Eveniment
Punctul de vedere al președintelui PRN Gheorghe Funar

Iată oameni buni că guvernanții postdecembriști alogeni colonizați la noi cu ajutorul puterilor imperialiste ale vremii care au fost instalați la conducerea României prin Lovitura de stat din 1989 continuă să-și arate adevărata față. Cei care au fost testați cu testul RT PCR și au fost găsiți pozitivi cu acest test neadecvat, după cum spune însuși autorul acestui test, pot să facă PLÂNGERI PENALE împotriva penalilor care sunt în fruntea țării și care adoptă legi neconstituționale introducând DICTATURA politico-sanitară a alogenilor împotriva poporului român.
CUMPĂRĂ ROMÂNII VIRUSUL SARS-CoV-2 PENTRU A SE ÎMBOLNĂVI DE COVID 19?
În luna decembrie 2019, Guvernul Orban știa că urmează pandemia mediatică cu noul coronavirus și vor fi instituite, cu alternanță, starea de urgență și starea de alertă în anul 2020. Ca urmare, în Legea Bugetului de Stat nu a alocat fonduri pentru alegerile locale și parlamentare despre care știau că vor fi amânate pentru anul 2021.
Începând cu 6 ianuarie 2020, Ambasada României din China a informat zilnic Președintele și Guvernul României despre apariția noului coronavirus în orașul Wuhan și despre modul în care se acționează împotriva epidemiei. În următoarele două luni, Regimul Iohannis-Orban-Arafat a fost preocupat, mai ales, de provocarea alegerilor parlamentare anticipate și nu a asigurat aprovizionarea depozitelor, a spitalelor și farmaciilor cu tot ceea ce era necesar pentru a lupta împotriva COVID 19.
Președintele țării a anunțat populația că suntem în război cu un virus necunoscut care este extrem de periculos și contagios. Ca urmare, a fost constituit un comandament și un Grup de Comunicare Strategică (format din doi oameni care timp de patru luni au reușit să realizeze o dezinformare strategică) pentru a introduce și menține frica, panica și stresul în întreaga populație.
În timpul celor două luni de stare de urgență (începând din 16 martie a.c.) și ultimele două luni ale stării de alertă sub pretextul luptei cu virusul SARS-CoV-2, Regimul Iohannis-Orban s-a îndreptat împotriva populației României și a întreprins următoarele:
-A restrâns și a interzis ilegal multe drepturi și libertăți ale omului.
-A introdus și promovat ilegal discriminarea între cetățeni pe criterii de vârstă și de boală.
-A dat ilegal amenzi uriașe la peste 300.000 de persoane.
-A transformat statutul spitalelor din toată țara, pe care le-a transformat în spitale suport COVID 19.
-A interzis ilegal accesul în spitale, în ultimele patru luni, la pentru peste 4.000.000 de bolnavi care nu aveau COVID 19, ci multe alte boli grave. Astfel, a fost pus la cale, cu premeditare, un GENOCID împotriva a milioane de cetățeni români.
-A încălcat grav și în milioane de cazuri, Legea nr.46/2003 a drepturilor pacientului. Această lege stabilește că:
a)„Pacienții au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate…” (art.2).
b)„Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nicio discriminare.” (art.3).
Legea drepturilor pacientului dă dreptul acestuia (art.3) de a refuza sau de a opri orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic preventiv. În baza acestei legi, persoanele asimptomatice care au fost ilegal private de libertate au părăsit locurile de detenție. Exercitarea acestui drept este mediatizată de Regimul Iohannis-Orban-Tătaru-Arafat ca fiind un pericol pentru întreaga populație.
-Nu a asigurat, timp de patru luni, pentru întreaga populație măști de protecție. Încă sunt sute de mii de cetățeni săraci care nu au primit de la Guvern măști de protecție, așa cum s-a stabilit printr-o Ordonanță de Urgență.
