Exclusiv
„Istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se.” — Nicolae Iorga

Deoarece știm cât de sensibil, sentimental și nostalgic este tovarășul fost locotenent al Securității Prahova, MARIN CONSTANTIN, ajuns prin grija nețărmurită a SRI comandant, până în 2016, al Direcțiilor Județene SRI Prahova și Dâmbovița (că așa sunt recompensate ”cadrele” de nădejde), publicăm – ”Special!” (ca dedicațiile de la nunți) – un material duios despre ”nobila” muncă pe fostul profil special ”S”, atât de drag securistului ”Titel” (pentru prieteni), alias ”domnul Costin” (în mediul de afaceri imobiliare):
ÎNCĂLCAREA SECRETULUI CORESPONDENŢEI ÎN ANII ’80. STUDIU ASUPRA ORGANIZĂRII ŞI FUNCŢIONĂRII UNITĂŢII SPECIALE „S”.
După prăbuşirea comunismului, Erich Mielke, longevivul şef al STASI, afirma că instituţia pe care a condus-o trei decenii a fost o „suprastructură de observare globală a societăţii”. Era, evident, o formă elevată de a exprima ambiţia tuturor organelor represive din Europa de Est, create după model sovietic, de a cunoaşte totul în orice domeniu, în dispreţul oricărui drept elementar al cetăţeanului.
Pentru a realiza acest deziderat utopic, în cazul României, Securitatea a avut, între altele, şi rolul unui institut de sondare a opiniei publice, folosind însă metode care nu au nimic de-a face cu ceea ce se numeşte astăzi o anchetă sociologică. Acest gen de „cercetare” s-a întreprins totodată cu încălcarea sistematică a unui drept fundamental al omului: libertatea şi secretul corespondenţei. De iure, în cele trei Constituţii ale perioadei comuniste, libertatea şi secretul corespondenţei era garantat. Astfel, în Constituţia R.P.R. din 1948, la art. 33 se preciza: Secretul corespondenţei este garantat. Numai în caz de instrucţie penală, sub stare de asediu, sau in caz de mobilizare, corespondenta poate fi controlata. La art. 12 din Declaraţia Drepturilor Omului se specifică: Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa sa personală, în familia sa, în domiciliul sau în corespondenţa sa, nici la atingeri aduse onoarei şi reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri. În Constituţia R.P.R. din anul 1952, la art. 88 se nota: Inviolabilitatea domiciliului cetăţenilor şi secretul corespondenţei sunt ocrotite de lege. În acelaşi sens, la art. 33 din Constituţia R.S.R., din anul 1965, era prevăzut faptul că Secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice este garantat.
De facto, realitatea era cu mult diferită, dacă nu chiar opusă acestor reglementări din legea fundamentală a statului comunist. Toate prevederile constituţionale evocate mai sus au fost încălcate sistematic, în numeroase cazuri. În consecinţă, aşa cum bine s-a apreciat în alte lucrări, în cazul Constituţiilor României democrat-populare ori socialiste, avem de-a face doar cu nişte „ficţiuni constituţionale” create din raţiuni externe pentru a oferi un „decor favorabil” regimului politic în relaţia cu Occidentul. De aceea, credem că nu poate fi prea complicat răspunsul la o întrebare simplă – cât şi când a fost respectat acest drept fundamental al cetăţeanului în România comunistă? În studiul de faţă ne propunem să dăm un răspuns explicit la această întrebare. Vom face trimitere îndeosebi la anii ’80, din două considerente: în primul rând, pe acest subiect al cenzurii (controlului) corespondenţei în perioada de început a comunismului românesc s-au publicat deja documente sau articole care dezvăluie atât mecanismele, cât şi obiectivele acestei activităţi. În al doilea rând, anii ’80 reprezintă intervalul în care, după o perioadă de relativ dezgheţ intern (anii ’60 şi ’70), se revine la un control informativ mult mai strict al populaţiei, pe fondul înrăutăţirii situaţiei economice şi al creşterii nemulţumirilor sociale. Această ultimă decadă a comunismului românesc este reprezentativă şi pentru că acum apar dezechilibrele majore care vor conduce la implozia regimului, în decembrie 1989.
Perfecţionată continuu, ca structură, atribuţii şi personal, Securitatea a atins în anii `70 şi `80, după cum bine se ştie, maximul rafinamentului în controlul şi reprimarea oricărei minime rezistenţe sau dizidenţe. Utilizând metode ale unui serviciu clasic de informaţii şi aflată în directă conexiune cu aparatul de partid, Securitatea a primit cele mai variate directive. Pentru îndeplinirea lor, metodele utilizate au fost diverse: crearea de reţea informativă, filajul, percheziţiile, reţinerile, arestările, anchetele informative, interceptarea corespondenţei, ascultarea telefoanelor etc. Multe dintre aceste practici au fost însoţite însă de violenţe, abuzuri şi, evident, încălcări ale drepturilor fundamentale prevăzute şi garantate în textele constituţionale în vigoare la acel moment. Astfel, caracterul de poliţie politică al activităţii Securităţii este subliniat tocmai de aceste realităţi dar şi de obsesia cu care erau căutaţi sau chiar inventaţi „duşmani ai poporului” în orice instituţie sau mediu social. Pe această linie, încă de la începuturile regimului comunist, controlul şi cenzura corespondenţei au făcut obiectul muncii unor structuri specializate care au funcţionat în cadrul Securităţii sub diferite denumiri: Serviciul „D” – controlul corespondenţei (1948-1951), Direcţia Filaj şi Investigaţii (1951-1955), Serviciul „F” controlul corespondenţei (1956-1967), Direcţia a XII-a (1967-1968), Direcţia a IX-a (1968-1973) şi Unitatea Specială „S” (1973-1989), la care a lucrat vajnicul luptător prntru drepturile omului, lt. MARIN CONSTANTIN.
În timp, structura organizatorică a acestui organism a variat destul de mult. În anii ’50-’60, Serviciul „F” era un organism autonom în cadrul Securităţii. Avea în frunte un şef de serviciu, ajutat de doi locţiitori care coordonau activitatea celor şase birouri şi două grupe existente în cadrul serviciului. Astfel, Biroul 1 avea în sarcină controlul trimiterilor poştale externe, în afară de colete, pentru a intercepta pe cele aparţinând persoanelor urmărite de direcţiile operative. Acelaşi birou cenzura scrisorile către ţările capitaliste, redactând, pe baza acestora, note sau referate în care era prezentat „materialul duşmănos”. Biroul 2 controla corespondenţa civilă şi militară internă, cenzura prin sondaj şi intercepta „manifestele contrarevoluţionare”, identificând autorii acestora pe baza analizei grafologice. Biroul 3 deţinea laboratorul de deschidere şi recondiţionare, control fizico-chimic şi foto al întregii corespondenţe, urmărind eventualele mesaje scrise cu cerneală simpatică şi realizând fotocopii după scrisorile suspecte. Biroul 4 se ocupa de coletele poştale externe, iar Biroul evidenţă crea listele cu cei care în urma cenzurii corespondenţei se dovedeau a fi „duşmani ai poporului”, cu persoanele urmărite de către direcţiile operative şi a celor care aveau legături prin corespondenţă cu persoane din Occident. Pentru problemele de secretariat era creat un birou cu această destinaţie. Cele două grupe – Grupa pentru Controlul Telegramelor şi Grupa de Îndrumare şi Control a Biroului „F” în regiuni – interceptau telegramele interne şi externe în problemele care interesau direcţiile operative şi coordonau totodată activitatea Biroului „F” din regiuni şi raioane.
În anii ’70 şi ’80, Unitatea Specială „S” (succesoarea Direcţiei a IX-a şi a Serviciului „F”) a fost inclusă în Comandamentul pentru Tehnică Operativă şi Transmisiuni (C.T.O.T.) unitate condusă în anii ’80 de general-locotenent Ovidiu Diaconescu. La conducerea Unităţii Speciale „S” s-a aflat, în acelaşi interval, colonel Constantin Marinescu. Unitatea era formată din şapte servicii:
– Serviciul I (interceptare grafotehnie) condus de locotenent-colonel Constantin Miu;
– Serviciul II (control trimiteri poştale interne) condus de maior Aurora Rodica Negoiţă şi apoi locotenent-colonel Mihai Buliga;
– Serviciul III şi IV (control trimiteri poştale externe) colonel Anghel Iorgu şi căpitan Ligia Achim;
– Serviciul V (obiective, evidenţă şi punere în interceptare, probleme prioritare) locotenent-colonel Mircea Ardelean, colonel Ion Preda;
– Serviciul VI (laborator) locotenent-colonel Viorica Petrică şi maior Ion Radu;
– Serviciul VII (înscrisuri) maior Eugen Grigorescu (n. n. – ajuns general în SRI, seful Directiei ”N”, unul dintre protectorii lui MARIN) şi maior Gheorghe Nicola.
