Exclusiv
Sub noua „administratie PNL” – in Prahova -contra unei sume de bani – se joaca „alba-neagra” cu decesurile SARS-CoV-2/Caz concret

Este treaba si abanajul autoritatilor din domeniu si/sau dupa caz, al organelor de cerecetare penala!
Va prezentam un caz concret, decedarea unui cadru medical de valoare, cadru medical respectat si iubit de toti din domeniu si/sau de pacienti!
Pana la dezvaluire prezentam publicului cele declarate de medicul Gabriel Diaconu care a acuzat Guvernul Orban și grupul de comunicare strategică de minciună, fapt ce confirma indirect si aceasta investigatie.
Pentru intelegerea tabloului…
Acesta spune că datele privind pandemia de coronavirus din România sunt eronate și manipulate în mod voit cu scop politic
„Următoarele sunt dedicate tuturor Direcțiilor de Sănătate Publică din România, personalului care centralizează date relevante privind epidemia de COVID pe teritoriul țării,
Domnului premier Orban,
Domnului ministru Tătaru,
Onorat audienței manciste la nivelul Grupului de Comunicare (sic!) Strategică de pe lângă guvern…
Cum știi când cineva te minte?
Am ezitat să scriu aceste rânduri. În primul rând pentru că, în toată această criză sanitară – și nu sunt singurul – am pus umărul la efortul autorităților. Să pui umărul, că-ți convine sau nu, va avea un recul politic. Autoritățile, fie ele roșii, galbene ori albastre, au fost și sunt coordonate de la centru de un guvern liberal.
Acest guvern liberal a desemnat niște oameni care să coordoneze efortul medical de:
- Prevenire a răspândirii infecției cu noul coronavirus în populație
- Intervenție când persoana bolnavă suferă complicații ale bolii COVID
- Continuare a ofertei de asistență medical-sanitară oricărui alt bolnav din România…
Dar nu numai. Autoritățile au luat decizii care au avut efect în economie și educație. În baza acestor decizii, unele pe care le-am sprijinit, altele nu, destinele unor oameni, cetățeni ai aceleași țări, au fost influențate…
…adulți, bătrâni, copii deopotrivă.
Când a fost să strângă menghina, au strâns. Și când a fost să desfacă menghina, au deschis.
Cum știi când cineva te minte?
Cea mai bună minciună uneori este adevărul. Este de altfel preambulul uneia dintre expresiile mele preferate: când îți spun că te mint, te mint sau îți spun adevărul?
Adevărul, zilele acestea, se bizuie teribil de mult pe cifrele zilnice raportate de autorități în privința cazurilor noi de COVID, a numărului de teste făcute per 24 de ore, dar și în ce privește numărul de persoane aflate în secții ATI, respectiv al celor care au decedat, de la raportarea anterioară, în contextul infecției cu SARS-Cov2.
În grupul de specialiști în matematici, statistică și cartografie din care fac parte am tot discutat, în ultimele 8 luni, de ciudățeniile matematice apărute.
Aberații, abateri, deviații inedite și neașteptate de la ce ar fi trebuit să rezulte, de la o zi la alta, din ”pulsul pandemic” așa cum este el reflectat în cifre.
N-am suficiente cuvinte de laudă la adresa acestor oameni. În primul rând pentru că fac tot ce fac voluntar, din dragoste pentru țara lor și pentru prietenii lor.
În al doilea rând pentru că sunt o elită. Răsfirați prin mai multe țări, orașe, centre universitare sau profesionale, oamenii aceștia nu au avut NICIODATĂ șansa unui domn Manciu de-a câștiga încrederea cuiva fără să fie nevoie să-și termine studiile.
N-are sens să menționez nume, sau credențiale. Suficient că depun o muncă titanică încât să avem șansa (!) în România la o statistică performantă în privința COVID, care să fie preluată de presă și dusă în casele românilor.
Dar să-i vezi cum, uneori, rămân descumpăniți la toate trăsnăile făcute de autoritățile române, de cei de la INSP, de cei din GCS, de felul în care erau raportate – regional – cifre vs. ce ajungea la centru, n-a fost și nu este deloc ușor.
Această descumpănire a căpătat contur după ce, în urmă cu o lună, spre stupefacția publică, dar mai ales în rândul experților, Guvernul Orban și prietenii au decis, peste noapte, să schimbe modul de calcul al incidenței cumulate la 14 zile privind cazurile de COVID.
Că era domiciliu ba, stai, era reședință, că îi măsurăm pe cei care mai rămân după ce am identificat un focar (pe care îl scădem), sau pe cei care erau în spital (pe care nu-i băgăm în seamă), reprezentarea dinamică prin ponderea de incidență a fost făcută arșice…
Și asta pentru că ”planul” sanitar se baza pe niște paliere de incidență la care trebuiau luate măsuri. Iar când vremea a venit, i-am văzut pe acești oameni cum o dau ca la întorsura Buzăului. C-o fi, c-o păți, că era pragul – prag dar nici chiar așa. Etc.
