Connect with us

Exclusiv

EDITORIAL/ESECUL OMULUI AUTONOM – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

SCURTĂ INTRODUCERE  ÎN GÎNDIREA LUI PETRE ŢUŢEA [1]

Mare noroc că există oameni care sunt idioţi! Funcţia idiotului e pozitivă,
pentru că fără el n-am înţelege nici geniul, nici normalitatea. Păi cum am
cunoaşte noi un om pe care-l numim desăvârşit dacă n-ar fi prezenţi ăştia,
idioţii?

Tragedia istorică a “omului autonom” a constituit una dintre temele de predilecţie ale gîndirii lui Petre Ţuţea. Marea lui ambiţie a fost, de altfel, aceea de a scrie un tratat de antropologie (pe care n-a mai apucat să-l definitiveze); nu era vorba de o lucrare de antropologie ştiinţifică (atît de la modă astăzi), ci de un discurs filosofico-teologic, axat pe problematica gnoseologică.
Pe acest “om autonom”, căruia i-a făcut o radiografie necruţătoare, a căutat el să-l “vindece”, la modul socratic, de prea multa lui “deşteptăciune”. Cînd spun lucrul acesta, am în minte un articol al lui Nae Ionescu (dascălul mărturisit al lui Petre Ţuţea): “Marea pacoste a istoriei moderne au fost oamenii inteligenţi şi teoriile lor. Mintea omenească e de la natură pornită spre generalizare. Ea porneşte de la fapte simple, şi se ridică repede la teorie. Din nefericire, de cele mai multe ori aceste teorii sînt false; pentru că faptul de la care s-a plecat nu e esenţial. Omul însă crede că teoria lui primează – şi că realitatea trebuie să i se supună. Sînt peste 300 de ani, bunăoară, de cînd omenirea toată e victima unei «teorii»: aceea a individualismului, care a provocat, provoacă şi va mai provoca încă multe dezastre şi adîncă mizerie în toate ramurile existenţei umane. […] Inteligenţa e orgolioasă şi rigidă. Ea vrea să se instituie nu numai în stăpîn absolut, dar şi în demiurg. Şi greşeşte.”[2]. În acest sens naeionescian, “inteligenţa” sau “deşteptăciunea” devin sinonime ale “idealismului prost”. Sau, altfel spus, apanajul acelor oameni despre care se spune îndeobşte că “fac pe deştepţii”.
“Omul autonom” al lui Petre Ţuţea este, prin excelenţă, omul care face pe deşteptul, ajungînd, în cele din urmă, să trăiască în idolatria închipuitei sale deşteptăciuni. Vorbind în termeni creştini, o astfel de atitudine reprezintă antiteza exactă a “sărăciei cu duhul”. Grecescul ptochós din sintagma evanghelică ptochós to pneumatí (“sărac cu duhul”, după traducerile curente, ce redau prepoziţional dativul de relaţie din original) înseamnă de fapt, în contextul respectiv, tocmai “smerit”, “umil” (sensul cel mai concret al cuvîntului este “încovoiat”, “îngenuncheat”; de aici, “sărac”, “sărman”, ca stare materială, dar şi “smerit”, “umil”, ca atitudine sufletească); adevărata sărăcie cu duhul (al cărei tîlc modernitatea pare să-l fi pierdut), departe de a însemna prostie, ignoranţă, naivitate sau îngustime (DEX reţine numai sensul devalidat: “lipsit de inteligenţă, de spirit; prost”…), reprezintă tocmai buna smerire a minţii omeneşti în faţa Cuvîntului lui Dumnezeu. Desăvîrşirea însăşi a putut fi definită creştineşte drept “o prăpastie de smerenie” (Sf. Isaac Sirul; ideea este însă prezentă în toată patristica răsăriteană). Numai că “omul autonom” tocmai să se smerească refuză, crezînd, în orgolioasa lui în-singurare, că “sărăcia cu duhul” ar exclude geniul sau erudiţia (prin care se simte el măgulit şi legitimat). Că nu-i aşa, ne-a dovedit-o Petre Ţuţea însuşi – acest mare “sărac cu duhul”, deopotrivă “erudit” şi “genial” (cel puţin în ipostaza de “geniu oral”, pe care nimeni n-a cutezat să i-o conteste).
Fiind atît de opus mentalităţii moderne, apariţia lui în public – ca un mărturisitor “în amurg”, cum îi plăcea să zică – i-a buimăcit pe mulţi. Cînd nu i-a lăsat cu gura căscată (“Nu înţeleg, dar e năpraznic!”), el le-a stricat jalnica formulă de “echilibru existenţial”, bazată, cel mai adesea, pe ignoranţă şi comoditate (căci ce altceva a făcut el decît rechizitoriul “maieutic” al lumii noastre?). Prin el ni s-a dat – într-o vreme a lui “homo faber dominat de homo stultus”, cum repeta adesea – şansa unei “buimăceli” izbăvitoare (înrudite, într-un fel, cu acea “nelinişte metafizică” pe care un Nae Ionescu îşi propunea să o trezească în sufletele auditorilor săi).
Pornind de aici, putem încerca o circumscriere mai exactă a conceptului de “om autonom”, aşa cum se desprinde el din gîndirea lui Petre Ţuţea. O primă distincţie, mai generală, este aceea dintre “omul etern” şi “omul istoric”. Cel dintîi reprezintă făptura arhetipală, creată “după chipul şi asemănarea” lui Dumnezeu. Icoană a omului originar, neatins de păcat şi de moarte, el se opune omului “căzut” în veac şi ontologic desfigurat. Sau, altfel spus, “omul etern” este omenitatea privită sub specia absolutului, în vreme ce “omul istoric” este aceeaşi omenitate în condiţia ei relativă.
