Exclusiv
EXCLUSIV/Inculpați sau doar suspecți, deocamdată, „paraditorii” din „lotul DNA Ploiești” își așteaptă verdictul
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii urmează să decidă, în şedinţa de marţi, 15 ianuarie, avizarea revocării procurorului Lucian Onea de la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti. Onea a condus DNA Ploieşti până anul trecut, când a fost pus sub urmărire penală şi suspendat din funcţie.
Joi, 10 ianuarie, procurorul-şef adjunct al DNA Nistor Călin, care exercită atribuțiile procurorului șef al DNA, a solicitat avizarea revocării lui Onea, „întrucât acesta și-a exercitat în mod necorespunzător atribuțiile specifice funcției deținute”.
Tot în şedinţa din 15 ianuarie, Secţia pentru procurori a CSM va lua în discuţie propunerea de prelungire a delegării în funcţia de procuror şef al Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA a procurorului Nicolae Marin. Acesta ocupă funcţia de şef DNA Ploieşti din august 2018. Procurorul Marin a intrat în conflict cu Laura Codruţa Kovesi, în ultimele luni în care aceasta a condus DNA. După ce Kovesi a solicitat teste poligraf în DNA, pentru a afla cine a scurs în presă o înregistrare audio într-o şedinţă internă, Nicolae Marin a sesizat Inspecţia Judiciară, alături de Mihaiela Iorga Moraru şi Doru Ţuluş.
După cum v-am informat, Unitatea „de elită” DNA Ploieşti se transformă oficial în grup infracţional organizat. Este practic o premieră în Justiţie ca o întreagă unitate de parchet să fie acuzată că ar fi grup infracţional organizat. Procurorii Secției pentru anchetarea magistraților au extins acuzațiile în dosarul în care sunt vizați Lucian Onea și Mircea Negulescu, de la DNA Ploiești, aceștia urmând să fie cercetați și pentru constituire de grup infracțional organizat, după ce, joi, alți procurori din cadrul filialei au fost de asemenea audiați.
Procurorul de la secția specială care îi anchetează pe procurorii DNA Ploieşti este Adina Florea, adjuncta de la SIIJ şi candidat a lui Tudorel Toader pentru şefia DNA.
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât încetarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti pentru procurorul Alfred Savu şi revenirea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, unitate de parchet de la care provine, pentru Giluela Deaconu și revenirea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina și pentru Elena Cerasela Răileanu și revenirea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, procurorii care se ocupau cu „paradeala”.
În urma unei anchete comune demarate de publicațiile Incisiv de Pahova si stirileproprahova.ro procurorii Lucian Onea, Mircea Negulescu, Alfred Virgiliu Savu, Giluela Deaconu, Elena Cerasela Răileanu și ofițerii de poliție judiciară Gabriela Florea și Mihai Iuliano Iordache și Nicolae Adrian Chiriță se fac vinovați de constituirea unui grup infracțional organizat care, în perioada 2013-2016, prin dosarele făcute „de paradeală” sau din simple „fetișuri” au acționat în scopul comiterii infracțiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, fals intelectual și uz de fals, încălcarea drepturilor și libertăților unor persoane, chiar dacă acestea erau nevinovate, divulgarea unor secrete de stat, abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Procurorii Lucian Onea, Mircea Negulescu, zis Portocală, și polițistul Mihai Iuliano Iordache de la DNA Ploiești sunt acuzați că, în perioada 2013-2016, ar fi constituit un grup infracțional organizat la care ar fi aderat procurorii Giluela Diaconu, Cerasela Răileanu, Alfred Savu şi poliţista Gabriela Florea. Aceștia sunt acuzaţi şi de mai multe infracţiuni de represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă.
