care nu doar își păstrează valoarea, ci o amplifică în timp, datorită calității construcției, a amplasamentului strategic și a sustenabilității care se traduce în costuri reduse de întreținere.”

QUEENS District, transformă investiția într-o experiență de viață sustenabilă
Proiectul mixed-use este conceput ca un ecosistem urban complet – un mix echilibrat între spații de locuire premium, birouri de clasă A și facilități comerciale – și reunește 237 de unități rezidențiale cu 1, 2, 3 și 4 dormitoare, potrivite pentru tineri profesioniști, antreprenori și familii, toate gândite cu o eleganță discretă și funcționalitate deplină. Designul contemporan este completat de finisaje premium ce pot fi personalizate, spații ample de depozitare, compartimentare funcțională și suprafețe vitrate generoase, confortul interior fiind asigurat prin sisteme de încălzire în pardoseală, pompe de căldură individuale pentru fiecare apartament și tehnologii inteligente de control al temperaturii, care contribuie la reducerea considerabilă a consumului și a costurilor aferente.
În plus, amplasarea proiectului, în proximitatea celui mai prestigios cartier de afaceri, a instituțiilor de învățământ, a centrelor medicale și a zonelor comerciale, consolidează statutul QUEENS District drept una dintre cele mai atractive adrese rezidențiale din capitală. În plus, în imediata vecinătate a proiectului, va fi construit cel mai modern spital Regina Maria, oferind un plus de stabilitate viitorilor cumpărători care doresc să investească în proiecte care generează valoare pe termen lung. Toate acestea sunt integrate într-un cadru urban verde, cu alei pietonale, grădini interioare, spații comerciale și zone comune atent proiectate, oferind locuitorilor o oază de liniște în mijlocul orașului.
Mădălina Arsene, Director de Vânzări SPEEDWELL punctează: ”Locația premium, la doar 10 minute de mers pe jos de stația de metrou Aviatorilor și de Promenada Mall, mixul funcțional și calitatea execuției sunt elemente care garantează o creștere sigură a valorii în timp. Fie că vorbim despre investiție sau locuire, QUEENS oferă stabilitate, confort și perspective reale pentru un randament pe termen scurt al investiției. În plus, fiecare client beneficiază de consiliere personalizată, astfel încât decizia de achiziție să fie una informată, sigură și aliniată nevoilor pe termen lung.”

Facilități premium și spații de birouri moderne pentru un stil de viață bine echilibrat
QUEENS District aduce împreună confortul modern și energia unei comunități vibrante, oferind facilități care definesc un stil de viață complet. De la cafenele cochete și restaurante rafinate, la magazine boutique și servicii de proximitate – amplasate în spațiile comerciale de la parterul clădirilor de birouri și al clădirilor rezidențiale – până la zone de co-working moderne și sustenabile și spații comune verzi în aer liber – proiectul creează un mediu urban dinamic, conceput pentru relaxare și socializare.
Confirmând atractivitatea investițională a proiectului, toate spațiile comerciale situate la parterul Clădirii C au fost vândute integral în mai puțin de o săptămână de la lansarea vânzărilor. „Ritmul rapid al vânzărilor validează atractivitatea proiectului nostru și poziționează QUEENS District într-o destinatie completă, unde totul se află la doar câțiva pași de casă”, continuă Mădălina Arsene, Director de Vânzări SPEEDWELL, adăugând: „Suntem recunoscători pentru încrederea investitorilor și a familiilor care aleg să revină în proiectele noastre. Cei care au ales inițial THE IVY, RECORD PARK sau TRIAMA Residence, își continuă acum parcursul alaturi de QUEENS District. Loialitatea lor reconfirmă valoarea durabilă a brandului SPEEDWELL și cel mai important activ al nostru: încrederea clienților.”
Clădire de birouri cu zero emisii de carbon – un simbol al sustenabilității urbane
„QUEENS District reflectă o viziune clară asupra viitorului muncii: mai puține compromisuri, mai multă claritate în decizie și o conexiune firească între business și viața de zi cu zi, unde performanța, starea de bine și comunitatea sunt gândite să se susțină reciproc. Dacă un birou nu ajută o companie să atragă oameni, să performeze mai bine și să se adapteze mai rapid, atunci nu mai este potrivit pentru viitor, iar QUEENS District pornește de la această premisă”, a subliniat Maria Jianu, Leasing Director SPEEDWELL.

