Connect with us

Cultură

Cum s-a desfăşurat cea de-a 4 a ediţie din Gala SuperTeach 2022 „Children First”?

Publicat

pe

La data de 1 iunie 2022, a avut loc cea de-a 4-a ediţie a Galei SuperTeach, atât offline, cât şi în mediul online. Printre participanţii la eveniment s-au numărat reprezentanţi ai mediului diplomatic, experţi în educaţie, reprezentanţi ai aparatului guvernamental, oameni de business, dar şi profesori, elevi şi părinţi.

Evenimentul a fost creat pentru a celebra impactul pe care îl au profesorii cu mentalitate deschisă asupra elevilor, sprijinindu-i să îşi dezvolte abilităţile esenţiale pentru viitor.

La debutul Galei SuperTeach Children First, reprezentanţii Asociaţiei au ţinut un discurs, ţinând să precizeze următorul aspect „Ce cadou mai frumos le putem oferi copiilor de 1 iunie, dacă nu accesul la o educaţie cu mentalitate deschisă, profesori implicaţi, atenţi, care să descopere măreţia din fiecare copil?”

Pe scenă au urcat peste 60 de copii, ce au prezentat adulţilor nevoile, dorinţele şi idealurile lor, sub formă de discursuri şi întrebări adresate celor prezenţi.

Ziua de 1 iunie a reprezentat un prilej de sărbătoare în rândul copiilor, tot ei fiind cei ce au înmânat trofee profesorilor lor, în semn de apreciere. Profesorii au devenit adevărate modele pentru elevi, înţelegându-le nevoile şi încurajându-i să iubească anii de şcoală.

În cadrul evenimentului, s-a organizat şi o licitaţie pentru educaţie, având drept obiectiv strângerea de fonduri pentru susţinerea comunităţii profesorilor cu mentalitate deschisă.

Persoanele reprezentante ale mediului de afaceri, ce au luat parte la eveniment, au licitat atât pentru experienţe şi echipamente, dar şi pentru piese vestimentare ce au aparţinut celor mai cunoscuţi sportivi români, campioni la nivel naţional, artişti sau antreprenori. Spre exemplu, printre obiectele scoase la licitaţie s-au numărat costumul de gimnastică oferit de Marius Urzică, dar şi mingea lui Horia Tecău. De asemenea, de mare interes au fost şi sejururile în cele mai frumoase resorturi din România, zborul deasupra Brasovului sau abonamentele la Untold.

Printre obiectivele de viitor ale Asociaţiei SuperTeach se numără atingerea statisticii de 1 milion de copii cu profesori cu mentalitate deschisă.

Până în prezent, peste 30.000 de profesori au luat parte la evenimentele organizate de Asociaţia SuperTeach, iar 800 dintre aceştia au urmat cursurile din Programul de formare „Mentalitate Deschisă în Educaţie”, ce a fost iniţiat de Institutul Arbinger din SUA.

Principalul obiectiv al Asociaţiei este acela de a transforma sistemul educaţional din România, începând cu profesorii, deoarece aceştia reprezintă baza evoluţiei sociale şi economice.

Un număr impresionant de experţi în educaţie şi speakeri au luat parte la cele 50 de conferinţe SuperTeach, ce au avut loc în marile oraşe din ţară, cât şi la sutele de webinarii ce au fost dedicate formării şi dezvoltării cadrelor didactice.

Pentru următorii 5 ani, Asociaţia îşi propune să lanseze proiectul „Şcoala Superteach” în fiecare judeţ din ţară, în vederea pregătirii a 20.000 de profesori în cadrul Programului de Mentalitate Deschisă în Educaţie, beneficiile fiind vizibile la aproximativ 1 milion de elevi.

Prin definiţie, SuperTeach reprezintă un proiect elaborat de antreprenori, pentru a sprijini atât cadrele didactice, cât şi întregul sistem educaţional preuniversitar.

Mai multe informaţii despre SuperTeach puteţi descoperi atât pe site-ul oficial superteach.ro, cât şi pe pagina de Facebook a Asociaţiei.

Credit foto: Bogdan Grigore/ COOPerativa Foto

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Adrian Moise: Povestea unui Videograf de Nuntă din București – De la Marketing la Cinematografie de Nuntă

Publicat

pe

De

Într-o lume în continuă schimbare, pasiunea poate transforma un hobby într-o carieră de succes. Aceasta este povestea lui Adrian Moise, un tânăr din București care a descoperit cinematografia de nuntă în 2010 și, prin muncă și dedicare, a transformat-o într-un stil de viață.

