Connect with us

Exclusiv

Judecatorul Dragos Bogdan Achitei de la Judecatoria Campina aplica legea dupa “ureche” deoarece a trecut ultimul examenul de capacitate?

Publicat

pe

JUSTITIE CU TARNACOPUL – Avocata Ioana Prajescu a fost amendata cu 5.000 lei de judecatorul Dragos Bogdan Achitei de la Judecatoria Campina fiindca n-a fost prezenta la sedinta de judecata pe masuri preventive pentru o inculpata pe care o asistase din oficiu la parchet. Legea lasa barourile sa stabileasca daca avocatul din oficiu de la parchet trebuie sa mearga cu inculpatul si la judecatorul de drepturi si libertati. Achitei a trecut ultimul examenul de capacitate dezvaluie cei de la Lumea Justitiei.

 Un caz revoltator este cel al unei avocate amendate de catre un judecator cu maximul prevazut de lege. Este vorba despre avocata Ioana Prajescu (foto 1), din Baroul Prahova, cea care se lupta in instanta sa-i fie anulata amenda judiciara de 5.000 de lei primita de la judecatorul Dragos Bogdan Achitei, de la Judecatoria Campina, dintr-un motiv cat se poate de uluitor.

Pentru inceput, trebuie sa precizam ca Dragos Achitei si-a facut cei doi ani de stagiu la Parchetul de pe langa Judecatoria Galati, obtinand cea mai mica medie la examenul de capacitate organizat in 2019, respectiv 8,634 (dovada aici). Achitei a optat sa fie numit judecator la Judecatoria Campina (detalii aici), ceea ce s-a si intamplat, presedintele Klaus Iohannis semnand in acest sens pe 16 aprilie decretul nr. 286/2019 (pe care il gasiti aici).

Revenind la cazul de fata: totul a inceput pe 10 august 2019, cand o femeie retinuta de Parchetul de pe langa Judecatoria Campina pentru presupuse fapte de marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului a fost prezentata in fata instantei pentru arestarea preventiva. Judecatorul Dragos Bogdan Achitei a amanat cauza pentru ziua urmatoare, din pricina ca avocata Ioana Prajescu – care o asistase pe inculpata la audierile de la parchet – nu s-a prezentat la instanta. Totodata, judecatorul i-a aplicat avocatei amenda maxima prevazuta de Codul de procedura penala in acest caz: 5.000 de lei.

Iata ce spune art. 283 alin. (3) CPP invocat de magistrat:

Lipsa nejustificata a avocatului ales sau desemnat din oficiu, fara a asigura substituirea, in conditiile legii, sau refuzul nejustificat al acestuia de a asigura apararea, in conditiile in care s-a asigurat exercitarea deplina a tuturor drepturilor procesuale, se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 500 lei la 5.000 lei. Baroul de avocati este informat cu privire la amendarea unui membru al baroului”.

Inainte sa va prezentam delicatul context legislativ, mentionam ca avocata Ioana Prajescu a contestat in instanta amenda primita. In dosarul nr. 6423/204/2019*/a1, judecatorul George Octavian Nicolae de la Judecatoria Campina a amanat pronuntarea pentru data de 14 octombrie 2019.

Problema este ca textul de Cod de procedura penala citat mai sus nu specifica in ce cazuri putem vorbi despre „lipsa nejustificata a avocatului” sau „refuzul nejustificat al acestuia de a asigura apararea”. De altfel (asa cum puteti citi mai jos), acesta este unul dintre argumentele folosite de catre avocata Prajescu in cererea de anulare a amenzii judiciare, adresata judecatorului Nicolae: faptul ca judecatorul Achitei nu a specificat teza din art. 283 alin. 3 CPP in baza careia i-a aplicat amenda.

Cautand mai departe in Codul de procedura penala, dam de articolul 91, dedicat avocatului din oficiu:

(1) In cazurile prevazute in art. 90 (n.r. privind asistenta juridica obligatorie), daca suspectul sau inculpatul nu si-a ales un avocat, organul judiciar ia masuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu.

(2) In tot cursul procesului penal, cand asistenta juridica este obligatorie, daca avocatul ales lipseste nejustificat, nu asigura substituirea sau refuza nejustificat sa exercite apararea, desi a fost asigurata exercitarea tuturor drepturilor procesuale, organul judiciar ia masuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care sa il inlocuiasca, acordandu-i acestuia un termen rezonabil si inlesnirile necesare pentru pregatirea unei aparari efective, facandu-se mentiune despre aceasta intr-un proces-verbal ori, dupa caz, in incheierea de sedinta. In cursul judecatii, cand asistenta juridica este obligatorie, daca avocatul ales lipseste nejustificat la termenul de judecata, nu asigura substituirea sau refuza sa efectueze apararea, desi a fost asigurata exercitarea tuturor drepturilor procesuale, instanta ia masuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care sa il inlocuiasca, acordandu-i un termen de minimum 3 zile pentru pregatirea apararii.

(3) Avocatul din oficiu desemnat este obligat sa se prezinte ori de cate ori este solicitat de organul judiciar, asigurand o aparare concreta si efectiva in cauza.

(4) Delegatia aparatorului din oficiu inceteaza la prezentarea aparatorului ales.

(5) Daca la judecarea cauzei avocatul lipseste si nu poate fi inlocuit in conditiile alin. (2), cauza se amana”.

Pentru maxima claritate, prezentam definitia extensionala a organelor judiciare, asa cum apare ea in art. 30 CPP:

Organele specializate ale statului care realizeaza activitatea judiciara sunt:

  1. a) organele de cercetare penala;
  2. b) procurorul;
  3. c) judecatorul de drepturi si libertati;
  4. d) judecatorul de camera preliminara;
  5. e) instantele judecatoresti”.