Această sclifoseală s-a tradus în infecții prevenibile, și vieți pierdute. A TREBUIT SĂ MOARĂ OAMENI…
Doar că în statistică medicală, ca și în statistică în general, pentru că motorul comun este procesarea de numere, există mijloace prin care poți sonda o bază de date să vezi dacă este coruptă.
Poți lua șiruri de numere și, folosind TOT ceea ce știm despre distribuția lor, și frecvența cu care ne așteptăm să apară anumite cifre într-o înșiruire de date care fac parte din mulțimea numerelor naturale, vei avea unealta prin care să descoperi dacă cineva a ”schimbat din pix”, mai exact dacă a FALSIFICAT cifrele.
Se numește legea lui Benford. Fără doar și poate că sunt oameni mult mai instruiți decât mine care ar putea să o explice. Ce am înțeles eu din ea, și ce traduc aici, este că nu există haos în frecvența de apariție a cifrei 1, sau 2, sau 3…până la 9 într-o mulțime de numere care respectă o curbă a distribuției așa cum te-ai aștepta de la evoluția unor cazuri de la o zi la alta ”natural”.
În fapt, frecvența lor trebuie să respecte anumite reguli, cum ar fi de exemplu că cea mai frecventă cifră este 1, și cea mai puțin frecventă este 9. Demonstrația matematică este elegantă, și implicațiile pe cât de frumoase, pe atât de grele.
Pentru că,
Seria de date pe pandemia de COVID din România ar trebui să RESPECTE legea lui Benford.
Dar datele oficiale violează această lege.
Drept urmare, autoritățile române mint.
Guvernul Orban minte.
Acum, guvernul Orban s-ar putea să spună că ei doar centralizează datele transmise din teritoriu, deci nu mint.
Datele din teritoriu în schimb sunt corupte.
Și guvernul Orban avea unealta prin care să intervină încât să nu fie corupte.
Colegii mei de la geospatial.org, respectiv Dragos Vana de la graphs.ro, au făcut posibilă această explorare și le mulțumesc din suflet pentru efortul depus.
Există, pentru fiecare județ al României, o curbă Benford care arată cât de ”adevărate” au fost cifrele trimise către gruparea mancistă de la vârf.
Veți vedea că PESTE TOT, la nivelul României, există abateri semnificative de la curba Benford în ce privește numărul de cazuri nou anunțate, numărul de teste comunicate, dar și numărul de decese. Abateri semnificative = cineva a mințit, cineva a falsificat date.
Îmi asum această apreciere. Ea nu este o acuzație. Dar într-o chestiune de asemenea importanță publică, și cu asemenea ramificații pentru viața atâtor români, nu ne putem nici bate joc, nici ascunde, nici nu putem îmbrobodi oamenii.
Era o chestiune de timp. Și era o chestiune de robustețe, i.e. această analiză este astăzi făcută pe un set suficient de mare de date încât să aibă o valoare/ o putere de detecție/ suficientă.
Reprezentarea grafică recunosc că mi-a lăsat un gust sălciu în gură.
Dacă cifrele sunt greșite, dacă raportările sunt rindeluite, dacă undeva pe drum cineva schimbă greutatea unui kilogram de date după bunul plac, înseamnă că tot ce duc mai departe ”experții” către premier, către ministru, către președinte, e un rahat cu perje.
Ori asta n-ar trebui să se întâmple.
Las fiecăruia la îndemână să verifice ce se întâmplă în județul lui.
România nu este Rusia. Dar nu e nici foarte departe de ”profilul” datelor raportate de ei (dpdv. al legii Benford).
Iar celor care adună, și mai apoi comunică zilnic date, rugămintea mea către toți este: NU mai mințiți. Pentru că minciuna are picioare scurte. Și doar pentru un copil, sau pentru un politician 1+1 = 3.
#medicinromania #COVID19”
Pentru intragirea tabloului eventual infractional trebuie mentionat catava aspecte esentiale:
- PNL a anuntat pe Facebook ca Spitalul Judetean din Ploiesti are un nou director.
In acest sens, ziarul Incisiv de Prahova a publicat, la data de , 28.10.2020, articolul „Pentru initiati!”, articol prin care dezvaluiam ca, Bogdan Nica, membru PNL care a deţinut mai multe funcţii publice, inclusiv pe cea de director al Direcţiei de Sănătate Publică Prahova a fost numit in funcția de manager interimar al Spitalului Județean de Urgență din Ploiești de catre „noul sef al Consiliului Judetean Prahova, PNL-istul Iulian Dumitrescu.
https://www.incisivdeprahova.ro/2020/10/28/pentru-initiati/
- Un alt personaj „marcant” implicat in dezvaluirea noastra este vicepreşedintele Sanitas Prahova, Dan Stroe – liderul sindical din Spitalul Judetean de urgenta Ploiesti.
Si, acum sa va dezvaluim cum sub noua „adminsitratie PNL din Prahova” se joaca „alba-neagra” cu decesele alte cauze si, contra unor sume de bani, sunt trecute ca decese datorate de COVID 19.
Nu stim ce interese au cei din PNL Prahova si/sau din PNL la nivel Central, reiteram ca nu ne-am propus si deocamdata NU ne propunem sa analizam sub aspect juridic, epidemiologic si/sau un eventual program integrat destinat persoanelor care au nevoie de urmarire medicala, in urma infectarii si vindecarii de COVID 19.
