Connect with us

Exclusiv

Visul lui a fost să devină poliţist, dar a fost “executat” fără nicio explicaţie! – Comisarul de Prahova

Publicat

pe

Dreptul la apărare în cursul oricărui proces (încă din faza incipientă – vătămarea unui drept) este un drept necontestat, pentru orice persoană, indiferent de: origine, sex, naționalitate, categorie socială și profesională. De ce? Tocmai pentru ca legile proaste, probele obținute fraudulos (ilegal), etc. să poată fi contestate de părți, analizate de judecător și, pe cale de consecință, judecate pe fond.

Ei bine, acest drept fundamental nu se respectă în M.A.I., instituția de forță care are drept obiectiv principal prevenirea și, ulterior, combaterea faptelor antisociale din România. De ce? Un răspuns foarte simplu: fiindcă în M.A.I. nu este nevoie de oameni integrii, profesioniști, cunoscători ai Legii ci de „țăcăniți” care să asculte orbește doar „ce zice” și „ce vrea șeful” (ordine și instrucțiuni de ministru (de regulă nesecrete și nepublicate respectiv secretizate abuziv pentru ca nici măcar „slugile” să nu le cunoască), dispoziții verbale și, eventual, scrise ale șefilor.

Astfel, se nasc dispute între polițiștii din stradă și din frontieră și cetățeni: polițiștii impun cetățenilor „să asculte orbește de ordinele/instrucțiunile/dispozițiile șefilor ierarhici”, nepublicate/secretizate abuziv, inexistente d.p.d.v. juridic/ilegale iar cetățenii, pe bună dreptate, spun: este abuzivă și ilegală solicitarea/acțiunea polițistului. Și, este și normal: cum îmi poți impune tu, polițist, mie, un cetățean/persoană juridică de drept public/privat să „execut orbește «normele» tale interne”, oculte și inculte juridic când încă din preambulul Convenției EDO se statuează preeminența dreptului (adică dreptul (norma) să fie publicat în Monitorul Oficial ca minimă garanție de aducere la cunoștința cetățenilor a Legii, pentru ca aceștia să își poată stabili comportamentul în societate). Ca și completare, în multitudinea de „norme interne” ce se emit în M.A.I., acestea nu sunt aduse la cunoștința propriilor angajați ci doar invocate ca și „temei de drept”/„temei legal” în cuprinsul „circularelor” interne, „norme pe care toată lumea trebuie să le respecte”… hm! Doar bolșevicii și naziștii procedau în acest mod!

În fine, în acest articol vă vom demonstra, din nou, cu probe:

  1. Distincția dintre polțiștii din frontieră (cap.IV din OUG nr.104/2001) respectiv polițiștii din stradă (art. 26 alin.(1) din Legea nr.218/2002) și „căpușele cu epoleți” din structurile suport ale M.A.I.;
  2. Dreptul la asistență juridică pentru polițiști este inexistent.

Așa cum v-am obișnuit, Aparatul central al M.A.I. este capul răutăților, din această instituție pornind proiectele de norme ilegale, inculte juridic (fără motivații juridice pertinente, legitime conform legii nr.24/2000 privind tehnica legislativă), abuzurile și ilegalitățile atât către proprii angajați cât și împotriva cetățenilor simplii, instituțiilor și autorităților de drept public și privat din România.

În demersul SPR „Diamantul” privind asistența juridică a polițiștilor „din stradă” respectiv „din frontieră” au fost interpelate: M.A.I., I.G.P.R., I.G.P.F. și D.G.P.M.B. Bineânțeles că M.A.I. și D.G.P.M.B. nu au răspuns fiindcă în aceste două… entități ale statului Român, Convenția EDO, Constituția și Legea sunt simple facultăți („basme de adormit copiii”) nicidecum norme de drept obligatorii, superioare normelor interne. Mai mult, Aparatul central al M.A.I. și D.G.P.M.B. sunt mult-prea ocupate să ascundă în spatele zidurilor acestora dar și sub uniforma de polițist: pedofili și infractori dovediți de instanțele de judecată (precum Constantin Iulian respectiv Stan Eugen – o fi „coincidență de nume” cu fostul adjunct al DGPMB și finul „chestorului-schimbător de viteză” Voicu Marius revenit „la cârma D.G.P.M.B. după ce ministresa Carmencita la „re-popit”, Stan Cristian Ionuț: un laș și un incult căruia îi este frică să semneze înscrisuri oficiale http://stiri.tvr.ro/un-politist-incomod–la-un-pas-de-concediere_72475.html#view (în prezent, șeful Direcției de Crimă Organizată din IGPR) ?

În fine, potrivit art. 28 alin.(1) lit.o) din Legea nr. 360/2002[1], polițiștii au dreptul la asisitență juridică plătită de statul Român exclusiv pentru faptele pentru care sunt cercetați de organele abilitate în legătură cu munca.

Un răspuns interesant ni-l oferă IGPFR prina adresa nr.10334/2018: „dacă polițistul a acționat conform fișei postului”. Adică, dacă un fals polițist din structurile suport (medical, psihologic, juridic, resurse umane, financiar-contabil, administrativ-logistic, control intern, acționează pentru prinderea unui infractor/persoană care tulbură ordinea și liniștea publică ș.a.m.d. o face ilegal. De aici și concluzia noastră pe care v-am prezentat-o în repetate rânduri: statul Român salarizează, premiază și pensionează lunar, ilegal falși polițiști (structurile suport din M.A.I.)! Adică, plătim taxe și impozite, lunar, pentru ca niște „șobolani de birou” să beneficieze, ilegal, imoral, de uniforma și legitimația polițistului.