Măștile de protecție care au ajuns la cetățeni sunt neconforme, dăunează sănătății oamenilor, dar sunt obligatorii în anumite spații închise. Nepurtarea corectă a măștii se sancționează cu amenzi uriașe. Singura excepție vizibilă o constituie Guvernul, unde în 25 mai a.c., la o petrecere, Premierul Orban și invitații săi nu au purtat măști. Nimeni nu a îndrăznit să-i amendeze pentru încălcarea propriilor acte normative, nici să-i pună la podea și să-i încătușeze, cum au făcut cu alți cetățeni.
-Nu a asigurat în timpul stării de urgență și în prima lună a stării de alertă, aparatele necesare pentru măsurarea temperaturii cetățenilor la intrarea în anumite spații închise. Aparatele folosite pentru termoscanarea obligatorie sunt neconforme, nu au fost testate și omologate de Institutul Național de Metrologie.
-Nu a asigurat testarea populației pentru depistarea celor infectați cu noul coronavirus și tratarea lor pentru a limita răspândirea bolii COVID 19.
-A introdus distanțarea socială de 1 m, apoi de 1,5 m și în final s-a ajuns la 2 m. Pentru cei din Guvern, la ședințele acestuia, niciodată nu a fost respectată distanțarea fizică la 2 m și nimeni nu a fost amendat, cu toate că nu au imunitate la COVID 19 și nu sunt mai presus de lege.
-A interzis ilegal efectuarea autopsiilor la persoanele decedate și care au fost declarate că au murit de COVID 19. Ministerul Sănătății a dispus ca toate persoanele care mor în spitale în timpul stării de urgență și a stării de alertă să fie înregistrate că au decedat de COVID 19. Astfel, s-a ascuns Adevărul privind cauza principală a decesului persoanelor, care în peste 94% din numărul anunțat zilnic de Grupul de Comunicare Strategică, nu au murit de COVID 19, ci eventual cu COVID 19. Prin interzicerea autopsiilor a fost oprită orice cercetare științifică asupra modului de manifestare și a consecințelor acestei boli necunoscute COVID19.
-Nu a organizat și nu a desfășurat nicio acțiune sau activitate la nivel național vizând creșterea imunității spirituale și a imunității trupești a populației României spre deosebire de Președintele Trump al SUA care, în timpul pandemiei, a ordonat deschiderea bisericilor și a școlilor, a recomandat cetățenilor americani să folosească anumite medicamente și suplimente alimentare pentru creșterea imunității organismului. În schimb, Președintele Iohannis le-a spus românilor: „Protejați-vă! Protejați-vă! Protejați-vă!” – de trei ori ca tovarășul Vladimir Ilici Lenin, unul dintre părinții Comunismului. Președintele României nu a precizat de ce și de cine să se protejeze românii: de autorități sau de a fi testați cu testul RT PCR?
În perioada 16 martie-15 iulie a.c., Președintele și Guvernul României s-au lăudat că în lupta împotriva noului coronavirus și a bolii COVID 19 situația este sub control. Dar, în perioada 10-16 iulie a.c. a crescut la 400 și uneori până la 777 numărul de persoane diagnosticate pozitiv în fiecare zi. La conferința de presă de la Galați, din 16 iulie a.c., ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a declarat că vinovați de această creștere sunt cetățenii care s-au relaxat prea mult și nu au respectat toate restricțiile impuse din perioada de pandemie, care în fapt nu a fost niciodată instituită în România, până în 16 iulie a.c.
Același ministru și alți avocați ai COVID 19 ne-au anunțat deja că numărul persoanelor care vor fi testate pozitiv în luna august a.c. va fi de 1.200-1.600 de persoane, iar în luna septembrie acesta va fi de 1800-2.000 pe zi. Urmează apoi valul doi al COVID 19 cu un număr și mai mare de cetățeni depistați pozitiv ca urmare a testărilor cu testul RT PCR.