O a doua distincţie îl priveşte strict pe “omul istoric”. În ipostaza sa pozitivă, acesta este “omul religios”, cel ce se raportează neîncetat, în suişurile ca şi în căderile sale, la transcendenţa divină şi la propria sa imagine absolută, “suspinînd după mîntuire”, laolaltă cu Firea întreagă, cum spune Apostolul (cf. Rom. 8, 19-22). Pentru Petre Ţuţea, omul religios se realizează suprem în omul creştin. În ciuda aparenţelor, “omul religios” al lui Petre Ţuţea nu-i totuna cu acel homo religiosus al lui Mircea Eliade, dedus “ştiinţific” din materialul magico-mitico-religios al istoriei religiilor. Petre Ţuţea se raportează la omul Revelaţiei depline, la cel ce trăieşte în Hristos şi pentru Hristos. Mircea Eliade a înţeles de minune religiozitatea omului arhaic, dar a avut, din păcate, o proastă întîlnire cu creştinismul, aşa cum am încercat să arăt în altă parte[3]. Aici Petre Ţuţea este mai degrabă de părerea lui Nichifor Crainic: religiile arhaice, precreştine, abia de pot fi numite “religii”; mai potrivit ar fi să le numim “religiozităţi în căutarea lui Dumnezeu”; căci, în vreme ce creştinul Îl trăieşte aievea pe Dumnezeu, în Hristos Cel Întrupat, necreştinul Îl visează imperfect, aproximîndu-L mitologic sau filosofic, cu puteri omeneşti (drama “religiilor naturale”)[4]. Dar Dumnezeul Cel Viu nu poate fi substituit nici de Zeii Fabulei, nici de Dumnezeul abstract al filosofilor! Nu-i mai puţin adevărat că orice om religios, fie el creştin sau necreştin, este principial orientat spre Divinitate, simţindu-se insuficient sieşi şi refuzîndu-se “devenirii oarbe”, “vremii care vremuieşte”.
Ipostaza negativă a “omului istoric” este “omul autonom” de la care am pornit, cel ce raportează totul la sine însuşi, tinzînd să se în-singureze în ţarcul acestei lumi, dominat de trufie şi de amăgire. Împrumutînd termenii lui Bossuet (la care şi Petre Ţuţea obişnuia să facă apel), putem spune că “omul autonom”, ignorînd “calea Domnului”, bîjbîie ca un orb pe “calea omului”. Sau, în termeni augustinieni, el întoarce spatele acelei civitas Dei şi se înfundă, cu perversă voluptate, în civitas terrena.
De fapt, creştineşte vorbind, “autonomia” aceasta este doar una iluzorie. Căci omul, cînd se desprinde de Dumnezeu, nu rămîne “singur” decît în aparenţă. În realitate, el devine “jucărie” sau “unealtă” a diavolului. Răul, s-a spus, nu are bază ontologică, el nefiind altceva decît “lipsa Binelui”, privatio boni (Fericitul Augustin). Prin urmare, absenţa lui Dumnezeu devine, de la sine, prezenţă a diavolului; de aceea, “cetatea pămîntească” a Fericitului Augustin nu este doar civitas terrena pur şi simplu, ci este civitas terrena sive diaboli. Vulgarizînd puţin, omul, dacă nu este al lui Dumnezeu, devine “al dracului” (şi este simptomatic că de la o vreme, în limba română, “a fi al dracului” sau “a fi dat dracului” au devenit expresii laudative!). În fond, ce altceva face acest om decît să repete păcatul luciferic? Poate că dacă un Lucian Blaga nu s-ar fi jucat mai înainte cu termenii aceştia (mai ales în Trilogia cunoaşterii), Petre Ţuţea n-ar mai fi zis “om autonom”, ci de-a dreptul “om luciferic”. Căci, în ultimă instanţă, acesta este “omul autonom”: un om bolnav de luciferism, în sensul strict teologic al cuvîntului.
Acest om autonom sau luciferic poate fi privit din multe puncte de vedere. Petre Ţuţea l-a tratat cu precădere din perspectiva cunoaşterii. De altfel, înainte de toate, “omul autonom”, încîntat de sine însuşi, deviază de regulă sensul existenţei, dinspre mîntuire (soteria), fie spre cunoaştere (“gnosticismul” prost), fie spre creaţie (falsa “demiurgie”). El înlocuieşte viziunea religioasă a lumii cu o viziune culturală; ar vrea să re-gîndească şi să re-creeze lumea lui Dumnezeu cu puterile minţii şi mîinilor omeneşti! Toată existenţa lui devine astfel căutare şi făptuire deşartă, căci caută unde nu este de găsit şi făptuieşte ce nu poate să dureze. Îşi poate umple lumea pînă la refuz, dar nu o poate transcende. Se mişcă năuc în cercul vicios al lui “aici” şi “acum”, în imanenţa Naturii şi a Istoriei, înşelînd şi înşelîndu-se deopotrivă.
Este vorba, pînă la urmă, de o proastă întîlnire cu Realul, pe care îl confundă cu aparenţele (phainomena) acestei lumi sau cu fantasmele minţii sale. De “Realul unic”, care este Dumnezeu, el nu ştie, nu poate sau nu vrea să se apropie. De aceea, cunoaşterea eşuează fie în materialismul pozitivist, fie în idealismul raţionalist, fie – după oboseala prea multor “ratări” – într-un scepticism dezabuzat. “Omul autonom” începe prin a se crede “măsură a tuturor lucrurilor” şi sfîrşeşte prin “a certa” realitatea că nu se potriveşte cu ideile lui, precum Hegel, sau prin a se întreba, asemenea lui Pilat: Quid est veritas? (Ce mai poate fi Adevărul… printre atîtea “adevăruri”?!).
Istoriceşte vorbind, “omul autonom” s-a născut în Grecia filosofilor, a murit în Evul Mediu creştin şi a reînviat o dată cu Renaşterea păgînizantă; a-l aştepta “să moară” din nou, de “moartea bună” a propriei lui suficienţe – acesta ar putea fi sensul ultim al supralicitatei formule a lui Malraux (“Secolul XXI va fi unul religios sau nu va fi deloc”).
Petre Ţuţea făcea undeva un fel de tipologie a omului cunoscător. Raportaţi la cunoaştere, oamenii ar fi de cinci tipuri: Misticul (“contemplativul” care se deschide, “iluminat”, cu credinţă şi cu smerenie, adevărului etern al Revelaţiei), Căutătorul (rătăcitorul om istoric care “se întreabă, întreabă şi caută”, cu bietele lui puteri omeneşti, rămînînd mereu pradă neliniştii şi neîmplinirii), Scepticul (care nu este, pînă la urmă, decît căutătorul învins de neputinţă), Indiferentul (care este un imbecil prin opţiune) şi Imbecilul (care s-a născut ca atare, reprezentînd, din perspectiva omenească, doar “un deşeu bio-istoric”). Ultimele două tipuri (imbecilul “făcut” şi imbecilul “născut”) neparticipînd propriu-zis la “aventura” cunoaşterii, iar cel de-al treilea fiind doar varianta dezabuzată a celui de-al doilea, vor rămîne în atenţia noastră doar Misticul şi Căutătorul. “Omul autonom” se acoperă, gnoseologic, cu tipul Căutătorului. Incapabil de credinţă, dar dinamizat de orgoliu, el caută “certitudini” şi “consistenţe” acolo unde acestea nu sînt de găsit: în natură, în istorie sau în sinele său autonom. Dacă Misticul trăieşte esenţial, Căutătorul se înfundă în fenomenalitatea fără transcendenţă, în acea “deşertăciune a deşertăciunilor” pe care o deplîngea Ecclesiastul.