Așadar, falșii polițiști din Aparatul central al M.A.I. respectiv structurile suport ale D.G.P.M.B. au toate motivele să nu răspundă solicitării: doar fură, la propriu, banii statului Român pentru a menține în funcții de poliție indivizi care nu îndeplinesc aceste atribuții.

În ceea ce privește asistența juridică a polițistului ce este prevăzută de legiuitor pentru polițiști, trebuie observat că atât IGPR cât și IGPF susțin că „unitățile de poliție” întocmesc comisii și… decid cu privire la acordarea sau nu a acestui drept. Interesant este: care sunt acele unități de poliție, căci nicăieri, în nicio Lege acestea nu sunt definite și nici nu s-a făcut vreodată vreo dovadă a înființării acestora (ordine de ministru privind „înființarea unităților de poliție”)? Așadar, „ne învârtim în jurul cozii”, statul Român continuând „să pompeze”, lunar, bani în „unități de poliție” inexistente dar care „sunt organizate și funcționează”… adică, în mințile „creștine” ale conducătorilor M.A.I., copilul mai întâi merge la școală, se angajează și abia apoi, eventual, se naște (mai știți politicieni care au finalizat studii universitare cu diplomă de licență și, ulterior, au finalizat studiile liceale cu diplomă de bacalaureat? Cam așa gândesc și ăștia care conduc în M.A.I. și Poliție: mai întâi organizezi „unitatea de poliție” și apoi o înființezi…). Bineânțeles că, M.A.I. și structurile-i subordonate/aflate în coordonare sunt debusolate fiindcă personalul din structurile suport nu este obișnuit să respecte Legea ci să o încalce, în cazul de față, prin neacordarea/eludarea dreptului la asistență juridică pentru polițiști. Astfel că, dacă în anul 2016 MAI, IGPR și DGPMB refuzau cu vehemență să respecte Legea prin alocarea de fonduri pentru asistență juridică a polițiștilor cercetați pentru fapte ce au legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu…

În anul 2017, prin Decizia nr. 637/2015, Curtea Constituțională a reținut „caracterul infect” al falșilor polițiști din structurile suport ale M.A.I., conducătorilor inculți și slabi de înger din M.A.I. dar și al politicienilor prin lipsirea polițiștilor de o apărare efectivă prin limitarea acestora la apărători doar din rândurile altor polițiști. Adică, polițistului îi este interzis, prin Legea nr.360/2002, să fie apărat de un avocat ceea ce contravine art. 24 alin.(2) constituție dar, mai ales, a art. 6 din Convenția EDO.

De ce? Nu știm să vă răspundem însă, opinăm că lipsirea polițiștilor de un element fundamental al apărării (avocatul, persoană specializată în drept) își are sediul în:

  • eliminarea polițiștilor incomozi prin probe falsificate chiar de către „colegii” din structurile suport și șefii lor impuși politic/„mafia instituțională” care guvernează M.A.I.-ul;
  • eliminarea polițiștilor care își asumă dreptul de apărator al polițistului cercetat prin intimidare și hărțuire la locul de muncă, tocmai pentru ca orișicine are „tupeul” de a se opune „sistemului” să fie dat ca și exemplu nefast („în fața șefului și la spatele calului nu stai niciodată”-zicală românească);
  • protejarea infractorilor din M.A.I. (precum falșii polițiști din structurile suport, indivizi aflați în incompatibilitate respectiv conflict de interese).

Așadar, M.A.I. și Poliția au devenit instituții ineficiente tocmai pentru că suprimă Legea și își terorizează proprii angajați (prin „cerberii” din structurile suport respectiv șefii inculți și incompetenți care le conduc), persoane ce ar trebui să vegheze la respectarea legii și a drepturilor fundamentale ale cetățenilor țării, exclusiv în beneficiul interlopilor și în detrimentul statului Român.

În concluzie, trebuie ca polițiștii „din stradă” și „din frontieră” să își cunoască și să aibe curajul să își ceară drepturile (precum dreptul la asistență judiciară plătită) altfel, vor menține actualul climat de sclavie (ba chiar îl vor adânci) în care „se scaldă” în prezent. (Cerasela N.).

 

 

 

 

 

 

 

[1] Articolul 28(1) Polițistul are dreptul la: o) suportarea de către unitate a sumelor necesare asigurării asistenței juridice a polițistului, pentru fapte săvârșite de acesta în exercitarea, potrivit legii, a atribuțiilor de serviciu, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne;

Facebook Comments

Exclusiv

WHITE TOWER (XXIII)/Dupa rambusari ilegale de T.V.A asistam la mentinerea masurilor penale – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ)  a respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, de inculpatul Tudose George Radu şi de intimaţii inculpaţi Lupu Mihai şi Nichita Vlad împotriva încheierii, din data de 18 martie 2024, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie. 

Magistrații Curtții de Apel Ploiești au decis, pe 18 martie, înlocuirea măsurii arestării preventive dispusă fată de inculpatul LUPU MIHAI și respectiv față de inculpatul NICHITA VLAD cu măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Totodată, a admis propunerea de prelungire a măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul TUDOSE GEORGE RADU, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23 martie 2024 şi până la data de 21 aprilie 2024, inclusiv. Curtea de Apel (CA) Ploiești a admis propunerea de prelungire a măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpata LUPU MĂRIOARA pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23 martie 2024 şi până la data de 21 aprilie 2024, inclusiv și a respins cererile de înlocuire a măsurii preventive a arestării preventive, respectiv a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar ca neîntemeiată.

