Connect with us

Eveniment

Istoria Bibliei – principalele detalii pe care trebuie să le cunoști

Publicat

pe

Manuscrisele cu scrierile sfinte prezintă un text compact, fără semne de punctuație. În scrisorile lui Pavel, spre exemplu, nu existau capitole sau versete. El a transmis în întregime mesajul primit de la Dumnezeu fără să-l fragmenteze.

La sfârșitul secolului I, scrierile sfinte erau grupate într-o colecție de 66 de cărți. Pentru a putea indica sursa citatelor, cei mai mulți cititori ai Bibliei consideră foarte utilă împărțirea textului în capitole și versete.

Cine a împărțit textul Bibliei în capitole?

Meritul de a fi împărțit Biblia în capitole îi aparține clericului englez Stephen Langton, devenit ulterior Arhiepiscop de Canterbury. Sistemul lui, pus la punct la începutul secolului al XIII-lea, „i-a fascinat pe cititori și pe erudiți deopotrivă . . . și s-a răspândit cu rapiditate în întreaga Europă”, se spune în lucrarea The Book A History of the Bible. Astăzi, toate Bibliile folosesc același sistem de împărțire în capitole.

Cine a împărțit textul Bibliei în versete?

După aproximativ 300 de ani, Robert Estienne, erudit și tipograf francez, a elaborat un nou sistem de împărțire în versete a Scripturilor grecești creștine (sau Noul Testament), pe care l-a combinat cu cel folosit deja la împărțirea textului Scripturilor ebraice. El își dorea să încurajeze studierea Bibliei.

Deși împărțirea în capitole și în versete prezintă avantaje, este important să avem în vedere înțelegerea întregului mesaj divin, să citim cu atenție și contextul, nu doar versete isolate!

Mesajul Bibliei nu a putut fi modificat

Din păcate, unii copiști și traducători necinstiți sau neatenți au încercat să modifice mesajul Bibliei. Uneori, aceștia au intervenit în textul Bibliei pentru a-și forța propriile lor învățături în loc să-și aducă învățăturile în armonie cu Biblia.

Alții, însă, au fost foarte meticuloși și iscusiți. Astfel, între secolele al VI-lea și al X-lea, masoreții au copiat Scripturile ebraice și n-au vrut să modifice în niciun fel textul Bibliei, considerând acest fapt ca cel mai mare delict posibil.

Aproape toate cărțile Scripturilor grecești creștine sunt adăpostite de Biblioteca Chester Beatty din Dublin, Irlanda, într-o colecție de papirusuri, manuscrise ce datează din secolul al II-lea. Ele demonstrează o fidelitate remarcabilă în ce privește transmiterea textului biblic.

Existența numărului mare al manuscriselor biblice a contribuit la îmbunătățirea Bibliei. Este singura carte antică ce are o mărturie atât de bogată și de veche a textului său. Este clar pentru orice erudit că textul Scripturilor grecești creștine nu a suferit nicio modificare majoră.

De ce există atâtea traduceri?

La sfârșitul secolului al XIV-lea, în Anglia, John Wycliffe a produs o versiune în limba engleză, dat fiind că versiunea Vulgata (oficială) a Bibliei era în limba latină, o limbă devenită moartă. La scurt timp după aceea, s-au produs și răspândit noile traduceri ale Bibliei realizate în multe limbi vorbite în Europa. Desigur, este nevoie de atenție când alegem o traducere. Cultele protestante folosesc, în principal, Biblia Dumitru Cornilescu, publicată pentru prima dată în 1921 și care poate fi găsită la Stephanus.ro.

Cum putem alege o bună traducere a Bibliei?

Dat fiind că Biblia a fost scrisă initial în ebraică, aramaică şi greaca veche, cei mai mulţi dintre noi sunt nevoiți să apeleze la o traducere în limbile moderne sau în cele native. În present, sunt disponibile traduceri in peste 2400 de limbi, acest lucru făcând din Biblie cea mai tradusă carte.