Certitudinea relatată de conducătorii războiului biologic cu COVID 19 confirmă că ceva nu este în regulă cu testarea prin recoltarea de probe din gât și din nas, cu testul RT PCR.
Pe ce se bazează ei? De unde au aflat aceste cifre? Răspunsul are legătură strânsă cu efectuarea testelor RT PCR pentru COVID 19 și cu numărul acestora. Cifrele date publicității de celebrul Grup de Comunicare Strategică confirmă acest Adevăr. Legătura dintre numărul de îmbolnăviri și numărul testelor efectuate este evidentă! De ce? S-a constatat că, de foarte multe ori, persoanele care la primul test au avut rezultat negativ (adică nu aveau virusul SARS-CoV-2) la următorul test (după 3-14 zile) au fost confirmate pozitiv, respectiv contaminate cu noul coronavirus. Deocamdată, este o enigmă această evoluție a stării de sănătate – de la persoana sănătoasă la persoana confirmată cu virusul SARS-CoV-2, după ce a făcut testarea precedentă. Se pune întrebarea: a fost îmbolnăvită în timpul și cu ocazia testări? Nimeni nu a exclus această probabilitate! Până acum, nicio autoritate, inclusiv comandantul acțiunii – dr. Raed Arafat și ministrul Sănătății Nelu Tătaru, nu și-au asumat responsabilitatea asupra consecințelor testului RT PCR. Întreaga responsabilitate revine persoanei testate!
Țările care nu au făcut teste RT PCR sau cele în care s-au făcut puține astfel de teste nu au probleme cu boala COVID 19 și cu creșterea alarmantă a numărului de îmbolnăviri.
Testul RT PCR folosit acum pentru COVID 19 a fost inventat în anul 1984 de către cercetătorul american Kary Mullius. Acest test RT PCR nu testează existența virusului! Inventatorul testului a declarant că testul RT PCR nu poate fi folosit pentru a diagnostica boli infecțioase! Cu toate acestea, în perioada stării de alertă autoritățile Statului Român își bazează deciziile pe rezultatele obținute în urma folosirii testului RT PCR. În fapt, acest test colectează material genetic pe care îl amplifică și în funcție de numărul ciclurilor de mărire dă rezultatul, un test negativ sau pozitiv (la un număr mai mare de amplificare).
Avocații suport COVID 19 în România susțin că în cazul folosirii RT PCR pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 precizia rezultatului este de aproape 100%, pe când la testul făcut prin luarea unei probe de sânge se ajunge ca eroarea să fie până la 30% la stabilirea rezultatului testului. Ca urmare, majoritatea cetățenilor care au făcut testul pentru COVID 19 au ales varianta testului RT PCR. Un astfel de test costă circa 400 lei. Costul testării pentru personalul medical se suportă de către Ministerul Sănătății. Majoritatea cetățenilor care au fost testați până acum au achitat costul testării sau a testărilor, cu excepția celor puțini care au beneficiat de teste gratuite oferite de câteva autorități publice locale (mai ales în București).
În cazul majorității cetățenilor care au achitat costul unui test RT PCR s-a procedat, de regulă, astfel:
-Cu ajutorul trusei de determinare a existenței virusului SARS-CoV-2 au fost prelevate două probe: una din gât și alta din nas. Pentru proba din nas, adâncimea de penetrare a ansei de recoltare este foarte profundă. Ansa asigură o penetrare necontrolată în zona profundă a cavității nazale și provoacă dureri și sângerări secundare.
-După luarea probelor, persoana care le-a prelevat (o anonimă îmbrăcată într-un costum de protecție) îi solicită pacientului să semneze o declarație care cuprinde un text scris cu litere foarte mici, din care rezultă că a fost de acord să i se facă testul și că își asumă toate consecințele testului asupra stării sale de sănătate. Conform Legii privind drepturile pacientului acesta trebuie informat înainte de luarea probelor asupra intervenției medicale și a consecințelor ei. Pacientului nu i se înmânează niciun exemplar al declarației.