Dupa cum vedeti, Codul de procedura penala il obliga pe avocatul din oficiu sa se prezinte de fiecare data cand i-o cere organul judiciar, dar nu precizeaza ce se intampla cand se schimba organul judiciar. Mai exact, cand dosarul trece de la procuror la judecatorul de drepturi si libertati.

Ultimul cuvant il au barourile

Alt act relevant in acest sens este Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat. Abia aici gasim dezlegarea problemei si compensatia pentru textul ambiguu al Codului de procedura penala: avocatul din oficiu actioneaza in functie de ceea ce-i spune baroul.

Iata in acest sens prevederile articolelor 39 (alineatul 1), 40 si 70 (alineatul 1, litera a) din Legea nr. 51/1995:

„Art. 39 alin. 1

(1) Avocatul este dator sa studieze temeinic cauzele care i-au fost incredintate, angajate sau din oficiu, sa se prezinte la fiecare termen la instantele de judecata sau la organele de urmarire penala ori la alte institutii, conform mandatului incredintat, sa manifeste constiinciozitate si probitate profesionala, sa pledeze cu demnitate fata de judecatori si de partile din proces, sa depuna concluzii scrise sau note de sedinta ori de cate ori natura sau dificultatea cauzei cere aceasta ori instanta de judecata dispune in acest sens. Nerespectarea imputabila a acestor indatoriri profesionale constituie abatere disciplinara.

Art. 40

Avocatul este obligat sa acorde asistenta juridica in cauzele in care a fost desemnat din oficiu sau gratuit de catre barou.

Art. 70 alin. 1 lit. a

(1) In cazurile prevazute de lege, barourile asigura asistenta judiciara in urmatoarele forme:

  1. a) in cauzele penale, in care apararea este obligatorie potrivit dispozitiilor Codului de procedura penala”.

Trecand din registrul legal in cel infralegal, avem doua acte normative relevante:

Statutul profesiei de avocat (adoptat prin Hotararea nr. 64/2011 a Consiliului Uniunii Nationale a Barourilor din Romania si modificat ultima oara prin Hotararea nr. 431/2019 a Consiliului UNBR);

Regulamentul – Cadru pentru organizarea, functionarea si atributiile serviciilor de asistenta judiciara ale barourilor (Hotararea nr. 180/2016 a Consiliului UNBR).

Si acestea le confera barourilor puterea de a clarifica procedura reprezentarii din oficiu. In plus, Regulamentul prevede ca avocatul din oficiu de la parchet este obligat sa-l apere pe inculpat si in fata judecatorului de drepturi si libertati doar daca inculpatul cere expres acest lucru.

Cititi ce spune art. 168 alin. 1 din Statut:

Acordarea asistentei judiciare obligatorii se face numai ca urmare a solicitarii motivate din partea instantei, a organului de urmarire penala, a organului de cercetare penala sau a organului administratiei publice locale, adresata baroului. Acordarea asistentei judiciare se realizeaza exclusiv in baza delegatiei de avocat eliberate de serviciul de asistenta judiciara, conform modelului prevazut in anexa nr. III”.

Vedeti si textul articolelor 35 si 43 din Regulament:

„Art. 35

In situatia in care fata de inculpat, se formuleaza propunere de arestare preventiva, avocatul care a asigurat asistenta judiciara asigura asistenta si in fata judecatorului de drepturi si libertati competent cu solutionarea in fond si in contestatie a propunerii de arestare, atunci cand a obtinut si atestat in referat acordul special al beneficiarului.

Art. 43

Avocatul care a asigurat asistenta judiciara in cursul urmaririi penale va asigura asistenta si in fata instantelor competente cu solutionarea cauzei inclusiv in procedura de camera preliminara, atunci cand a obtinut si atestat in referat acordul special al beneficiarului.

Decana baroului ia atitudine

Dupa cum puteti citi in documentele atasate integral la sfarsit, decana Baroului Prahova, Emanuela Antonescu (foto 2), ii ia apararea avocatei Ioana Prajescu, sustinandu-i in totalitate argumentele si adaugand ca judecatorul de drepturi si libertati ar fi trebuit sa cunoasca Regulamentul-cadru:

Necunoasterea acestui Regulament nu absolva de o eventuala vina a abuzului partea care il incalca.

Avand in vedere atitudinea instantei fata de Hotararile organelor de conducere, respectiv UNBR, ne vedem nevoiti sa sesizam organele abilitate in rezolvarea acestei situatii create exclusiv de dumneavoastra (fiind un caz singular)”.

Iata mai intai incheierea prin care judecatorul Dragos Bogdan Achitei a amendat-o pe avocata Ioana Prajescu:

Judecatorul de drepturi si libertati,

avand in vedere ca inculpata nu este asistata de un avocat, precum si Procesul-verbal incheiat de grefierul de sedinta in data de 10.08.2019, ora 15:50, fila nr. 10 din dosar, in care se arata ca a fost contactata telefonic dna avocat Dobre Cristina (coordonator SAJ pe judetul Prahova) si i s-a adus la cunostinta continutul Rezolutiei de la fila nr. 9 din dosar si necesitatea de a lua legatura cu dna avocat Prajescu Ioana pentru a se prezenta la termenul acordat la data de 10.08.2019, ora 15:45, aceasta precizand ca a inteles si ca vom primi raspunsul Baroului, dispune ca grefierul de sedinta sa mearga sa o contacteze din nou telefonic pe dna avocat Dobre Cristina pentru a preciza daca a luat legatura cu dna avocat Prajescu Ioana, in vederea prezentarii si asigurarii asistentei juridice obligatorii a inculpatei.