Atribuţiile Unităţii Speciale „S”, identice cu cele ale structurilor care o precedaseră, au rămas de-a lungul timpului, în esenţă, aceleaşi: controlul corespondenţei externe şi interne; interceptarea, la cererea direcţiilor operative ale Securităţii, a trimiterilor poştale ale persoanelor urmărite; cenzura corespondenţei externe cu ţările capitaliste pentru a evita „posibilitatea folosirii acestui mijloc de legătură de către elementele duşmănoase regimului”; depistarea manifestelor „contrarevoluţionare” trimise prin poştă, urmărind, totodată, identificarea autorilor pe baza analizei grafologice; cenzura prin sondaj a corespondenţei interne suspecte (civile şi militare); interceptarea manifestelor, memoriilor şi a scrisorilor de protest; identificarea autorilor. Dacă în anii ’50, controlul corespondenţei excepta doar trimiterile poştale interne sau externe adresate Comitetului Central al P.M.R., guvernului R.P.R., Prezidiului Marii Adunări Naţionale, precum şi membrilor acestora, organelor de partid, sfaturilor populare raionale şi redacţiilor ziarelor centrale şi locale, în anii ’80 nu mai existau excepţii: „Unitatea specială «S» şi unităţile corespondente din teritoriu, în procesul muncii specifice, depistează şi reţin toate categoriile de trimiteri poştale în al căror conţinut sunt vehiculate idei şi concepţii potrivnice intereselor statului nostru, acţiunile respective fiind semnalate unităţilor centrale şi teritoriale de securitate pe profile de muncă iar, de la caz la caz, acestora le vor fi înaintate spre informare şi materiale în original”.
Pentru a înlătura orice posibilitate de deconspirare a măsurilor de control şi cenzură a trimiterilor poştale, lucrătorii din cadrul Unităţii Speciale „S” aveau obligaţia de a recruta în calitate de colaboratori pe funcţionarii Poştei sau ai Direcţiei Vămilor care aveau atribuţii în domeniul predării şi/sau preluării corespondenţei de la Poştă. Cei care refuzau o astfel de colaborare puteau fi îndepărtaţi din posturi ca fiind „necorespunzători”. Informaţiile de la aceste surse erau transmise apoi către direcţiile operative ale Securităţii, în funcţie de importanţa şi profilul lor. Totodată, pe baza cenzurii corespondenţei, erau redactate diverse note, referate ori sinteze pentru conducerea Ministerului de Interne şi pentru şefii direcţiilor operative. Era, de asemenea, ţinută o strictă evidenţă a persoanelor care întreţineau corespondenţă cu cetăţeni din ţările vestice. În acest caz erau luate măsuri suplimentare pentru cunoaşterea opiniilor, atitudinilor, acţiunilor şi relaţiilor persoanelor supravegheate, a celor cărora le aparţinea corespondenţa interceptată. Trebuie remarcat că orice trimitere poştală care se dovedea a fi „dăunătoare şi de propagandă duşmănoasă” era confiscată, ceea ce se putea întâmpla şi la cererea oricărui şef de direcţie.
Ultima etapă în mecanismul de acţiune al Securităţii era prevenţia. Se acţiona, pe baza materialelor furnizate de Unitatea Specială „S”, pentru prevenirea răspândirii nemulţumirilor populaţiei şi neutralizarea persoanelor cu atitudine critică faţă de puterea politică. Erau verificate cărţi poştale, scrisori, telegrame, colete expediate de români în străinătate, dar se acorda o şi mai mare atenţie la tot ceea ce venea din afară, mai ales din Vest. Mecanismul era simplu: ofiţerii sau colaboratorii Unităţii Speciale „S” preluau, dimineaţa, corespondenţa de la şefii oficiilor poştale, şi după control (desfăşurat în birouri situate în cadrul aceloraşi oficii), aveau obligaţia ca până la ora 17,00 să repună în circuitul poştal trimiterile care nu prezentau interes. Operaţiile efectuate după preluarea corespondenţei erau specifice: control (filajul), cenzură, control fizico-chimic, recondiţionare şi, la final, reintroducere în circuitul poştal. La „control filaj” lucrătorii din Unitatea Specială „S” se asigurau că toată corespondenţa intră în circuitul unităţii şi că, apoi, aceasta reintră în circuitul poştal. În acest interval, se efectua trierea pe categorii a întregului material (plecări, sosiri, recomandate, simple etc.) şi totodată cartografierea corespondenţei pe judeţe pentru a putea fi realizată cenzura şi verificarea în tabelele cu urmăriţi. Separat, alţi ofiţeri sau colaboratori „filau” scrisorile pentru a intercepta pe cele aparţinând persoanelor urmărite din ţară sau a celor aflate în străinătate. De exemplu, în 1988, în medie, într-un judeţ, existau cca 4.000 de urmăriţi la cererea direcţiilor operative şi încă aproximativ 1.000 care se aflau pe listele proprii ale Unităţii Speciale „S”. Fiecare angajat, confrunta zilnic adresa de pe plic cu numele şi adresa din tabelele cu urmăriţi, pentru mai bine de 1.500 de scrisori (pentru corespondenţa din ţară).
În cazul corespondenţei externe, volumul de corespondenţă filat era mult mai mare, în plus, aici fiind nevoie de traducerea unor texte şi de redactarea unor rezumate după scrisorile care prezentau interes. Erau apoi întocmite tabele cu scrisorile semnalate şi trimise la direcţiile operative. În continuare, lucrătorii Unităţii Speciale „S” urmăreau înapoierea acestora şi reintroducerea lor, unde era cazul, în circuitul poştal. În lunile de vârf (perioada vacanţelor şi sărbătorilor), numărul de scrisori era mult mai mare decât cel obişnuit, aşa că de multe ori controlul se făcea prin sondaj, textele fiind citite selectiv, când existau suspiciuni din partea lucrătorului de la Securitate. Acolo unde apăreau comentarii duşmănoase la adresa regimului, îndemnuri la emigrare, metode de trecere frauduloasă a frontierei, descrierea laudativă a traiului occidental etc., scrisorile erau scoase definitiv din circuitul poştal şi trimise la direcţiile operative de profil. Cele două categorii de corespondenţă – internă şi externă – erau parcurse cu un interes diferit. Dacă iniţial, la capitolul corespondenţă internă existau numeroase excepţii, iar controlul se făcea „pe cale de selecţionare”, corespondenţa externă a fost, cu mici întreruperi, controlată în întregime. În categoria corespondenţă internă, cea mai importantă era considerată cea care pleca şi sosea în Bucureşti, cantitatea zilnică fiind în anii ’50 de cca 125.000 de scrisori, pentru a se tripla în anii ’80 (cu menţiunea că în timpul vacanţelor şi sărbătorilor de iarnă volumul zilnic depăşea cu mult cifra de un milion). Cenzura se realiza parţial şi cuprindea circa o treime din scrisori (corespondenţă civilă şi militară). Lecturate integral erau doar acele scrisori care în urma controlului iniţial prezentau interes, îndeosebi cele încadrate la „problema suspecte”. Volumul corespondenţei externe, care se bucura de cea mai mare atenţie, a crescut vertiginos de la cca. 27-28.000 zilnic, la mijlocul anilor ’50, spre cca. 200.000 în anii ’80. Asupra acestei corespondenţe, grupată pe zonele de destinaţie (Europa, America şi Israel), controlul era diversificat: pe unele zone se citeau doar plecările, pe altele se făcea doar „filaj deschis”, în timp ce corespondenţa românilor din exil cu cei rămaşi în ţară era citită în întregime. Pentru a fi controlat un asemenea volum de corespondenţă era nevoie de un personal numeros. Această cerinţă se reflectă şi din evoluţia numărului de posturi din schema structurii care se ocupa de această activitate. Serviciul „F” avea 274 de posturi în anul 1956, pentru a ajunge la 520 de oameni în 1966. Unitatea Specială „S”, pentru a acoperi volumul imens de muncă, şi-a dublat efectivele, ajungând ca numai la nivel de judeţ să aibă, în medie între 15 şi 20 de oameni încadraţi. Pe lângă aceştia s-a apelat la ofiţeri şi subofiţeri pensionari care lucraseră anterior în acelaşi domeniu. Retribuirea pensionarilor se făcea din fondul C.I.S., diferenţiat în funcţie de calificare şi depistarea unor cazuri deosebite, până la un plafon de 1.200 lei pe lună. Instrucţiunile privind regulile de muncă, dar şi ordinele generale ale Securităţii cereau expres să fie prevenită difuzarea de manifeste, memorii