Căutător este Filosoful (care jertfeşte raţiunii sale autonome şi “se întreabă” necontenit). Căutător este Ştiinţificul (“omul de ştiinţă”, care jertfeşte prejudecăţii experimentalismului empiric şi “întreabă” naiv lumea, universul). Dar cum “omul de ştiinţă”, istoric şi structural, nu este decît un derivat tîrziu al filosofului (un filosof “căzut” în empirie), Filosoful rămîne ipostaza majoră a Căutătorului. El este omul întrebător prin excelenţă, “un om care transformă în viciu nevoia întrebării”. El dizolvă raţional misterele şi rămîne suspendat de propriile lui întrebări, în limitele fatale ale acestei lumi şi ale ficţiunilor minţii sale (mintea care te minte!): căci ori nu le poate răspunde, ori le dă o mulţime de răspunsuri ipotetice, ce adesea se bat cap în cap, astfel că nu face decît să penduleze între ignoranţa pură şi ignoranţa “savantă” (docta ignorantia în sensul ei pervertit). “Refuzînd Absolutul ca instanţă supremă – scrie Petre Ţuţea – şi absolutizînd ilegitim dimensiunea imanentă a cunoaşterii, spiritul filosofic cade în infinitul rătăcirii raţionale. Căutătorul «alege şi, alegînd, rătăceşte». Asta l-a făcut probabil pe Tertullian să vorbească despre filosofi ca despre nişte «patriarhi ai ereticilor» “[5].
De aceea, lui Petre Ţuţea nu-i plăcea să i se spună “filosof”, ci prefera să se numească pe sine “gînditor creştin”. Strădania lui a fost tocmai aceea de a-l trezi pe “omul autonom” din beţia sa filosofantă, arătîntu-i calea spre Absolutul divin (singurul Real autentic), spre Revelaţia divină ca garanţie veşnică a Adevărului. Căci, în afara Revelaţiei, omul nu va trece niciodată, cu toate demersurile lui autonome, dincolo de întrebarea lui Pilat: “Ce este adevărul?”…
Asta nu înseamnă însă că Petre Ţuţea – cum s-au pripit să concluzioneze unii – nu dădea nici o şansă şi nici un rost filosofiei. Filosofia poate rămîne utilă în măsura în care admite să se pună, cu mijloacele ei, în slujba lui Dumnezeu. Dar nu în slujba Dumnezeului abstract al metafizicienilor sau a acelui metaforic “Dumnezeu al culturii” pe care-l invoca un Constantin Noica, ci în slujba Dumnezeului Celui Viu, a lui Iisus Hristos – Logos-ul Întrupat.
Filosofia ar avea trei soluţii: a) să piară pe limba ei; b) să se consoleze ca slujnică a “ştiinţelor exacte” sau c) să redevină ancilla theologiae. Aceasta din urmă ar fi calea pe care s-ar putea “înălţa smerindu-se”, aşa cum i s-a şi întîmplat de cîteva ori în istorie: cu Apostolul Pavel, cu Origen, cu Augustin, cu Dionisie Pseudo-Areopagitul, cu Ioan Damaschinul, cu Toma de Aquino, cu Grigorie Palama, cu Nicolaus Cusanus, cu Pascal, cu Kierkegaard, cu Maritain, cu Guénon, cu Berdiaev sau cu Nae Ionescu. Şi – de ce nu? – cu Petre Ţuţea însuşi.
Vorbind în termenii filosofiei culturii – şi cred că în manuscrisele lui Petre Ţuţea se află in nuce o întreagă filosofie creştină a culturii –, s-ar zice că noi trăim astăzi nu doar eşecul unui tip antropologic (“omul autonom”), dar şi al tipului de cultură ce s-a creat “după chipul şi asemănarea” lui. Poate că se va găsi într-o zi cine să ducă pînă la capăt, într-o formă mai puţin aforistică, răzleţele gînduri geniale ale lui Petre Ţuţea. Sau, altfel spus, poate că Petre Ţuţea, acest “ultim Socrate”, îşi va găsi un Platon al său, care să se împlinească împlinindu-l. Îţi vine să te întrebi, în ultimă instanţă, dacă nu cumva cele mai strălucite mesaje spirituale ce au ajuns pînă la noi nu sînt caracterizate tocmai de faptul că la origine nu au fost scrise de purtătorii lor, ci doar “propovăduite”, ajungînd să fie consemnate abia în urmă, graţie “ucenicilor” (exemplele cele mai notorii: relaţia Socrate-Platon, în sfera filosofiei; relaţia Hristos-apostoli, în sfera religiei).
Întorcîndu-ne la acea filosofie creştină a culturii despre care tocmai pomeneam, am putea spune, continuînd gîndirea lui Petre Ţuţea (care, la rîndul ei, valorifică “sugestii” naeionesciene), că se constată, în istoria spirituală a omenirii, două mari tipuri alternative de cultură, corespunzînd celor două viziuni fundamentale despre lume: pe de o parte, cultura ancillară (slujitoare), întemeiată pe viziunea teocentrică; pe de altă parte, cultura autonomă (“luciferică”), întemeiată pe viziunea antropocentrică. Pe de o parte, o cultură de verticalitate sacră (cultura omului care-şi venerează Zeii/Zeul), pe de alta, o cultură de orizontalitate profană (cultura omului care se venerează pe sine însuşi). Cultura ancillară a caracterizat, istoriceşte vorbind, Antichitatea timpurie şi Evul Mediu creştin, în vreme ce cultura autonomă a caracterizat Antichitatea clasică (“primul antropocentrism”) şi Modernitatea (“al doilea antropocentrism”, inaugurat, în linii mari, de Renaşterea occidentală).
Astăzi, cînd cultura autonomă pare a-şi trăi falimentul, stăm poate în pragul unei noi epoci de cultură ancillară. Inepţiilor dizolvante ale new age-ismului (care nu-i, în ciuda pretenţiilor sale profetic-novatoare, decît ultima consecinţă a mizeriei spirituale a omului post-medieval) dreapta gîndire creştină le poate opune Tradiţia revigorată a unei smerite şi mîntuitoare “ancillarităţi”. Căci – dacă luăm în serios creştinismul, asemenea lui Petre Ţuţea – omul nu se poate salva fără Dumnezeu; şi, cu atît mai puţin, împotriva lui Dumnezeu.
Răzvan CODRESCU

