Exclusiv
OPINIE/DNA Ploiesti ar trebui desfiintat prin ordin al actualului sef al DNA si toate dosarele ar trebui luate la București
Consiliul Suprem de Apărare a Țării a fost sesizat la începutul anului de către avertizorul de integritate Lavinia-Nicoleta Coțofană, în temeiul art. 1 din Legea nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea și funcționarea CSAT, cu privire la încălcarea prevederilor imperative ale Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate de către Serviciul Român de Informații, Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției.
În ce constă sesizarea Laviniei Coțofană? Aceasta a demonstrat CSAT
încălcarea Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate de către Serviciul Român de Informații, Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției având în vedere faptul că cele patru instituții din domeniul Justiției anterior menționate nu dețin listele prevăzute de art. 22 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.
Potrivit art. 22 alin. 1) din Legea nr. 182/2002 autoritățile publice întocmesc liste proprii cuprinzând categoriile de informații secrete de stat în domeniile lor de activitate, iar în conformitate cu alin. 2) al aceluiaș articol listele cuprinzând informațiile secrete de stat pe niveluri de secretizare, elaborate sau deținute de autoritățile ori de instituțiile publice, se aprobă și se actualizează prin hotărâre a Guvernului.
Deși au beneficiat de informații transmise de Serviciul Român de Informații, Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției, încheiind chiar Protocoale secrete cu SRI, nu au întocmit listele cuprinzând categoriile de informații secrete de stat în domeniile lor de activitate și, în consecință, nu le-au supus aprobării Guvernului, încălcând dispozițiile imperative ale Legii nr. 182/2002.
În privința Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare inexistența listelor prevăzute de art. 22 din Legea nr. 182/2002, a arătat Lavinia-Nicoleta Coțofană este o certitudine, care rezultă din adresa Guvernului nr. 15C/427/rp/22.11.2018 și adresa Inspecției Judiciare nr. 8676/IJ/300P/CIPRMM/2018 din data de 10 decembrie 2018.
Ceea ce este cu adevărat șocant este ceea ce transpare din sesizarea lui Coțofană, respectiv faptul ca garantul independenței Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, a ales inducerea în eroare prin adresa nr. 2/23250/19.11.2018 încercând să ascundă încălcarea legii.
Avertizorul de integritate Lavinia-Nicoleta Coțofană subliniază: vinovat de încălcarea legii se face și Serviciul Român de Informații prin transmiterea informațiilor către cele cele patru instituții din domeniul Justiției altfel decât în interiorul cadrului legal.
În privința Înaltei Curți de Casație și Justiție Coțofană a sesizat și un alt aspect de nelegalitate, respectiv faptul că șef al Structurii de Securitate a fost desemnată/s-a desemnat doamna judecător Tarcea Iulia Cristina, fapt care contravine dispozițiilor exprese ale art. 29 alin. 4) din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România din 13.06.2002 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 potrivit cărora șeful Structurii de Securitate, respectiv funcționarul de Securitate, este un adjunct al conducătorului persoanei juridice sau un membru al consiliului de administrație al unității.
Coțofană a cerut CSAT să declanșeze cercetări cu privire verificările de Securitate în cazul doamnei Tarcea și a celor patru vicepreședinți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă au existat motive pentru care niciunul dintre adjuncți nu a putut să îndeplinească cerințele minime, dacă aceastea au fost concretizate într-un rezultat urmare a verificărilor de Securitate, respectiv dacă celor patru adjuncți – vicepreședinții Î.C.C.J. li s-a retras autorizația de acces la documente clasificate și dacă da, care au fost consecințele, dintre cele stipulate de art. 39 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și evident dacă ați fost sesizați în acest sens.
”Având în vedere prevederile art. 25 alin. 2) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate potrivit cărora Ministerul Justiției stabilește pentru domeniul său de activitate și responsabilitate, structuri și măsuri proprii privind coordonarea și controlul activităților referitoare la protecția informațiilor secrete de stat se impunea sesizarea CSAT de către Minister având în vedere inclusiv faptul că subsemnata le-am învederat aceste încălcări ale legii la data de 15.11.2018”, conchide avertizorul de integritate.