şi scrisori de protest. Autorii lor trebuiau identificaţi în timpul cel mai scurt pentru a evita răspândirea materialelor subversive. Forma concretă a acestora era diversă, de la simple fiţuici scrise de mână, până la foi volante sau chiar documente redactate atent şi introduse în plicuri cu adrese precise, cu aspect cât mai comun. De obicei, ultimele erau adresate conducerii de partid şi de stat, unor ziare centrale sau locale sau nominal unor lideri ai P.C.R., miniştrilor, şefilor de redacţii din presa scrisă, TV sau radio. Securitatea, prin unitatea sa specializată, dezvoltase o întreagă metodologie de depistare a „înscrisurilor duşmănoase”: utilizarea aceluiaşi tip de plicuri (ca mărime şi culoare), aceeaşi aşezare a timbrelor, modul de aranjare a adresei (în centru sau la capetele plicului), lipsa adresei expeditorului, ori prezenţa uneia prescurtate, de obicei fictivă. Astfel, în corespondenţa trimisă îndeosebi în Vest, lucrătorii din Unitatea „S” constataseră că majoritatea materialelor subversive interceptate aveau forma unor scrisori obişnuite, fără adresa expeditorului sau cu adresă fictivă. Destinaţia predilectă era postul de radio „Europa Liberă”, dar şi alte posturi, care primeau corespondenţă la unele căsuţe poştale sau chiar pe adresa unor persoane particulare. O atenţie specială se acorda întregii corespondenţe a persoanelor care erau urmărite de Securitate sau a celor aflate în reţeaua colaboratori. Verificarea acesteia se făcea la cererea ofiţerilor din unităţile operative, de către ofiţerii din aparatul Unităţii Speciale „S” care trebuia să intercepteze scrisorile, telegramele şi coletele primite sau trimise de cei urmăriţi. În teorie, aceste materiale erau deosebit de valoroase, putând dezvălui eventuale acţiuni avute în vedere de cei vizaţi, fiind totodată şi o probă consistentă a activităţii lor subversive. Se întâmpla adesea, ca, din cauza lanţului birocratic, informaţia să nu mai ajungă în timp util la ofiţerul care urmărea un anumit „obiectiv”. Apoi, din cauza neglijenţei celor care deschiseseră scrisorile sau coletele, întreaga acţiune putea fi deconspirată (în unele plicuri reintroduse în circuit, erau uitate traducerea scrisorii, nota de lucru sau chiar borderoul de însoţire semnat de ofiţerul care studiase scrisoarea). În plus, o durată de timp mai mare între data expedierii şi data primirii corespondenţei crea mari semne de întrebare atât expeditorului, cât şi destinatarului, care, pe baza ştampilei Poştei, puteau vedea unde scrisoarea a „zăbovit” mai mult. Nedumeririle de acest fel sunt numeroase şi sunt exprimate pe larg chiar în unele scrisori ale celor urmăriţi. Pentru a fi evitate astfel de situaţii, au fost elaborate în primăvara anului 1985 o serie de instrucţiuni privind regulile de muncă pentru manipularea şi exploatarea materialelor obţinute din sursă „S”. Măsurile preconizate constau în trimiterea către unităţile operative doar a unor xerocopii după scrisorile interceptate, nu a originalelor. Trimiterea acestora implica scoaterea lor din circuitul poştal pentru un timp mai lung şi uneori, chiar, pierderea lor. De aceea se cerea ca solicitările privind trimiterea acestor originale să fie reduse la minim, doar „în cazurile care în sunt folosite mijloace ale legăturii impersonale, căsuţe-poştale, post-restant etc. şi care nu se mai repun în circuitul poştal”. Formularea unora dintre instrucţiuni sugerează existenţa întârzierilor cât şi a abuzurilor în prelucrarea corespondenţei interceptate: „Dacă în termen de 24 ore de la trimiterea materialului de către organul S, central şi teritorial, nu se va primi răspunsul unităţii beneficiare, acesta va fi repus în circuitul poştal”; „Aprobarea pentru reţinerea materialelor ce interesează organele de securitate se va da de către locţiitorii şefilor unităţilor centrale şi ai Securităţii Municipiului Bucureşti, iar la nivelul unităţilor teritoriale de către şefii securităţilor judeţene”.
Din punct de vedere tehnic, controlul corespondenţei de către Securitate se baza pe ideea că unii dintre cei urmăriţi transmiteau informaţii prin intermediul scrisorilor în mod codificat. Tocmai această codare a conţinutului era preocuparea principală a ofiţerilor din Unitatea Specială „S” care aveau, între altele, sarcina de a descoperi variantele de codificare folosite de expeditori: scriere cu cerneală simpatică, indigoul alb, textul convenţional, cifrul, hârtia şablon, limbajul textelor etc. În cazul textului scris cu cerneală simpatică, între rândurile scrise convenţional, se insera mesajul invizibil cu ochiul liber. Această scriere putea fi însă depistată cu ajutorul piramidonului, apei, salivei, alcoolului etc. Acest control fizico-chimic avea loc doar în cazul în care scrisoarea devenea suspectă în ochii lucrătorului operativ care o „exploata”. Indigoul alb era o altă metodă de ascundere a conţinutului real al unei scrisori. Aceasta consta în folosirea unei coli albe de hârtie îmbibată cu anumite substanţe chimice şi care suprapusă peste o altă coală, prin presare imprima scrisul invizibil. Acesta, ca şi în cazul „cernelii simpatice” putea fi identificat doar în urma unui control tehnic. Dacă cele două metode de mai sus erau utilizate mai puţin în corespondenţa obişnuită, textul convenţional era mult mai frecvent folosit, fiind şi cel mai accesibil. Exista şi aici un impediment şi anume – texul trebuia convenit în prealabil între expeditor şi destinatar, înţelesul fiind mereu altul decât cel aparent. Una din posibilităţi era plasarea a câte unui cuvânt, la începutul, mijlocul sau capătul fiecărui rând al scrisorii, citirea făcându-se pe verticală sau diagonala paginii. Cifrul însemna înlocuirea literelor cu cifre, semne sau chiar cu alte litere, amestecul de simboluri făcând textul de neînţeles fără cunoaşterea codului stabilit între cei doi corespondenţi16. Hârtia şablon era o metodă ce consta în decuparea unei coli albe de hârtie, în anumite locuri astfel că suprapusă peste scrisoarea primită, apăreau în ferestrele formate prin decupare doar cuvintele care compuneau informaţia transmisă. Timbrele erau frecvent folosite pentru a ascunde sub ele mesaje secrete sau chiar microfilme. O semnificaţie putea avea imaginea de pe timbru, dar şi poziţia lor pe plic. Desigur, întregul univers al metodelor de control al corespondenţei este unul foarte vast. Ceea ce am dorit să descriem aici sunt câteva din metodele cele mai frecventate atât de Securitate, cât şi de cei urmăriţi pentru a-şi conspira sau deconspira mesajele poştale. Aşa cum am menţionat mai sus, Unitatea Specială „S” avea ca atribuţie, între altele, elaborarea de sinteze, note şi rapoarte, pe baza cenzurii corespondenţei, referitoare la diverse subiecte care interesau atât conducerea Securităţii, cât şi conducerea de partid şi de stat. Tematica era variată: pornind de la preocupările cotidiene ale marii majorităţi a populaţiei şi până la starea de spirit generată de campaniile politice sau măsurile luate de partid şi guvern. În acest sens, în anii ’80, interesul regimului pentru reacţia populaţiei faţă de situaţia dificilă din economie era determinat de efectele în plan social, surprinse foarte bine în corespondenţa privată dintre români şi străini. Fragmente din astfel de scrisori au fost preluate de Securitate în propriile rapoarte, pentru a ilustra nemulţumirile populaţiei legate de alimentaţie, reorganizările întreprinderilor, întreruperile de curent electric etc. La conducerea de partid şi de stat ajungeau o bună parte din notele sau buletinele redactate de Securitate care semnalau stări de spirit negative, tocmai în încercarea de a curma unele situaţii conflictuale sau chiar explozive din anumite medii. Din nefericire, în anii ’80, factorul politic judeţean sau central nu mai este receptiv la avalanşa de semnale pe care Securitatea le transmitea. Amploarea nemulţumirilor a devenit din ce în ce mai mare, iar măsurile luate de puterea politică sunt paleative.