[1] Nucleul acestei introduceri a fost o comunicare ţinută la simpozionul organizat în anul 1992 (20-22 mai), în aula Institutului Teologic Ortodox din Bucureşti, mai ales prin strădania teologului Radu Preda (foarte tînărul autor al cărţii Jurnal cu Petre Ţuţea). Cu acel prilej, a fost editată şi o broşură colectivă, intitulată “Ultimul Socrate”. Petre Ţuţea – încercare de portret. De altfel, anul 1992 va fi un adevărat “an Petre Ţuţea”. După un prim pas editorial mai degrabă stîngaci (Bătrîneţea şi alte texte filosofice, Ed. Viitorul Românesc, Bucureşti), au urmat Între Dumnezeu şi neamul meu (Fundaţia Anastasia, Bucureşti – primul mare succes editorial), Mircea Eliade (Biblioteca Revistei “Familia”, Oradea), Omul. Tratat de antropologie creştină. 1. Probleme sau Cartea întrebărilor (Ed. Timpul, Iaşi), Reflecţii religioase asupra cunoaşterii (Ed. Nemira, Bucureşti), Proiect de Tratat. Eros (Ed. Pronto, Braşov – Editura Uniunii Scriitorilor, Chişinău), Philosophia perennis (Ed. Icar – Ed. Horia Nicolescu, Bucureşti), Jurnal cu Petre Ţuţea (Ed. Humanitas, Bucureşti; ed. a II-a: Ed. Deisis, Sibiu, 2002).
[2] Art. “Tot despre prejudecata inteligenţei” (31 ianuarie 1931), în vol. Roza vînturilor – 1926-1933, culegere îngrijită de Mircea Eliade, Ed. Cultura Naţională, Bucureşti, 1937, pp. 222-225 (reeditare anastatică: Ed. Roza Vînturilor, Bucureşti, 1990). Profesorul îi avea în vedere, ca şi Eminescu odinioară, mai ales pe politicienii care pun “teoriile” mai presus de “realităţi” (fie din interese demagogice, fie din mimetism ideologic).
[3] “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?”, în Puncte cardinale, anul II, nr. 2/14, februarie 1992, p. 6.
[4] A se vedea, de pildă, eseul “Rasă şi religiune”, în vol. Puncte cardinale în haos (Ed. Cugetarea, Bucureşti, f. a. [1936], mai ales pp. 178-179. Întreaga problematică este dezvoltată ulterior în Nostalgia paradisului (Ed. Cugetarea, Bucureşti, 1940; reeditare: Ed. Moldova, Iaşi, 1994).
[5] Petre Ţuţea, “Despre filosofi şi filosofie”, în Puncte cardinale, anul II, nr. 5/17, mai 1992, p. 11 (text inedit, reluat şi în nr. 11/59, noiembrie 1995, p. 8, într-un grupaj dedicat relaţiei dintre religie şi filosofie). Textul respectiv se încheie cu aceste cuvinte: “Oricine, spune Bossuet, e liber să aleagă între «calea omului» şi «calea Domnului». Şi tot el: «Raţiunea omului să tacă atunci cînd intră pe calea Domnului». Nu este vorba să tacă în sensul de a se anula, ci în sensul de a se smeri. Pe cealaltă cale, pe «calea omului», raţiunea sfidează Logosul prin logoree; se semeţeşte şi piere pe limba ei. Filosofia? Nu mi se pare altceva decît o rafinată trăire în promiscuitate cu moartea şi cu neantul…”