Trebuie să precizăm că în acest mega-dosar al mafiei imobiliare din Ploiești multe persoane ÎNCĂ nu au depus plângeri penale din diverse motive (amenințări sau chiar suspecți) și pot să apară noi inculpați, noi suspecți, noi martori. În tentativa de a deruta organele de cercetare, grupul infracțional a pregătit cu lux de amânunte o schemă care, însă, a fost devoalată de anchetatori.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie. Desigur, și încadrările se pot schimba!

Din stenogramele intrate in posesia redactiei ziarului Incisiv de Prahova putem deduce ca implicarea tandemului chestorului Eduard Miritescu si comisarului Ginel Preda in protejarea mafiei White Tower va dinamita M.A.I, I.P.J Prahova si…surpriza…D.I.P.I!

Tentaculele WHITE TOWER continuă să uimească. Tupeul asa zisilor oameni de afaceri nu cunoaște limite, iar procurorii descoperă zilnic noi infracțiuni!

Ultima…descoperire o reprezintă rambursările ilegale de TVA încasate de Mihai si Mărioara LUPU, fără a avea prea multe documente în spate, si fără ca inspectorii ANAF să verifice atent situația.

În plus, indiciile conduc din ce în ce mai des spre fruntasii unui partid politic din Prahova si este o chestiune doar de câteva zile până când persoane importante vor fi aduse la audieri, cu mandat din partea procurorilor.

Reamintim faptul ca, „dezvoltatorul” imobiliar Mihai LUPU turnat de pseudo-ziaristul santajist si spagar Stavri Cătălin! Opt apartamente nu au fost suficiente pentru a asigura protecția!

Mihai Lupu si avocatul Vlad Nichita au fost plasați în arest la domiciliu, după 60 de zile de arest preventiv. Cine urmează în mega-țeapa White Tower?

În acest moment Ploieștiul este scena unui mare scandal cu apartamente de lux, cunoscut drept White Tower, unde proprietarul a vândut de șapte ori un apartament.

Ancheta în mega dosarul de înşelăciune cu apartamente construite în complexurile de locuinţe White Tower şi City Gate din Ploieşti a fost extinsă.

Santajistul si spagarul Catalin Stavri Stavri primește prin intermediari, soția și mama acestuia, 7 (șapte) apartamente. Două soția, cinci mama lui. În acest moment, ambele „păgubite” s-au înscris la masa credală. Într-un context în care apropiații  dezvoltatorilor imobiliari s-au înfipt la masa credală, pe lângă cei cu adevărat păgubiți, cu scopul vădit de a reduce la zero activele din patrimoniul firmei deținute de familia Lupu. Stategia pusă la cale cu lux de amănunte urmărea, de fapt, anularea despăgubirilor pentru cumpărătorii de bună credință.

Stavri, la rândul lui informat de politistii corupti din IPJ Prahova care au protejat aceasta grupare de criminalitate economico-financiar organizata prin tandemul Miritescu-Ginel Preda, grupare infiintata chiar de fostul procuror „Portocala”, schimbă tabăra – în stilu-i caracteristic – și, la data de 11 ianuarie a.c.,, se prezintă de bună voie și nesilit de nimeni la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Nu știm dacă Stavri a depus dovada achitării celor 7 apartamente (dintre care unul înstrăinat de mama acestuia).

Cert este că a urmărit să nu fie urmărit și l-a „sifonat” pe Lupu Mihai, conform surselor noastre judiciare, cum că știe că este cercetat și se așteaptă să fie arestat. Mai mult, spune el, Lupu l-ar fi înșelat și pe Nichita care îi este prieten.

Stilul caracteristic al santajistului spagar Catalin Stavri! Va suna cunoscut acest „Modus operandi” al santajistului si spagarului pseudo-ziaristului? L-a tradat pe Lupu asa cum a facut cu toti:

CamScanner 12-03-2023 (1)

Si dacă tot vorbim despre corectitudine, spaga a fost obținută de la mahărul „mafiei deseurilor” din Prahova, cel pe care Stavri îl calcă în picioare de ceva timp încoace, deoarece a refuzat sa ii mai dea spaga la santaje!

Pe acelasi principiu de golaniada, santajistul spagar il facea ulterior interlop pe prietenul sau de pahar, Fane Capatana care ii achita mesele!

In fotografia primită la redacție il arată pe STAVRI la masă cu FANE CĂPĂȚĂNĂ, dar si cu politisti din IJP PRAHOVA, semn că legăturile sunt extrem de multe. Poate acum se intelege atacurile si santajele media la care a aderat si un senator! Poate intelegem si protectia de care se bucura Muresan Catalin cel cu Bomba Ecologica de la Pleasa (cititi aici.) , dar si nasul Belu, prietenul de pahar al santajistului alaturi de un politist de la „flagrante”!

Sau va posta cu eterna „DOCUMENTARE” ca in cazul drogurilor. S-a documentat stand alaturi de „infractori”, chiar daca documentarea s-a lasat cu santaje si obtinerea de foloase ca cele de mai sus. Ulterior cu transformarea acestora in infractori si desfiintati in media santajista!

In poza de mai sus avem Gruparea de infractori (Catalin Stavri, Belu Claudiu si Muresan Catalin),  o grupare acoperita si protejata de politisti corupti din IPJ Prahova si de tandemul Miritescu – Ginel Preda – care sta alaturi de cel ce este numit acum infractor, Fane Capatana si alaturi de un politist din IPJ Prahova!