„Cercetare abuzivă prev. de art. 280, alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, în calitate de procuror DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti, cu prilejul instrumentării dosarului penal nr. 183/P/2013, a exercitat presiuni şi constrângeri faţă de persoana vătămată Cosma Vlad Alexandru, cercetat în calitate de inculpat, în scopul de a-l determina să dea declaraţii cu privire la numiţii Ponta Victor Viorel, Ghiţă Sebastian Aurelian, Dragnea Liviu, Savu Daniel, (fost senator PSD – n.r.) Tudose Liviu Mihail (procuror general adjunct la Parchetul Curţii de apel Ploieşti – n.r.), Voloşevici Andrei, Bădescu Iulian (foşti primari PDL şi respectiv PSD ai municipiului Ploieşti – n.r.)”, se arată în documentul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii
Procurorii şi poliţiştii de la DNA Ploieşti sunt acuzaţi şi de inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual, divulgarea informaţiilor secrete de stat şi abuz în serviciu, fals, uz de fals şi instigare la fals. Procurorii DNA Ploieşti sunt acuzaţi că l-ar fi constrâns pe fostul deputat PSD, Vlad Cosma, să falsifice probe împotriva fugarului Sebastian Ghiţă. Procurorii ar fi măsluit documente pentru a-l acuza pe Ghiţă de coruperea alegătorilor din Republica Moldova la alegerile prezidenţiale din 2014 şi ar fi acordat duble sau triple identităţi unor persoane. De exemplu, Vlad Cosma era şi inculpat, şi martor denunţător, şi martor ameninţat cu identitate protejată.
„În perioada 2013-2016, în mod repetat, în baza rezoluţiei infracţionale unice, în exercitarea funcţiei de procuror şef serviciu (Lucian Onea – n.r.) la DNA – Serviciul teritorial Ploieşti, încălcând atribuţiile de serviciu astfel cum acestea sunt reglementate de Legea 304/2004 (…), prin aceea că a permis în mod nelegal procurorului Negulescu Mircea să intrevină în anchetele desfăşurate de alţi procurori de caz, chiar şi în propriile anchete; a permis aministrarea materialului probator în dosare penale cu încălcarea dispoziţiiilor art. 2, art. 4, art. 5, art. 11 Cod procedură penală care reglementează legalitatea procesului penal, prezumţia de nevinovăţie, aflarea adevărului, respecatrea demnităţii umane şi a vieţii private, art. 100 care reglementează administrarea probelor, art. 101 care reglementează principiul loialităţii administrării probelor, art. 103 care reglementează aprecierea probelor, art. 125-126 Cod procedură penală referitoare la martorii ameninţaţi şi măsurile de protecţie dispuse în cursul urmăririi penale, dispoziţiile constituţionale care reglementează drepturile şi libertăţile părţilor din proces, cu consecinţa vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor care au fost transformate în ţinte de către procurorii din cadrul DNA – Serviciul teritorial Ploieşti (….) L-a instigat (Onea – n.r.) în mod direct şi nemijlocit la contrafacerea, fără vinovăţie, pe Cosma Vlad Alexandru a următoarelor înscrisuri sub semnătură privată:
- sesizarea formulată de către persoana căreia i s-a atribuit identitatea de Serghei Petruş;
- Tabelele în cuprisnul cărora s-au consemnat nume şi numere de telefon ale unor persoane cetăţeni moldoveni;”, se arată în procesul verbal de aducere la cunosţiinţă a acuzaţiilor formulate de SIIJ”.
Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror DNA Mircea Negulescu erau deja urmăriţi penal în acest dosar de mai bine de jumătate de an. Ei sunt suspendaţi din funcţie, fără a fi retribuiți. În plus, pe lângă infracțiunile enumerate mai sus, inculpatul Negulescu Mircea este acuzat și de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, pretinzând favoruri sexuale, și compromiterea intereselor justiției.
Alte persoane cărora li s-au încălcat drepturile și libertățile, dispunându-se privarea de libertate și trimiterea în judecată a acestora, cunoscând că sunt nevinovate, după ce au fost cercetați abuziv de grupul infracțional care au indus în eroare organele judiciare prin ticluirea și producerea de probe nereale, inclusiv prin contrafacerea unor înscrisuri: ofițerii de poliție Ionuț Adrian Rădulescu, Mihail Emanuel Saghel, fostul șef DGA Prahova, Constantin Ispas, procurorii Liviu Tudose și Aurelian Constantin Mihăilă, fostul președinte al CJ Prahova, Mircea Cosma și fiica acestuia, Andreea Cosma, fostul șef al Poliției Locale Ploiești, Cristinel Toader.
Nu ar fi exclus ca, în scurt timp, gașca infracțională de la DNA Ploiești să ajungă în „Beciul Domnesc”, acolo unde își trimiteau, fără nicio remușcare, victimele nevinovate. (Sava N.).