Grefierul de sedinta, in data de 10.08.2019, ora 16:07, in timpul sedintei, din dispozitia judecatorului de drepturi si libertati, procedeaza la recontactarea telefonica a dnei avocat Dobre Cristina, coordonator SAJ pe judetul Prahova, punandu-i in vedere necesitatea prezentarii dnei avocat Prajescu Ioana, in calitatea sa de aparator ales din oficiu. Dna avocat Dobre Cristina precizeaza ca este necesar ca judecatorul de drepturi si libertati sa emita o adresa prin care sa solicite un avocat din oficiu, deoarece delegatia pentru asistenta judiciara obligatorie care a fost emisa pentru dna avocat Prajescu Ioana este valabila numai la politie si la parchet.

Judecatorul de drepturi si libertati pune in discutie incidentul procedural ivit.

Reprezentantul Ministerului Public considera ca acelasi avocat care a fost desemnat in faza de urmarire penala trebuie sa asigure asistenta juridica si la discutarea propunerii de luare a masurii arestarii preventive, deoarece acesta face parte din urmarirea penala. A mai precizat ca avocatul trebuie sa participe la orice procedura care are loc la urmarirea penala, conform protocolui incheiat intre Ministerul Justitiei si UNBR.

Inculpata Dumitru C. Loredana-Fanica lasa la aprecierea instantei.

Judecatorul de drepturi si libertati

Fata de mentiunile din Procesul-verbal din data de 10.08.2019, incheiat de grefierul de sedinta, si de cele din prezenta Incheiere de sedinta cu privire la recontactarea telefonica a dnei avocat Dobre Cristina, coordonator SAJ pe judetul Prahova, constata lipsa nejustificata, fara asigurarea substituirii, a dnei avocat Prajescu Ioana, desemnata aparator din oficiu pentru inculpata Dumitru C. Loredana-Fanica, conform delegatiei pentru asistenta judiciara obligatorie nr. 0011011.

Potrivit art. 3 alin. 1, 4, 5 Cod procedura penala, art. 53 lit. C Cod procedura penala, art. 5 alin. 1 lit. a din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocatilor, inregistrat la nivelul Ministerului Justitiei cu nr. 14511/14.02.2019, art. 91 Cod procedura penala, art. 40 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, art. 168, art. 169 din Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotararea Consiliului UNBR nr. 64/2011 si art. 274 alin. 1 Cod procedura penala, dna avocat Prajescu Ioana are calitatea de avocat desemnat din oficiu in faza de urmarire penala, respectiv pentru toate procedurile desfasurate de organele de urmarire penala si de judecatorul de drepturi si libertati, si are obligatia de a se prezenta ori de cate ori este chemata.

Fata de cele mentionate mai sus, in temeiul art. 283 alin. 3 Cod procedura penala, o va sanctiona pe dna avocat Prajescu Ioana cu amenda judiciara in cuantum de 5.000 lei, pentru lipsa nejustificata si neasigurarea substituirii.

Va dispune efectuarea de verificari in sistemul DEPABD pentru a fi obtinute datele de identitate ale dnei avocat Prajescu Ioana, in vederea punerii in executare a amenzii judiciare aplicate.

Totodata, se va emite adresa catre Baroul Prahova pentru desemnarea unui alt aparator. In adresa se vor mentiona obiectul procedurii, numele si prenumele inculpatei, incadrarea juridica a faptei pentru care este cercetata si termenul de judecata care va fi acordat la 11.08.2019, ora 09:00, astfel incat sa-i permita avocatului care va fi desemnat pregatirea apararii.

De asemenea, se va emite o adresa catre Baroul Prahova prin care se va comunica un extras din considerentele si dispozitivul prezentei incheieri de sedinta cu privire la incidentul procedural al neprezentarii dnei avocat Prajescu Ioana.

In vederea prezentarii inculpatei la termenul urmator, va dispune emiterea unui mandat de aducere cu executare efectiva”.

Prezentam pasajele esentiale din cererea avocatei Prajescu de anulare a amenzii judiciare primite de la judecatorul Achitei:

In faza de urmarire penala, am asigurat si asigur asistenta judiciara obligatorie justitiabilei Dumitru Loredana-Fanica (…), cercetata in dosarul penal nr. 1689/P/2019 pentru savarsirea infractiunilor de marturie mincinoasa, prev. de art. 273 Cod penal, si favorizarea faptuitorului, prev. de art. 269 Cod penal.

Cercetarile au avut loc in prezenta mea in ziua de vineri, 09.08.2019, dar au continuat si a doua zi, sambata, 10.08.2019, fiind contactata telefonic de catre organele de cercetare penala din cadrul Politiei Campina, aducandu-mi-se la cunostinta ca trebuie sa ma prezint din nou la sediul Politiei mun. Campina in vederea indeplinirii altor proceduri, ceea ce am si facut, aceasta activitate incetand in jurul orelor 15:00 ale zilei de sambata.

Am aflat ulterior ca tot in data de 10.08.2019, Parchetul de pe langa Judecatoria Campina a propus si masura arestarii preventive a numitei Dumitru Loredana Fanica, totodata ca am fost sanctionata cu 5.000 lei, prin incheierea sedintei camerei de consiliu din acea zi.

Din lecturarea acelei incheieri, am constatat ca intre judecatorul de drepturi si libertati Achitei Dragos Bogdan si avocat Dobre Cristina – coordonatorul SAJ pe judetul Prahova – au existat opinii diferite referitoare la prezenta mea in instanta in vederea asigurarii asistentei juridice obligatorii a numitei Dumitru Loredana Fanica.