(Din vol. De la Eminescu la Petre Ţuţea. Pentru un model paideic al dreptei româneşti, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000, pp. 213-224)

Exclusiv

MAI, VAI ȘI AMAR! Poliția, intre muncă de erou și salar de bufon: Circul absurdității birocratice continuă!

Publicat

pe

Dezvăluiri incendiare aruncă în aer aparențele de normalitate dintr-un sistem deja șubred: cel al forțelor de ordine. Conform unui comunicat halucinant emis de Sindicatul Democratic al Polițiștilor SIDEPOL, anul 2025 a intrat în istorie nu prin vreo reformă salutara, ci ca anul rușinii instituționale, când promovările polițiștilor pe funcții au fost pur și simplu… anulate! O veritabilă comedie neagră pe spatele unor oameni care își riscă zilnic viața, orchestrată cu măiestrie de la vârful Ministerului Afacerilor Interne.

Anul Domnului 2025: Anul fără promoții, anul fără Bbni, anul fără rușine!

În mod tradițional, lunile noiembrie și decembrie erau dedicate, anual, unei proceduri absolut banale, dar vitale: promovarea polițiștilor pe funcțiile pe care le ocupă, de fapt, de multă vreme. Un soi de recunoaștere a realității, chiar dacă tardivă. Ei bine, în 2025, MAI a decis că „tradiția e praf de pușcă” și a anulat spectacolul! Ceea ce înseamnă că mii de polițiști, fie mutați pe funcții cu coeficienți salariali superiori, fie proaspăt absolvenți ai școlilor de poliție și deja aruncați în focul acțiunii pe funcții superioare, sunt, ca de obicei, plătiți tot la nivelul inferior. O mostră clasică de „muncă de supererou, plată de începător”, sub semnătura inconfundabilă a birocrației românești.

„Disciplină fiscală” sau cum să furi legal din salariul polițistului?

SIDEPOL trage un semnal de alarmă asurzitor, atrăgând atenția „factorilor decizionali” – un eufemism elegant pentru Guvern și MAI – că este absolut imperativ să se deblocheze această farsă penibilă. Căci, zic ei, acest proces vital a fost „blocat prin măsuri administrative și bugetare nejustificate din punct de vedere profesional și instituțional”. Adică, pe românește, cineva s-a gândit că e mai simplu să taie de la polițiști decât să își bată capul cu o gestiune coerentă.

În timp ce „geniile” financiare de la Guvern invocă cu patos „disciplina fiscală” și „măsuri de responsabilitate” (probabil singurele măsuri pe care le pot scrie pe o coală de hârtie fără să le pună în practică), polițiștii, pe teren, preiau atribuții superioare, coordonează activități complexe, răspund penal și disciplinar pentru tot ce mișcă, dar fără recunoaștere funcțională și, mai ales, fără drepturile salariale cuvenite. Este, practic, o formă modernă de sclavie, unde statul a transformat deficitul de personal, efortul suplimentar și responsabilitatea profesională în… motive de economisire. Pe spatele cui? Al celor care, culmea, îi protejează!

MAI: Recunoaștere zero, cerințe maximale. Rețeta perfectă pentru dezastru!