Lasam cititorii sa analizeze dezvaluirea noastre si sa sa analizeze singuri sub aspect juridic, epidemiologic cele dezvaluite.
Pentru orice eventuale de presiuni si/sau amanintari de stoparea a acestor dezvaluiri facem precizarea esentiala ca avem inregistrari audio-video cu cele ce va vor fi prezentate, ca sa scutim anumite amanintari si/sau incercari de initimidare cum au fost cele reccente efectuate de anumiti reprezentanti ai IPJ Prahova pentru eventuala stopare a dezvaluirilor pe cazul care ii implica!
Totodata, facem precizarea ca cei sus mentionati nu au putut fi contactați până la momentul publicării articolului pentru a comenta cele declarate de familia in suferinta.
Ii asteptam cu reactii pe datele de contact!
La data de 04.11.2020, cadrul medical din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Ploiesti, Calut Gabriela Alice ce activa in cadrul Laboratorului de la Spitalul Boldescu Ploiesti – s-a simtit rau si a solicitat salvarea la domiciliu, echipaj care i-a acordat primul ajutor fara sa solicite internarea acesteia.
La data de 05. 11.2020, la solicitrea aceleaisi paciente a venit un echipaj cu „izoleta”, fara a lua alte masuri pentru colega lor, cadru medical.
La data de de 06.11.2020, la orele 03.40, la solicitarea pacientei Calut Gabriela Alice au sosit la fata locului doua echipaje de ambulanta care au incercat salvarea colegei lor care a decedat in „mainile acestora”.
Cauza decesului:
STOP CARDIORESPIRATORIU pe fondul diabetului zaharat.
In acest sens s-a emis Certificatul Constatator de Deces cu cauzele sus mentionate, certificatul nr 4795 din 11.07.2020, certificat emis legal de dr Radulescu Elena.
Incepe hora „manariilor” si „joaca” PNL pe fondul deceselor, contra unor sume de bani oferiti ca mita!
In orice stat de drept, aceste dezvauiri ar face obiectul unor ample cercetari penale ale organelor in drept, dar nu in „Romania normala” a lui Iohannis…
Scarba si frustarea totala a cuprins familia cadrului medical Calut Gabriela Alice cand acestia au fost contactati de catre vicepreşedintele Sanitas Prahova, Dan Stroe – liderul sindical din Spitalul Judetean de urgenta Ploiesti pentru a le oferi suma de 2500 ron si sa declare si/sau accepte ca pacienta Calut Gabriela Alice a murit din cauza infectarii cu SARS-CoV-2, chiar daca colega lor a apucat sa fie ingropata crestineste!
Rudele (copii), Ion Viviana Cristina si fratele sau Calut Victor Gabriel au refuzat „oferta” – scarbiti de pronunerea acestui lider de sindicat care a precizat:
„Mai bine acceptati acesti bani ca noi am trecut-o ca fiind deces de Covid 19”!.
Usor cu pianul pe scari…!
Calut Victor Gabriel, rezident in Germania, a precizat pentru redactia Incisiv de Prahova ca se simte scarbit de aceste manipulari si ca poate fi contactat de eventualele organe de cercetare penala care ar avea curajul sa faca „lumina” in acest caz, dar „slabe sperante in Romania Normala condusa de Iohannis”. Vom reveni.
Redactia Incisv de Prahova transmite familiei indurerate:
A fost un om minunat și va rămâne mereu în sufletele noastre. Dumnezeu să va dea putere și să vă ofere mângâiere în acest moment dureros. Va îmbrățișăm cu drag!
Respect pentru verticalitatea dumneavoastra si in aceste momente grele! (Cristina T.).
Exclusiv
Cum analfabetismul funcțional a migrat de la IPJ Prahova la Poliția de Frontieră și înapoi spre IGPR – Ziarul Incisiv de Prahova

Țara arde, fermierii plâng, iar politicienii se fac că plouă! DNA, dormiți liniștiți sau sunteți la cheremul mafiei? Incisiv de Prahova vă prezintă radiografia unui jaf național, în care rachetele antigrindină nu alungă grindina, ci atrag seceta și umplu buzunarele șmecherilor!
Fermierii 007: Licență de uscat mafia! Cum au devenit detectivi mai buni ca la DNA, săpând după adevărul ingropat sub rachete!
Credeați că fermierii sunt doar niște țărani buni de pus la muncă? Greșiți amarnic! S-au transformat în agenți 007 ai agriculturii, mai iscusiți decât James Bond la cules de căpșuni! Au dezgropat secrete murdare, au adunat dovezi incendiare și au demascat minciunile cu care mafia antigrindină ne fură ploaia pe față!
Bilanțul de mediu: Dosarul Secret X al secetei! Documentul interzis care arată cum ne fură ploaia pe față, dar parlamentarii votează orbește!
Au scos la iveală Bilanțul de Mediu, un document secret ținut sub cheie timp de 17 ani, care demonstrează că rachetele antigrindină distrug norii și reduc precipitațiile! Dar cine să bage în seamă adevărul, când Parlamentul votează legi pe încredere, ca la piață? Nu-i așa că e frumos să fii deputat în România?