Cercetarea acestor scrisori, telegrame şi cărţi poştale („colecţionate” de Unitatea Specială „S”) oferă o imagine asupra stării de spirit din epocă, vieţii cotidiene sau biografiei unor personalităţi (aflate cu predilecţie în preocuparea Securităţii). Este totodată un mod direct de a vedea care au fost sentimentele românilor din diverse categorii sociale, profesionale etc. vizavi de schimbările şi evoluţia regimului politic intern. Sunt documente care oferă un contact direct cu realitatea acelor ani, fără nici un filtru sau corector de percepţie, decât cel al autorilor acestor scrisori. Viaţa şi trăirile oamenilor din acei ani sunt redate cu acurateţe tocmai în acest gen de documente. O bună parte din această corespondenţă, în copie sau original, este păstrată în arhivele Securităţii, de un interes aparte fiind aşa numitele „comentarii duşmănoase”. Aparent, cele mai multe din comentarii apar în oraşele mici şi în mediul rural. Ele vizează frecvent măsurile haotice de reorganizare a unor întreprinderi, şomajul mascat, nemulţumirile izvorâte din neplata salariilor, imposibilitatea avansării în carieră fără o implicare politică etc. Este nelipsită din aceste texte (de regulă, cele trimise în străinătate) nota ironică la adresa marilor realizări ale regimului trâmbiţate pe toate canalele propagandei oficiale. Patru mari teme se regăsesc în corespondenţa controlată de Securitate în anii ’80: situaţia grea din aprovizionarea populaţiei, reorganizările haotice din administraţie şi întreprinderi, condiţiile de viaţă şi de muncă în România, dar şi a celor plecaţi în străinătate şi, în fine, opţiunea emigrării din România. Desigur, pe lângă aceste subiecte apar şi altele, cel puţin la fel de interesante: calitatea slabă a unor echipamente sau maşini exportate de România, situaţia românilor aflaţi pe şantierele din Libia, Siria, Egipt, Irak, Iran etc., situaţia învăţământului, metode de trecere ilegală a frontierei ş.a. Cel mai des invocat subiect în corespondenţa românilor din acei ani este cel al condiţiilor grele de viaţă şi muncă: cozile la alimente, întreruperile de curent electric, frigul din locuinţe, proasta organizare din întreprinderi şi chiar nesiguranţa locului de muncă. Drama alimentelor de bază se adânceşte odată cu anul 1980 şi se manifestă prin cozile la carne, lapte, ouă, ulei, făină şi pâine. Dincolo de aprovizionare, siguranţa locului de muncă este un alt aspect frecvent abordat dar într-o strânsă legătură cu primul. Aşa cum se poate vedea din corespondenţa românilor, condiţiile din întreprinderi erau destul de vitrege. Marile fabrici ale anilor de dinainte de 1990 se confruntau, între altele, cu o supradimensionare puternică a personalului, care era o consecinţă neprevăzută a relaţiei dintre aprovizionare şi locurile de muncă. Datorită acestei inflaţii de personal, deseori conducerea de partid iniţia restructurări ample de personal, reorganizări ale unor întreprinderi sau ale administraţiei locale. Legat de condiţiile de muncă, o situaţie dificilă au avut-o românii aflaţi la lucru pe şantierele din străinătate, în ţări din Orientul Mijlociu. De pildă, numai în Irak, lucrau mai bine de 4.000 de români, în proiecte care însemnau construcţia unor canale de irigaţii, a unor linii de înaltă tensiune, şosele sau a unor rafinării. Lucrările la aceste obiective fuseseră contractate în anii ’70 sau la începutul anilor `80, şi după un debut fulminant, ele se aflau în mare întârziere. Datorită unor deficienţe de organizare, a calităţii slabe a echipamentelor, mediului natural mult mai vitreg faţă de cel din ţară, construcţia acestor obiective se dovedea a fi problematică faţă de ce îşi imaginaseră proiectanţii din ţară. Pe lângă aceste obstacole, apar şi altele: starea de spirit a muncitorilor e din ce în ce mai negativă, se plâng în scrisorile trimise acasă că „se plăteşte mai slab”, cu mari întârzieri, aceasta şi pentru că „majoritatea nu au venit să facă treabă cinstită, s-au apucat de vândut ciment şi alte materiale, să fure, să facă bişniţă, fiecare pentru buzunarul lui, iar treburile pe şantier au rămas în urmă…”. Toate acestea au avut efecte în relaţia cu antreprenorii din ţările unde românii lucrau: „…La staţia de betoane a venit un suprarevizor şi a întrerupt betonarea pe întregul şantier pentru că românii nu fac treabă bună. În încheiere a spus: «Plecaţi în România». […] Aici toată lumea este nemulţumită, mormăie, toţi sunt abătuţi. Singurii care sunt mai veseli, sunt cei care urmează să plece acasă”. Însă cei care rămân, inventivi fiind, nu se lasă şi iniţiază activităţi colaterale: specula şi lucrul la particulari. „Cu coniacul este o lovitură” îi scrie din Irak un timişorean soţiei sale din ţară, cerându-i totodată să-i trimită printr-un prieten 20 litri din preţioasa băutură. „…Am vorbit cu maistrul, un băiat bun din Piteşti şi voi ieşi două luni la ciubuc… Cu munca nu mă omor, că sunt şef de echipă…” scrie, tot din Irak, soţul către soţia sa din Râmnicu-Vâlcea. Cei mai mulţi ştiu însă că ceea ce fac este atent monitorizat de Securitate: „…Nu discuţi nimic la telefon. Vezi că telefonul nostru este sub observaţie. Nu lăsa pe nimeni să discute la telefon, de la noi din casă. Totul se înregistrează…” îi scrie din Egipt un sibian soţiei sale din ţară, indicându-i apoi cum să valorifice bunurile pe care i le trimisese.
Greutăţi mari sunt şi în lumea satului românesc. Lăsaţi fără pământ, navetişti la oraş unde muncesc în fabrici, ţăranii se opun şi critică noile schimbări din politica partidului în domeniul agriculturii: „măsurile ce se iau la ţară pentru creşterea vitelor, în modul forţat cum se aplică, în loc să ducă la sporirea lor, duc la dispariţia lor. Până nu ni se dă pământ corespunzător să-l muncim, nu vom reuşi să contractăm vite, porci şi păsări cu statul, pentru că nu avem cu ce le creşte” scriu ţăranii dintr-un C.A.P. din judeţul Dolj. Un ţăran pensionar, din judeţul Iaşi, vorbeşte deschis şi explică de ce ţăranii refuză să mai lucreze pământul: „Dacă până acum ţăranul muncea cu tragere de inimă pentru că primea 1.000 kg. porumb la o producţie de 5.000 kg la hectar, în prezent, indiferent cum munceşti, nu primeşti mai nimic”. Tensiunile din mediul rural sunt exprimate în mai multe scrisori adresate de săteni conducerii de la Bucureşti (C.C. al P.C.R. sau unor ziare din Capitală) în care apar avertismente de genul „Nu e departe ceasul să recurgem la procedee ca în 1907” sau, şi mai grav, ca cel al unor cooperatori din Cozieni, judeţul Buzău: „Este ruşinos să avem vărsare de sânge într-o ţară comunistă. Mai bine ar veni sovieticii să ne administreze ţara”.
O altă temă frecvent abordată în corespondenţa acelor ani este cea a emigrării. Opţiunea nu este doar a minoritarilor, ci şi a românilor care, în faţa greutăţilor cotidiene, optează pentru plecarea din ţară. Cel mai des apare acest subiect în corespondenţa etnicilor germani. Iată şi unul din motivele invocate de o familie din judeţul Alba, grăbită să părăsească România: „…Dorim să primim viza de intrare în R.F.G. pentru întreaga familie, ca să putem pleca definitiv de aici. România se află într-o mare criză economică. De când aţi plecat s-au schimbat multe în rău din viaţa noastră. Este o lipsă totală de produse alimentare. Nici măcar pâine nu mai avem. Nu mai avem curent electric, folosim din nou lampa cu petrol. Nu se ştie cât va mai dura această economie de energie electrică. Chiar dacă am vrea să mai stăm aici, nu mai rezistăm…”.