Componenta office a proiectului, QUEENS District Office, cuprinde două corpuri de 7 etaje, cu suprafețe pe etaj între 1.250 și 3.300 mp, și 282 de locuri de parcare, și a obținut deja certificarea BREEAM Excellent pentru faza de design, confirmând angajamentul SPEEDWELL pentru performanță și responsabilitate.
Clădirea va funcționa cu zero emisii de carbon, fiind alimentată exclusiv cu energie electrică provenită din surse regenerabile. Cu un consum de energie primară de doar 51 kWh/m²/an – cu peste 40% mai mic decât standardele nZEB – și sisteme integrate de ventilație și pompe de căldură de ultimă generație, clădirea va genera costuri operaționale cu până la 40% mai reduse pentru viitorii chiriași.
Completând componenta de birouri, QUEENS District integrează aproximativ 2.500 mp de spații comerciale la parter, atent selecționate pentru a răspunde nevoilor cotidiene și pentru a încuraja interacțiunea socială. Concepută pentru a deservi o comunitate densă și activă, aflată la distanță pietonală imediată, zona de retail beneficiază de un flux constant de persoane generat de clădirile de birouri și rezidențiale din proximitate, precum și de hub-urile de afaceri din zonă — creând astfel condițiile ideale pentru dezvoltarea unor afaceri dinamice, orientate către servicii, integrate firesc în viața de zi cu zi a districtului.

***
Despre SPEEDWELL
SPEEDWELL este unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari, cu o prezență proeminentă atât în București cât și în alte orașele regionale precum Cluj, Timișoara, Râmnicu Vâlcea și Brașov. Portofoliul companiei numără aproximativ 160.000 mp de spații de birouri și retail, peste 5.500 de apartamente și 23.000 mp de spații industriale, cu o valoare totală a proiectelor estimată la aproximativ 2 miliarde de euro. Din iunie 2024, SPEEDWELL și-a extins operațiunile în Polonia, având ca obiectiv dezvoltarea unui portofoliu similar cu cel pe care îl deține în România.
Pentru următoarea perioadă, SPEEDWELL continuă dezvoltarea proiectului mixt QUEENS District, care urmează să fie livrat în primul trimestru al anului 2027 și pregătirea proiectului CityZen, momentan în faza de autorizare. De asemenea, avansează lucrările pentru GLENWOOD ESTATE ansamblul rezidențial de vile premium din Corbeanca care definitvează primele 15 case în martie 2026, pentru THE MEADOWS, proiectul exclusivist amplasat pe malul lacului Grivița, pentru noua clădire C8 de la THE IVY și a treia și ultima clădire a ansamblui TRIAMA care va fi livrată clienților în trimestrul al treilea, 2026.
Tot în București, compania a finalizat primele două faze ale ansamblului TRIAMA Residence, primele trei clădiri, din proiectul rezidențial THE IVY, prima fază a proiectului THE MEADOWS și MIRO, clădirea de birouri de clasă A.
În zona de vest a țării, în Timișoara, SPEEDWELL dezvoltă PALTIM un proiect mixed-use de regenerare urbană, situat în apropierea râului Bega și pregătește demararea lucrărilor de construcție pentru un nou proiect imobiliar situat pe terenul fostei fabrici de textile 1 IUNIE S.A.
Pe segmentul industrial-logistic, compania a finalizat proiectul SPACEPLUS West și a demarat lucrările pentru dezvoltarea SPACEPLUS East.
În ultimii ani, SPEEDWELL a livrat RECORD PARK în Cluj, iar în prezent se extinde și în Brașov, un alt oraș regional important din România.
În Polonia, SPEEDWELL livrează în 2026 TRIBERA MOKOTOW WARSAWA – un proiect de 14 etaje oferind 656 paturi în locuințe studențești special concepute pentru eficiență energetică și incluziune socială în Varșovia – și lansează o dezvoltare rezidențială premium de peste 500 de unități axată pe mobilitate sustenabilă și integrare la nivelul comunității în Gdańsk.
Uncategorized
Allview lansează gama WiPlay6301, primele Smart TV-uri din portofoliu cu webOS integrat
- Allview lansează seria WiPlay6301, o gamă de Smart TV-uri cu webOS integrat, rezoluție 4K UHD, tehnologie HDR și Dolby Audio, disponibilă în diagonale de 32”, 40”, 50”, 55” și 65”.
Brașov, 22.01.2026 – Visual Fan S.A., compania românească listată la Bursa de Valori București (simbol bursier: ALW), anunță diversificarea portofoliului de Smart TV-uri cu modelele Allview WiPlay6301.
Noua gamă Allview WiPlay6301 marchează un pas important în evoluția portofoliului de televizoare Allview, fiind prima serie care integrează sistemul de operare webOS, unul dintre cele mai recunoscute și utilizate sisteme de operare din lume.
Prin această lansare, Allview oferă mai multă diversitate utilizatorilor și introduce un ecosistem smart matur, cu acces nativ la aplicații de streaming, gaming și funcții de casting, poziționând televizorul ca un hub de divertisment complet, nu doar ca un simplu ecran. Seria WiPlay6301 se remarcă prin designul slim, diagonalele generoase și o experiență de utilizare intuitivă, integrându-se natural într-un living modern și fiind ușor de folosit de întreaga familie, indiferent de nivelul de familiaritate cu tehnologia.
Divertisment nelimitat cu webOS
Noile Smart TV-uri Allview rulează webOS, un sistem de operare intuitiv și rapid, care oferă acces facil la aplicațiile de streaming preferate precum Netflix, HBO Max, Disney+, YouTube și multe altele. Interfața organizată, conturile dedicate fiecărui membru al familiei și recomandările personalizate transformă fiecare seară într-o experiență de relaxare.