Exclusiv
MAI, VAI ȘI AMAR! Poliția, intre muncă de erou și salar de bufon: Circul absurdității birocratice continuă!
Dezvăluiri incendiare aruncă în aer aparențele de normalitate dintr-un sistem deja șubred: cel al forțelor de ordine. Conform unui comunicat halucinant emis de Sindicatul Democratic al Polițiștilor SIDEPOL, anul 2025 a intrat în istorie nu prin vreo reformă salutara, ci ca anul rușinii instituționale, când promovările polițiștilor pe funcții au fost pur și simplu… anulate! O veritabilă comedie neagră pe spatele unor oameni care își riscă zilnic viața, orchestrată cu măiestrie de la vârful Ministerului Afacerilor Interne.
Anul Domnului 2025: Anul fără promoții, anul fără Bbni, anul fără rușine!
În mod tradițional, lunile noiembrie și decembrie erau dedicate, anual, unei proceduri absolut banale, dar vitale: promovarea polițiștilor pe funcțiile pe care le ocupă, de fapt, de multă vreme. Un soi de recunoaștere a realității, chiar dacă tardivă. Ei bine, în 2025, MAI a decis că „tradiția e praf de pușcă” și a anulat spectacolul! Ceea ce înseamnă că mii de polițiști, fie mutați pe funcții cu coeficienți salariali superiori, fie proaspăt absolvenți ai școlilor de poliție și deja aruncați în focul acțiunii pe funcții superioare, sunt, ca de obicei, plătiți tot la nivelul inferior. O mostră clasică de „muncă de supererou, plată de începător”, sub semnătura inconfundabilă a birocrației românești.
„Disciplină fiscală” sau cum să furi legal din salariul polițistului?
SIDEPOL trage un semnal de alarmă asurzitor, atrăgând atenția „factorilor decizionali” – un eufemism elegant pentru Guvern și MAI – că este absolut imperativ să se deblocheze această farsă penibilă. Căci, zic ei, acest proces vital a fost „blocat prin măsuri administrative și bugetare nejustificate din punct de vedere profesional și instituțional”. Adică, pe românește, cineva s-a gândit că e mai simplu să taie de la polițiști decât să își bată capul cu o gestiune coerentă.
În timp ce „geniile” financiare de la Guvern invocă cu patos „disciplina fiscală” și „măsuri de responsabilitate” (probabil singurele măsuri pe care le pot scrie pe o coală de hârtie fără să le pună în practică), polițiștii, pe teren, preiau atribuții superioare, coordonează activități complexe, răspund penal și disciplinar pentru tot ce mișcă, dar fără recunoaștere funcțională și, mai ales, fără drepturile salariale cuvenite. Este, practic, o formă modernă de sclavie, unde statul a transformat deficitul de personal, efortul suplimentar și responsabilitatea profesională în… motive de economisire. Pe spatele cui? Al celor care, culmea, îi protejează!
MAI: Recunoaștere zero, cerințe maximale. Rețeta perfectă pentru dezastru!
În încercarea de a salva aparențele, SIDEPOL a formulat și transmis o solicitare scrisă către Ministerul Afacerilor Interne pentru demararea procedurilor de promovare. Răspunsul? O capodoperă a ipocriziei birocratice! MAI a invocat, bineînțeles, „constrângeri bugetare și limite impuse de ordonanțe guvernamentale” (sursa: răspuns MAI către SIDEPOL, disponibil la adresa 532294), justificând astfel menținerea blocajului. Însă, culmea ironiei, munca suplimentară, responsabilitatea și riscurile profesionale au continuat să crească exponențial, generând frustrări atât de evidente încât până și un orb le-ar sesiza. Ce poate fi mai motivant decât să știi că ești indispensabil, dar neplătit pe măsura muncii tale?
Discriminare la firul ierbii: Munca de erou, plata de amator!
Promovarea pe funcții nu este un moft, ci o necesitate strigătoare la cer!
Ar acoperi realitatea activității prestate, nu doar o fantomă pe hârtie.
Ar elimina inechitățile dintre polițiștii care muncesc la același nivel, dar sunt plătiți ca și cum ar fi pe planete diferite.