De altfel, sursele noastre susțin că foarte curând vor fi aduse la audieri si alte persoane din această grupare care a acaparat Ploiestiul! Sa vedem daca procurorul de caz a putut fi indus in eroare („pacalit”) de sifonarea santajistului si schimbarea taberei dupa modelul sau caractersitic. (Cristina T.).

N. R -In Prahova exista un pseudo ziarist santajist si spagar, pe numele lui STAVRI CATALIN , zis PESTE, care la varsta de 28 de ani, a fost implicat intr-un dosar penal.

Ancheta noastra are la baza rechizitoriul din dosarul nr. 85/D/P/2005, din 08.05.2006,  in care STAVRI CATALIN, zis PESTE a fost parte ca si consumator de droguri, alaturi de prietena sa de la acea vreme. In afara de numele intregral al jurnalistului vom da publicitatii doar initialele celor care au fost parte in dosar, pentru ca nu ei fac obiectul acestui material jurnalistic.

Persoanele sunt urmatoarele:

Inculpati

P.A., cercetat in stare de arest preventiv, pentru savarsirea infractiunilor prevazute si pedepsite de art. 2 alin 1 si art. 4 alin1 si art. 5 din Legea 143/2000

T.I.R., cercetat in stare de arest preventiv pentru savarsirea infractiunilor prevazute si pedepsite de art. 2 alin 1 si art 4 alin 1 din Legea 143/ 2000

Invinuiti

S.M.S.

P.V.C.- ambii cercetati pentru savarsirea infractiunii prevazute si pedepsite de art. 2 alin. 1,2 din Legea 143/ 2000

STAVRI CATALIN

S.L.E.- ambii cercetati pentru savarsirea infractiunii prevazuta si pedepsita de art 4 alin. Din Legea 143/2000

Legenda

Legea nr 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri

Art. 1

In prezenta lege termenii si expresiile de mai jos au urmatorul inteles:

  1. a) substante aflate sub control national – drogurile si precursorii inscrisi in tabelele-anexa nr. I-IV care fac parte integranta din prezenta lege; tabelele pot fi modificate prin ordonanta de urgenta a Guvernului, prin inscrierea unei noi plante sau substante, prin radierea unei plante sau substante ori prin transferarea acestora dintr-un tabel in altul, la propunerea ministrului sanatatii;
  2. b) droguri – plantele si substantele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care contin asemenea plante si substante, inscrise in tabelele nr. I-III;
  3. c) droguri de mare risc – drogurile inscrise in tabelele nr. I si II;
  4. d) droguri de risc – drogurile inscrise in tabelul nr. III;
  5. e) precursori – substantele utilizate frecvent in fabricarea drogurilor, inscrise in tabelul nr. IV;
  6. f) inhalanti chimici toxici – substantele stabilite ca atare prin ordin al ministrului sanatatii;
  7. g) consum ilicit de droguri – consumul de droguri aflate sub control national, fara prescriptie medicala;
  8. h) toxicoman – persoana care se afla in stare de dependenta fizica si/sau psihica cauzata de consumul de droguri, constatata de una dintre unitatile sanitare stabilite in acest sens de Ministerul Sanatatii;
  9. i) cura de dezintoxicare si supravegherea medicala – masurile ce pot fi luate pentru inlaturarea dependentei fizice si/sau psihice fata de droguri;
  10. j) livrarea supravegheata – metoda folosita de institutiile sau organele legal abilitate, cu autorizarea si sub controlul procurorului, care consta in permiterea trecerii sau circulatiei pe teritoriul tarii de droguri ori precursori, suspecti de a fi expediati ilegal, sau de substante care au inlocuit drogurile ori precursorii, in scopul descoperirii activitatilor infractionale si al identificarii persoanelor implicate in aceste activitati;
  11. k) investigatori acoperiti– politisti special desemnati sa efectueze, cu autorizarea procurorului, investigatii in vederea strangerii datelor privind existenta infractiunii si identificarea faptuitorilor si acte premergatoare, sub o alta identitate decat cea reala, atribuita pentru o perioada determinata.

Art. 2

(1)   Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea in vanzare, vanzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpararea, detinerea ori alte operatiuni privind circulatia drogurilor de risc, fara drept, se pedepsesc cu inchisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

Art. 4

Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea,    transformarea, cumpararea sau detinerea de droguri pentru consum propriu, fara drept, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 5 ani.

Art. 5

Punerea la dispozitie, cu stiinta, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinte sau a oricarui alt loc amenajat, in care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit in asemenea locuri se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 5 ani si interzicerea unor drepturi.

Firul evenimentelor

Actiunea porneste in iunie 2005, cand un individ ( O.C) arestat in alta cauza, a sesizat organele de politie cu faptul ca T.I.R. in perioada 2003- 2004, impreuna cu sora sa si I.L.D ar fi consumat si comercializat droguri de risc si mare risc( cannabis si ectasy) pe raza municipiului Campina, pe care le procura prin intermediul lui S.M.S.

In luna octombrie 2005, T.I.R. a aflat de la prietenul sau P.A, ca acesta din urma ar fi procurat cannabis, motiv pentru care, pentru a testa calitatea drogului s-a deplasat in Ploiesti, unde P.A locuia fara forme legale si au consumat impreuna cannabis folosind o pipa confectionata artizanal de P.A.( aceeasi pipa pe care si STAVRI CATALIN, zis PESTE a folosit-o pe 24.11.2005, dupa cum veti vedea).