Design slim, modern și versatil
Televizoarele din gama WiPlay6301 se remarcă printr-un design slim, minimalist, cu frame metalic, care se integrează armonios în orice tip de ambient. Liniile curate și forma subțire oferă un aspect elegant, potrivit atât pentru spații moderne, cât și clasice.
Claritate impresionantă și culori vibrante
Modelele din gama WiPlay6301 oferă o experiență vizuală de înaltă calitate, cu rezoluție 4K UHD pentru diagonalele 50”, 55” și 65”, redând detalii fine și culori bogate. Contrastul optimizat și unghiul larg de vizualizare de 178° asigură o imagine clară și uniformă, indiferent de poziția din fața ecranului.
* Modelul 32WiPlay6301-H dispune de rezoluție HD, iar modelul 40WiPlay6301-F de rezoluție Full HD.
Tehnologiile HDR10 și HLG contribuie la o experiență vizuală îmbunătățită, adăugând profunzime imaginilor și o redare mai realistă a culorilor.

Imagine adaptată fiecărui tip de conținut
Gama WiPlay6301 pune la dispoziție o varietate de moduri de imagine – Vivid, Standard, Basic, Cinema, Sport, Game Optimiser și Filmmaker Mode – pentru ca utilizatorii să poată alege rapid setarea potrivită, în funcție de conținutul urmărit sau de modul de utilizare.
Sunet clar și captivant
Televizoarele Allview WiPlay6301 sunt echipate cu Dolby Audio, oferind un sunet stereo clar și dinamic, de 2×8 W sau 2×10 W, în funcție de model. Egalizatorul ajustabil permite personalizarea sunetului în funcție de tipul de conținut – filme, muzică sau sport.
Mai mult decât un televizor: multitasking și gaming
Ecranele din gama WiPlay6301 pot fi utilizate și ca al doilea monitor, fiind ideale pentru multitasking, productivitate sau gaming ocazional. În plus, Gaming Portal oferă acces la o varietate de jocuri, fie direct din telecomandă, fie prin conectarea unui gamepad, pentru o experiență de divertisment completă pe ecran mare.
Conținutul tău, direct pe ecran
Cu Apple AirPlay și Google Cast integrate, utilizatorii pot reda rapid filme, muzică, fotografii sau aplicații direct de pe telefon, tabletă sau laptop, fără configurări complicate.