Dacă sunteți puși în fața dilemei de a alege între mai multe traduceri din aceeași limbă, trebuie să cunoaşteţi câteva lucruri importante ca să puteți face alegerea corectă…

La una din extreme sunt traducerile cuvânt cu cuvânt a textului în limba-ţintă. La cealaltă extremă sunt traducerile parafrazate în care mesajul Bibliei este reformulat liber, aşa cum îl înţeleg traducătorii și cum consideră ei că ar fi pe placul cititorilor. Cea mai multă muncă este depusă de traducătorii ce încearcă să realizeze un echilibru între cele două extreme și să transmită sensul expresiilor din limba originală.

O traducere literală nu constituie cea mai bună modalitate de a transmite sensul fiecărui verset deoarece  nu există două limbi identice din punctul de vedere al gramaticii, vocabularului sau structurii frazei. Traducătorii au nevoie de discernământ pentru a alege acele cuvintele care transmit în mod fidel ideea din textul original.

Traducătorii Bibliilor parafrazate îşi iau unele libertăţi faţă de original și redau textul original potrivit interpretării lor sau chiar omit unele informaţii din text. Această redare liberă uneori schimbă sensul, punând în umbră normele morale transmise de textul original. De asemenea, concepţiile religioase ale traducătorului îşi pot lăsa amprenta asupra traducerii.

Cu toate acestea, comparând manuscrisele antice, putem observa că Biblia este, în esență, neschimbată.

Sursă foto: Pixabay.com

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Asociația Antreprenoare.ro, la București: vizibilitate, comunitate și povești reale despre ce înseamnă să conduci o afacere în 2026

Publicat

pe

De

„O femeie cu o voce este o femeie puternică.” Carmen Mihalca, fondatoare Asociația Antreprenoare.ro

Carmen Mihalca nu a spus-o doar ca pe un principiu. A construit în jurul ei un ecosistem întreg: Asociația Antreprenoare.ro este, în esență, contextul și mediul în care femeile antreprenor din România găsesc spațiul să își folosească vocea.

Despre Asociația Antreprenoare.ro

Fondată în 2019, Asociația Antreprenoare.ro a pornit dintr-o întrebare sinceră: de ce femeile cu afaceri solide lipsesc atât de des din conversațiile publice relevante pentru domeniul lor?

Astăzi, comunitatea reunește peste 16.000 de femei antreprenor din România și funcționează ca un spațiu de resurse, conexiuni și vizibilitate reală. Nu o platformă de inspirație, ci un mediu în care femeile care conduc afaceri găsesc oameni cu care să lucreze, să colaboreze și să crească.

Asociația operează la nivel național și este prezentă activ în Cluj-Napoca, Timișoara și București.

Ce s-a întâmplat la București în martie 2026

În luna martie, Asociația Antreprenoare.ro a organizat la București o întâlnire de networking în cadrul campaniei naționale „Aleg să fiu vizibilă” ,  o inițiativă construită în jurul unui element simplu și concret: fotografii de brand personal, combinate cu micro-interviuri despre ce înseamnă să fii antreprenoare azi.

Evenimentul a inclus sesiuni foto susținute de Raluca Ioana Chipriade, fotograf cu 14 ani de experiență în modă, portret și produs, absolventă UNArte secția Foto-Video, și de Anca Rancea (ancarancea.ro), fotograf de brand personal și stilist vestimentar specializat în identitate vizuală autentică pentru antreprenoare.

Femeile prezente activează în domenii complet diferite. Ceea ce le-a adus în același loc este alegerea de a fi văzute, cu numele lor, cu afacerea lor, cu expertiza lor reală.

Antreprenoarele din București care au ales să fie vizibile

Corina Ștefan lucrează în content SEO, GEO, advertoriale și training de marketing și storytelling. „Nu știam cum să vorbesc despre mine fără să vorbesc doar despre clienți”, spune ea. A ales să schimbe asta.

Lucia Ardelean este arhitect de interior și designer grafic, cu un parcurs care îmbină estetica și funcționalul. Crede că vizibilitatea nu este opțională pentru un profesionist care vrea să fie ales pentru ce știe, nu doar pentru ce arată în portofoliu.

Patricia Constandache activează în vânzări și relații cu clienții. A pornit de la convingerea că oamenii cumpără de la oameni, nu de la branduri, iar asta înseamnă că prezența personală contează la fel de mult ca produsul.

Iuliana Gabriela Enescu este specialist în fotografie si videografie cu dronă. Știe că domeniul ei este dominat de bărbați și că vizibilitatea ei ca profesionistă este, în sine, un argument.

