Acum trei ani, psihologul Alina Ion a pus bazele Spitalului „Sfântul Sava” cu o viziune proprie centrată pe nevoile pacienților: confort, tratament adecvat și demnitate. Experiența de 15 ani în îngrijirea bolnavilor la domiciliu, ajutând peste 20.000 de pacienți, din care peste 15.000 în faze terminale ale bolilor precum cancer, ciroză sau AVC hemoragic, i-a oferit o înțelegere profundă a acestui domeniu medical, dar și o empatie puternică pentru pacienți și familiile lor.

La 7 km de Bucuresti, pe vechiul drum de mare, in Comuna Pantelimon, se afla locul de unde se ajunge mai usor la ingeri. Cladirea frumoasa, eleganta, ultra moderna, te duce cu gandul mai mult catre un hotel de lux. Adevarul este ca, daca ar fi fost asezata undeva, pe malul marii, ar fi devenit, cu siguranta, o locatie “de fite”, frecventata de baieti si fete cu BMW-uri si tatuaje, ahtiati dupa cluburi si sampanie servita la baldachin. Ei bine, nu! Acest loc reprezinta visul de copil a unui om care isi dedica viata, zi de zi, pentru ingrijirea bolnavilor aflati in stadii terminale si recuperarii celor cu deficiente locomotorii rezultate in urma unor nefericite accidente. Este un loc asemeni celei care l-a construit si il conduce, cu multa dragoste de oameni si caldura sufleteasca. Viata ne pune, de multe ori in fata unor alegeri… The easy way or the hard way?… Asa cum spuneam ar fi putut foarte bine sa construiasca un loc monden, plin de vibe-ul ieftin al fericirii de o vara. Alina Ion, a ales sa lupte cu suferinta, sa ofere zambet si speranta oamenilor aflati in situatii dramatice. Numai daca ai vocatie poti sa faci o asemenea alegere.

„Eu am crescut la tara, in Teleorman, satul Merisani, Comuna Babaita… Strabunica mea era moasa satului si mergeam peste tot, impreuna cu ea, inca de la varsta de 3 ani. Eram nedezlipita de fusta ei. Oamenii o chemau in principal pentru nasteri dar si pentru alte afectiuni pe care le aveau. Totul se petrecea sub ochii mei de copil, fascinati de ceea ce vedea. La 9 ani am ingrijit primul batran, pe tanti Marcela. Locuia la doua case, distanta, de scoala. Daca intarziam in cate o zi, “tovarasa”, cum spuneam pe atunci, stia unde sunt. O schimbam, pe tanti Marcela, ii dadeam sa manance, ii faceam curatenie si plecam la ore doar dupa ce ma asiguram ca o las aranjata, din toate punctele de vedere. Mergeam la biserica si citeam. Le spuneam bunicilor ca eu, cand voi fi mare, voi avea o casa uriasa, cu multi batrani de care voi avea grija. Tot atunci am promis ca voi ctitori o biserica mare si frumoasa. Mi-am dorit, de la viata, doar trei lucruri: sa ingrijesc oameni bolnavi, lucru pe care l-am facut de cand ma stiu, sa am copii cu dragoste fata de semeni si sa ctitoresc o biserica. Dumnezeu mi-a ajutat sa fac si acest lucru, in satul Merisani. Pe vremuri scolile se faceau langa biserica. Cu ajutorul domnului primar din Merisani am gasit solutia amplasarii bisericii pe o parte din terenul scolii. Ma bucur de fiecare data cand vad lumina din ochii oamenilor care intra in acest lacas. Preotul caruia i-am promis, in copilarie, ca voi ctitori biserica, traieste si tine slujbe acolo. Nimic nu ma poate opri sa am grija de oameni. Daca am un munte in fata si stiu ca de partea cealalta se afla un bolnav, sunt in stare sa sap si cu o lingurita, ca sa pot ajunge la el, pentru a-l ajuta. Refuz gandul de a renunta. Sigur, fiecare dintre noi, la un moment dat, vom pleca din aceasta lume dar trebuie sa o facem frumos, bine ingrijiti, fara dureri si de ce nu, zambind. Am vazut, in ultimii doi ani, oameni zambind, in momentul in care au trecut dincolo, tinandu-ma de mana si spunand: “Nu am dureri!”. Pe sectia de recuperare avem pacienti pe care nimeni nu ii primeste considerand ca nu mai au nicio sansa. Eu spun ca acest lucru nu exista. Refuz sa cred ca nu mai este nicio sansa. Stiu doar ca trebuie sa muncim si sa avem incredere, pentru a le readuce zambetul pe buze. In acest moment nu as putea sa va spun cine, pe cine, ajuta. N-as putea sa spun daca eu ii ajut pe ei sau ei ma ajuta pe mine. Stiu doar ca ei sunt atenti la ochii mei iar eu la ai lor si ne bucuram de fiecare pas pe care il facem impreuna. Ma bucur de fiecare miscare pe care o fac iar atunci cand pleaca pe picioarele lor simt o implinire care nu poate fi comparata cu nimic. Si va mai spun inca ceva… Pe acea sectie de paliatie, cu oameni in stadii terminale, nu am vazut pe nimeni care sa aiba nevoie de portofelul cu bani. Tot ceea ce se cere este o binecuvantare, un zambet sau prezenta preotului. Nimeni nu a cerut, niciodata, portofelul cu bani. Am uitat, in aceasta lume nebuna, sa mai fim oameni. Am uitat sa intelegem ca daca ne este foame, o bucata de paine si o cana cu apa este tot ceea ce ne trebuie. Poti sa imi oferi toate bunatatile lumii, daca nu-mi mai este foame, nu mananc, pentru ca in acel moment, nu mai pot. Am uitat ce inseamna dragostea pentru semeni, in goana asta nebuna dupa bani, lucru pe care eu nu-l inteleg”, preciza intr-un interviu -Alina Ion, director general al Centrului Medical de Geriatrie, Recuperare şi Îngrijiri Paliative Sfîntul Sava.