Astfel ca, in insasi incheierea sedintei camerei de consiliu din data de 10.08.2019, este mentionata pozitia Baroului Prahova, aceea ca: este necesar ca judecatorul de drepturi si libertati sa emita o adresa prin care sa solicite un avocat din oficiu, deoarece delegatia pentru asistenta judiciara obligatorie care a fost emisa pentru subsemnata este valabila numai la Politie si Parchet.

In practicaua incheierii de sedinta a camerei de consiliu, se arata ca si procurorul de sedinta – Teodorescu Valentin, reprezentant al Ministerului Public – considera ca ‘acelasi avocat care a fost desemnat la faza de urmarire penala trebuie sa asigure asistenta juridica si la discutarea propunerii de luare a masurii arestarii preventive (…) si ca se impun aplicarea unei amenzi judiciare’.

Astfel fiind, in lipsa mea, fara ca eu sa fiu instiintata in vreun mod (nota telefonica sau adresa) ca trebuie sa fiu prezenta la Judecatoria Campina in data de 10.08.2019, la ora 15:45, judecatorul de drepturi si libertati a considerat ca lipsesc nejustificat si nu mi-as fi asigurat substituirea, dispunand sanctionarea cu amenda.

Consider ca am fost sanctionata abuziv, eu fiind delegata sa reprezint interesele justitiabilei doar in dosarul nr. 1689/P/2019 al Parchetului de pe langa Judecatoria Campina, si NU in dosarul nr. 6423/204/2019 al Judecatoriei Campina, mandatul meu privind asistenta judiciara obligatorie incetand, conform si prevederilor Regulamentului-cadru pentru organizarea, functionarea si atributiile de asistenta judiciara ale barourilor, aprobat prin Hot. 180 din 17.12.2016 a UNBR.

Totodata, am contactat si reprezentantii Baroului Prahova in vederea emiterii unui punct de vedere. Baroul mi-a comunicat faptul ca, prin raportare la disp. art. 35 si 43 din Regulamentul-cadru pentru organizarea, functionarea si atributiile de asistenta judiciara ale barourilor, aprobat prin Hotararea 180 din 17.12.2016 a Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, ‘instanta de judecata trebui sa emita o noua adresa si este obligatoriu a se prezenta un nou aparator, iar pentru a putea asigura asistenta suspectei ar fi trebuit ca, in prealabil, sa-si exprime expres acordul in acest sens’, acord ce nu exista la dosarul cauzei.

Art. 35 din Regulamentul-cadru pentru organizarea, functionarea si atributiile de asistenta judiciara ale barourilor prevede ca ‘in situatia in care fata de inculpat se formuleaza propunere de arestare preventiva, avocatul care a asigurat asistenta judiciara asigura asistenta si in fata judecatorului de drepturi si libertati competent cu solutionarea in fond si in contestatie a propunerii de arestare, atunci cand a obtinut si atestat in referat acordul special al beneficiarului’.

De asemenea, art. 43 arata: ‘Avocatul care a asigurat asistenta judiciara in cursul urmaririi penale va asigura asistenta si in fata instantelor competente cu solutionarea cauzei, inclusiv in procedura de camera preliminara, atunci cand a obtinut si atestat in referat acordul special al beneficiarului’.

Or, asa cum am mai aratat, nu am obtinut acordul expres al inculpatei si nici presedintele completului de judecata nu a formulat o adresa catre Baroul Prahova, in vederea desemnarii unui aparator din oficiu.

Mai mult, in incheierea de sedinta a camerei de consiliu se arata ca am fost sanctionata cu suma de 5.000 lei conform art. 283 alin. 3 Cod procedura penala, dar fara a se arata, in mod expres, teza in baza careia am fost sanctionata.

Acest text de lege arata doua situatii distincte privind sanctionarea – si anume:

– Lipsa nejustificata a avocatului ales sau desemnat din oficiu, fara a asigura substituirea, in conditiile legii,

sau

– Refuzul nejustificat al acestuia de a asigura apararea, in conditiile in care s-a asigurat exercitarea deplina a tuturor drepturilor procesuale.

Or, subsemnata, nu am lipsit nejustificat si nici nu am refuzat asistenta judiciara obligatorie. Din cate am inteles, in cca. 15 min. dupa terminarea sedintei de judecata, cand ‘s-a constatat lipsa mea nejustificata’, grefierul de sedinta a contactat coordonatorul de oficii – av. Ursuleanu Miralena – si i-a inmanat o adresa din partea instantei, pentru asigurarea asistentei obligatorii pentru termenul din data de 11.08.2019, solicitand prin aceasta in mod expres ‘un alt avocat’, in conditiile in care in dosarul nr. 6423/204/2019 nu exista vreo delegatie pentru asigurarea asistentei juridice obligatorii pe numele meu.

In situatia in care, prin absurd, s-ar mentine o astfel de sanctiune, pe principiile evocate de acest complet de judecata (singular, de altfel), se poate invoca, cu lejeritate, nulitatea masurilor luate fata de inculpati (masurile arestarii preventive, in cursul urmaririi penale), intrucat acelasi aparator nu poate, conform regulamentului, sa asigure asistenta obligatorie, atat in faza cercetarii penale, cat si la masura arestarii, masura luata de judecatorul de drepturi si libertati, nu de procurorul de caz.

Consider ca masura sanctionarii subsemnatei este nelegala, prin raportare la dispozitiile Regulamentului-cadru pentru organizarea, functionarea si atributiile de asistenta judiciara ale barourilor, sens in care solicit admiterea prezentei cereri si anularea sanctiunii aplicate.

Totodata, invederez instantei ca acest Regulament-cadru nu trebuie publicat in Monitorul Oficial pentru a fi cunoscut si aplicat de instanta de judecata.