-Persoana juridică la care se efectuează testul nu își asumă nicio responsabilitate referitoare la consecințele acestuia, nici cu privire la eventualele leziuni care sunt provocate în cavitatea nazală a pacientului și nici cele referitoare la eventuala infectare a celor două anse de recoltare de la producător cu virusul SARS-CoV-2.
Cetățeanul care este obligat să efectueze testul pentru virusul SARS-CoV-2 sau cel care dorește să își verifice starea de sănătate se angajează în scris să suporte toate consecințele testului. În cazul în care acestuia i se comunică un rezultat negativ, persoanei îi este recomandată refacerea testului.
În România, comandantul acțiunii dr.Raed Arafat, un cetățean străin de Neamul Românesc și de Religia Națională Ortodoxă, a ordonat, împreună cu ministrul Sănătății, ca testările să se facă țintit în anumite locuri unde sunt șanse să se constate că a crescut numărul celor testați pozitiv, respectiv în spitale și la căminele pentru bătrâni. Strategia lor a dat și dă rezultatele așteptate. Dovada sunt creșterile zilnice la numărul celor găsiți pozitivi. Ei știu că acolo unde s-au făcut teste în urmă cu circa 14 zile și rezultatul a fost negativ, la al doilea test rezultatul este, de cele mai multe ori, pozitiv. Un exemplu recent îl constituie situația de la Spitalul Județean din Galați unde la primul test RT PCR au fost doar câțiva angajați depistați pozitiv din întregul personal, iar la al doilea au fost peste 100. Curios este faptul că, membrii de familie ai persoanelor testate pozitiv nu au fost infectate cu noul coronavirus. Un alt exemplu îl constituie cel al unui echipaj de pe un vapor din Argentina, având 57 de membrii, care la testul făcut la plecarea în cursă au fost toți testați negativ, iar la întoarcere (după circa o lună, timp în care nu au ancorat în niciun port și nu au avut nicio vizită la bord) cei mai mulți dintre ei erau bolnavi de COVID 19. Deocamdată, este o enigmă în privința cauzei îmbolnăvirii. Se pare că nu au luat în studiu varianta infectării anselor de recoltare a probelor cu virusul SARS-CoV-2, din fabricație sau ulterior.
Până acum, cu toate că au susținut și răspândit pericolul bolii COVID 19, Președintele României, Premierul și membrii Guvernului, toți membrii Parlamentului și alți demnitari nu au făcut testul RT PCR. De ce oare? Cunosc cumva Adevărul privind ansele de recoltare a probelor? Au aflat că acestea sunt neconforme? De ce nimeni dintre cei aflați în conducerea Statului Român nu își asumă responsabilitatea în privința consecințelor folosirii testului RT PCR asupra cetățenilor? Știu ei că ansele de recoltare a probelor din gura și gâtul pacienților sunt neconforme? De ce lipsește transparența din partea Președintelui Iohannis, a Premierului Orban, a ministrului Tătaru și a comandatului acțiunii dr.Raed Arafat în ceea ce privește furnizorul testelor RT PCR, numărul și prețul acestora, precum și verificările făcute în laboratoarele de specialitate din România pentru a constata dacă ansele de recoltare nu sunt cumva „îmbogățite” cu virusul SARS-CoV-2 cu scopul de a îmbolnăvi un număr cât mai mare de oameni sănătoși cu ocazia efectuării testului pentru COVID 19.