Bomba este însă următoarea: ”conform dispozițiilor legale, CSAT trebuia să fie sesizat de SRI. La data de 10 decembrie 2018 le-am adus la cunoștință admiterea de către Inspecția Judiciară a faptului că nu dețin listele prevăzute de lege”, conchide Coțofană.
Trebuie să admitem și noi, având în vedere situația expusă precum și dispozițiile legale incidente rezultă încălcarea de către Serviciul Român de Informații, Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției a prevederilor exprese ale Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.
Cele patru instituții din domeniul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției au încălcat legea, neîntocmind listele prevăzute de art. 22 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și nesolicitând aprobarea Guvernului României.
Serviciul Român de Informații a încălcat legea, transmițând informații în afara cadrului legal și unor instituții neîndreptățite. Fiecare din cele patru instituții ar fi avut dreptul doar la acele informații care se regăseau în lista întocmită și aprobată de către Guvern.
Serviciul Român de Informații nu și-a îndeplinit obligațiile prevăziute de lege, punând în pericol chiar sistemul național de protecție a informațiilor clasificate.
Noi ne întrebăm, ca jurnaliști, dacă urmare a sesizării Laviniei Coțofană referitoare la admiterea chiar de către Inspecția Judiciară a faptului că nu a întocmit listele prevăzute de lege, sesizare adresată Serviciului Român de Informații la data de 10.12.2018, în conformitate cu art. 35 din Legea nr. 182/2002 acesta a sesizat CSAT. Căci conform legii așa trebuia.
În ceea ce privește Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, având în vedere prevederile art. 21 alin. 2) din Legea nr. 182/2002 și dispozițiile art. 1) alin. 1), 2) și 4) și art. 2) din Ordonanța de urgență nr. 153/2002 privind organizarea și funcționarea Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat potrivit cărora ORNISS exercită atribuții de reglementare, autorizare, evidență și control în conformitate cu prevederile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, ale Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România și faptul că în vederea îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin ORNISS este abilitat să solicite informațiile necesare de la conducătorii autorităților și ai instituțiilor publice este evidentă culpa acestei instituții, care a permis nerespectarea legii de către instituțiile din domeniul Justiției cu privire la care v-am sesizat și de către Serviciul Român de Informații.

Dar cu adevărat spectaculos este ceea ce transpare dintr-o adresă transmisă astăzi de Inspecția Judiciară Laviniei Coțofană și pe care o prezentăm în continuare.

Lavinia Coțofană, un singur om, mazilit de Sistem tocmai datorită corectitudinii și intransigenței acesteia, a îngenunchiat SRI și conducerea tuturor institutuțiilor din justiție, care urmare a demersurilor susținute ale acesteia pentru respectarea legii, au fost nevoite să admită că sunt în ilegalitate și să ceară Guvernului adoptarea respectivelor liste de informații clasificate din domeniul lor de activitate.
Inspecția Judiciară a informat-o ieri pe Coțofană că Guvernul a aprobat aceste liste, probabil tot ieri, întrucât susțin cei de la Inspecția Judiciară, acestea urmează să fie publicate în Monitorul Oficial.
Ce rezultă dincolo de orice dubiu. Că până acum SRI, CSM, MJ, ÎCCJ și Inspecția Judiciară au încălcat legea iar intrarea de astăzi în legalitate nu are cum să acopere ilegalitatea de până acum. Care sunt consecințele. Păi tot ce a transmis SRI instituțiilor din domeniul Justiției, inclusiv Parchetelor, este nul absolut întrucât s-a făcut cu încălcarea legii.
Iar urmare a faptului că Guvernul a aprobat abia acum listele prevăzute de Legea nr. 182/2002 pentru instituțiile din domeniul Justiției CSAT este obligat să constate temeinicia sesizării lui Coțofană, să ia măsurile care se impun, inclusiv sesizarea Parchetului cu privire la încălcările legii constatate. (Cristina T.).
Compartimentul de informare publică şi relaţii internaţionale
Doamnei Lavinia Coţofană
Email: judlaviniacotofana@yahoo.com
Nr. : 8818/IJ/303P/CIPRMM/2018
Stimată doamnă, Ca urmare a solicitării dumneavoastră din 10 decembrie 2018 vă comunicăm următoarele:
În temeiul art.108 din Constituţia României şi al art.22 din Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României a adoptat mai multe acte normative pentru aprobarea Listelor cuprinzând categoriile de informaţii clasificate secrete de stat pe niveluri de secretizare, din domeniul de activitate al unor ministere sau autorităţi administrative autonome, fiind publicate în Monitorul Oficial, însoţite de Lista cuprinzând categoriile de informaţii clasificate secrete de stat pe niveluri de secretizare.