În încercarea de a salva aparențele, SIDEPOL a formulat și transmis o solicitare scrisă către Ministerul Afacerilor Interne pentru demararea procedurilor de promovare. Răspunsul? O capodoperă a ipocriziei birocratice! MAI a invocat, bineînțeles, „constrângeri bugetare și limite impuse de ordonanțe guvernamentale” (sursa: răspuns MAI către SIDEPOL, disponibil la adresa 532294), justificând astfel menținerea blocajului. Însă, culmea ironiei, munca suplimentară, responsabilitatea și riscurile profesionale au continuat să crească exponențial, generând frustrări atât de evidente încât până și un orb le-ar sesiza. Ce poate fi mai motivant decât să știi că ești indispensabil, dar neplătit pe măsura muncii tale?

Discriminare la firul ierbii: Munca de erou, plata de amator!

Promovarea pe funcții nu este un moft, ci o necesitate strigătoare la cer!

Ar acoperi realitatea activității prestate, nu doar o fantomă pe hârtie.

Ar elimina inechitățile dintre polițiștii care muncesc la același nivel, dar sunt plătiți ca și cum ar fi pe planete diferite.

Ar susține performanța și motivația, concepte SF pentru actuala conducere.

Ar reduce riscul plecărilor în masă din sistem, transformând deficitul de personal într-o gaură neagră.

Un stat care cere performanță și responsabilitate trebuie, logic, să le recunoască și să le plătească. Dar logica, se pare, este o materie opțională la MAI. Faptul că polițiștii sunt plătiți pe funcții inferioare, deși ocupă efectiv funcții superioare, nu este doar o eroare, ci o formă crasă de discriminare profesională, contrară oricăror principii de bun simț: „muncă egală – salarizare egală”, predictibilitate profesională și echitate funcțională.

Blocajul „intelighent” al MAI: Cum distrugem motivația cu un singur pix!

Consecințele acestui blocaj sistematic sunt dezastruoase și, cu siguranță, intenționate:

Moralul personalului este la pământ, frecând praful.

Încrederea în instituție, deja fragilă, se spulberă ca un castel de cărți.

Atractivitatea profesiei este inexistentă; cine ar vrea să fie erou pe gratis?  Stabilitatea resursei umane, un mit demult uitat.

SIDEPOL suna alarma: Când răbdarea se transformă în acțiune sindicală (și nu prea!)

Sindicatul cere, nu roagă, Ministerului Afacerilor Interne și Guvernului României:

  • Deblocarea de urgență a procedurilor de promovare, cu includerea sumelor necesare în bugetul aprobat pe anul 2026 – o cerere atât de revoluționară!
  • Eliminarea interpretărilor administrative abuzive ale legii care afectează promovarea – pentru că legea este pentru unii mumă, pentru alții ciumă.
  • Recunoașterea muncii efective și a atribuțiilor suplimentare asumate de polițiști – un vis frumos, nu?

Și, cireașa de pe tortul birocratic: pentru ca polițiștii să poată fi promovați, șefii nemijlociți trebuie să întocmească o „notă de fundamentare” care să fie avizată de șeful ierarhic și, ulterior, aprobată de ordonatorul de credite! Un traseu demn de labirintul lui Minos, doar pentru a recunoaște o realitate pe care o vede orice cetățean.

SIDEPOL nu se lasă intimidat și va continua demersurile, probabil până la epuizare, pentru ca polițiștii să beneficieze de recunoașterea profesională pe care o merită. Avertismentul final? În lipsa unor soluții concrete, „nu excludem acțiuni sindicale suplimentare”. Adică, probabil, încă un memoriu, încă o adresă… sau poate chiar o grevă a râsului, căci altfel, situația e de plâns! Rămâne de văzut dacă Ministerul va prefera să joace în continuare rolul de clovn tragicomic sau va alege, în sfârșit, să respecte forțele de ordine. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Ce pastă polish să alegi dacă ești începător

Publicat

pe

De


Dacă te-ai hotărât să îți polishezi singur mașina acasă, cel mai probabil ai pornit de la un motiv simplu: vrei să rezolvi niște probleme vizibile ale vopselei fără să mai plătești un atelier. Poate ai observat zgârieturi fine, urme de la spălări repetate sau vopseaua nu mai are deloc luciul de altădată. Intri să cauți paste de polish și, foarte repede, apare confuzia: sunt prea multe variante și nu știi ce să alegi.

Adevărul este că, dacă ești începător, nu ai nevoie de produse complicate. Contează să alegi pasta polish potrivită în funcție de problema pe care o vezi pe mașină, nu în funcție de denumiri sau promisiuni exagerate.

Ce probleme are, de obicei, vopseaua unei mașini folosite zilnic

În cele mai multe cazuri, o mașină care circulă normal nu are defecte grave. Cele mai frecvente probleme sunt micro-zgârieturile fine, urmele circulare lăsate de perii sau bureți, aspectul tern și lipsa de luciu. Acestea apar din spălări greșite, praf, nisip, sare sau pur și simplu din trecerea timpului.

Pentru astfel de situații, nu ai nevoie de o pastă agresivă. Din contră, o pastă prea dură poate crea mai multe probleme decât rezolvă, mai ales dacă nu ai experiență.

Pasta de polish cu tăiere ușoară – alegerea sigură pentru început

Dacă ești la prima experiență de polish auto, cea mai bună alegere este o pastă cu tăiere ușoară sau medie. Acest tip de pastă este gândit exact pentru corectarea zgârieturilor fine și pentru împrospătarea vopselei.