Evantaiul problemelor cu care se confruntă românii, indiferent că sunt în ţară sau în afară, este foarte larg, iar în fragmentele ce apar în corespondenţa privată din dosarele Securităţii, greutăţile traiului cotidian sunt concis şi, deseori, pitoresc definite. Este evident că majoritatea românilor ca şi minoritarii (unguri, germani, evrei) sunt nemulţumiţi de starea generală a ţării. Cu toţii caută căi proprii de salvare, prin emigrare sau prin speculă, prin opoziţie civică sau atitudine pasivă la cerinţele regimului.
Corespondenţa interceptată de Unitatea Specială „S” în anii ’80 se află în dosarele din Fondul Informativ, Documentar şi Reţea din arhiva CNSAS. Ea nu constituie un bloc unitar ci fiecare scrisoare, în parte, a ajuns la dosarul celor urmăriţi, în copie sau în original. În ultima situaţie, e limpede că scrisoarea nu a mai fost trimisă către destinatar, conţinutul ei fiind de obicei catalogat ca necorespunzător dacă existau comentarii duşmănoase la adresa regimului politic, îndemnuri la emigrare sau intenţii de constituire a unui grup ostil. Prezenţa acestor scrisori, de multe ori în original, demonstrează fără tăgadă gradul accentuat de control şi amestec al Securităţii în viaţa intimă a românilor. Totodată putem vedea clar şi cât de mult era respectată „legalitatea socialistă”, ţinând cont, aşa cum arătam la început, că violarea secretului corespondenţei intra în categoria infracţiunilor grave conform Constituţiei RSR din 1965.
Există însă şi un revers al medaliei şi anume că, tocmai, prezenţa, din belşug, în dosarele Securităţii, a acestor scrisori ne permite astăzi să reconstituim climatul social al unei epoci nu demult apuse. Este poate singurul merit al Securităţii, acela de a lăsa moştenire documente de un real folos pentru istorici.
Pentru a înţelege modul de funcţionare al Unităţii Speciale „S” în teritoriu, am ales să reproducem, în anexă, un document aflat în fondul Documentar al arhivei CNSAS. Datat 24 februarie 1989, documentul dezvăluie modul cum era organizat controlul secret al corespondenţei, numărul angajaţilor şi volumul zilnic de muncă în cadrul unui serviciu „S” la nivel de judeţ. Sunt interesante detaliile referitoare la relaţia de subordonare între serviciul „S” judeţean şi serviciile operative (care solicitau pe parcursul anului 1988 interceptarea corespondenţei unui număr de cca 4.000 persoane). Pe lângă verificările la cerere, Serviciul „S” avea o bază proprie de urmăriţi (cca 1.000), ceea ce denotă şi o oarecare autonomie în funcţionarea sa. În plus, elaborarea unor sinteze (24 într-un singur an), la cererea Securităţii judeţene sau a Comandamentului central, ilustrează poziţia importantă pe care o deţinea controlul corespondenţei în întregul angrenaj informativ-operativ. În partea a doua, sunt enumerate eşecurile, scăpările de „materiale cu conţinut duşmănos”, dar şi fapte grave precum sustragerea unor sume de bani.
Datorită aspectelor precizate mai sus, considerăm documentul publicat în anexă, drept un breviar al activităţii de control al corespondenţei în anul de graţie 1989.
ANEXA 1989 februarie 24, Bucureşti.
Ministerul de Interne Strict Secret
Departamentul Securităţii Statului Ex. Unic
Unitatea Specială „S”
Nr. 00415303 din 24 feb. 1989
Notă referitoare la activitatea serviciului Unităţii Speciale „S”, din cadrul Securităţii Hunedoara, cuprinzând efectivul de lucrători, puncte lucru, volumul de muncă, deficienţe şi abateri.
Activitatea de control secret al corespondenţei interne în cadrul judeţului Hunedoara este organizată la nivel de serviciu, acesta fiind încadrat cu 19 cadre, dintre care 9 cunosc una sau mai multe limbi străine. Munca specifică este organizată în cadrul punctelor de lucru din localităţile: Deva, Simeria, Petroşani, Orăştie şi Haţeg şi cu actuala organizare se reuşeşte cuprinderea în control a întregului trafic poştal intern, inclusiv cel de pe spaţiul Helga [R.F. Germania] nescăpându-se de sub control nici o localitate, iar volumul de trimiteri verificat zilnic se ridică la cca 80.000 scrisori – plecări şi sosiri. Încălcarea secretului corespondenţei în anii ’80… 229 În anul 1988 organele informativ-operative au solicitat cadrelor „S” interceptarea corespondenţei unui număr de cca 4.000 persoane, iar 1.000 persoane se află în baza proprie a compartimentului „S”. Din controlul în conţinut s-a reuşit obţinerea a 11.200 informaţii, dintre care un număr de peste 7.600 sunt date de primă sesizare despre activitatea unor elemente necunoscute în evidenţele de Securitate. Tot din controlul în conţinut, cadrele „S” au întocmit şi înaintat organelor informativ-operative un număr de 24 sinteze, unele cerute prin Programul de măsuri al unităţii centrale, iar altele ordonate de conducerea Securităţii judeţene. Pe linia înscrisurilor anonime cu conţinut duşmănos s-a reuşit ca în perioada de referinţă să fie clarificate 6 cazuri cu 8 autori. Prin măsuri complexe întreprinse de organele de securitate şi miliţie s-a reuşit, în 3 cazuri prevenirea difuzării unor înscrisuri. Deşi rezultatele obţinute în 1988 de compartimentul „S” sunt apreciate ca preponderent pozitive, în activitatea acestui colectiv au fost înregistrate şi unele minusuri, astfel: – Datorită necunoaşterii corespunzătoare a indicilor grafici şi superficialităţii, au fost scăpate, în două cazuri, la grupa „S” din Simeria, unele difuzări de materiale cu conţinut duşmănos. – Mai sunt încă neidentificate 6 cazuri de înscrisuri cu conţinut duşmănos, ce au fost difuzate pe raza judeţului Hunedoara, de care se fac răspunzători atât cadrele compartimentului „S”, cât şi ale serviciilor informativ-operative, care nu au sprijinit suficient activitatea pe această linie de muncă. – Din mediul rural s-a obţinut un număr mic de informaţii din controlul secret al corespondenţei, deşi acest sector este foarte important pentru munca de securitate. – Tot un număr relativ mic de informaţii au fost obţinute din sectoarele economice, ţinând cont de ponderea acestor probleme în cadrul judeţului. – Nu ne putem declara mulţumiţi de modul în care este folosit mijlocul „S” de către serviciile şi celelalte compartimente informativ-operative din cadrul judeţului. Astfel, la unitatea centrală, numărul obiectivelor în cazul cărora se controlează legăturile externe pe canalul „S” este de numai 25 elemente – la Serviciul I, 26 – la Serviciul II şi 35 – la Serviciul III, iar Securitatea Haţeg are un singur element în atenţie pe linia legăturilor externe „S”. – În privinţa stării şi practicii disciplinare a fost înregistrat cazul deosebit de grav al cpt. Moldovan Olga – de sustragere a unor sume de bani, pentru care faptă a fost trecută în rezervă şi sancţionată pe linie de partid. Pt. comandant, Colonel, Marinescu Constantin ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 13 421, vol. 193, f. 378
(Sursa: Liviu ŢĂRANU, http://www.cnsas.ro/documente/caiete/Caiete_CNSAS_nr_9-10_2012.pdf)
Ia zi, MARINE, te-am emotionat?! (Cristina T.).
Exclusiv
Cum analfabetismul funcțional a migrat de la IPJ Prahova la Poliția de Frontieră și înapoi spre IGPR – Ziarul Incisiv de Prahova

Țara arde, fermierii plâng, iar politicienii se fac că plouă! DNA, dormiți liniștiți sau sunteți la cheremul mafiei? Incisiv de Prahova vă prezintă radiografia unui jaf național, în care rachetele antigrindină nu alungă grindina, ci atrag seceta și umplu buzunarele șmecherilor!
Fermierii 007: Licență de uscat mafia! Cum au devenit detectivi mai buni ca la DNA, săpând după adevărul ingropat sub rachete!
Credeați că fermierii sunt doar niște țărani buni de pus la muncă? Greșiți amarnic! S-au transformat în agenți 007 ai agriculturii, mai iscusiți decât James Bond la cules de căpșuni! Au dezgropat secrete murdare, au adunat dovezi incendiare și au demascat minciunile cu care mafia antigrindină ne fură ploaia pe față!
Bilanțul de mediu: Dosarul Secret X al secetei! Documentul interzis care arată cum ne fură ploaia pe față, dar parlamentarii votează orbește!