Prin urmare, Lista cuprinzând categoriile de informaţii clasificate secrete de stat pe niveluri de secretizare, elaborate sau deţinute de Inspecţia Judiciară, având caracter public, va fi publicată spre informare în Monitorul Oficial, împreună cu actul normativ de aprobare.
Demersurile prin care această procedură este dusă la îndeplinire nu au caracter public, fiind acte administrative cu caracter intern.
Cu stima,
Alin Bogdan ALEXANDRU
Purtător de cuvânt
Nr. ieşire:309/09.01.2019
Exclusiv
Scari pentru piscina – cum alegi modelul potrivit pentru siguranta si confort
Accesul in piscina trebuie sa fie confortabil, sigur si adaptat tuturor utilizatorilor. Indiferent daca este vorba despre o piscina privata, una destinata unui hotel sau unui centru SPA, alegerea unor scari pentru piscina de calitate reprezinta un detaliu esential care influenteaza atat functionalitatea, cat si aspectul intregii amenajari. Desi sunt adesea considerate un simplu accesoriu, scarile au un rol important in utilizarea zilnica a piscinei. Acestea faciliteaza intrarea si iesirea din apa, reduc riscul accidentelor si completeaza designul bazinului.
Accesul in piscina trebuie sa fie confortabil, sigur si adaptat tuturor utilizatorilor. Indiferent daca este vorba despre o piscina privata, una destinata unui hotel sau unui centru SPA, alegerea unor scari pentru piscina de calitate reprezinta un detaliu esential care influenteaza atat functionalitatea, cat si aspectul intregii amenajari.
Desi sunt adesea considerate un simplu accesoriu, scarile au un rol important in utilizarea zilnica a piscinei. Acestea faciliteaza intrarea si iesirea din apa, reduc riscul accidentelor si completeaza designul bazinului.
De ce sunt importante scarile pentru piscina?
O piscina bine proiectata trebuie sa fie usor accesibila pentru toate categoriile de utilizatori.
Scarile ofera numeroase avantaje:
- acces rapid si confortabil;
- siguranta sporita la intrarea si iesirea din apa;
- stabilitate pe suprafete umede;
- utilizare usoara pentru copii si persoane in varsta;
- integrare armonioasa in designul piscinei.
Alegerea unor scari pentru piscina potrivite contribuie la cresterea nivelului de confort si reduce riscul alunecarilor.
Ce tipuri de scari exista?
In functie de tipul piscinei si modul de montaj, exista mai multe variante disponibile.
Scari pentru piscine ingropate
Aceste modele sunt fabricate, de regula, din inox si se fixeaza permanent pe marginea piscinei.
Avantajele lor sunt:
- rezistenta foarte mare;
- aspect elegant;
- stabilitate excelenta;
- durata lunga de utilizare.
Sunt cele mai utilizate in piscinele rezidentiale si comerciale.
Scari pentru piscine supraterane
Piscinele supraterane necesita modele speciale, prevazute cu trepte pe ambele parti.
Acestea permit accesul usor peste marginea bazinului si pot fi demontate atunci cand piscina nu este utilizata.
Scari cu platforma
Aceste modele sunt recomandate pentru piscine mai inalte sau pentru utilizatori care doresc un plus de confort.
Platforma superioara ofera stabilitate suplimentara in timpul accesului.
Materialele din care sunt fabricate scarile
Calitatea materialului influenteaza direct rezistenta si durata de viata.
Inox
Cele mai apreciate scari pentru piscina sunt realizate din inox AISI 304 sau AISI 316.
Aceste materiale ofera:
- rezistenta la coroziune;
- aspect modern;
- intretinere usoara;
- rezistenta la substantele utilizate pentru tratarea apei.
Pentru piscinele tratate cu apa sarata este recomandat inoxul AISI 316, care rezista mai bine la mediile corozive.
Trepte antiderapante
Majoritatea scarilor moderne sunt prevazute cu trepte antiderapante din plastic sau materiale compozite.