Tot mai mulți români din Țara-Mamă și din străinătate întreabă și așteaptă răspunsuri de la autorități în legătură cu: scopurile urmărite prin închiderea spitalelor în plină epidemie de COVID 19 și lipsirea ilegală de libertate a persoanelor asimptomatice; politica vizând testarea unui număr cât mai mare de persoane sănătoase; legătura dintre obligativitatea purtării măștilor de protecție împotriva muștelor și țânțarilor (pentru că prin ele trec virușii, bacteriiile și microbii) și testele RT PCR efectuate la persoanele sănătoase și la cele suspecte de COVID 19; lipsa politicilor de stat care să contribuie la creșterea imunității cetățenilor; graba adoptării în timpul nopții a amendamentelor la Legea privind internarea și carantinarea diferitelor persoane urmată de testarea lor obligatorie cu testul RT PCR și nu cu cel care folosește probe din sânge; dezinteresul total față de cunoașterea și preluarea experienței dobândite în multe țări care nu au înregistrat cazuri de bolnavi de COVID 19 și cele din țările cu un număr relativ mare de bolnavi de COVID 19 și care au revenit la normalitate, la situația anterioară anunțării pandemiei de către Organizația Mondială a Sănătății, o asociație privată și finanțată mai ales de către marile concerne farmaceutice. Se știe că, recent, SUA s-a retras din Organizația Mondială a Sănătății (OMS) după ce a constatat că recomandările acesteia au avut numeroase efecte negative asupra cetățenilor americani și a economiei acestei țări.
Întrebarea esențială la care autoritățile trebuie să răspundă este următoarea: sunt sau nu sunt infectate cu virusul SARS-CoV-2 ansele folosite pentru prelevarea probelor din gâtul și nasul persoanelor testate? La această întrebare pot fi adăugate alte patru ajutătoare și anume:
1.Este sau nu folosită politica de extindere uriașă a numărului persoanelor testate RT PCR cu scopul de a le introduce în gâtul și nasul pacienților virusul SARS-CoV-2 pregătit de fabricatul sau distribuitorul acestor teste?
2.Se insistă asupra obligativității purtării măștilor de protecție neconforme cu scopul de a scădea imunitatea majorității cetățenilor în fața virusului SARS-CoV-2, mai ales împotriva celor care au efectuat testul RT PCR și le-a fost afectată cavitatea nazală?
3.De la ce dată Regimul Iohannis-Orban-Arafat-Tătaru va respecta dispozițiile Constituției României și va acționa pentru asigurarea dreptului la viață și a dreptului la sănătate prin redeschiderea spitalelor și a policlinicilor pentru peste 4.000.000 de bolnavi supuși GENOCIDULUI?
4.Care este cifra ce trebuie înregistrată zilnic pentru persoanele testate pozitiv pentru ca ministrul Sănătății și comandantul acțiunii să recunoască, printr-un document legal, că în România există pandemie de COVID 19?
Persoanele care au acționat până acum ca suport COVID 19 și se află în conducerea Statului Român au obligația să răspundă la aceste întrebări și să spună Adevărul.
Redacția platformei media independente Criteriul Național și Ziarul Nationalul.ro mulțumește domnului Gheorghe Funar
Președintele Partidului România Noastră redactat azi 18 Iulie 2020 în orașul Cluj-Napoca
Eveniment
Comunicat de presă finalizare proiect QUALITY MEDICAL VISION SRL

Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat, titlu apel: „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere care să sprijine IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale”.
QUALITY MEDICAL VISION SRL, în calitate de Beneficiar anunță finalizarea proiectului din cadrul contractului de finanțare nr. 35/RUE1626/C9/I3 pentru proiectul ”INVESTIȚII ÎN DIGITALIZAREA ACTIVITĂȚII”. Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru Planul Național de Redresare și Reziliență.
Obiectivul general al proiectului a constat în adoptarea de noi tehnologii digitale la nivelul companiei, prin investiții care vor contribui la creșterea competitivității, la inovare și la adaptarea activității la realitățile digitale. Implementarea soluției tehnice propuse a determinat atingerea a minim 6 criterii DESI.