In acest sens, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de contencios administrativ si fiscal a pronuntat Decizia nr. 1262 din 19 martie 2015 (n.r. pe care o gasiti dand click aici), sens in care Regulamentul mai sus indicat este opozabil tuturor, prin simpla publicare pe site-ul UNBR (…), neaplicandu-se disp. art. 11 alin. 1 din Legea nr. 24/2000, deoarece UNBR este, potrivit art. 78 din Statutul profesiei de avocat, ‘persoana juridica de interes public, infiintata prin lege, cu patrimoniu propriu si organizare de sine statatoare’, si nu autoritate publica.

Consiliul UNBR este, potrivit art. 66 alin. 1 lit. a din Legea nr. 51/1995, ‘organul reprezentativ si deliberativ al barourilor din Romania, asigura activitatea permanenta a UNBR si adopta hotarari in interesul profesiei’.

Astfel, Regulamentul-cadru pentru organizarea, functionarea si atributiile de asistenta judiciara ale barourilor este opozabil si instantelor de judecata, fiind un Regulament de functionare a Serviciului de asistenta judiciara obligatorie.

Conform art. 9 din Regulamentul-cadru,

‘(1) Avocatul acorda asistenta judiciara numai in baza delegatiei emise de SAJ, din dispozitia decanului, la solicitarea scrisa motivata a organului judiciar sau a organului administratiei publice din circumscriptia baroului.

(2) Avocatul desemnat sa acorde asistenta judiciara are toate drepturile si obligatiile prevazute de Lege, Statut si Regulament-cadru’.

De asemenea:

  1. art. 3 alin. (1) lit. a, b, c, d din noul Cod de procedura penala prevede separarea functiilor judiciare in mod distinctiv:

– lit. a) functia de urmarire penala;

– lit. b) functia de dispozitie asupra drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei in faza de urmarire penala;

– lit. c) functia de verificare a legalitatii trimiterii ori netrimiterii in judecata;

– lit. d) functia de judecata.

  1. art. 5 alin. (1) lit. k din Protocol prevede suma de 313 lei pentru asistenta judiciara acordata in alte cazuri (altele decat cele mentionate anterior), la solicitarea instantelor, a organelor de urmarire penala sau a locurilor de detentie, in conditiile legii penale.
  2. art. 5 alin. (2) din Protocol prevede:

‘Onorariile cuvenite avocatilor pentru asistenta judiciara acordata, potrivit prevederilor alin. 1, in cursul urmaririi penale, se acorda o singura data:

  1. a) prin ordonanta sau rechizitoriul procurorului, pentru intreaga durata a urmaririi penale;
  2. b) prin hotarare, in cursul judecatii, separat pentru fiecare grad de jurisdictie.

* Cititi aici incheierea prin care judecatorul Achitei a amendat-o pe avocata Prajescu

* Cititi aici cererea de anulare a amenzii

* Cititi aici adresa Baroului Prahova catre judecatorul Achitei

 

Exclusiv

MAI, VAI ȘI AMAR! Poliția, intre muncă de erou și salar de bufon: Circul absurdității birocratice continuă!

Publicat

pe

Dezvăluiri incendiare aruncă în aer aparențele de normalitate dintr-un sistem deja șubred: cel al forțelor de ordine. Conform unui comunicat halucinant emis de Sindicatul Democratic al Polițiștilor SIDEPOL, anul 2025 a intrat în istorie nu prin vreo reformă salutara, ci ca anul rușinii instituționale, când promovările polițiștilor pe funcții au fost pur și simplu… anulate! O veritabilă comedie neagră pe spatele unor oameni care își riscă zilnic viața, orchestrată cu măiestrie de la vârful Ministerului Afacerilor Interne.

Anul Domnului 2025: Anul fără promoții, anul fără Bbni, anul fără rușine!

În mod tradițional, lunile noiembrie și decembrie erau dedicate, anual, unei proceduri absolut banale, dar vitale: promovarea polițiștilor pe funcțiile pe care le ocupă, de fapt, de multă vreme. Un soi de recunoaștere a realității, chiar dacă tardivă. Ei bine, în 2025, MAI a decis că „tradiția e praf de pușcă” și a anulat spectacolul! Ceea ce înseamnă că mii de polițiști, fie mutați pe funcții cu coeficienți salariali superiori, fie proaspăt absolvenți ai școlilor de poliție și deja aruncați în focul acțiunii pe funcții superioare, sunt, ca de obicei, plătiți tot la nivelul inferior. O mostră clasică de „muncă de supererou, plată de începător”, sub semnătura inconfundabilă a birocrației românești.

„Disciplină fiscală” sau cum să furi legal din salariul polițistului?

SIDEPOL trage un semnal de alarmă asurzitor, atrăgând atenția „factorilor decizionali” – un eufemism elegant pentru Guvern și MAI – că este absolut imperativ să se deblocheze această farsă penibilă. Căci, zic ei, acest proces vital a fost „blocat prin măsuri administrative și bugetare nejustificate din punct de vedere profesional și instituțional”. Adică, pe românește, cineva s-a gândit că e mai simplu să taie de la polițiști decât să își bată capul cu o gestiune coerentă.

În timp ce „geniile” financiare de la Guvern invocă cu patos „disciplina fiscală” și „măsuri de responsabilitate” (probabil singurele măsuri pe care le pot scrie pe o coală de hârtie fără să le pună în practică), polițiștii, pe teren, preiau atribuții superioare, coordonează activități complexe, răspund penal și disciplinar pentru tot ce mișcă, dar fără recunoaștere funcțională și, mai ales, fără drepturile salariale cuvenite. Este, practic, o formă modernă de sclavie, unde statul a transformat deficitul de personal, efortul suplimentar și responsabilitatea profesională în… motive de economisire. Pe spatele cui? Al celor care, culmea, îi protejează!