O astfel de pastă lucrează controlat, nu mănâncă excesiv din lac și îți oferă timp să înveți mișcările corecte. Chiar dacă insiști puțin mai mult într-o zonă, riscurile sunt mici. Pentru uz casnic, este varianta cea mai echilibrată.

Când are sens o pastă de polish mai abrazivă

Pastele cu tăiere mare sunt destinate zgârieturilor adânci, urmelor serioase sau vopselelor foarte degradate. Problema este că aceste paste cer experiență, presiune controlată și, de multe ori, o mașină de polish rotativă.

Dacă ești începător, nu este recomandat să începi cu o astfel de pastă. Poți crea holograme, urme vizibile sau poți subția prea mult stratul de lac. Pentru primele lucrări, este mai sigur să eviți aceste produse.

Pasta de finisare – când vrei doar luciu

Există și paste de finisare, cu abrazivitate foarte mică sau aproape inexistentă. Acestea nu corectează defecte, dar ajută la uniformizarea suprafeței și la obținerea unui luciu plăcut.

Dacă mașina ta nu are zgârieturi vizibile și vrei doar să îi împrospătezi aspectul, o astfel de pastă poate fi suficientă. Este ușor de folosit și foarte iertătoare pentru cineva aflat la început.

Contează culoarea mașinii când alegi pasta?

În general, nu. Majoritatea pastelor de polish sunt universale și pot fi folosite pe orice culoare. Ceea ce contează este starea vopselei, nu culoarea ei. Diferențele apar mai degrabă la modul în care se văd zgârieturile după polish, nu la alegerea pastei în sine.

De ce este bine să începi simplu

Mulți începători greșesc pentru că vor rezultate rapide și aleg produse prea agresive. În realitate, un polish corect făcut înseamnă pași simpli, repetați corect. O pastă potrivită, un burete adecvat și răbdare sunt suficiente pentru rezultate vizibile.

Poți face mai multe treceri cu o pastă ușoară și vei avea un rezultat mai bun decât cu o singură trecere agresivă.

Dacă ești începător și vrei să îți polishezi mașina acasă, alege o pastă de polish cu tăiere ușoară sau medie. Este cea mai sigură variantă pentru a rezolva zgârieturile fine, urmele de spălare și lipsa de luciu, fără riscuri inutile. Pe măsură ce capeți experiență, poți testa și alte tipuri de paste, în funcție de nevoi.

Pentru paste de polish potrivite uzului de acasă, dar și pentru mașini de polish, bureți, lavete din microfibră și alte produse necesare, găsești o gamă variată pe kraftprofesional.ro, unde poți alege exact ce se potrivește nivelului tău de experiență și stării vopselei mașinii tale.

Citeste in continuare

Exclusiv

Tendințe de machiaj și coafură pentru miresele din ianuarie 2026

Publicat

pe

De


O nuntă în luna ianuarie are un farmec aparte. Aerul rece, lumina albă a iernii, atmosfera intimă și elegantă creează un decor special, diferit de cel al nunților de vară. Tocmai de aceea, frumusețea miresei într-un context de iarnă merită o atenție specială.

Machiajul și coafura trebuie să reziste temperaturilor scăzute, dar și să completeze stilul unei rochii de mireasă și al întregului eveniment.

Dacă îți pregătești nunta în plină iarnă, iată care sunt tendințele de beauty pentru miresele din ianuarie și câteva recomandări utile care te vor ajuta să arăți și să te simți impecabil în ziua cea mare.

Machiaj inspirat de magia iernii

În sezonul rece, accentul cade pe un ten luminos, sănătos și bine îngrijit. Pielea poate deveni mai uscată iarna, așa că machiajul trebuie gândit cu atenție, pornind de la o bază corect pregătită.

Un look fresh, cu efect de „glow”, este extrem de apreciat în această perioadă. Fondurile de ten cu finish luminos, combinate cu un iluminator aplicat discret, oferă pielii acel aspect curat și radiant, perfect pentru lumina rece a iernii. Rezultatul trebuie să fie natural, nu strălucitor în exces.

Buzele pot deveni un punct de atracție în machiajul de iarnă. Nuanțele intense, precum roșu profund, vișiniu, burgundy sau tonuri de fructe de pădure, se potrivesc excelent cu sezonul și adaugă eleganță întregului look. Este important ca rujul ales să fie rezistent și confortabil, pentru a face față orelor lungi de emoții, fotografii și zâmbete.

Ochii capătă profunzime prin reinterpretarea clasicului smokey eyes. În locul tonurilor calde, iarna aduce în prim-plan nuanțe reci: griuri, argintiu, albastru închis sau accente metalice. Fardurile cu particule fine reflectă frumos lumina și arată spectaculos în fotografii, mai ales într-un decor de iarnă.

Genele bine definite completează machiajul ochilor. Fie că alegi gene individuale pentru un efect natural, fie gene mai bogate pentru un look glam, acestea ajută privirea să fie expresivă și bine conturată.

Coafuri elegante, potrivite sezonului rece

Iarna, coafura trebuie să fie nu doar frumoasă, ci și practică. Temperaturile scăzute, umiditatea sau vântul pot influența rezistența unei coafuri, așa că simplitatea bine gândită este cheia.

Cocul jos, ușor răsucit, este una dintre cele mai populare alegeri pentru miresele de iarnă. Elegant, rafinat și stabil, acest tip de coafură se potrivește foarte bine cu rochii sofisticate și permite purtarea voalului sau a accesoriilor fără dificultăți.