Au scos la iveală Bilanțul de Mediu, un document secret ținut sub cheie timp de 17 ani, care demonstrează că rachetele antigrindină distrug norii și reduc precipitațiile! Dar cine să bage în seamă adevărul, când Parlamentul votează legi pe încredere, ca la piață? Nu-i așa că e frumos să fii deputat în România?
AASNACP: Autoritatea Națională Pentru Acoperirea Secetei si a prostiei! Minciuni, manipulări si refuzul de a răspunde – Parcă sunt politicieni in campanie!
Autoritatea Antigrindină (AASNACP) se ascunde după degetul „datelor personale” și refuză să ofere informații publice! Minciuni, manipulări și refuzul de a răspunde – parcă sunt politicieni în campanie electorală! Dar fermierii nu se lasă păcăliți! Știu că AASNACP este o mașinărie de sifonat bani publici și de acoperit seceta!
APM: Fabrica de avize pe bandă sau complici la deșertificare? Cum dau undă verde la otrăvirea solului cu iodură de argint, fără să clintească un mușchi!
Și ce face Agenția pentru Protecția Mediului (APM)? Dă avize pe bandă rulantă, fără să verifice dacă rachetele antigrindină otrăvesc solul, apa și aerul cu iodură de argint! Parcă sunt complici la deșertificarea României! Dormiți liniștiți, noi vă furăm cerul!
Corina Atanasiu: Eroina USR a hoților de ploaie sau marionetă in mâinile mafiei antigrindină? Oare nu stie că trădează fermierii pe față?
În acest carusel al minciunilor, apare și o deputată USR, Corina Atanasiu, care apără cu vehemență sistemul antigrindină! Oare e naivă și nu știe ce se întâmplă? Sau e o marionetă în mâinile mafiei antigrindină? Fermierii se întreabă dacă nu cumva a uitat pe cine reprezintă în Parlament!
Primăria Breaza acuză: Rachetele provoacă inundații, nu alunga grindină! Un avocat Primar e coșmarul mafioților, dar Prefectura doarme-n papuci!
Și ca tacâmul să fie complet, primarul orașului Breaza, un avocat de temut, acuză sistemul antigrindină că provoacă inundații devastatoare! Dar Prefectura doarme-n papuci și nu ia nicio măsură! Parcă sunt toți complici la acest jaf!
SRI (Pensionari): Umbrele protectoare ale Mafiei? Cum foștii securiști apără o afacere criminală, in numele Siguranței Naționale (a lor, bineînțeles!)
Și cine apără sistemul antigrindină? Foști ofițeri SRI, cu pensii speciale și nostalgii securiste! Invocă „siguranța națională” și susțin că sistemul antigrindină e vital pentru țară! Adică, pe românește, recunosc că jaful e orchestrat de o gașcă de securiști!
Incisiv de Prahova: Casandra României, vocea fermierilor! Am avertizat, am luptat, acum cerem justiție si ploaie, nu minciuni si rachete!
Rachete, minciuni și secetă: Cum ‘Antigrindina S.R.L.’ a secat fermierii de bani (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) e (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , etc
În tot acest haos, există și o voce care spune adevărul: Incisiv de Prahova! Am fost ridiculizați, amenințați, ignorați, dar nu am cedat! Am luptat pentru drepturile fermierilor și am demascat jaful antigrindină! Acum cerem justiție și ploaie, nu minciuni și rachete!
Concluzie: DNA, deschideți ochii, sau vă deschidem noi! Hoții de ploaie la pușcărie, nu la emisiuni TV!
Așadar, DNA, e timpul să vă faceți treaba! Deschideți o anchetă serioasă și trimiteți hoții de ploaie la pușcărie! Nu vă mai ascundeți după degetul „datelor personale” și nu mai protejați mafia antigrindină!
România are nevoie de ploaie, nu de rachete! Are nevoie de justiție, nu de minciuni! Iar hoții de ploaie trebuie să ajungă la Rahova, nu la vreo emisiune TV unde să se victimizeze!
Incisiv de Prahova va continua să lupte pentru drepturile fermierilor și pentru adevăr! Vom reveni cu dezvăluiri incendiare și cu numele complicilor la acest jaf național!
Stați cu ochii pe Incisiv de Prahova! Săptămâna viitoare, vom da cărțile pe față! Documente incendiare ce vor transforma ancheta într-un bilet direct spre Rahova, pentru toți membrii mafiei antigrindină! (Cristina T.).
Exclusiv
Minciuni pe factură, secetă la export și fermieri detectivi pe urmele hoților de ploaie! – Ziarul Incisiv de Prahova

Tună și fulgeră indignarea!
Tună și fulgeră indignarea în Prahova! Nu e ploaie, din păcate, ci furia mocnită a fermierilor, sătui de minciuni, taxe pe secetă și rachete antigrindină care le golesc buzunarele și le usucă pământurile. De ani de zile, Incisiv de Prahova a fost vocea disperată a acestor oameni, strigând în deșert despre jaful din sistemul antigrindină. Acum, când Corpul de Control al Ministrului Agriculturii confirmă, negru pe alb, ceea ce noi am dezvăluit cu riscul vieții – că Antigrindina S.R.L. a fost o mașinărie de sifonat bani publici, o crimă economică cu premeditare – e timpul să trecem la fapte!
Fermierii prahoveni, agenți 007 ai agriculturii: Dau clasă la DNA și scot la iveală adresele secrete!
Uitați de James Bond și de gadgeturile sale! Adevărații agenți 007 ai României sunt fermierii prahoveni, detectivi ai plugului, mai iscusiți decât Hercule Poirot la cules de căpșuni! Sătui să fie mințiți și furați, acești eroi ai câmpului au pus mâna pe documente incendiare, adrese secrete, cereri disperate și răspunsuri halucinante, care demonstrează complicitatea dintre Antigrindina S.R.L., Ministerul Agriculturii și alte instituții ale statului.
Luați aminte, hoți de ploaie! Fermierii au scos la iveală corespondența dintre ei și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” al Județului Prahova și Instituția Prefectului – Județul Prahova, în care solicită, în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, lista completă a dezastrelor meteorologice de tip inundații și viituri consemnate oficial pe teritoriul județului Prahova în ultimii 20 de ani (2004-2024). De ce? Pentru că fermierii știu că rachetele voastre antigrindină nu doar că nu protejează de grindină, dar provoacă inundații devastatoare!
Și asta nu e tot! Fermierii au trimis o scrisoare usturătoare către Primul Ministru al României, Ministrul Agriculturii și Guvernul României, în care își manifestă insatisfacția în legătură cu răspunsurile primite de la Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național de Combatere a Căderilor de Grindină și Creștere a Precipitațiilor. Un răspuns care, citez, „conține contradicții interne, reinterpretări neștiințifice și omisiuni care compromit credibilitatea poziției oficiale”.
Bilanțul de Mediu – arma secretă a fermierilor: Dovezi incendiare ignorate sistematic de autorități!
Credeați că ați scăpat de Bilanțul de Mediu? V-ați înșelat amarnic! Acest document-bombă, mai secret decât planurile lui Bin Laden și mai bine păzit decât rețeta de la Coca-Cola, este arma secretă a fermierilor prahoveni! Un raport incendiar, realizat în 2007, care demonstrează, negru pe alb, că sistemul antigrindină nu doar că nu ne protejează de grindină, dar ne fură ploaia pe față!
Vă mai amintiți de citatele din acest document, pe care autoritățile au încercat să le îngroape sub tone de minciuni și promisiuni deșarte? Citate precum „Norul sărăcește considerabil în apă în urma acțiunii de combatere a grindinei” sau „Au fost necesare max. 45 min. pentru disiparea completă a formațiunii noroase” ar trebui să dea fiori reci pe șira spinării oricărui om cu scaun la cap. Dar nu și autorităților noastre, care au preferat să ignore acest raport și să continue să sifoneze bani publici!
Și culmea tupeului! Acest Bilanț de Mediu, mai secret decât planurile lui Putin, nu a fost prezentat nici măcar Parlamentului României, atunci când s-a votat Legea nr. 173/2008 privind intervențiile în atmosferă! Adică, onorabilii deputați au votat o lege de importanță națională pe baza unor minciuni frumoase, fără să aibă acces la datele științifice reale privind efectele sistemului antigrindină! Nu-i așa că e frumos să fii parlamentar în România? Votezi legi pe încredere, ca la piață!