MAI: Recunoaștere zero, cerințe maximale. Rețeta perfectă pentru dezastru!

În încercarea de a salva aparențele, SIDEPOL a formulat și transmis o solicitare scrisă către Ministerul Afacerilor Interne pentru demararea procedurilor de promovare. Răspunsul? O capodoperă a ipocriziei birocratice! MAI a invocat, bineînțeles, „constrângeri bugetare și limite impuse de ordonanțe guvernamentale” (sursa: răspuns MAI către SIDEPOL, disponibil la adresa 532294), justificând astfel menținerea blocajului. Însă, culmea ironiei, munca suplimentară, responsabilitatea și riscurile profesionale au continuat să crească exponențial, generând frustrări atât de evidente încât până și un orb le-ar sesiza. Ce poate fi mai motivant decât să știi că ești indispensabil, dar neplătit pe măsura muncii tale?

Discriminare la firul ierbii: Munca de erou, plata de amator!

Promovarea pe funcții nu este un moft, ci o necesitate strigătoare la cer!

Ar acoperi realitatea activității prestate, nu doar o fantomă pe hârtie.

Ar elimina inechitățile dintre polițiștii care muncesc la același nivel, dar sunt plătiți ca și cum ar fi pe planete diferite.

Ar susține performanța și motivația, concepte SF pentru actuala conducere.

Ar reduce riscul plecărilor în masă din sistem, transformând deficitul de personal într-o gaură neagră.

Un stat care cere performanță și responsabilitate trebuie, logic, să le recunoască și să le plătească. Dar logica, se pare, este o materie opțională la MAI. Faptul că polițiștii sunt plătiți pe funcții inferioare, deși ocupă efectiv funcții superioare, nu este doar o eroare, ci o formă crasă de discriminare profesională, contrară oricăror principii de bun simț: „muncă egală – salarizare egală”, predictibilitate profesională și echitate funcțională.

Blocajul „intelighent” al MAI: Cum distrugem motivația cu un singur pix!

Consecințele acestui blocaj sistematic sunt dezastruoase și, cu siguranță, intenționate:

Moralul personalului este la pământ, frecând praful.

Încrederea în instituție, deja fragilă, se spulberă ca un castel de cărți.

Atractivitatea profesiei este inexistentă; cine ar vrea să fie erou pe gratis?  Stabilitatea resursei umane, un mit demult uitat.

SIDEPOL suna alarma: Când răbdarea se transformă în acțiune sindicală (și nu prea!)

Sindicatul cere, nu roagă, Ministerului Afacerilor Interne și Guvernului României:

  • Deblocarea de urgență a procedurilor de promovare, cu includerea sumelor necesare în bugetul aprobat pe anul 2026 – o cerere atât de revoluționară!
  • Eliminarea interpretărilor administrative abuzive ale legii care afectează promovarea – pentru că legea este pentru unii mumă, pentru alții ciumă.
  • Recunoașterea muncii efective și a atribuțiilor suplimentare asumate de polițiști – un vis frumos, nu?

Și, cireașa de pe tortul birocratic: pentru ca polițiștii să poată fi promovați, șefii nemijlociți trebuie să întocmească o „notă de fundamentare” care să fie avizată de șeful ierarhic și, ulterior, aprobată de ordonatorul de credite! Un traseu demn de labirintul lui Minos, doar pentru a recunoaște o realitate pe care o vede orice cetățean.

SIDEPOL nu se lasă intimidat și va continua demersurile, probabil până la epuizare, pentru ca polițiștii să beneficieze de recunoașterea profesională pe care o merită. Avertismentul final? În lipsa unor soluții concrete, „nu excludem acțiuni sindicale suplimentare”. Adică, probabil, încă un memoriu, încă o adresă… sau poate chiar o grevă a râsului, căci altfel, situația e de plâns! Rămâne de văzut dacă Ministerul va prefera să joace în continuare rolul de clovn tragicomic sau va alege, în sfârșit, să respecte forțele de ordine. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Ce pastă polish să alegi dacă ești începător

Publicat

pe

De


Dacă te-ai hotărât să îți polishezi singur mașina acasă, cel mai probabil ai pornit de la un motiv simplu: vrei să rezolvi niște probleme vizibile ale vopselei fără să mai plătești un atelier. Poate ai observat zgârieturi fine, urme de la spălări repetate sau vopseaua nu mai are deloc luciul de altădată. Intri să cauți paste de polish și, foarte repede, apare confuzia: sunt prea multe variante și nu știi ce să alegi.

Adevărul este că, dacă ești începător, nu ai nevoie de produse complicate. Contează să alegi pasta polish potrivită în funcție de problema pe care o vezi pe mașină, nu în funcție de denumiri sau promisiuni exagerate.

Ce probleme are, de obicei, vopseaua unei mașini folosite zilnic

În cele mai multe cazuri, o mașină care circulă normal nu are defecte grave. Cele mai frecvente probleme sunt micro-zgârieturile fine, urmele circulare lăsate de perii sau bureți, aspectul tern și lipsa de luciu. Acestea apar din spălări greșite, praf, nisip, sare sau pur și simplu din trecerea timpului.

Pentru astfel de situații, nu ai nevoie de o pastă agresivă. Din contră, o pastă prea dură poate crea mai multe probleme decât rezolvă, mai ales dacă nu ai experiență.