AASNACP: Autoritatea Națională Pentru Acoperirea Secetei si a prostiei! Minciuni, manipulări si refuzul de a răspunde – Parcă sunt politicieni in campanie!
Autoritatea Antigrindină (AASNACP) se ascunde după degetul „datelor personale” și refuză să ofere informații publice! Minciuni, manipulări și refuzul de a răspunde – parcă sunt politicieni în campanie electorală! Dar fermierii nu se lasă păcăliți! Știu că AASNACP este o mașinărie de sifonat bani publici și de acoperit seceta!
APM: Fabrica de avize pe bandă sau complici la deșertificare? Cum dau undă verde la otrăvirea solului cu iodură de argint, fără să clintească un mușchi!
Și ce face Agenția pentru Protecția Mediului (APM)? Dă avize pe bandă rulantă, fără să verifice dacă rachetele antigrindină otrăvesc solul, apa și aerul cu iodură de argint! Parcă sunt complici la deșertificarea României! Dormiți liniștiți, noi vă furăm cerul!
Corina Atanasiu: Eroina USR a hoților de ploaie sau marionetă in mâinile mafiei antigrindină? Oare nu stie că trădează fermierii pe față?
În acest carusel al minciunilor, apare și o deputată USR, Corina Atanasiu, care apără cu vehemență sistemul antigrindină! Oare e naivă și nu știe ce se întâmplă? Sau e o marionetă în mâinile mafiei antigrindină? Fermierii se întreabă dacă nu cumva a uitat pe cine reprezintă în Parlament!
Primăria Breaza acuză: Rachetele provoacă inundații, nu alunga grindină! Un avocat Primar e coșmarul mafioților, dar Prefectura doarme-n papuci!
Și ca tacâmul să fie complet, primarul orașului Breaza, un avocat de temut, acuză sistemul antigrindină că provoacă inundații devastatoare! Dar Prefectura doarme-n papuci și nu ia nicio măsură! Parcă sunt toți complici la acest jaf!
SRI (Pensionari): Umbrele protectoare ale Mafiei? Cum foștii securiști apără o afacere criminală, in numele Siguranței Naționale (a lor, bineînțeles!)
Și cine apără sistemul antigrindină? Foști ofițeri SRI, cu pensii speciale și nostalgii securiste! Invocă „siguranța națională” și susțin că sistemul antigrindină e vital pentru țară! Adică, pe românește, recunosc că jaful e orchestrat de o gașcă de securiști!
Incisiv de Prahova: Casandra României, vocea fermierilor! Am avertizat, am luptat, acum cerem justiție si ploaie, nu minciuni si rachete!
Rachete, minciuni și secetă: Cum ‘Antigrindina S.R.L.’ a secat fermierii de bani (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) e (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , etc
În tot acest haos, există și o voce care spune adevărul: Incisiv de Prahova! Am fost ridiculizați, amenințați, ignorați, dar nu am cedat! Am luptat pentru drepturile fermierilor și am demascat jaful antigrindină! Acum cerem justiție și ploaie, nu minciuni și rachete!
Concluzie: DNA, deschideți ochii, sau vă deschidem noi! Hoții de ploaie la pușcărie, nu la emisiuni TV!
Așadar, DNA, e timpul să vă faceți treaba! Deschideți o anchetă serioasă și trimiteți hoții de ploaie la pușcărie! Nu vă mai ascundeți după degetul „datelor personale” și nu mai protejați mafia antigrindină!
România are nevoie de ploaie, nu de rachete! Are nevoie de justiție, nu de minciuni! Iar hoții de ploaie trebuie să ajungă la Rahova, nu la vreo emisiune TV unde să se victimizeze!
Incisiv de Prahova va continua să lupte pentru drepturile fermierilor și pentru adevăr! Vom reveni cu dezvăluiri incendiare și cu numele complicilor la acest jaf național!
Stați cu ochii pe Incisiv de Prahova! Săptămâna viitoare, vom da cărțile pe față! Documente incendiare ce vor transforma ancheta într-un bilet direct spre Rahova, pentru toți membrii mafiei antigrindină! (Cristina T.).
Exclusiv
Minciuni pe factură, secetă la export și fermieri detectivi pe urmele hoților de ploaie! – Ziarul Incisiv de Prahova

Tună și fulgeră indignarea!
Tună și fulgeră indignarea în Prahova! Nu e ploaie, din păcate, ci furia mocnită a fermierilor, sătui de minciuni, taxe pe secetă și rachete antigrindină care le golesc buzunarele și le usucă pământurile. De ani de zile, Incisiv de Prahova a fost vocea disperată a acestor oameni, strigând în deșert despre jaful din sistemul antigrindină. Acum, când Corpul de Control al Ministrului Agriculturii confirmă, negru pe alb, ceea ce noi am dezvăluit cu riscul vieții – că Antigrindina S.R.L. a fost o mașinărie de sifonat bani publici, o crimă economică cu premeditare – e timpul să trecem la fapte!