Împletiturile rămân o opțiune extrem de versatilă. Fie că sunt lejere, cu aer boem, fie mai bine structurate, ele adaugă un plus de romantism și se potrivesc perfect cu atmosfera calmă a iernii. Accesoriile discrete, precum acele cu perle sau flori delicate, completează frumos acest tip de coafură.

Pentru miresele care iubesc eleganța clasică, buclele largi, inspirate din stilul old Hollywood, sunt o alegere sigură. Ondulațiile moi oferă un aer sofisticat și se potrivesc atât cu rochii simple, cât și cu modele spectaculoase.

Recomandări utile pentru miresele de ianuarie

Hidratarea este esențială. Începe rutina de îngrijire cu câteva săptămâni înainte de nuntă și alege produse intens hidratante, atât pentru ten, cât și pentru buze. Un spray hidratant poate fi extrem de util pe parcursul zilei.

Fixarea machiajului și a coafurii trebuie făcută cu produse rezistente, dar ușoare, care să nu încarce. Un machiaj bine fixat și o coafură adaptată condițiilor meteo îți vor oferi liniște și confort.

Paleta de culori trebuie să fie în armonie cu sezonul și cu rochia. Tonurile reci, accentele metalice și nuanțele profunde se potrivesc excelent cu nunțile de iarnă și completează elegant o rochie de mireasă atent aleasă.

Frumusețea începe cu rochia potrivită

Machiajul și coafura arată cel mai bine atunci când sunt alese în funcție de rochia de mireasă. Textura materialelor, linia rochiei și stilul general influențează direct look-ul final.

Dacă ești în căutarea rochiei de mireasă care să se potrivească perfect unei nunți de iarnă, aici, pe www.aryannakaren.ro, poți descoperi colecțiile Aryanna Karen. Vei găsi modele elegante, rafinate, potrivite atât pentru nunți de iarnă, cât și pentru orice stil de mireasă, iar rochia aleasă poate deveni punctul de plecare pentru întregul tău look bridal.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Eveniment8 ore inainte

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii...

Eveniment13 ore inainte

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii...

Afaceri16 ore inainte

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Afaceri16 ore inainte

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,...

Social20 de ore inainte

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Socialo zi inainte

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Exclusiv2 zile inainte

MAI, VAI ȘI AMAR! Poliția, intre muncă de erou și salar de bufon: Circul absurdității birocratice continuă!

Dezvăluiri incendiare aruncă în aer aparențele de normalitate dintr-un sistem deja șubred: cel al forțelor de ordine. Conform unui comunicat...

Eveniment2 zile inainte

Cum recunoști o mașină rulată cu kilometri reali

Kilometrajul rămâne, în 2026, unul dintre cele mai sensibile și controversate subiecte din piața auto second-hand. Deși tehnologia a evoluat,...

Eveniment3 zile inainte

RateAuto.ro și standardizarea achiziției auto în rate: model operațional din ce în ce mai urmărit în piață

Comedia „În pielea mea” prezintă din 10 februarie în cinematografe patru cupluri amuzante și surprinzătoare: Oana Gherman și Sergiu Costache, Ioana State și...

Afaceri3 zile inainte

RateAuto.ro și standardizarea achiziției auto în rate: model operațional din ce în ce mai urmărit în piață

În România ultimilor ani, interesul pentru achiziția de autovehicule rulate a crescut, dar piața continuă să fie segmentată între parcuri auto cu...

Uncategorized3 zile inainte

Logitech lansează Rally AI – un nou standard în videoconferințe bazate pe inteligență artificială

Inteligență de top, design discret: soluții video avansate, integrate subtil în spații de mari dimensiuni Logitech anunță lansarea Rally AI...

Eveniment4 zile inainte

Bucureștiul devine hub european al transporturilor, logisticii și expedițiilor de mărfuri: Uniunea Societăților de Expediții din România organizează Congresul European SEEFF & FIATA REU Field Meeting, între 18 – 20 mai 2026

În ultimii ani, tot mai mulți oameni nu mai caută încă un job în sensul clasic (full time / part...

Afaceri4 zile inainte

Bucureștiul devine hub european al transporturilor, logisticii și expedițiilor de mărfuri: Uniunea Societăților de Expediții din România organizează Congresul European SEEFF & FIATA REU Field Meeting, între 18 – 20 mai 2026

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii...

Uncategorized4 zile inainte

QUEENS District, proiectul mixed-use al SPEEDWELL, a intrat în faza de dezvoltare, oferind oportunități premium de locuire și investiții în zona Aviației din București

Proiectul va livra 237 de apartamente premium și 22.500 mp de birouri moderne cu emisii zero de carbon București, 22...

Uncategorized4 zile inainte

Allview lansează gama WiPlay6301, primele Smart TV-uri din portofoliu cu webOS integrat

Brașov, 22.01.2026 – Visual Fan S.A., compania românească listată la Bursa de Valori București (simbol bursier: ALW), anunță diversificarea portofoliului de Smart...

Uncategorized4 zile inainte

Xiaomi lansează seria REDMI Note 15: Durabilitatea REDMI Titan întâlnește imaginile avansate

Xiaomi anunță lansarea seriei REDMI Note 15, care cuprinde cinci modele — REDMI Note 15 Pro+ 5G, REDMI Note 15...

Știrea Zilei