Isabela Alexandru oferă servicii de consiliere de cuplu și psihoterapie. Lucrează zilnic cu oameni care încearcă să se înțeleagă mai bine și crede că autenticitatea trebuie să înceapă de la ea.

Oana Teslaru este consultant financiar și expert în investiții imobiliare. A ales să fie prezentă cu vocea ei într-un domeniu în care credibilitatea se construiește greu și se pierde repede.

Mirela Iacob vinde cosmetice naturale și lucrează cu femei care vor produse în care au încredere. Prezența ei publică este, pentru clientele ei, primul semn că brandul ei e real.

Ștefania Filip este numerolog și lucrează cu antreprenori care vor să ia decizii mai aliniate cu ce sunt ei cu adevărat. Alege să fie vizibilă pentru că domeniul ei câștigă credibilitate prin oameni, nu prin concepte.

Mihaela Antoche activează în nutriție și sănătate. Crede că informația corectă ajunge la oamenii potriviți doar atunci când vine de la o sursă cu chip și nume.

De ce contează vizibilitatea, nu doar activitatea

Campania „Aleg să fiu vizibilă”  (  #AlegSaFiuVizibila) nu este doar despre fotografie. Este despre o decizie pe care fiecare dintre aceste femei a luat-o conștient: să nu mai lase calitatea muncii lor să rămână un secret bine păzit.

România are sute de mii de femei antreprenor. Mulți dintre cei care ar beneficia de serviciile lor nu le cunosc, nu pentru că nu le caută, ci pentru că nu le găsesc. Vizibilitatea profesională nu este vanitate. Este o parte din afacere.

Asociația Antreprenoare.ro a construit, prin această campanie, o arhivă de povești reale. Toate participantele din prima rundă vor apărea pe prima pagină a antreprenoare.ro timp de un an.

Campania  #AlegSaFiuVizibila continuă

„Aleg să fiu vizibilă” se extinde în noi orașe. Sesiunile de fotografie de brand personal și micro-interviurile cu antreprenoare din toată România vor continua să fie publicate pe antreprenoare.ro.

Dacă ești femeie antreprenor și vrei să fii parte din comunitate sau din etapele viitoare ale campaniei, mai multe informații pe antreprenoare.ro sau la contact@antreprenoare.ro.

Asociația Antreprenoare.ro a fost fondată în 2019 și reunește peste 16.000 de femei antreprenor din România. 

Sursa foto:antreprenoare.ro

Citeste in continuare

Eveniment

The Biggest Meeting Invasion 2: Pasiunea pentru motorsport rescrie regulile în Râmnicu Vâlcea

Publicat

pe

De

Sâmbătă, 25 aprilie, Râmnicu Vâlcea încetează să mai fie doar un punct pe hartă și devine epicentrul culturii auto din România. The Biggest Meeting Invasion 2 este mai mult decât un eveniment, este un manifest al comunității pasionate de fenomenul custom, un spațiu unde ingineria întâlnește arta și performanța se măsoară în bătăile inimii.

Mai mult decât un Show: Un stil de viață

Shopping City Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască o invazie spectaculoasă de mașini modificate, proiecte deosebite și peste 2000 de entuziaști care transformă metalul în emoție. Fiecare vehicul prezent este rezultatul a sute de ore de muncă, sacrificii personale și o atenție obsesivă la detalii.

La această ediție, nu vorbim doar despre cai putere, ci despre povestea din spatele a peste 250 de maşini de lux și despre dorința de a ieși din anonimat.

Program și Activități: Adrenalină până după miezul nopții

Începând cu ora 17:00, atmosfera va fi definită de vibrația motoarelor și strălucirea proiectoarelor. Participanții și vizitatorii se vor bucura de un program intens, conceput pentru a celebra cultura auto în toate formele sale.

Competiții și probe tehnice: Provocări care vor testa limitele mașinilor și vor separa estetica de performanța pură.
Showcase de mașini modificate: O expoziție a celor mai spectaculoase proiecte din regiune și nu numai.
Interacțiune și comunitate: Un prilej de a lega prietenii noi și de a face schimb de experiențe cu oameni care împărtășesc aceleași valori.
Show-uri dinamice: Momente menite să ridice publicul în picioare și să creeze amintiri memorabile.