Ar susține performanța și motivația, concepte SF pentru actuala conducere.
Ar reduce riscul plecărilor în masă din sistem, transformând deficitul de personal într-o gaură neagră.
Un stat care cere performanță și responsabilitate trebuie, logic, să le recunoască și să le plătească. Dar logica, se pare, este o materie opțională la MAI. Faptul că polițiștii sunt plătiți pe funcții inferioare, deși ocupă efectiv funcții superioare, nu este doar o eroare, ci o formă crasă de discriminare profesională, contrară oricăror principii de bun simț: „muncă egală – salarizare egală”, predictibilitate profesională și echitate funcțională.
Blocajul „intelighent” al MAI: Cum distrugem motivația cu un singur pix!
Consecințele acestui blocaj sistematic sunt dezastruoase și, cu siguranță, intenționate:
Moralul personalului este la pământ, frecând praful.
Încrederea în instituție, deja fragilă, se spulberă ca un castel de cărți.
Atractivitatea profesiei este inexistentă; cine ar vrea să fie erou pe gratis? Stabilitatea resursei umane, un mit demult uitat.
SIDEPOL suna alarma: Când răbdarea se transformă în acțiune sindicală (și nu prea!)
Sindicatul cere, nu roagă, Ministerului Afacerilor Interne și Guvernului României:
- Deblocarea de urgență a procedurilor de promovare, cu includerea sumelor necesare în bugetul aprobat pe anul 2026 – o cerere atât de revoluționară!
- Eliminarea interpretărilor administrative abuzive ale legii care afectează promovarea – pentru că legea este pentru unii mumă, pentru alții ciumă.
- Recunoașterea muncii efective și a atribuțiilor suplimentare asumate de polițiști – un vis frumos, nu?
Și, cireașa de pe tortul birocratic: pentru ca polițiștii să poată fi promovați, șefii nemijlociți trebuie să întocmească o „notă de fundamentare” care să fie avizată de șeful ierarhic și, ulterior, aprobată de ordonatorul de credite! Un traseu demn de labirintul lui Minos, doar pentru a recunoaște o realitate pe care o vede orice cetățean.
SIDEPOL nu se lasă intimidat și va continua demersurile, probabil până la epuizare, pentru ca polițiștii să beneficieze de recunoașterea profesională pe care o merită. Avertismentul final? În lipsa unor soluții concrete, „nu excludem acțiuni sindicale suplimentare”. Adică, probabil, încă un memoriu, încă o adresă… sau poate chiar o grevă a râsului, căci altfel, situația e de plâns! Rămâne de văzut dacă Ministerul va prefera să joace în continuare rolul de clovn tragicomic sau va alege, în sfârșit, să respecte forțele de ordine. (Cerasela N.).
Exclusiv
Ce pastă polish să alegi dacă ești începător
Dacă te-ai hotărât să îți polishezi singur mașina acasă, cel mai probabil ai pornit de la un motiv simplu: vrei să rezolvi niște probleme vizibile ale vopselei fără să mai plătești un atelier. Poate ai observat zgârieturi fine, urme de la spălări repetate sau vopseaua nu mai are deloc luciul de altădată. Intri să cauți paste de polish și, foarte repede, apare confuzia: sunt prea multe variante și nu știi ce să alegi.
Adevărul este că, dacă ești începător, nu ai nevoie de produse complicate. Contează să alegi pasta polish potrivită în funcție de problema pe care o vezi pe mașină, nu în funcție de denumiri sau promisiuni exagerate.
Ce probleme are, de obicei, vopseaua unei mașini folosite zilnic
În cele mai multe cazuri, o mașină care circulă normal nu are defecte grave. Cele mai frecvente probleme sunt micro-zgârieturile fine, urmele circulare lăsate de perii sau bureți, aspectul tern și lipsa de luciu. Acestea apar din spălări greșite, praf, nisip, sare sau pur și simplu din trecerea timpului.
Pentru astfel de situații, nu ai nevoie de o pastă agresivă. Din contră, o pastă prea dură poate crea mai multe probleme decât rezolvă, mai ales dacă nu ai experiență.