Prin proiect au fost achiziționate active corporale și necorporale care au determinat atingerea obiectivului general. Investiția a constat în următoarele achiziții: Sistem de ortoptică computerizată pentru terapia vederii; Sistem complex pentru terapia vederii; Licență software de gestionare activitate medicală de tip ERP și CRM; un laptop. Totodată proiectul a mai prevăzut și formarea profesională în domeniul IT pentru persoanele responsabile cu conducerea și controlul întreprinderii dar și realizarea auditului tehnic IT.
Valoarea totală a proiectului este de 164.648,40 lei.
Valoarea nerambursabilă este în sumă maximă de 147.326,76 lei.
Contribuția totală a Beneficiarului este în sumă de 17.321,64 lei.
Data începerii proiectului: 01.10.2024
Data finalizării proiectului: 18.09.2025
Codul proiectului:RUE 1626
Impactul investiției se reflectă în creșterea calității și accesibilității serviciilor medicale oferite pacienților din municipiul Cluj-Napoca și din regiune.
Prin dotarea cu sistem de ortoptică computerizată pentru terapia vederii și sistem complex pentru terapia vederii, compania poate oferi terapii moderne și eficiente pentru sănătatea oculară, adaptate standardelor actuale din domeniu.
Totodată, prin implementarea soluțiilor digitale (licență ERP și CRM dedicate activității medicale), a fost optimizată gestionarea fluxului de pacienți și a proceselor interne, ceea ce reduce timpii de așteptare și îmbunătățește relația medic-pacient.
Astfel, proiectul contribuie la modernizarea infrastructurii medicale private locale, la creșterea competitivității și la dezvoltarea serviciilor medicale de specialitate, cu beneficii directe pentru comunitatea clujeană și pentru pacienții din întreaga regiune.
Date de contact:
QUALITY MEDICAL VISION S.R.L.,
mun. Cluj-Napoca, B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 31, C2, jud. Cluj
Telefon: +40746878998
e-mail: oanativa@yahoo.com
Articolul Comunicat de presă finalizare proiect QUALITY MEDICAL VISION SRL apare prima dată în Ziarul Nationalul.
Eveniment
UAT Comuna Baia, județul Suceava, anunță finalizarea proiectului „Înființarea și dotareaunui centru de colectare prin aport voluntar în Comuna Baia, Județul Suceava – Runda 1”

Industria de gaming continuă să crească într-un ritm accelerat, iar anul 2025 aduce cu sine o serie de tendințe interesante pentru pasionații de jocuri video. Dacă în urmă cu câțiva ani accentul era pus în principal pe performanța hardware, acum atenția consumatorilor se împarte și către design, confort, dar și către experiențe cât mai imersive. Magazinele online, devenite principala sursă de achiziție pentru gameri, scot în evidență câteva produse care domină topurile de vânzări și care se bucură de popularitate din ce în ce mai mare.
Accesorii de gaming care transformă experiența jucătorilor
Unul dintre cele mai vizibile trenduri din 2025 este creșterea cererii pentru accesorii premium. Tastaturile mecanice personalizabile, cu switch-uri silențioase sau ultrarapide, rămân un punct de atracție, dar nu sunt singurele produse dorite. Căștile cu tehnologie surround 3D, capabile să redea sunetele cu o precizie aproape cinematografică, sunt la mare căutare.
La fel de populare sunt și scaunele ergonomice, care combină designul modern cu suportul optim pentru sesiuni lungi de gaming. Mulți gameri consideră aceste produse o investiție în sănătate, nu doar în confort. De asemenea, crește interesul pentru iluminarea ambientală, cu benzi LED sau panouri luminoase ce transformă o cameră obișnuită într-un adevărat „colț de gaming”.
Un exemplu de produs care ilustrează perfect aceste tendințe este deskmat de gaming cu lumini, preferat de cei care doresc atât un spațiu ordonat pe birou, cât și un efect vizual spectaculos.