Acestea reduc semnificativ riscul alunecarii chiar si atunci cand sunt complet ude.
Cum alegi scarile potrivite?
Exista cateva criterii importante de care este bine sa tii cont.
Adancimea piscinei
Numarul treptelor trebuie ales in functie de adancimea bazinului.
O piscina mai adanca necesita scari cu mai multe trepte pentru un acces confortabil.
Tipul piscinei
Scarile trebuie sa fie compatibile cu:
- piscine ingropate;
- piscine supraterane;
- piscine cu pereti din beton;
- piscine cu structura metalica.
Capacitatea de sustinere
Este recomandat sa alegi modele fabricate din materiale rezistente, capabile sa suporte utilizarea intensa fara deformari.
Designul
Pe langa functionalitate, scarile trebuie sa completeze aspectul general al piscinei.
Modelele din inox lucios sunt preferate datorita aspectului elegant si compatibilitatii cu majoritatea stilurilor de amenajare.
Montajul scarilor pentru piscina
Instalarea corecta este la fel de importanta precum alegerea produsului.
Montajul presupune:
- fixarea suportilor;
- ancorarea in marginea piscinei;
- verificarea stabilitatii;
- reglarea pozitiei fata de peretele bazinului.
Pentru piscinele noi este recomandata instalarea scarilor in timpul lucrarilor de amenajare, insa acestea pot fi montate si ulterior.
Cum intretii scarile din inox?
Intretinerea este simpla, dar trebuie efectuata periodic.
Se recomanda:
- clatirea cu apa curata dupa utilizare intensa;
- stergerea depunerilor de calcar;
- verificarea suruburilor de fixare;
- evitarea produselor abrazive;
- inspectarea periodica a treptelor antiderapante.
Prin aceste operatiuni, scari pentru piscina isi vor pastra aspectul si rezistenta pentru foarte multi ani.
Siguranta este prioritatea principala
Pe langa confort, scarile contribuie semnificativ la prevenirea accidentelor.
Acestea sunt deosebit de importante pentru:
- copii;
- persoane varstnice;
- persoane cu mobilitate redusa;
- utilizatorii care intra sau ies frecvent din piscina.
Un model bine ales reduce efortul necesar accesului si ofera stabilitate chiar si atunci cand suprafetele sunt umede.
Cum completeaza scarile aspectul piscinei?
Piscinele moderne sunt proiectate pana la cele mai mici detalii, iar accesoriile joaca un rol important in designul final.
Scarile din inox, cu linii elegante si finisaje premium, se integreaza perfect alaturi de placarile cu mozaic, iluminatul subacvatic si celelalte echipamente ale piscinei.
Astfel, ele nu sunt doar un element functional, ci si unul estetic.
Alege scari pentru piscina rezistente si durabile
Investitia in scari pentru piscina de calitate aduce beneficii pe termen lung. Materialele rezistente la coroziune, treptele antiderapante si sistemele solide de fixare asigura confort si siguranta la fiecare utilizare.
Indiferent daca amenajezi o piscina noua sau doresti sa modernizezi una existenta, alegerea unor scari adaptate tipului de bazin reprezinta o decizie importanta. Un model bine construit va rezista ani la rand, va necesita putina intretinere si va contribui la o experienta mai placuta pentru toti cei care se bucura de piscina.
Exclusiv
Haine Originale în București: De Ce Contează Autenticul Atunci Când Îți Construiești Stilul
Imaginează-ți că intri la o întâlnire importantă. Rochia ta din catifeaua moale alunecă perfect pe siluetă, cusăturile sunt impecabile, iar textura țesăturii vorbește de la sine despre calitate. Oamenii din jur nu știu exact ce poartă, dar simt — și tu simți. Aceasta este puterea hainelor originale. Nu e vorba de snobism. E vorba de respect față de tine însuți.
Într-o lume saturată de fast fashion și replici la preț de nimic, alegerea autenticului a devenit un act conștient — o declarație de valori, nu doar de gust. Dacă ești în căutarea hainelor originale în București, a brandurilor premium care să reziste testului timpului și al tendințelor, atunci acest articol este pentru tine. Îți vom arăta cum să navighezi lumea modei de lux în România, ce să cauți, ce să eviți și, mai ales, de unde să cumperi cu încredere.