Pasta de polish cu tăiere ușoară – alegerea sigură pentru început

Dacă ești la prima experiență de polish auto, cea mai bună alegere este o pastă cu tăiere ușoară sau medie. Acest tip de pastă este gândit exact pentru corectarea zgârieturilor fine și pentru împrospătarea vopselei.

O astfel de pastă lucrează controlat, nu mănâncă excesiv din lac și îți oferă timp să înveți mișcările corecte. Chiar dacă insiști puțin mai mult într-o zonă, riscurile sunt mici. Pentru uz casnic, este varianta cea mai echilibrată.

Când are sens o pastă de polish mai abrazivă

Pastele cu tăiere mare sunt destinate zgârieturilor adânci, urmelor serioase sau vopselelor foarte degradate. Problema este că aceste paste cer experiență, presiune controlată și, de multe ori, o mașină de polish rotativă.

Dacă ești începător, nu este recomandat să începi cu o astfel de pastă. Poți crea holograme, urme vizibile sau poți subția prea mult stratul de lac. Pentru primele lucrări, este mai sigur să eviți aceste produse.

Pasta de finisare – când vrei doar luciu

Există și paste de finisare, cu abrazivitate foarte mică sau aproape inexistentă. Acestea nu corectează defecte, dar ajută la uniformizarea suprafeței și la obținerea unui luciu plăcut.

Dacă mașina ta nu are zgârieturi vizibile și vrei doar să îi împrospătezi aspectul, o astfel de pastă poate fi suficientă. Este ușor de folosit și foarte iertătoare pentru cineva aflat la început.

Contează culoarea mașinii când alegi pasta?

În general, nu. Majoritatea pastelor de polish sunt universale și pot fi folosite pe orice culoare. Ceea ce contează este starea vopselei, nu culoarea ei. Diferențele apar mai degrabă la modul în care se văd zgârieturile după polish, nu la alegerea pastei în sine.

De ce este bine să începi simplu

Mulți începători greșesc pentru că vor rezultate rapide și aleg produse prea agresive. În realitate, un polish corect făcut înseamnă pași simpli, repetați corect. O pastă potrivită, un burete adecvat și răbdare sunt suficiente pentru rezultate vizibile.

Poți face mai multe treceri cu o pastă ușoară și vei avea un rezultat mai bun decât cu o singură trecere agresivă.

Dacă ești începător și vrei să îți polishezi mașina acasă, alege o pastă de polish cu tăiere ușoară sau medie. Este cea mai sigură variantă pentru a rezolva zgârieturile fine, urmele de spălare și lipsa de luciu, fără riscuri inutile. Pe măsură ce capeți experiență, poți testa și alte tipuri de paste, în funcție de nevoi.

Pentru paste de polish potrivite uzului de acasă, dar și pentru mașini de polish, bureți, lavete din microfibră și alte produse necesare, găsești o gamă variată pe kraftprofesional.ro, unde poți alege exact ce se potrivește nivelului tău de experiență și stării vopselei mașinii tale.

Citeste in continuare

Exclusiv

Tendințe de machiaj și coafură pentru miresele din ianuarie 2026

Publicat

pe

De


O nuntă în luna ianuarie are un farmec aparte. Aerul rece, lumina albă a iernii, atmosfera intimă și elegantă creează un decor special, diferit de cel al nunților de vară. Tocmai de aceea, frumusețea miresei într-un context de iarnă merită o atenție specială.

Machiajul și coafura trebuie să reziste temperaturilor scăzute, dar și să completeze stilul unei rochii de mireasă și al întregului eveniment.

Dacă îți pregătești nunta în plină iarnă, iată care sunt tendințele de beauty pentru miresele din ianuarie și câteva recomandări utile care te vor ajuta să arăți și să te simți impecabil în ziua cea mare.

Machiaj inspirat de magia iernii

În sezonul rece, accentul cade pe un ten luminos, sănătos și bine îngrijit. Pielea poate deveni mai uscată iarna, așa că machiajul trebuie gândit cu atenție, pornind de la o bază corect pregătită.

Un look fresh, cu efect de „glow”, este extrem de apreciat în această perioadă. Fondurile de ten cu finish luminos, combinate cu un iluminator aplicat discret, oferă pielii acel aspect curat și radiant, perfect pentru lumina rece a iernii. Rezultatul trebuie să fie natural, nu strălucitor în exces.

Buzele pot deveni un punct de atracție în machiajul de iarnă. Nuanțele intense, precum roșu profund, vișiniu, burgundy sau tonuri de fructe de pădure, se potrivesc excelent cu sezonul și adaugă eleganță întregului look. Este important ca rujul ales să fie rezistent și confortabil, pentru a face față orelor lungi de emoții, fotografii și zâmbete.

Ochii capătă profunzime prin reinterpretarea clasicului smokey eyes. În locul tonurilor calde, iarna aduce în prim-plan nuanțe reci: griuri, argintiu, albastru închis sau accente metalice. Fardurile cu particule fine reflectă frumos lumina și arată spectaculos în fotografii, mai ales într-un decor de iarnă.

Genele bine definite completează machiajul ochilor. Fie că alegi gene individuale pentru un efect natural, fie gene mai bogate pentru un look glam, acestea ajută privirea să fie expresivă și bine conturată.

Coafuri elegante, potrivite sezonului rece

Iarna, coafura trebuie să fie nu doar frumoasă, ci și practică. Temperaturile scăzute, umiditatea sau vântul pot influența rezistența unei coafuri, așa că simplitatea bine gândită este cheia.

Cocul jos, ușor răsucit, este una dintre cele mai populare alegeri pentru miresele de iarnă. Elegant, rafinat și stabil, acest tip de coafură se potrivește foarte bine cu rochii sofisticate și permite purtarea voalului sau a accesoriilor fără dificultăți.