Pasta de polish cu tăiere ușoară – alegerea sigură pentru început
Dacă ești la prima experiență de polish auto, cea mai bună alegere este o pastă cu tăiere ușoară sau medie. Acest tip de pastă este gândit exact pentru corectarea zgârieturilor fine și pentru împrospătarea vopselei.
O astfel de pastă lucrează controlat, nu mănâncă excesiv din lac și îți oferă timp să înveți mișcările corecte. Chiar dacă insiști puțin mai mult într-o zonă, riscurile sunt mici. Pentru uz casnic, este varianta cea mai echilibrată.
Când are sens o pastă de polish mai abrazivă
Pastele cu tăiere mare sunt destinate zgârieturilor adânci, urmelor serioase sau vopselelor foarte degradate. Problema este că aceste paste cer experiență, presiune controlată și, de multe ori, o mașină de polish rotativă.
Dacă ești începător, nu este recomandat să începi cu o astfel de pastă. Poți crea holograme, urme vizibile sau poți subția prea mult stratul de lac. Pentru primele lucrări, este mai sigur să eviți aceste produse.
Pasta de finisare – când vrei doar luciu
Există și paste de finisare, cu abrazivitate foarte mică sau aproape inexistentă. Acestea nu corectează defecte, dar ajută la uniformizarea suprafeței și la obținerea unui luciu plăcut.
Dacă mașina ta nu are zgârieturi vizibile și vrei doar să îi împrospătezi aspectul, o astfel de pastă poate fi suficientă. Este ușor de folosit și foarte iertătoare pentru cineva aflat la început.
Contează culoarea mașinii când alegi pasta?
În general, nu. Majoritatea pastelor de polish sunt universale și pot fi folosite pe orice culoare. Ceea ce contează este starea vopselei, nu culoarea ei. Diferențele apar mai degrabă la modul în care se văd zgârieturile după polish, nu la alegerea pastei în sine.
De ce este bine să începi simplu
Mulți începători greșesc pentru că vor rezultate rapide și aleg produse prea agresive. În realitate, un polish corect făcut înseamnă pași simpli, repetați corect. O pastă potrivită, un burete adecvat și răbdare sunt suficiente pentru rezultate vizibile.
Poți face mai multe treceri cu o pastă ușoară și vei avea un rezultat mai bun decât cu o singură trecere agresivă.
Dacă ești începător și vrei să îți polishezi mașina acasă, alege o pastă de polish cu tăiere ușoară sau medie. Este cea mai sigură variantă pentru a rezolva zgârieturile fine, urmele de spălare și lipsa de luciu, fără riscuri inutile. Pe măsură ce capeți experiență, poți testa și alte tipuri de paste, în funcție de nevoi.
Pentru paste de polish potrivite uzului de acasă, dar și pentru mașini de polish, bureți, lavete din microfibră și alte produse necesare, găsești o gamă variată pe kraftprofesional.ro, unde poți alege exact ce se potrivește nivelului tău de experiență și stării vopselei mașinii tale.
Exclusiv
Tendințe de machiaj și coafură pentru miresele din ianuarie 2026
O nuntă în luna ianuarie are un farmec aparte. Aerul rece, lumina albă a iernii, atmosfera intimă și elegantă creează un decor special, diferit de cel al nunților de vară. Tocmai de aceea, frumusețea miresei într-un context de iarnă merită o atenție specială.
Machiajul și coafura trebuie să reziste temperaturilor scăzute, dar și să completeze stilul unei rochii de mireasă și al întregului eveniment.
Dacă îți pregătești nunta în plină iarnă, iată care sunt tendințele de beauty pentru miresele din ianuarie și câteva recomandări utile care te vor ajuta să arăți și să te simți impecabil în ziua cea mare.
Machiaj inspirat de magia iernii
În sezonul rece, accentul cade pe un ten luminos, sănătos și bine îngrijit. Pielea poate deveni mai uscată iarna, așa că machiajul trebuie gândit cu atenție, pornind de la o bază corect pregătită.
Un look fresh, cu efect de „glow”, este extrem de apreciat în această perioadă. Fondurile de ten cu finish luminos, combinate cu un iluminator aplicat discret, oferă pielii acel aspect curat și radiant, perfect pentru lumina rece a iernii. Rezultatul trebuie să fie natural, nu strălucitor în exces.