Detalii Eveniment

The Biggest Meeting Invasion 2 este locul unde respectul între participanți primează, iar adrenalina se îmbină armonios cu distracția. Nu este zgomot; este simfonia unei comunități unite.

Dată: 25 Aprilie
Interval orar: 17:00 – 01:00
Locație: Shopping City Râmnicu Vâlcea

Rămâi Conectat

Dacă simți că o mașină este mai mult decât un simplu mijloc de transport și dacă rezonezi cu sunetul unui motor bine reglat, locul tău este alături de noi.

Urmărește-ne pentru noutăți și înscrieri:
Instagram
: @FamousRally | @Cars_international5

The Biggest Meeting Invasion 2 – Nu lăsa pe alții să-ți povestească. Vino să-l trăiești!

Citeste in continuare

Eveniment

Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței

Publicat

pe

De

Conferință experiențială & lansare de carte cu Carmen Prejmerean | 22 martie 2026, București.

Există momente în viață în care nu mai cauți explicații logice.
Nu mai vrei teorii, metode sau soluții rapide.
Ci simți, pur și simplu, că ceva din tine cere adevăr.

Pe 22 martie 2026, la QFeel, are loc evenimentul „Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței”, o conferință experiențială care marchează lansarea cărții cu același nume, semnată de Carmen Prejmerean – autor, medium și terapeut energetic.

Nu este o conferință clasică.
Este un spațiu viu de reflecție, vindecare și reconectare, creat pentru cei care simt că se află într-o etapă de tranziție profundă.

Ce este „Evoluția Sufletului Întrupat”?

Conceptul pornește de la o întrebare esențială:
Ce se întâmplă cu sufletul atunci când se întrupează într-o viață?

„Evoluția Sufletului Întrupat” nu vorbește despre perfecțiune sau iluminare instantă, ci despre proces. Despre alegeri, tipare, răni, lecții și sens. Despre felul în care sufletul își construiește experiența umană pentru a evolua.

Cartea și conferința propun o înțelegere profundă a existenței prin prisma celor 4 piloni fundamentali, care susțin parcursul fiecărui om.

Care sunt cei 4 piloni ai existenței?

În cadrul conferinței, Carmen Prejmerean detaliază cei patru piloni care structurează experiența sufletului întrupat:

1. Alegerea sufletului
Nimic nu este întâmplător. Sufletul alege familia, contextul, provocările și lecțiile necesare evoluției sale. Înțelegerea acestei alegeri aduce claritate și acceptare.

2. Tiparele emoționale și transgeneraționale
Multe dintre blocajele noastre nu ne aparțin exclusiv. Ele sunt moșteniri emoționale, loialități inconștiente sau traume transmise din generație în generație.

3. Criza ca poartă de trezire
Momentele de ruptură – pierderi, boală, eșec, gol interior – nu sunt pedepse, ci porți de transformare. Criza devine un limbaj prin care sufletul cere să fie ascultat.

4. Integrarea și renașterea conștientă
Adevărata vindecare apare atunci când experiențele sunt integrate, nu negate. Când durerea este transformată în sens, iar viața este trăită cu prezență și responsabilitate.

O conferință experiențială, nu doar informațională

„Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței” este gândită ca o întâlnire de la suflet la suflet, nu ca o simplă prezentare teoretică.

Structura evenimentului:

  • Partea I – Cei 4 piloni ai existenței
  • Pauză de conectare (15 minute)
  • Partea a II-a – Studiu de caz real, alături de familia Brîndău
  • Sesiune Q&A – întrebări din inimă, răspunsuri autentice

Participanții sunt invitați să observe, să simtă și să reflecteze, într-un spațiu sigur, fără judecată și fără presiune.

Cui se adresează acest eveniment?

Conferința este pentru cei care:

  • simt că „ceva nu mai funcționează” în viața lor
  • repetă tipare emoționale sau relaționale
  • se află într-o etapă de tranziție sau redefinire
  • caută sens dincolo de aparențe
  • sunt deschiși către introspecție și adevăr interior

Nu este nevoie de experiență anterioară sau de convingeri spirituale clare. Doar de disponibilitatea de a te întâlni cu tine.