Odata cu aceasta sesizare a lui O.C, actiunea politistilor de la Biroul de Combatere a Crimei Organizate( BCCO) s-a pus in miscare si primul pas a fost ascultarea/ inregistrarea convorbirilor telefonice,  pe baza autorizatiei nr. 2(23), din 06.11.2005, eliberata de Tribunalul Prahova in dosarul 8/PI/2005, asa cum se regaseste la fila 150- 154 din dosar.

In paralel, asa cum reiese din rechizitoriu, a fost interceptat si inregistrat telefonul inculpatului P.A., in baza autorizatiei nr. 42/ 27.11.2005, eliberata de Tribunalul Prahova

In dosarul 11/PI/2005, conform filei 217-230.

Atat dosarul lui T.I.R. cat si cel al lui P.A. au fost conexate intr-unul singur, respectiv 85/D/P/2005, din care va relatam faptele. Din iunie pana in octombrie lucrurile s-au miscat cu rapiditate, iar printre inculpatii si invinuitii invocati a fost infiltrat si un investigator acoperit, caruia o sa ii citam doar initialele din dosar, adica T.M. Astfel, tot ce se intampla era sub control, in primul rand prin implementarea investigatorului acoperit in grupul infractional si in al doilea rand prin ascultarea/ inregistrarea convorbirilor telefonice.

Un grup infractional in care „nimereste” si Stavri

Pentru ca, asa cum spuneam, BCCO avea totul sub control, orice aparitie in acel grup era stiuta in timp util si real. In baza interceptarilor telefonice s-a aflat ca in data de 24.11.2005 “ la domiciliul lui P.A. ( n.r- din Ploiesti, Soseaua Vestului, nr. 11, Bl. 1, ap. 100) urmeaza a se prezenta doua persoane identificate ca fiind STAVRI CATALIN, zis PESTE si S.L.E. care au solicitat inculpatului sa le ofere spre consum droguri. In seara aceleasi zile, cei doi au patruns in domiciliul inculpatului unde au consumat cannabis, impreuna cu acesta, folosind pipa confectionata artizanal”.

Interceptarea convorbirilor a scos la iveala faptul ca a doua zi, dupa chermeza la care a participat si jurnalistul STAVRI CATALIN, zis PESTE, P.A. urma sa se deplaseze la locuinta parintilor din Campina ca sa distribuie inculpatului T.I.R. o cantitate de droguri. Potrivit planului stabilit in seara de 24 octombrie, a doua zi P.A. s-a deplasat la Campina, doar ca pe drum a fost oprit de o echipa operativa formata din politisti ai BCCO si coordonata de un procuror care, dupa ce s-a legitimat a efectuat o sumara perchezitie corporala si a bagajelor, identificandu-se in geanta sa de umar pipa folosita in noaptea precedenta, la care a participat si STAVRI CATALIN, zis PESTE.

Chiar in aceeasi zi, in baza autorizatiei de perchezitie nr. 27 s-a patruns in imobilul din Soseaua Vestului, unde s-a efectuat o perchezitie ridicandu-se cantitatea de 38 de grame de materie vegetala cu ambalaj, ce se afla pe sifonierul din sufragerie dar si doua felii de paine pe care se afla materie vegetala arsa( fila 238- 254).

Sa vina comanda…Cannabis pe paine pentru jurnalist

Chermeza la care a participat STAVRI CATALIN, zis PESTE si unde s-a consumat cannabis pe paine i-a atras acestuia implicarea activa in dosarul 85/D/P/2005, ca si consumator, asa cum recunoaste in declaratia sa, care se regaseste la fila 83-85. Materia vegetala arsa, de pe cele doua felii de paine a fost supusa unei constatari tehnico- stiintifice la Laboratorul de Analize Fizico- Chimice- Droguri, din cadrul Directiei de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti, concluzionandu-se ca materia vegetala arsa cantareste, in sine, 15 grame si contine tetrahidrocannabinol(THC), substanta psihotropa biosintetizata de planta cannabis( fila 268- 271).

Pentru cei care nu stiu,  Cannabis sativa contine peste 400 de compusi pe langa substanta psihoactiva, delta-9-tetrahidrocannabinol (THC), o moleculă psihoactivă ce produce senzațiile asociate cu consumul de marijuana si  are ca efect principal, tulburarea de memorie. Poate aceasta e cauza care sta la baza povestii induiosatoare pe care STAVRI CATALIN zis PESTE a prezentat-o intr-o conferinta de presa din acea vreme.

Consecintele

Inainte de a va prezenta povestea credem ca este bine sa stiti ce consecinte a avut noaptea de pomina a jurnalistului de investigatii STAVRI CATALIN zis PESTE, atat pentru el cat si pentru ceilalti invinuiti sau inculpati, conform hotararii instantei. Dar nu inainte de a mai cita un pasaj important din rechizitoriu: “ Instanta de judecata urmeaza a se pronunta asupra aplicarii art. 33 lit. a din Codul Penal, privind concursul real de infractiuni, in cazul celor trei acte materiale  prin care P.A. a oferit droguri in vederea comercializarii si respectiv consumului propriu inculpatului T.I.R. si invinuitilor Stavri Catalin si S.L.E, precum si in cazul consumului de droguri practicat impreuna cu acestia”. De asemenea, mai este de remarcat ca “ Fapta invinuitilor Stavri Catalin si S.L.E intrunesc elementele constitutive ale infractiunii prevazute si pedepsite de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000. Datorita faptului ca acestia au participat o singura data la consumul de droguri cu inculpatul P.A., neexistand elemente care sa conduca la concluzia ca acestia sunt implicati in traficul de droguri sau ca au si alte acte materiale specifice consumului de droguri, se apreciaza ca fapta lor nu prezinta pericolul social al unei infractiuni, urmand a se dispune fata de acestia scoaterea de sub urmarire penala si aplicarea unei masuri cu caracter administrativ- amenda, in cuantum de 10.000.000 lei pentru fiecare”. In final, asa cum reiese din documentele pe care le am in fata, toti au fost scosi de sub urmarire penala, numai STAVRI CATALIN zis PESTE si prietena sa de la cea vreme au fost doar amendati, fiind scapati de Miritescu si Ginel Preda!.