Fermierii prahoveni, agenți 007 ai agriculturii: Dau clasă la DNA și scot la iveală adresele secrete!
Uitați de James Bond și de gadgeturile sale! Adevărații agenți 007 ai României sunt fermierii prahoveni, detectivi ai plugului, mai iscusiți decât Hercule Poirot la cules de căpșuni! Sătui să fie mințiți și furați, acești eroi ai câmpului au pus mâna pe documente incendiare, adrese secrete, cereri disperate și răspunsuri halucinante, care demonstrează complicitatea dintre Antigrindina S.R.L., Ministerul Agriculturii și alte instituții ale statului.
Luați aminte, hoți de ploaie! Fermierii au scos la iveală corespondența dintre ei și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” al Județului Prahova și Instituția Prefectului – Județul Prahova, în care solicită, în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, lista completă a dezastrelor meteorologice de tip inundații și viituri consemnate oficial pe teritoriul județului Prahova în ultimii 20 de ani (2004-2024). De ce? Pentru că fermierii știu că rachetele voastre antigrindină nu doar că nu protejează de grindină, dar provoacă inundații devastatoare!
Și asta nu e tot! Fermierii au trimis o scrisoare usturătoare către Primul Ministru al României, Ministrul Agriculturii și Guvernul României, în care își manifestă insatisfacția în legătură cu răspunsurile primite de la Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național de Combatere a Căderilor de Grindină și Creștere a Precipitațiilor. Un răspuns care, citez, „conține contradicții interne, reinterpretări neștiințifice și omisiuni care compromit credibilitatea poziției oficiale”.
Bilanțul de Mediu – arma secretă a fermierilor: Dovezi incendiare ignorate sistematic de autorități!
Credeați că ați scăpat de Bilanțul de Mediu? V-ați înșelat amarnic! Acest document-bombă, mai secret decât planurile lui Bin Laden și mai bine păzit decât rețeta de la Coca-Cola, este arma secretă a fermierilor prahoveni! Un raport incendiar, realizat în 2007, care demonstrează, negru pe alb, că sistemul antigrindină nu doar că nu ne protejează de grindină, dar ne fură ploaia pe față!
Vă mai amintiți de citatele din acest document, pe care autoritățile au încercat să le îngroape sub tone de minciuni și promisiuni deșarte? Citate precum „Norul sărăcește considerabil în apă în urma acțiunii de combatere a grindinei” sau „Au fost necesare max. 45 min. pentru disiparea completă a formațiunii noroase” ar trebui să dea fiori reci pe șira spinării oricărui om cu scaun la cap. Dar nu și autorităților noastre, care au preferat să ignore acest raport și să continue să sifoneze bani publici!
Și culmea tupeului! Acest Bilanț de Mediu, mai secret decât planurile lui Putin, nu a fost prezentat nici măcar Parlamentului României, atunci când s-a votat Legea nr. 173/2008 privind intervențiile în atmosferă! Adică, onorabilii deputați au votat o lege de importanță națională pe baza unor minciuni frumoase, fără să aibă acces la datele științifice reale privind efectele sistemului antigrindină! Nu-i așa că e frumos să fii parlamentar în România? Votezi legi pe încredere, ca la piață!
AASNACP – Autoritatea Națională pentru Acoperirea Secetelor și a Minciunilor: Răspunsuri evazive, contradicții flagrante și tupeu maxim!
Și acum, să analizăm cu lupa răspunsurile halucinante ale Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (AASNACP) la solicitările fermierilor prahoveni. O adevărată capodoperă de evaziune, manipulare și tupeu!
În Adresa nr. 4652/25.08.2025, AASNACP se screme să ne convingă că Bilanțul de Mediu din 2007 este doar „informativ” și că nu produce efecte juridice. Adică, pe românește, ne spun că pot să ignore liniștiți acest document, chiar dacă el demonstrează că sistemul antigrindină fură ploaia!
Mai mult, AASNACP încearcă să minimizeze concluziile Bilanțului de Mediu, reinterpretând expresia „sărăcirea în apă” ca un proces natural post-precipitație. Adică, ne spun că norii devin „săraci în apă” oricum, chiar și fără rachetele lor antigrindină! Dar fermierii nu sunt proști! Ei știu că rachetele antigrindină distrug norii și reduc precipitațiile!
Și culmea tupeului! AASNACP neagă orice legătură între lansarea rachetelor și disiparea norilor, invocând durata medie de viață a norilor convectivi (30-45 min) și susținând că rachetele nu pot influența traiectoria sau evoluția acestora. Adică, ne spun că rachetele lor nu au niciun efect asupra norilor, chiar dacă fermierii au văzut cu ochii lor cum norii se destramă după lansarea rachetelor!
În scrisoarea trimisă către Guvern, fermierii prahoveni spun clar: „Documentul R. AASNACP 4652/2025 nu răspunde substanțial solicitărilor fermierilor din Prahova. Ba mai mult, conţine contradicţii interne, reinterpretări neştiinţifice și omisiuni care compromit credibilitatea poziţiei oficiale.”