Magazinele online și impactul asupra pieței
Magazinele online au reușit să schimbe modul în care gamerii își fac achizițiile. Dacă înainte vizitarea unui magazin fizic era aproape obligatorie pentru a testa un produs, astăzi recenziile video, descrierile detaliate și forumurile de discuții oferă suficiente informații pentru a lua o decizie corectă.
În 2025, retailerii digitali investesc masiv în experiențe interactive: prezentări 3D ale produselor, posibilitatea de a vizualiza cum arată un accesoriu pe biroul propriu prin realitate augmentată și campanii personalizate bazate pe preferințele fiecărui client.
Un alt avantaj este diversitatea ofertelor. Gamerii pot găsi ediții limitate, bundle-uri avantajoase sau reduceri exclusive online, care rareori se regăsesc în magazinele tradiționale. În plus, transportul rapid și returul facil au eliminat barierele care, în trecut, descurajau cumpărătorii să comande produse mai scumpe.
Produse vedetă în 2025
Privind către preferințele consumatorilor, există câteva categorii de produse care domină vânzările:
- Monitoarele ultrawide și curbe – ideale pentru o experiență cinematică, fie că vorbim de gaming competitiv sau de aventuri open-world.
- Laptopurile de gaming slim – cu performanțe comparabile desktop-urilor, dar cu portabilitatea dorită de studenți și profesioniști.
- Accesoriile modulare – tastaturi și controllere care permit schimbarea rapidă a componentelor pentru a se potrivi fiecărui stil de joc.
- Echipamentele pentru streaming – camere web de înaltă rezoluție, microfoane profesionale și lumini special concepute pentru creatorii de conținut.
Pe lângă acestea, se remarcă și o tendință puternică spre sustenabilitate. Din ce în ce mai multe branduri lansează produse realizate din materiale reciclate sau ambalaje eco-friendly, iar clienții apreciază inițiativele care reduc impactul asupra mediului.
Concluzie
Anul 2025 confirmă faptul că gamingul nu mai este doar un hobby, ci o industrie înfloritoare, cu un public divers și exigent. Magazinele online au devenit destinația preferată pentru achiziții, iar produsele de top reflectă atât nevoia de performanță, cât și dorința de a transforma experiența de joc într-una completă și spectaculoasă. Pentru gameri, alegerea accesoriilor potrivite este mai simplă ca niciodată, iar piața răspunde cu soluții inovatoare, pe toate gusturile și bugetele.
Eveniment
Startul sezonului de toamnă la solarii: cum își pregătesc fermierii culturile pentru iarnă și primăvară

Industria gamingului a cunoscut în ultimii ani o creștere spectaculoasă în România, iar magazinele online au devenit principalele surse pentru achiziționarea accesoriilor și echipamentelor necesare pasionaților. Dacă odinioară gamerii se mulțumeau cu un simplu computer și câteva periferice de bază, astăzi piața abundă în produse specializate care promit să îmbunătățească experiența de joc și să aducă un plus de confort. De la tastaturi mecanice la scaune ergonomice, oferta este variată și adaptată tuturor bugetelor.
În rândurile următoare, vom explora cele mai populare produse de gaming pe care le poți cumpăra online, ce beneficii aduc și de ce merită să le ai în setup-ul tău.
Tastaturi și mouse-uri pentru performanță maximă
Unul dintre primele upgrade-uri la care se gândesc gamerii este legat de periferice. Tastaturile și mouse-urile de gaming sunt astăzi mai mult decât simple instrumente de control: ele au devenit adevărate extensii ale jucătorului.
Tastaturile mecanice au câștigat teren în fața celor clasice datorită rezistenței, vitezei de răspuns și senzației tactile unice. Mulți gameri preferă un model compact, iluminat RGB, cu switch-uri personalizabile, care să răspundă perfect stilului lor de joc. Pe lângă acestea, un mouse de gaming performant, cu DPI ajustabil și butoane programabile, poate face diferența între o victorie și o înfrângere.