In concluzie, Stavri a consumat cannabis pe paine, potrivit rechizitoriului si propriei sale declaratii.  Desi  faptele erau evidente, omu’ a incercat sa arunce pe politistii de la BCCO ca ar avea ceva cu el si ca va declansa un razboi personal cu acestia. Il vom cita mai jos cu franturi rupte dintr-un articol “bomba” scris de mana lui.

Falsa poveste din jurul consumului de droguri

Povestea tesuta de Stavri Catalin a avut un singur cuvant de ordine: DOCUMENTARE. In conferinta de presa, pe care tinut-o dupa ce a achitat amenda administrativa si tot procesul a fost incheiat, a incercat sa ne induioseze pe toti cei prezenti, ca a fost la fata locului in noaptea consumului de droguri, pentru o documentare care avea sa rupa gura targului printr-un articol ulterior. Daca documentare inseamna sa consumi cannabis pe paine, atunci documentare sa fie. Iata scuzele pe care le scrie jurnalistul, in 18.10.2007, in favoarea nevinovatiei lui:

“Acum, vreau sa povestesc pe scurt un fragment din VIATA mea, nu de cand m-am nascut ci de cand am intrat in presa. Bun. Vreau sa mentionez ca asta nu e vaicareala, pur si simplu vreau sa povestesc, hai sa zicem ca simt nevoia. Am crescut fara parinti( asta se leaga oarecum cu legaturile mele cu lumea interlopa) si acum 3 ani, Marin Marian( d’ale lui Mitica) de la TVR 2 a stat la o bere cu mine si cica “m-a citit” si mi-a propus sa lucrez in presa, la un prieten de-al lui, Mihai Nicolae( Misu) de la Viata Prahovei( VP). Victor Preda era redactor sef atunci la VP. Si aici incepe povestea mea ca ziarist…

Eu, care faceam tot felul de combinatii si castigam cam de 6-7 ori salariul de la VP, am acceptat pur si simplu sa muncesc…Ma bucuram ca renuntasem la viata de Golan si castigam multi bani muncind”. De aici incolo vine povestea <<documentarii>>.

“…Ei bine, dupa un articol intitulat ( parca, nu-mi amintesc preabine) <<Canabis pe toate strazile>>, Crima Organizata a trecut la cosit si s-a gandit cum sa ma lege la gura. Sansa lor a venit imediat, dupa ce un fost prieten de-al meu mi-a spus ca-mi da pe tava o retea de traficanti, cu conditia sa ii spun unde gaseste canepa( canabisul). Am acceptat si am demarat o ancheta, martori imi sunt doi politisti ( surse de-ale mele). Problema a intevenit cand seful de la Crima Organizata, comisarul sef Eugen Serghie m-a contactat sa-mi spuna ca nu trebuia sa scriu ce am scris si ca nu exista canepa pe strada. Atunci am comis-o rau de tot,  asta pentru ca m-am dus la Podul de Lemn de langa caminul Rafinorilor si am rupt o craca dintr-o planta de canepa si i-am trantit-o pe birou lui Serghie. A luat foc. A mentionat ca poate sa ma aresteze pentru simplul fapt c-am pus mana pe rahatul ala de iarba. Cica asa era legea. Imediat, am fost filat. Mi s-au ascultat telefoanele si asa am ajuns la cel care-mi promisese ca-mi da pe tava reteaua de traficanti”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

DXOMARK a desemnat HONOR Magic6 Pro drept “Smartphone-ul cu cea mai performantă cameră foto din lume”

Publicat

pe

De

HONOR Magic6 Pro a fost recunoscut ca având cea mai performantă cameră foto din lume, obținând un punctaj remarcabil de 158 în clasamentul DXOMARK pentru această categorie. Astfel, HONOR Magic6 Pro stabilește un nou standard de excelență în fotografia pe smartphone.

Această performanță subliniază devotamentul HONOR pentru a redefini limitele tehnologiei smartphone-urilor, prin angajamentul constant în cercetare și dezvoltare pentru a atinge excelența în tehnologia camerei foto. Scopul este de a oferi utilizatorilor o experiență fotografică de neegalat în lumea fotografiilor realizate cu un smartphone.

De ce este important:

Leadership în fotografie: Obținerea primului loc în clasamentul camerelor foto DXOMARK subliniază calitatea excepțională și capacitatea sistemului foto al HONOR Magic6 Pro, stabilind un nou standard pentru fotografia pe smartphone.

AI Motion Capture: Tehnologia avansată AI Motion Capture de pe HONOR Magic6 Pro duce fotografia la un nou nivel de claritate, surprinzând fiecare moment cu o precizie uimitoare.

Perfecțiune pe toate planurile: Depășind limitele fotografiei, HONOR Magic6 Pro excelează și la calitatea audio, display și rezistența bateriei. Prin obținerea a cinci distincții DXOMARK Gold 2024, smartphone-ul își consolidează statutul de flagship multifuncțional.