„Eram tânăr și fără prea multe cunoștințe, dar am fost extrem de determinat să învăț tot ce era de învățat”, povestește Adrian Moise despre începuturile sale. Pasiunea sa pentru videografie a început ca un hobby, în paralel cu activitatea sa în marketing. Ceea ce părea la început o simplă curiozitate s-a transformat treptat într-o activitate part-time. „Lucram în marketing toată ziua și, în weekenduri, participam la nunți și botezuri, încercând să surprind momentele speciale din viețile oamenilor”, adaugă el.

Pe măsură ce timpul a trecut, pasiunea lui Adrian Moise a crescut, iar în cele din urmă a decis să facă pasul cel mare și să transforme cinematografia de nuntă într-o carieră full-time. „A fost dificil la început, dar am avut sprijinul familiei și am investit mult în dezvoltarea mea profesională. Am participat la workshopuri, am cunoscut alți creatori de amintiri și am muncit din greu pentru a ajunge aici”, spune el.

Astăzi, Adrian Moise este un videograf de nuntă profesionist în București, dedicat să surprindă momentele unice din viața fiecărei cupluri. Cu o cameră în mână și o viziune artistică, transformă clipele efemere în amintiri care dăinuie pentru totdeauna.

Pe lângă pasiunea pentru cinematografie, Adrian Moise este o persoană sociabilă, care iubește să călătorească, să descopere noi culturi și să interacționeze cu oameni din diverse colțuri ale lumii. „Îmi place să râd și să fac oamenii să se simtă confortabil în jurul meu. Sunt deschis la nou și mereu în căutare de noi aventuri”, spune el.

Adrian Moise consideră că fiecare eveniment pe care îl filmează este o adevărată onoare. „Pentru mine, fiecare nuntă este o oportunitate de a surprinde emoțiile și momentele unice ale cuplurilor. Cred că cel mai bine mă puteți cunoaște prin munca mea. Dacă alegeți să îmi încredințați amintirile voastre, vă promit că le voi trata cu cea mai mare grijă și respect”, încheie el.

Povestea lui Adrian Moise este dovada vie că, atunci când pasiunea și determinarea se întâlnesc, visele pot deveni realitate. Dacă sunteți în căutarea unui videograf de nuntă din București, dedicat și talentat, Adrian Moise ar putea fi alegerea perfectă pentru a transforma momentele speciale în amintiri de neuitat.

Căutați un Videograf de Nuntă în București?

Dacă doriți să păstrați vie magia zilei nunții voastre, Adrian Moise este aici pentru a vă oferi un serviciu profesional și personalizat. Fiecare clipă filmată de el va deveni o amintire prețioasă, care va dura o viață întreagă. Nu lăsați momentele speciale să treacă neobservate – alegeți un videograf cu experiență și viziune artistică pentru nunta voastră în București. Videograf nunta Bucuresti

Citeste in continuare

Cultură

Herbal Slim Coffee – Secretul unei siluete armonioase și pline de energie

Publicat

pe

2. Herbal-Slim-Coffee-Secretul-unei-siluete-armonioase-si-pline-de-energie

Cu un stil de viață activ și mereu pe fugă, mulți dintre noi căutăm soluții rapide și eficiente pentru a ne menține silueta și energia pe tot parcursul zilei. Herbal Slim Coffee este o băutură specială, care combină aroma inconfundabilă a cafelei cu ingrediente naturale ce susțin pierderea în greutate și vitalitatea. Descoperă cum acest tip de cafea te poate ajuta să atingi o siluetă armonioasă fără să renunți la micile plăceri ale vieții.

Ce este Herbal Slim Coffee și cum funcționează?

Herbal Slim Coffee este o combinație inovatoare între cafea de calitate și extracte naturale cunoscute pentru proprietățile lor de susținere a metabolismului și a controlului greutății. Spre deosebire de cafeaua obișnuită, care poate crea o creștere temporară a energiei, Herbal Slim Coffee oferă beneficii pe termen lung, grație ingredientelor sale selectate cu grijă pentru a stimula metabolismul și a ajuta la arderea grăsimilor.

Ingrediente de bază și beneficiile lor:

  • Extract de ceai verde – Un antioxidant puternic care stimulează metabolismul și sprijină arderea grăsimilor.
  • Garcinia Cambogia – Un ingredient cunoscut pentru capacitatea de a reduce pofta de mâncare și de a împiedica acumularea grăsimilor.
  • L-carnitină – Un aminoacid care susține transformarea grăsimilor în energie, contribuind astfel la pierderea în greutate și la un nivel crescut de energie.