De Ce Să Alegi Haine Originale în loc de Replici?
Înainte de a vorbi despre branduri și magazine, să răspundem la întrebarea pe care mulți o ocolesc: merită să investești în haine originale? Scurt răspuns: da, și iată de ce.
- Calitatea materialelor este incomparabilă. Un blazer Prada sau o rochie Valentino sunt concepute din materiale selecționate, cu tehnici de croitorie transmise generații. Diferența față de o copie se simte la prima atingere.
- Durabilitate reală. O piesă de calitate purtată inteligent durează ani — uneori decade. Costul per purtare devine astfel mai mic decât al unei piese ieftine înlocuite sezonier.
- Etica și sustenabilitatea. Producătorii de lux investesc în lanțuri de producție transparente, meșteșugari plătiți corect și materiale responsabile.
- Valoare de revânzare. Branduri ca Chanel, Louis Vuitton, Prada sau Balenciaga îți păstrează valoarea în timp — unele piese se apreciază ca o investiție.
Acum, o întrebare pentru tine: câte piese ai în dulap pe care nu le mai porți după un sezon? Cât ai cheltuit pe ele cumulat? Poate că e momentul să reconsideri strategia de cumpărare.
Branduri de Lux pe Care le Găsești Acum în România
Piața românească de modă premium a evoluat considerabil în ultimii ani. Dacă acum un deceniu aveai nevoie să mergi la Milano sau Paris pentru un Dsquared2 sau un Moncler autentic, astăzi le găsești în inima Bucureștiului. Iată câteva branduri de referință disponibile acum în România:
Versace — Puterea și Senzualitatea Italiană
Fondat de Gianni Versace în 1978, brandul reprezintă îndrăzneala în stare pură. De la rochiile iconice cu imprimeu Medusa la sacouri cu tăietură perfectă, Versace în București este o experiență în sine. Dacă ai ocazii speciale sau pur și simplu vrei să ieși în evidență, o piesă Versace originală este investiția perfectă.
Dolce & Gabbana — Feminitate și Tradiție Mediteraneană
Dolce & Gabbana a reușit performanța rară de a îmbina tradiția sudului Italiei cu efervescența modei contemporane. Rochiile din dantelă Dolce sunt printre cele mai căutate ținute pentru ocazii speciale — de la nunți la gale. Și dacă ești în căutarea rochii de seară online România, o rochie D&G originală disponibilă în magazine autorizate din București este răspunsul premium la această căutare.
Moncler — Luxul Care Sfidează Anotimpurile
Brandul francez a redefinit conceptul de outerwear premium. O geacă Moncler nu este doar o haină de iarnă — este o piesă de colecție. Dacă îți cauți outfit femei toamnă iarnă care să combine eleganța cu funcționalitatea, colecțiile Moncler disponibile la GenteRicca sunt punctul de start perfect.
Balenciaga, Givenchy, Valentino, Balmain — Avangarda Luxului Contemporan
Sneakers Balenciaga Triple S sau Speed au redefinit ce înseamnă încălțămintea de lux. Givenchy aduce sobrietatea pariziană, Valentino — romantismul rococo reinterpretat, iar Balmain — structura militară transformată în cuture. Toate aceste branduri sunt accesibile acum la București Unirii, în magazine premium cu garanție de autenticitate.
Cum Să Îți Construiești un Stil Personal în 2025
Tendințele modei femei 2025 aduc o schimbare de paradigmă: nu mai câștigă cine are cele mai multe haine, ci cine are piesele potrivite. Conceptul de capsule wardrobe femei — un dulap esențial cu 20-30 de piese care se combină perfect — a transformat complet modul în care femeile moderne fac shopping.
Iată câteva principii pentru a construi un stil personal autentic și durabil:
- Investește în piese de bază de calitate: un blazer bine croit, o pereche de pantaloni drepți, o rochie neagră versatilă. Acestea sunt scheletul oricărui look elegant.
- Adaugă accente de personalitate prin piese statement — un tricou cu print grafic de la un brand premium, o geacă colorată sau o pereche de sneakers care atrage toate privirile.
- Gândește în ținute complete, nu în piese separate. Înainte să cumperi ceva, vizualizează cu ce se combină în dulapul tău actual.
