Vanity Fair sugerează într-un articol că aventurile lui Bill Gates erau cunoscute celor din jurul său. Două surse au declarat, de asemenea, pentru VF că Melinda...
Având în vedere creșterea sentimentelor anti-chineze generate de impactul pandemiei și retorica hiperbolică a Washingtonului privind pretinse aspirații malefice ale Chinei, orice observator poate concluziona că...
De când președintele Joe Biden a ordonat agențiilor de informații americane să investigheze dacă virusul Covid-19 a scăpat din laborator din Wuhan, unii au încercat suferat...
Începând din 12 iunie, cu o zi înaintea primului meci UEFA EURO 2020 la București, pentru respectarea măsurilor de siguranță, au fost instituite restricții de parcare...
Schimbare de conducere la Poșta Română. Instituția a trecut prin ample reforme, ajungând pe profit. Fostul director general spune că simte că și-a îndeplinit misiunea și...
Este vorba de un studiu elaborat în mai 2020 de Laboratorul Național Lawrence Livermore din California. Documentul a fost menționat de Departamentul de Stat când a...
Veşti extrem de importante venite de la autorităţi. Instititul Naţional de Statistică spune că a crescut cu 14 lei câştigul salarial mediu net. Vestea momentului de...
În ceea ce privește mărcile care se încadrează în acest categorie, potrivit unui comunicat de presă transmis de APC, este vorba despre mărcile de brânză Feta Epiros,...
Zeci de milioane de produse necorespunzătoare destinate protejării împotriva COVID-19 – măşti, geluri, teste – au fost confiscate în decurs de peste un an în UE...
Câteva vulpi se plimbă libere prin Bucureşti. Cinci animale sălbatice au fost filmate în zona Baicului şi pe strada Orzari, din Sectorul 2 al Capitalei. Din imaginile...