Disponibilitate
Noua gamă Allview WiPlay6301 este disponibilă în diagonale de 32”, 40”, 50”, 55” și 65”, oferind soluții adaptate diferitelor nevoi și spații, de la camere compacte până la livinguri generoase.
„Prin lansarea gamei WiPlay6301 și integrarea webOS, Allview își conturează direcția strategică de dezvoltare a categoriei de televizoare. Investim într-un ecosistem smart matur, care aduce împreună streamingul, gamingul și funcțiile de casting, într-o experiență intuitivă și accesibilă pentru întreaga familie. Ne dorim ca televizorul Allview să devină un hub de divertisment ușor de utilizat, adaptat livingurilor moderne și modului real în care oamenii consumă conținut astăzi.” a declarat Lucian Peticilă, CEO Visual Fan S.A.
Pentru mai multe informații și prețurile gamei Allview WiPlay6301 vă invităm să accesați: https://www.allview.ro/WiPlay6301/

_____________________________________________________________________________________________
Despre Allview
Visual Fan S.A., compania românească din spatele brandului Allview (simbol bursier ALW), se remarcă printr-o experiență de peste două decenii în dezvoltarea de dispozitive inteligente mobile, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri, smart TV-uri și alte gadgeturi. Fondată în 2002 la Brașov, Visual Fan a devenit un lider vizionar în tehnologie, lansând produse care fac inovația accesibilă publicului larg. Printre realizările notabile ale companiei se numără lansarea, în 2016, a celui mai avansat sistem Smart Home din România, urmată în 2017 de crearea primului asistent vocal în limba română, AVI. În 2019, Visual Fan a încheiat un parteneriat direct cu Google pentru Android TV™, devenind în 2020 primul brand românesc ce a adoptat tehnologia QLED. În 2023, compania a făcut un pas important prin upgrade-ul aplicației Allview AVI GPT, integrând un model avansat de limbaj natural, susținut de inteligența artificială (AI).
În 2022, Visual Fan a lansat conceptul Green by Allview, o strategie de diversificare a portofoliului, care vizează un viitor sustenabil prin trei divizii principale: ERA, Allview Energy și Allview Auto. Acest concept inovator integrează toate aspectele vieții moderne – de la sănătatea personală și energia verde, până la mobilitate.
Divizia Allview Energy a debutat în 2022 cu soluții solare pentru locuințe sustenabile și eficiență energetică. În ultimul an, Allview Energy a semnat contracte majore de centrale fotovoltaice Full EPC cu companii de top din mediul privat și public, contribuind la decarbonizarea economiei și promovarea sustenabilității energetice. Astfel, a luat naștere divizia Renewable EPC, care face parte din strategia Green by Allview și este dedicată implementării de proiecte Full EPC pentru parcuri fotovoltaice de mari dimensiuni, inclusiv cu capacități de stocare. Aceste inițiative subliniază angajamentul companiei față de inovație, sustenabilitate și îmbunătățirea constantă a experienței utilizatorilor.
Divizia Allview Auto a început activitatea în 2021, având ca obiectiv redefinirea mobilității viitorului printr-o nouă viziune în domeniul vehiculelor electrice. În decembrie 2023, a fost lansat modelul 100% electric Allview CityZEN, ce poate fi condus începând cu vârsta de 16 ani. Acesta a depășit estimările de vânzări pentru 2024, marcând astfel, popularitatea și atractivitatea modelului pentru tinerele generații. Anul 2025 a marcat un nou pas strategic în dezvoltarea diviziei Allview Auto, prin lansarea modelului CityARGO, dar și prin extinderea semnificativă a rețelei de dealeri și service-uri partenere, contribuind la consolidarea poziției pe piața de profil.
-
Evenimentacum o săptămânăAdvertoriale: ce sunt, cum se scriu și unde se publică (ghid practic)
-
Afaceriacum o săptămânăDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus în București, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Afaceriacum o săptămânăRaport de Analiză Corporativă și Industrială: Ecosistemul UZINEX din Iași
-
Afaceriacum o săptămânăGhidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate
-
Evenimentacum o săptămânăÎncepând de Joi, România participă la Târgul Internațional de Turism de la Viena Ferien-Messe Wien
-
Socialacum o săptămânăAvocatul Gabriel Zbârcea: „Iubirea față de România nu este o ideologie”
-
Afaceriacum o săptămânăÎncepând de Joi, România participă la Târgul Internațional de Turism de la Viena Ferien-Messe Wien
-
Afaceriacum o săptămânăCel Mai Puternic Avantaj Competitiv pentru Dezvoltatorii Imobiliari din România