- Nu ignora încălțămintea. O pereche de Golden Goose sau New Balance de calitate transformă complet un outfit simplu.
Ținutele elegante casual femei 2025 amestecă precis luxul cu relaxarea: un tricou premium sub un sacou Balmain, blugi drepți cu o bluză din mătase, sneakers Balenciaga cu o rochie midi. Regulile s-au schimbat — acum contează coerența, nu rigiditatea.
Ce Să Porți la o Nuntă sau o Ocazie Specială?
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primim este: ce să port la o nuntă invitat? Sau cum să aleg o rochie pentru majorat care să fie memorabilă?
Răspunsul nostru este simplu: alege calitatea, nu tendința de moment. O rochie din catifea elegantă sau o rochie din dantelă de calitate dintr-un brand recunoscut va arăta bine în fotografii și în amintiri peste zece ani. Tendința trece, eleganța rămâne.
Dacă ești în căutare de rochii de seară online România sau tinute de ocazie femei, GenteRicca oferă o selecție curată de piese din branduri internaționale autentice — de la rochii Valentino la ținute Givenchy, toate disponibile în magazinul din centrul Bucureștiului.
GenteRicca — Magazinul de Haine Originale din Inima Bucureștiului
Dacă ești în căutarea unui magazin haine originale București sau a celui mai bun magazin luxury București, GenteRicca este destinația care redefinește experiența de shopping premium în România.
Situat în zona Unirii, GenteRicca aduce sub același acoperiș colecții autentice din cele mai râvnite branduri internaționale: Prada, Versace, Dolce & Gabbana, Moncler, Dsquared2, Givenchy, Balmain, Saint Laurent, Moschino, Balenciaga, Valentino, Off-White și Hogan. Fiecare piesă vine cu garanție de autenticitate — pentru că hainele lux originale nu pot fi lăsate la voia întâmplării.
Ceea ce diferențiază GenteRicca nu este doar produsul — ci experiența. Consultanții specializați te ajută să găsești piesele potrivite pentru stilul, ocazia și bugetul tău. Nu vindem haine. Construim garderobe.
Vrei să știi cu adevărat cât de diferit este să intri într-un magazin premium București față de a comanda online ceva fără certitudinea autenticității? Vizitează-ne și decide singur.
Cum Te Îmbraci Elegant la Birou fără Să Pari Rigid?
Dacă ești la stiluri vestimentare femei 30 ani sau cauți inspirație pentru cum să te îmbraci elegant la birou, răspunsul stă în echilibru. Eleganța la locul de muncă în 2025 înseamnă autoritate fără rigiditate.
Câteva combinații care funcționează mereu:
- Pantaloni cropped cu bluze dama de calitate din mătase sau satin — sofisticați, confortabili, versatili.
- Rochii midi drepte, monocrome, dintr-un brand recunoscut — spun totul fără să strige.
- Sacou supradimensionat (oversize) Dsquared2 sau Saint Laurent peste o cămașă simplă și pantaloni eleganți — putere și lejeritate în același timp.
Concluzie: Stilul Autentic Începe cu Alegeri Autentice
Moda este un limbaj. Hainele pe care le porți spun ceva despre cine ești, cum te respecți și cum îi respecți pe ceilalți. În contextul în care piața este inundată de imitații și compromisuri de calitate, alegerea hainelor originale devine mai mult decât o preferință estetică — devine o filozofie de viață.
Fie că ești în căutarea rochii elegante femei online, a unui brand de modă femei românesc de referință, a hainelor italiene femei online sau pur și simplu vrei cel mai bun magazin fashion premium online România — răspunsul se află la GenteRicca.
Nu mai căuta alternative Zara în România când poți accesa autenticul. Nu mai compromite calitatea când poți investi în piese care te reprezintă cu adevărat. Îmbracă-te cu intenție.
► Vizitează GenteRicca la Unirii, București sau explorează colecțiile pe gentericca.com — unde autenticul întâlnește stilul.
Exclusiv
Pompe de caldura pentru piscina – Solutia eficienta pentru confort pe tot sezonul
Utilizarea unei pompe de caldura pentru piscina reprezinta una dintre cele mai eficiente metode de incalzire a apei. Acest echipament modern permite mentinerea unei temperaturi confortabile pe o perioada extinsa, oferind utilizatorilor posibilitatea de a se bucura de piscina chiar si atunci cand temperaturile exterioare nu sunt foarte ridicate.