Pentru mai multe detalii, vedeți prezentarea realizată de DXOMARK pentru HONOR Magic6 Pro.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

Soluții practice pentru problemele frecvente de iluminat rezidențial

Publicat

pe

De

aplica tavan led 10w

Iluminatul joacă un rol esențial în crearea unui spațiu confortabil, funcțional și estetic plăcut. Cu toate acestea, problemele de iluminat pot fi frecvente, de la lumina insuficientă în anumite zone la dificultatea de a crea un efect de iluminare stratificat sau de a obține atmosfera dorită. Acest articol prezintă soluții practice și detaliate pentru a aborda problemele comune de iluminat și a crea un spațiu bine iluminat și primitor.

Probleme frecvente de iluminat

Lumina insuficientă: Una dintre cele mai comune probleme este lipsa de lumină în anumite zone ale unei camere. Acest lucru poate fi cauzat de o serie de factori, cum ar fi:

    • Lipsa de corpuri de iluminat: O cameră poate fi pur și simplu sub-iluminată dacă nu are suficiente surse de lumină.
    • Amplasarea necorespunzătoare a corpurilor de iluminat: Corpurile de iluminat pot fi amplasate în poziții care nu oferă suficientă lumină în zonele cheie, cum ar fi spațiul de lucru sau de citit.
    • Alegerea becurilor cu o putere prea mică: Becurile cu o putere prea mică nu vor oferi suficientă lumină pentru a ilumina o cameră corespunzător.

Lipsa de iluminare stratificată: Iluminarea stratificată este esențială pentru a crea un spațiu confortabil și funcțional. Această tehnică implică combinarea diferitelor tipuri de iluminat, cum ar fi:

    • Iluminatul ambiental: Oferă o lumină generală și uniformă în toată camera. Poate fi obținut prin folosirea de plafoniere, aplice de perete sau lustre. (Un exemplu de iluminat ambiental versatil și modern îl oferă aplica tavan led 10w – Descoperă aici o varietate de modele și alege soluția ideală pentru spațiul tău!)
    • Iluminatul de accent: Este utilizat pentru a evidenția anumite elemente din cameră, cum ar fi tablouri, opere de artă sau plante. Poate fi obținut prin folosirea de spoturi, proiectoare sau lampadare.
    • Iluminatul de sarcină: Oferă o lumină concentrată pentru anumite activități, cum ar fi cititul, scrisul sau gătitul. Poate fi obținut prin folosirea de lampi de birou, lampi de podea sau lampi suspendate deasupra blatului de bucătărie.

Dificultăți în crearea atmosferei dorite: Iluminatul poate fi folosit pentru a crea o varietate de atmosfere, de la relaxant la energizant. Cu toate acestea, poate fi dificil să alegi soluțiile de iluminat potrivite pentru a obține atmosfera dorită. De exemplu, o lumină prea puternică poate crea o atmosferă tensionată, în timp ce o lumină prea slabă poate crea o atmosferă obositoare.

Soluții practice

Amplasarea strategică a corpurilor de iluminat

Pentru a suplimenta lumina naturală: Amplasați corpuri de iluminat în zonele care nu primesc suficientă lumină naturală, cum ar fi colțurile camerei sau zonele umbrite de mobilă.

Pentru a crea un efect de iluminare stratificată: Combinați diferite tipuri de iluminat, cum ar fi plafoniere pentru iluminatul ambiental, spoturi pentru iluminatul de accent și lampi de birou pentru iluminatul de sarcină.

Pentru a crea o atmosferă specifică

Temperatura de culoare joacă un rol esențial în crearea atmosferei dorite. Becurile cu temperaturi de culoare diferite pot influența starea de spirit:

Lumina caldă (2700K – 3000K): Ideală pentru spații unde se dorește o atmosferă relaxantă și primitoare, cum ar fi:

      • Living: Canapea, fotolii
      • Dormitor: Pat, noptieră
      • Sufragerie: Masă de dining

Lumina caldă promovează relaxarea, creează o ambianță intimă și favorizează somnul.

Lumina neutră (3500K – 4000K): Se potrivește pentru spații unde este necesară o lumină naturală și echilibrată, cum ar fi:

      • Bucătărie: Blat de lucru, chiuvetă
      • Baie: Oglinzi, duș
      • Birou: Spațiu de lucru

Lumina neutră oferă o percepție clară a culorilor și este ideală pentru activități ce necesită concentrare.

Lumina rece (5000K – 6500K): Recomandată pentru spații unde se dorește o atmosferă energizantă și o lumină puternică, cum ar fi:

      • Spațiu de lucru: Birou, atelier
      • Spatii comerciale: Magazine, showroom-uri
      • Zone de depozitare: Garaje, hale

Lumina rece stimulează concentrarea, atenția și vigilența.

Utilizarea becurilor cu puterea corectă

Luați în considerare dimensiunea camerei: Becurile cu o putere mai mare (de exemplu, becuri LED de 10W sau mai mult) vor fi necesare pentru a ilumina o cameră mare, în timp ce becurile cu o putere mai mică (de exemplu, becuri LED de 4W) pot fi suficiente pentru o cameră mică.

Luați în considerare tipul de activitate: Alegeți becuri cu o putere mai mare pentru zonele unde se desfășoară activități care necesită o lumină mai concentrată, cum ar fi spațiul de lucru, cititul sau lucrul manual.

Aderența la principiul proporționalității

  • Înălțimea camerei:În încăperile cu tavane înalte, utilizarea unor corpuri de iluminat suspendate sau cu lungime reglabilă poate fi necesară pentru a asigura o iluminare adecvată.
  • Scopul spațiului:Iluminatul pentru o bucătărie va necesita o abordare diferită față de iluminatul pentru un dormit. De exemplu, în bucătărie, zonele de lucru precum blatul vor necesita o iluminare mai puternică și mai concentrată, în timp ce dormitorul va necesita o iluminare ambientală mai difuză pentru a crea o atmosferă relaxantă.