Prin această combinație, Herbal Slim Coffee acționează ca un suport natural pentru controlul greutății, fără a produce efectele secundare asociate dietelor restrictive.

Cum ajută Herbal Slim Coffee la pierderea în greutate?

Datorită ingredientelor sale active, Herbal Slim Coffee sprijină pierderea în greutate într-un mod natural și sustenabil. În timp ce cafeaua obișnuită poate accelera temporar metabolismul, această cafea este formulată special pentru a menține un efect constant și de durată. Consumul regulat poate contribui la o digestie mai eficientă, o scădere a apetitului și o energie mai stabilă.

Cum funcționează pentru controlul greutății:

  • Stimulează termogeneza – Extractele de ceai verde și Garcinia Cambogia cresc temperatura internă a corpului, favorizând arderea caloriilor.
  • Reduce pofta de mâncare – Ingrediente precum Garcinia Cambogia ajută la reducerea senzației de foame și a poftelor nesănătoase.
  • Sprijină nivelul de energie – L-carnitina transformă grăsimile în energie, prevenind senzația de oboseală și susținând activitatea fizică.

Astfel, Herbal Slim Coffee devine un aliat de nădejde pentru cei care își doresc un ajutor suplimentar în procesul de slăbire, fără sacrificii mari sau eforturi intense.

Cum să introduci Herbal Slim Coffee în rutina ta zilnică?

Includerea cafelei Herbal Slim în rutina ta zilnică este simplă și convenabilă. Fiind o băutură ușor de preparat și cu gust plăcut, poate fi savurată dimineața pentru a te bucura de energie și sațietate pe parcursul zilei. Iată câteva sfaturi pentru a o folosi eficient.

Sugestii de consum:

  1. Savurează-o la micul dejun – Începe-ți ziua cu o ceașcă de Herbal Slim Coffee pentru a stimula metabolismul încă de la primele ore.
  2. Bea-o înainte de activitățile fizice – Dacă faci sport, consumă această cafea cu 30 de minute înainte de antrenament pentru un plus de energie și o ardere mai intensă a grăsimilor.
  3. Evită adăugarea de zahăr sau smântână – Pentru a obține cele mai bune rezultate, consumă cafeaua fără îndulcitori sau adaosuri, astfel încât efectul ingredientelor active să fie maximizat.

Cu doar o cană pe zi, Herbal Slim Coffee poate deveni parte dintr-un stil de viață sănătos și echilibrat, ajutându-te să atingi obiectivele de fitness și sănătate.

Cine poate beneficia de Herbal Slim Coffee?

Herbal Slim Coffee este ideală pentru oricine dorește să își mențină greutatea sub control și să își optimizeze nivelul de energie. Este o alegere excelentă pentru persoanele active, dar și pentru cei care duc un stil de viață sedentar și simt nevoia de a adăuga un plus de energie și beneficii de sănătate rutinei zilnice.

Iată câteva categorii de persoane care ar putea beneficia în mod deosebit de această băutură:

  • Cei care doresc să slăbească în mod natural – Ingredientele din Herbal Slim Coffee pot sprijini pierderea în greutate fără să impună restricții alimentare drastice.
  • Persoane care au un metabolism lent – Datorită ingredientelor termogenice, această cafea poate accelera metabolismul și favoriza arderea grăsimilor.
  • Oameni cu un stil de viață ocupat – Herbal Slim Coffee oferă o soluție rapidă și comodă pentru un plus de energie și sațietate, fiind ideală pentru cei mereu pe fugă.
  • Sportivi și pasionați de fitness – Consumată înainte de antrenament, poate ajuta la creșterea nivelului de energie și la o ardere mai eficientă a caloriilor.

Efecte secundare și recomandări de utilizare

Ca orice supliment sau produs pentru susținerea pierderii în greutate, este important să fii atent la dozaj și la modul de consum. Deși Herbal Slim Coffee folosește ingrediente naturale, este recomandat să urmezi instrucțiunile de pe ambalaj și să nu depășești doza zilnică recomandată. Pentru cei sensibili la cafeină, este bine să eviți consumul acestei băuturi seara, pentru a preveni tulburările de somn.