AASNACP – Autoritatea Națională pentru Acoperirea Secetelor și a Minciunilor: Răspunsuri evazive, contradicții flagrante și tupeu maxim!
Și acum, să analizăm cu lupa răspunsurile halucinante ale Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (AASNACP) la solicitările fermierilor prahoveni. O adevărată capodoperă de evaziune, manipulare și tupeu!
În Adresa nr. 4652/25.08.2025, AASNACP se screme să ne convingă că Bilanțul de Mediu din 2007 este doar „informativ” și că nu produce efecte juridice. Adică, pe românește, ne spun că pot să ignore liniștiți acest document, chiar dacă el demonstrează că sistemul antigrindină fură ploaia!
Mai mult, AASNACP încearcă să minimizeze concluziile Bilanțului de Mediu, reinterpretând expresia „sărăcirea în apă” ca un proces natural post-precipitație. Adică, ne spun că norii devin „săraci în apă” oricum, chiar și fără rachetele lor antigrindină! Dar fermierii nu sunt proști! Ei știu că rachetele antigrindină distrug norii și reduc precipitațiile!
Și culmea tupeului! AASNACP neagă orice legătură între lansarea rachetelor și disiparea norilor, invocând durata medie de viață a norilor convectivi (30-45 min) și susținând că rachetele nu pot influența traiectoria sau evoluția acestora. Adică, ne spun că rachetele lor nu au niciun efect asupra norilor, chiar dacă fermierii au văzut cu ochii lor cum norii se destramă după lansarea rachetelor!
În scrisoarea trimisă către Guvern, fermierii prahoveni spun clar: „Documentul R. AASNACP 4652/2025 nu răspunde substanțial solicitărilor fermierilor din Prahova. Ba mai mult, conţine contradicţii interne, reinterpretări neştiinţifice și omisiuni care compromit credibilitatea poziţiei oficiale.”
Rachete, minciuni și secetă: Cum ‘Antigrindina S.R.L.’ a secat fermierii de bani (aici), (aici), (aici) e (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , etc
„Date personale”, minciuni publice: Cum mafia antigrindină se ascunde fals după GDPR, dar Incisiv le dă masca jos!
Și când credeam că am văzut tot circul, iată că AASNACP ne mai servește o minciună gogonată! Refuză să ofere informații fermierilor prahoveni, invocând protecția „datelor personale”! Adică, pe bune? Voi, ăștia care ați secat țara de ploaie și ați umplut buzunarele șmecherilor, vă ascundeți acum după fusta GDPR? Vă e frică de fermierii care vor să știe unde s-au dus banii lor?
În adresa nr. 2472/22.04.2025, AASNACP invocă „date personale” ca să refuze accesul la informații. Dar Incisiv de Prahova nu se lasă păcălit! Noi am obținut această adresă de pe site-ul unei prefecturi din România, deci este un document public! Și ce găsim în el? Minciuni ordinare, gogonate, cu care mafia antigrindină a intoxicat instituțiile statului!
AASNACP susține că documentul „Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor” (nr. 2472/22.04.2025) a fost transmis către Federația AGRO PROPACT. Dar, când fermierii cer copii ale corespondenței, AASNACP refuză, invocând „date cu caracter personal”!
Adică, pe românește, nu vă dăm nimic, că e secret! Vă e frică să nu se afle cum sifonați banii publici? Vă e frică să nu se vadă complicitățile și interesele meschine? Stați liniștiți, că noi o să le scoatem la iveală, una câte una! Ne ascundem FALS după GDPR, dar lasă urme de minciuni peste tot. Credeau că suntem proști? Au încurcat-o cu Incisiv de Prahova!
Caunei Florea, maestrul minciunilor: Cum ne vrăjește directorul Antigrindină cu termeni tehnici, dar ne lasă cu seceta-n curte!
Și ca tacâmul să fie complet, îl avem și pe directorul general al AASNACP, Gheorghe Caunei Florescu, un maestru al minciunilor și al manipulării! Un expert în a ne vrăji cu termeni tehnici și explicații savante, ca să ne ascundă faptul că ne fură pe față!
În declarațiile sale publice, Caunei Florescu ne spune că „sistemele convective produc precipitații cu caracter local”, dar uită să menționeze că rachetele antigrindină pot transforma o ploaie normală într-un potop apocaliptic! Ne spune că „metoda de combatere a căderilor de grindină prin intermediul rachetelor vizează exclusiv activitatea de combatere”, dar uită să menționeze că rachetele distrug norii și reduc precipitațiile!
Caunei Florea este un magician al cuvintelor, un iluzionist care ne promite ploaie, dar ne lasă cu seceta-n curte! Un șmecher care se ascunde în spatele unor titluri pompoase și a unor discursuri complicate, dar care nu poate ascunde faptul că este complice la jaful antigrindină!
Primăria Breaza acuză: Rachetele antigrindină, vinovate de inundații? Un avocat la Primărie, coșmarul oricărui mafiot!
Și ca să vedeți că jaful antigrindină nu se limitează doar la secetă, ci provoacă și inundații devastatoare, vă prezentăm cazul primarului orașului Breaza, Novac Bogdan Cristian, un avocat de temut!
În 2021, edilul a trimis o sesizare către Prefectură, acuzând direct sistemul antigrindină că a provocat inundații devastatoare în localitate. „Ca urmare a ploilor torențiale care au avut loc în orașul Breaza în zilele de 11, 12 și 27.06.2021 și ținând seama de viiturile care s-au produs în zona Podu Vadului, vă facem cunoscut că din informațiile pe care le deținem acestea au fost provocate de rachetele antigrindină lansate din Unitatea de combatere a căderilor de grindină Câmpina,” scria primarul Novac, cerând, pe bună dreptate, stoparea acestor operațiuni criminale.
Ce a făcut Prefectura? A trimis sesizarea mai departe, direct la sursa problemei: Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (ASNACP), o instituție care pare că și-a schimbat denumirea în Autoritatea Națională pentru Acoperirea Secetelor și Inundațiilor.
Iar răspunsul ASNACP este o capodoperă de minciună și manipulare, demnă de Cartea Recordurilor! În adresa nr. 4023/07.07.2021, ASNACP se screme să explice că, de fapt, rachetele nu au fost lansate direct spre Breaza, ci „în apropiere”. Adică, pe românește, au tras în direcția norilor, dar nu chiar în direcția aia, ci un pic mai la stânga, ca să nu bată la ochi. Parcă norii ar sta pe loc și n-ar fi purtați de vânt!
Mai mult, ASNACP se apără invocând „schimbările climatice” și „regimul hidrografic local”, ca și cum rachetele antigrindină n-ar avea nicio influență asupra vremii. Halucinant!
Pensiile SRI și avizele de la Balamuc: Rețeta perfectă pentru o secetă națională!
Și ca să înțelegeți cine se află în spatele acestui jaf colosal, trebuie să vă spunem că sistemul antigrindină este protejat de o rețea bine închegată, cu legături strânse în serviciile secrete (pensionari) și cu avize de la Balamuc!
Un fost senator și ofițer SRI, probabil cu pensie specială și nostalgia vremurilor trecute, a avut tupeul să iasă la TV și să apere sistemul antigrindină, invocând „profesionalismul” foștilor săi colegi din sistem. Adică, pe românește, recunoaște că jaful e orchestrat de o gașcă de ofițeri SRI!
Nu e de mirare că sistemul antigrindină a fost lăsat să funcționeze nestingherit timp de atâția ani, chiar și în ciuda dovezilor clare că acesta provoacă secetă și inundații! Nu e de mirare că autoritățile au ignorat Bilanțul de Mediu și au refuzat să ofere informații fermierilor!
Sistemul antigrindină este un tun subvenționat de stat și protejat de securiști! O afacere criminală, în care banii publici sunt sifonați în buzunarele șmecherilor, iar fermierii sunt lăsați să se descurce cu seceta și inundațiile! Si au avize de la Balamuc
E timpul să luați furcile și să cereți socoteală?!
Ajunge! Nu mai putem tolera minciuna și jaful! Nu mai putem permite ca acești hoți de ploaie să ne distrugă agricultura și să ne fure viitorul!
Fermieri prahoveni, fermieri români, uniți-vă forțele și cereți dreptate! Arătați-le politicienilor corupți și mafioților cu aviz de la nebuni că nu mai sunteți dispuși să tolerați minciuna și jaful!
Cereți demisii imediate! Cereți anchete penale! Cereți tragerea la răspundere a tuturor vinovaților! Nu vă mai lăsați păcăliți de promisiuni deșarte și de explicații halucinante! Vreți să știți unde s-au dus banii, cine i-a furat și cine a protejat hoții!