De altfel, în rândul căutărilor online, expresia tastaturi de gaming mecanice apare constant, semn că utilizatorii caută în mod activ cele mai bune soluții pentru performanță și confort.
Căști și monitoare pentru o experiență completă
Sunetul și imaginea joacă un rol esențial în gaming, iar magazinele online abundă în oferte pentru căști și monitoare special concepute pentru pasionați.
Căștile de gaming cu sunet surround 7.1 și microfon cu funcție de noise-cancelling sunt printre cele mai căutate produse. Acestea oferă un avantaj real în jocurile competitive, unde fiecare detaliu auditiv contează. În plus, un microfon de calitate permite comunicarea clară cu echipa, aspect crucial pentru titlurile multiplayer.
În ceea ce privește monitoarele, jucătorii pun accent pe rata de refresh și pe timpul de răspuns. Modelele cu 144Hz sau chiar 240Hz, dotate cu tehnologii precum FreeSync sau G-Sync, sunt la mare căutare. Un ecran cu rezoluție ridicată și culori vii transformă fiecare sesiune de gaming într-o experiență captivantă.
Scaune ergonomice și accesorii indispensabile
Un aspect adesea ignorat de gameri la început, dar esențial pe termen lung, este confortul. Petrecerea a zeci de ore în fața calculatorului poate fi obositoare și chiar dăunătoare pentru sănătate dacă nu ai o poziție corectă. Aici intervin scaunele ergonomice de gaming.
Acestea nu sunt doar un trend, ci o necesitate. Cu suport lombar, cotiere ajustabile și design inspirat din scaunele de mașini sport, modelele de top promit să reducă oboseala și să mențină o postură corectă. În magazinele online, scaunele de gaming sunt printre cele mai bine vândute produse, fiind considerate o investiție în sănătate și performanță.
Alături de scaune, există și alte accesorii care completează setup-ul ideal: suporturi pentru căști, mouse pad-uri XXL, lămpi LED ambientale sau sisteme de răcire pentru laptopuri. Toate acestea contribuie la crearea unui spațiu personalizat, unde pasiunea pentru gaming se îmbină perfect cu confortul și funcționalitatea.
Concluzie
Fie că ești un gamer profesionist sau doar un pasionat de jocuri video, investiția în echipamente de calitate face diferența. Magazinele online pun la dispoziție o gamă variată de produse, de la tastaturi mecanice și mouse-uri performante, până la scaune ergonomice și monitoare de ultimă generație. Popularitatea acestor articole confirmă faptul că gamingul nu mai este doar un hobby, ci un stil de viață pentru tot mai mulți români.
Dacă vrei să îți îmbunătățești experiența de joc, merită să explorezi ofertele online și să alegi produsele care se potrivesc cel mai bine nevoilor tale. Un setup bine gândit îți poate transforma complet modul în care te bucuri de fiecare joc.
-
Uncategorizedacum 5 zile
Oltenia Turistică 2.0 – Conferință și Târg, împreună pentru viitorul regiunii
-
Politică localăacum o săptămână
Vizita delegației Heritage Foundation în România: Consolidarea parteneriatului strategic SUA–România
-
Socialacum o săptămână
Alexandru Ferariu – antreprenorul român care își construiește discret imperiul în România și Republica Moldova
-
Evenimentacum o săptămână
Fosa septică ecologică vs. fosa tradițională – ce alegem?
-
Afaceriacum o săptămână
El Studio aniversează 20 de ani de frumusețe și excelență în București
-
Politică localăacum o săptămână
Producătorul țigărilor Carpați și Snagov, datorii la ANAF de 649 mil. lei, intră în concordat preventiv
-
Uncategorizedacum o săptămână
Casa Artelor din Sibiu – șansa unică a României de a câștiga Premiul Publicului Europa Nostra 2025
-
Uncategorizedacum 3 zile
3CHEAPS SOLUTIONS SRL: Două platforme românești care simplifică viața online