Utilizarea unei pompe de caldura pentru piscina reprezinta una dintre cele mai eficiente metode de incalzire a apei. Acest echipament modern permite mentinerea unei temperaturi confortabile pe o perioada extinsa, oferind utilizatorilor posibilitatea de a se bucura de piscina chiar si atunci cand temperaturile exterioare nu sunt foarte ridicate.
Principiul de functionare al unei pompe de caldura este simplu si eficient. Echipamentul extrage energia termica din aerul exterior si o transfera catre apa din piscina. Comparativ cu alte sisteme de incalzire, consumul de energie este mult mai redus, ceea ce transforma pompele de caldura intr-o investitie rentabila pe termen lung.
Unul dintre cele mai importante avantaje ale unei pompe de caldura pentru piscina este eficienta energetica ridicata. In functie de model si de conditiile de utilizare, echipamentul poate genera de cateva ori mai multa energie termica decat energia electrica consumata. Acest lucru contribuie semnificativ la reducerea costurilor de exploatare.
Atunci cand alegi o pompa de caldura, trebuie sa iei in considerare volumul piscinei, temperatura dorita a apei si conditiile climatice din zona. Un model dimensionat corect va asigura performante optime si un consum redus de energie. De asemenea, este recomandata utilizarea unei acoperiri pentru piscina, deoarece aceasta reduce pierderile de caldura si creste eficienta sistemului.
Pompele de caldura moderne sunt echipate cu functii inteligente care permit controlul temperaturii, programarea functionarii si monitorizarea parametrilor de lucru. Unele modele pot fi gestionate inclusiv prin aplicatii mobile, oferind un nivel ridicat de confort si flexibilitate.
Pe langa avantajele economice, aceste sisteme contribuie si la protectia mediului. Folosind energia disponibila in aer, pompele de caldura reduc consumul de combustibili conventionali si emisiile asociate acestora. Din acest motiv, sunt considerate o solutie sustenabila pentru incalzirea piscinelor rezidentiale si comerciale.
Instalarea unei pompe de caldura este relativ simpla si poate fi integrata cu usurinta in sistemul existent de filtrare si circulatie a apei. Pentru rezultate optime, montajul trebuie realizat conform recomandarilor producatorului si dimensionat in functie de specificul bazinului.
Un alt beneficiu important este prelungirea sezonului de utilizare a piscinei. Daca in mod normal piscina poate fi folosita doar cateva luni pe an, cu ajutorul unei pompe de caldura perioada poate fi extinsa semnificativ. Astfel, investitia in constructia piscinei este valorificata la maximum.
Tehnologia inverter, disponibila pe multe modele moderne, permite ajustarea automata a puterii in functie de necesarul real de incalzire. Acest lucru reduce consumul de energie, minimizeaza uzura componentelor si asigura o temperatura constanta a apei.
Alegerea unei pompe de caldura pentru piscina reprezinta o solutie inteligenta pentru orice proprietar care isi doreste confort, eficienta si costuri reduse de exploatare. Cu o dimensionare corecta si o utilizare adecvata, acest sistem poate transforma complet experienta de utilizare a piscinei, oferind apa calda si placuta pe intreaga durata a sezonului.
-
acum o săptămânăBucureștiul depășește 10.000 de tranzacții în iunie, iar North Bucharest Investments trece de 100 milioane euro în primul semestru
-
Uncategorizedacum 4 zileHONOR aduce în România noul HONOR Watch 6
-
Afaceriacum 4 zileCum îți organizezi corect bucătăria unei pizzerii – de la frământarea aluatului la coacerea perfectă
-
Uncategorizedacum 6 zileDincolo de mopul clasic: cum transformă Dyson modul în care curățăm podelele
-
Evenimentacum 6 zilePeste 550 de lideri ai mediului de afaceri, diplomației și societății civile au celebrat la Grădina Snagov 250 de ani de Independență a Statelor Unite
-
Uncategorizedacum 4 zileHONOR lansează în România noul smartphone pliabil HONOR Magic V6
-
Uncategorizedacum 5 zileCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Uncategorizedacum 4 zileOrase inteligente mai usor de administrat