Nu mai stați cu mâinile în sân, așteptând ca statul să vă apere! Luați furcile și cereți socoteală! Pentru că, așa cum spunea un fermier prahovean, cu lacrimi în ochi: „Ploaia se întoarce, dar pe voi nu vă mai iartă nimeni!”
Incisiv de Prahova este alături de voi! Vom continua să investigăm acest caz și să dezvăluim toate mizeriile din sistemul antigrindină! Nu ne vom opri până când toți vinovații nu vor plăti pentru faptele lor!
Incisiv de Prahova – vocea fermierilor, coșmarul mafiei: Vom continua să luptăm până la capăt!
Ziarul Incisiv de Prahova a fost vocea care a strigat în deșert, avertizând asupra jafului antigrindină! Am fost ridiculizați, ignorați și chiar amenințați! Dar nu am cedat! Am continuat să luptăm pentru drepturile fermierilor, până când am scos la iveală adevărul!
Și nu ne vom opri aici! Vom continua să investigăm acest caz și să dezvăluim toate mizeriile din sistemul antigrindină! Vom publica numele complicilor la acest jaf național! Vom lupta până la capăt pentru ca hoții de ploaie să ajungă la pușcărie!
Pentru că Incisiv de Prahova este vocea fermierilor, coșmarul mafiei! Suntem singurii sănătoși într-o țară de nebuni! Suntem Casandra României, și v-am spus noi că e jaf!
Concluzie: Tunurile cu rachete se îndreaptă spre Rahova, nu spre nori!
Așadar, dragi români, nu mai stați cu mâinile în sân! A susține menținerea unui sistem scump, ineficient și dăunător înseamnă a susține, de fapt, mafia care îl controlează, o rețea bine închegată cu legături strânse în serviciile secrete (pensionari).
Realitatea este simplă:
- sistemul nu are dovezi de eficiență,
- documentele oficiale arată reducerea precipitațiilor,
- fermierii plătesc deja cu recolte compromise,
- mediul este expus la poluare cu iodură de argint.
Suspendarea tragerilor nu a distrus nimic. Dimpotrivă, a fost primul pas spre responsabilitate. România are nevoie de soluții reale la schimbările climatice, nu de specialiști în iluzii, avocați pensionari din serviciile secrete și avize de la balamuc.
Tunurile cu rachete nu se mai îndreaptă spre nori, ci spre Rahova! Pentru că hoții de ploaie trebuie să ajungă direct la pușcărie, nu la vreo emisiune TV unde să se victimizeze!
Vom reveni cu dezvăluiri incendiare și cu numele complicilor la acest jaf național! Stați cu ochii pe noi! (Cristina T.).
Exclusiv
Cum alegi mașina potrivită pentru un road trip în România?

Un road trip prin România este una dintre cele mai frumoase modalități de a descoperi diversitatea peisajelor – de la Transfăgărășan și Transalpina până la Delta Dunării și litoralul Mării Negre. Însă, pentru ca experiența să fie plăcută și fără griji, alegerea mașinii potrivite este la fel de importantă ca traseul în sine.
Dacă te întrebi cum să alegi mașina ideală de închiriat pentru un road trip în România, iată câteva criterii și recomandări care te vor ajuta să iei cea mai bună decizie.
1. Analizează tipul de traseu pe care îl vei parcurge
Primul pas este să te gândești la drumurile pe care vei merge:
- Autostradă și drumuri naționale – ideal pentru mașini compacte sau sedanuri economice.
- Drumuri montane și serpentine – un SUV sau un crossover îți oferă mai multă stabilitate și confort.
- Drumuri de țară sau teren accidentat – un vehicul 4×4 poate fi soluția potrivită.
👉 Dacă planifici un traseu variat, un SUV de dimensiuni medii este adesea cea mai bună alegere.
2. Dimensiunea mașinii și numărul de pasageri
Confortul este esențial în timpul unui road trip. Ține cont de:
- Numărul de persoane – pentru 2-3 pasageri, un hatchback sau sedan este suficient; pentru 4-5 persoane, un SUV sau un break este mai confortabil.
- Spațiul pentru bagaje – dacă planifici mai multe opriri sau drumeții, ai nevoie de un portbagaj încăpător.
- Confort pe distanțe lungi – scaune ergonomice și spațiu suficient pentru picioare fac diferența după câteva ore de condus.
3. Consumul de combustibil și eficiența
Un road trip poate însemna sute sau chiar mii de kilometri. De aceea, consumul este un factor cheie:
- Mașinile economice sunt ideale pentru trasee lungi pe șosele principale.
- SUV-urile și mașinile mai mari oferă confort și putere, dar au un consum mai ridicat.
- Diesel sau benzină? – dieselul poate fi mai eficient pentru drumuri lungi, dar pe distanțe scurte diferența este mică.
4. Dotările și tehnologia
Pe un drum lung, dotările potrivite îți pot face călătoria mult mai plăcută:
- Sistem de navigație – GPS actualizat sau conectivitate Android Auto/Apple CarPlay.
- Aer condiționat automat – indispensabil vara.
- Sisteme de siguranță – ABS, ESP, senzori de parcare sau camere video.
- Cruise control – extrem de util pe autostrăzi și drumuri întinse.
5. Bugetul de închiriere
Un alt aspect important este costul total:
- Închirieri auto pe termen scurt – ideale pentru un weekend sau o vacanță de câteva zile.
- Închirieri auto pe termen lung – potrivite pentru road trip-uri extinse sau pentru cei care vor să combine vacanța cu mai multe opriri.
👉 Nu uita să verifici ce este inclus în preț: asigurare, kilometri, garanție și politica de combustibil.
6. Asigurările și siguranța pe drum
Un road trip înseamnă multe ore la volan și drumuri variate. Pentru liniștea ta:
- Verifică dacă oferta include RCA și CASCO.
- Întreabă despre franșiză și posibilitatea de a o reduce.
- Asigură-te că ai asistență rutieră 24/7 inclusă în contract.
7. Recomandări pentru road trip-uri în România
- Pentru trasee urbane + autostradă (București – Cluj, București – Timișoara): o mașină compactă sau un sedan este suficientă.
- Pentru trasee montane (Transfăgărășan, Transalpina): un SUV sau crossover îți oferă siguranță și putere.
- Pentru vacanțe în familie (Delta Dunării, litoral): un break sau un SUV cu portbagaj mare este alegerea ideală.
Cum te ajută Carhunt să alegi mașina potrivită?
La Carhunt, ai la dispoziție o flotă diversificată pentru orice tip de road trip:
- mașini economice pentru drumuri lungi cu buget redus,
- SUV-uri și crossover-uri pentru trasee montane,
- modele premium pentru confort sporit,
- opțiuni de 7 locuri pentru vacanțe cu familia sau grupurile de prieteni.
În plus, oferim asigurare inclusă, asistență rutieră 24/7 și transparență totală în ceea ce privește costurile. Astfel, te poți bucura de drum fără griji.
Alegerea mașinii pentru un road trip în România depinde de traseu, numărul de pasageri, consum și confort. Pentru drumuri lungi și variate, un SUV este adesea cea mai bună alegere. Pentru vacanțe urbane sau autostradă, o mașină compactă sau un sedan oferă un raport excelent între cost și eficiență.
Indiferent de alegerea ta, Carhunt îți pune la dispoziție mașina potrivită, astfel încât să te bucuri de frumusețea drumurilor din România fără stres și cu costuri corecte.
-
Uncategorizedacum 5 zile
Oltenia Turistică 2.0 – Conferință și Târg, împreună pentru viitorul regiunii
-
Politică localăacum o săptămână
Vizita delegației Heritage Foundation în România: Consolidarea parteneriatului strategic SUA–România
-
Socialacum o săptămână
Alexandru Ferariu – antreprenorul român care își construiește discret imperiul în România și Republica Moldova
-
Evenimentacum o săptămână
Fosa septică ecologică vs. fosa tradițională – ce alegem?
-
Afaceriacum o săptămână
El Studio aniversează 20 de ani de frumusețe și excelență în București
-
Politică localăacum o săptămână
Producătorul țigărilor Carpați și Snagov, datorii la ANAF de 649 mil. lei, intră în concordat preventiv
-
Uncategorizedacum o săptămână
Casa Artelor din Sibiu – șansa unică a României de a câștiga Premiul Publicului Europa Nostra 2025
-
Uncategorizedacum 3 zile
3CHEAPS SOLUTIONS SRL: Două platforme românești care simplifică viața online