Rachete, minciuni și secetă: Cum ‘Antigrindina S.R.L.’ a secat fermierii de bani (aici), (aici), (aici) e (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , etc
„Date personale”, minciuni publice: Cum mafia antigrindină se ascunde fals după GDPR, dar Incisiv le dă masca jos!
Și când credeam că am văzut tot circul, iată că AASNACP ne mai servește o minciună gogonată! Refuză să ofere informații fermierilor prahoveni, invocând protecția „datelor personale”! Adică, pe bune? Voi, ăștia care ați secat țara de ploaie și ați umplut buzunarele șmecherilor, vă ascundeți acum după fusta GDPR? Vă e frică de fermierii care vor să știe unde s-au dus banii lor?
În adresa nr. 2472/22.04.2025, AASNACP invocă „date personale” ca să refuze accesul la informații. Dar Incisiv de Prahova nu se lasă păcălit! Noi am obținut această adresă de pe site-ul unei prefecturi din România, deci este un document public! Și ce găsim în el? Minciuni ordinare, gogonate, cu care mafia antigrindină a intoxicat instituțiile statului!
AASNACP susține că documentul „Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor” (nr. 2472/22.04.2025) a fost transmis către Federația AGRO PROPACT. Dar, când fermierii cer copii ale corespondenței, AASNACP refuză, invocând „date cu caracter personal”!
Adică, pe românește, nu vă dăm nimic, că e secret! Vă e frică să nu se afle cum sifonați banii publici? Vă e frică să nu se vadă complicitățile și interesele meschine? Stați liniștiți, că noi o să le scoatem la iveală, una câte una! Ne ascundem FALS după GDPR, dar lasă urme de minciuni peste tot. Credeau că suntem proști? Au încurcat-o cu Incisiv de Prahova!
Caunei Florea, maestrul minciunilor: Cum ne vrăjește directorul Antigrindină cu termeni tehnici, dar ne lasă cu seceta-n curte!
Și ca tacâmul să fie complet, îl avem și pe directorul general al AASNACP, Gheorghe Caunei Florescu, un maestru al minciunilor și al manipulării! Un expert în a ne vrăji cu termeni tehnici și explicații savante, ca să ne ascundă faptul că ne fură pe față!
În declarațiile sale publice, Caunei Florescu ne spune că „sistemele convective produc precipitații cu caracter local”, dar uită să menționeze că rachetele antigrindină pot transforma o ploaie normală într-un potop apocaliptic! Ne spune că „metoda de combatere a căderilor de grindină prin intermediul rachetelor vizează exclusiv activitatea de combatere”, dar uită să menționeze că rachetele distrug norii și reduc precipitațiile!
Caunei Florea este un magician al cuvintelor, un iluzionist care ne promite ploaie, dar ne lasă cu seceta-n curte! Un șmecher care se ascunde în spatele unor titluri pompoase și a unor discursuri complicate, dar care nu poate ascunde faptul că este complice la jaful antigrindină!
Primăria Breaza acuză: Rachetele antigrindină, vinovate de inundații? Un avocat la Primărie, coșmarul oricărui mafiot!
Și ca să vedeți că jaful antigrindină nu se limitează doar la secetă, ci provoacă și inundații devastatoare, vă prezentăm cazul primarului orașului Breaza, Novac Bogdan Cristian, un avocat de temut!
În 2021, edilul a trimis o sesizare către Prefectură, acuzând direct sistemul antigrindină că a provocat inundații devastatoare în localitate. „Ca urmare a ploilor torențiale care au avut loc în orașul Breaza în zilele de 11, 12 și 27.06.2021 și ținând seama de viiturile care s-au produs în zona Podu Vadului, vă facem cunoscut că din informațiile pe care le deținem acestea au fost provocate de rachetele antigrindină lansate din Unitatea de combatere a căderilor de grindină Câmpina,” scria primarul Novac, cerând, pe bună dreptate, stoparea acestor operațiuni criminale.
Ce a făcut Prefectura? A trimis sesizarea mai departe, direct la sursa problemei: Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (ASNACP), o instituție care pare că și-a schimbat denumirea în Autoritatea Națională pentru Acoperirea Secetelor și Inundațiilor.
Iar răspunsul ASNACP este o capodoperă de minciună și manipulare, demnă de Cartea Recordurilor! În adresa nr. 4023/07.07.2021, ASNACP se screme să explice că, de fapt, rachetele nu au fost lansate direct spre Breaza, ci „în apropiere”. Adică, pe românește, au tras în direcția norilor, dar nu chiar în direcția aia, ci un pic mai la stânga, ca să nu bată la ochi. Parcă norii ar sta pe loc și n-ar fi purtați de vânt!
Mai mult, ASNACP se apără invocând „schimbările climatice” și „regimul hidrografic local”, ca și cum rachetele antigrindină n-ar avea nicio influență asupra vremii. Halucinant!
Pensiile SRI și avizele de la Balamuc: Rețeta perfectă pentru o secetă națională!
Și ca să înțelegeți cine se află în spatele acestui jaf colosal, trebuie să vă spunem că sistemul antigrindină este protejat de o rețea bine închegată, cu legături strânse în serviciile secrete (pensionari) și cu avize de la Balamuc!