A incercat sa intre intr-un contract cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) pentru ca ei deconteaza o parte dintre servicii, insa s-a lovit de refuzul doamnei ministru, de la acea vreme, Sorina Pintea pe motivul ca “Nu sunt bani pentru acesti pacienti”.

„Am avut timp de 15 ani activitati de ingrijire la domiciliu pentru pacienti aflati in stadii terminale si pot spune ca, intr-adevar, este extrem de cinic ca cineva, fie el si ministru, sa decida pentru tine. Am demonstrat, aici, ca nimeni nu este fara speranta. Am primit pacienti refuzati care intr-un final au plecat acasa pe propriile picioare. Eu nu spun niciodata, nu. Eu spun, veniti aici, sa vedem ce putem face, impreuna! Exista doua spitale de stat aflate in contract cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS), cu acelasi domeniu de activitate. Avem pacienti care spun ca au incercat sa intre acolo si li s-a spus: “Nu preluam pacienti cu escare” sau “Nu preluam pacienti imobilizati”. Atunci ma intreb, pe care ii preiei? Mi-as dori ca pentru sistemul de sanatate sa nu se mai faca studii de fezabilitate, extrem de costisitoare. Eu as incepe reforma prin a le inchide, unul cat unul si a le zugravi. Daca am reusi sa facem acest lucru ar fi extraordinar. Exista si un exemplu, in acest sens… Spitalul Foisor care a fost complet renovat. Arata extraordinar. Timp de 6 luni, au inchis sectie cu sectie si au renovat. Acum arata impecabil. Deci se poate! Indiferent cat de multi bani ajungem sa avem, mai devreme sau mai tarziu, avem nevoie de servicii de sanatate. Avem copii, adolescenti, tineri, care au suferit accidente de masina si au nevoie de recuperare. Ce facem cu acestia? Unde-i ducem? Unde-I ingrijim? Noi am primit pacienti de 23, 28 si 30 de ani…”.

Bizar, „conduita” Sorinei Pintea este continuata si de cei de la USR care conduc acum ministerul. Incisiv de Prahova va reveni pe aceasta tema cu o ampla investigatie.

Spitalul Sfantul Sava, centru medical pentru Îngrijiri Paliative, Geriatrie și Recuperare Medicală, situat la doi pași de București, a fost înființat din nevoia acută a familiilor cu bolnavi ce necesită recuperare medicală după accidente cerebro-vasculare, după orice alt tip de accidente ce reduc mobilitatea sau care au nevoie de îngrijiri paliative specializate. Spitalele din România nu fac față solicitărilor. Un raport din 2019, realizat pentru Banca Mondială, arăta că în 17 dintre județele României nu exista niciun pat pentru îngrijire paliativă, nici în sistem public, nici în privat. Același document arată că ar fi nevoie de 172,000 de paturi, anual, în România, dar numai 480 de medici sunt atestați în îngrijiri paliative. Dintre aceștia, doar puțini peste 100 au raportat că lucrează în servicii de îngrijiri paliative.

In Strategia naţională de sănătate, statul şi-a asumat o ţintă ambiţioasă: 60% din nevoile de îngrijiri paliative să fie asigurate până în 2020. Cu un an înainte de termenul asumat, doar un pacient din 10 beneficiază de îngrijiri care să asigure un sfârşit demn, fără chinuri groaznice. In acest context se pune o intrebare ingrijoratoare: ce mafie deranjeaza acest spital „ca afara”?

Pana atunci va lasam sa faceti o vizita virtuala intr-un spital construit si dotat conform normelor europene, un spital care deranjeaza mafia din sistemul sanitar. (Ec Adrian Radu).