Recomandări suplimentare:

  • Consultă un specialist – Dacă ai probleme de sănătate sau urmezi un tratament medicamentos, este întotdeauna indicat să ceri sfatul unui medic înainte de a începe orice supliment nou.
  • Combină cu o dietă echilibrată – Herbal Slim Coffee funcționează cel mai bine atunci când este consumată în cadrul unui stil de viață sănătos, care include o alimentație echilibrată și activitate fizică regulată.
  • Monitorizează efectele – Pentru a evalua efectele asupra corpului tău, poți ține un jurnal zilnic despre nivelul de energie, starea de sațietate și alte beneficii pe care le observi în timp.

Herbal Slim Coffee este o alegere excelentă pentru cei care doresc o modalitate sănătoasă și convenabilă de a-și susține obiectivele de pierdere în greutate și de a-și îmbunătăți nivelul de energie zilnic. Grație ingredientelor sale naturale și a formulei special concepute pentru a stimula metabolismul și a susține arderea grăsimilor, această cafea poate fi un ajutor valoros în obținerea unei siluete armonioase și pline de vitalitate. Încearc-o și tu și descoperă cum o simplă cană de cafea poate face diferența în călătoria ta către o stare de bine și un corp echilibrat!

Citeste in continuare

Cultură

Galele Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical “Ludovic Spiess” – Un omagiu adus lui Giacomo Puccini

Publicat

pe

De

După un turneu de succes cu spectacolul „DescOperă La Traviata” în Brașov, Constanța și Cluj, care a atras peste 1500 de spectatori și a implicat peste 300 de artiști, Studioul Experimental în Artele Spectacolului Muzical “Ludovic Spiess” are plăcerea de a anunța organizarea a două gale extraordinare. Aceste gale, interpretate de tinerii soliști ai studioului, vor aduce în prim-plan talentul genial al compozitorului Giacomo Puccini, comemorând 100 de ani de la dispariția sa și aducând un omagiu muzei sale, legendara soprană româncă Haricleea Darclée.

Evenimentele vor avea loc pe 4 iulie, de la orele 18:30 și 20:30, la Opera Națională București, Sala Mare. Accesul este liber, iar biletele pot fi ridicate de la casa de bilete a Operei Naționale București.

Sub îndrumarea artistică a regizorului Operei Naționale București, Alexandru Nagy, Studioul Experimental și-a reluat activitatea în luna ianuarie 2023, inițiind o serie de proiecte și programe destinate să creeze o platformă artistică pentru noul public și pentru noile generații de artiști lirici. Aceste inițiative au fost posibile datorită parteneriatelor de succes cu Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Universitatea Națională de Muzică București, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și alte instituții culturale din București și din țară.

Aceste spectacole au beneficiat de sprijin financiar din partea Ministerului Culturii, în calitate de finanțator, precum și de sponsorizările oferite de Catena – Farmacia Inimii, Fildas – numele sănătății în România, Asociația Environ, Remat Holding, Ecolectare, Atelier Atlas și Asociația Muze. Grație acestor colaborări, studioul a reușit să atragă un nou public la evenimente inedite, precum precum Opera Vie – Noaptea Muzeelor, Opera Halloween, Opera Labirint, Puccini Express, Opera în Comunitate în cadrul inițiativei „Ia un loc la tine la bloc”, dipticul „La Piață x Revoluția” de Mihail Jora și Adrian Iorgulescu, seria de concerte „Vissi d’Arte”, Promenada Operei, și premiera absolută a spectacolului „Coriștii în provinție” de Diana Dembinski-Vodă.

Opera Națională București, prin Studioul Experimental în Artele Spectacolului Muzical “Ludovic Spiess”, alături de InfoCons, Atelier Atlas și Senso Arte, vă invită să participați la aceste două gale extraordinare. Vă așteptăm cu drag la o seară de excepție, unde soliștii, pianiștii Bogdana Grecova și Gabriel Gîțan, împreună cu balerina Raluca Jercea, vor interpreta un program dedicat exclusiv creațiilor lui Giacomo Puccini. Să celebrăm împreună această ocazie deosebită!

Detalii Eveniment:

Data: 4 iulie 2024

Ore: 18:30 și 20:30

Locație: Opera Națională București, Sala Mare

Acces: Gratuit (biletele se ridică de la casa de bilete a Operei Naționale București, în zilele de 03, respectiv 04 iulie între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 17:00)

Vă așteptăm cu drag să ne fiți alături la aceste gale extraordinare!