Un fost senator și ofițer SRI, probabil cu pensie specială și nostalgia vremurilor trecute, a avut tupeul să iasă la TV și să apere sistemul antigrindină, invocând „profesionalismul” foștilor săi colegi din sistem. Adică, pe românește, recunoaște că jaful e orchestrat de o gașcă de ofițeri SRI!
Nu e de mirare că sistemul antigrindină a fost lăsat să funcționeze nestingherit timp de atâția ani, chiar și în ciuda dovezilor clare că acesta provoacă secetă și inundații! Nu e de mirare că autoritățile au ignorat Bilanțul de Mediu și au refuzat să ofere informații fermierilor!
Sistemul antigrindină este un tun subvenționat de stat și protejat de securiști! O afacere criminală, în care banii publici sunt sifonați în buzunarele șmecherilor, iar fermierii sunt lăsați să se descurce cu seceta și inundațiile! Si au avize de la Balamuc
E timpul să luați furcile și să cereți socoteală?!
Ajunge! Nu mai putem tolera minciuna și jaful! Nu mai putem permite ca acești hoți de ploaie să ne distrugă agricultura și să ne fure viitorul!
Fermieri prahoveni, fermieri români, uniți-vă forțele și cereți dreptate! Arătați-le politicienilor corupți și mafioților cu aviz de la nebuni că nu mai sunteți dispuși să tolerați minciuna și jaful!
Cereți demisii imediate! Cereți anchete penale! Cereți tragerea la răspundere a tuturor vinovaților! Nu vă mai lăsați păcăliți de promisiuni deșarte și de explicații halucinante! Vreți să știți unde s-au dus banii, cine i-a furat și cine a protejat hoții!
Nu mai stați cu mâinile în sân, așteptând ca statul să vă apere! Luați furcile și cereți socoteală! Pentru că, așa cum spunea un fermier prahovean, cu lacrimi în ochi: „Ploaia se întoarce, dar pe voi nu vă mai iartă nimeni!”
Incisiv de Prahova este alături de voi! Vom continua să investigăm acest caz și să dezvăluim toate mizeriile din sistemul antigrindină! Nu ne vom opri până când toți vinovații nu vor plăti pentru faptele lor!
Incisiv de Prahova – vocea fermierilor, coșmarul mafiei: Vom continua să luptăm până la capăt!
Ziarul Incisiv de Prahova a fost vocea care a strigat în deșert, avertizând asupra jafului antigrindină! Am fost ridiculizați, ignorați și chiar amenințați! Dar nu am cedat! Am continuat să luptăm pentru drepturile fermierilor, până când am scos la iveală adevărul!
Și nu ne vom opri aici! Vom continua să investigăm acest caz și să dezvăluim toate mizeriile din sistemul antigrindină! Vom publica numele complicilor la acest jaf național! Vom lupta până la capăt pentru ca hoții de ploaie să ajungă la pușcărie!
Pentru că Incisiv de Prahova este vocea fermierilor, coșmarul mafiei! Suntem singurii sănătoși într-o țară de nebuni! Suntem Casandra României, și v-am spus noi că e jaf!
Concluzie: Tunurile cu rachete se îndreaptă spre Rahova, nu spre nori!
Așadar, dragi români, nu mai stați cu mâinile în sân! A susține menținerea unui sistem scump, ineficient și dăunător înseamnă a susține, de fapt, mafia care îl controlează, o rețea bine închegată cu legături strânse în serviciile secrete (pensionari).
Realitatea este simplă:
- sistemul nu are dovezi de eficiență,
- documentele oficiale arată reducerea precipitațiilor,
- fermierii plătesc deja cu recolte compromise,
- mediul este expus la poluare cu iodură de argint.
Suspendarea tragerilor nu a distrus nimic. Dimpotrivă, a fost primul pas spre responsabilitate. România are nevoie de soluții reale la schimbările climatice, nu de specialiști în iluzii, avocați pensionari din serviciile secrete și avize de la balamuc.
Tunurile cu rachete nu se mai îndreaptă spre nori, ci spre Rahova! Pentru că hoții de ploaie trebuie să ajungă direct la pușcărie, nu la vreo emisiune TV unde să se victimizeze!
Vom reveni cu dezvăluiri incendiare și cu numele complicilor la acest jaf național! Stați cu ochii pe noi! (Cristina T.).
Exclusiv
Cum alegi mașina potrivită pentru un road trip în România?

Un road trip prin România este una dintre cele mai frumoase modalități de a descoperi diversitatea peisajelor – de la Transfăgărășan și Transalpina până la Delta Dunării și litoralul Mării Negre. Însă, pentru ca experiența să fie plăcută și fără griji, alegerea mașinii potrivite este la fel de importantă ca traseul în sine.
Dacă te întrebi cum să alegi mașina ideală de închiriat pentru un road trip în România, iată câteva criterii și recomandări care te vor ajuta să iei cea mai bună decizie.
1. Analizează tipul de traseu pe care îl vei parcurge
Primul pas este să te gândești la drumurile pe care vei merge:
- Autostradă și drumuri naționale – ideal pentru mașini compacte sau sedanuri economice.