În concluzie, prin utilizarea soluțiilor practice prezentate mai sus, puteți aborda problemele frecvente de iluminat și puteți crea un spațiu bine iluminat care să se potrivească nevoilor și preferințelor dumneavoastră. Este important să rețineți că alegerea soluțiilor de iluminat potrivite necesită o analiză a spațiului specific, ținând cont de:

  • Dimensiunea și aspectul camerei
  • Cantitatea de lumină naturală disponibilă
  • Activitățile care se desfășoară în cameră
  • Atmosfera dorită

Luând în considerare acești factori și aplicând sugestiile de mai sus, puteți crea un plan de iluminat eficient și estetic pentru orice încăpere.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Uncategorized11 minute inainte

Samsung Galaxy Tab S6 Lite (2024): Stil și funcționalitate într-un pachet complet

Tableta include celebrul S Pen, un design elegant și o baterie de lungă durată perfectă pentru a duce la bun...

Uncategorized40 de minute inainte

SWISS CLINICS participă la AMWC Monaco 2024, cel mai important congres mondial de medicină estetică și anti-îmbătrânire din lume

AMWC Monaco 2024 are loc în cadrul Grimaldi Forum, în perioada 27-29 martie, și aduce împreună peste 15.000 de participanți Swiss...

Uncategorized21 de ore inainte

UP Generation lansează Life Skills Pro: Primul program de mentorat din România care transformă viitorul tinerilor

București, 27 martie, 2024: Cu obiectivul de a aduce soluții și sprijin unei generații aflate în căutarea direcției și a...

UncategorizedO zi inainte

Cum s-a schimbat relația românilor cu băncile în ultimii 8 ani? De la zeci de mii de procese, la negociere și rezolvare amiabilă

27 martie, București. Radiografia sistemului bancar prin prisma evenimentelor petrecute în acest domeniu în ultimii 15 ani este principala temă...

UncategorizedO zi inainte

Samsung extinde Galaxy AI cu One UI 6.1

Samsung Electronics îmbunătățește experiența utilizatorilor pe o gamă largă de dispozitive Galaxy prin lansarea actualizării One UI 6.1*. Începând cu 28...

Uncategorized2 zile inainte

Kingston Digital lansează SSD-urile industriale i-Temp

formate de 2,5-inch & M.2 2280 Pentru integratorii de sisteme și inginerii de proiectare Managementul ciclului de viață și asistență...

Eveniment2 zile inainte

NAVITEL a lansat o nouă cameră de bord auto: NAVITEL R35

NAVITEL a lansat la începutul anului noua cameră de bord auto NAVITEL R35 care este proiectată pentru a oferi o experiență de...

Viața în București3 zile inainte

De ce sa alegi pantofii sport cu platforma?

În universul modei contemporane, acesti pantofi sport cu platforma au devenit o alegere tot mai populară printre femeile moderne care...

Uncategorized3 zile inainte

BenQ lansează PD3225U, un nou monitor de design pentru utilizatorii de Mac și MacBook Pro

Alăturându-se seriei de monitoare profesionale, PD3225U este o necesitate pentru designeri, fotografi și creatori de conținut București, România,  Martie 2024 –...

Sian Beauty Concept Sian Beauty Concept
Social3 zile inainte

Epilarea definitivă: Sfaturi pentru o piele fină și netedă

Visul unei pieli mereu netede și catifelate, fără grija firelor de păr nedorite, poate deveni realitate cu ajutorul epilării definitive....

Exclusiv6 zile inainte

WHITE TOWER (XXIII)/Dupa rambusari ilegale de T.V.A asistam la mentinerea masurilor penale – Ziarul Incisiv de Prahova

 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ)  a respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de...

Muzeul Judeţean Argeş Muzeul Judeţean Argeş
Social6 zile inainte

Muzeul Judeţean Argeş – parteneriat cu Muzeul Național Bran

Alături de Cornel Popescu, managerul Muzeul Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu a avut o întâlnire extrem de interesantă cu reprezentanții...

Exclusiv6 zile inainte

DXOMARK a desemnat HONOR Magic6 Pro drept “Smartphone-ul cu cea mai performantă cameră foto din lume”

HONOR Magic6 Pro a fost recunoscut ca având cea mai performantă cameră foto din lume, obținând un punctaj remarcabil de 158...

Cum afectează disponibilitatea locurilor de parcare prețul apartamentelor în București? Cum afectează disponibilitatea locurilor de parcare prețul apartamentelor în București?
Uncategorized7 zile inainte

Cum afectează disponibilitatea locurilor de parcare prețul apartamentelor în București?

Disponibilitatea locurilor de parcare este un factor crucial în evaluarea prețului apartamentelor în București, un oraș cu o infrastructură urbană...

Eveniment7 zile inainte

Ascultă muzica preferată și gestionează apelurile cu ușurință în mașină cu Navitel BHF02 BASE

Navitel prezinta modulatorul FM auto, BHF02 BASE, un dispozitiv revoluționar care îți permite să te bucuri de muzică și să...

Uncategorized7 zile inainte

Cancerul de prostată: Tratamente fără frontiere cu ajutorul experților din Turcia

Cancerul de prostată, una dintre cele mai răspândite forme de cancer întâlnite la bărbați în întreaga lume, reprezintă o provocare...

Știrea Zilei