Împletiturile rămân o opțiune extrem de versatilă. Fie că sunt lejere, cu aer boem, fie mai bine structurate, ele adaugă un plus de romantism și se potrivesc perfect cu atmosfera calmă a iernii. Accesoriile discrete, precum acele cu perle sau flori delicate, completează frumos acest tip de coafură.

Pentru miresele care iubesc eleganța clasică, buclele largi, inspirate din stilul old Hollywood, sunt o alegere sigură. Ondulațiile moi oferă un aer sofisticat și se potrivesc atât cu rochii simple, cât și cu modele spectaculoase.

Recomandări utile pentru miresele de ianuarie

Hidratarea este esențială. Începe rutina de îngrijire cu câteva săptămâni înainte de nuntă și alege produse intens hidratante, atât pentru ten, cât și pentru buze. Un spray hidratant poate fi extrem de util pe parcursul zilei.

Fixarea machiajului și a coafurii trebuie făcută cu produse rezistente, dar ușoare, care să nu încarce. Un machiaj bine fixat și o coafură adaptată condițiilor meteo îți vor oferi liniște și confort.

Paleta de culori trebuie să fie în armonie cu sezonul și cu rochia. Tonurile reci, accentele metalice și nuanțele profunde se potrivesc excelent cu nunțile de iarnă și completează elegant o rochie de mireasă atent aleasă.

Frumusețea începe cu rochia potrivită

Machiajul și coafura arată cel mai bine atunci când sunt alese în funcție de rochia de mireasă. Textura materialelor, linia rochiei și stilul general influențează direct look-ul final.

Dacă ești în căutarea rochiei de mireasă care să se potrivească perfect unei nunți de iarnă, aici, pe www.aryannakaren.ro, poți descoperi colecțiile Aryanna Karen. Vei găsi modele elegante, rafinate, potrivite atât pentru nunți de iarnă, cât și pentru orice stil de mireasă, iar rochia aleasă poate deveni punctul de plecare pentru întregul tău look bridal.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Eveniment2 ore inainte

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii...

Afaceri6 ore inainte

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Afaceri6 ore inainte

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,...

Social9 ore inainte

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Socialo zi inainte

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Exclusivo zi inainte

MAI, VAI ȘI AMAR! Poliția, intre muncă de erou și salar de bufon: Circul absurdității birocratice continuă!

Dezvăluiri incendiare aruncă în aer aparențele de normalitate dintr-un sistem deja șubred: cel al forțelor de ordine. Conform unui comunicat...

Eveniment2 zile inainte

Cum recunoști o mașină rulată cu kilometri reali

Kilometrajul rămâne, în 2026, unul dintre cele mai sensibile și controversate subiecte din piața auto second-hand. Deși tehnologia a evoluat,...

Eveniment2 zile inainte

RateAuto.ro și standardizarea achiziției auto în rate: model operațional din ce în ce mai urmărit în piață

Comedia „În pielea mea” prezintă din 10 februarie în cinematografe patru cupluri amuzante și surprinzătoare: Oana Gherman și Sergiu Costache, Ioana State și...

Afaceri2 zile inainte

RateAuto.ro și standardizarea achiziției auto în rate: model operațional din ce în ce mai urmărit în piață

În România ultimilor ani, interesul pentru achiziția de autovehicule rulate a crescut, dar piața continuă să fie segmentată între parcuri auto cu...

Uncategorized3 zile inainte

Logitech lansează Rally AI – un nou standard în videoconferințe bazate pe inteligență artificială

Inteligență de top, design discret: soluții video avansate, integrate subtil în spații de mari dimensiuni Logitech anunță lansarea Rally AI...

Eveniment3 zile inainte

Bucureștiul devine hub european al transporturilor, logisticii și expedițiilor de mărfuri: Uniunea Societăților de Expediții din România organizează Congresul European SEEFF & FIATA REU Field Meeting, între 18 – 20 mai 2026

În ultimii ani, tot mai mulți oameni nu mai caută încă un job în sensul clasic (full time / part...

Afaceri3 zile inainte

Bucureștiul devine hub european al transporturilor, logisticii și expedițiilor de mărfuri: Uniunea Societăților de Expediții din România organizează Congresul European SEEFF & FIATA REU Field Meeting, între 18 – 20 mai 2026

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii...

Uncategorized3 zile inainte

QUEENS District, proiectul mixed-use al SPEEDWELL, a intrat în faza de dezvoltare, oferind oportunități premium de locuire și investiții în zona Aviației din București

Proiectul va livra 237 de apartamente premium și 22.500 mp de birouri moderne cu emisii zero de carbon București, 22...

Uncategorized3 zile inainte

Allview lansează gama WiPlay6301, primele Smart TV-uri din portofoliu cu webOS integrat

Brașov, 22.01.2026 – Visual Fan S.A., compania românească listată la Bursa de Valori București (simbol bursier: ALW), anunță diversificarea portofoliului de Smart...

Uncategorized3 zile inainte

Xiaomi lansează seria REDMI Note 15: Durabilitatea REDMI Titan întâlnește imaginile avansate

Xiaomi anunță lansarea seriei REDMI Note 15, care cuprinde cinci modele — REDMI Note 15 Pro+ 5G, REDMI Note 15...

Uncategorized4 zile inainte

Libertate prin tehnologie: Orange Romania și .lumen susțin independența persoanelor nevăzătoare

București, 22 ianuarie 2026 – Orange Romania și start-up-ul românesc .lumen aduc împreună tehnologia asistivă și conectivitatea într-un nou parteneriat strategic, menit...

Știrea Zilei