- Drumuri montane și serpentine – un SUV sau un crossover îți oferă mai multă stabilitate și confort.
- Drumuri de țară sau teren accidentat – un vehicul 4×4 poate fi soluția potrivită.
👉 Dacă planifici un traseu variat, un SUV de dimensiuni medii este adesea cea mai bună alegere.
2. Dimensiunea mașinii și numărul de pasageri
Confortul este esențial în timpul unui road trip. Ține cont de:
- Numărul de persoane – pentru 2-3 pasageri, un hatchback sau sedan este suficient; pentru 4-5 persoane, un SUV sau un break este mai confortabil.
- Spațiul pentru bagaje – dacă planifici mai multe opriri sau drumeții, ai nevoie de un portbagaj încăpător.
- Confort pe distanțe lungi – scaune ergonomice și spațiu suficient pentru picioare fac diferența după câteva ore de condus.
3. Consumul de combustibil și eficiența
Un road trip poate însemna sute sau chiar mii de kilometri. De aceea, consumul este un factor cheie:
- Mașinile economice sunt ideale pentru trasee lungi pe șosele principale.
- SUV-urile și mașinile mai mari oferă confort și putere, dar au un consum mai ridicat.
- Diesel sau benzină? – dieselul poate fi mai eficient pentru drumuri lungi, dar pe distanțe scurte diferența este mică.
4. Dotările și tehnologia
Pe un drum lung, dotările potrivite îți pot face călătoria mult mai plăcută:
- Sistem de navigație – GPS actualizat sau conectivitate Android Auto/Apple CarPlay.
- Aer condiționat automat – indispensabil vara.
- Sisteme de siguranță – ABS, ESP, senzori de parcare sau camere video.
- Cruise control – extrem de util pe autostrăzi și drumuri întinse.
5. Bugetul de închiriere
Un alt aspect important este costul total:
- Închirieri auto pe termen scurt – ideale pentru un weekend sau o vacanță de câteva zile.
- Închirieri auto pe termen lung – potrivite pentru road trip-uri extinse sau pentru cei care vor să combine vacanța cu mai multe opriri.
👉 Nu uita să verifici ce este inclus în preț: asigurare, kilometri, garanție și politica de combustibil.
6. Asigurările și siguranța pe drum
Un road trip înseamnă multe ore la volan și drumuri variate. Pentru liniștea ta:
- Verifică dacă oferta include RCA și CASCO.
- Întreabă despre franșiză și posibilitatea de a o reduce.
- Asigură-te că ai asistență rutieră 24/7 inclusă în contract.
7. Recomandări pentru road trip-uri în România
- Pentru trasee urbane + autostradă (București – Cluj, București – Timișoara): o mașină compactă sau un sedan este suficientă.
- Pentru trasee montane (Transfăgărășan, Transalpina): un SUV sau crossover îți oferă siguranță și putere.
- Pentru vacanțe în familie (Delta Dunării, litoral): un break sau un SUV cu portbagaj mare este alegerea ideală.
Cum te ajută Carhunt să alegi mașina potrivită?
La Carhunt, ai la dispoziție o flotă diversificată pentru orice tip de road trip:
- mașini economice pentru drumuri lungi cu buget redus,
- SUV-uri și crossover-uri pentru trasee montane,
- modele premium pentru confort sporit,
- opțiuni de 7 locuri pentru vacanțe cu familia sau grupurile de prieteni.
În plus, oferim asigurare inclusă, asistență rutieră 24/7 și transparență totală în ceea ce privește costurile. Astfel, te poți bucura de drum fără griji.
Alegerea mașinii pentru un road trip în România depinde de traseu, numărul de pasageri, consum și confort. Pentru drumuri lungi și variate, un SUV este adesea cea mai bună alegere. Pentru vacanțe urbane sau autostradă, o mașină compactă sau un sedan oferă un raport excelent între cost și eficiență.
Indiferent de alegerea ta, Carhunt îți pune la dispoziție mașina potrivită, astfel încât să te bucuri de frumusețea drumurilor din România fără stres și cu costuri corecte.
-
Uncategorizedacum 5 zile
Oltenia Turistică 2.0 – Conferință și Târg, împreună pentru viitorul regiunii
-
Politică localăacum o săptămână
Vizita delegației Heritage Foundation în România: Consolidarea parteneriatului strategic SUA–România
-
Socialacum o săptămână
Alexandru Ferariu – antreprenorul român care își construiește discret imperiul în România și Republica Moldova
-
Evenimentacum o săptămână
Fosa septică ecologică vs. fosa tradițională – ce alegem?
-
Afaceriacum o săptămână
El Studio aniversează 20 de ani de frumusețe și excelență în București
-
Politică localăacum o săptămână
Producătorul țigărilor Carpați și Snagov, datorii la ANAF de 649 mil. lei, intră în concordat preventiv
-
Uncategorizedacum o săptămână
Casa Artelor din Sibiu – șansa unică a României de a câștiga Premiul Publicului Europa Nostra 2025
-
Uncategorizedacum 3 zile
3CHEAPS SOLUTIONS SRL: Două platforme românești care simplifică viața online