Buzele pot deveni un punct de atracție în machiajul de iarnă. Nuanțele intense, precum roșu profund, vișiniu, burgundy sau tonuri de fructe de pădure, se potrivesc excelent cu sezonul și adaugă eleganță întregului look. Este important ca rujul ales să fie rezistent și confortabil, pentru a face față orelor lungi de emoții, fotografii și zâmbete.
Ochii capătă profunzime prin reinterpretarea clasicului smokey eyes. În locul tonurilor calde, iarna aduce în prim-plan nuanțe reci: griuri, argintiu, albastru închis sau accente metalice. Fardurile cu particule fine reflectă frumos lumina și arată spectaculos în fotografii, mai ales într-un decor de iarnă.
Genele bine definite completează machiajul ochilor. Fie că alegi gene individuale pentru un efect natural, fie gene mai bogate pentru un look glam, acestea ajută privirea să fie expresivă și bine conturată.
Coafuri elegante, potrivite sezonului rece
Iarna, coafura trebuie să fie nu doar frumoasă, ci și practică. Temperaturile scăzute, umiditatea sau vântul pot influența rezistența unei coafuri, așa că simplitatea bine gândită este cheia.
Cocul jos, ușor răsucit, este una dintre cele mai populare alegeri pentru miresele de iarnă. Elegant, rafinat și stabil, acest tip de coafură se potrivește foarte bine cu rochii sofisticate și permite purtarea voalului sau a accesoriilor fără dificultăți.
Împletiturile rămân o opțiune extrem de versatilă. Fie că sunt lejere, cu aer boem, fie mai bine structurate, ele adaugă un plus de romantism și se potrivesc perfect cu atmosfera calmă a iernii. Accesoriile discrete, precum acele cu perle sau flori delicate, completează frumos acest tip de coafură.
Pentru miresele care iubesc eleganța clasică, buclele largi, inspirate din stilul old Hollywood, sunt o alegere sigură. Ondulațiile moi oferă un aer sofisticat și se potrivesc atât cu rochii simple, cât și cu modele spectaculoase.
Recomandări utile pentru miresele de ianuarie
Hidratarea este esențială. Începe rutina de îngrijire cu câteva săptămâni înainte de nuntă și alege produse intens hidratante, atât pentru ten, cât și pentru buze. Un spray hidratant poate fi extrem de util pe parcursul zilei.
Fixarea machiajului și a coafurii trebuie făcută cu produse rezistente, dar ușoare, care să nu încarce. Un machiaj bine fixat și o coafură adaptată condițiilor meteo îți vor oferi liniște și confort.
Paleta de culori trebuie să fie în armonie cu sezonul și cu rochia. Tonurile reci, accentele metalice și nuanțele profunde se potrivesc excelent cu nunțile de iarnă și completează elegant o rochie de mireasă atent aleasă.
Frumusețea începe cu rochia potrivită
Machiajul și coafura arată cel mai bine atunci când sunt alese în funcție de rochia de mireasă. Textura materialelor, linia rochiei și stilul general influențează direct look-ul final.
Dacă ești în căutarea rochiei de mireasă care să se potrivească perfect unei nunți de iarnă, aici, pe www.aryannakaren.ro, poți descoperi colecțiile Aryanna Karen. Vei găsi modele elegante, rafinate, potrivite atât pentru nunți de iarnă, cât și pentru orice stil de mireasă, iar rochia aleasă poate deveni punctul de plecare pentru întregul tău look bridal.
-
Evenimentacum o săptămânăAdvertoriale: ce sunt, cum se scriu și unde se publică (ghid practic)
-
Afaceriacum o săptămânăDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus în București, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Afaceriacum o săptămânăRaport de Analiză Corporativă și Industrială: Ecosistemul UZINEX din Iași
-
Afaceriacum o săptămânăGhidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate
-
Evenimentacum o săptămânăÎncepând de Joi, România participă la Târgul Internațional de Turism de la Viena Ferien-Messe Wien
-
Socialacum o săptămânăAvocatul Gabriel Zbârcea: „Iubirea față de România nu este o ideologie”
-
Afaceriacum o săptămânăÎncepând de Joi, România participă la Târgul Internațional de Turism de la Viena Ferien-Messe Wien
-
Evenimentacum o săptămânăDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă

