Eveniment
Lion Recycle: reguli de bază în colectarea și reciclarea deșeurilor
Cea mai bună decizie pe care o putem face pentru mediul înconjurător este să reciclăm. Nu o spunem noi, ci specialiștii în ecologie care atrag atenția ori de câte ori au ocazia asupra problemelor care au efect direct asupra sănătății noastre. Lipsa reciclării și a colectării selective se resimte în decursul timpului, afectând implicit aerul pe care îl respirăm și chiar peștii din mări și oceane. În ultimii ani, numărul deceselor aferent acestora a crescut simțitor, ceea ce reprezintă o altă dovadă a neplăcerilor cauzate de lipsa reciclării. Descoperă în rândurile următoare câteva reguli de bază în colectarea și reciclarea deșeurilor, pentru a te asigura că ai parte de toate informațiile de care ai nevoie.
Ciclurile de reciclare pentru hârtie și carton
Nu toate materialele pot fi reciclate la nesfârșit. În timp ce sticla și plasticul se bucură de o rezistență de 100% în urma reciclării, hârtia și cartonul își pierd din proprietățile fundamentale în decursul timpului. Așa se face că hârtia poate fi reciclată doar de 7 ori, în timp ce cartonul se limitează la 4 repetări. Acest lucru se datorează faptului că fibrele de celuloză se scurtează, iar rezultatul nu mai atinge așteptările. Chiar și așa, avem câteva runde de reciclare de care putem beneficia în acest sens.
Hârtia și cartonul pătat cu ulei, sosuri și/sau grăsimi nu se reciclează
Este foarte important ca deșeurile care ajung în procesul de reciclare să nu fie contaminate. Aici discutăm despre hârtie și carton, întrucât nu de puține ori comandăm mâncare sau alte tipuri de colete acasă. Din acest motiv, este obligatoriu să ne asigurăm că materialele astfel ajunse în procesul de reciclare nu prezintă urme de ulei, sosuri sau grăsimi. În același timp, acestea trebuie să nu aibă deloc elemente din plastic și/sau metal, întrucât pot afecta și opri întregul proces de reciclare.
Contactarea unui centru de colectare selectivă și reciclare
Chiar dacă deja te-ai apucat să reciclezi și să aplici fiecare regulă în parte în locuința ta, este indicat să știi care este centrul de colectare deseuri și reciclare unde să le duci. Lion Recycle este unul dintre aceste locații, cu sediul în București, capabil să ofere transportul cantităților mari de deșeuri de la locația clientului la sediul centrului. Astfel, nu ai de ce să îți mai faci probleme cu privire la transportul acestora. Tot ce trebuie să faci este să suni la numărul de telefon 0770.489.065 și să descoperi întreaga gamă de servicii puse la dispoziție.
Respectă toate regulile de bază în reciclarea deșeurilor și bucură-te de rezultate pe măsură!
Eveniment
Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței
Conferință experiențială & lansare de carte cu Carmen Prejmerean | 22 martie 2026, București.
Există momente în viață în care nu mai cauți explicații logice.
Nu mai vrei teorii, metode sau soluții rapide.
Ci simți, pur și simplu, că ceva din tine cere adevăr.
Pe 22 martie 2026, la QFeel, are loc evenimentul „Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței”, o conferință experiențială care marchează lansarea cărții cu același nume, semnată de Carmen Prejmerean – autor, medium și terapeut energetic.
Nu este o conferință clasică.
Este un spațiu viu de reflecție, vindecare și reconectare, creat pentru cei care simt că se află într-o etapă de tranziție profundă.
Ce este „Evoluția Sufletului Întrupat”?
Conceptul pornește de la o întrebare esențială:
Ce se întâmplă cu sufletul atunci când se întrupează într-o viață?
„Evoluția Sufletului Întrupat” nu vorbește despre perfecțiune sau iluminare instantă, ci despre proces. Despre alegeri, tipare, răni, lecții și sens. Despre felul în care sufletul își construiește experiența umană pentru a evolua.
Cartea și conferința propun o înțelegere profundă a existenței prin prisma celor 4 piloni fundamentali, care susțin parcursul fiecărui om.
Care sunt cei 4 piloni ai existenței?
În cadrul conferinței, Carmen Prejmerean detaliază cei patru piloni care structurează experiența sufletului întrupat:
1. Alegerea sufletului
Nimic nu este întâmplător. Sufletul alege familia, contextul, provocările și lecțiile necesare evoluției sale. Înțelegerea acestei alegeri aduce claritate și acceptare.
2. Tiparele emoționale și transgeneraționale
Multe dintre blocajele noastre nu ne aparțin exclusiv. Ele sunt moșteniri emoționale, loialități inconștiente sau traume transmise din generație în generație.
3. Criza ca poartă de trezire
Momentele de ruptură – pierderi, boală, eșec, gol interior – nu sunt pedepse, ci porți de transformare. Criza devine un limbaj prin care sufletul cere să fie ascultat.
4. Integrarea și renașterea conștientă
Adevărata vindecare apare atunci când experiențele sunt integrate, nu negate. Când durerea este transformată în sens, iar viața este trăită cu prezență și responsabilitate.
O conferință experiențială, nu doar informațională
„Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței” este gândită ca o întâlnire de la suflet la suflet, nu ca o simplă prezentare teoretică.
Structura evenimentului:
- Partea I – Cei 4 piloni ai existenței
- Pauză de conectare (15 minute)
- Partea a II-a – Studiu de caz real, alături de familia Brîndău
- Sesiune Q&A – întrebări din inimă, răspunsuri autentice
Participanții sunt invitați să observe, să simtă și să reflecteze, într-un spațiu sigur, fără judecată și fără presiune.
Cui se adresează acest eveniment?
Conferința este pentru cei care:
- simt că „ceva nu mai funcționează” în viața lor
- repetă tipare emoționale sau relaționale
- se află într-o etapă de tranziție sau redefinire
- caută sens dincolo de aparențe
- sunt deschiși către introspecție și adevăr interior
Nu este nevoie de experiență anterioară sau de convingeri spirituale clare. Doar de disponibilitatea de a te întâlni cu tine.
Informații practice
📍 Locație: QFeel – Str. George Enescu nr. 25, București
🗓 Data: 22 martie 2026
⏰ Interval: 10:30 – 15:30
🎟 Bilete (locuri limitate):
- Standard – 149 lei: acces conferință + 1 carte cadou
- VIP – 199 lei: acces conferință + 2 cărți cadou + curs bonus „Înțelepciunea Legilor Universale”
📞 Contact: +49 176 32223152 / 0757 266 827
📩 Email: contact@evolutia-sufletului.com
🌐 Înscrieri: evolutia-sufletului.com
Un pas spre adevărul tău
„Nu ești pierdut. Ești în drum spre adevărul tău.”
Aceasta nu este o promisiune de schimbare rapidă, ci o invitație la conștientizare.
Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței este pentru cei care simt chemarea.
Pentru că unele întâlniri nu vin să te învețe ceva nou, ci să-ți amintească cine ești.
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Eveniment
De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii și expedițiilor de mărfuri: Congresul European SEEFF & FIATA REU Field Meeting 2026, organizat de Uniunea Societăților de Expediții din România (USER), în colaborare cu SEEFF și FIATA.
Mai mult decât o conferință, Congresul South Eastern Freight Forwarders Association (SEEFF) se unește cu FIATA Regional Field Meeting (REU), dând naștere unui eveniment – fanion al industriei.
Acesta creează un cadru unic, în care vocile liderilor regionali din domeniul expedițiilor de mărfuri se întâlnesc cu perspectiva globală a FIATA, asigurând că interesele freight forwarderilor din Europa de Sud – Est sunt nu doar auzite, ci și promovate activ la nivel internațional.
Participanții sunt invitați la trei zile dedicate networkingului de calitate, întâlnirilor B2B și schimbului de cunoștințe, menite să consolideze și să dezvolte comunitatea de expediții și logistică din Europa de Sud – Est.
Evenimentul va avea loc la JW Marriott Bucharest Grand Hotel și marchează un moment de referință pentru industrie, fiind prima organizare comună SEEFF – FIATA în România, după mai bine de două decenii de la ultima ediție SEEFF desfășurată la București.
Repere care transformă ediția 2026 într-un moment istoric pentru industrie
- 30 de ani de istorie SEEFF
Congresul European SEEFF & FIATA REU 2026 marchează 30 de ani de la primul Congres SEEFF (fost Congres Balcanic), organizat în 1996, eveniment care a pus bazele cooperării regionale între asociațiile de freight forwarding din Europa de Sud – Est.
- 25 de ani de la ultima ediție găzduită de România
România a fost gazda Congresului SEEFF în anul 2001, iar revenirea evenimentului la București subliniază consolidarea rolului țării noastre ca actor relevant în logistica europeană.
Fondată la Viena în 1926, FIATA marchează în 2026 un secol de existență, aniversare care conferă ediției de la București o puternică valoare simbolică și strategică, conectând tradiția industriei cu transformările viitorului.
România, la intersecția marilor fluxuri logistice europene
Congresul își propune să poziționeze România și regiunea Europei de Sud – Est drept noduri strategice în lanțurile logistice europene și globale, într-un context marcat de volatilitate geopolitică, presiuni asupra lanțurilor de aprovizionare și accelerarea proceselor de digitalizare.
Pe parcursul primelor două zile, participanții vor lua parte la:
- conferințe și paneluri de nivel înalt;
- dezbateri aplicate pe teme de actualitate;
- sesiuni de networking dedicate profesioniștilor din industrie.
Printre temele – cheie abordate se numără:
- securitatea și reziliența lanțurilor de aprovizionare;
- combaterea fraudei în transportul rutier în România și la nivel european;
- digitalizarea documentelor de transport (e-CMR, e-FBL, e-AWB, e-CIM);
- dezvoltarea transportului intermodal și a coridoarelor logistice;
- adaptarea industriei la noile reglementări europene.
Publicul – țintă include reprezentanți ai asociațiilor naționale și internaționale de freight forwarding, companii de transport și logistică (rutier, feroviar, aerian, maritim și fluvial), importatori și exportatori, autorități publice, furnizori de tehnologie, mediul academic și experți recunoscuți la nivel european.
Mai mult decât o conferință: dialog, conexiuni și experiență culturală
A treia zi a congresului va fi dedicată programelor sociale și culturale, oferind participanților ocazia de a descoperi Bucureștiul și patrimoniul său, prin vizite organizate la obiective emblematice precum Palatul Parlamentului și Catedrala Mântuirii Neamului.
Excursiile și vizitele organizate vor crea cadrul ideal pentru networking relaxat și dialog autentic, iar invitații internaționali vor avea ocazia să exploreze unele dintre cele mai impresionante repere ale Bucureștiului.
Programul include vizitarea Palatul Parlamentului, cea mai mare clădire administrativă din lume, precum și a Catedrala Mântuirii Neamului, cea mai mare catedrală ortodoxă din lume.
Prin acest demers, organizatorii își propun să pună România pe harta marilor evenimente europene, promovând-o ca destinație atractivă pentru afaceri, investiții și turism, unde istoria, cultura și ambiția contemporană se îmbină armonios.
O platformă europeană de referință pentru industrie
Congresul European SEEFF & FIATA REU 2026 nu este doar un eveniment de industrie, ci o declarație de poziționare.
Prin aducerea la București a liderilor regionali și globali ai freight forwardingului, România își afirmă rolul strategic în arhitectura logistică europeană și devine o platformă reală de dialog, decizie și colaborare.
Într-un moment în care lanțurile de aprovizionare se redesenează, iar cooperarea devine esențială, acest congres confirmă faptul că Europa de Sud – Est are o voce puternică, iar Bucureștiul este locul în care aceasta se face auzită.
Înregistrare
Înregistrările pentru Congresul European SEEFF & FIATA REU 2026 sunt deja deschise, iar participanții pot beneficia de tarife „early bird”, disponibile pentru o perioadă limitată, până pe 17 martie 2026.
Locurile sunt limitate! Înscrieți-vă acum și asigurați-vă locul la Congresul European SEEFF & FIATA REU 2026 – punctul de întâlnire al liderilor europeni din transporturi, logistică și expediții de mărfuri.
Mai multe informații despre eveniment, oportunitățile de participare și sponsorizare sunt disponibile pe site-ul oficial:
-
Evenimentacum 2 zileEvoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței
-
Uncategorizedacum o săptămânăTCL amplifică experiența Jocurilor Olimpice de Iarnă pentru fani și sportivi la Milano Cortina 2026, oferind publicului din întreaga lume viziunea „It’s Your Greatness”
-
Viața în Bucureștiacum o săptămânăViata la volan in Bucuresti – de ce conteaza anvelopele bune mai mult decat crezi
-
Uncategorizedacum 5 zileAllianz-Țiriac și International British School of Bucharest lansează un program multianual de burse de performanță prin care va susține elevi cu rezultate academice remarcabile cu peste 250.000 de euro în următorii patru ani
-
Afaceriacum o săptămânăPetreceri pentru copii în Timișoara, la Energy Kids Family Center din Shopping City
-
Uncategorizedacum o săptămână
Universitatea Tehnică de Construcții București lansează campania de admitere 2026 „Lumea e Work in Progress” și îi invită pe tineri să construiască lumea în care vor să trăiască
-
Afaceriacum 6 zileConturul facial și depozitele localizate de grăsime: ce soluții există pentru zona submentonieră
-
Afaceriacum 5 zileTorturi personalizate pentru aniversări și evenimente corporate – când fiecare detaliu contează