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Uncategorized22 de ore inainte

Atragem atenția consumatorilor de servicii financiar-bancare privind grava dezinformare transmisă de ANPC în spațiul public!

20 ianuarie, București. Atragem atenția consumatorilor de servicii financiar-bancare că au fost grav dezinformați prin ultima comunicare către presă transmisă...

Sport3 zile inainte

În 2024, Spartan a organizat două evenimente sportive de anvergură în România, ce au atras peste 2.500 de participanți, adulți și copii. Două alte competiții sunt programate pentru 2025

Organizatorul de competiții sportive Spartan, prezent în peste 40 de țări, a derulat în 2024 două evenimente de anvergură în...

cum scapi de procrastinare cum scapi de procrastinare
Social3 zile inainte

5 strategii pentru a depăși procrastinarea

Te-ai surprins vreodată într-un vârtej de activități mai puțin importante, amânând sarcinile cu adevărat necesare? Procrastinarea este un obicei des...

amenajare baie Anima Vision amenajare baie Anima Vision
Viața în București3 zile inainte

5 sfaturi pentru amenajarea unei băi mici pentru stil și confort

Amenajarea unei băi mici poate părea o provocare, dar cu abordarea potrivită, aceasta se poate transforma într-un spațiu rafinat, funcțional...

Viața în București5 zile inainte

Rolul mineralelor în sănătate: De ce sarea este rege

Mineralele joacă un rol esențial în menținerea sănătății noastre, fiind implicate în numeroase procese fiziologice. Printre acestea, sarea, cunoscută și...

Social6 zile inainte

DERMATOLOGIE – Gama de servicii disponibile la CENTRUL MEDICAL DOCTOR BORIS

Dermatologia este o ramură esențială a medicinei care se ocupă de sănătatea pielii, părului și unghiilor. La CENTRUL MEDICAL DOCTOR...

AfaceriO săptămână inainte

Adăugiri la brandul de țară: burgerul de urs poate deveni destinație turistică

Burger de urs, budincă de cozonac și…burtă de vită crocantă sunt doar câteva dintre opțiunile incredibile pe care le găsim,...

UncategorizedO săptămână inainte

SGS își extinde expertiza în domeniul sustenabilității prin achiziționarea Aster Global  

SGS a anunțat achiziționarea Aster Global Environmental Solutions Inc., un jucător de top în domeniul validării și verificării emisiilor de...

AfaceriO săptămână inainte

Ce presupune afectarea sanatatii tale?

Tutunul la galeată a devenit o opțiune preferată de tot mai mulți fumători datorită prețurilor accesibile și posibilității de personalizare...

ExclusivO săptămână inainte

Jantele de tabla personalizate – Transformarea simplitatii intr-un trend de tuning auto

In lumea tuning-ului auto, orice detaliu conteaza. De la vopsea personalizata la modificari de performanta, fiecare element contribuie la crearea...

Viața în BucureștiO săptămână inainte

Utilizează un Poncho American pentru a Trece cu Bine de Sezonul Rece

Pe măsură ce zilele devin mai scurte și temperaturile scad, mulți dintre noi începem să ne gândim la soluții practice...

Uncategorized2 săptămâni inainte

SS Custom Cleaning Services SRL: Soluții Profesionale de Curățenie Post-Construcție

  După finalizarea unui proiect de construcție sau renovare, spațiul necesită o curățenie amănunțită pentru a deveni utilizabil. SS Custom...

Afaceri2 săptămâni inainte

Dezvoltă-ți cariera: Devino Inspector Resurse Umane cu Eurodeal

Pentru cei care doresc să își construiască o carieră în domeniul resurselor umane, Centrul de Formare Profesională Eurodeal organizează Curs...

Afaceri2 săptămâni inainte

Asociația Succes: Cursuri inovative pentru siguranță și carieră în domeniul sănătății

  Asociația Succes continuă să fie un pilon de excelență în educație și formare profesională, oferind două cursuri practice și...

Afaceri2 săptămâni inainte

RO e-Factura devine obligatorie din 2025: Ce trebuie să știe antreprenorii

  Începând cu 1 ianuarie 2025, sistemul RO e-Factura devine obligatoriu pentru toate tranzacțiile în relația B2C (business-to-consumer). Acest sistem...

Afaceri2 săptămâni inainte

Cum să Îți Înființezi o Firmă în România: Ghid Practic și Simplificat – ADISAF

  Înființarea unei firme în România este o etapă esențială pentru oricine dorește să-și transforme ideile de afaceri în realitate....

Știrea Zilei