Informații practice

📍 Locație: QFeel – Str. George Enescu nr. 25, București
🗓 Data: 22 martie 2026
Interval: 10:30 – 15:30

🎟 Bilete (locuri limitate):

  • Standard – 149 lei: acces conferință + 1 carte cadou
  • VIP – 199 lei: acces conferință + 2 cărți cadou + curs bonus „Înțelepciunea Legilor Universale”

📞 Contact: +49 176 32223152 / 0757 266 827
📩 Email: contact@evolutia-sufletului.com
🌐 Înscrieri: evolutia-sufletului.com

Un pas spre adevărul tău

„Nu ești pierdut. Ești în drum spre adevărul tău.”
Aceasta nu este o promisiune de schimbare rapidă, ci o invitație la conștientizare.

Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței este pentru cei care simt chemarea.
Pentru că unele întâlniri nu vin să te învețe ceva nou, ci să-ți amintească cine ești.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Afaceri5 ore inainte

El Studio lansează aplicația mobilă care transformă experiența programărilor în salon: primele 500 de persoane primesc 100 de puncte cadou

După mai bine de două decenii în care a construit una dintre cele mai puternice rețele de saloane de înfrumusețare...

Uncategorized9 ore inainte

Sondaj Provident: 36% dintre români spun că au purtat mult timp o etichetă impusă de ceilalți. 4 din 10 își formează o părere despre cineva după prima conversație

București, 11 iunie 2026 –  Românii recunosc că își formează rapid impresii despre cei din jur, dar și că aceste judecăți...

Apartamente de lux Apartamente de lux
Social3 zile inainte

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Social3 zile inainte

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Social4 zile inainte

RePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național

În urmă cu 10 ani, comunitatea RePatriot lansa o idee simplă, dar cu impact profund: ca perioada din jurul zilei...

Uncategorized4 zile inainte

CSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR

11 iunie, București. Comunicatul recent al Consiliului Concurenței, referitor la amendarea unui număr de 10 bănci care participă la stabilirea...

Uncategorized5 zile inainte

HONOR Magic V6 primește premii internaționale înainte de lansarea în România

Designul și inovațiile tehnologice sunt deja apreciate la nivel global București, 10 iunie 2026 – Înainte de lansarea în România, HONOR Magic...

Haine Originale în București Haine Originale în București
Exclusiv5 zile inainte

Haine Originale în București: De Ce Contează Autenticul Atunci Când Îți Construiești Stilul

Imaginează-ți că intri la o întâlnire importantă. Rochia ta din catifeaua moale alunecă perfect pe siluetă, cusăturile sunt impecabile, iar...

6 zile inainte

Studiu Up România: trei sferturi dintre angajatori plătesc diferit oameni pe posturi similare și doar 27% dintre angajați au încredere în echitatea sistemului salarial

Up România, unul dintre jucătorii importanți de pe piața beneficiilor extrasalariale, publică rezultatele unui studiu național realizat împreună cu Reveal...

Afaceri6 zile inainte

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme...

Uncategorized6 zile inainte

Copiii de astăzi, adulții de mâine: noul studiu LEGO® „Play Well” 2026 arată că joaca modelează generația viitoare

București, 9 iunie 2026: Într-o lume tot mai imprevizibilă, părinții nu se mai gândesc doar la performanța academică a copiilor...

Socialo săptămână inainte

Divort amiabil in 2026 – Pas cu pas, fara conflicte

Divortul amiabil reprezinta cea mai simpla si rapida modalitate de a incheia o casatorie, atunci cand ambii soti sunt de...

Culturăo săptămână inainte

Tu stii cum să alegi facultatea potrivită după BAC?

Alegerea facultății este una dintre cele mai importante decizii pe care le vei lua vreodată, iar dacă ești în clasa a...

Socialo săptămână inainte

Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3

Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust...

Uncategorizedo săptămână inainte

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample...

Uncategorizedo săptămână inainte

Salon Evenimente Ploiești – Cum Alegi Locația Potrivită pentru un Eveniment Memorabil

Alegerea unui salon evenimente Ploiești este una dintre cele mai importante decizii atunci când organizezi o nuntă, un botez, o...

Știrea Zilei